Tag: prezentare

  • Particule mici de plastic, descoperite în apa îmbuteliată din mai multe ţări

    În cadrul investigaţiei au fost testate 250 de sticle de apă îmbuteliată cumpărate din nouă ţări, iar testele au arătat că în medie acestea conţineau 10 particule de plastic per litru, fiecare mai mare de grosimea unui fir de păr.

    Testele au fost realizate la Universitatea de Stat New York din Fredonia.

    “Nu este vorba de a indica cu degetul anumite branduri; arată cu adevărat că este pretutindeni, că plasticul a devenit un material atât de răspândit în societatea noastră şi că ajunge în apă”, a declarat Sherri Mason, profesor de chimie la universitate din Fredonia.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Metodă dovedită ştiinţific prin care să impresionezi pe oricine în primele două secunde ale întâlnirii

    În 1922, cercetătorii Nalini Ambady şi Robert Rosenthal au găsit că primele impresii sunt esenţiale pentru succesul unei persoane. În experimentul lor, au rugat studenţii să le dea note profesorilor pe baza unui clip video de două secunde. De asemenea studenţii au fost rugaţi să noteze aceeaşi profesori după fiecare semestru. Au comparat notele de la clipul video de două secunde cu cele după un semestru de predare. Profesorii care au luat note mici la clipul de două secunde au avut note mici şi după un semestru de predare, iar profesorii care au luat note mari la clip au luat note mari şi după, potrivit Entrepreneur

    Profesorii au fost judecaţi pe urma acelor clipuri de două secunde. Mai mult, acele clipuri video au fost redate fără sonor. Drept urmare, profesorii au fost judecaţi în funcţie de limbajul corpului.

    Cercetătorii au concluzionat că oamenii sunt predispuşi să judece alte persoane în primele secunde când le cunosc, impresii pe care rareori le schimbă. De aceea este foarte important să faci impresia corectă în primele secunde ale unei întâlniri.

    Cum faci asta?

    Ne concentrăm foarte mult pe ce şi cum spunem însă este mult mai important limbajul corpului. Ai grijă să fie totul pregătit, microfonul să meargă, prezentarea să fie gata în aşa fel încât să nu petreci primele secunde, minute aranjând totul.

    Când faci cunoştiinţă cu cineva trebuie să arăţi încântat pasionat de ceea ce faci, de ce transmiţi. Asta îi va face să te ţină mintă. Când aştepţi ca alţi oameni să ajungă nu te uita în telefon, ci fii gata să-i primeşti pe fiecare în parte zâmbind.

    După primele două secunde este important să faci contact vizual cu toţi interlocutorii. Două-trei secunde cu fiecare, iar dacă eşti într-o sală mare poţi să te uiţi în câteva puncte cheie timp de câteva secunde apoi sa schimbi.

    După ce ai făcut toate astea poţi să te relaxezi: audienţa deja şi-a făcut o primă impresie şi dacă ai făcut totul bine atunci o să fie ok. 

  • Suv-urile ocupă segmentul premium

    E-Pace e cel de-al treilea SUV produs de Jaguar, după F-Pace şi I-Pace. F-Pace, lansat în 2016, a devenit unul dintre cele mai de succes modele ale companiei. E-Pace, pe de altă parte, are menirea de a umple spaţiul rămas de segmentul de SUV-uri compacte. Piaţa SUV-urilor ar urma să crească cu aproximativ 20% în următorii doi ani, iar Jaguar ar putea câştiga o cotă de piaţă semnificativă.

    Jaguar Land Rover a vândut în 2017, la nivel global, peste 621.000 de maşini – un record pentru companie. Creşterea anuală a fost de 6,5%, cu un uşor minus spre finalul anului, când rezultatele pentru decembrie au arătat o creştere de doar 0,6% faţă de aceeaşi perioadă din 2016.

    Mai exact, vânzările au crescut în pieţele asiatice dar au scăzut în Marea Britanie, Statele Unite şi Europa, reflectând performanţele generale ale acestor pieţe.
    Privind doar brandul Jaguar, numărul maşinilor vândute s-a ridicat la 178.601, înregistrând un plus de 20,1% faţă de anul 2016.

    Jaguar Land Rover are o istorie bogată în maşini de teren şi SUV-uri, cel mai relevant exemplu în acest sens fiind, fără îndoială, gama Range Rover.

