Tag: ucraina

  • Rãzboiul este o realitate pentru europeni şi mai ales pentru Ucraina. Cine şi cum îl finanţează?

    Cum plătesc guvernele pentru înarmare şi război? Este o întrebare veche de secole cu răspunsuri vechi şi noi. Războaiele sunt adesea distructive când vine vorba de finanţele unei naţiuni şi de aceea este important de ştiut ce i se întâmplă financiar unei ţări când finanţarea unui război devine o necesitate. Războaiele sunt de cele mai multe ori costisitoare şi nu de puţine ori victoria înclină spre cel care are mulţi bani sau prieteni bogaţi – banii şi prietenii aduc cele mai sofisticate arme, cei mai buni specialişti militari, resurse preţioase.

     

    De aceea, şansele mai mari sunt de partea statelor cu economii puternice şi stabile sau a guvernelor neizolate, cu politici externe sănătoase.

    Cheltuielile Americii cu războaiele din Orientul Mijlociu de până în 2017 sunt estimate de Comisia pentru Buget din Congres la 2.400 de miliarde de dolari, scrie Forbes. În cel de al Doilea Război Mondial, Japonia a cheltuit aproape 59 de miliarde de dolari, în cea mai mare parte datorii, echivalentul a 747 miliarde de dolari în 2016. Sau aproape 420% din PIB. Datoria publică accelerează în vremuri de război, dar şi după, deoarece şi înfrânte statele trebuie să-şi plătească datoriile şi să repare stricăciunile provocate învingătorilor. Chiar şi înainte de a porni la război sau doar preventiv, o naţiune trebuie să ia în considerare cum să finanţeze dezvoltarea forţelor militare. În pregătirea şi purtarea celui de-al Doilea Război Mondial, datoria Japoniei a ajuns cea mai mare la nivel mondial. Deşi războaiele sunt de când lumea, finanţele nu sunt şi au progresat pe măsură ce omenirea s-a confruntat cu războaie tot mai mari sau mai distructive. În 1694, a fost fondată Banca Angliei pentru a-l ajuta pe William III să finanţeze războiul cu Franţa, arată Financial Times. Lungile războaie napoleoniene (mai 1803 – noiembrie 1815) şi Primul şi al Doilea Război Mondial au fost finanţate în mare parte cu datorie. Spre deosebire, în timpul lungilor decenii de război rece, Vestul şi-a finanţat cheltuielile cu apărarea prin taxe mai mari. În sfertul de secol de dinainte de căderea Zidului Berlinului, veniturile din taxe ale statelor membre ale OCDE au crescut de la 25% din PIB la peste 32% din PIB, în timp ce datoriile în general au scăzut. Care sunt acum opţiunile pentru finanţarea unui război? În mod realist, există doar patru: tipărirea de bani, taxe şi impozite, vânzarea de obligaţiuni guvernamentale către public şi acţionarea ca debitor faţă de alte naţiuni. Fiecare are plusuri şi minusuri.

     

    Printarea de bani

    Pentru finanţarea unui război, tipărirea de bani este considerată cea mai puţin dăunătoare pentru reputaţia unui guvern. În primul rând, în mod convenabil, nu necesită autorizare din partea publicului pentru a trece la acţiune. Guvernele pot conveni crearea de bani în cooperare cu banca centrală. Deşi această opţiune ocoleşte cu succes opinia publică, are o consecinţă pe termen lung: inflaţia. Această metodă ar trebui folosită pentru perioade scurte. În caz contrar, inflaţia necontrolată o va face cea mai scumpă alegere. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, armata japoneză a fost renumită pentru banii de invazie. După ce ocupau cu succes o naţiune, soldaţii japonezi confiscau toată valuta forte (moneda locală reprezenta valută pentru japonezi). Guvernul tipărea o nouă bancnotă, înlocuind banii interni ai statului ocupat. Acest sistem ingenios a ajutat la plata eforturilor de război ale Japoniei şi la asigurarea resurselor.

    Japonezii au emis „moneda fiduciară Centavos” în Filipine (valoarea monedei fiduciare, sau fiat, este dată de guvernul emitent şi nu de ceva palpabil, cum ar fi un bun, o marfă sau un metal preţios). Aceştia au ajuns rapid să fie denumiţi de către localnici „banii lui Mickey Mouse”, deoarece valoarea lor s-a diminuat rapid. Hiperinflaţia a lovit ţara în perioada 1943-1945, forţându-i pe japonezi să ridice valoarea maximă a bancnotei de la 10 pesos la 1.000 pesos.

