El a arătat că actualul cadru legal, reglementat inclusiv prin hotărârea deja adoptată de Guvern, impune autorităţilor locale obligativitatea de a indexa taxele şi impozitele locale, dar că în prima şedinţă de anul viitor va fi adoptată o ordonanţă prin care această indexare va rămâne la latitudinea administraţiei. Ministrul a afirmat că fiecare autoritate locală va avea propriile criterii în baza cărora va decide dacă indexează sau nu taxele, fără a mai putea susţine că Guvernul impune indexarea. “Va fi modificat în şedinţa de Guvern din 4 ianuarie, prin ordonanţă, Codul Fiscal, pentru a da posibilitatea fiecărei autorităţi locale să indexeze sau nu, în funcţie de condiţiile specifice din localitatea respectivă. Prevederile din Codul Fiscal actuale crează obligativitatea pentru fiecare autoritate locală ca, în momentul în care a apărut hotărârea de guvern de indexare, să o aplice obligatoriu. Modificarea din 4 ianuarie va da posibilitatea fiecărui primar şi fiecărui consiliu local să aplice sau nu această indexare”, a explicat Dragnea.
Tag: guvern
-
SONDAJE: Grecii au încredere în Guvern, dar sunt pesimişti în privinţa viitorului
Circa 45% din populaţia Greciei are încredere în coaliţia guvernamentală, care trebuie să rezolve problema crizei economice, faţă de 23,7% care ar prefera partidul de opoziţie Syriza, conform unui sondaj publicat de jurnalul Typos tis Kyriakis.
Sondajul arată că 63,3% dintre greci consideră că ţara lor trebuie să rămână cu orice preţ în zona euro, faţă de 36,7% care susţin contrariul.
În pofida nemulţumirii provocate de reducerea cheltuielilor bugetare, ministrul de Finanţe Yannis Stournaras este susţinut de 47,7% din populaţie, comparativ cu 47,1% care sunt împotrivă.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro
-
Ponta: “Habemus Guvernus”. Plenul reunit pentru învestirea Guvernului, la ora 14:00. Noul Guvern va depune jurământul în această seară
Întrebat dacă va avea loc vineri votul de învestitură, Ponta a răspuns: “Categoric da”.
El a mai spus că vineri seară, “târziu”, noul Guvern va depune jurământul la Palatul Cotroceni.
Premierul a spus că, imediat după şedinţa Camerei în cazul Stan, se vor întruni Birourile Permanente, care vor stabili programul audierilor în Comisii.
Ponta a adăugat că în jurul orelor 15-16 va începe plenul pentru învestitură, care va dura patru ore.
Întrebat când va avea loc ceremonia de depunere a jurământului de către noii miniştri la Palatul Cotroceni, Ponta a estimat că acest lucru s-ar putea întâmpla în jurul orelor 19.00-20.00.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro
-
Guvernul va cumpăra licenţe Microsoft de 33 mil. €
“În urma negocierilor purtate, oferta de buy out a fost redusă de la 45.091.172 euro la 33.254.192,58 euro. Lansarea în anul 2013 a unei eventuale noi achiziţii pentru asigurarea necesarului de licenţe pentru instituţiile publice centrale, locale şi pentru sistemul educaţional nu se va face decât după elaborarea unei strategii de utilizare a produselor software”, potrivit sursei citate. Reprezentanţii Microsoft România au confirmat pentru ZF că negociază cu Guvernul un contract, fără a oferi alte detalii. “Confirmăm că negociem cu Guvernul României termenii şi condiţiile legate de continuarea utilizării tehnologiilor Microsoft în sistemul educaţional preuniversitar şi în operaţiunile instituţiilor publice, pentru a susţine infrastructura de bază a Guvernului României şi servicii critice de guvernare”, a spus Todi Pruteanu, business strategy manager al Microsoft România.
-
Opinie Sorin Pâslaru: Premierul Ponta a preferat ieri să nu rişte
În loc să fi desfiinţat instituţii, ministere, agenţii şi inspectorate, guvernul le-a înmulţit. În loc să fi desfiinţat de exemplu Casa de Asigurări de Sănătate şi să o fi scufundat în cadrul Ministerului Sănătăţii, pentru a nu mai avea trei direcţii la care trebuie să raporteze acum un spital şi de la care să vină banii (Casa de Sănătate, ministerul, primăria), noua putere creează noi instituţii. Când devine din ce în ce mai clar că sunt necesare politici centralizate pentru a avea eficienţă mai mare – vezi iniţiativa fostului de acum ministru al sănătăţii Raed Arafat de a crea o centrală de achiziţii pentru spitale – acum avem 22 de ministere în loc de 11 şi 26 de miniştri.Este evident că Ministerul Finanţelor şi cel al Economiei au fost sparte pentru a avea şi liberalii, şi social-democraţii câte un portofoliu. Nu a reieşit de nicăieri până acum raţiunea împărţirii Finanţelor în Ministerul Bugetului şi Ministerul Finanţelor.
