BusinessMagazin

Tag: educatie

  • Proiect de lege votat de Parlament: Elevii vor studia obligatoriu educaţie financiară şi educaţie juridică începând cu anul şcolar viitor

    Senatul României a adoptat, luni, un proiect de lege care propunea introducerea cursurilor de educaţie financiară şi de educaţie juridică în programa şcolară începând cu anul şcolar viitor.

    Legea va intra în vigoare după ce va fi promulgată de preşedintele Klaus Iohannis şi publicarea în Monitorul Oficial.

    Potrivit Asociaţiei Vedem Just, propunerea legislativă depusă la începutul anului în Parlament a vizat iniţial doar introducerea educaţiei antreprenoriale şi financiare, iar Camera Deputaţilor l-a adoptat în această formă pe 7 septembrie 2021. În Comisia pentru învăţământ, tineret şi sport de la Senat s-a introdus un amendament cu privire la educaţia juridică.

    Asociaţia mai subliniază că educaţia juridică se studiază în prezent ca opţional în curriculum la decizia şcolii de 6.900 de elevi din 122 unităţi şcolare situate în 33 de judeţe şi este predată de către 138 de profesori instruiţi de Vedem Just. 

  • Cifra săptămânii 18 octombrie – 24 octombrie 2021

  • Ce servicii plătim prin comisionul imobiliar?

    Într-o perioadă de boom al pieţei, în care banii par mai ieftini ca niciodată, agentul imobiliar este esenţial, atât în situaţia unui vânzător care vrea să vândă o proprietate, cât şi în cazul cumpărătorilor. În lipsa unei legi a agentului imobiliar, există un singur aspect la care clienţii trebuie să fie atenţi: educaţia agentului imobiliar care îi va ghida în cele mai complexe procese de vânzare sau achiziţie ale vieţii lor. 

    „Suntem într-un moment de euforie în piaţa imobiliară, iar particularitatea faţă de 2008 este şi că suntem într-un moment de inflaţie globală, iar asta aruncă banii şi în piaţa imobiliară. În plus, finanţarea este foarte facilă, niciodată banii nu au fost mai ieftini, pentru noi, în România, dar şi în alte părţi ale lumii”, a descris contextul actual al pieţei imobiliare Răzvan Cuc, Preşedinte al RE/MAX România, în cea mai recentă ediţie a webinarului Real Estate. Real Talk, realizat de Storia.ro în parteneriat cu Business MAGAZIN. 

    Din punctul lui de vedere, piaţa imobiliară este unul dintre cei mai populari vectori de transport al valorii financiare în timp, precum şi cea mai sigură investiţie în timp. „Dacă ne uităm la prezent faţă de precedentul boom imobiliar, vedem că acum avem mai multă experienţă de partea clienţilor cumpărători, deşi sunt în continuare cumpărători care se aruncă la achiziţii fără o prea mare evaluare a investiţiei, însă în general cumpărătorii sunt mai maturi, mai calificaţi decât în trecut.”

    Cât de dispuşi sunt oamenii să plătească un comision imobiliar în acest context?

    „Atât timp cât văd valoare, clienţii sunt dispuşi să cheltuie banii pe un comision imobiliar. În oraşele mari, în care volumul de informaţii, de oferte, este copleşitor, este mult mai greu să te orientezi în piaţă, fie că vorbim despre cei care vor să vândă proprietăţi, fie despre cei care vor să cumpere.”

    Sunt multe motive, crede el, pentru ca agentul imobiliar să aibă o percepţie de valoare în ochii vânzătorilor sau cumpărătorilor, dar problema de bază în societatea noastră în ce priveşte agentul imobiliar este că această profesie nu este una normată. „Nu există niciun fel de norme în afară de cele din protecţia consumatorului, care sunt foarte superficiale, care să stabilească un cadru profesional în această meserie. Prin urmare, modul în care aceste servicii sunt prestate variază fără o limită.”

