Tag: faliment

  • Tariful RCA a crescut cu 15% dupa falimentul Astra

    Prima medie pentru poliţele de răspundere civilă auto a crescut cu peste 15% după dispariţia din piaţă a companiei Astra Asigurări, unul dintre principalii asigurători RCA, fapt care ar însemna practic o majorare a subscrierilor pe acest segment cu circa 260 mil. lei, până la finalul anului. Companiile de asigurări au vândut poliţe auto obligatorii în valoare de1,7 mld. lei în prima jumătate a acestui an, iar în condiţiile majorării tarifului mediu ar putea închide anul cu afaceri de peste 3 mld. lei din RCA.

    Brokerii de asigurări spun că au semnalat o creştere semnificativă a tarifelor pe segmentul transportatorilor, unde o poliţă a ajuns în prezent să fie de două-trei ori mai scumpă.

    „Tarifele au crescut pentru că a fost loc şi s-a putut. Falimentul Astra a fost speculat, a fost practic momentul oportun. Mi se pare exagerată creşterea tarifelor pentru transportatori, unde cel mai mic tarif s-a dublat în trei luni. Nu poţi creşte tarifele atât de mult într-un interval atât de scurt (…) Într-adevăr daunele sunt mari, dar daunalitate mare era şi înainte. Consecinţa va fi că firmele nu îşi vor mai înamtricula camioanele în România. Se vor muta în Bulgaria, cel puţin firmele cu flote mari“, a explicat Viorel Vasile, managing partner al brokerului Safety. El spune că se aşteaptă ca tarifele să crească în continuare în cazul camioanelor, deoarece competiţia nu este foarte mare pe acest segment, aşa cum este în cazul autoturismelor.

    Citiţi mai multe pe www.zf.ro

  • Cum a evoluat piaţa locurilor de muncă în 2015

    Aşa cum prea bine se ştie, România nu a scăpat de aceste măsuri de austeritate. Sunt deja cunoscute măsurile din 2010, când salariile bugetarilor au fost tăiate cu 25 la sută. De asemenea, zeci de mii de oameni au fost disponibilizaţi şi nu au întârziat să apară protestele de stradă. Alţii au păţit-o şi mai rău. De exemplu, grecii au evitat falimentul chiar în acest an. Guvernul de la Atena condus de Alexis Tsipras a ajuns până la urmă la un acord cu Fondul Monetar Internaţional, iar Grecia a evitat în ultima clipă o situaţie dezastruoasă: aceea de a intra în incapacitate de plată. De asemenea, a fost o perioadă când băncile de la Atena au fost închise.

    În România, în 2015, lucrurile au stat mai bine din punct de vedere al ofertei de pe piaţa locurilor de muncă. Conform Ministerului Muncii, în acest an, până la 30 septembrie 2015 s-au înregistrat 6.098.953 contracte de muncă. Conform statisticilor, numărul e mai mare cu 400.000 de locuri de muncă faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent. De asemenea, după mult timp, numărul de salariaţi activi este mai mare decât cel al pensionarilor. Conform cifrelor oficiale, în România există 5.378.723 de salariaţi activi, în timp ce numărul pensionarilor este de doar 5.287.892.

    În următoarea perioadă, tendinţa de creştere a numărului locurilor de muncă va rămâne aceeaşi.

    Domeniile care oferă cele mai multe locuri de muncă

    Cum era de aşteptat, domeniile care au făcut cele mai multe angajări şi care oferă în continuare oportunităţi în carieră sunt cele din IT, servicii şi inginerie. Un salariu entry level în domeniul IT porneşte de la 2000 – 2500 de lei. Interesant este că într-un an, cei care lucrează în acest domeniu pot ajunge la un venit de 1000 de euro lunar. În aceste condiţii, criteriile de selecţie sunt foarte stricte. Candidatul trebuie să se plieze perfect pe profilul şi obiectivele companiei angajatoare. Angajatorii gândesc deja pe termen lung chiar şi când vine vorba de un job entry-level. Tocmai de aceea, recruiterii sunt din ce în ce mai atenţi la gradul de compatibilitate al candidatului cu cerinţele companiei.

