Tag: spatiu

  • PREMIERĂ: Indicii privind o stea formată la puţin timp după naşterea Universului, descoperite de astronomi

    Potrivit unui articol publicat în revista Science, cercetătorii au descoperit urme ale unui obiect stelar masiv, datând din perioada de început a Universului, în compoziţia chimică extraordinară a unei stele din Calea Lactee, potrivit bbc.co.uk.

    “Este vorba despre o stea cu adevărat unică, a cărei semnătură chimică nu a mai fost observată până acum”, a declarat principalul autor al articolului, cercetătorul Wako Aoki, de la Observatorul Naţional din Japonia.

    În primele sute de milioane de ani de după Big Bang, Universul era alcătuit doar din hidrogen şi heliu, nu avea o structură, nu conţinea nici stele, nici vreo gaură neagră.

    “Nu avea nicio caracteristică, era un Univers plictisitor. Apoi, s-au format primele stele şi Universul s-a transformat fundamental”, a spus Volker Bromm, de la University of Texas, din Austin, Statele Unite ale Americii.

    Bromm, care nu a participat la studiu, a lucrat foarte mulţi ani la simulări numerice ale formării primelor stele şi galaxii. “Transformarea Universului din starea iniţială într-unul de o complexitate tot mai mare a depins foarte mult de masa primelor stele”.

    Fuziunea nucleară care a avut loc în interiorul acestor stele de primă generaţie a dat naştere elementelor chimice mai grele pe care le cunoaştem astăzi, cum ar fi carbonul, oxigenul, magneziul şi fierul. Stelele au murit apoi, provocând explozii – supernove – care au aruncat aceste elemente grele în spaţiu.

    Stelele de generaţia a doua s-au format din gazul care conţinea deja şi alte elemente, pe lângă hidrogen şi heliu.

    Steaua găsită de echipa condusă de profesorul Aoki, numită SDSS J0018-0939, este una dintre sutele identificate de programul Sloan Digital Sky Survey, stele care conţin de 1.000 de ori mai puţin fier decât Soarele. Astronomii le numesc stele cu conţinut scăzut de metale.

    Oamenii de ştiinţă au reuşit să obţină spectrul, cu o rezoluţie foarte mare, a 150 de stele din gama studiată, folosind telescopul japonez Subaru, descompunând lumina în diferite lungimi de undă.

    Astfel, astronomii au descoperit o stea din galaxia noastră a cărei compoziţie chimică este foarte stranie. “A trebuit să identificăm lumina absorbită de fiecare element chimic (studiind spectrul luminii emise de stea, n.r.)” , a explicat profesorul Aoki. Când lumina a fost descompusă, unele dintre culori lipseau. Fiecare culoare lipsă reprezintă o lungime de undă ce poate fi absorbită doar de un element chimic anume. Aceasta este modalitatea prin care astronomii ştiu ce elemente chimice se află în compoziţia unei stele.

    În prezent, nu există nicio metodă de obsevare directă a primelor stele din Univers, aşa că astronomii se bazează pe indicii indirecte. Specialiştii cercetează compoziţia chimică a stelelor antice, sărace în metale, pentru a deduce caracteristicile primelor supernove, într-un fel de “arheologie stelară”.

    “Avem o stea masivă, care în cele din urmă îşi consumă tot combustibilul nuclear, moment în care gravitaţia preia controlul, dând naştere în centrul stelei muribunde fie unei stele neutronice, fie unei găuri negre”, a explicat profesorul Bromm pentru BBC News. “Cea mai mare parte a materiei va rămâne în interiorul găurii negre, ceea ce înseamnă că mare parte dintre metalele grele vor ajunge tot în gaura neagră”.

    Teoriile prezic însă, că, în cazul stelelor cu masa de peste 100 de ori mai mare decât a Soarelui, supernova care se formează este cu totul diferită – Pair-Instability supernova. În cazul acesta, explozia finală nu lasă în urmă nicio urmă fizică.

    Acestea sunt explozii neobişnuite, extrem de violente. “Este vorba despre o explozie termonucleară uriaşă; tot combustibilul este ars deodată, iar steaua practic se sfâşie în bucăţi”. În acest caz, toate elementele produse de stea sunt aruncate în spaţiu, creând în jur o regiune bogată în metale.

    Wako Aoki a adăugat: “Am studiat stele extrem de sărace în metale, dar cantitatea de fier din această stea nu este atât de mică.” Acesta fost primul indiciu că viaţa stelei care a existat înainte în aceeaşi regiune trebuie să se fi terminat printr-o supernovă de tip “Pair-Instability”, explozie care nu poate avea loc decât în cazul stelelor masive.

