BusinessMagazin

Tag: business

  • Cum vede şeful CFA Institute peisajul financiar postcriză 
şi ce sfaturi are pentru bancheri

    „Cred că va trece o generaţie până ca lucrurile să se schimbe. Sper să mă înşel, dar cred că situaţia este similară cu criza financiară din 1929, când a fost nevoie de 30-40 de ani. Iar noi suntem la doar şase ani de la debutul crizei financiare“, a declarat într-un interviu Paul Smith, care participat la o reuniune regională a organizaţiilor profesionale CFA din Europa, Orientul Mijlociu şi Africa găzduită la Bucureşti de CFA România.

    Aceasta înseamnă că vor fi mai puţine investiţii în active cu grad ridicat de risc cum ar fi acţiunile sau în infrastructură, iar oamenii vor deţine prea mult cash sau vor investi prea mult în proprietăţi sau în aur, deci în active despre care ei cred că au o valoare de tezaurizare, ba chiar în unele ţări vor ţine banii „la saltea“, pentru că nu au încredere în intermediarii din sectorul financiar.

    Acest comportament poate avea consecinţe negative pentru economia mondială pentru că aceasta nu va creşte atât de repede cum ar fi posibil, a explicat şeful CFA Institute. „Având în vedere modul cum industria financiară s-a dezvoltat în ultimii 20 de ani, cred foarte mult că trebuie să încercăm să încurajăm instituţiile de reglementare, investitorii şi angajatorii să recunoască faptul că standardele etice sunt absolut cruciale pentru a construi încrederea şi pentru a construi un sistem financiar care să funcţioneze“.

    Problema în finanţe este că sunt prea mulţi bani şi există, de asemenea, mulţi oameni foarte inteligenţi: în consecinţă, avem un cocktail foarte periculos de bani şi de inteligenţă şi, uneori, acesta poate să o ia pe o cale groaznic de greşită dacă nu are la bază înţelegerea scopului pentru care existăm, de a servi nevoile societăţii, apreciază şeful CFA Institute. „Aceasta a fost provocarea: sectorul financiar a fost separat de obiectivul său şi ceea ce facem la CFA este să încercăm să reconec-tăm sectorul financiar cu scopul său. La fel ca în toate profesiile, dacă vă gândiţi la medici, avocaţi, contabili, scopul nostru este să servim nevoile societăţii şi dacă uităm acest lucru, tot felul de lucruri rele se pot întâmpla“.

    Bancherii au fost acuzaţi că şi-au asumat riscuri mari, uneori prea mari, în căutarea profiturilor. Practicile salariale excesive au fost considerate ca fiind unul dintre factorii declanşatori ai crizei financiare mondiale. Bonusurile excesive ale bancherilor au generat o serie de critici atât în Statele Unite, cât şi în Europa, în special în cazul băncilor care au primit ajutor de la stat pentru a se salva. După apariţia celei mai grave crize financiare şi economice de după Marea Depresiune din anii ’30, la nivel mondial se încearcă construirea unui nou sistem de reglementare şi de supraveghere a sectorului financiar.

    Cât de important a devenit riscul reputaţional pentru sectorul bancar după criza financiară recentă? Este crucial, pentru că reputaţia este totul, apreciază Paul Smith. „Cred că dacă lucraţi cu banii altor oameni, reputaţia este cel mai important lucru pe care îl aveţi. Şi ne-am dori ca investitorii, fie că sunt investitori privaţi sau publici, să acorde mai multă atenţie unor astfel de probleme. Cea mai mare temere a mea este că dacă industria financiară nu poate dovedi oamenilor că se com-portă într-un mod pe care societatea îl respectă, atunci rezultatul este o intensificare a reglementării deoarece societatea va trebui să se protejeze, iar acesta nu este un rezultat bun pentru nimeni“.
    Ce recomandă şeful CFA Institute bancherilor? Să se întoarcă la bankingul de bază şi să se reconecteze cu clienţii.“Care este scopul tău ca bancă? Băncile sunt în business pentru a pune economia reală în mişcare, iar sfatul meu pentru bancheri ar fi: daţi-vă seama care sunt clienţii voştrii şi serviţi-i mai bine“.

