Tag: incercare

  • Cine este tânărul de 22 de ani care a oprit atacul ce a paralizat acum 2 zile peste 100 de ţări, inclusiv România

    Marcus Hutchins, de 22 de ani, ar fi oprit virusul în mod accidental, după ce a activat o linie de cod destinată închiderii. Mai exact, Hutchins a descoperit că WannaCry apela o adresă web care nu era înregistrată; el a cumpărat domeniul pentru a urmări modul în care virusul se răspândeşte. Tânărul nu a ştiut însă că cel care construise ransomware-ul integrase special o linie de cod pentru o astfel de situaţie, care îl oprea automat în caz că cineva încerca să afle modul de propagare.

    Interesant este faptul că toată operaţiunea s-a derulat din dormitorul său; el este cunoscut pe internet sub pseudonimul Marware Tech.

    Andrew Mabbit, cofondator al Fidus, l-a descris pe Hutchins drept “unul dintre cei mai inteligenţi oameni pe care îi cunosc. E plătit să facă ceea ce îi place, iar asta e un vis al fiecăruia.”

     O serie de atacuri informatice au fost semnalate, vineri, în peste 100 de ţări, inclusiv în Marea Britanie, Statele Unite, China, Rusia, Spania, Italia şi Vietnam, dar şi în România. Atacurile cibernetice au afectat Serviciul Naţional Medical din Marea Britanie, Ministerul rus de Interne, compania spaniolă de telecomunicaţii Telefonica, firma americană de curierat FedEx, grupul francez Renault, NHS, Deutsche Bahn şi alte sute de companii şi instituţii din întreaga lume.

    Au fost probleme mari la Departamentul britanic al Sănătăţii, numeroase spitale fiind afectate. Amber Rudd, ministrul britanic de Interne, a anunţat sâmbătă seara că problema a fost în cea mai mare parte rezolvată, însă unele unităţi spitaliceşti din Regat continuă să se confrunte cu dificultăţi de ordin tehnic.

    Atacurile au fost lansate cu virus informatic care blochează computerele şi solicită plăţi pentru deblocare în moneda virtuală Bitcoin. Experţii în tehnologie informaţională încearcă să afle dacă atacurile au fost lansate de un singur grup de hackeri.

    Virusul de tip malware a fost lansat în luna aprilie de un grup de hackeri intitulat Shadow Brokers, care susţine că descoperit o breşă de securitate menţionată în documentele NSA, dezvăluite de WikiLeaks, potrivit Kaspersky.

  • Amber Rudd, ministrul britanic de Interne: Marea Britanie încearcă să afle dacă atacurile informatice au fost orchestrate de un guvern străin

    “Nu putem spune cine se află în spatele acestui atac. Încă se lucrează la acest lucru”, a declarat Rudd pe postul radio BBC, care a adăugat că autorităţile încearcă să afle originea valului de atacuri informatice.

    Ministrul a mai precizat că Centrul Naţional de Securitate Cibernetică lucrează cu serviciul medical britanic pentru a se asigura că atacul nu va provoca daune suplimentare.

    Rudd a mai precizat că serviciul medical britanic nu a fost vizat în mod specific de atacurile cibernetice, afirmând că aparent virusul s-a răspândit “aleatoriu”

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Soluţie pentru cei care se tem de moarte

    Proiectul Timeship este coordonat de arhitectul Stephen Valentine, care îl pregăteşte de douăzeci de ani, iar construcţia va începe imediat ce va exista tehnologia necesară reanimării unei persoane crioprezervate, investitorii aşteptându-se ca aceasta să fie disponibilă nu peste mulţi ani. Amplasamentul Timeship a fost astfel ales încât să fie ferit de cutremure şi în apropiere de surse de energie geotermală, centrul trebuind să poată funcţiona indiferent de dezastre pentru circa 100 de ani. Proiectul ar necesita o investiţie de 500 de milioane de dolari, după estimările arhitectului.

  • Problema de MATEMATICĂ pe care puţini o pot rezolva din prima încercare. Ce algoritm se ascunde în spatele ei

    Aparent, operaţia matematică poate fi rezolvată în două moduri, însă numai una este cea ,,oficială”.