    De asemenea, pentru a fi siguri că vor avea parte de angajaţi eficienţi, angajatorii apelează din ce în ce mai des la variantele de a oferi contracte de muncă temporară. Astfel, în cel de-al treilea semestru al anului s-a înregistrat o creştere de 20% – 25% de angajaţi care au contracte pe perioadă determinată şi în care sunt stipulate obiective clare.

    Care sunt oraşele care oferă cele mai multe locuri de muncă

    Aşa cum era de aşteptat, oraşul cu cea mai bogată ofertă pe piaţa locurilor de muncă este Bucureşti. Capitală este urmată în top de alte două mari oraşe din România, Cluj şi Timişoara. Conform statisticilor, Bucureştiul acoperă o treime din totalul locurilor de muncă existente pe piaţă. Vorbim aici de un procent de 30.14%. De asemenea, Capitala conduce şi în topul aplicanţilor. Aproape jumătate dintre cei care aplică pentru un job provin din Bucureşti.

    Clujul oferă în jur de 20% din totalul locurilor de muncă disponibile, iar pe locul trei se situează Timişoara cu aproximativ 10 procente. Acelaşi studiu arată că aproape jumătate din posturile scoase la concurs provin din domeniul IT. Acesta este urmat de vânzări şi de inginerie.

  • Ar putea fi SFÂRŞITUL unui imperiu? Pentru prima dată se vorbeşte despre FALIMENTUL Volkswagen

    În parte, este vorba de rolul emblematic al Volkswagen, ca simbol al redresării economice a ţării, după regimul nazist şi distrugerile provocate de al doilea Război Mondial.

    Angel Merkel, care a crescut în comunism în Germania de Est, a spus că prima ei maşină după căderea zidului Berlinului în 1989 a fost un VW Golf.

  • Asigurările auto se vor scumpi cu până la 15%. Care sunt motivele

    Asigurările auto se vor scumpi de anul viitor cu până la 15%, avertizează companiile de asigurări.

    Motivele invocate sunt falimentul companiei Astra, dar şi implementarea unor noi standarde europene privind majorarea capitalului firmelor de asigurări, scrie radioconstanta.ro

    Creşterea tarifelor va fi aplicată în etape, la trei sau şase luni, spun reprezentanţii companiilor de asigurări.

    La aceste scumpiri se adăugă şi cele determinate de intrarea în vigoare a directivei europene care aduce reguli mult mai stricte pentru companiile de asigurări.

    Practic, acestea vor fi obligate să îşi majoreze capitalul, iar acest lucru se va vedea şi în preţul poliţelor, scrie sursa citată.

  • Astra Asigurări a intrat în FALIMENT. Este cea mai mare lovitură pentru piaţa asigurărilor de până acum. Ce se va întâmpla cu clienţii

    Astra trebuia să atragă un investitor strategic care să aducă 425 milioane de lei la capital, însă procesul de majorare s-a încheiat pe 19 august cu un eşec. La începutul săptămânii acţionarii majoritari ai Astra au anunţat că ar aduce banii necesari, dar cu anumite condiţii: revocarea administrării speciale, aprobarea preluării AXA şi anularea unei decizii ASF privind limitarea subscrierilor.

     

    Astra Asigurări a intrat în FALIMENT. Este cea mai mare lovitură pentru piaţa asigurărilor de până acum. Ce se va întâmpla cu clienţii 

  • ASTRA Asigurări intră în faliment. Decizia va afecta 4 milioane de asiguraţi

    Astra Asigurări, companie aflată în administrare specială, intră în faliment, informează B1 TV. Decizia aparţine Autorităţii de Supraveghere Financiară şi a fost luată în urma unei şedinţe; concluzia celor de la ASF este că această companie nu se mai poate redresa.

    Decizia era aşteptată şi preconizată de luni bune, scriu cei de la B1 TV, în condiţiile în care era nevoie de 100 milioane de euro, suplimentare de capital, dar niciun investitor nu a dorit să se implice.

    Astfel, vorbim despre falimentul unei companii mari cu peste patru milioane de asiguraţi. În ceea ce îi priveşte pe aceştia, banii vor fi daţi înapoi dintr-un fond de garantare, potrivit sursei citate.

