Aceasta are vârsta de 60 de ani şi provine dintr-o aşezare improvizată din mijlocul Bărăganului. Este vorbitoare de 9 limbi străine, printre care sanscrita şi greaca veche, iar de 24 de ani este responsabilă de colecţiile de carte în limba română la Biblioteca Naţională a Franţei.
Citeşte mai multe şi vezi imagini pe www.one.ro
„Unul dintre trendurile pe care le-am identificat este legat de reînnoirea prin culoare a surselor de inspiraţie, diferit de curentul ce are la bază tradiţionalul. Nuanţele primăverii 2017 amintesc de mediul înconjurător, spectrul fiind plin de emoţie şi de trăire.”
Citeşte mai multe şi vezi imagini pe www.one.ro
Muncitori din Marea Britanie ce produc haine pentru companii de modă sunt plătiţi cu jumătate din salariul minim pe economie, arată un documentar realizat de Channel 4.
În urma anchetei, cei de la postul de televiziune au descoperit fabrici de textile ce produceau haine pentru River Island, Boohoo sau New Look şi care îşi plăteau angajaţii cu 3-3,5 lire pe oră.
Asta înseamnă jumătate din salariul minim pe economie din Marea Britanie, care este de 7,2 lire sterline pe oră.
În timpul anchetei, un reporter sub acoperire s-a angajat la fabrica Fashion Square, ce produce obiecte vestimentare pentru River Island. Încă de la angajare i s-a spus că nu va primi salariul minim pe economie, pentru că nu ar mai fi rentabil să producă haine în Marea Britanie.
Cei de la River Island, contactaţi de către Channel 4, au declarat că au eliminat Fashion Square de pe lista colaboratorilor. “Distribuitorii au fost şi ei anunţati să nu mai apeleze la serviciile Fashion Square”, au mai spus reprezentanţii River Island.
Cu mult timp înainte să devină un fashion icon, fondatorul brandului Ralph Lauren se numea Ralph Lipschitz şi era cel mai mic dintre cei patru copii ai unor imigranţi evrei din Bronx, originari din Ucraina. Pentru a „evada” din mediul modest în care trăia, Ralph Lauren îşi făcuse un obicei din a merge la cinema şi a-şi imagina că face parte din distribuţia filmelor. „Efectiv intra în pielea personajelor sale preferate şi se gândea ce ar face, cum ar acţiona el în scenele respective”, a declarat presei Michael Gross, autorul cărţii „Genuine Authentic: The Real Life of Ralph Lauren”. Jocul acesta l-a apropiat din ce în ce mai mult de lumea fascinantă a celebrităţilor, a croit direcţia şi i-a conferit abilitatea de a păşi mai uşor către domeniul modei.
Deoarece în adolescenţă a îndurat ani de tachinări, la puţin peste 20 de ani tânărul a decis să îşi schimbe numele în Lauren, tocmai pentru a evita riscul ca originile sale să fie luate în derâdere. După un scurt stagiu în armată, Lauren s-a mutat din nou în New York, unde a început să lucreze ca vânzător la un magazin Brooks Brothers. O experienţă marcantă pentru destinul său a fost participarea la primul meci de polo. „Eram expuşi la diverse lucruri fabuloase pentru noi atunci – caii, echipamentele de piele, fetele blonde, înalte, cu pălării uriaşe şi, mai ales, societatea elitistă pe care am cunoscut-o acolo”, povestea Warren Helstein, prietenul care l-a dus la acel meci.
Evenimentul l-a inspirat pe Lauren să dezvolte un brand elegant, high class, care a devenit ulterior Polo Ralph Lauren. Având doar o diplomă de liceu şi câteva cursuri de antreprenoriat la activ, decizia de a-şi înfiinţa propria companie a fost primul mare risc pe care acesta şi l-a asumat de-a lungul carierei sale legendare. Următorul a fost hotărârea de a crea şi pune pe piaţă cravate late, colorate, într-o perioadă în care toată lumea le purta pe cele subţiri şi simple. Iar curajul său pare să fi fost o bună strategie, având în vedere că în primul an a vândut cravate de 500.000 de dolari.
În ciuda succesului său rapid, Lauren nu s-a relaxat şi a continuat să se extindă agresiv, unul dintre principiile sale fiind „Te poţi bucura de reuşită în timp ce avansezi”. În ceea ce ţine de designul produselor create, Ralph Lauren se axează pe simplitate şi, conform spuselor sale, propune haine pe care el însuşi le-ar purta. De-a lungul timpului, brandul s-a făcut cunoscut în domeniul hainelor, al accesoriilor şi parfumurilor, iar în 1977 Lauren a decis să listeze compania la bursa de la New York, dar păstrat 81,5% dintre acţiuni. În urmă cu doi ani s-a retras din poziţia de CEO al companiei, dar a păstrat două funcţii: cea de preşedinte şi de director de creaţie.
