Tag: recomandare

  • Parlamentarul cu ceas de 650.000 de dolari

    Ceasul este ornat cu diamante şi a fost produs într-o serie limitată, de numai 30 de exemplare. Casa Ulysse Nardin a fost fondată în 1846. De remarcat că firma nu recomandă cumpărarea ceasurilor sale de pe interent, ci numai prin dealeri autorizaţi. Aşa că întrebarea  vine firesc: “o fi adevărat?”.

  • Oferta de job pe care o adolescentă a primit-o de la o agenţie de recrutare şi care a înfuriat-o pe mama ei

    O agenţie de recrutare din Germania i-a recomandat unei tinere în vârstă de 19 ani să lucreze într-un bordel, scrie The Daily Mail. Scrisoarea prin care tânăra a fost anunţată că ar fi un post de chelneriţă disponibil într-un bordel din  “districtul roşu”, din oraşul Augsburg, Bavaria, a venit fără nicio înştiinţarea prealabilă, notează sursa. În mod normal, agenţia îi sună în prealabil pe aplicanţi pentru a le oferi mai multe detalii despre joburile recomandate, detaliile fiind trimise ulterior. Fata de 19 ani a povestit pentru presa germană că mama sa a ţipat în momentul în care a aflat că fiicei sale i s-a propus să servească băuturi într-unul dintre cele mai mari bordeluri din oraş, în condiţiile în care tânăra avea experienţă de menajeră. Agenţia condusă de Roland Furst i-a cerut scuze clientei. “Nu am recomanda niciodată locuri de muncă în domeniul prostituţiei. Ştiam doar că respectivul local este localizat în districtul roşu”, a precizat Furst. Altor opt persoane le-a fost recomandat postul de chelneriţă la respectivul local, însă agenţia a precizat că acestea au fost înştiinţate telefonic înainte de a primi detaliile prin poştă.

    Toate stirile sunt pe zf.ro

  • Scandal în industria farmaceutică. O marcă de pilule contraceptive, folosite ca tratament în România, retrase de pe piaţa din Franţa, după ce patru persoane au murit

    Autorităţile din Ministerul Sănătăţii din Franţa au dispus retragerea anticoncepţionalelor Diane 35, produse de compania farmaceutică Bayer, după ce patru persoane au murit. Anunţul a fost făcut de Agenţia Naţională pentru Siguranţa Medicamentelor (ANSM) din Franţa. Potrivit autorităţilor franceze, pilulele Diane 35, folosite drept tratament antiacnee, împotriva sindromului ovarelor polichistice, dar şi ca măsură de contracepţie, vor fi retrase de pe piaţa din această ţară în următoarele trei luni. Contactaţi de gândul, reprezentanţii companiei farmaceutice care produce acest tratament de contracepţie au s-au declarat surprinşi de măsura luată de ANSM din Franţa. “Compania Bayer cunoaşte faptul că Agenţia Naţională a Medicamentului din Franţa (ANSM) a iniţiat procedura de suspendare a autorizaţiilor de punere pe piaţă a Diane-35 şi genericelor sale în Franţa. Compania tratează cu foarte multă seriozitate siguranţa produselor sale. Compania Bayer a colaborat întotdeauna îndeaproape cu autorităţile de sănătate publică pentru a furniza şi primi toate informaţiile relevante cu privire la utilizarea şi la profilul de beneficii şi riscuri ale medicamentului Diane-35. Suntem surprinşi de măsura luată de ANSM. Nu ştim să existe dovezi ştiinţifice noi care să determine modificarea evaluării pozitive a raportului beneficii / riscuri pentru medicamentul Diane-35. Compania Bayer va colabora îndeaproape cu ANSM pentru a răspunde tuturor întrebărilor pe care autoritatea franceză le-ar putea avea”, au declarat pentru gândul reprezentanţii companiei farmaceutice.

    Alte stiri pe gandul.info

  • Muzeul Ţăranului Român, printre atracţiile turistice recomandate de The New York Times

    Ocupând o clădire de la începutul secolului al 20-lea, care poartă semnătura arhitectului Nicolae Ghica-Budeşti, Muzeul Ţăranului Român adăposteşte mobilier, utilaje agricole, costume, crucifixe, tapiserii, textile şi câteva icoane foarte frumoase, scrie The New York Times. În mod surprinzător, o mare parte din aparent primitivele echipamente tehnologice de la primul etaj al muzeului sunt în continuare funcţionale şi, alături de multe alte obiecte păstrate pe acelaşi nivel al muzeului, ilustrează stilul de viaţă al comunităţii rurale româneşti, se mai spune în materialul postat pe site-ul cotidianului. Publicaţia aminteşte şi faptul că, în timpul perioadei comuniste, clădirea a găzduit Muzeul Partidului Comunist Român, a Mişcării Revoluţionare şi Democratice din România.