     

    Impozitarea

    După cum a spus celebrul om politic şi de ştiinţă Benjamin Franklin, „în această lume nimic nu poate fi sigur, cu excepţia morţii şi a impozitelor”. Acelaşi lucru este valabil şi în război. De fapt, creşterea taxelor interne este cea mai sensibilă modalitate economică de a finanţa un război, din perspectiva guvernului. Îi permite să pună în comun fonduri fără a plăti costurile suplimentare ale dobânzilor. În ciuda raţionalităţii sale, tinde să fie o măsură nepopulară în rândul electoratului. Deoarece guvernele se bazează foarte mult pe sprijinul public, mai ales în timp de război, se feresc de această opţiune. În schimb, de obicei aleg o alternativă. Acest lucru le păstrează şansele de a rămâne în funcţie. Însă, atunci când aprobarea publică este mare, impozitarea este o modalitate excelentă de a finanţa un război, mai ales unul de durată sau pentru supravieţuire.

    Spre exemplu, în prima săptămână a conflictului coreean se estimează că 81% din publicul american a susţinut decizia preşedintelui Truman de a ajuta Coreea de Sud. Prin urmare, SUA au putut finanţa Războiul Coreean aproape în întregime prin impozitare. Publicul american are acum o sensibilitate pentru Ucraina, iar SUA ajută masiv acest stat fără a cere ceva financiar în schimb. În cazul războiului coreean, guvernul american a combinat metodele de impozitare indirectă şi directă. Nivelurile de impozitare a capitalului şi a veniturilor au fost majorate. Mărfurile de lux au primit taxe speciale. Ambele au ajutat la umplerea Trezoreriei şi la finanţarea cheltuielilor militare.

     

    Extractie din exterior

    O altă metodă se numeşte extracţie din exterior. Este atunci când o naţiune solicită resurse sau se îndatorează de la popoare străine. Această metodă limitează cu siguranţă consecinţele politice ale finanţării războiului. Cu toate acestea, riscul este de a ajunge îndatorat către o altă naţiune. Apoi, în timp, un stat şi-ar putea pierde autonomia. De aceea, aceasta este o alegere periculoasă. Chiar şi după ce războiul este încheiat, suveranitatea statului poate fi pierdută timp de zeci de ani.

    În 1904-1905, Rusia şi Japonia s-au războit pentru a-şi extinde teritoriile mai adânc în Pacific. Dar guvernul japonez avea nevoie de rezerve suplimentare de valută străină. Era hotărât să insiste pe achiziţionarea de lire sterline. Deci, japonezii au trimis reprezentanţi oficiali la Londra. Cu ajutorul unei garanţii în aur (pe care japonezii îl confiscaseră din China în timpul războiului chino-japonez), s-a negociat un împrumut. Au obţinut cu succes finanţare directă de la creditorii străini. Acest lucru a fost esenţial la plata materialelor pentru finanţarea războiului lor.

     

    Împrumuturi interne

    În mod tradiţional, emiterea de obligaţiuni de război a fost cea mai populară modalitate de a finanţa un război. Dar această opţiune are un un cost adăugat: o penalizare prin dobândă. Este inclus atât în vânzările directe către populaţii, cât şi către creditorii străini. Această metodă îi adăposteşte pe contribuabilii unei naţiuni de totalitatea iniţială a costurilor conflictului. Dar în cele din urmă, datoria trebuie plătită. SUA îşi finanţează adesea proiectele militare prin emisiuni de datorii interne. Ucraina face acum la fel.

    Ce este o obligaţiune de război? Este o un titlu de valoare purtător de dobânzi, garantat de guvern. Foloseşte moneda naţională şi este vândut atât investitorilor locali, cât şi străini. În timpul Primului şi celui de-al Doilea Război Mondial, multe emisiuni de obligaţiuni de război au fost folosite pentru a finanţa cheltuielile militare. De fapt, în cel de-al Doilea Război Mondial, obligaţiuni în valoare de peste 1 miliard de dolari au fost achiziţionate de gospodăriile din SUA. Acestea au fost vândute publicului prin campanii sofisticate de marketing şi publicitate gândite la Hollywood. Aceste obligaţiuni au fost cumpărate la discount. Valoarea acestora era rambursabilă, iar titularul primea o dobândă.

    Obligaţiunile de război nu mai sunt folosite în America. Naţiunea foloseşte acum „titluri de trezorerie americane – celebrele U.S. Treasury bonds – pentru finanţarea cheltuielilor de apărare. Prin emiterea acestora pe pieţele de capital internaţionale şi interne, guvernul asigură absorbţia maximă. Datoria este bună mai ales pentru finanţarea războaielor de scurtă durată.

    Fiecare opţiune are propriile avantaje şi dezavantaje. Nu este neobişnuit ca tacticile de finanţare să fie combinate. Toate în căutarea victoriei, desigur. Nici reacţiile politice nu sunt ceva nemaiauzit, în cele din urmă toate toate aceste strategii venind cu consecinţe politice. Câştigarea sprijinului public pentru angajarea în luptă depinde în mare măsură de relaţia preexistentă (şi mereu în schimbare) pe care guvernul o are cu cetăţenii săi.