    Un al doilea indiciu a fost prezenţa foarte scăzută a elementelor chimice bariu şi stronţiu. Stelele masive mor înainte de a crea astfel de elemente grele.

    În Universul actual stele mai masive de o sută de ori decât Soarele sunt foarte rare. Prezenţa metalelor în cantitate mare, în compoziţia chimică, limitează mărimea unei stele. Pe măsură ce Universul devenea tot mai bogat în metale, în urma supernovelor, apariţia de stele masive a devenit tot mai puţin frecventă.

    Astronomii plănuiesc mai multe cercetări în următorii ani, în căutarea stelelor primitive. “Următoarea generaţie de telescoape mari ar putea să capteze lumină de la astfel de stele masive”, a declarat Wako Aoki. “Dar nu ştim dacă aceste stele există într-un număr mare sau nu”, a mai spus acesta.

    Stelele uriaşe au o viaţă scurtă, de “doar” trei milioane de ani, de o mie de ori mai puţin decât perioada de viaţă estimată a Soarelui. De aceea, niciuna dintre primele stele uriaşe nu a supravieţuit până acum.

    “Nu există nicio posibilitate să găsim o astfel de stea în galaxia noastră. Trebuie să ne îndreptăm atenţia către galaxiile foarte îndepărtate”, a precizat profesorul Aoki.

    Astronomii pot vedea trecutul Universului îndreptând telescoapele către obiectele cele mai îndepărtate, având în vedere că lumina emisă de acestea călătoreşte miliarde de ani până la noi.

    Telescopul spaţial James Webb al NASA va înlocui Telescopul Spaţial Hubble. Va fi pus pe orbită în 2018 pentru a studia “trecutul întunecat” al Cosmosului.

    Volker Bromm este foarte încântat de noul telescop: “Avem încă două ferestre (pentru a privi în trecut, n.r.). Putem observa stelele al căror spectru luminos este deplasat foarte mult spre roşu şi descendenţii locali, fosilele locale”.

    Deplasarea spre roşu a spectrului luminii este o măsură a modului în care lumina este afectată de expansiunea Universului şi este folosită de oamenii de ştiinţă pentru calcularea distanţelor cosmice. Cu cât deplasarea spre roşu a spectrului este mai pronunţată, cu atât obiectul care emite lumina respectivă este mai îndepărtat.

    Noua descoperire, împreună cu observaţiile viitoare, va ajuta astronomii să schiţeze întreaga istorie a formării stelelor, inclusiv modul în care au apărut toate elementele chimice care, în cele din urmă, au dus la apariţia vieţii pe Pământ.

  • Povestea uluitoare a oraşului care arde de 50 de ani

    Centralia este un oraş din Pennsylvania, Statele Unite, în care un incendiu arde încă din anii ’60. Nu este clar nici până în ziua de astăzi cum a pornit acest incendiu, însă cea mai plauzibilă explicaţie este că responsabilii cu păstrarea curăţeniei au dat foc unei gropi de gunoi pentru a face spaţiu noilor deşeuri. Acest lucru se întâmpla pe 27 mai 1962, relatează cei de la Business Insider.

    În mod normal, un astfel de incendiu ar fi putut fi stins cu uşurinţă, însă focul a înaintat către mina de cărbune din localitate. Deşi au investit sume considerabile pentru a stabiliza situaţia, în jur de şapte milioane de dolari, eforturile autorităţilor s-au dovedit în zadar. Focul a coborât în subteran, iar pompierii au reuşit doar să se asigure că flăcările nu vor mai ajunge la suprafaţă.

    Locuitorii din Centralia au acceptat situaţia şi chiar au beneficiat, o perioadă, de pe urma ei. Pământul avea o temperatură ridicată iar  în lunile de iarnă solul nu mai îngheţa. Toate acestea s-au schimbat însă în 1981, atunci când Centralia a ajuns în atenţia tuturor. Un băiat de 12 ani se juca în curtea grădinii sale când o uriaşă gaură a apărut în faţa sa: focul urcase până sub casa bătrânei, şi chiar dacă copilul a scăpat, guvernul american a decis că situaţia nu mai poate fi tolerată.

