Tamaz Belkadze, editor, în vârstă de 31 de ani, din Tbilissi (GEORGIA): “Visul unor generaţii întregi a devenit realitate când URSS a dispărut. Astăzi nu mai trăim sub oprimarea comunistă, ci în propriul nostru stat. Democraţia este mai bună decât totalitarismul”. Irena Gaigaliene, pensionară, în vârstă de 70 de ani, din Vilnius (LITUANIA): “Nu am nici cel mai mic regret cu privire la independenţa noastră. Înainte eram ca la închisoare. Acum sunt mai fericită, în pofida vârstei mele. Lucrul cel mai tragic al ocupaţiei sovietice a fost deportarea elitelor noastre şi eliminarea intelighenţiei noastre. Astăzi, oamenii au salarii modeste dar au posibilitatea de a-şi ameliora viaţa”.
Tag: rusia
-
Puţine regrete în fostele republici sovietice, la 20 de ani de la destrămarea URSS
Tamaz Belkadze, editor, în vârstă de 31 de ani, din Tbilissi (GEORGIA): “Visul unor generaţii întregi a devenit realitate când URSS a dispărut. Astăzi nu mai trăim sub oprimarea comunistă, ci în propriul nostru stat. Democraţia este mai bună decât totalitarismul”. Irena Gaigaliene, pensionară, în vârstă de 70 de ani, din Vilnius (LITUANIA): “Nu am nici cel mai mic regret cu privire la independenţa noastră. Înainte eram ca la închisoare. Acum sunt mai fericită, în pofida vârstei mele. Lucrul cel mai tragic al ocupaţiei sovietice a fost deportarea elitelor noastre şi eliminarea intelighenţiei noastre. Astăzi, oamenii au salarii modeste dar au posibilitatea de a-şi ameliora viaţa”.
-
Alegeri în Rusia: Partidul lui Putin obţine majoritatea absolută în Dumă
Partidul Comunist, clasat al doilea în alegerile legislative de duminică, va avea 92 de deputaţi, Rusia Dreaptă (centru-stânga) va avea 64 de locuri, iar Partidul Liberal-Democrat (naţionalist) 56, potrivit repartizării mandatelor la acest scrutin proporţional, a anunţat preşedintele Comisiei Electorale Centrale, Vladimir Ciurov. Majoritatea absolută în Dumă este de 226 de deputaţi din totalul de 450.
-
Rusia Unită pierde majoritatea absolută. Partidul lui Putin câştigă doar 45,83 la sută din voturi
Potrivit sondajelor efectuate la ieşirea de la urne, partidul Rusia Unită a obţinut între 46 şi 48,5 la sută din voturi. Potrivit acestui sondaj, Rusia Unită pierde majoritatea absolută de care dispunea până în prezent în Duma (Camera inferiorară). Partidul Comunist rămâne a doua forţă politică din Rusia, cu 19,8 la sută din voturi.
-
Partidul lui Vladimir Putin, favorit în alegerile legislative din Rusia
Aproximativ 110 milioane de alegători sunt chemaţi să aleagă cei 450 de deputaţi din cadrul Dumei de Stat (Camera inferioară).
În cadrul actualei Camere, aleasă în 2007, Partidul Rusia Unită, din care fac parte numeroşi “aparatcik”, oficiali locali sau federali şi reprezentanţi ai mediilor de afaceri apropiate puterii, a obţinut 315 mandate de deputat, reprezentând o majoritate constituţională de două treimi.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro
-
Tensiunea creşte în relaţiile Rusiei cu SUA (VIDEO)
Preşedintele Dmitri Medvedev a spus că încă speră într-o rezolvare diplomatică a situaţiei, însă a adăugat că Rusia va fi nevoită să ia contramăsuri militare, incluzând amplasarea de sisteme de rachete Iskander la Kaliningrad, dacă SUA continuă să construiască scutul în Polonia şi România fără garanţii legale scrise că acesta nu are ca scop o eventuală acţiune contra Rusiei.