    Sprijinul public iniţial pentru participarea la război va stabili modul în care un guvern îşi poate finanţa armata. Dar există un elefant gras în cameră. Chiar şi la învingători nivelurile datoriilor create pentru război sunt astronomice. În a doua conflagraţie mondială, datoria din economiile avansate a urcat de la 70% din PIB la 170% din PIB. A explodat.  Pe deasupra, în prezent cheltuielile par mai limitate de mediul cu dobânzi în creştere şi de poverile mari de datorii guvernamentale create de măsurile de protejare a economiilor, consumatorilor şi afacerilor de şocurile pandemiei, inflaţiei şi ale crizei energiei. Economişti precum Lawrence Summers, fost secretar al Trezoreriei SUA,  şi Olivier Blanchard, fost economist-şef la FMI, sugerează că majorarea cheltuielilor cu apărarea poate duce şi mai sus dobânzile.

    După cel de-al Doilea Război Mondial, infrastructura japoneză şi germană era o ruină. Naţiunile erau, de asemenea, paralizate de datorii. Germania a fost împărţită de învingători. Aliaţii s-au aruncat asupra prăzii de război (sau ce a mai rămas). Dar ceea ce s-a întâmplat în Japonia postbelică a fost un adevărat miracol economic. Naţiunea bombardată şi distrusă şi-a revenit şi a devenit a doua cea mai mare economie a lumii în doar 20 de ani. Utilizând strategiile de dezvoltare a capitalului asiatic (ACD), Japonia şi-a transformat economia industrială de război într-un centru global de producţie de înaltă tehnologie. Între timp, marele înfrânt din război şi-a pierdut poziţia din clasamentul mondial al economiilor în favoarea Chinei, iar astăzi Japonia, îngrijorată de ascensiunea Chinei şi de riscul de război în vecinătate, are planificată o creştere cu două treimi a bugetului său de apărare până în 2027. Nu a precizat cum o va finanţa. În aprilie anul viitor, pentru prima dată în peste trei secole, danezii vor trebui să muncească de ziua Marii Rugăciuni după ce guvernul a scos sărbătoarea religioasă de pe lista zilelor libere parţial pentru a plăti cheltuielile suplimentare pentru apărare. Decizia, aprobată în martie, a fost profund nepopulară: 70% dintre danezi s-au opus, arată un sondaj. Dar economiştii au lăudat Copenhaga pentru că are un plan real pentru a-şi acoperi costurile de apărare în creştere, spre deosebire de multe alte guverne.  Marea Britanie, ambiţionată de războiul Rusiei împotriva Ucrainei, vrea să majoreze cheltuielile militare la 2,5% din PIB, dar numai în măsura în care „circumstanţele fiscale şi economice o permit”. Germanii, deranjaţi de agresiunea rusă, vor să mărească cheltuielile pentru apărare, dar nu şi dacă asta înseamnă pierderea unei sărbători legale. Franţa nu a detaliat cum va plăti pentru o creştere planificată cu 40% a bugetului său militar în următorii cinci ani. Acelaşi lucru este valabil şi pentru Polonia, care îşi propune să-şi dubleze cheltuielile la 4% din PIB şi să-şi formeze una dintre cele mai mari armate din Europa. „Nimeni nu vrea să plătească mai multe taxe. Dar, în acelaşi timp, toată lumea îşi doreşte o apărare mai bună şi servicii de sănătate bune”, a explicat John Llewellyn, fost şef de prognoză economică la OCDE. „La un moment dat, problema va fi adusă cu forţa în arena publică, deoarece nimănui nu-i este foarte clar cum vor fi strânse fondurile.” 

  • Putin încearcă să redea gloria programului spaţial rusesc cu ce găseşte prin curtea din spate a Rusiei

    Anul trecut, la scurt timp după ce trupele sale au invadat Ucraina, preşedintele rus Vladimir Putin a vizitat cosmodromul Vostochny din apropierea graniţei chineze şi a declarat că misiunea Luna-25 trebuie să fie finalizată în 2022. Acest lucru nu s-a întâmplat, iar lansarea este programată pentru 11 august, notează Bloomberg Businessweek.

  • M.Britanie avertizează că Rusia pregăteşte atacarea navelor pe Marea Neagră /Sunak: E “inacceptabil”

    Rusia ar putea începe atacarea navelor civile de pe Marea Neagră care se îndreaptă spre porturi ucrainene, avertizează Guvernul britanic, iar premierul Rishi Sunak a catalogat drept “inacceptabile” tentativele Moscovei de blocare a tranzitului cerealelor ucrainene.

    “Marea Britanie crede că Rusia ar putea escalada campania de distrugere a exporturile alimentare din Ucraina prin atacarea navelor civile în Marea Neagră. Vom evidenţia acest comportament inconştient în cadrul Consiliului de Securitate al Naţiunilor Unite. Rusia ar trebui să înceteze ţinerea ostatice a resurselor alimentare mondiale şi ar trebui să revină în Acordul cerealelor”, a declarat marţi James Cleverly, ministrul britanic de Externe.