    Practic, oricine poate deveni agent imobiliar peste noapte, fără să aibă anumite cerinţe în ceea ce priveşte educaţia profesională, nu există norme care să stabilească nivelul serviciilor pe care agentul imobiliar le prestează, iar acestea sunt aspecte care aduc o imagine deficitară în general asupra agentului imobiliar, care, implicit, afectează şi percepţia asupra comisionului. 

    „Serviciile sunt precare, superficiale, iar în situaţii speciale oamenii au fost „prăjiţi” – cumpărătorii, în mare parte, de către agenţii imobiliari, iar acest folclor al experienţelor nefericite din piaţă  se propagă rapid, inflamează imaginea de neprofesionist a unor agenţi imobiliari, lucru care afectează, mai mult sau mai puţin direct, comisionul pe care un agent imobiliar îl percepe.” 

    Agentul imobiliar ar trebui, după modelele vestice, occidentale, să fie un profesionist apreciat, care să joace într-un set de reguli, cu responsabilitate şi asumare şi să presteze servicii absolut necesare într-o piaţă care se presupune a fi matură. 

    „Eu cred că noi suntem într-o fază emergentă, simţim o maturizare a pieţei, o evoluţie în paralel a clienţilor cu a agenţilor imobiliari, ei se pot ocupa tot mai mult de educaţie profesională, iar eu şi alţi oameni din piaţă suntem preocupaţi să normăm acest mediu printr-o lege şi un set de norme ataşate acestei legi, astfel încât să facem ordine în această profesie. Comisionul agentului imobiliar despre care vorbim ar trebui să fie perceput ca fiind mai degrabă o investiţie decât o cheltuială şi să fie rezultatul unei prestaţii complet argumentate şi justificate.” Sunt însă multe situaţii de-a lungul istoriei post-revoluţionare în care oamenii au avut experienţe nefericite (soţia sa a scris chiar şi o carte pe tema aceasta – „Tunuri, ţepe, rechini şi alte dihănii” şi zugrăveşte exact astfel de situaţii din experienţa ei de peste 20 de ani în real estate). 

    Răzvan Cuc subliniază faptul că acolo „unde există valoare, se plăteşte cu bucurie orice fel de comision”. Dar ce înseamnă valoarea în domeniu, în lipsa unui cadru legal care să stabilească acest lucru?

    „Agentul imobiliar ar trebui să fie un om educat, vorbim despre o profesie complexă. Acest agent imobiliar ghidează un proces de tranzacţionare, de multe ori cu cea mai mare valoare pe care o familie sau un individ o face în viaţa lui.” 

    El crede că este necesar ca educaţia agentului să se axeze pe mai mulţi piloni –  educaţie tehnică, despre imobile; educaţie financiară – sunt situaţii în care e nevoie de finanţări şi atunci agentul trebuie să ofere consultanţă şi în domeniul acesta, noţiuni despre vânzări – trebuie să fie o persoană cu foarte multă empatie; trebuie să cunoască noţiuni de urbanism şi arhitectură – toate acestea pentru ca un agent să fie profesionist şi să ofere valoare clienţilor lui. 

    Adaugă că în acest moment nu există în România entităţi care să ofere o educaţie în acest domeniu, dar crede că vom ajunge în curând la momentul în care acestea să fie create. În cazul brandurilor mari şi în reţelele mari, un astfel de proces este obligatoriu. 