    Unul din lucrurile la care compania se pricepe în mod deosebit e maximizarea spaţiului disponibil: E-Pace are un portbagaj de 577 de litri şi aproape 20 de litri în compartimentele din habitaclu. Mai mult, scaunele din spate fiind rabatabile, spaţiul destinat bagajelor poate ajunge până la 1.234 de litri.

    Ca dimensiuni, maşina e mai scurtă decât F-Pace, având dimensiuni similare cu cele ale Nissan Qashqai. Designul exterior este inspirat de modelul sportiv F-Type; modelul Jaguar dispune de un habitaclu cu o lungime totală de 4.395 mm şi oferă în spate un spaţiu de 892 mm, peste medie.

    În ceea ce priveşte motorul, E-Pace vine dotat cu gama de motoare Ingenium diesel şi pe benzină. Varianta Ingenium turbo pe benzină, ce dezvoltă 300 CP şi echipează modelul E-Pace, asigură o acceleraţie de la 0 la 100 km/h în doar 6,4 secunde şi permite atingerea unei viteze maxime limitate electronic la 243 km/h. Pentru clienţii care pun accentul pe eficienţă, motorul diesel Ingenium, ce dezvoltă 150 CP şi dispune de tracţiune faţă, permite reducerea emisiilor de CO2 la 124 g/km.
    E-Pace este de asemenea primul model Jaguar echipat cu noua tehnologie TFT pentru Head-Up Display; aşa cum am mai spus în numeroase rânduri, mi se pare una dintre cele mai folositoare facilităţi. Afişajul avansat poate proiecta pe parbriz cu 66% mai multe informaţii, utilizând grafică de mari dimensiuni. Din punctul de vedere al tehnologiei disponibile, E-Pace pare să încorporeze cam tot ceea ce ai putea cere. Sistemul multimedia este unul de ultimă generaţie, iar butoanele pot fi comandate fie în formă fizică, fie pe ecrane tactile.

    De remarcat este varianta E-Pace First Edition, disponibilă doar pe durata primului an complet de fabricaţie şi care este echipată cu motorul Ingenium diesel de 180 CP, sau pe benzină, ce dezvoltă 249 CP, cuplat la transmisia automată ZF cu 9 rapoarte. Modelul R-Dynamic, pe de altă parte, are scaune sport ce asigură o bună susţinere laterală. Există şi numeroase elemente decorative care vor fi, probabil, pe placul celor care sunt interesaţi de o imagine mai dinamică. Atât versiunea de bază cât şi cea R-Dynamic sunt disponibile în versiunile de echipare S, SE şi HSE, având 5 variante de motorizare, 3 diesel şi 2 pe benzină. Motorul diesel Ingenium de 2,0 litri cu 4 cilindri este disponibil în variantele de 150 CP, 180 CP şi 240 CP, iar cel turbo pe benzină, cu 4 cilindri, de 2,0 litri, în variantele de 249 CP şi 300 CP.

    Maşina a primit calificativul de 5 stele la testele Euro NCAP (care măsoară rezistenţa la impact), maximul posibil, fiind astfel unul dintre cele mai sigure modele de pe piaţă.

    Modelul Jaguar E-Pace este disponibil deja spre vânzare, având un preţ de pornire de 30.940 euro cu TVA inclus.
    În România, Jaguar a comercializat anul trecut în jur de 170 de maşini, în vreme ce vânzările Land Rover au depăşit pragul de 1.100 de unităţi.

    Numărul de autoturisme noi înmatriculate local a crescut anul trecut cu 10,7%, la un total de 105.083 unităţi, piaţa locală plasându-se pe locul 17 în UE, potrivit datelor ACEA (Asociaţia Constructorilor Europeni de Automobile) şi ACAROM (Asociaţia Constructorilor de Automobile din Romania). Topul ţărilor europene este condus de Germania, cu 3,44 milioane de autoturisme noi inmatriculate (2,7%), urmată de Marea Britanie cu 2,54 milioane autoturisme (-5,7%) şi de Franţa cu 2,11 milioane unităţi (-4,7%).

