Tag: masuri

  • Ce măsuri de prevenire iau supermarketurile Kaufland pentru evitarea contaminării populaţiei cu COVID-19

    Pentru a preveni răspândirea coronavirusului, hypermarketurile din România au început să implementeze o serie de măsuri suplimentare de igienă şi dezinfecţie, pentru a spori siguranţa clienţilor şi a angajaţilor. Astfel, în unităţile Kaufland, cel puţin o dată pe oră, sunt dezinfectate toate suprafeţele des utilizate de clienţi şi colegi şi obiectele de uz comun, precum cărucioarele de cumpărături, coşurile de mână, mânere, clanţe, balustrade, cântarele de la Legume-Fructe, cleştii de la brutărie, casele Express, casele de marcat în exterior şi în interior, POS-urile, mobilierul de la case şi Biroul de Informaţii, butoanele de lift, scările rulante, mesele de la Grill şi altele. 

    Toaletele din magazine şi toate spaţiile comune ale angajaţilor sunt dezinfectate în totalitate cel puţin o dată pe oră.

    În toate magazinele sunt amplasate staţii cu dezinfectant de mâini gratuit, atât în zonele pentru clienţi, cât şi la casele de marcat şi informăm constant cu privire la aceste măsuri. Toţi angajaţii noştri cunosc regulile de igienă şi îi încurajăm să le respecte. 

    De asemenea, pe această cale, rugăm clienţii să păstreze distanţa de siguranţă de 1 metru, să evite cât mai mult posibil folosirea bancnotelor şi să opteze pentru plata cu cardul sau cu telefonul.

    În magazine şi sediul central au fost alocate echipe responsabile de implementarea măsurilor suplimentare de igienă şi prevenţie. 

    „Am demarat şi un set de măsuri pentru a proteja angajaţii din birouri. De asemenea, am pus la dispoziţie şi o linie telefonică specială pentru informarea corectă şi completă a angajaţilor. Reamintim că magazinele vor continua să fie bine aprovizionate şi că produsele Kaufland pot fi comandate şi prin Glovo, serviciul online de livrări la domiciliu”, spun reprezentanţii companiei.

  • O veste bună: Companiile din China îşi reiau activitatea. Ce măsuri stricte implementează

    Companiile din China încep să îşi reia activitatea, în contextul în care coronavirusul a îngheţat ţara, economia şi multe dintre fluxurile de mărfuri la nivel global.

    Acum, companiile caută moduri în care îşi pot relua activitatea fără a declanşa un nou val de infecţii.

    Cu paşi mici, companiile chinezeşti dau tonul la reluarea activităţii economice la nivel global, stabilind un exemplu pentru ceilalţi operatori economici din toată lumea – unde Facebook, Google sau Amazon şi-au mobilizat o parte din angajaţi să lucreze de acasă în ultimele zile.

    Starea generală în China este una de precauţie, întrucât oficialii vor să repornească motoarele economiei.

    Potrivit FT, angajaţilor li se ia temperatura de mai multe ori pe zi. Mai mult, aceştia trebuie să poarte măşti pe faţă toată ziua şi sunt sfătuiţi să nu utilizeze transportul public în comun.

    Cele mai multe companii îşi cheamă doar jumătate din angajaţi la birou, sau chiar mai puţini.

    Spre exemplu, la birourile gigantului chinezesc de ride-hailing Didi Chuxing, podelele liftului au fost împărţite în mai multe pătrăţele, fiecare pătrat având desenat în el imaginea unor tălpi. Ideea este menită pentru ca angajaţii să păstreze o anumită distanţă între ei în lift. Mai mult, birourile sunt rearanjate întrucât să se menţină o distanţă de cel puţin un metru între angajaţi.

    Chiar şi companiile care nu sunt din zona de tehnologie au instituit astfel de protocoale. Grupul Sinochem, cu activităţi în petrochimie, a trimis unele echipe să lucreze de acasă şi a spus că angajaţii vor veni la birou prin rotaţie. La sediul central din Beijing, mâncarea pentru angajaţi îi este trimisă fiecărui angajat la birou în mod individual, astfel încât fiecare să mănânce singur.