Medvedev a precizat că Moscova s-ar putea retrage şi din noul acord START de control al armamentului şi din celelalte discuţii privind controlul înarmării. NATO a propus anterior ca scutul să fie operat de NATO în colaborare cu Rusia, însă discuţiile pe această temă s-au blocat.
Duminică a fost rândul premierului Vladimir Putin să lanseze un atac contra SUA şi a UE, de data aceasta pe motiv că acordă prea multă atenţie opozanţilor din Rusia ai Kremlinului şi că acordă politicienilor şi ONG-urilor din opoziţie sprijin financiar.
“Noi ştim că reprezentanţi ai anumitor ţări se întâlnesc cu opozanţii şi le dau bani, instrucţiuni şi le spun ce să facă pentru a influenţa campania electorală din ţara noastră”, a spus Putin. “E un efort irosit, e ca şi cum ai arunca bani în vânt”, a continuat premierul, sfătuindu-i pe occidentali ca mai bine să folosească banii “pentru a plăti datoria publică a ţărilor lor în loc să promoveze o politică externă atât de costisitoare şi de ineficientă”.
-
Sistemul de apărare rus va fi capabil să intercepteze rachete hipersonice
“Integrarea sistemelor va permite interceptarea tuturor ţintelor, chiar şi a celor care se deplasează cu viteze hipersonice, atât în aer, cât şi în spaţiu”, a precizat ministrul, citat de RIA Novosti în pagina electronică. El a amintit că înfiinţarea trupelor de apărare aerospaţială urmează să fie finalizată înainte de 1 decembrie.
-
FOTO. Povestea oraşului rus care în curând va dispărea
Primul crater de acest fel a apărut în 1986, când o mină aflată la marginea oraşului a fost inundată şi a determinat surparea terenului de deasupra. În prezent, în oraş au apărut mai multe astfel de cratere, lucru care a dus şi la migraţia populaţiei, care a ajuns de la 201.000 de oameni în 1989 la 156.000 de cetăţeni în 2010.
În prezent, cel mai mare crater din oraş măsoară 200 de metri adâncime, 80 de metri în lungime şi 40 de metri în lăţime. O explicaţie pentru formarea acestor cratere ar fi aceea că oraşul a fost construit în locul de unde s-a retras în trecut, Marea Perm.
Cititi mai multe pe www.gandul. info
-
SUA consideră eronată evaluarea Rusiei privind riscul unui război civil în Siria
Afirmaţiile lui Lavrov, care a acuzat opoziţia că generează riscuri privind un “război civil” în ţară, sunt rezultatul unei “evaluări eronate”, a afirmat Mark Toner, un purtător de cuvânt al Departamentului de Stat. În opinia Washingtonului, situaţia este alta, şi anume că “regimul Assad duce o campanie de violenţă, de intimidare şi de represiune împotriva manifestanţilor nevinovaţi”. “Noi nu vedem acest lucru ca un război civil”, a insistat Toner.
-
Putin: URSS era “marea Rusie”. Dispariţia Uniunii este cea mai mare catastrofă geopolitică a secolului trecut
Exprimându-se în cadrul unei întâlniri la Kremlin cu veterani şi pensionari, Putin şi-a împărtăşit sentimentele trăite în momentul prăbuşirii, în urmă cu 20 de ani, a regimului comunist. “M-am dus să îmi repar o roată, când persoanele de acolo m-au întrebat: eşti pentru URSS sau pentru Rusia?”, a povestit Putin. Rusia, ca şi alte republici ale Uniunii Sovietice, contesta atunci puterea supremă a lui Gorbaciov. “Le-am spus: dar este vreo diferenţă? Se numeşte altfel, dar este tot Rusia, marea Rusie”, a declarat Putin. “Li s-au spus atâtea minciuni că oamenii nu mai înţelegeau ce se întâmplă (…), li s-a promis că mâine vor trăi ca la Paris sau Londra”, a adăugat Putin, care a calificat la un moment dat dispariţia URSS ca “cea mai mare catastrofă geopolitică a secolului trecut”.