    Apoi, crede că este foarte important ca un agent imobiliar să ştie să facă un marketing eficient al proprietăţii puse spre vânzare: „Dacă aş fi un proprietar cu o locuinţă de vânzare în piaţă, aş căuta un agent care să mă convingă că ştie să marketeze bine proprietatea. Storia.ro este unul dintre canalele potenţiale de promovare a proprietăţilor la vânzare, dar mai sunt şi multe alte canale, online sau offline, mai mult sau mai puţin convenţionale şi este foarte important ca în această piaţă dinamică să ieşi în evidenţă cu o proprietate pe care o ai la vânzare, iar un agent trebuie să ştie să facă asta”. Pe de altă parte, agentul trebuie să aibă şi un portofoliu de tranzacţii închise anterior. „Dacă toate aceste lucruri sunt verificabile, aş avea mai multă încredere să las proprietatea în mâna acestui agent dacă aş fi vânzător.” În situaţia cumpărătorului, spune că s-ar uita de asemenea la educaţie, la expertiza lui în piaţă – la numărul de tranzacţii făcute, dacă face sau nu parte dintr-o reţea ca să poată lucra cu ceilalţi agenţi în regim de colaborare, tocmai pentru ca experienţele neplăcute să fie evitate. 

    Citiţi mai multe despre evoluţia pieţei imobiliare în România, precum şi despre comisionul imobiliar în acest context, în următoarele articole rezultate în urma webinarului Real Estate. Real Talk by Storia.ro, care l-a avut ca invitat pe Răzvan Cuc, preşedinte RE/MAX România.

    Storia.ro e platforma de imobiliare cu cele mai multe anunţuri din piaţă – peste 200.000. Lansată de OLX, aceasta primeşte peste 5 milioane de vizite lunar, putând fi accesată atât de pe desktop, cât şi prin aplicaţiile de iOS, Android şi HUAWEI. Prin adăugarea KIWI Finance în portofoliul OLX Group, utilizatorii Storia.ro pot beneficia gratuit de serviciile profesioniştilor pentru a identifica cea mai bună soluţie de creditare.  

     

     

     

     

  • Ministerul Educaţiei: 77,5% dintre părinţi nu vor să îşi vaccineze copiii. Numărul elevilor bolnavi de COVID-19 a ajuns la aproape 13.000, iar cel al angajaţilor din învăţământ la circa 4.400. Circa 121 de şcoli au trecut la cursuri online

    Circa 77,5% dintre părinţii chestionaţi de Ministerul Educaţiei nu vor să îşi vaccineze copiii împotriva COVID-19, a anunţat Sorin Cîmpeanu, ministrul Educaţiei.

    ”Am centralizat 290.000 de chestionare privind intenţia de vaccinare, 7,5% sunt cu “da”, 15% sunt indecişi şi 77,5% sunt cu “nu”. În valoare absolută avem circa 22.000 cu “da”, 44.000 indecişi şi avem 224.000 de răspunsuri negative cu privire la intenţia de vaccinare. Aceasta este realitatea, o realitate tristă. Pentru cei 22.000 de elevi care doresc să se vaccineze, datele vor fi transmise către CNCAV azi pentru a se putea organiza echipe mobile de vaccinare. Această oportunitate de vaccinare în şcoală va fi până la finalul lunii noiembrie, nu va fi deschisă pe termen lung”, a declarat Cîmpeanu.

    Numărul elevilor bolnavi de COVID-19 a ajuns la aproape 13.000 săptămâna aceasta, iar cel al angajaţilor din învăţământ a ajuns la aproape 4.400.

    ”Aproape 13.000 de elevi sunt infectaţi, mai exact 12.978 elevi şi preşcolari, un plus de 4.500 în raport cu cei infectaţi acum o săptămână. Din perspectiva angajaţilor din învăţământ infectaţi, avem un plus de 1.700. Numărul celor infectaţi este de 4.392 de persoane”, a adăugat ministrul.

    Numărul de clase cu activitatea fizică suspendată este de 11.090, circa 8% din numărul total de clase din învăţământul preuniversitar românesc.