    Congresul american a atribuit 46 de milioane de dolari pentru strămutarea celor peste o mie de locuitori într-o altă localitate. Marea majoritate au fost de acord, însă câteva familii au considerat că pericolul nu este unul eminent şi au pornit o serie de procese împotriva statului. Decizia definitivă a venit în iunie 2014, atunci când tribunalul statului Pennsylvania a hotărât că ultimii opt locuitori din Centralia pot trăi la domiciliu până la sfârşitul vieţii, casele lor intrând ulterior în posesia statului american.

    Oraşul Centralia a devenit practic un oraş-fantomă, fiind astăzi considerat, în ciuda pericolelor evidente, una dintre cele mai populare destinaţii pentru cei dornici de aventură.

  • Instrumentul de tortură a salariaţilor: firmele îşi pontează angajaţii ca în timpul comunismului

    Un banal fişier electronic, completat periodic de către şefii de departamente pentru calculul salariilor în funcţie de numărul de ore lucrate, a devenit un coşmar pentru o parte dintre angajaţii care sunt nevoiţi să folosească o cartelă a timpului de fiecare dată când ies din clădire, când se duc în spaţiul pentru fumat ori la un coleg de la alt etaj.

    ÎN URMĂ CU UN AN, ANDREI, 28 DE ANI, ACUM MANAGER ÎN CADRUL UNEI COMPANII DE CERCETARE DE PIAŢĂ, A PRIMIT PENTRU PRIMA DATĂ O ATENŢIONARE, VERBALĂ, LEGATĂ DE FAPTUL CĂ NU A PETRECUT SUFICIENT DE MULT TIMP ÎN FAŢA CALCULATORULUI, ÎN CIUDA FAPTULUI CĂ ŞI-A ÎNDEPLINIT (CHIAR DEPĂŞIT) TARGETUL PE LUNA RESPECTIVĂ.

    Astfel, i s-a transmis că nu şi-a îndeplinit cele opt ore de lucru zilnice, din cauză ca a ieşit prea des să fumeze, şi i s-a recomandat politicos să remedieze această situaţie.

    ”Acum a devenit un coşmar. Pe de-o parte, ţi se recomandă să faci pauze pentru că nu e bine să stai tot timpul în faţa calculatorului şi, în plus, tot angajatorul spune că îţi reduce şi productivitatea. Pe de altă parte, tot angajatorul îţi spune că nu ai destule ore lucrate. Este oribil, iar de când am fost promovat, am ajuns în situaţia să îi cert şi eu (care sunt la rândul meu mustrat de cineva) pe oamenii din subordine pentru că nu au «pontat» destul din cauză că au stat prea mult la ţigară„, spune Andrei.

    MODUL ÎN CARE ESTE MONITORIZATĂ ACTIVITATEA ANGAJAţILOR ÎN TIMPUL PROGRAMULUI DE LUCRU A CĂPĂTAT FORME DIFERITE, DE LA COMPLETAREA UNOR FIşE LA VENIREA şI PLECAREA LA SERVICIU, CARTELE DE ACCES LA INTRAREA SAU ÎN INTERIORUL CLĂDIRII SAU SOFTURI DE MONITORIZARE A PERIOADEI ÎN CARE SUNT CONECTAţI LA SISTEMUL COMPANIEI (PENTRU PUŢINII CĂRORA LI SE MAI PERMITE SĂ LUCREZE DE ACASĂ). Justificarea este, spun angajatorii, că fişele de pontaj sunt obligatorii în cazul în care compania se confruntă cu controale de la inspectorii de muncă, acestea fiind un instrument prin care se poate demonstra că nu există, de exemplu, abuzuri ale angajatorilor în relaţia cu angajaţii (cum ar putea fi considerată, de exemplu, munca peste program neplătită suplimentar). De asemenea, fişele de pontaj sunt extrem de utile în anchetele care vizează accidentele de muncă. Însă această nevoie de monitorizare a generat în unele cazuri nevoia de noi funcţiuni în organizaţii, care acţionează ca un fel de ”poliţie„ menită să vâneze timpul de lucru pierdut al fiecărui angajat în parte.

    Colegii care fumează primesc mereu pe e-mail înştiinţări prin care li se solicită să motiveze de ce au lipsit în anumite intervale de timp, pe zile, chiar dacă este vorba de câteva minute, cât au stat la fumat. Este un fel de avertisment, la trei astfel de nerespectări de program li se spune să compenseze cu timp suplimentar de lucru. Nu li se scade salariul, dar mereu sunt puşi să justifice ce au făcut în acel interval. ”De altfel, mulţi dintre ei dau drumul la cronometru pe telefon atunci când ies la ţigară şi se asigură că, în totalul timpului petrecut la fumat, nu depăşesc acea jumătate de oră de pauză pe zi„, a explicat şi Dan, account manager într-o companie din industria serviciilor financiare. El a mai spus că angajatorul justifică aceste avertismente prin faptul că doreşte o eliminare a eventualelor nedreptăţi în tratamentul angajaţilor, în cazul în care un angajat care fumează munceşte mai puţin decât unul nefumător.