  • Şi-a pus gaj toate proprietăţile ca să înceapă o afacere. A ajuns în cinci ani la peste 100 de milioane de euro

    Ajuns în cinci ani la un business de 117 milioane de euro, Paul Pop caută încă reţeta prin care livrările sale de carburanţi să aducă mai mult profit.

    “Peste 5 ani, consider că voi fi suficient de tânăr pentru a mai conduce Rompetrol Downstream. Peste 10 ani însă, când piaţa din România va arăta cu totul altfel, în cel mai rău caz mă văd consultant într-o companie petrolieră internaţională. În cel mai bun caz, mă văd într-o poziţie antreprenorială.“ În urmă cu zece ani, Paul Pop stătea în biroul său din Piaţa Victoriei, povestea despre o reţea matură de staţii pe care o construise pentru Rompetrol, dar şi despre viitorul său, pe care îl vedea, în cel mai bun caz, în zona antreprenorială. Zece ani mai târziu, Paul Pop, la fel de vesel şi de sigur pe sine, stă în biroul său dintr-o vilă de pe malul lacului Străuleşti şi povesteşte despre ce a făcut în ultimii zece ani şi de-spre cum planul său antreprenorial a devenit realitate.

    Paul Pop îşi descrie viaţa profesională ca pe un continuu start-up. Nu a mai stat cinci ani la Rompetrol, ci şi-a dat demisia în decembrie 2006, la fel de brusc cum şi-o dăduse anterior şi de la Lukoil sau de la Rafo. Pop este de profesie inginer chimist; a terminat facultatea în 1992 şi s-a angajat la Rafo, unde povesteşte că a avut şansa să lucreze timp de 5 ani în cadrul unor programe noi de optmizări, timp în care „am acumulat şi am învăţat tot despre funcţionarea unui raf-inării, atât din România, cât şi din străinătate, am învăţat limbajul matematic folosit pentru optimizări, am exersat comunicarea cu oamenii din rafinărie, cu şefii de instalaţii care înţelegeau greu că nu doar instalaţia lor contează, ci şi cea din amonte, şi cea din aval“.

    De la Rafo a plecat la Lukoil, la mijlocul anilor ’90, când compania rusească a venit în România şi l-a recrutat ca director de strategie şi import-export: „La Lukoil am lucrat de la început şi m-am concentrat mult pe zona de procesare, dar am şi învăţat mult de la John Long, care era director de reţea (John Long conduce acum Nobel Oil, cel mai nou nume din zona de retail de carburanţi – n.r.). După ce am lucrat acolo doi ani, Lukoil a luat Petrotelul şi eu am decis să plec“. „Mi-am dat demisia şi un prieten de-al meu care avea Romoil (companie de vânzări petroliere en gros dezvoltată la Braşov de Vasile Aron şi Ionuţ Şandru – n.r.) mi-a spus: nu vrei să vii să lucrezi la mine? De mâine? Şi m-am dus. De luni am lucrat la el. După o vreme, m-am mutat la Rompetrol, apoi Rompetrol a preluat Romoil“, povesteşte Paul Pop despre lumea mică a petrolului şi gazelor din România (la Rompetrol Downstream a fost iniţial director de vânzări doi ani şi apoi, director general şi preşedinte al consiliului de administraţie).

    La Rompetrol a început afacerea de dezvoltare a reţelei de downstream aproape de la zero, într-o piaţă care funcţiona cu totul diferit: „Deschideam staţii una după alta şi le aprovizionam, erau nişte vremuri care nu or să se mai repete: noi eram la început, nu erau încă linii de credit, eu îi cunoşteam pe cei de la Rafo şi luam marfă de la ei dându-mi cuvântul la telefon, astfel că erau trenuri cu carburanţi care plecau pe cuvânt, pe o promisiune. Erau anii 2000. Eram 10 oameni când am început la Rompetrol Downstream şi când am plecat erau 1.500. Era un business de 200.000 de euro şi când am plecat se rulau 1,5 miliarde“. După ce a plecat din Rompetrol, a fost consultant timp de doi ani pentru o companie petrolieră, apoi a înfiinţat Rottco.