  • Opinie George Mioc, CEO PSI Industries: Încă un pas spre falimentul grecesc: 25% în plus pentru medici, de la Ponta cel generos

    Iar mai târziu, când s-a aflat că vor creşte cu până-n 70% şi salariile angajaţilor de la Cotroceni şi Palatul Victoria, probabil că indignarea a fost generalizată în rândul acelor bugetari care trăiesc cinstit din salariu, nu între cei numiţi politic, ca să colecteze bani…Aşa a început o presiune formidabilă asupra unui buget şi aşa supra-solicitat de solicitările salariale. Statisticile arată că medicii şi profesorii au fost mereu perdanţii sistemului bugetar, în timp ce birocraţii din diferite instituţii primeau periodic salarii mărite, prime, vouchere şi zile libere.

    Moral, medicii şi profesorii sunt îndreptăţiţi să ceară mai mult. Practic, nu sunt bani pentru ei. Acesta este adevărul. Guvernul le poate oferi rămăşiţe, mult sub ceea ce primesc serviciile secrete, de exemplu. Dacă salariile medicilor şi profesorilor ar creşte peste noapte cu 50%, am ajunge rapid în situaţia Greciei. De aceea, le spun tuturor cadrelor medicale: dacă vreţi să câştigaţi decent, la nivelul uriaşei pregătiri pe care o aveţi, trebuie să ieşiţi de sub aripa statului. Câtă vreme sistemul medical rămâne la stat – că este ministerul Sănătăţii, că sunt autorităţile locale – adevăraţii bani vor veni doar din plicul oferit de pacient, ceea ce este inacceptabil. Inacceptabil.

    Mi se pare incredibil că sunt medici care fac apologia plicului oferit benevol, la sfârşitul operaţiei. Cred că medicii vor pica într-o capcană dacă acceptă oferta premierului, de a se legifera această formă de mită. Ştiţi foarte bine că termenul de „cadou oferit benevol” este un pretext: sunt nenumărate forme pentru a face presiuni pentru ca pacienţii „să priceapă” că trebuie să „cotizeze”. Aşa cum explica, recent, judecătorul Cristian Danileţ, este corectă decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, decizie care consideră că medicii din sistemul de stat sunt asimilaţi funcţionarilor publici şi nu au voie să primească absolut nici un cadou. Sistemul medical trebuie trecut în mâini private, este singura soluţie. Sunt ţări în care este de stat şi funcţionează decent – Marea Britanie, de exemplu. Dar ştiţi foarte bine diferenţa: corupţia.

    Medicii trebuie să aibă curajul să ceară privatizarea spitalelor şi să spargă mitul că oamenii săraci vor avea parte de asistenţă medicală doar dacă se duc în instituţii de stat. Dimpotrivă, eu cred că plăţile informale, la care se adaugă contribuţiile obligatorii ale angajatului şi angajatorului, face ca sistemul de stat să fie mai scump decât cel privat. Dincolo de umilinţa de a da/ primi plicul cu bani la chirurg, anestezist, asistente medicale şi infirmiere, marea problemă a spitatelor de stat este corupţia. Vorbesc despre corupţia patronată politic, aşa cum s-a văzut la Mehedinţi, în cazul Adrian Duicu: achiziţiile de echipamente medicale erau scumpe şi inutile. Acesta este caz notoriu pe care DNA-ul l-a scos la suprafaţă, probabil că sunt multe altele. Ar fi necesar un audit independent, pentru a vedea depista defecţiunile din sistem.

    În sfârşit, atunci când ni se spune că „nu sunt bani mai mulţi” pentru Sănătate, guvernul Ponta se preface că uită faptul că marile companii de stat sunt datoare vândute la bugetul asigurărilor de sănătate. Citeam, recent, o ştire în care se spunea că restanţele primelor cinci firme din totul marilor datornici la bugetul asigurărilor de sănătate (108 milioane de lei), ar putea acoperi costurile cu mâncarea pentru 10 mii de pacienţi din spitale timp de trei luni sau ar putea suporta tratamentul timp de o săptămâna al persoanelor bolnave de cancer din toată ţara. Aceste companii de stat îşi pot permite să acumuleze datorii pentru că au susţinerea politică a premierului Ponta: Compania Huilei, Complexul Energetic Hunedoara, Poşta Română sau RATB-ul, controlat de Sorin Oprescu şi un fals sindicalist cu carnet de membru PSD. Din nou spun: dacă aceste companii erau private, fără spate politic, nu s-ar fi ajuns să acumuleze datorii atât de mari.