    ”Numărul de copii care învaţă în sistem online este de 278.000. Sunt şi şcoli care au atins acea limită care au atinsă acea limită de 50% de activitate fizică suspendată, lucru care a generat suspendarea activităţii fizice la nivel de şcoală. Este vorba de un număr de 121 de şcoli din România. Avem în Bucureşti 18 şcoli, în Timiş 19 şcoli, în Bihor sunt 14 şcoli, restul judeţelor au fie câte una-două şcoli sau nu au deloc”, a concluzionat Cîmpeanu.

     

     

  • CSR 2021. Compania care a găsit o modalitate de a-i ajuta pe elevi să recupereze materia pierdută în perioada pandemiei

    Motivaţie: Potrivit datelor Ministerului Educaţiei şi Cercetării, anul trecut, 259.000 de copii nu au avut acces la cursurile online, din cauza lipsei tehnologiei necesare, a conectivităţii sau chiar a curentului electric. Dacă materia pierdută de aceştia în pandemie nu este recuperată de urgenţă, decalajul sever între nivelurile de pregătire ale elevilor riscă să creeze o situaţie critică, cu efect social de domino: ridicarea procentului analfabetismului funcţional în România (care este deja de 44%, conform testelor PISA) şi creşterea numărului celor care abandonează şcoala.

     

    Descrierea proiectului: Preocupată de nivelul de educaţie şi de calitatea actului educaţional din România, cora s-a alăturat ONG-ului Narada ca partener principal al NaradiX, o platformă digitală de educaţie remedială pusă la dispoziţia elevilor şi profesorilor gratuit, cu scopul de a recupera materia pierdută în anul şcolar trecut. NaradiX este un program fără precedent, care permite accesul a 100.000 de copii, din orice colţ al ţării, la cursuri şi testări pe perioada anului de implementare 2021-2022. Platforma NaradiX conţine curriculum şcolar digitalizat pentru clasele 0-8, la materiile română, matematică, istorie şi geografie. Printr-o mobilizare impresionantă, pe parcursul a doar trei luni, Narada a lucrat pentru pregătirea platformei NaradiX, proiect la care au participat peste 40 de profesori şi 80 de voluntari. Acest lucru a presupus digitalizarea curriculumului şcolar pentru clasele 0 – 8, la materiile amintite. Bugetul proiectului a fost de 1,2 milioane de lei, iar resursele umane implicate au ţinut de mai multe domenii (trei developeri, o agenţie de UX design, o agenţie de grafică şi design, o agenţie de PR, o agenţie de performance marketing, echipa de membri Narada, 80 de profesori voluntari, 40 de voluntari pentru suport pe platformă).

     

    Rezultate:

    • 15.000 de copii au învăţat pe NaradiX în timpul verii;

    • 863 profesori au predat cursuri sau au susţinut webinarii pe NaradiX;

    • 7525 de copii au participat la webinariile NaradiX;

    • peste 400 de premii drept răsplată pentru copiii cu rezultate excepţionale la învăţătură înscrişi pe NaradiX;

    • 60% dintre elevi au spus într-un sondaj realizat de Narada că învăţarea pe NaradiX le creşte motivaţia pentru a recupera materia pierdută în pandemie;

    • 90% dintre copii au declarat că au pierdut mai mult de jumătate din materia anului şcolar trecut, dar au reuşit să o recupereze vara asta cu NaradiX.

     

     

  • Business cu alfabetul programatorilor

    Fondată în Bulgaria, reţeaua internaţională de şcoli de programare pentru copii şi adolescenţi MindHub şi-a făcut loc, anul trecut, şi în România, ajungând rapid a doua ţară ca importanţă din portofoliul de 12 pieţe al companiei. Ce planuri au reprezentanţii businessului care îi învaţă pe copii singura limbă comună, probabil, în toate ţările lumii?