    Rusia a anunţat săptămâna trecută, în contextul suspendării participării la Acordul cerealelor, că va considera ţinte legitime navele care circulă pe Marea Neagră spre sau dinspre porturi din Ucraina. În replică, Administraţia de la Kiev a avertizat că va considera suspecte vasele comerciale de pe Marea Neagră care se îndreaptă spre porturi din Rusia.

    Premierul britanic, Rishi Sunak, a catalogat drept “inacceptabile” ameninţările Rusiei. “Am vorbit cu preşedintele Volodimir Zelenski şi i-am transmis clar că orice tentativă a Rusiei de a bloca transporturile de cereale din Ucraina este total inacceptabilă. Trebuie să continuăm să fim alături de Ucraina”, a declarat Rishi Sunak, într-un mesaj postat pe Twitter.

  • James Cameron, despre AI: ,,v-am avertizat din 1984 şi nu m-aţi ascultat”. Regizorul filmului ,,The Terminator” prevesteşte o cursă a înarmării cu AI

    Regizorul James Cameron (68 ani) a analizat ascensiunea inteligenţei artificiale şi potenţialele pericole pe care le-ar putea prezenta în viitor, referindu-se la filmul său lansat în 1984,  ,,The Terminator”, cu Arnold Schwarzenegger (75 ani) în rolul principal.  

    Cameron: „V-am avertizat băieţi în 1984 şi nu m-aţi ascultat

    Într-un nou interviu pentru CTV News, Cameron a analizat motivele dezvoltatorilor care au dezvoltat tehnologia, punând la îndoială dacă este pentru profit, din motive de lăcomie, sau pentru apărare, din motive de paranoia. 

    El a recunoscut ameninţarea pe care o reprezintă inteligenţa artificială pentru umanitate pe măsură ce progresele viitoare sunt lansate, de la ChatGPT la Bing AI şi Bard, de la Midjourney la DALL-E, inclusiv programele generatoare de imagini porno.

    „V-am avertizat băieţi în 1984 şi nu aţi ascultat”, a spus el. 

    În presa externă apar ştiri că marile companii big-tech fac concedieri pentru a implementa automatizarea. Se vorbeste pe mapamond despre utilizarea roboţilor şi a inteligenţei artificiale în războiul din Ucraina împotriva agresiunii ruse

    Cameron: ,,A început cursa înarmării cu AI”

    Cu noile tehnologii AI, ucrainenii pot anticipa acţiunile inamicilor ruşi care duc conflictul cu tehnici specifice Primului Război Mondial.

    Potrivit DW News, ucrainenii valorifică dronele şi roboţii, furnizate de companii americane private. Războiul din Ucraina ar putea fi primul conflict în care inteligenţa artificială intră pe câmpul de luptă. 

    „Cred că armonizarea cu AI este cel mai mare pericol. Cred că vom intra în echivalentul unei curse a înarmărilor nucleare cu AI, iar dacă nu o construim, ceilalţi băieţi [ruşii, chinezii] cu siguranţă o vor construi şi apoi va escalada conflictul. V-aţi putea imagina AI într-un teatru de luptă”, a adăugat el.

    Tot războiul va fi dus de computere cu o viteză pe care oamenii nu o mai pot frâna,  iar tu nu ai nicio capacitate de a atenua conflictul”.

    Cameron: ,,Dacă un AI va câştiga Oscarul pentru cel mai bun scenariu în 20 ani, cred că ar trebui să luăm problema în serios”

    În prezent, Hollywood ia în calcul cum să pună AI în mâinile producătorilor din spatele filmelor şi emisiunilor TV, fără a renunţa la meseriile actorilor. Acest subiect a fost aprig dezbătut în ultimele săptămâni, deoarece Screen Actors Guild – Federaţia Americană a Artiştilor de Televiziune şi Radio (SAG-AFTRA) şi Writers Guild of America (WAG) şi-au unit forţele într-o dublă grevă istorică, ambele sindicate cerând protecţie împotriva tehnologiei AI .

    Ca atare, Cameron a afirmat că „nu ar fi interesat” ca AI să-i scrie scenarii sau să accepte vreodată un scenariu scris de AI în prezent, spunând: „Să aşteptăm 20 de ani, iar dacă un AI câştigă un Oscar pentru cel mai bun scenariu, cred că trebuie să luăm problema asta în serios”.

    În timp ce Cameron este împotriva utilizării inteligenţei artificiale în lumea filmelor, este un subiect pe care şi-a exprimat interesul să exploreze în continuare pe ecran. El a spus anterior că ar dori să abordeze subiectul AI , nu doar să portretizeze „roboţii răi”,  dar ar fi interesat să relanseze franciza The Terminator în viitor.