    Povesteşte că, atunci când a pornit Rottco, a pus gaj toate proprietăţile imobiliare achiziţionate în anii 2000, „pentru că venituri nu prea mai erau“. Din 2008-2009 a chemat o parte din foştii colegi de la Rompetrol şi a început construcţia primului start-up propriu. „Tot ce am făcut eu până acum au fost start-up-uri. La Lukoil, la Romoil, la Rompetrol, peste tot am lucrat într-o companie de la zero sau aproape de la zero. În decembrie 2006 am plecat de la Rompetrol, am fost o vreme consultant pentru o companie petrolieră, iar Rottco l-am făcut în 2007, mai mult pentru mine, mă gândeam că o să îmi expire curând contractele şi voiam să am un backup“, povesteşte Paul Pop debutul aventurii sale antreprenoriale. A început în primii ani „uşor“, cu câteva zeci de milioane de euro cifră de afaceri, apoi în 2011 a atins pragul de 100 de milioane de euro, deşi nu planificase, a avut un vârf de aproape 150 de milioane de euro în 2012, iar 2014 l-a închis cu un business de 117 milioane de euro.

    Rottco vinde carburanţi exclusiv wholesale către transportatori, staţii particulare, agricultori sau distribuitori locali, pe o piaţă în care mai activează atât rafinăriile, dar şi alţi jucători independenţi al căror lider de piaţă este Oscar Down-stream (cu un business care a atins jumătate de miliard şi care s-a extins în depozitare şi retail), dar şi companii precum Planoil Industries (afacerea controlată de Ovidiu Ciocodeică şi Mihail Bogdan Vasile, care a intrat anul trecut în insol-venţă), Comision Trade (afacerea brăileanului Eugen Cârligea, care anul trecut a avut încasări de 106 mil. euro), dar şi Unicom Holding (firma controlată de Constantin Iavorski, fostul ministru al energiei din Republica Moldova). 

  • Tendinţele din industria luxului, în noua ediţie DA Premium a Ziarului Financiar

    Din ediţia de aprilie a suplimentului dedicat industriei luxului DA Premium, cititorii pot afla ultimele noutăţi şi tendinţe din lifestyle, de la cele mai noi modele de ceasuri prezentate anul acesta la Basel, locul unde se dă ora exactă în orologeria de lux, la povestea burgerilor gourmet şi recomandări de vacanţă în poate cel mai cosmopolit oraş al Asiei, Singapore.

    Cei pasionaţi de parfumuri vor descoperi povestea primei femei deţinătoare a titlului de Maestru Parfumier dintr-un interviu special cu Annie Buzantian, românca de origine armeană care stă în spatele unor creaţii reper pentru branduri ca Estée Lauder, Marc Jacobs şi Armani.

    Tot pentru luni, 30 martie, ZIARUL FINANCIAR a pregătit suplimentul tematic Insolvenţe, care acoperă pe larg un subiect fierbinte în ultimii ani pentru firmele româneşti.

    Cititorii pot afla de ce numărul de insolvenţe scade cu 50% de la lună la lună, dar şi care sunt consecinţele acestei tendinţe. Cum ar trebui să arate un plan de reorganizare, precum şi domeniile de business care au generat cele mai multe insolvenţe anul trecut sunt alte informaţii preţioase care pot fi găsite în cele 8 pagini ale suplimentului disponibil la punctele de difuzare a presei luni, 30 martie, împreuna cu ZIARUL FINANCIAR.

    Seria apariţiilor editoriale tematice semnate de ZIARUL FINANCIAR continua şi marţi cu cea de-a X-a ediţie a anuarului Top Tranzacţii, suplimentul Business Construct – ce surprinde tendinţele din sectorul construcţiilor şi suplimentul special de mica publicitate Anunţuri.