    Indicaţiile primite de companii presupun să nu ţii mai mult de 50% din angajaţi la birou în acelaşi timp şi menţinerea unui spaţiu de 1 metru între angajaţi.

     

     

     

  • Centru Operaţional de Coordonare la MS pentru identificarea în timp real a situaţiilor de risc

    S-a înfiinţat Centrul Operaţional de Coordonare, unitate care stabileşte în timp operativ legătura între spitale pentru identificarea în timp real a situaţiilor de risc asociate coronavirusului. Există şi un planul de măsuri pentru pregătirea spitalelor.

    Grupul de comunicare strategică arată într-un comunicat că Ministerul Sănătăţii a operaţionalizat marţi Centrul Operaţional de Coordonare, unitate care stabileşte în timp operativ legătura cu direcţiile de sănătate publică şi unităţile sanitare aparţinând Ministerului Sănătăţii pentru identificarea în timp real a situaţiilor de risc asociate infecţiei cu coronavirus COVID 19 şi pentru stabilirea măsurilor ce se impun.

    „Centrul Operaţional ne va furniza situaţia la zi toate informaţiile utile şi vitale pentru stabilirea măsurilor corecte pentru fazele epidemice în care ne aflăm. Vom cunoaşte stocurile de medicamente, echipamente medicale şi dezinfectanţi existente la nivel naţional în spitale, numărul cadrelor medicale implicate în acţiunile pe care le derulăm pentru limitarea răspândirii infecţiei, numărul paturilor libere în secţiile de boli infecţioase şi ATI, astfel încât să putem acţiona coordonat”, a declarat ministrul Victor Costache, care a fost în Centrul de Coordonare şi a susţinut o videoconferinţă cu cei implicaţi.

    Costache a prezentat şi planul de măsuri pentru pregătirea spitalelor:

    – în spitalele coordonate de Ministerul Sănătăţii vor fi limitate internările programate, în raport cu gradul de ocupare al paturilor şi evolutia epidemiologică locală. În funcţie de dinamica situaţiei se va putea decide chiar interzicerea internarilor programate.

    – spitalele vor raporta zilnic în sistemul electronic centralizat al Centrului de coordonare situaţia ocupării paturilor. Această măsură se impune atât pentru a asigura capacitatea de preluare a cazurilor de către spitale, cât şi pentru gestonarea corectă şi eficientă a resurselor materiale şi umane.

    – se va asigura o comunicare publică adecvată pentru ca, în această perioadă, publicul să se adreseze spitalelor doar pentru situaţii de urgenţă. Se urmăreşte evitarea aglomerărilor în unităţile sanitare.

    De asemenea, s-a stabilit o reţea suport pentru spitalele de boli infecţioase.

    „Astfel, în functie de contagiozitatea cazurilor non-coronavirus se vor stabili spitalele de suport, in care sa fie transferati pacienti din Spitalul de Boli Infectioase. Într-o primă fază, se recomandă ca spitalele de suport sa nu fie reprezentate de spitalele importante de urgenta din zona, care pot asigura asistenta medicala pentru celelalte urgente medico-chirurgicale. Pot fi incluse in reteaua de Spitale de suport si spitale din alte judete preponderent cele cu Sectii de Boli Infectioase, precum si spitalele din alte retele, decat ale Ministerului Sanatatii ( Ministerul Transporturilor, Ministerul Apararii Nationale, Spitale Private). În Planul MS mai sunt prevăzute şi măsuri pentru cazul extinderii crizei si depasirii capacitatii Spitalelor de Boli Infectioase, dar şi reglementari cu privire la utilizarea echipamentelor de protectie”, se arată în comunicat.

  • Marile bănci se pregătesc pentru coronavirus: HSBC, JPMorgan şi Goldman Sachs încep să ia măsuri pentru combaterea gripei chineze

    O bună parte din cele mai mari instituţii financiare londoneze încep să ia măsuri pentru a combate răspândirea gripei chineze, scrie BBC.

    Luni, mai mulţi angajaţi ai filialei JPMorgan din Marea Britanie au fost mutaţi temporar în altă locaţie.

    Goldman Sachs a trimis săptămâna trecută 200 de angajaţi pentru a testa o locaţie din sudul capitalei britanice, într-o mişcare de asigurare a eficacităţii sistemelor de cadrul companiei.

