Tag: Zbor

  • Concluziile unei tragedii: nu putem sau nu ştim cum?

    Deşi existau aparate de zbor pregătite pentru situaţii de urgenţă, ele nu au putut fi folosite. Aeronava S.M.U.R.D. în valoare de un milion de euro nu a putut fi lansată, fiind în revizie. Elicopterele IAR 330 M nu au putut interveni din cauza vizibilităţii reduse. Elicopterul S.M.U.R.D. Mureş, trimis pentru a survola zona, a trebuit să fie retras ca urmare a condiţiilor de ceaţă.

    Instituţiile implicate declară că s-au urmat procedurile conform legislaţiei şi regulamentelor în vigoare.

    La ora 16:16, unul dintre pasageri a apelat numărul unic 112, anunţând că avionul s-a prăbuşit. La 18:40 directorul ROMATSA a anunţat că se cunosc coordonatele exacte ale avionului prăbuşit; primul care a ajuns acolo, însă, a fost un localnic, în jurul orei 21:30. A mai durat trei ore până ce victimele au fost coborâte, pe braţe, în zona unde se aflau ambulanţele. După alte două ore şi jumătate, pasagerii avionului prăbuşit lângă Beliş au ajuns la Spitalul de Urgenţă din Cluj. Au trecut mai bine de zece ore până ce victimele au ajuns la spital.

    Privind însă filmul evenimentelor, impresia care rămâne este că autorităţile ar fi putut acţiona mai repede. Sau mai eficient. Sentimentul este că cei responsabili repetă un scenariu pe care îl cunoaştem prea bine. Să nu excludem nici varianta că aşteptările noastre sunt pur şi simplu prea mari.

    Circumstanţele au fost de aşa natură încât niciuna dintre metodele fireşti pentru localizarea unui telefon mobil nu a putut fi folosită. Zona în care s-a produs accidentul era una izolată, în munţi, iar semnalul emis de telefonul mobil era preluat de o singură antenă, triangularea fiind astfel imposibilă. Unul dintre pasageri a încercat să transmită coordonatele GPS, folosind o aplicaţie instalată pe telefonul mobil, însă acestea nu au fost complete.

    Legile în vigoare din România nu permit operatorilor de telefonie mobilă să iniţieze automat procesul de localizare atunci când de pe un număr de telefon se apelează serviciul de urgenţă. Astfel, atunci când operatorul 112 răspunde la apel, monitorul său ar afişa adresa exactă de unde s-a efectuat apelul şi timpul de intervenţie s-ar reduce în mod semnificativ.

    Accidentul de la Beliş face parte din categoria celor pe care nu le putem preveni. Diferenţa o putem face în  felul în care ne pregătim pentru ele şi felul în care acţionăm atunci când în joc sunt vieţi omeneşti.

  • Selecţie naţională de însoţitoare de zbor. Salariile de încadrare – 2.000 de dolari. Ce alte facilităţi oferă compania din Arabia Saudită

     Tinerele, cu vârste între 21 şi 35 de ani, venite din toată ţara, au participat la o selecţie organizată de compania Flynas din Arabia Saudită, pentru a deveni însoţitoare de zbor, cu un contract pentru doi ani. Compania caută să recruteze peste 20 de stewardese din România.

    “Vroiam un loc de muncă provocator, care îţi permite să călătoreşti, să vezi lumea, să cunoşti oameni, diferite culturi. Şi componenta financiară a contat, bineînţeles. Am terminat o şcoală de aviaţie la Bucureşti şi cred că o astfel de meserie mi se potriveşte”, a spus o tânără din Buzău care a venit la Cluj pentru a susţine interviul în limba engleză.

    O altă tânără, din Baia Mare, care a terminat Facultatea de Studii Economice şi Gestiunea Afacerilor la UBB Cluj-Napoca şi a urmat un master, spune că nu şi-a găsit un loc de muncă şi că a optat, astfel, să devină însoţitoare de zbor.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Cine sunt tinerele care au devenit ambasadoarele Wizz Air în România (FOTO+VIDEO)

    Denise are 23 de ani şi este absolventă de relaţii economice internţionale la Academia de Studii Economice din Bucureşti. Este pasionată de dans, fiind fostă campioană de dans sportiv în copilărie. Alice are tot 23 de ani şi a absolvit facultatea de limbi moderne aplicate din cadrul Universităţii din Bucureşti.  Spune despre ea că este o fire artistică şi este pasionată de pictură.