    Catalogul Top Tranzacţii aduce veşti bune pentru economia românească: anul trecut, valoarea tranzacţiilor s-a dublat până la 3,7 miliarde de euro, faţă de 1,4 miliarde de euro în 2013. Anuarul acoperă pe larg povestea celor mai mari tranzacţii, precum şi informaţii de culise despre motivaţiile unei tranzacţii şi despre echipele de avocaţi şi bancheri care asistă. Tot marţi, 31 martie, echipa suplimentului tematic Business Construct face harta celor mai mari şantiere şi analizează ce perspective au cele mai mari pieţe de materiale de construcţii.


    Brand de referinţă al pieţei de business, ZIARUL FINANCIAR este lider absolut al audienţelor din acest segment, ediţia online ZF.ro având peste 1,92 milioane de vizitatori unici în februarie 2015, potrivit datelor SATI. La rândul său, ediţia tipărită a publicaţiei conduce cu o audienţă extinsă de 488.000 de cititori, conform valului SNA CAPI iunie 2012 – mai 2014.

  • O tânără de 31 de ani devenită manager spune că nu ar lăsa niciodată România pentru o altă ţară

    Roşcăneanu conduce în cadrul brokerului de asigurări o echipă formată din 40 de angajaţi ai companiei cu biroul central în Bucureşti şi o divizie în Braşov. Ea are o experienţă de zece ani pe piaţa brokerajului în asigurări, dobândită în cadrul unor companii precum London Brokers, EOS Risq România, Risk Control Insurance and Reinsure Broker şi AsigestBroker de Asigurare Reasigurare.

    Anca Roşcăneanu spune că nu a fost tratată în mod diferit la întâlnirile de business pentru că este femeie, totuşi a observat că discriminarea de gen mai există încă în cadrul instituţiilor publice din ţară. „Cred că profesionalismul nu are gen şi până acum am întâlnit şi am lucrat doar cu oameni care împărtăşesc aceeaşi filosofie“.

    „Dacă este ceva ce sigur nu aş schimba ar fi ţara pentru că România are un parcurs foarte dinamic şi, pentru că serviciile financiare urmează ritmul economiei, oferă multe oportunităţi de creştere şi inovare”, mai spune Roşcăneanu.   

    Business Magazin a lansat în 30 martie 2015 cea de-a patra editie a catalogului dedicat celor mai puternice femei din mediul de afaceri romanesc, in 2015. Cititorii pot descoperi povestile celor mai importante 200 de femei din corporatii si din antreprenoriat, selectate din domenii de top ale economiei.

  • Cele mai scumpe credite din România. Sute de mii de clienţi au împrumutat 500 de milioane de euro

    “Dacă aş avea resurse, 
mi-aş deschide un business ca acesta mâine, mi se pare normal să speculez o nişă profitabilă în piaţă. Problema ţine de fapt de educaţia românilor, care, după atâţia ani de luat credite, ar trebui să ştie mecanismele pe de rost, dar nu pot scăpa de tendinţa de a se întinde mai mult decât plapuma.“

    Replica vine repede. „La ăştia cred că ajung doar oamenii fără prieteni. Dacă aş avea nevoie de sume aşa mici, aş putea la orice oră să cer unui prieten. Evident că şi prietenii mei ar putea să-mi ceară mie. Fără atâta dobândă, doar pe mulţumesc! În ce lume trăim?“ Comentariile la orice articol pe tema creditelor pe termen scurt cu dobânzi mari se transformă în dezbateri aprinse între cititorii împărţiţi în două tabere: unii invocă dobânzi enorme practicate în mod abuziv, referindu-se la indicatorul DAE (dobândă anuală efectivă) de 100%, 1.000% sau mai mult, în timp ce alţii îi acuză pe cei împrumutaţi că devin clienţii IFN-urilor fără să aibă cu adevărat nevoie de bani.