    ”Ca nefumător, nu cred că fumatul e principala problemă, pentru că şi un nefumător poate sta două ore la birou fără să facă nimic. Câtă vreme angajaţii îşi îndeplinesc obiectivele, nu ar trebui să existe astfel de bariere„, a mai spus Dan.

    NU DE ACEEAşI PĂRERE ESTE ÎNSĂ ALINA, MANAGER DE MARKETING ÎN CADRUL UNEI MULTINAţIONALE DIN DOMENIUL IT, pe care cartelele de acces, prezente în toată clădirea, o pot ajuta să demonstreze superiorului că şi-a îndeplinit sarcinile de serviciu.

    ”În plus, poţi arăta ori de câte ori e cazul că ai stat peste program, iar angajatorul îţi este într-un fel dator pentru acest lucru„, a adăugat Alina.

  • A vândut haine în zece metri pătraţi într-o piaţă din Bucureşti. Acum are magazine în toate mallurile şi numără 4 milioane de euro

    Doi tineri au început în perioada facultăţii o afacere cu îmbrăcăminte made in Romania din dorinţa de a acoperi lipsa de haine, la preţuri accesibile, pentru femei. Au deschis primul magazin într-un spaţiu de zece metri pătraţi dintr-o piaţă a capitalei, iar în câţiva ani au reuşit să intre şi în centrele comerciale, concomitent cu giganţii internaţionali ai modei.

    Când am început facultatea, îmi doream să cumpăr haine pe care la vremea respectivă nu le găseam pe piaţă, ţinând cont că marile branduri nu ajunseseră încă în România şi bugetul pe care îl aveam atunci ca studentă era mic“, îşi aminteşte Ana-Maria Coman, director general al Etic Lady’s Fashion, modul în care i-a venit ideea deschiderii unei afaceri când avea 19 ani.

    Era studentă în anul I la management în cadrul Academiei de Studii Economice din Bucureşti şi a început, împreună cu prietenele sale, să vândă haine lucrate după după propriul gust în cadrul unor mici ateliere. În prezent, afacerea condusă de ea şi partenerul său, Costin Strîmbeanu, este formată din şapte magazine răspândite în Bucureşti şi Constanţa, are parteneriate cu marii producători de îmbrăcăminte din ţară, vânzări de aproximativ 200.000 de produse anual şi venituri de aproximativ 4 milioane de euro.

    „Îmi plăcea matematica, dar nu mă vedeam lucrând într-o bancă. Mi s-a părut normal să încep un business pe care iniţial l-am luat ca pe un job din care să trăiesc pe perioada facultăţii, iar apoi a devenit singura sursă de venit“, povesteşte antreprenoarea în vârstă de 34 de ani care visa încă din liceu să aibă un magazin din care să se îmbrace doar ea. Ana-Maria Coman este responsabilă de design şi dezvoltarea afacerii, iar Costin Strîmbeanu este administratorul acesteia. Strîmbeanu a început să lucreze în modă ca agent de vânzări de accesorii şi etichete, iar contactele sale cu fabricile de confecţii au ajutat la construirea bazelor businessului, în 1999.

    „La început, principalii clienţi eram eu şi prietenele mele. Am atras apoi din ce în ce mai multe doamne şi domnişoare care mergeau la facultate sau la birou şi aveau nevoie de ţinute decente,  în tendinţe şi un pic mai ieftine decât ce se găsea atunci pe piaţă“, explică antreprenoarea. Au deschis primul magazin într-un spaţiu de 10 metri pătraţi din cadrul pieţei Big Berceni, în urma unei investiţii iniţiale de câteva mii de euro, fonduri proprii ale antreprenorilor.