    Bazele MindHub au fost puse în 2015 când, proaspăt întoarsă din SUA, Polly Yankova, cofondator şi CEO al businessului, a observat şi analizat, împreună cu partenerul său de business, diferenţa dintre şcolile de stat şi cele private, când vine vorba despre educaţia software pentru copii şi adolescenţi. „În acea perioadă nu existau alte academii precum MindHub pe piaţa din Bulgaria şi, în câteva luni, s-a născut primul centru de programare pentru tineri. După aproximativ un an, datorită interesului foarte mare din partea părinţilor, am lansat alte locaţii în diferite oraşe şi ţări. Brandul a devenit destul de repede cunoscut în ceea ce priveşte educaţia STEM (ştiinţă, tehnologie, inginerie şi matematică) pentru copii între 6 şi 18 ani şi am început să ne extindem la nivel internaţional.”

    Pe parcursul a şase ani de la deschiderea MindHub, au investit peste 500.000 de euro pentru dezvoltarea curriculumului, crearea software-urilor şi a LMS – learning management system (sistemul de gestionare a învăţării) utilizate de francize, precum şi pe testarea modelului de lucru al centrelor MindHub.

    În 2017, compania a început să opereze ca franciză, fiind prezentă acum în 9 ţări, cu peste 40 de sucursale deschise, urmând ca peste o lună să intre pe o nouă piaţă. Potrivit cofondatoarei, principalul avantaj al unei francize se traduce prin faptul că aceasta îţi permite să faci parte dintr-o reţea bine stabilită de parteneri, ceea ce înseamnă că nu testezi şi nu eşuezi pe cont propriu. „De obicei, este nevoie de mult mai mult timp, bani şi resurse pentru a dezvolta o afacere de la zero, faţă de a deveni proprietar de franciză. În calitate de reprezentanţi MindHub, partenerii noştri se alătură unei reţele de peste 40 de şcoli, cu peste 5 ani de activitate.” Printre alte avantaje, antreprenoarea menţionează amortizarea rapidă a investiţiei (de obicei, între a 10-a şi a 12-a lună), cunoştinţele oferite de francizori în domeniul afacerilor şi al marketingului şi o cantitate semnificativă de informaţii, care sunt extrem de utile pentru previziunile şi calculele iniţiale.

    Legat de veniturile la nivel internaţional, Polly Yankova spune că, deşi nu poate vorbi despre cifre specifice, se aşteaptă anul acesta la o creştere de aproximativ 30 – 35% a cifrei de afaceri, generată de evoluţia numărului de clienţi din centrele actuale ale companiei, cât şi datorită deschiderii de centre noi. „Planificăm să ajungem la 120 de locaţii până la sfârşitul anului 2022, crescând mai ales în Europa (Centrală şi de Est), precum şi în Asia şi Africa. Recent am deschis în Kenya şi Croaţia şi suntem foarte încântaţi!”

    Executiva susţine că decizia de a extinde businessul şi în România a fost luată datorită asemănărilor dintre piaţa locală şi Bulgaria în ceea ce priveşte industria IT în continuă creştere. „Ne confruntăm cu o mulţime de avantaje şi dezavantaje comune în ceea ce priveşte educaţia de stat, piaţa muncii şi specificul geografic. Pe ambele pieţe, importanţa educaţiei software în rândul adulţilor şi copiilor este deja bine-cunoscută şi cererea pentru astfel de cursuri creşte constant.”

    Pentru deschiderea francizei MindHub în piaţa locală, Marius-Ciprian Tismonariu, manager şi mentor al centrului MindHub Craiova, spune că un prim pas a fost efectuarea unei cercetări de piaţă pentru a identifica nevoile pieţei locale din acest segment (educaţie informală şi complementară pentru copii). „După aceea, am încercat să găsim acel model de afaceri care poate fi implementat în mod fezabil pentru a acoperi nevoile pieţei locale. După ce am analizat multiple oportunităţi, am decis că franciza MindHub este modelul de afaceri potrivit pentru noi şi am început procesul de negociere. Procesul a continuat cu stabilirea detaliilor planului de afaceri şi semnarea acordului de franciză.” Următorul pas, adaugă el, a fost etapa de „inducţie”, care constă în pregătirea livrată de francizor, pentru a înţelege mecanismele şi instrumentele utilizate în modelul lor de afaceri. Investiţia iniţială în lansare a fost cuprinsă între 20.000 şi 25.000 de euro, primul centru fiind deschis la Craiova, în octombrie 2020, „aşa că nu am fost obligaţi să suspendăm cursurile din clasă şi să trecem doar la cursurile online”. Respectarea tuturor restricţiilor privind numărul de participanţi, reglementările sanitare şi alte reglementări a fost o prioritate, spune Tismonariu, astfel încât impactul negativ al situaţiei pandemice asupra activităţii zilnice a fost minim.