    Multe dintre măsurile adoptate de unele dintre cele mai mari bănci din lume au fost adoptate după evenimentele de la HSBC de săptămâna trecută.

    HSBC, una dintre cele mai mari bănci după capitalizare, a trimis joia trecută acasă peste 100 de angajaţi. Mişcarea a venit după ce un membru al staff-ului, care făcea parte din divizia de cercetare, a fost diagnosticat cu virusul COVID-19.

    Angajatul se află în prezent sub supraveghere medicală, restul diviziei de cercetare lucrând de acasă în ziua respectivă.

    Este primul caz de acest fel din cadrul unei companii majore a sectorului financiar din Marea Britanie.

    Deşi etajul în care lucra angajatul a fost curăţat intensiv, clădirea, care găzduieşte 10.000 de persoane, va rămâne deschisă.

    Autoritatea pentru Conduită Financiară din Marea Britanie spune că nu există nicio problemă ca staff-ul să lucreze de acasă sau din locaţii provizorii, cât timp sunt întâlnite anumite standarde.

    Între timp, JPMorgan şi-a împărţit personalul în două echipe care lucrează în locaţii diferite. Mulţi membrii ai staff-ului lucrează acum la un birou total diferit decât cel cu care s-au obişnuit sau de acasă.

    Banca are birouri în Londra, Bournemouth, Glasgow şi Edinburgh.

    Totuşi, caracterul jobului implică faptul că munca de acasă nu este o opţiune pentru membrii unora dintre cele mai mari bănci de investiţii, precum JPMorgan sau rivalul Goldman Sachs, deoarece majoritatea traderilor şi vânzătorilor trebuie să se afle într-un spaţiu comun, care să fie monitorizat pentru a se încadra în normele de reglementare ale instituţiei bancare.

    Goldman Sachs nu şi-a activat încă planul de urgenţă pentru coronavirus, însă compania este pregătită să ia măsuri dacă riscurile continuă să se înmulţească.

  • Alertă de coronavirus în România. Ce măsuri impun autorităţile

    Raed Arafat a declarat, la sediul Ministerului de Interne, că toate şcolile în care va fi confirmat un caz de coronavirus vor fi închise.„S-a aprobat procedura şi criteriile de suspendare a cursurilor şcolare în unităţile de învăţământ în contextul confirmării unui caz sau mai multor cazuri de infecţie cu coronavirus”, a afirmat Arafat.„Începând de azi se aprobă luarea măsurii de interzicere a oricărei activităţi care presupune participarea a unui număr mai maree de 1.000 de persoane. Pentru activităţile cu un număr mai mic de 1.000 persoane, măsura va fi adoptată la nivel local pentru fiecare eveniment în parte pe baza unei analize a riscurilor şi a tipului de activitate, cu avizul prealabil al Direcţiei de Sănătate Publică. Aceste măsuri sunt prevăzute până la 31 martie, dar pot fi prelungite în funcţie de evoluţiile la nivel european. Măsura vizează atât evenimentele publice cât şi cele private desfăşurate în interior şi evenimentele în aer liber. E o măsură preventivă, dar necesară”, a declarat Raed Arafat.„Referitor la persoanele sub 1.000 deciziile se vor lua în funcţie de evaluarea riscului. Se va lua în considerare densitatea mulţimii şi spaţiul în care se găsesc participanţii. Va fi luată în vedere natura evenimentului şi a contacţilor, e vorba de tipuri, dacă e vorba de copii, adulţi, etc. De asemenea, dacă participanţii sunt înregistraţi sau nu. Vom lua în vedere posibile expuneri la coronavirus anterior acestui eveniment. Vom lua în considerare vârsta pacienţilor. Foarte important e şi scopul sau tipul acestei activităţi existând diferenţe între manifestările de tip religios, sportiv, politic. E luat de calcul modul călătoriei prin care vin participanţii”, a explicat secretarul de stat Horaţiu Moldovan.Şi stagiile studenţilor din spitale vor fi suspendate.