Copilul curios care se visa milionar se bucură acum, la 77 de ani, de laurii succesului la nivel global, de confortul proprietăţilor sale din Jamaica, Long Island, Bedford sau Manhattan şi de colecţiile sale impresionante de maşini valoroase, a căror valoare se ridică la 200 de milioane de dolari.
Ralph Lauren este căsătorit din 1964 cu Ricky Anne Loew-Beer şi are trei copii, dintre care doi au activităţi în afaceri, iar cel mai mare este producător de film şi actor. Creatorul de modă a făcut şi numeroase acte de caritate, implicându-se, printre altele, şi în diverse proiecte dedicate prevenirii şi tratării cancerului. În 2011 a lansat Polo Ralph Lauren Foundation, prin intermediul căreia donează bani în scopuri caritabile.
“Teoria în afaceri ne învaţă o lecţie importantă”, explică profesoara citată de Pomerantsev. “Caută în permanenţă dorinţele clienţilor. Aplică acelaşi principiu şi când cauţi un bărbat bogat. La prima întâlnire există o singură regulă: nu vorbi despre tine. Ascultă-l. Găseşte-l fascinant. Află-i dorinţele. Studiază-i hobby-urile. Iar mai apoi schimbă-te în concordanţă cu acestea.”
Studentele iau notiţe şi ascultă cu mare atenţie, poate şi pentru că plătesc 1.000 de dolari pentru fiecare săptămână de curs. Există zeci de astfel de “academii” în Moscova şi St. Petersburg, purtând nume precum “Geisha School” sau “Cum să fii o femeie adevărată”.
Una dintre fetele care participă, pe nume Oliona, s-a mutat la Moscova din Donbas, o regiune minieră din Ucraina. Mama sa era coafeză, iar Oliona ar fi vrut să urmeze aceeaşi profesie; din păcate, salonul a intrat în faliment. În vârstă de 20 de ani la acea vreme, Oliona s-a angajat ca dansatoare la un club de striptease.
Acolo l-a cunoscut pe cel care o întreţine, oferindu-i ceea ce ea numeşte “venit de amantă”: un apartament, 4.000 de dolari pe lună, o maşină şi două concedii de 7 zile pe an în Turcia sau Egipt. În schimb, ea trebuie să-i asigure acestuia acces nelimitat la corpul ei.
Oliona nu se vede însă ca o prostituată: diferenţa, spune ea, este că o prostituată trebuie să facă sex cu cel indicat de peşte. Ea, în schimb, îşi vânează singură prada.
Mamă de succes, lider de opinie în e-commerce, designer şi star de televiziune – Vivy Yusof le-a reuşit pe toate. Ea este imaginea Fashion Valet, un site de modă lansat în 2010 alături de prietenul ei, care i-a devenit între timp soţ.
Vivy Yusof spune că spiritul ei antreprenorial vine încă din timpul şcolii, atunci când scria cărţi şi plătea diverşi artişti să îi realizeze ilustraţiile, ştiind că astfel valoarea volumului se va dubla.
Ideea de a lansa Fashion Valet i-a venit în timp ce conducea dintr-un magazin în altul – cum ar fi dacă ai putea cumpăra orice produs, indiferent de producător, de pe un singur site?
A luat legătura cu mai mulţi designeri, încercând să-i convingă să realizeze produse pentru Fashion Valet, dar aceştia au fost reticenţi. “Erau destul de sceptici la început, pentru că era vorba de un concept relativ nou”, povesteşte Yusof. Dar a perseverat şi a reuşit, cu o investiţie de doar 25.000 de dolari, să atragă 10 designeri. Un singur element lipsea: clienţii. Soluţia a venit de pe blogul femeii, care câteva mii de cititori. “Au fost singurii mei clienţi atunci când au început”, spune femeia. “Cred că unii dintre ei au cumpărat produse doar pentru a-şi arăta susţinerea.”
Astăzi, Fashion Valet numără 500 de branduri şi sute de angajaţi, având birouri în Kuala Lumpur, Singapore şi Jakarta.
Principala problemă pe care filmele de azi o au este incapacitatea de a crea o legătură între cei de pe marele ecran şi cei din sală; personajele sunt rareori suficient de bine conturate pentru a trezi orice fel de sentiment. Nocturnal Animals trece cu bine de acest obstacol, şi cred că asta se datorează mai ales modului în care este spusă povestea.