    Cele două şabloane de gândire sunt contrazise de puţinii comentatori neimplicaţi, observatori ai unei pieţe unde reglementări de bază lipsesc, iar clienţii sunt ademeniţi să cumpere produse de creditare fără să cunoască rostul acestora. Instituţiile financiare nebancare au speculat în anii de criză un segment de piaţă de care băncile s-au ferit, pentru că obţin beneficii suplimentare din credite de valoare mare acordate pe termen lung şi pentru că profitul consistent generat de credite cu valoare mică pe termen scurt vine numai dintr-un portofoliu numeros, de zeci sau sute de mii de clienţi. Piaţa împrumuturilor acordate acasă la client în aceeaşi zi cu cea a solicitării este astăzi concurată de jucători dispuşi să ofere bani în două ore, oriunde în România, fără ca potenţialul client să vadă la faţă vreun angajat al instituţiei.

    Creditul exclusiv online sau creditul prin SMS sunt doar două dintre invenţiile crizei, produse vândute cu succes în România către zeci de mii de clienţi şi adresate celor cu nevoi mai mici de 1.000 de lei timp de maximum două luni. Potrivit datelor Asociaţiei Societăţilor Financiare ALB România, organizaţie unde sunt afiliate 86% dintre IFN-uri, portofoliul total al creditului de consum al IFN-urilor în România era de 974 de milioane de euro la 31.12.2014, în timp ce piaţa creditului de consum IFN a urcat între decembrie 2013 şi de-cembrie 2014 de la 568 de milioane la 678 de milioane de euro. Doar în 2014 instituţiile financiare nebancare au acordat credite noi în valoare totală de 522 de milioane de euro, cu aproape 100 de milioane mai mult decât în anul precedent. 42% dintre creditele acordate în anul anterior au o valoare mai mică de 1.000 de euro, iar 78% nu trec de 5.000 de euro. Dintre clienţii care au luat un astfel de credit, jumătate au urmat doar liceul sau şcoala profesională, iar unul din şapte şi-a terminat studiile în clasa a opta. Cea mai mare parte a împrumutaţilor câştigă între 500 şi 1.000 de lei, însemnând venituri lunare mai mici sau egale cu salariul minim pe economie.

    „Aceste microcredite au apărut datorită unei cereri pe care instituţiile de credit tradiţionale nu pot sau nu vor să o satisfacă. După perioada creditului cu buletinul, băncile au înăsprit condiţiile de creditare astfel că persoanele care nu mai sunt eligibile pentru credite bancare nu au altă opţiune decât microcreditarea. BNR şi Agenţia Naţională pentru Protecţia Consumatorilor ar trebui să joace un rol mai activ pentru a limita posibilităţile de abuz, în condiţiile în care persoanele care apelează la microcredite sunt, de regulă, mai puţin familiarizate cu terminologia contractelor de credit şi cu clauzele acestora“, spune consultantul Emilian Duca.

    Business Magazin a discutat cu toate părţile implicate în procesul de creditare pentru a afla cum funcţionează piaţa creditului cu valoare mică şi dobândă mare, ce puncte vulnerabile permit abuzuri şi cine reglementează dobânzile şi regulile jocului.

    CONTINUAREA ÎN PAGINA URMĂTOARE ->

  • McDonald’s vinde afacerea din România către un antreprenor rus

    De achiziţia McDonald’s au fost interesaţi atât antreprenori locali cât şi străini, însă în final a fost vândut businessul către un antreprenor rus despre care există puţine informaţii. În Rusia businessul este deţinut direct de către americani, însă în România businessul a fost vândut către un rus.

    Încheierea acordului urmează să aducă în buzunarele americanilor câteva zeci de milioane de euro. Pe lângă suma obţinută pentru transferul de business, McDonald’s va încasa de la francizat şi procente din cifra de afaceri anuală, care în prezent se apropie de 100 mil. euro. În cazul acestei preluări directorul general – Daniel Boaje – va primi un număr de acţiuni pentru a rămâne în companie şi pentru a se asigura continuitatea businessului, potrivit unor surse apropiate discuţiilor. Americanii au mai încercat să transfere ope­raţiunile locale în mâinile unui francizat în ultimii ani, însă discuţiile nu s-au finalizat. Noul proprietar al businessului va trebui nu doar să plătească procente din vânzări, ci va avea de îndeplinit şi o serie de condiţii, precum un anumit număr de renovări pe an şi un anumit număr de deschideri, spune o sursă apropiată companiei.