    Decizia premierului Ponta de a majora, prin ordonanţă de urgenţă, salariile medicilor cu 25% este o catastrofă. Va alimenta şi mai mult solicitările altor categorii de bugetari şi ne va plasa şi mai aproape de falimentul de tip grec. Soluţia este ca absolut toate privilegiile acordate în ultimul timp – de la indemnizaţii mărite pentru demnitari la pensiile speciale pentru securişti – să fie anulate, pentru a stinge incendiul care riscă să cuprindă economia României.


    Notă: Opinia prezentată îi aparţine domnului George Mioc şi nu implică în niciun fel redacţia Business Magazin sau organizaţia din care publicaţia face parte.

  • Un bucureştean a transformat o fabrică de pe timpul lui Ceauşescu în unul dintre cele mai cunoscute locuri de ieşit în oraş

    Virgil Horvat şi partenerii săi de afaceri sunt printre primii care au avut viziunea transformării fostei fabrici de şosete Apollo de pe strada 11 Iunie din Capitală într-un club, în 2007. L-au numit, simplu, „Fabrica“, gândindu-se la destinaţia anterioară a spaţiului. Horvat cunoaşte toată povestea locului: privatizarea, intrarea în faliment, vânzarea pe bucăţi, demolarea unei părţi pentru construcţia unor blocuri şi a unei clădiri de birouri, o hală de depozitare vândută la fier vechi, o parte luată de o bancă, mai multe spaţii deţinute de investitori greci.

    Falimentul fabricii Apollo este unul dintre cele mai răsunătoare: fabrica de şosete bucureşteană a fost închisă în 2004, din cauză că italianul care a cumpărat-o cu 300.000 de dolari, contravaloarea unei case în Italia, nu a respectat termenii contractului de privatizare.

    „Era un spaţiu impropriu, dezafectat, curtea era plină cu moloz şi caroserii de maşini vechi“, descrie Virgil Horvat modul cum arăta spaţiul pe care se află în prezent unul dintre cele mai cunoscute locuri de ieşit în oraş din Bucureşti în momentul când el şi partenerii săi au hotărât să închirieze spaţiul fostei fabrici de ciorapi Apollo de la un grup de investitori greci. Au dezvoltat aici clubul, terasa şi pubul Fabrica, dar au făcut loc şi pentru clubul B52, relocat aici în urmă cu aproximativ trei ani. Virgil Horvat a studiat Contabilitatea şi Informatica de Gestiune şi începuse să profeseze în domeniu, dar lucra şi în cadrul unei agenţii imobiliare, când i s-a propus să investească într-un club. A renunţat la cele două locuri de muncă şi a intrat astfel în antreprenoriat în 2002, cu un club aflat în zona Moşilor Vechi din Capitală. A renunţat ulterior la acesta din cauza zonei ce îi făcea pe clienţi să nu se simtă în siguranţă şi a lansat în 2004 clubul B52 împreună cu câţiva asociaţi.