-
Ponta şi-a prezentat miniştrii cu care trebuie să scoată economia din criză. Căror sfidări trebuie să le facă faţă
Lista celor 27 de miniştri ai viitorului guvern a fost anunţată ieri de premierul desemnat Victor Ponta şi nu va fi nicio problemă ca guvernul să fie învestit în funcţie în această săptămână. Este, de asemenea, puţin probabil ca preşedintele Traian Băsescu să aibă vreo obiecţie faţă de propunerile de miniştri, având în vedere că între cei doi a fost semnat un acord prin care ei se obligă să nu perturbeze buna funcţionare a instituţiilor.
Ponta va cere, aşadar, Parlamentului, pentru a doua oară în acest an, un vot de învestitură şi îl va obţine fără probleme. De interes rămâne însă programul de guvernare cu care premierul va veni în faţa Parlamentului pentru că abia acest program va da detalii esenţiale despre politica pe care o va adopta Guvernul în acest an şi în anii ce vin. Pentru că, într-un an care se aşteaptă a fi destul de dificil, de la Cabinetul său se aşteaptă mult. -
Guvernul amână alocarea de cupoane sociale pentru preşcolari din familii sărace şi 500 euro pentru nou-născuţi
Guvernul a decis totodată să amâne şi termenul de la care trebuie asigurată finanţarea de bază în învăţământul preuniversitar particular şi confesional acreditat.
Aplicarea tuturor acestor măsuri a fost amânată de Guvern prin ordonanţă de urgenţă adoptată în şedinţa de marţi.
Legea educaţiei adoptată la începutul anului 2011 prevede, printre altele, că statul trebuie să asigure finanţarea de bază pentru toţi preşcolarii şi toţi elevii din învăţământul general obligatoriu de stat, particular şi confesional acreditat, în limitele costului standard per elev/preşcolar.
Aceeaşi lege stabileşte că statul sprijină educaţia timpurie, ca parte componentă a învăţării pe tot parcursul vieţii, prin acordarea unor cupoane sociale în scop educaţional, în funcţie de veniturile familiei, din bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Muncii. Educaţia antepreşcolară se organizează în creşe şi, după caz, în grădiniţe şi în centre de zi.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro
-
Cel mai tânăr premier s-a înconjurat de o gardă de vechi oameni de partid de la care trebuie să vină ideile noi pentru relansarea economiei
Cabinetul Ponta 2 este format în cea mai mare parte din oameni cu multă vechime şi influenţi în partidele din care provin, ceea ce arată că premierul mizează pe stabilitatea cabinetului mai degrabă decât pe măsuri care să producă “şocuri” la nivel de percepţie publică. Acum că lista viitorului guvern este publică, se aşteaptă programul de guvernare care va indica într-o bună măsură politicile ce vor fi adoptate de executiv în anul ce vine şi în anii viitori. În preajma campaniei electorale, premierul a spus clar că dezavuează măsurile de austeritate care, în opinia sa, au produs mai mult rău. Rămâne de văzut însă în ce măsură el poate pune şi în practică convingerile sale pentru că, dacă va vrea să cheltuiască mai mult, atunci va avea nevoie de o creştere economică robustă şi, cel puţin în 2013, acest lucru nu se întrevede. Nu va putea să cheltuiască mai mult îndatorându-se pentru că nu va putea depăşi un deficit de 3% din PIB, aşa cum s-a angajat România în faţa UE.
-
Guvernul schimbă în regim de urgenţă Codul Fiscal, pentru a lăsa primarii să decidă indexarea taxelor
Noua prevedere va fi introdusă de Guvern printr-o ordonanţă de urgenţă ce urmează să fie aprobată în perioada imediat următoare.
“În prezent, în concordanţă cu prevederile din Codul fiscal, nivelul impozitelor şi taxelor locale se indexează o dată la trei ani, ţinând cont de evoluţie ratei inflaţiei de la ultima indexare. Prin această modificare, autorităţile deliberative ale administraţiei publice locale decid cu privire la aplicarea indexării, începând cu anul următor intrării în vigoare a hotărârii Guvernului”, se arată în documentul obţinut de MEDIAFAX.