    Afacerea s-a dezvoltat treptat, pe seama reinvestirii constante a  profitului, astfel că în perioada 2001-2002 au deschis un magazin şi în Unirea Shopping Center, din care s-au mutat ulterior în altul cu o suprafaţă de 160 de metri pătraţi. „Am învăţat acolo ce înseamnă amenajare de mall şi condiţiile pe care trebuie să le îndeplinim“, spune Coman. Experienţa din cadrul magazinului Unirea a fost printre cele mai mari provocări, ţinând cont că s-au mutat din aripa Călăraşi în aripa Splai şi, la momentul deschiderii magazinului H&M, au fost nevoiţi să plece şi de acolo, împreună cu ceilalţi chiriaşi care ocupau spaţiul destinat suedezilor. Au continuat să vândă în Unirea, în aripa centrală, şi au deschis treptat şi alte magazine: în cadrul hipermarketurilor Cora Pantelimon, Carrefour Orhideea, în centrele comerciale Vitan, Tom Constanţa şi AFI Palace Cotroceni şi în outletul din centrul comercial Grand Arena. Costurile pentru amenajarea unui magazin depind de suprafaţă şi ajung, în cazul celui mai mare, reprezentat de cel din AFI Palace Cotroceni, la 100.000 de euro.

    Antreprenoarea spune că vânzările merg la fel de bine în toate cele şapte magazine, dar observă o diferenţă în Constanţa, unde acestea sunt cu aproximativ 30% mai mici. „Vânzările sunt foarte bune chiar şi în Grand Arena, unde nu există la fel de mult trafic. Acolo funcţionăm prin outletul unde ne vindem stocurile şi avem alt tip de cliente, care nu îşi permit să cumpere hainele la preţurile din colecţie şi unde găsesc aici haine reduse cu până la 70-80% din preţul iniţial.“ Bonul mediu pentru produsele din cadul magazinelor Etic Lady’s Fashion este de circa 100 de lei, iar clientele sunt „doamne şi domnişoare între 20 şi 40 şi ceva de ani, care să îşi dorească să poarte ţinute business, feminine şi în trend“.

  • Apartament în castelul Schönbrunn, închiriat cu aproape 5.000 de euro pe noapte. Cum arată spaţiul de cazare

     “Sunt câteva zeci de români care îşi permit să plătească 8-10.000 de euro pentru o noapte de cazare într-un loc inedit şi mai sunt alte câteva mii care pot plăti între 500 şi 1.000 de euro pentru o noapte de cazare. Există în România turişti pasionaţi de castele şi care au plătit între câteva sute şi câteva mii de euro pentru o noapte de cazare la castelele din Scoţia sau la cele de pe Valea Loirei din Franţa”, a declarat agenţiei MEDIAFAX Sorin Văduvoiu, directorul general al Perfect Tours, cea mai mare agenţie de turism din România după cifra de afaceri.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Vicepreşedintele UMP vrea ca UE să fie formată din şase membri şi Franţa să iasă din Schengen

     “Integrând prea multe ţări, am ucis proiectul european”, apreciază Laurent Wauquiez, fost ministru pentru Afaceri Europene. “Extinderea a fost o eroare. Trebuie reconstituit nucleul european în jurul a şase ţări: Germania, Italia, Spania, Belgia, Olanda şi Franţa. Celorlalte trebuie să li se explice că nu funcţionează în acelaşi ritm. Este valabil pentru Marea Britanie, Irlanda sau România” , a declarat el.

    “Te salvezi sau te scufunzi cu Europa, aceasta este poziţia mea”, a declarat el. Pe tema imigraţiei, Laurent Wauquiez apreciază că “Franţa trebuie să iasă din Schengen” şi speră “că aceasta va deveni poziţia UMP”.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Povestea lui Elon Musk, omul care o să facă posibilă călătoria în spaţiu

    Musk a absolvit liceul pentru băieţi din Pretoria şi s-a mutat în Canada la vârsta de 17 ani, considerând că e mai uşor să emigreze astfel în Statele Unite. În 1992, după doi ani petrecuţi la o şcoală de afaceri din Ontario, Elon Musk s-a transferat la Universitatea din Pennsylvania, unde a obţinut o diplomă în economie. A mai petrecut încă un an acolo, pentru a obţine şi o diplomă în fizică. În anul 2002, Musk a obţinut cetăţenia americană.

    Elon Musk a fondat alături de fratele său Zip2, o companie de software care a dezvoltat un ghid online pentru industria de tipărire a ziarelor. Musk a semnat contracte cu New York Times şi Chicago Tribune, iar Zip2 a fost achiziţionată ulterior de Compaq pentru suma de 341 milioane de dolari.

    În martie 1999, omul de afaceri a cofondat X.com, un serviciu financiar de plăţi online şi prin e-mail. Un an mai târziu, X.com a fuzionat cu o altă companie, Cofinity, care deţinea marca PayPal. Această marcă a avut o creştere rapidă şi a fost achiziţionată de eBay pentru 1,5 miliarde de dolari, din care Musk a primit 165 de milioane.