    Aventura în spaţiul fostei fabrici de ciorapi, aflată pe strada 11 Iunie din Capitală, a început odată cu nevoia unui spaţiu mai mare, care să le permită şi organizarea de concerte. Horvat şi asociaţii săi au închiriat circa 2.700 de metri din fosta fabrică de ciorapi şi până în 2008 s-au axat pe organizarea de evenimente în prima sală pe care au reuşit să o amenajeze. Au amenajat ulterior şi alte încăperi din spaţiul închiriat, ajungând ca în 2009 să utilizeze şi curtea pentru terasă. În 2010 au deschis şi bucătăria, iar în 2012 au mutat aici şi clubul B52, ce funcţionase până atunci în altă zonă a Bucureştiului. Tot în 2010 au început să subînchirieze spaţii doritorilor ce doreau să desfăşoare acolo activităţi complementare celor de club, restaurant şi pub, care să ţintească diverse comunităţi, cum ar fi o sală escape the room, un spaţiu pentru căţărat sau spaţiu pentru comercializarea de echipamente sportive. Investiţia iniţială în mutarea pe locul fostei fabrici s-a ridicat la aproximativ 200.000 de euro, dintre care 125.000 de euro au fost obţinuţi printr-un credit bancar. Horvat spune însă că, de-a lungul timpului, investiţiile au continuat şi continuă şi în prezent. Traficul mediu înregistrat de Fabrica fluctuează în funcţie de zile şi de evenimentele organizate: luni, în ziua considerată cea mai slabă din punctul de vedere al traficului de clienţi, ajung la prânz 200-250 de oameni, iar seara peste 400. Capacitatea B52 este de 400-500 de persoane, iar a clubului Fabrica ajunge până la 600 de persoane. „Vara vine mai puţină lume la cluburi şi mai multă la terasă, iar iarna invers, aşa că până la urmă apare un echilibru“. Acest echilibru a adus creşteri constante ale cifrei de afaceri: pentru terasă, spre exemplu, antreprenorii au observat o creştere de aproximativ 20% de la începutul lui 2015.

    Horvat spune că, prin activităţile găzduite şi prin genurile muzicale abordate, ţintesc mai multe categorii de clienţi, începând cu comunitatea adepţilor de sporturi extreme şi mergând până la iubitorii de muzică rock alternativ sau hip hop. Printre planurile viitoare ale lui Horvat şi ale asociaţilor săi se numără inaugurarea serviciului de livrare la domiciliu, care va fi lansat în toamnă şi prin care vor livra preparatele ce se găsesc în prezent în pub. Iar în perioada în care mulţi proprietari de puburi se extind şi pe acoperiş, el îşi doreşte o altă destinaţie pentru acest spaţiu: „Noi am vrea să facem o seră acolo sus şi să folosim la bucătărie ce cultivăm. Am văzut asta la televizor: un restaurant de fine dining din Franţa care avea o seră micuţă pe acoperiş“. Planurile lor sunt cât se poate de realiste, dacă luăm în calcul rezultatele financiare: Extreme & Event, firma sub care funcţionează aceste afaceri, a înregistrat anul trecut venituri de 3,18 milioane de lei (cca 700.000 de euro) cu 31 de angajaţi şi Virgil Horvat spune că va atinge anul acesta milionul de euro.

     

  • O maşină legendară vrea să ofere un suflu nou industriei auto europene

    Europa deceniului cinci îşi revenea încet dar sigur după Al Doilea Război Mondial şi industria „civilă“ repornea. Nevoia de mobilitate era tot mai mare, însă nimeni nu-şi mai permitea la acea vreme un automobil mare, cu un motor care să consume multă benzină. Inclusiv BMW lansa la începutul anilor ‘50 modelul Isetta în parteneriat cu italienii de la Iso, ce dispunea de un motor de numai 236 centimetri cubi.

    Pe 4 iulie 1957 Fiat lansa Nuova 500,  adică „originalul“, supranumit Cinquino, cel care a motorizat Italia acelor timpuri. Modelul a fost asamblat până în 1975 sub diferite versiuni. Maşina dispunea de un motor de 0,5 litri, de 13 CP, ulterior de 17 CP, cunoscut în primul rând pentru consumul său redus.

    În 2007, la 50 de ani de la lansarea „noului“ 500, Fiat a prezentat versiunea modernă a acestuia, urmând exemplul lui Volkswagen Beetle şi pe al lui BMW, cu relansarea MINI, după achiziţia mărcii britanice.

    „Cinquino visa să fie mai rapid decât un scuter Vespa. Pe 4 iulie 1957 Fiat Cinquecento a plecat din uzină direct pe străzile din Torino şi alte 4 milioane au urmat“, explică Antoine Burguiere, product marketing în cadrul Fiat.

    Luna aceasta, la opt ani de la prezentarea din 2007, italienii au relansat Fiat 500, aducând automobilul la noile standarde din industrie, păstrând totodată imaginea de jucărie.