    Din toamna anului trecut, unitatea din Craiova a avut aproximativ 80 de studenţi din familii foarte diverse. „Nu aş spune că există un anumit profil al familiilor care îşi înscriu copiii la cursurile noastre în ceea ce priveşte ocupaţia, veniturile sau mediul de origine, ci, mai degrabă, există o dorinţă de a asigura o educaţie de calitate pentru copiii lor, complementară educaţiei pe care o primesc în şcoli.”

    MindHub le oferă cursanţilor patru produse diferite: cursuri care au loc pe tot parcursul anului şcolar, tabere de vară, ateliere punctuale de programare şi lecţii demonstrative. Cursurile şi lecţiile principale au loc din septembrie până în mai sau iunie, în funcţie de grupele de vârstă sau de data de începere a acestora. Aceste activităţi sunt împărţite în cinci segmente de vârstă: 6-7 ani, 8-9 ani, 10-11 ani, 12-13 ani şi 14-15 ani, un element specific acestor cursuri fiind că toţi copiii participă la lecţii o dată pe săptămână, pe o durată de 120 de minute. „Ei aleg să participe la un anumit grup, care îşi desfăşoară activităţile sâmbătă, duminică sau în zilele de lucru, în funcţie de programul şcolilor.” Fiecare dintre aceste segmente de vârstă are propriile cursuri obligatorii şi suplimentare. Cursurile obligatorii sunt cele care trebuie finalizate, astfel încât copilul să se înscrie la cursurile suplimentare (specifice). „Ceea ce garantăm este că, pe parcursul cursurilor obligatorii, dezvoltăm gândirea logică şi analitică la copii. În timpul acestor cursuri îi învăţăm bazele programării printr-un limbaj vizual numit Blockly – numele provenind de la ideea de a programa în blocuri. Blocurile pe care le vedem în Scratch, Hopscotch, Tynker, Dash & Dot sunt toate programări vizuale. În cursurilor obligatorii, ne bazăm pe programarea vizuală, astfel încât să putem transmite copiilor conceptele de bază ale programării în cel mai simplu şi accesibil mod”, explică cofondatoarea companiei.

    Odată ce copiii au trecut deja prin cursurile obligatorii, au acumulat toate elementele de bază în programare şi ştiu cum funcţionează logica în crearea programelor, pot participa apoi la alte programe specializate sau la aşa-numitele cursuri suplimentare. „În cazul nostru, aceste cursuri sunt dedicate studierii limbajului de programare Python, creării de aplicaţii web, pagini web, aplicaţii mobile şi jocuri. Fiecare copil poate alege un astfel de curs pe baza intereselor sale.”

    Tabăra de vară are un concept diferit faţă de cursurile standard, din timpul anului şcolar. „În timpul taberei de vară trebuie să echilibrăm dobândirea şi păstrarea noilor cunoştinţe cu distracţia pentru copii. Tabăra are loc în timpul săptămânii (luni – vineri). Ce ne dorim, în fiecare an, pentru tabere de vară este să putem muta cursurile pe programul părinţilor, copiii să fie încântaţi de ceea ce fac, iar activităţile să fie educaţionale pentru copii şi să aibă sens pentru părinţi.”