     

    Sursa: Mediafax

  • Cum să-ţi creşti clienţi pentru licitaţii

    Pentru a-i atrage pe colecţionarii tineri, casa de licitaţii Philips, specializată pe arta secolelor XX şi XXI, le propune artişti din generaţia lor, în timp ce Sotheby’s, care urmărea să le vândă milenialilor lucrări ale vechilor maeştri (pictori europeni de până spre anul 1800), a apelat la Victoria Beckham, care a expus tablouri ale acestora în magazinul ei de la Londra. Pe de altă parte, Christie’s s-a asociat cu producătorul de skateboarduri şi îmbrăcăminte Supreme, scoţând la licitaţie trei skateboarduri create de Damien Hirst şi o maşină de pinball. 

  • Spre ce destinaţii se îndreaptă românii după răspândirea coronavirusului la nivel internaţional

    Potrivit lui Sorin Stoica, CEO şi cofondator al agenţiei de turism Eturia, după ce coronavirusul a devenit o ameninţare la nivel mondial, majoritatea turiştilor au preferat să folosească sumele de bani aferente pachetelor anulate pentru a alege alte vacanţe din portofoliul Eturia, cu plecări estivale sau de revelion, însă au fost şi unele cazuri în care au solicitat integral sumele plătite. Prin prisma faptului că studiile efectuate până în prezent arată că virusul nu rezistă la temperaturi de peste 27-30 de grade Celsius, turiştii se reorientează către zonele calde, ceea ce se reflecta în creşterea solicitărilor pentru aceste destinaţii, cum ar fi insulele din Oceanul Indian (Seychelles, Mauritius sau Maldive) sau din Caraibe (Cuba, Republica Dominicană, Cancun, Aruba, Curacao, Barbados), dar au crescut şi cererile pentru America Centrală (Panama, Costa Rica şi Guatemala), America de Sud (Peru, Argentina, Brazilia, Ecuador, Columbia) sau Africa (Africa de Sud, Namibia, Kenya, Tanzania). „Pentru destinaţiile din portofoliul Eturia aflate în zonele fără restricţii de călătorie, vacanţele se desfăşoară normal. În ultima perioadă, primim solicitări în special pentru ţările din America de Nord, America Latină, Caraibe, Africa şi Oceanul Indian, destinaţii în care nu se înregistrează focare epidemice (sau doar cazuri «de import»), iar virusul nu reprezintă o ameninţare pentru sănătatea turiştilor noştri. Ce s-a întâmplat de fapt, a fost o mutare a interesului general către circuitele din America de Nord şi America Latina, sejururile din Cuba, Republica Dominicană, Mombasa, Zanzibar, Maldive şi Mauritius etc. O cerere foarte mare înregistrăm şi pentru vacantele de safari în Africa, susţinând trendul ascendent pe care l-am înregistrat în ultimii ani. Există în continuare solicitări pentru Asia, în special Thailanda, Bali, Filipine, Malaezia, Singapore, însă numărul acestora este în scădere faţă de anul trecut”, spune Sorin Stoica. 

    Încă de la apariţia primelor semne ale acestei epidemii, reprezentanţii Eturia spun că au monitorizat îndeaproape toate website-urile oficiale ale autorităţilor internaţionale şi româneşti din domeniul sănătăţii (OMS, ECDC, CDC, CNSCBT) pentru a putea evalua riscurile de călătorie şi pentru a putea lua în timp util măsurile de siguranţă necesare, toate aceste intervenţii depinzând însă şi de politicile companiilor aeriene şi ale partenerilor locali.

    „Imediat ce OMS (Organizaţia Mondială a Sănătăţii) a început să impună restricţii de călătorie pentru anumite destinaţii, am venit în întâmpinarea turiştilor noştri şi am anulat pachetele de vacanţă pentru China până în luna mai inclusiv, fără penalizări pentru aceştia, chiar dacă au implicat unele costuri din partea noastră. Ulterior, am anulat vacanţele în Iran şi Coreea de Sud – până în luna aprilie inclusiv, iar, pentru, Italia nu operăm programe, astfel că apariţia unui nou focar epidemic aici nu ne afectează în mod direct”, spun reprezentanţii companiei.