    Ambasadoarele au fost alese din rândul stewardeselor din ţările în care operează Wizz Air şi vor promova pe plan internaţional destinaţiile din România: Cluj-Napoca, Timişoara, Arad, Târgu Mureş şi Bucureşti. Cei mai buni însoţitori de zbor îşi vor reprezenta colegii şi vor discuta despre profesia lor cu jurnalişti, elevi, copii spitalizaţi sau cu alte persone care ar putea fi inspirate de viaţa interesantă a unui însoţitor de bord.

    Programul Wizz Ambassador a fost infiintat in 2011 pentru a remarca insotitorii de zbor reprezentativi pentru angajamentul Wizz Air pentru excelenta in servicii si pentru a le oferi acestora oportunitatea sa reprezinte Wizz Air in tara natala. Cei mai buni insotitori sunt selectati din fiecare tara pentru aceasta distinctie, atribuita acestora de catre pasagerii Wizz Air prin vot pe Facebook. Fiecare Ambasador isi mentine titulatura timp de doi ani, timp in care are oportunitatea sa participe la interviuri, conferinte de presa si alte evenimente.

    Wizz Air a transportat anul trecut în şi din România 2,76 milioane de pasageri, potrivit oficialilor companiei aeriene low-cost, trafic în creştere cu 2,2% faţă de 2011 şi sub estimările de 3 milioane de euro anunţate în octombrie. Pentru anul acesta este estimat un trafic de peste 3 milioane de pasageri pe piaţa locală. Compania maghiară Wizz Air are ca investitor principal fondul american de private equity Indigo Partners.

     

    Wizz Air este singura companie din România care taxează bagajele de mână. Doar bagajele de mână mici pot fi transportate gratis, în anumite condiţii. Iată când poate fi transportat un bagaj de mână gratis.  

    Dacă dimensiunile bagajului de mână sunt mai mari de 42x32x25cm, atunci bagajul de mână costă. Află care sunt tarifele unui bagaj de mână la Wizz Air în articolul Cât costă un bagaj de mână la Wizz Air.  

    Bagajele de cală pot fi transportate în aeronavele Wizz Air contra cost. Află care sunt tarifele unui bagaj de cală la Wizz Air în articolul Cât costă un bagaj de cală la Wizz Air.

  • Pariul necâştigător al Wizz Air. La ce zbor au renunţat: “Era doar o cursă sezonieră”

    Wizz Air anunţa în primăvară că introduce de la începutul lunii iunie două zboruri pe săptămână spre şi dinspre Girona, Spania, ca urmare a cererii crescute din partea românilor care muncesc în Spania şi a taxelor de aeroport ridicate de pe aeroportul El Prat din Barcelona. Pe site-ul companiei, ultimele bilete pentru Girona pot fi rezervate pentru mijlocul lunii octombrie, după această perioadă cursa fiind indisponibilă.

    “În toate modelele de business sezoniere există decizii luate în functie de sezonalitate. Ceva ce a fost anunţat ca sezonier poate fi operat tot timpul anului şi invers. Este ceea ce descrie natura sezonalităţii ca lucrurile să nu fie niciodata confirmate pe parcursul unui an întreg, ci de la sezon la sezon. În acest caz, s-a decis ca Girona să nu se mai afle în orarul de iarna când acesta a fost definitivat acum câteva săptămâni”, au declarat oficialii Wizz Air.

    Preţul pentru zborurile către Girona era de două-trei ori mai mic faţă de tarifele Wizz Air către aeroportul El Prat din Barcelona. Wizz Air a pierdut anul trecut 40.000 de pasageri pe seama închiderii unor destinaţii şi a diminuării curselor către Spania.

    Distanţa dintre oraşele Girona şi Barcelona este de aproximativ 100 de kilometri. În zonă trăieşte o comunitate importantă a românilor care muncesc în Spania.

    Compania a decis să opereze curse şi de la Bucureşti către Perugia, Italia, tot de la începutul lunii iunie 2013, iar zborurile către Perugia vor fi menţinute şi pe durata sezonului rece.