    „Cinquecento a devenit mai mare şi mai sigur, dar continuă să viseze. Fiat 500 este cea mai iubită maşină de către designeri, pornind cu versiunile sport şi continuând cu cele «fashion», precum Gucci sau Diesel“, adaugă Antoine Burguiere.

    Care este secretul din spatele lui Fiat 500? Întregul brand şi chiar concernul Fiat Chrysler Automobiles depind acum direct de evoluţia micului automobil. Spre exemplu, la nivelul anului trecut una din două maşini Fiat vândute în Europa era un 500 sau un model din familia 500, care s-a extins din 2007 încoace cu 500c – varianta cabrio, versiunile sport Abarth şi chiar cu Tributo Ferrari, alături de versiunile 500L şi 500L Living, monovolumele compacte cu cinci, respectiv şapte locuri. Anul acesta a fost rândul lui 500X, SUV-ul compact al gamei, ce preia imaginea lui 500 şi o alătură tehnologiei 4×4 aparţinând Jeep Renegade, acum parte a concernului Fiat.

    Impactul lui 500 asupra vânzărilor este cu atât mai mare cu cât Fiat a pierdut teren la nivel european între 2009 şi 2014, timp în care vânzările s-au înjumătăţit, context în care Cinquecento a ajuns la aproape jumătate din livrări.

    Sergio Marchionne, executivul de la Fiat care a salvat compania de la faliment în 2004-2005, spunea la acea vreme că se pierd bani atunci când sunt lansate modele noi pe o piaţă în scădere, fapt ce a dus la o amânare a lansărilor Fiat şi Alfa Romeo, în timp ce Lancia a preluat modelele Chrysler, brand retras din Europa.

    Singurele modele noi ale Fiat din ultimii patru ani au fost Fiat 500L, prezentat în 2012, noua generaţie a Panda apărută în 2011 şi, desigur, gama Cinquecento. Acesta din urmă este singurul model Fiat care nu a înregistrat scăderi puternice, în ciuda faptului că nu a venit cu noutaţi notabile, iar cel mai bun an al său a fost 2014, confirmând astfel ce spun şi oficialii de la Fiat – „nu schimbi perfecţiunea“.

    Iar strategia Fiat se va baza în viitor fie pe gama 500, pentru modele emoţionale şi aspiraţionale, fie pe familia Panda, pentru cele raţionale. Din acest motiv, Punto, modelul de clasă mică al gamei, ce a pierdut teren puternic după 2005, va fi înlocuit anul viitor de o versiune cu cinci uşi a lui Fiat 500.

    „Acum 80% dintre clienţii de automobile pot găsi o soluţie de mobilitate în familia Fiat 500 şi suntem lideri în clasa mini. În segmentul monovolumelor, unu din patru MPV-uri din Europa este un 500L şi unu din două în Italia, iar 500X, cu 30.000 de comenzi în derulare, este deja lider pe segmentul său“, a spus Burguiere.

    Cu toate că la exterior noul 500 nu este cu mult diferit faţă de modelul lansat în 2007, italienii spun că 40% din vechiul model a fost acum reproiectat, sau 1.900 din totalul subansamblelor. Designul a fost îmbunătăţit, motoarele au devenit mai eficiente şi în habitaclu şi-a făcut loc un nou sistem multimedia, care prin intermediul unui smartphone cu Android sau iOS poate accesa aplicaţii de muzică online, inclusiv Deezer.

    “Vrem să respectăm originalul, dar să avem valoare adăugată şi noi tehnologii. Spre exemplu am modernizat planşa de bord dar nu am modificat designul original. Am adăugat noi nuanţe, noi jante şi noi materiale la interior“, a spus Andreas Wuppinger, director al Fiat Design.

    Fiat susţine că a urmărit în primul rând să actualizeze siguranţa automobilului la standardele ce vor intra în vigoare în 2018.

    În ciuda vânzărilor în scădere, Sergio Marchionne a reuşit să salveze Fiat, atât din punct de vedere financiar, cât şi al imaginii, 500 fiind atât un simbol al constructorului, cât şi un simbol al Italiei, „una bella macchina“ precum numai italienii ştiu să facă.