    În total, înmatriculările de autoturisme noi în Uniunea Europeană au crescut cu 3,4%, la 15,13 milioane unităţi, cele mai importante creşteri fiind în Spania (+6,2%), în timp ce Franţa (-0,5%), Germania (-1,0%), Italia (-3,2%) şi Marea Britanie (-14,4%) au înregistrat scăderi. |n ceea ce priveşte constructorii de automobile, cele mai multe autoturisme înmatriculate în Europa sunt reprezentate de grupul VW (3.717.566 unităţi, în creştere cu 2,1%), urmate de grupul PSA (1.885.553 unităţi, în creştere cu +28,1%) şi de Grupul Renault (1.628.472 unităţi, în creştere cu 6,7%).

     

  • SURPRIZE majore înainte de cel mai aşteptat salon auto din România. Decizia fulger luată de Ţiriac

    Astfel, alături de Dacia, Renault, Nissan alături de Mercedes-Benz şi  smart, dar şi Peugeot, Citroën şi DS, lista mărcilor absente a fost completată cu Hyundai, Mitsubishi, Jaguar, Land Rover, Fiat, Alfa Romeo, Maserati şi Jeep. Pe de altă parte, jucătorii din piaţă spun că mărcile care au confirmat prezenţa, precum cele reprezentate de Porsche România sau Ford, dar şi Volvo sau Toyota, vor veni cu suficiente noutăţi pentru a compensa cumva numărul mai mic de mărci ce vor fi prezente la SIAB.

    Cititi mai multe pe www.zf.ro

  • Povestea celor doi designeri care care vând haine de peste 1 miliard de dolari anual

    Domenico Dolce s-a născut în Polizzi Generosa (în apropiere de Palermo, Sicilia), la data de 13 septembrie 1958. Familia lui deţinea o mică afacere axată pe producţia de haine, unde Domenico a început să lucreze încă din copilărie, potrivit presei internaţionale. Stefano Gabbana s-a născut în Milano pe 14 noiembrie 1962; tatăl lui lucra într-un centru de imprimare, iar mama, într-o curăţătorie de haine. Cei doi s-au întâlnit în Milano, în 1980, într-un club, iar ulterior au lucrat ca designeri pentru aceeaşi casă de modă. Doi ani mai târziu, au pus bazele unui studio de consultanţă în design; în timp acesta a crescut şi s-a transformat în casa de modă Dolce & Gabbana.

    Debutul pe podium al casei de modă a fost în 1985, la Săptămâna Modei de la Milano. Au fost apreciaţi atunci pentru tinereţe şi exuberanţă, după ce au prezentat un stil bazat pe conceptul Văduvei Siciliene. Au introdus treptat alte linii de produse, incluzând materiale tricotate şi accesorii, şi au început să îşi exporte produsele în Japonia şi în alte ţări, inclusiv în SUA, unde au pus bazele propriului showroom în 1990. În 1992, au lansat prima colecţie pentru bărbaţi, dar şi primul parfum. Au câştigat notorietate îndeosebi pentru rochiile senzuale şi pentru îmbrăcămintea dedicată bărbaţilor.

    La începutul anilor ’90, starul pop Madonna i-a selectat ca designeri ai costumelor folosite de ea într-un turneu şi a purtat câteva dintre corsetele create de ei la Festivalul de Film de la Cannes. Pe parcursul anilor ’90, şi-au câştigat faima pentru ţinutele lor feminine, ţesăturile colorate, în contrast cu valul de minimalism care domina fashionul acelei perioade. Câteva dintre semnăturile lor de design includ reinterpretarea unor materiale folosite în lenjerie ca ţinute de stradă, animal print şi inspiraţia luată de la ”femei reale“ –  ei foloseau femei şi bărbaţi obişnuiţi, din Italia nativă, în prezentările lor şi în campanii sezonale. În 1996, cu prilejul celei de a 10-a aniversări, au publicat cartea ”10 ani de Dolce & Gabbana“, care includea cele mai importante texte şi imagini de advertising ale brandului.