În urmă cu o săptămână, Guvernul a decis că nivelul taxelor locale prevăzute în grilă creşte pentru anul viitor cu 16,05% ca urmare a indexării cu rata inflaţiei pe ultimii trei ani, potrivit legii, precizând că, faţă de suma rezultată, autorităţile locale pot decide o creştere sau o scădere într-o marjă de 20%.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro
-
Opinie Iulian Anghel, ZF: Muzeul Antipa vă prezintă Guvernul Ponta 2. Mami pot să pup pe botic brontozaurul?
Ecaterina Andronescu a ratat la mustaţă să se ocupe de educaţia viitoarei generaţii de brontozărei, dar ar fi fost culmea ca, într-o atât de scurtă viaţă de om, Varujan Vosganian să aibă doar un mandat de ministru sau Eugen Nicolaescu, din nou la Sănătate, să rămână fără colegi.
“Prospăturile”?Fenechiu, Dragnea!
Ce-l recomandă pe Fenechiu în guvern? Faptul că cercetat de DNA? Ce-l recomandă pe Vosganian? Faptul că a cheltuit banii din privatizatea BCR pe pensii şi nu se vede nimic de pe urma lor? Ce-l recomandă pe Dragnea? Faptul că a fost ministru al internelor vreo 12 zile, în 2009, şi nu s-au înţeles la controlul serviciului secret din MAI cu alde Vanghelie şi Voicu şi, pe deasupra, stăpâneşte Teleormanul ca pe o feudă? Ce-l recomandă pe Şova la “marile proiecte de infrastructură” – că stie bine istoria Holocaustului? Pe Niţă, pus la energie – că nu ştie câţi metri pătraţi are un hectar?
Nu contest nicio secundă dreptul legitim al USL de a conduce ţara. Dacă oamenii de mai sus ar fi şomeri, l-aş înţelege pe Ponta. Mănâncă şi ei o pâine. Dar nu sunt. Sunt toţi parlamentari. Cei mai mulţi au avut funcţii publice din ’90 încoace. Au deţinut, majoritatea, poziţii ministeriale şi în trecut – miniştri sau secretari de stat. Numai portofoliul pentru relaţia cu Iisus Christos nu l-au avut.
Cu ce au performat?
Nu e doar problema celor două principale partide la guvernare aici. Ci a tuturora. O problemă de “cadre”.
Băsescu a promovat valori, spunea el. Ce s-a ales din garda pretoriană a lui Traian Băsescu? Una cercetată de DNA (Monica Ritzi ajunsă, culmea, din nou în Parlament sub umbrela lui Dan Diaconescu), alta fostă şefă a Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase – furt pe faţă la legea pensiilor. Un altul, ajuns cel mai sus dintre suşi – Emil Boc – executant umil al ordinelor prezidenţiale.
La PDL este de fapt cheia înţelegerii acestei neputinţe de a duce ceva nou în viaţa politică. Când ridici capul ţi se taie. Traian Băsescu i-a executat pe toţi pe cei care nu i s-au supus şi nu au rămas umili. Dacă au răbdare, razvrătiţii stau şi înghit şi se răzbună când sunt pe val (Geoană s-a executat pe Năstase, iar Năstase l-a executat pe Geoană cu arma Ponta). Ceilalţi nu se bagă.
De ce să intri în politică, dacă tot ce trebuie să faci este să pupi în fund ca să ajungi ministru?
Aşa am ajuns ca cel mai tânăr prim-ministru din istoria noastră modernă să aibă un guvern ruginit. Aceşti oameni ar fi trebuit să fie lorzi ai înţelepciunii, să-i pregătească pe alţii, să aibă discursuri minunate în Parlament, să fie profesori. Să spună, de pildă: uite, cât am guvernat am făcut următoarele greşeli. Nu le repeta şi tu.
Nu, nici vorbă, ei mai vor o tură.
O coaliţie cu 400 de parlamentari nu găseşte 10 oameni buni, măcar pentru imagine?
A, noutăţile? Un Daniel Barbu, la cultură? Merge. Un Teodorovici la fonduri europene? Încercăm. Grapini la IMM-uri? Merge şi ea. Voinea? Merită încercat.
Dar poziţiile solide în guvern sunt ale lui Dragnea, Fenechiu, Nicolăescu, Stroe, Niţă – dinozaurii politicii.
Nu găsea Ponta alţii?
Nu, nu găseşte pentru că cei care pun mâna pe putere se comportă ca animalele de pradă – nu lasă prada din colţi decât atunci când un alt animal de pradă le-a secţionat jugulara.
Premierul Ponta dă dovadă de inteligenţă. Nu se pune cu t-rexii. Dar jungla lui arată sinistru. Doar brontozauri şi ici colo câte o veveriţă ştirbă.