    Lanţul de tip fast-food, intrat pe piaţa locală cu un restaurant în zona Piaţa Unirii în 1995, este singurul nume străin de pe piaţa locală a restaurantelor care a venit direct, rivalii de la KFC, Pizza Hut şi Subway operându-şi afacerile în franciză. McDonald’s a mai aplicat acest model de business – intrare directă şi apoi transferul operaţiunilor către un francizat – pe mai multe pieţe din Europa de Est, precum Republica Moldova (businessul a fost preluat de omul de afa­ceri Ilie Năstase), Bulgaria, Georgia sau Azerbaidjan.

    Citiţi mai multe pe www.zf.ro

  • Monopoly sărbătoreşte 80 de ani şi peste 276 de milioane de jocuri vândute

    Monopoly şi-a lansat business-ul în anul 1935 cu un proiect pilot care a presupus o investiţie minimă, jocul fiind comercializat în primă fază la preţul de $2. La doar un an de la lansare în Statele Unite ale Americii, Monopoly a ajuns să producă peste 35.000 de copii ale jocului în doar o săptămână.

    Astăzi, Monopoly este tipărit în peste 47 de limbi şi comercializat în peste 100.000 de magazine din 114 ţări. De asemenea, în cei 80 de ani au apărut peste 300 de versiuni licenţiate ale jocului, cu tematici precum sportul sau lumea filmului.

    De-a lungul timpului, Monopoly s-a făcut remarcat prin ediţiile speciale pe care le-a lansat. Cea mai scumpă versiune a acestui joc a fost creată pentru a sărbători un bijutier faimos din San Francisco, Sidney Mobell. Respectivul joc valora nu mai puţin de 2 milioane de dolari, având o tablă de joc din aur de 23 de karate şi zaruri bătute cu diamante. De asemenea, în 1978 a fost realizată şi o versiune din ciocolată a jocului Monopoly, vândută cu $600.

  • Explozia pieţei suplimentelor alimentare, văzută de doi antreprenori: “Dacă s-ar respecta regulile, jumătate dintre concurenţi ar dispărea”

    „Nu ne-am dorit niciodată şi nici nu ne dorim să dăm boomuri. Nu vrem să investim pe termen scurt şi să scoatem profit tot pe termen scurt.“ Aşa rezumă cei doi antreprenori ultimul deceniu în care au dus afacerea Secom de la zero la 107 angajaţi şi vânzări de peste 10 milioane de euro pe an din importul şi distribuţia de suplimente alimentare.

    Cei doi au intrat în business încă din studenţie, când s-au şi cunoscut, şi au decis să construiască îm-preună o afacere, ajunsă astăzi la o cotă de piaţă de circa 5%. Au contactat producătorii din Statele Unite ale Americii şi alte ţări şi au adus în România tratamente complementare, menite să sprijine terapia pentru pacienţii cu probleme de sănătate. „Suntem prima companie din România care a adus pe piaţă ciupercile medicinale şi alte ingrediente unice şi ne-am extins an de an portofoliul aducând produse pe care piaţa nu le avea.

    În 2004, piaţa ştia doar de echinacee, propolis, păpădie“, spune Lucia Costea. Din 2008, Secom a dez-voltat o echipă de reprezentanţi medicali care să promoveze produsele din portofoliu la medici şi farma-cişti, dat fiind că informaţiile despre suplimentele alimentare importate de companie lipseau, la fel ca şi cererea. Cei doi nu sunt interesaţi de exit, deşi admit că fondurile de investiţii i-au căutat în ultimii ani ca să afle dacă ar ceda parţial sau total businessul.