E oarecum dificil să vorbeşti despre film fără a dezvălui prea multe detalii, dar sunt câteva elemente ce trebuie discutate. În primul rând, interpretarea foarte bună a actriţei Amy Adams, care se găseşte în postura de a fi cap de afiş pentru două filme cu pretenţii la Oscar: Arrival şi Nocturnal Animals. Cu toate acestea, în mod bizar, Academia a ignorat-o în ceea ce priveşte nominalizările.
Este de lăudat şi interpretarea lui Jake Gylenhaal, deşi asta nu ar mai trebui să surprindă pe nimeni; rolurile lui au fost dintre cele mai diverse, iar faptul că are la activ o singură nominalizare la Oscar este o altă nedreptate. Michael Shannon face unul dintre cele mai bune roluri ale sale şi este favorit, din punctul meu de vedere, la câştigarea Oscarului pentru rol secundar – este şi singura nominalizare primită de Nocturnal Animals.
Vedeta peliculei este însă Tom Ford: creatorul de modă devenit regizor semnează cel de-al doilea film al său, confirmând astfel recenziile bune primite de pelicula A Single Man. Ford, care a semnat şi scenariul, reuşeşte să ducă spectatorul într-o zonă ambiguă, în care lucrurile nu sunt de multe ori ceea ce par. De remarcat una dintre scenele de început, o confruntare metaforică între viaţa liniştită de familie şi evenimentele neprevăzute ce o pot transforma într-o experienţă de coşmar. Bine regizat, şi insist pe acest aspect, momentul creează o tensiune pe care rareori am întâlnit-o într-un film.
Separarea celor două planuri de acţiune, unul real şi unul fictiv, îl ajută pe Ford să exploreze ideea de răzbunare fără a produce efecte ireversibile. În acelaşi timp, el sugerează spectatorului cât de departe poate duce o alegere greşită luată într‑un anumit moment al vieţii. În fine, şi poate acesta este cel mai important aspect, regizorul lansează ideea că procesul creativ este mult mai incisiv atunci când vine ca urmare a unei experienţe negative.
Poate veţi crede, citind cele de mai sus, că Nocturnal Animals e un film ce invită la contemplare şi unul lipsit de dinamism; nimic mai fals. Alternarea dintre realitate şi ficţiune este exact cea care creează suspansul.
Nu înţeleg de ce Nocturnal Animals a primit o singură nominalizare la Oscar, pentru că montajul video şi cel de sunet sunt printre cele mai bune pe care le-am văzut în ultimul an. Nu cred că montajul din Hell or High Water a fost mai bun sau că sunetul a fost mai bine pus în valoare în cazul filmului Sully; sigur, am învăţat de-a lungul anilor că gusturile Academiei nu se discută.
În concluzie, Nocturnal Animals e un film peste medie, care îmi dă speranţe mai ales în ceea ce priveşte noua carieră aleasă de Tom Ford.
Nota: 8/10
Colecţionatul de pantofi sport a devenit o pasiune nu numai pentru tineri, ci şi pentru cei ceva mai mari de vârstă, cum ar fi Jerry Seinfeld, care, pe lângă maşini Porsche, adună cu grijă şi aşa ceva, la fel ca regizorul Spike Lee ori actorul Mark Wahlberg. O colecţie de pantofi sport poate ajunge la mii de perechi şi o valoare de sute de mii de dolari şi, pe cât posibil, colecţionarul achiziţionează mai multe perechi dintr‑un model pentru ca să le şi poată purta, nu doar să se laude cu ele.
Moda colecţionatului de încălţări sport datează din anii ’80, odată cu lansarea unor modele ca Air Jordan de la Nike sau lansarea single-ului trupei Run DMC „My Adidas”. Colecţionarii sunt atraşi de raritatea unui model şi designul acestuia, precum şi de legătura lui cu un film, cum ar fi „Back to the Future II” ori de faptul că modelul respectiv a apărut ca urmare a colaborării dintre un producător şi un creator de modă sau un sportiv celebru.
Lor li se adresează şi magazine specializate, cum ar fi Kith din New York, unde pot găsi ediţii limitate pe care le-au ratat la vremea lor. Clienţi dispuşi să plătească bani frumoşi pe pantofi sport de colecţie se pot găsi mai nou şi cu ajutorul reţelelor de socializare online, pe care se găsesc fotografii cu vedete care poartă aşa ceva. Când se lansează un model în ediţie limitată, colecţionarii fie vor face coadă în faţa magazinului ca să prindă o pereche, fie vor plăti pe cineva să stea în locul lor. Dacă nici aşa nu au reuşit, atunci vor apela la consignaţii specializate ori la eBay, unde încălţările provin de la întreprinzătorii care au avut norocul să prindă una sau mai multe perechi şi caută să scoată profit.