    Mai multe pe mediafax.ro

  • Viata dubla a domnului Brooks

    Personajul care da titlul filmului este un om de afaceri de succes, un filantrop, sot iubitor si tata, un adevarat stalp al comunitatii. Toata lumea spune ca este omul perfect. Totusi, domnul Brooks ascunde un secret sinistru – e un criminal in serie atat de destept, incat nu l-a suspectat nimeni niciodata. Onorabilul Earl Brooks este in acelasi timp faimosul ucigas in serie numit Thumbprint Killer.

  • Selling Blue Elephants

    Introducere
    Ce anume face ca un consumator sa fie atras in mod deosebit de o marca si nu de alta? Cum putem afla raspunsul la aceasta intrebare, cand s-a demonstrat ca anchetele traditionale au o marja mare de eroare, multe dintre raspunsuri fiind ambigue sau false?

    RDE (Rule Developing Experimentation) este instrumentul de care mari companii, precum Hewlett-Packard sau MasterCard, se folosesc pentru a-si transforma strategia de proiectare a produselor si pentru a crea mesaje de marketing indreptate catre consumator.

    RDE este o procedura simpla si flexibila de experimentare. Cu ajutorul ei, companiile isi proiecteaza, testeaza si modifica ideile, ofertele si produsele. Cu acest instrument, in mod sistematic, ele incearca sa descopere ce il atrage pe consumator, chiar si atunci cand acesta nu isi poate exprima dorintele si nevoile.

    Spre deosebire de alte tipuri de cercetari care utilizeaza esantioane de consumatori, interviuri si sondaje, RDE exploreaza, in mod experimental, ce caracteristici suscita interesul consumatorilor, pana reuseste sa le identifice. Intre ele se numara avantajele unui card de credit, tipul de indulcitor pentru Pepsi-Cola sau culoarea si aspectul ambalajului. Participantii privesc, incearca si folosesc tot felul de prototipuri si isi exprima preferintele, dezinteresul sau indiferenta.

    Proiectarea experimentala a prototipurilor permite companiilor sa verifice relevanta unei caracteristici sau a unei trasaturi de diferentiere si astfel sa creeze o oferta atragatoare pornind de la una sau de la mai multe dintre ele. Cartea prezinta numeroase studii de caz prin care poate fi apreciat felul cum marile companii se folosesc de acest instrument eficient, RDE.

    Procedura RDE se desfasoara in sapte etape:

    1. Mai intai trebuie identificate caracteristicile care pot varia in cazul unui produs sau serviciu. Daca e vorba despre o bautura racoritoare, lista poate include cantitatea de zahar, acid sau cantitatea in care este furnizat; un card de credit poate avea un alt comision de administrare, o alta dobanda, posibile disconturi etc.
    2. Combinarea caracteristicilor in conformitate cu un proiect experimental pentru crearea unor prototipuri. Fiecare prototip ii corespunde unui tip anume de consumator.
    3. Expunerea consumatorilor la prototipuri si inregistrarea raspunsurilor acestora (intentii de cumparare, gusturi, interes aratat etc.).
    4. Analizarea rezultatelor, tinand cont de importanta fiecarei caracteristici in preferintele exprimate de clienti.
    5. Optimizarea si gasirea celei mai bune combinatii intre calitatile produsului.
    6. Identificarea segmentelor de populatie cu preferinte similare. Aceste sabloane servesc la stabilirea unor norme de productie si design pentru produse si servicii noi.
    7. Aplicarea acestor norme pentru crearea de noi produse, servicii si oferte.

    Avantajele folosirii RDE sunt foarte multe. Aportul sau cel mai important consta in aceea ca ajuta la cunoasterea factorilor specifici ce determina acceptarea sau respingerea unui produs sau serviciu de catre un consumator. Companiile sunt astfel sprijinite in cautarea directiilor pe care trebuie sa le imprime strategiei lor comerciale.

    Un alt avantaj consta in faptul ca este un instrument util nu doar in semnalarea problemelor, ci si in rezolvarea lor, generand reguli eficiente. In plus, nu cere cunostinte avansate, este accesibil si nu e limitat la productie si marketing: poate fi folosit in multe alte domenii (financiar, politic, informatic, international).

    Este un instrument care, in general, presupune o baza foarte solida pentru a castiga si pastra avantajul concurential pe termen lung al companiei care il adopta.

    Cititi continuarea articolului in editia tiparita a revistei Business Magazin