    În 1999, au creat brandul D&G Junior, colecţia lor pentru copii, prezentată la show-ul de modă pentru copii Pitti Bimbo din Florenţa. Până la finalul anilor 1990, veniturile companiei ajunseseră la 500 de milioane de dolari. În 2003, au deschis pe strada Corso Venezia din Milano un magazin care se întinde pe trei etaje; acesta include un bar, o frizerie tradiţională şi un spa ultramodern. Dolce & Gabbana a avut două linii centrale de produse (D&G şi Dolce & Gabbana) până în 2012, când cele două au fuzionat sub numele Dolce & Gabbana. Cei doi nu au fost lipsiţi de controverse: timp de câţiva ani, până în 2005, au avut o relaţie, iar în iunie 2013, Dolce şi Gabbana au fost acuzaţi şi condamnaţi pentru evaziune fiscală; totuşi, ei au reuşit să facă apel şi au fost declaraţi nevinovaţi de Curtea Supremă de Justiţie a Italiei în octombrie 2014.

    Compania cu sediul central în Milano are subsidiare în New York, Tokio, Hong Kong şi Sao Paolo; în cadrul acesteia lucrează circa 3.000 de angajaţi, iar vânzările au ajuns la aproximativ 1,2 miliarde de dolari, potrivit publicaţiei internaţionale Forbes. Averea fiecăruia dintre cei doi fondatori ai afacerii este estimată în prezent la peste 1,7 miliarde de dolari. Dolce şi Gabbana continuă să impresioneze: spre exemplu, prezentarea lor din cadrul Săptămânei Modei de la Milano, ce s-a desfăşurat recent, a ţinut titlurile publicaţiilor din toată lumea: un stol de drone a transportat genţile din noua colecţie a designerilor.

  • Gadget Review: Xperia XA2, pasul în direcţia corectă pentru Sony – VIDEOREVIEW

    + AUTONOMIE BUNĂ

    + ECRAN FRUMOS

    + DESIGN ŞI CONSTRUCŢIE

    – CAMERA PUTEA FI MAI BUNĂ ŞI E CAM LENTĂ

    Xperia XA2 impresionează încă de la început prin design şi egonomie. Este un smartphone solid, frumos, plăcut de ţinut în mână şi uşor de folosit. Ecranul este întins în margini (pe lateral, nu şi în sus şi jos, unde încă mai sunt spaţii de un deget). Are o greutate plăcută şi îţi dă senzaţia unui produs premium. La fel ca şi în cazul XZ2, îmi dă impresia că este o bucată de aluminiu pe care a fost ataşat un ecran. Niciun alt smartphone nu mi-a creat această impresie şi îmi place asta. Pe lateral avem trei butoane, de pornire, de volum şi unul pentru cameră (nu ştiu de ce Sony insistă cu asta), iar pe spate avem un senzor de amprentă şi o cameră foto.

    Ecranul lui XA2 arată foarte bine, imaginile sunt saturate, iar culorile corect afişate. De menţionat este că telefonul mai are două opţiuni pentru display: standard mode (culorile primesc un grad de saturaţie în plus) şi super-vivid mode (culorile devin şi mai saturate). Ultimul mod mi se pare că arată foarte bine, deşi unora dintre voi s-ar putea să nu vă placă din cauza culorii prea aprinse. Totuşi, sunt sigur că gamerii vor aprecia această funcţie.

    Telefonul rulează Android 8.0 şi interfaţa suferă câteva modificări operate de producătorul japonez, însă acestea sunt minore şi nu deranjează în niciun fel. De exemplu, avem obişnuitul sertar de aplicaţii, dar în partea de sus există o funcţie de căutare folositoare pentru a găsi anumite aplicaţii din telefon, însă tot acolo sunt şi sugerate alte aplicaţii care pot fi instalate din Google App Store. Un alt lucru, care ar putea părea mărunt pentru unii, este că la apăsarea butonului din mijloc, cel de revenire la ecranul principal, apar patru biluţe colorate, iar dacă ţii mai mult apăsat, biluţele se aliniază şi telefonul deschide asistentul Google.

    La nivel de componente nu avem de-a face cu ceva extraordinar. Xperia XA2 are un procesor Snapdragon 630 cu opt nuclee, un procesor grafic Adreno 508, 32 GB spaţiu de stocare (extensibil cu un card microSD până la 256 GB) şi 3 GB memorie RAM. La fel ca şi în cazul recenziei anterioare (Samsung A8), deşi telefonul nu are componente de top, acesta se descurcă bine în utilizarea zilnică de mesaje, telefoane, navigare pe internet etc. De asemenea, joculeţele pe care le-am încercat nu mi-au pus probleme de funcţionare.