     Programul pe care compania l-a dezvoltat pentru tabăra de vară se desfăşoară pe parcursul a 20 de zile tematice şi se repetă la fiecare două săptămâni în timpul verii. „În general, am realizat că vara părinţii vor să aibă activităţi interesante pentru copiii lor, dar nu vor să se angajeze într-o obligaţie de durată mai lungă”, notează Yankova.

    În ceea ce priveşte atelierele punctuale de programare, acestea au scopul de a crea un echilibru între distracţie şi educaţie şi au loc o dată sau de două ori pe lună, în funcţie de fiecare centru. „Cu toate acestea, nu putem compara un astfel de atelier cu cursurile din timpul anului şcolar. În timpul atelierelor punctuale, cunoştinţele pe care le primeşte copilul nu sunt de lungă durată. Din nou, subiectele sunt diverse şi interesante şi fiecare centru decide cum să le aplice.”

    Despre lecţiile demo antreprenoarea spune că acestea sunt planificate pentru perioadele septembrie-octombrie, ianuarie-februarie, aprilie-mai, sunt gratuite şi durează 60 de minute. „Acestea sunt potrivite pentru copii cu vârsta cuprinsă între 6-11 ani şi adolescenţii între 12 şi 15 ani, atât începători, cât şi pentru cei avansaţi. Cursurile demonstrative se ţin sub forma unui atelier cu copiii, iar părinţii participă la o scurtă discuţie cu noi în ultimele 10 minute.”

    Potrivit cofondatoarei, în prezent peste 10.000 de copiii şi adolescenţii participă (pe plan internaţional – n. red.) la cursurile şi programele MindHub. „Avem peste 75 de persoane implicate ca parte a diferitelor departamente, ca product development, vânzări, marketing, design, account management, serviciu clienţi şi asistenţă mentori.”

    O diferenţă majoră pe care Yankova spune că a observat-o la început a fost numărul mare de oraşe de dimensiuni medii şi mari, răspândite pe tot teritoriul României. „Există multe oraşe cu peste 200.000 de locuitori, care oferă condiţii mult mai bune pentru începerea şi dezvoltarea unui centru MindHub, deoarece există mai mulţi antreprenori, dar şi părinţi şi copii interesaţi de astfel de cursuri.”

    De altfel, piaţa locală a reprezentat, potrivit executivei, o prioritate în ultimele luni, businessul fiind prezent acum în nouă oraşe (Bucureşti – în sectoarele 3 şi 5, Bragadiru, Cluj-Napoca, Braşov, Timişoara, Craiova, Baia Mare, Constanţa, Şimleu Silvaniei), precum şi un centru de cursuri online, aspect care face din România a doua piaţă ca mărime pentru MindHub. „Până la sfârşitul celui de-al treilea trimestru deschidem trei centre noi şi plănuim să mai deschidem încă cinci până la sfârşitul anului 2021. În prezent, există o cerere tot mai mare în ceea ce priveşte activităţile STEM după orele de curs, activităţi din ce în ce mai populare printre părinţi.”

    În România compania urmează să deschidă, până la sfârşitul anului 2021, noi şcoli în oraşe precum Galaţi, Iaşi, Brăila, Oradea, încă o şcoală în Timişoara şi două noi academii în Bucureşti.

    Despre competiţie Polly Yankova spune că există mai multe iniţiative similare pe piaţa din România, printre care pot fi menţionate nume ca: Logiscool, Algorithmics sau Academia Micilor Developeri.