    Lucia şi Andrei vorbesc deschis despre felul în care şi-au dezvoltat afacerea pe o piaţă cu reguli dis-cutabile şi în care cei mai mulţi rivali au depăşit demult limitele competiţiei corecte. În prezent, suplimen-tele care au în componenţă doar vitamine şi minerale primesc pentru punerea pe piaţă un aviz de la Ministerul Sănătăţii, însă cele care conţin cel puţin o plantă în compoziţie sunt avizate de Institutul de Bioresurse Alimentare, aflat în subordinea Ministerului Agriculturii. „Oferta din piaţă este mult mai mare faţă de 2008 şi a explodat nu neapărat pe seama cererii consumatorului, ci pe baza unor observaţii ale diverselor companii că ar fi un sector care s-ar dezvolta.

    Doar că, în România, cererea nu s-a dezvoltat în acelaşi ritm cu oferta“, spune Andrei Costea. În ciuda stocului de produse existent în farmacii şi pe internet, consumatorul român priveşte circumspect anumite suplimente şi efectele rapide promise de către producătorii acestora. „Fitoterapia şi industria suplimentelor alimentare erau până nu demult asociate cu practici dubioase, populare, de vrăjitorie. Nu am auzit vreo ştire pozitivă despre piaţa asta.

    Mulţi încearcă să fure prin practici înşelătoare sau alte practici comerciale incorecte. Am văzut reclame care promit că vor creşte imunitatea de două ori, lucru care este imposibil.“ Legislaţia permisivă şi lipsa unor instrumente clare de reglementare şi de monitorizare sunt, potrivit antreprenorilor, un obsta-col general în dezvoltarea acestei pieţe. „În capsula respectivă puteţi pune şi pământ sau iarbă de la noi din curte şi apoi să o vindeţi în mii de farmacii.

    Pe baza acelui produs, teoretic, se elaborează documente de laborator cu care mergeţi la Institut (de Bioresurse Alimentare – n.r.), loc în care nimeni nu îl verifică, ci se validează doar documentele. Iar de mâine îl puteţi vinde. Chiar şi ei sunt supăraţi că nu pot face mai mult, însă asta e legea.“ Vidul legislativ a făcut ca piaţa românească a suplimentelor alimentare să fie dominată de sute de produse vândute cu sloganuri mincinoase, unele neavizate sau avizate ilegal, dar şi de produse avizate legal dar care conţin alte substanţe decât cele pentru care s-a obţinut avizul.

  • Excepţionalii sunt în regulă! Noi, restul, suntem greşiţi!

    Mulţi dintre cititorii Business Magazin vor fi urmărit discursul lui sir Ken Robinson de pe TED despre modul în care şcolile ucid creativitatea nativă a omenirii, a copiilor; clipul a strâns 32 de milioane de vizualizări doar pe site-ul TED şi este, periodic, subiect de viralizare. Veţi fi zâmbit la glumele lui Robinson şi îi veţi fi dat dreptate; dar, dacă nu aţi întâlnit şi dacă nu aţi stat de vorbă cu un tânăr, nu veţi înţelege despre ce vorbeşte, cu adevărat, Robinson.

    După vineri, 13, am ajuns la concluzia că Robinson poate să fi greşit un pic, pentru că eu am întâlnit tineri cărora şcoala nu numai că nu le-a limitat creativitatea şi nu i-a înregimentat, ci i-a stârnit, i-a ambiţionat. Sigur că problema este reală şi rămâne valabilă, dar unora nu li se potrivesc unităţile de măsură comune. Tinerii pe care îi vedeţi pe coperta revistei, implicaţi în proiectul Excepţionalii, merg, voluntar, în centre de plasament pentru a preda limba engleză sau îi învaţă online pe cei ce vor să programeze, se implică în acţiuni în domeniul medical sau de asistenţă socială, au mici afaceri în domenii creative – de la înfrumuseţarea tenişilor Vans la web design -, organizează conferinţe internaţionale sau dezvoltă aplicaţii pentru telefonul mobil, îi admiră pe regele Mihai, pe Stephen King, pe Steve Jobs sau pe Ivan Patzaichin sau pe cei de la Microsoft, dar şi pe Ban Ki-moon – actualul secretar general al ONU. Se simt cumva diferiţi de cei din generaţia lor, dar privesc restul lumii cu înţelegere şi cu dorinţa, mai direct sau mai puţin direct exprimată, de a o schimba. Vor să înveţe la mari universităţi, să reprezinte România la Naţiunile Unite sau să lucreze pentru mari companii internaţionale. Şi mai mult de jumătate dintre ei mizează pe spiritul lor antreprenorial. Un univers întreg de preocupări, de intenţii şi de dorinţe, exprimate simplu.