    Un alt punct pozitiv este viaţa bateriei telefonului. Autonomia este foarte bună, iar bateria de 3.300 mAh rezistă chiar şi două zile. |n ritmul meu de utilizare – moderat – telefonul a ţinut două zile de funcţionare (muzică în regim de live streaming, reţele de socializare, câteva telefoane pe zi şi mici sesiuni de gaming). Mai mult, telefonul are alte două moduri de prelungire a vieţii bateriei numite stamina mode şi ultra stamina mode. De mult nu am mai avut un telefon de a cărui baterie să fiu foarte mulţumit. Totuşi, un punct în minus este faptul că telefonul se încarcă destul de greu dacă foloseşti încărcătorul din cutie. Sony susţine că smartphone-ul beneficiază de QuickCharge, iar asta s-a dovedit a fi adevărat după ce am folosit un încărcător de tip Fast Charger.

    Şi acum să trecem la un punct cu care Sony încearcă să ne atragă – camera foto de 23 MP, cu o deschidere a diafragmei de f/2.0, capabilă să tragă 2.160 p la 30 de cadre pe secundă şi 1.080 p la 60 de cadre pe secundă. Camera frontală este de 8 MP (f/2.4), dar are şi ea ceva special – un unghi de captare larg de 120 de grade. Asta face mai uşoară surprinderea peisajului sau cuprinderea mai multor personaje în fotografiile selfie.

    Aplicaţia are un mod numit superior auto care în mod normal realizează fotografii bune atunci este lumină bună, dar şi atunci mi s-a părut a fi cam lentă. Noaptea rămâne la fel de lentă, dar fotografiile pierd mult din claritate şi din detalii. De asemenea, aplicaţia are un mod manual pentru cei care vor să se joace cu setările, dar şi un mod cu tot felul de efecte – realitate augumentată, fotografie cu sunet, panoramă, fotografiere în rafală şi multe altele.

    Cum era de aşteptat de la Sony, pentru partea video avem şi filmarea slow-motion la 120 de cadre pe secundă. Aşadar, camera putea fi mai bună şi este cam înceată în stadiul actual (poate va fi îmbunătăţită în viitor prin actualizări de software).
    Dacă într-o recenzie anterioară râdeam de faptul că Xperia XZ2 (2017) este un telefon bătrân care nu ar avea ce să caute în lumea modernă, XA2 are un aer cool, altfel, ce-l diferenţiază pe piaţa monotonă a telefoanelor mobile. Sony Xperia XA2 este un telefon frumos care ar fi putut fi mai mult de atât, însă are neajunsuri ce nu-l pot face un smartphone de top.

    CASETĂ TEHNICĂ

    DISPLAY 5,2 INCHI, 1.080 X 1.920 PIXELI (424 PPI)
    PROCESOR SNAPDRAGON 630, OCTA-CORE 2,2 GHZ
    PROCESOR GRAFIC ADRENO 508
    SPAŢIU DE STOCARE 32 GB + CARD MICROSD (256 GB)
    MEMORIE RAM 4 GB
    CAMERA FOTO 23 MP (F/2.0), 2.160P@30 FPS, 1.080P@30 FPS, HDR
    CAMERA FOTO FRONTALĂ 8MP (F/2.4)
    SISTEM DE OPERARE ANDROID 8
    BATERIE 3.300 MAH
    DIMENSIUNI 142 X 70 X 9,7 MM
    GREUTATE 171 G
    PREŢ: în jur de 2000 de lei

  • Antreprenorii locali dezvolta afaceri de succes. Locaţia care atrage anual mai bine de 16 milioane de persoane

    La finalul anului trecut, dezvoltatorul ansamblului Openville Timişoara a anunţat începerea lucrărilor la noile zone de retail care vor completa oferta Iulius Mall. Aproximativ 47.000 mp de spaţii comerciale vor fi amenajate într-o extensie a actualului mall, la parterul clădirilor de birouri şi în zona viitorului parc. Numeroşi antreprenori locali au semnat deja parteneriate pentru un spaţiu în punctul zero al oraşului, atraşi de perspectivele de dezvoltare ale unei locaţii care atrage anual mai bine de 16 milioane de persoane.

    Ce noutăţi vor găsi timişorenii în ansamblul Openville?