    Ultimul film regizat de Cameron în franciză a fost Terminator 2: Judgment Day. Nu a avut nicio implicare în cele trei care au urmat, dar a revenit ca producător la Terminator: Dark Fate – un film de care a spus că este „rezonabil de mulţumit, potrivit IGN

  • Banca centrală Rusă creşte dobânda cheie pentru prima dată de la începutul invaziei din Ucraina. Aceasta a decis majorarea cu 100 de puncte de bază până la nivelul de 8,5%

    Rusia a majorat ratele dobânzilor cu 100 de puncte de bază, peste aşteptările analiştilor, semnalând totodată că măsuri similiare ar putea fi luate în viitor, titrează Bloomberg.

    Banca centrală a ridicat vineri valoarea de referinţă de la 7,5% la 8,5%. Aproape toţi economiştii chestionaţi de Bloomberg se aşteptau la o creştere a ratei, cu prognoze variind între o majorare de 25 şi 75 de puncte de bază.

    „Banca Rusiei are deschisă perspectiva unei noi creşteri a ratei cheie la următoarele întâlniri de politică monetară pentru a stabiliza inflaţia aproape de 4% în 2024 şi pe mai departe”, se arată în comunicatul care însoţeşte decizia.

    Rubla mai slabă a accelerat calendarul pentru înăsprirea monetară după luni de avertismente din partea băncii centrale că dobânzile mai mari vor veni ca răspuns la riscurile inflaţioniste cauzate de cheltuielile guvernamentale, sancţiunilor internaţionale şi criza de pe piaţa forţei de muncă.

  • Cine este omul care, deşi are 100 de ani şi merge în baston, reuşeşte să zguduie întreaga lume

    Rari sunt oamenii care să fi influenţat evoluţia politică a lumiI fără să fie împăraţi, regi sau preşedinţi de ţară. La 100 de ani împliniţi, Henry Kissinger este una din rarele şi bizarele apariţii în această lume a politicii plină de contradicţii, care nu a dispărut din peisaj nici atunci când şi-a încheiat cariera publică.

    Secretar de stat al Statelor Unite şi consilier pe probleme de securitate naţională în vremea preşedinţilor Nixon şi Ford, între 1968 şi 1977, Kissinger şi-a câştigat o aşa faimă încât nici Diavolul coborât pe pământ nu ar fi avut îndrăzneala să-l contrazică. Desigur că preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, l-ar fi dat bucuros cu capul de pereţi pe Kissinger când acesta a spus că Occidentul nu trebuie să ajute Ucraina. Doar că, aşa cum este văzut Kissinger, căruia, la 100 de ani împliniţi, i se cere încă părerea despre soarta lumii, Zelenski ar prefera să se ia la trântă cu Satan, decât cu el. Sunt rari oamenii care să fi influenţat evoluţia politică a lumii fără să fie împăraţi, regi sau preşedinţi de ţară. Cu sute de ani în urmă, cardinalul Richelieu, prim-ministrul regelui Ludovic al XIII-lea al Franţei (anii 1600), a fost unul dintre ei, deşi nu venea dintr-o familie care l-ar fi îndreptăţit pentru aşa poziţii înalte.

    Henry Kissinger este un Richelieu modern. Richelieu a trăit însă 57 de ani. Kissinger a ajuns la 100 de ani şi încă vorbeşte şi-i scoate pe unii din minţi prin ce spune. La fel ca Richelieu, Kissinger este fie puternic contestat, fie considerat un guru. La ultimul forum de la Davos, staţiunea de lux din Elveţia unde se întâlnesc, anual, bogaţii lumii şi presupuşii lideri influenţi din politică şi pun la cale viitorul planetei, Henry Kissinger a vorbit, printr-un sistem de videoconferinţă. Şi, desigur, graţie statutului său de guru al politicii, nu putea rata o analiză a războiului din Ucraina. „Înainte de război m-am opus (aderării Ucrainei la NATO – n. red.), dar acum o Ucraină neutră nu ar avea sens”, a spus el. Ei bine, înainte el spunea taman invers, spunea că Occidentul nu trebuie să ajute Ucraina cu arme, iar  când venea vorba despre aderarea la NATO, Ucraina să-şi ia la revedere pentru multe secole de aici înainte.


    Il Tempo, cotidian italian, îl numeşte pe Kissinger „Deus ex machina”, adică „Dumnezeul din maşină”. În tragediile greceşti „deus ex machina” era un zeu care, în momentul în care intriga de pe scenă era atât de complicată întât nimeni nu-i mai dădea de capăt, cobora pe o sfoară şi rezolva problema.