    Priviţi acum în jur, la realitatea în care politicieni încasează şpaga prin cimitire, realitatea arestării din fiecare seară sau realitatea concursului neoficial „cine a luat mită mai mare“, lumea în care de cele mai multe ori ajunge să ieşi în faţă şi să începi să răcneşti, cu tupeu, „…EU!“, realitatea lumii în care nu se mai citeşte, şi întrebările vin firesc: ce facem cu tinerii aceştia, ce le oferim, cum îi sprijinim, ce şanse au ei să reziste în lumea aceasta?

    La o sesiune de întrebări şi răspunsuri desfăşurată la Barcelona, la World Mobile Congress, Mark Zuckerberg a emis una bună: „În timp, am adoptat o regulă simplă. Îi angajez să lucreze pentru mine doar pe cei pentru care aş vrea eu să lucrez. Şi este un test destul de relevant“. Parafrazându-l un pic, zic că mi-ar plăcea să lucrez pentru sau să colaborez cu oricare dintre liceenii despre care am vorbit.
    Lumea intens colorată şi lipsită de inhibiţii a tânărului pictor Laurenţiu Dimişcă ilustrează, cred, cel mai bine, acest text.

     

  • Părinţii credeau că pleacă în fiecare zi la serviciu, dar ea construia în secret un imperiu de 10 milioane de dolari

     

    Povestea de succes a tinerei Jane Lu, din Australia, a început ca multe alte poveşti: dimineaţa se îmbrăca formal, pentru serviciu, îşi lua la revedere de la părinţi şi pleca spre locul de muncă, relatează dailymail.co.uk.

    Singura diferenţa este că Jane Lu nu avea un birou la care să ajungă, un job cu titlu complicat sau un şef căruia să îi raporteze. Lu a ţinut ascuns de părinţii ei întregul plan de afaceri, crezând că aceştia nu vor fi de acord cu ideea de a porni un business pe cont propriu. Tânără mergea în fiecare zi la o cafenea din centru, deschidea laptop-ul şi contacta diverse companii, organiza evenimente şi punea bazele unei afaceri de milioane de dolari.

    Compania tinerei, ShowPo.com, a generat venituri de peste 10 milioane de dolari în 2014. Ea distribuie haine în 45 de ţări, are 420.000 de fani pe Instagram şi aproape 500.000 pe Facebook. Jane Lu consideră că mare parte a succesului său se datorează modului în care a desfăşurat campaniile de social media.

    Chiar dacă recunoaşte că şi-a minţit pentru o bună perioadă de timp părinţii, Lu spune că aceştia sunt extrem de mândri de felul în care ea a gestionat businessul. “În primă fază nu le-a venit să creadă cât curaj am avut”, povesteşte Lu celor de la dailymail.co.uk.
    ShowPo.com are în momentul de faţă zece angajaţi, iar Jane Lu spune că cel mai important lucru este că poate face zi de zi lucrurile care îi plac. Cât despre lansarea unui business, Jane Lu crede că cea mai mare problemă a tinerilor este teama de eşec: “Merită să-ţi asumi acest risc şi este extrem de important să fii întotdeauna sincer. Nu trebuie să laşi o afacere să te schimbe”, a mai spus Lu.