    Dezvoltatorii proiectului multifuncţional, care va integra Iulius Mall, promit noi magazine, un nou concept de cinema multiplex, o zonă de joacă pentru copii impresionantă, spaţii mult mai generoase pentru brandurile internaţionale deja prezente, dar şi cafenele şi restaurante amenajate tematic, mare parte dintre acestea cu acces şi panoramă spre parc.

    Printre retailerii renumiţi îşi fac simţită prezenţa şi antreprenori locali. Cei mai mulţi s-au axat pe servicii şi locaţii de alimentaţie publică, precum restaurante, cafenele şi patiserii, domeniu ce înregistrează un avânt la nivel naţional şi care oferă potenţial de dezvoltare. Fie că au optat pentru francizele unor branduri de succes, fie că propun propriile concepte, strategiile antreprenorilor locali ţin cont de preferinţele consumatorilor, dar şi de tendinţele pe segmentul food & beverage.

    „Apreciem şi încurajăm interesul antreprenorilor locali de a fi prezenţi în mixul ansamblului Openville. Segmentul de servicii şi alimentaţie publică este unul dintre cele mai atractive pentru întreprinzătorii din Timişoara, din două considerente. În primul rând, cunosc foarte bine piaţa locală. În al doilea rând, acest tip de afaceri necesită o administrare directă, la faţa locului, iar experienţa Iulius Mall ne arată că operatorii locali sunt cei care o gestionează cel mai eficient. În 2017, segmentul de alimentaţie publică din mall a înregistrat, în medie, o creştere a vânzărilor de 15%, fiind o dovadă în plus pentru perspectivele pozitive pe care le are în continuare”, spun reprezentanţii companiei Iulius, scrie opiniatimisoarei.ro

  • (P) Conceptul GDPR 360, o abordare completa a regulamentului UE

    Joi 22 Feb 2018 am participat in calitate de partener principal la evenimentul Automation Experience.

    Automation Experience a fost un eveniment ofertant, pe parcursul caruia au fost scoase in evidenta subiecte care au vizat tendinte si noutati din sfera solutiilor de procesare a datelor si documentelor, in contextul unuia dintre cele mai actuale subiecte si anume regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia datelor cu caracter personal.

    Cu aceasta ocazie, am prezentat servicii si solutii de automatizare fluxuri de documente si am lansat conceptul GDPR 360, o abordare completa, o transpunere a legislatiei solutii de automatizare si management al datelor si documentelor.

    Conceptul GDPR 360 a venit pe fondul propriei noastre nevoi si din dorinta de a aduce claritate partenerilor nostri, prin oferirea de informatii referitoare la impactul acestui regulament.

    Cosideram ca la aceasta data aducem clientilor nostri una dintre cele mai complete si corecte abordari asupra modului in care se gestioneaza analiza si derularea continua a prevederilor regulamentului GDPR si conformitatea cu acesta.

    Interviu Doru VIJIIANU – Director General Zipper Romania



    In opinia noastra aplicarea GDPR este mai mult decat aplicarea unei legi, este o transformare culturala a organizatiilor prin modul in care fiecare dintre noi va trata confidentialitatea, integritatea si disponibilitatea datelor cu caracter personal.

    Interviu Adriana RADULESCU – Director Operational Zipper Romania



    Alaturi de leaderi in domeniul automatizarii si prelucrarii datelor, precum Ernst & Young sau SAS, ne-am bucurat sa abordam subiecte interesante: automatizarea documentelor, robotics sau contextual search, modul in care acestea sunt influentate de dezvoltarea tehnologica si impactul asupra mediului de business si al societatii in general.

    A fost un prilej bun sa transmitem mesajul nostru catre persoanele de decizie, atat din mediul public cat si privat, referitor la beneficiile implementarii solutiilor de automatizare date si documente potrivite pentru afacerile lor, a faptului ca sunt responsabili de aceste schimbari inainte de a fi nevoiti sa le faca.