    De curând, pe internet a apărut o imagine în care apare o problemă de matematică mai puţin obişnuită. Pentru a o rezolva, internauţii sunt îndemnaţi ca, mai întâi, să descopere metoda folosită pentru a obţine celelalte trei rezultate anterioare.

    Deşi problema pare că poate fi soluţionată în două moduri, numai una dintre ele este corectă.

    Algoritmul după care au fost rezolvate adunările şi răspunsul la ultima variantă îl puteţi afla aici

  • Imagini fantastice cu insectele care luminează peşteri: “Mă simţeam de parcă aş fi pe Pandora” – GALERIE FOTO

    Fotograful australian Shaun Jeffers a petrecut un an încercând să captureze modul în care insectele luminoase “aprind” peşterile din Noua Zeelandă.

    Tânărul de 26 de ani, originar din Liverpool, Marea Britanie, a povestit celor de la Mail Online că avea sentimentul de a fi pe altă planetă: “Nu experimentasem aşa ceva până atunci, şi este dificil să descriu în cuvinte ce am văzut; stăteam în întuneric, privind aceste insecte luminoase, şi mă simţeam de parcă aş fi pe Pandora, planeta din Avatar.”

    Viermii luminoşi, denumiţi Arachnocampa luminosa, trăiesc doar în Noua Zeelandă şi emit o lumină fosforescentă pentru a atrage prada.

  • Angela Merkel şi Vladimir Putin vor, în pofida disensiunilor, relansarea relaţiilor bilaterale, în era lui Donald Trump

    “La ultima întrevedere dintre Angela Merkel şi Vladimir Putin, Barack Obama încă era preşedinte al Statelor Unite. Acum, cancelarul Germaniei şi preşedintele Rusiei vor aduce relaţia bilaterală dificilă în era preşedintelui Donald Trump. Prima vizită efectuată de Angela Merkel în Rusia în ultimii doi ani pentru a-l vedea pe Vladimir Putin oferă doar speranţe minime privind detensionarea relaţiilor dintre Berlin şi Moscova. Cei doi lideri, care se vor întâlni marţi, au disensiuni profunde pe diverse teme, începând cu războiul din Siria şi violenţele din estul Ucrainei până la acuzaţiile privind ingerinţele Kremlinului în Europa Occidentală”, scrie Financial Times într-un articol intitulat “Improbabil ca întâlnirea Merkel-Putin să depăşească amplele disensiuni politice – În era Donald Trump, cancelarul Germaniei şi preşedintele Rusiei încearcă să relanseze o relaţie dificilă”.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Un nou tip de job unde nu ai program, munceşti când vrei şi cât vrei. Această femeie a câştigat 1 milion de dolari într-un an

    Iniţial, Pocek făcea câte 10- 15 dolari pe oră, dar cu ratingurile pozitive ale clienţilor şi cu o nouă certificare, a început să perceapă  preţuri mai mari. Între timp,  şi-a permis să renunţe la slujba ei cu normă întreagă şi să-şi ofere serviciile prin Fiverr, unde pentru un pachet de CEO încasează până la 800 de dolari. În prezent este singura femeie freelancer şi singurul american de pe Fiverr care câştigă până la 1 milion de dolari cu ajutorul acestui site.  „Auzi mereu că primul milion este cel mai greu de făcut. M-a făcut să-mi doresc să fac şi mai mult”, declara aceasta.

    Aproape jumătate din câştig l-a realizat în 2016, când profitul câştigat prin ajutorul Fiver a ajuns la 445.000 de dolari, iar pentru că cererile sale nu sunt constante, venitul pe lună poate varia între 26.000 şi 43.000 de dolari. Cifrele în creştere nu se datorează creşterii volumului de muncă, ci faptului că mizează pe experienţa sa pentru a impune tarife din ce în ce mai mari. Aceasta munceşte, în funcţie de cereri, între 25 şi 60 de ore pe săptămână.

    „Fiver îţi oferă un cadou preţios – timpul. Poţi alege dacă azi vrei să munceşti, să faci bani sau să îţi iei o zi liberă, să stai cu familia ta. Pentru asta sunt foarte mulţumită”, adaugă aceasta.