    Musk a mai fondat, de-a lungul carierei, companii precum SpaceX, specializată în construcţia de vehicule spaţiale, sau Tesla Motors, organizaţie care investeşte sume considerabile în dezvoltarea motoarelor electrice. Primul model al companiei a fost Tesla Roadster, o maşină sport electrică, ce a avut vânzări de peste 2.500 de unităţi. La lansarea maşinii, Musk a vorbit despre cei care nu sunt de acord cu noile tendinţe din industria auto: „Unii oameni nu privesc cu ochi buni schimbarea, dar trebuie să accepţi schimbarea atunci când alternativa e dezastrul„.

    Elon Musk este preşedintele Fundaţiei Musk, care donează constant sume importante de bani cauzelor filantropice. De asemenea, fundaţia sponsorizează anual centre de cercetare pentru energii regenerabile. În aprilie 2012, omul de afaceri s-a alăturat programului filantropic condus de Bill şi Melissa Gates.

    În 2010, Elon Musk a apărut în lista Time a celor mai influenţi oameni din lume. El a servit de asemenea ca model pentru celebrul personaj de film Tony Stark, din franciza de mare succes „Iron Man„. „Există câteva diferenţe între mine şi Tony Stark„, a comentat Musk. „Spre exemplu, eu am cinci copii, deci petrec mai mult timp la Disneyland decât mergând la petreceri.„

  • FĂRĂ VIZE în Spaţiul Schengen pentru cetăţenii Republicii Moldova, de la 28 aprilie

     Preşedintele Parlamentului European, Martin Schulz, şi viceministrul grec de Externe, Dimitris Kourkoulas, au semnat amendamentele la Regulamentul nr. 539/2001, prin care Republica Moldova este transferată pe lista ţărilor ai căror cetăţeni vor putea circula fără vize în Schengen, pentru o perioadă de 90 de zile.

    La 27 februarie, Parlamentul European a aprobat aceste amendamente, iar la 14 martie Consiliul UE, în formatul miniştrilor pentru Transport, a aprobat propunerea Comisiei Europene de eliminare a vizelor pentru cetăţenii R. Moldova.

    Ultimul pas este publicarea deciziei în Jurnalul Oficial, care urmează să aibă loc la 8 aprilie, potrivit CE. Măsura va intra în vigoare la 20 de zile după publicare.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Stephen Hawking: Peste 50 de ani, vom trăi pe Lună şi vom fi în drum spre Marte

     În timpul emisiunii de televiziune “Live from Space”, celebrul astrofizician a spus că oamenii vor avea colonii pe Lună “în următorii 50 de ani” şi că alţi oameni vor trăi pe Marte până în anul 2100, informează dailymail.co.uk.

    Dacă nu vor fi colonizate alte planete, profesorul Hawking crede că rasa umană se va confrunta cu riscul unei extincţii iminente, întrucât prea mulţi oameni vor trăi pe Terra, iar planeta noastră nu poate să suporte un număr infinit de locuitori.

    “Planeta noastră este o lume veche, ameninţată de o populaţie în expansiune şi resurse limitate. Trebuie să anticipăm aceste ameninţări şi să avem un plan B. Dacă vrem ca specia noastră să supravieţuiască în următorii 100 de ani sau în următorii 1.000 de ani, atunci este imperativ să călătorim în negura spaţiului pentru a coloniza lumi noi din cosmos. Dacă vom urma această cale, atunci nu am niciun dubiu că acest secol va rămâne cunoscut în istoria omenirii sub denumirea «Epoca Spaţială»”, a spus renumitul cercetător britanic, în vârstă de 72 de ani.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Cursă spaţială la limita dintre viaţă şi moarte (VIDEO)

    Sandra Bullock joacă rolul dr. Ryan Stone, un medic strălucit, care pleacă în prima sa misiune în spaţiu, împreună cu deja veteranul Matt Kowalsky (George Clooney), un astronaut cu experienţă pregătit să predea ştafeta.

    “Gravity 3D: Misiune în spaţiu” – GALERIE FOTO

    O simplă misiune de rutină se transformă într-un adevărat dezastru. Naveta spaţială este distrusă, iar Stone şi Kowalsky devin captivi în spaţiul infinit. Singura cale de salvare este aceea de a înainta prin terifianta întindere a spaţiului.