    Interviu Judit FEKETE – Director IT Zipper Romania



    Impactul solutiilor si serviciilor prezentate, sunt insasi garantia a unei decizii potrivite:


    – Cresterea cu 300% a eficientei personalului prin utilizarea solutiilor de automatizare
    – Reducerea cu peste 50% a timpului de procesare al documentelor
    – Reducerea cu pana la 90% a procesarii manuale a datelor din documente
    – Accesarea rapida si controlata a documentelor in orice moment, de oriunde
    – Economisirea substantiala de timp si de bani prin utilizarea solutiilor de automatizare
    – Instrumente de lucru pentru analiza si implementarea GDPR

    Dorim sa multumim celor peste 180 de participanti, clienti existenti si potentiali, oameni de afaceri, persoane de decizie, influente in mediul de business din industrii precum bancar, asigurari, telecomunicatii, utilitati si administratie publica, care au aratat un real interes subiectelor prezentate si care au incredere sa apeleze la solutiile si serviciile oferite de Zipper.

    Promitem ca vom continua sa impartasim din experienta noastra, din expertiza in prelucrarea a peste 1 miliard de metadate anual, sa crestem calitatea serviciilor prin procedurile interne si certificarile ISO si sa asiguram securitatea datelor prin cele 2 data center in Cluj si Bucuresti.

    Imagini eveniment
    https://photos.app.goo.gl/ydI3XNzR7tpjY81C2

    Despre Zipper Romania
    Parte dintr-un grup de firme cu prezenţă în 5 ţări din Sud-Estul Europei, cu două centre de procesare în România şi Moldova, Zipper acopera nevoile companiilor de a-şi optimiza fluxurile interne. Soluţiile şi serviciile de procesare a datelor şi a documentelor receptionate, vehiculate sau expediate dintr-o companie, asigura un suport solid pentru reducerea costurilor si a timpului de procesare.

    Pentru mai multe detalii puteti accesa eZipper.ro
    Sau prin contact direct catre: Anton VOICU – Communication & Lead Performance Manager
    Romania, Bucuresti, Bd. 1 Decembrie 1918 Nr. 1G, sector 3

    T +0213404638

    M +40749998656

    anton.voicu@ezipper.ro

  • Theresa May avertizează că nu va permite UE să “submineze” integritatea constituţională a Marii Britanii

    “Proiectul de acord legal, dacă ar implementat, va submina piaţa comună a Marii Britanii şi ar ameninţa integritatea constituţională a Marii Britanii prin crearea o frontieră vamală şi privind reglementările în Marea Irlandei şi niciun premier britanic nu ar accepta asta vreodată”, a declarat Theresa May.

    În luna decembrie, UE şi Marea Britanie au discutat trei opţiuni de rezolvare a chestiunii frontierei irlandeze, anume: o nou relaţie, soluţii alternative propuse de Londra, ori opţiunea de a menţine toate procedurile şi reglementările existente, ce ar însemna că Irlanda de Nord ar rămâne în uniunea vamală a UE.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Premieră mondială la Constanţa: Prima locomotivă hibrid de manevră construită în România

    Locomotiva a fost construită în cadrul unui proiect coordonat de compania România-Euroest SA din Constanţa, cu fonduri de la bugetul de stat, valoarea totală a proiectului fiind de aproximativ 3,6 milioane de lei.

    Proiectul locomotivei reprezintă o premieră mondială prin conceptul tehnic, spun reprezentanţii companiei, fiind vorba, de fapt, despre transformarea unei locomotive clasice, Diesel, în locomotivă hibrid.

    ”Este un proiect de cercetare-dezvoltare realizat de România-Euroest în parteneriat cu firme de profil din România. Finanţat de Unitatea Executivă pentru Finanţarea Învăţământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării şi Inovării, instituţie publică aflată în subordinea Ministerului Educaţiei Naţionale, dezvoltat în ultimele 12 luni, este un proiect în premieră mondială, premieră naţională, este cea mai competitivă locomotivă electrică pe baterii de manevră, până în 30 de kilometri la oră, din lume, în momentul de faţă”, a declarat directorul proiectului, Corneliu Dică.

    Avantajele acestui tip de locomotivă vin din reducerea emisiilor poluante cu 70 la sută, a consumurilor specifice cu până la 60 la sută şi mentenanţei cu 15 la sută.

    ”Sunt pe baterii. Aceasta este hibridă, pentru a mări autonomia. (Motorul – n.r.) Diesel doar încarcă bateriile, nu e folosit pentru tracţiune. Avantajul este uriaş, nu poluează, nu ai consum de combustibil. (…)Are o autonomie de 8-12 ore în funcţie de sarcina pe care o are. Se încarcă în 2,5 ore”, a spus Dică.

    Cititi mai multe pe www.zf.ro