    Wizz Air a transportat anul trecut 2,76 milioane de pasageri, potrivit oficialilor companiei aeriene low-cost, trafic în creştere 2,2% faţă de 2011 şi sub estimările de 3 milioane de euro anunţate în octombrie. Pentru anul acesta este estimat un trafic de peste 3 milioane de pasageri pe piaţa locală. La nivel internaţional, Wizz Air a anunţat peste 12 milioane de pasageri, reprezentând o creştere cu 12% faţă de anul anterior. Anul trecut Wizz Air şi-a dezvoltat reţeaua de transport de la 203 la 250 de rute extinzându-şi operaţiunile în 29 de ţări prin operarea de zboruri şi către Georgia, Israel, Slovenia şi Elveţia.

    Wizz Air este singura companie din România care taxează bagajele de mână. Doar bagajele de mână mici pot fi transportate gratis, în anumite condiţii. Iată când poate fi transportat un bagaj de mână gratis.  

    Dacă dimensiunile bagajului de mână sunt mai mari de 42x32x25cm, atunci bagajul de mână costă. Află care sunt tarifele unui bagaj de mână la Wizz Air în articolul Cât costă un bagaj de mână la Wizz Air.  

    Bagajele de cală pot fi transportate în aeronavele Wizz Air contra cost. Află care sunt tarifele unui bagaj de cală la Wizz Air în articolul Cât costă un bagaj de cală la Wizz Air.

  • Duşa: Aproape zilnic spaţiul aerian este forţat de aparate de zbor neidentificate sau fără aprobare

     “Să ştiţi că este foarte necesar să achiziţionăm avioanele pentru că aproape zilnic spaţiul aerian al ţării este forţat, probabil n-ar trebui să vă spun asta, de avioane care nu sunt identificate sau care nu au aprobare de survol şi în acel moment suntem nevoiţi să ridicăm în aer avioanele de vânătoare cu procedurile de somare pentru că acele avioane să iasă din spaţiul de survol al ţării”, a declarat, miercuri, la Piteşti, ministrul Apărării, Mircea Duşă.

    Potrivit sursei citate, aceste lucruri de întâmplă “destul de des” şi se folosesc, în momentul de faţă, de MIG-urile din dotare.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • 10 lucruri incredibile despre zborul cu avionul

     1. Se fac aproape 10 milioane de zboruri comerciale pe an numai în SUA. 9.801.116, să fim mai precişi, în 2012, potrivit Biroului de Transport al SUA.

    2. Avioanele comerciale sunt mai rapide ca oricând. Un Boeing 777-200LR poate călători 17.370km la o viteză maximă de 560mph la o altitudine de croazieră de 10.668km.

    3. Dar avioanele hipersonice experimentale fără pilot pot merge mai repede (mult mai repede). Avionul cu combustie supersonică X-43A poate atinge o viteză mai mare de 11.265km pe oră, de nouă ori mai repede decât viteza sunetului.

    Cititi mai multe pe www.apropo.ro

  • Un alt gigant low-cost spune adio României. Au mai păstrat un zbor pe zi

    FlyNiki a renunţat în primăvară la zborurile dintre Bucureşti Otopeni şi Viena, după ce numărul curselor dintre cele două capitale ajunsese la 20 pe zi, şi a decis să păstreze doar zborul către Berlin, unde operează şi compania Lufthansa. Şi compania low-cost Blue Air a renunţat anterior la această rută. Traficul anual de pasageri între Bucureşti şi Viena depăşeşte 300.000 de pasageri.

    Cinci zboruri pe zi ale companiei aeriene Austrian Airlines şi alte două alte transportatorului naţional TAROM leagă Bucureştiul de Viena, făcând cele două destinaţii mai bine conectate decât orice alte oraşe europene sau româneşti, cu plecare sau sosire în România.

    Austrian Airlines operează zboruri pe relaţia Bucureşti-Viena la orele 8.10, 11.15, 13.40, 18.45 şi 20.50, în timp ce TAROM zboară către capitala Austriei la 8.00 şi 16.45. Austrian Airlines, compania membră a grupului german Lufthansa, a crescut semnificativ numărul de zboruri către şi dinspre Viena la zece pe zi, după ce a decis anul trecut întreruperea acordului comercial cu TAROM, sub care opera ruta respectivă.

    “Viena este un nod excelent de transferuri pentru pasagerii din sud-estul Europei. Împreună cu partenerul nostru Air Berlin, oferim mai multe legături către Germania şi către estul Europei”, declara în februarie 2010 Lauda, care deţine 50,1% din acţiunile companiei aeriene, restul fiind controlat de Air Berlin.

    Compania Fly Niki, înfiinţată în 2003, a transportat anul trecut circa trei milioane de pasageri.