    Desigur că spusele sale au provocat furie la Kiev, dar, când eşti un Socrate al timpurilor moderne, toată lumea se uită în gura ta, chiar dacă ai 100 de ani, fie că spusele tale sunt drepte sau aiureli. „Un mare strateg”, îl alintă Wall Street Jurnal, principalul cotidian de busines al Americii, într-un mare articol ce-i este dedicat la împlinirea a 100 de ani şi, desigur, îi trece în revistă previziunile, aşa cum le trece, frecvent, pe cele ale lui Warren Buffett când e vorba de burse. „Lumea va fi un glob spart de competiţia SUA-China şi ameninţată de noi arme îngrozitoare”, spune azi gurul veteran al politicii americane. Nu e de râs? Păi este, pentru că chiar el este strategul apropierii SUA de China. Politica apropierii SUA de China este a lui Kissinger şi, cu siguranţă, aceasta i-a adus faima. Acum, el spune cu totul altceva, la 50 de ani distanţă. Dacă priveşti viaţa de la 100 de ani, 50 de ani, cât aveai atunci când puneai bazele apropierii SUA de China, ţi se pare o vârstă de copil.

    Dar nu este pentru prima dată când aceşti monştri sacri ai politicii se înşală. În 1992, Francis Fukuyama, un sociolog şi politolog american, publica un eseu ce l-a făcut celebru, pe care l-a numit: „Sfârşitul istoriei şi ultimul om”, eseu care a avut o carieră uluitoare. Comunismul în estul Europei căzuse, iar Fukuyama credea că liberalismul de tip occidental va triumfa pe toată planeta. Conflictele ideologice s-au sfârşit şi cum istoria este o suită de conflicte, nemaiexistând conflixte, asta înseamnă sfârşitul istoriei, credea el. Pentru că suntem cu un război la graniţă ce ne loveşte direct, pentru că Kissinger a stârnit atâta patimă cu opiniile sale despre Ucraina, îl amintesc aici pe Zbigniew Brzezinski, un alt renumit politolog american, care vorbeşte în cartea sa „Marea tablă de şah” despre Ucraina ca despre o viitoare putere regională şi despre Rusia ca despre o ţară care nu are perspective în afara concertului european. Or, vedem clar că Rusia se îndepărtează azi de Europa. Pare că puţin îi mai pasă de Europa, deşi tânjeşte după ea încă din istorie. Foştii ţari şi prinţi ai Rusiei şi-au căutat mereu soţii din dinastiile europene, nu din cele ale Chinei.

    Ţarina Ecaterina cea Mare, marea admiraţie a ruşilor de azi, era nemţoaică 100%, nu rusoaică, nici chinezoaică. Il Tempo, cotidian italian, îl numeşte pe Kissinger „Deus ex machina”, adică „Dumnezeul din maşină”. În tragediile greceşti „deus ex machina” era un zeu care, în momentul  în care intriga de pe scenă era atât de complicată întât nimeni nu-i mai dădea de capăt, cobora pe o sfoară şi rezolva problema. Aşa să fie? Kissinger este cel care a organizat întâlnirea dintre preşedintele SUA Richard Nixon şi preşedintele Chinei Mao Tse Dong, întâlnire care a normalizat relaţiile între cele două ţări, după 20 de ani de îngheţ. Se întâmpla în 1972. Această înţelegere a permis Chinei să-şi înceapă parcursul de principală putere mondială spre care tinde azi. După ani de zile, Kissinger şi-a dat cu pumnii în cap: „Este cel mai prostesc lucru pe care l-am făcut în viaţa mea”. Dar, între timp, câştigase Nobelul pentru pace pentru contribuţia lui la încheierea războiului din Vietnam, ajunsese o vedetă  pe care nimeni nu o putea contesta, aşa cum nimeni nu ar îndrăzni să spună că Richard Gere joacă prost într-un film prost.

    La 100 de ani ai lui, Kissinger vorbeşte la Forumul de la Davos, îşi exprimă opiniile despre mersul lumii, pentru că i se cer. Dacă i se cer încă, înseamnă că el a însemnat ceva pentru lumea asta, oricât de controversate ar fi fost opiniile sale.    

  • Profesor de istorie la Harvard: Războiul din Ucraina este căderea Imperiului Rus / Decizia lui Putin de a invada s-a bazat pe o viziune a Rusiei imperiale din secolul al XIX-lea

    Profesorul de istorie ucraineană de la Harvard, Serhii Plokhy a spus într-un interviu recent pentru The New European că războiul lui Putin din Ucraina este cel mai recent conflict din lunga istorie a războaielor de eliberare naţională. Toate aceste conflicte s-au încheiat “cu suveranitatea politică a fostelor colonii” şi cu transformarea lor “în state-naţiune post-imperiale”.