    Daniela Shah, de profesie medic şi cofondator Eturia, le recomandă turiştilor ca în această perioadă să fie precauţi şi să respecte măsurile de igienă de bază: spălarea frecventă a mâinilor cu apă şi săpun (minimum 20 de secunde); evitarea contactului mâinilor nespălate cu ochii, gura şi nasul, mai ales în locuri publice; acoperirea gurii şi a nasului cu pliul cotului în momentul tusei sau strănutului; evitarea contactului cu persoane cu simptome similare cu cele ale gripei (tuse, febră), dar şi păstrarea spaţiului vital – o distanţă de 1-2 metri faţă de cei din jur, transmiterea directă a virusului făcându-se la o expunere mai mare de 10-15 minute şi la o distanţă mai mică de 1-2 metri de persoana infectată. „Cred că evoluţia epidemiei va fi spre un declin natural, cel mai probabil ne vom obişnui să convieţuim cu virusul: se va forma memoria colectivă, prin care va creşte imunitatea noastră în faţa infecţiei, eventual va apărea şi vaccinarea ca la gripă, iar SARS-CoV-2 (ce determină COVID-19) va deveni un virus sezonier (precum gripa de tip A, B etc), care circulă în mod normal şi determină periodic mici focare epidemice. Însă, impactul major la nivel global nu este dat neapărat de prezenţa virusului şi a epidemiei care produce efecte pe termen scurt, ci mai degrabă de efectele majore produse de blocajele din foarte multe sectoare din economie, cu repercusiuni pe termen mediu şi lung”, adaugă ea.
     

  • Măsurile autorităţilor italiene pentru evitarea coronavirusului: Fără săruturi sau strângeri de mână

    Autorităţile italiene au trimis Ministerului Sănătăţii un set de măsuri pentru evitarea răspândirii coronavirusului, care conţine, printre altele, recomandarea ca oamenii să se salute fără să se sărute sau fără să îşi dea mâna, scrie „La Stampa”.

    Măsurile ar urma să fie adoptate miercuri şi ar rămâne în vigoare timp de 30 de zile.

    Autorităţile recomandă menţinerea unei distanţe de minim un metru faţă de ceilalţi, salutul să se facă fără săruturi sau strângeri de mâini, evitarea locurilor aglomerate. Cei care au febră sunt sfătuiţi să rămână acasă chiar dacă nu bănuiesc că au luat virusul. Orice eveniment, inclusiv cele sportive, urmează să fie evitat pentru 30 de zile, iar vârstnicii de peste 75 de ani sau cei bolnavi de peste 65 de ani să urma să evite locurile aglomerate.

    Sunt câteva din recomandările Comitetului Tehnic care ar putea fi incluse într-un decret al premierului Giuseppe Conte şi care ar fi adoptat în toată ţara.

    Potrivit agenţiei italiene de presă Ansa, printre recomandări se numără şi indicaţia ca oamenii să îşi scoată bijuteriile când se spală pe mâini, deoarece nu permit igiena totală.

    În Italia s-au înregistrat peste 2.500 de cazuri de contaminare şi 79 de decese. Cel puţin 160 de persoane s-au vindecat de virusul Covid-19, au precizat autorităţile italiene.

  • Ce măsuri de prevenţie împotriva răspândirii coronavirusului iau platformele de livrare din România

    Platforma de food ordering foodpanda.ro anunţă că a dispus o serie de măsuri de siguranţă şi a formulat recomandări de prevenţie împotriva noului virus 2019-nCoV, cunoscut drept coronavirus, atât în atenţia clienţilor aplicaţiei, cât şi a livratorilor sau restaurantelor partenere.  

    În contextul noilor evenimente legate de evoluţia situaţiei de coronavirus în România, foodpanda îşi încurajează utilizatorii să aleagă plata cu cardul în locul numerarului.
    În ceea ce priveşte livratorii, foodpanda le solicită să se spele pe mâini în mod regulat şi le va oferi tuturor geluri de dezinfectare pentru a putea să se igienizeze cât mai des pe mâini. În plus, foodpanda oferă o procedură clară de igienizare zilnică pentru genţile livratorilor. Compania anunţă că va bloca zonele de carantină precum spitalele de boli infecţioase sau, dacă va fi cazul, alte zone clar delimitate de către autorităţi ce se află în aria de livrare, pentru ca livratorii să nu fie expuşi la niciun fel de risc de îmbolnăvire. În această perioadă, foodpanda va păstra în permanenţă active canalele de comunicare cu livratorii pentru a afla dacă există cazuri de persoane suspecte sau contaminate cu coronavirus.