    În ultimii ani, alte două companii low-cost, Ryanair şi easyJet au refuzat să opereze de la Bucureşti, cei din urmă anunţând luna trecută că vor reveni pe aeroportul Otopeni.

  • Blue Air măreşte numărul zborurilor spre Italia şi Belgia în orarul de iarnă

     „(…) Am mărit numărul frecvenţelor  de zbor pentru Roma, Bruxelles, Catania şi Napoli, comparativ cu aceeaşi perioadă 2012-2013”, a declarat Gheorghe Răcaru, director general al Blue Air, fără a preciza câte zboruri au fost introduse.

    Blue Air, fondată de omul de afaceri Nelu Iordache, aflat în prezent în arest, a fost vândută cu 30 mil. euro către o firmă recent înfiinţată, Airline Management Solutions, deţinută de patru români, dintre care doi foşti angajaţi ai Blue Air. Tranzacţia include doar brandul, platforma de vânzare şi biletele plătite de clienţi în avans, nu şi flota de avioane.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • 1,5 milioane de dolari pentru un zbor în spaţiu cu Leonardo DiCaprio

    Un licitator anonim a plătit suma record de 1,5 milioane de dolari pentru un loc alături de personajul principal al filmului “Marele Gatsby” într-o călătorie în spaţiu a Virgin Galactic. Va fi prima călătorie turistică în spaţiu, organizată de CEO-ul Richard Branson. 

    La câteva minute după această ofertă neobişnuită, un cuplu a hotărât, în cadrul aceleiaşi licitaţii, să plătească 2, 3 milioane de dolari pentru două locuri în călătorie. Înainte de aceasta, cei trei îşi vor petrece trei zile într-un training în Texas, la care va participa, evident, şi DiCaprio.

    Un alt pachet care îl avea pe actor ca personaj central includea bilete la premiera şi petrecerea de după a celui mai recent film al său, “Wolf on Wall Street”, o cameră la hotelul Beverly Hills, un ceas Chopard, bilete la alte petreceri high-profile şi pe Heidi Klum ca parteneră. Acesta a fost licitat cu 1, 94 milioane de dolari, potrivit today.com

    Alte pachete includeau un ceas Bulgari care i-a aparţinut lui Adrien Brody (116. 613 dolari) şi un spectacol privat Duran Duran (518. 000 de dolari). AmFAR a comunicat un câştig de 25 de milioane de dolari pentru eveniment, dublu faţă de anul trecut, când s-au strâns 11 milioane de dolari. 
     

  • Boeing construieşte avionul de pasageri cu cea mai mare autonomie de zbor din lume

    Boeing s-a înscris într-o cursă împotriva Airbus pentru vânzarea avionului cu cea mai mare autonomie de zbor din lume, plănuind o versiune modernizată a faimosului 777, noua generaţie de aeronave fiind numită 777X, au declarat surse apropiate proiectului, citate de Reuters.

    Boeing a prezentat într-o întâlnire cu reprezentanţi ai companiilor aeriene planul avionul de pasageri cu cea mai mare autonomie din lume, o variantă modernizată a modelului 777, care şi-a început serviciul în 1993.Boeing 777 a reuşit să câştige un mare segment de piaţă prin folosirea a doar două motoare pentru rute care înainte necesitau patru motoare.

    Analiştii spun că 777 este cel mai profitabil avion al companiei Boeing, în mare parte datorită modelului 777-300ER, o versiune care are 365 de locuri.  

    Atenţia industriei aviatice este îndreptată acum către viitorul model 777, care se preconizează că va avea 400 de locuri. Avionul reprezintă răspunsul Boeing la provocarea lansată de Airbus prin modelul A350-1000, care va fi lansat în 2017, având o capacitate de 350 de pasageri.

    Randy Tinseth, vicepreşedintele departamentului de marketing de la Boeing, a declarat că 777X va avea „costuri de operare mult mai joase” şi capacitate şi autonomie mult mai mare decât predecesorul său. Boeing a decis ca noul 777 să păstreze fuselajul de metal şi să se focalizaze pe aripi din fibră de carbon, caracteristici care vor îmbunătăţi performanţa şi vor asigura şi un nivel ridicat de siguranţă. Airbus susţine că A350-1000 va avea costuri de operare mai reduse, pentru că întreg avionul, nu doar aripile, va fi construit din fibră de carbon.

    Toate stirile sunt pe zf.ro