De când şi-a lansat prima colecţie de „pantofi-bijuterie” în New York, în urmă cu 23 de ani, şi până în prezent, Giuseppe Zanotti s-a remarcat în lumea modei prin designul elaborat şi ingenios – materiale cu tentă rock & roll mixate cu unele rafinate, modele futuristice, ce îşi propun să „bată gravitaţia”, ori tenişi auriţi pentru „orgoliul” vedetelor hip-hop, după cum el însuşi le descrie. În ultimele două decenii, sub marca Zanotti sunt produse şi poşete, bijuterii sau colecţii ready-to-wear (articole vestimentare care sunt produse în fabrici, la dimensiuni standard), însă amprenta fondatorului se remarcă în stilul fiecăreia.
Giuseppe Zanotti (n. 1957) s-a născut în micul oraş San Mauro Pascoli, în Italia, la câţiva km de Rimini, zonă cu tradiţie de aproape un secol în producţia de încălţăminte. Deşi părinţii săi erau comercianţi – aveau un magazin de îngheţată – el a ales să ducă mai departe tradiţia oraşului natal. „M-am născut într-un loc în care toată lumea era obişnuită cu mirosul de piele. Eram creativ şi am decis să îmi îndrept talentul şi ideile spre acest lucru”, spune designerul. Însă calea spre cariera actuală nu a fost prea uşor de parcurs. Unul dintre cei mai apreciaţi designeri de astăzi a fost cândva DJ de radio. „Pasiunea mea pentru muzică a început în jurul vârstei de 14 ani, când învăţam să cânt la chitară. Până la 17 ani am lucrat pentru un post local de radio, care îmi permitea să pun ce muzică voiam, neobişnuită pentru Italia anilor ’70”, povesteşte despre prima sa pasiune. Din păcate, cu banii câştigaţi la radio nu îşi putea plăti facturile, iar părinţii nu mai erau dispuşi să îl întreţină. Deşi îşi iubea jobul, şi-a dat seama că trebuie să facă ceva mai mult, aşa că a demisionat în ideea de a-şi găsi un serviciu stabil şi mai bine plătit. Însă căutările sale au durat nu mai puţin de şapte ani. „Familia mea era foarte supărată, din moment ce m-au susţinut financiar de la 17 până la 24 de ani. Tatăl meu nu mai credea în mine, mă considera un ratat”, povestestea el în urmă cu doi ani jurnaliştilor de la Forbes USA.
Ce l-a condus pe tânărul de 24 de ani spre modă? Acelaşi lucru care l-a îndreptat şi spre radio: pasiunea pentru muzică. Ca un avid colecţionar de viniluri – pe care le obţinea din Londra, pe circuitul pieţei negre – Zanotti era pasionat de stilul lui Jimi Hendrix şi artişti de muzică soul din Philadelphia, care erau ilustraţi pe coperţile vinilurilor. „Pe atunci nu existau videoclipuri, aşa că singura modalitate prin care puteam intra în lumea aceea erau coperţile respective. Am început să iubesc moda pentru că iubeam muzica.”
Crescând în San Mauro Pascoli, nu a fost o mişcare surprinzătoare pentru Zanotti să-şi îndrepte creativitatea spre pantofi, aşa că timp de patru ani a lucrat în cadrul unei companii locale de încălţăminte. După această perioadă, în care a prins gustul designului, şi-a oferit serviciile în regim de colaborare pentru diverse branduri precum Gianfranco Ferre sau Valentino. Această experienţă l-a determinat să-şi creeze propriul brand – a achiziţionat o mică firmă producătoare de încălţăminte, numită Vicini. „Aveam un vis, dar nimeni nu voia să pună în practică ideile mele despre pantofi. Aşa că am început să îi produc singur”, povesteşte designerul. În 1994, la New York, Giuseppe Zanotti şi-a prezentat prima colecţie cu numele său, ce a surprins prin metoda inedită de a împodobi pantofii cu diverse bijuterii strălucitoare. Aceasta a apărut pe piaţă un an mai târziu.
Celebrităţile au dezvoltat rapid o afinitate pentru pantofii şi accesoriile Zanotti. Prima ce i-a purtat creaţiile a fost Madonna, urmată de nume mari din lumea muzicii, dar şi vedete de pe platourile Hollywood. În anii 2000, a fost deschis şi primul boutique destinat publicului – Giuseppe Zanotti Design, în Milano, ce s-a extins rapid spre marile capitale ale modei: New York, Paris, Londra, Moscova, Dubai sau Hong Kong. Astăzi, eticheta Zanotti se află în peste 100 de magazine premium din lume. În 2014, LVMH (Louis Vuitton, cea mai mare companie producătoare de bunuri de lux din lume) a achiziţionat 30% din acţiunile grupului Giuseppe Zanotti, mişcare ce a permis brandului să-şi întărească strategia de extindere internaţională.