    În cazul restaurantelor partenere, compania va  pune la dispoziţia acestora un set special de reguli de bune practici cu privire la modul în care ar trebui să îşi păstreze igiena în pregătirea comenzilor. Totodată, le recomandă acestora să predea comanda doar dacă livratorul are asupra sa geanta specială pentru transport şi să sigileze comenzile. foodpanda va notifica partenerii să anunţe de urgenţă reprezentanţii companiei dacă observă cazuri de persoane suspecte sau confirmate cu coronavirus.

    „În desfăşurarea noilor evenimente internaţionale, care din nefericire sunt prezente şi în România, am luat o serie de măsuri de prevenţie suplimentare împotriva noului virus, care vizează siguranţa clienţilor noştri, a livratorilor şi a restaurantelor partenere. Comunicăm activ în permanenţă cu livratorii şi partenerii cu privire la normele de igienă pe care trebuie să le respecte, atât în livrarea, cât şi în ambalarea preparatelor, dar şi în cazul în care află de existenţa unor cazuri de persoane suspecte de îmbolnăvire. Urmărim îndeaproape evoluţia acestei situaţii la nivel naţional şi suntem deschişi să colaborăm cu autorităţile reglementate”, a declarat Andreea Petrişor, managing director foodpanda România.
     

  • MS: Românii care se întorc în ţară din zonele italiene cu coronavirus, în carantină 14 zile

    Românii care se întorc în ţară din Veneto şi Lombardia (Italia), unde s-au înregistrat cazuri de coronavirus, vor sta în carantină 14 zile, anunţă Ministerul Sănătăţii. Până acum, autorităţile italiene nu au anunţat români care să aibă noul coronavirus.

    Ministerul Sănătăţii arată într-un comunicat transmis duminică faptul că până în prezent, nu sunt raportate de către autorităţile italiene cazuri de cetăţeni români simptomatici cu noul coronavirus.

    „În acest context, România ar putea fi mai expusă la apariţia de cazuri de infecţie cu noul coronavirus pe teritoriul naţional, din cauza dinamicii călătoriilor cetăţenilor români pe rutele terestre şi aeriene dintre cele 2 ţări. Autorităţile de sănătate publică vor include persoanele care sosesc în România din localităţile afectate din regiunea Veneto şi din provincia Lodi/Lombardia sau care au calatorit în aceste localităţi în ultimele 14 zile, în categoria celor care trebuie să stea după intrarea în ţară în condiţii de carantină timp de 14 zile. Aceste măsuri sunt similare cu cele aplicate de autorităţile italiene”, se arată în comunicat.

    Măsurile vor fi transmise de către Ministetul Sănătăţii către unităţile sanitare şi medici de familie.

    De asemenea, vor fi suplimentate măsurile de control şi prevenire a infecţiei cu noul coronavirus la punctele de frontiera terestre, maritime/ fluviale şi aeriene. Ministerul Sănătăţii va asigura personalul medical necesar în punctele de trecere a frontierei.

    Toate persoanele care se încadrează în definiţia de caz suspect vor fi raportate imediat de către toate unităţile sanitare unde acestea se prezintă (unităţile primiri urgenţe, spitale, medici de familie) la direcţiile de sănătate publică şi la Serviciul de monitorizare din cadrul DSU.

    „În aceste zile, Ministerul Sănătăţii va completa cadrul legislativ cu măsuri necesare pentru carantină şi pentru managementul cazurilor suspecte şi confirmate de infecţie cu coronavirus (COVID-19). Va fi extinsă campania de informare a populaţiei privind infecţia cu noul coronavirus, măsurile de prevenire individuale şi colective care trebuie luate şi va fi elaborat un buletin de informare zilnic privind evoluţia situaţiei la nivel internaţional şi eventualele măsuri suplimentare luate de autorităţile române”, se mai arată în comunicat.