    Războiul din Ucraina este căderea Imperiului Rus

    Plokhy spune că apărarea suveranităţii Ucrainei împotriva beligeranţei Moscovei a devenit cel mai recent conflict din lunga istorie a războaielor de eliberare naţională, care îşi au orginile până la Revoluţia Americană. De asemenea, susţine el, aparţine, de asemenea, unei liste de războaie care au însoţit declinul şi dezintegrarea imperiilor mondiale. Toate aceste conflicte s-au încheiat “cu suveranitatea politică a fostelor colonii şi a fostelor imperii” şi cu transformarea lor “în state-naţiune post-imperiale”.

    De asemenea, el face o paralelă între războiul ruso-ucrainean şi războaiele iugoslave din anii 1990. Iugoslavia a fost formată pe ruinele Imperiului Otoman în 1918 şi reconstituită după cel de-al doilea război mondial, dar a încetat să mai existe în anii 1990, odată cu secesiunea republicilor sale cheie. La fel ca ruşii din Uniunea Sovietică, sârbii din Iugoslavia conduceau cea mai mare republică a federaţiei. În timp ce Iugoslavia se prăbuşea, sârbii, conduşi de liderul lor, Slobodan Milošević, au încercat, dar în cele din urmă au eşuat, să construiască o Serbie Mare, prin intermediul unui naţionalism exacerbat, al forţei şi al agresiunii. Rezultatul a fost un război îndelungat şi distructiv, care a implicat crime de război şi epurare etnică.

    Citiţi continuarea pe www.businessmagazin.ro

  • Profesor de istorie la Harvard: Războiul din Ucraina este căderea Imperiului Rus / Decizia lui Putin de a invada s-a bazat pe o viziune a Rusiei imperiale din secolul al XIX-lea

    Profesorul de istorie ucraineană de la Harvard, Serhii Plokhy a spus într-un interviu recent pentru The New European că războiul lui Putin din Ucraina este cel mai recent conflict din lunga istorie a războaielor de eliberare naţională. Toate aceste conflicte s-au încheiat “cu suveranitatea politică a fostelor colonii” şi cu transformarea lor “în state-naţiune post-imperiale”.

    Războiul din Ucraina este căderea Imperiului Rus

    Plokhy spune că apărarea suveranităţii Ucrainei împotriva beligeranţei Moscovei a devenit cel mai recent conflict din lunga istorie a războaielor de eliberare naţională, care îşi au orginile până la Revoluţia Americană. De asemenea, susţine el, aparţine, de asemenea, unei liste de războaie care au însoţit declinul şi dezintegrarea imperiilor mondiale. Toate aceste conflicte s-au încheiat “cu suveranitatea politică a fostelor colonii şi a fostelor imperii” şi cu transformarea lor “în state-naţiune post-imperiale”.

    De asemenea, el face o paralelă între războiul ruso-ucrainean şi războaiele iugoslave din anii 1990. Iugoslavia a fost formată pe ruinele Imperiului Otoman în 1918 şi reconstituită după cel de-al doilea război mondial, dar a încetat să mai existe în anii 1990, odată cu secesiunea republicilor sale cheie. La fel ca ruşii din Uniunea Sovietică, sârbii din Iugoslavia conduceau cea mai mare republică a federaţiei. În timp ce Iugoslavia se prăbuşea, sârbii, conduşi de liderul lor, Slobodan Milošević, au încercat, dar în cele din urmă au eşuat, să construiască o Serbie Mare, prin intermediul unui naţionalism exacerbat, al forţei şi al agresiunii. Rezultatul a fost un război îndelungat şi distructiv, care a implicat crime de război şi epurare etnică.

    “Istoria, aşa cum spunea Mark Twain, nu se repetă niciodată, ci rimează”, spune Plokhy pentru The New European. El citează apoi exemple de crime de război comise de trupele ruseşti în oraşe ucrainene precum Bucha, Irpin şi Mariupol, în misiunea lor de a “denazifica” şi rusifica naţiunea ucraineană.

    Plokhy, ale cărui alte cărţi includ The Gates of Europe: O istorie a Ucrainei (2015) şi The Last Empire: The Final Days of the Soviet Union (2014), spune că decizia lui Putin de a invada Ucraina s-a bazat pe o viziune de expansiune teritorială comparabilă cu cea a Rusiei imperiale din secolul al XIX-lea.

    Plokhy notează că războiul ruso-ucrainean a fost declanşat de Putin cu scopul de a şterge diferenţele dintre ucraineni şi ruşi. De fapt, s-a întâmplat exact contrariul. “Războiul a ridicat de fapt ziduri între Ucraina şi Rusia care nu existau înainte”, spune el.

    Plokhy vorbeşte, de asemenea, despre viitorul geopolitic al Rusiei. “Războiul a început cu ideea [lui Putin] de a crea o lume multipolară. Dar implozia Rusiei a făcut ca [geopolitica globală] să se întoarcă la lumea bipolară”, spune el, “cu China pe de o parte şi Statele Unite pe de altă parte. Rusia se apropie tot mai mult de China, ceea ce pune Rusia în poziţia slabă de partener junior”.

    Revolta Wagner

    “A arătat cât de slab este sistemul [politic rusesc]. De asemenea, le dă ucrainenilor o speranţă că, dacă reuşesc cu actuala contraofensivă, sfârşitul războiului poate veni mai repede decât îşi poate imagina cineva. Unul dintre factorii declanşatori ai loviturii de stat a fost eşecul ofensivei ruseşti de iarnă şi pierderile enorme suferite de Wagner şi de alte unităţi de pe frontul ucrainean.”, a Serhii Plokhy profesor de istorie ucraineană şi director al Institutului de Cercetare Ucraineană.

    Plokhy spune că protestul public al lui Prigojin a contrazis afirmaţia lui Putin potrivit căreia ruşii şi ucrainenii sunt unul şi acelaşi popor.

    “Această naraţiune este acum moartă, iar retorica lui Prigojin demonstrează acest lucru”, spune Plokhy. “Prigozhin îi ia în serios pe ucraineni, ca pe o armată separată, un stat separat şi o naţiune separată, iar aceasta este cea mai importantă schimbare pe care războiul a produs-o în gândirea ruşilor despre ei înşişi şi despre vecinii lor”, spune el.

  • Zelenski, nemulţumit de lipsa de angajament a NATO /Surse:G7 va oferi Ucrainei capabilităţi militare

    Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a reafirmat, miercuri, nemulţumirea privind lipsa de angajament din partea NATO, insistând că Ucraina ar fi trebuit să primească perspective clare de aderare, iar, conform unor surse, Grupul G7 va oferi doar angajamente de capabilităţi militare.

    “Rezultatele summitului NATO sunt bune, dacă ar fi fost şi o invitaţie de aderare la NATO, ar fi fost perfect. Ucraina înţelege că nu poate fi membră NATO în cursul unui război”, a afirmat Volodimir Zelenski în conferinţa de presă organizată alături de secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg.

    Referindu-se la presupusul plan al Grupului G7, anunţat marţi de cancelarul german Olaf Scholz, privind oferirea de garanţii de securitate Ucrainei, Zelenski a precizat că ar vrea garanţii privind admiterea în NATO. “Garanţiile de securitate sunt foarte importante pentru poporul ucrainean, dar sunt necesare garanţii adresate Ucrainei spre o aderare la NATO, nu în locul aderării la NATO. Cea mai bună garanţie pentru Ucraina este să fie în NATO. Sunt încrezător că după război Ucraina va fi membră NATO. Vom face tot posibilul în acest sens”, a insistat Zelenski, potrivit cotidianului Le Monde şi postului France24.

    Alianţa Nord-Atlantică a stabilit, în principiu, că Ucraina va putea deveni membră la un moment dat, precizând însă că aderarea se va produce după încheierea războiului cu Rusia, când toate statele aliate vor fi de acord şi când Kievul va îndeplini criteriile politice şi militare.

    Cancelarul german, Olaf Scholz, a anunţat marţi, cu ocazia summitului NATO de la Vilnius, că Grupul naţiunilor puternic industrializate (G7) – SUA, Germania, Marea Britanie, Franţa, Italia, Canada şi Japonia – vor face o declaraţie comună privind “angajamente de securitate” pentru Ucraina. Însă, conform unor surse citate de agenţia DPA şi de site-ul Tagesschau.de, Grupul G7 nu va oferi Ucrainei garanţii de securitate propriu-zise pentru a descuraja viitoare atacuri ale Rusiei, ci vor fi asumate angajamente privind modernizarea forţelor militare ucrainene prin furnizarea de capabilităţi aeriene şi navale.

  • Rusia urmăreşte “foarte atent” summitul “antirus” de la Vilnius

    Rusia urmăreşte “foarte atent” summitul NATO din Lituania, care are un “puternic caracter antirus”, a afirmat marţi Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, în contextul în care liderii statelor din Alianţa Nord-Atlantică analizează noi modalităţi de susţinere a Ucrainei.

    “Urmărim foarte atent summitul NATO. În mod foarte clar, este vorba de un summit care are un puternic caracter antirus. Rusia este percepută ca inamic, adversar, iar discuţiile se vor derula în această optică”, a afirmat Dmitri Peskov, citat de cotidianul Le Monde.

    Statele din cadrul NATO oferă asistenţă militară masivă Ucrainei, în contextul invaziei militare ruse. Jens Stoltenberg, secretarul general al NATO, a declarat că, la summitul de la Vilnius, liderii ţărilor aliate vor transmite “mesaj clar privind necesitatea aducerii Ucrainei mai aproape de NATO”.

    Eventuala admitere a Ucrainei în Alianţa Nord-Atlantică ar genera efecte “negative” pentru securitatea Europei, iar Rusia va avea o reacţie “fermă”, a avertizat luni Administraţia de la Moscova.