    În legătură cu evoluţia pieţei şi a interesului pe care părinţii şi copiii îl acordă acestor tipuri de activităţi extraşcolare, ea este de părere că educaţia este un domeniu care a fost întotdeauna la modă şi în creştere, în special în rândul părinţilor. În ultimii ani, „lecţiile de programare” au devenit însă noile „lecţii de engleză”, spune ea. „Toată lumea ar trebui cel puţin să înţeleagă programarea pentru a nu rămâne în urmă faţă de tendinţele viitorului şi ritmului de dezvoltare a pieţei muncii. Datorită creşterii rapide a industriei IT, se observă şi o creştere semnificativă de la an la an a cererii pentru cursuri de programare nu doar dedicate adulţilor, ci şi copiilor şi adolescenţilor. Din ce în ce mai mulţi părinţi observă beneficiile înscrierii copiilor la astfel de cursuri sau alte activităţi care fac parte din portofoliul MindHub, deoarece aceştia îşi dezvoltă unele dintre cele mai importante abilităţi necesare în secolul XXI, anume: gândirea critică şi analitică, capacitatea de a rezolva probleme şi alfabetizarea digitală în ansamblu.”

    Marius-Ciprian Tismonariu, manager şi mentor al centrului MindHub Craiova: „Primul centru a fost deschis în octombrie 2020, aşa că nu am fost obligaţi să suspendăm cursurile din clasă şi să trecem doar la cursurile online. (…) Impactul negativ al situaţiei pandemice asupra activităţii zilnice a fost minim.”

     

  • Meserie de viitor: profesor de jocuri

    Nevoiţi să petreacă mai mult timp acasă din cauza pandemiei, nu puţini au fost cei care şi-au căutat distracţia în jocurile video, care le plăceau şi înainte ori pe care au abia le-au descoperit. Dintre aceştia, unii au preferat să apeleze la ajutor ca să afle cum să fie mai bine la jocurile preferate, scrie The Guardian. Ca atare, au devenit din ce în ce mai căutate platformele care pun în legătură gameri profesioniştii cu amatorii dornici să mai înveţe ceva, apărând astfel tot mai mulţi profesori sau instructori de jocuri video. Platforme ca LegionFarms sau ProGuides nu duc lipsă de învăţătură, la lecţii înscriindu-se părinţi şi copii, grupuri de prieteni ori cupluri. Tarifele variază în funcţii de număr şi frecvenţa lecţiilor necesare, de la câteva zeci la câteva sute de dolari.


     

  • Moştenirea celor 20 de ani. Ce schimbări au adus cele două decenii petrecute de americani în Afganistan

     

    Retragerea americană din Afganistan şi revenirea talibanilor la putere este considerată o înfrângere pentru SUA şi încă o dovadă că democraţia nu poate fi exportată. Însă în cei 20 de ani de administraţie sub protecţie aliată au adus schimbări de care afganii cu greu vor putea fi dezvăţaţi. Afganistanul pe care talibanii îl moştenesc acum este foarte diferit de Afganistanul din 2001.

    În două decenii, adică de când americanii au invadat ţara, rata mortalităţii infantile sa înjumătăţit, după cum se scriu The Guardian, BBC şi Financial Times. Dacă în timpul primului regim taliban fetele nu aveau voie la şcoală, acum mai mult de la unul din trei fete adolescente ştie să scrie şi să citească. În 2005, mai puţin de un sfert din populaţie avea acces la electricitate. Astăzi au toţi. De asemenea, 79% din afgani deţin telefoane mobile, ceva de neconceput pe vremea primului regim taliban, iar 22% au internet. Acest lucru deschide către lume. Iar 4,4 milioane de oameni, la o populaţie de 39 de milioane, sunt folosite de social media. Afganistanul, în 20 de ani, a ieşit din Evul Mediu.

    Pe 1 octombrie 2001, la trei săptămâni după atacurile din 11 septembrie şi cu şase zile înainte de începerea bombardamentelor din Afganistan, la Washington a avut loc un mic marş de protest. Demonstranţii purtau ecusoane pe care scria „Nu transformaţi tragedia în război” şi „Durerea noastră nu este un strigăt pentru război” şi spuneau că războiul nu este răspunsul inevitabil la furia teroristă. Protestul a fost dezaprobat în umbra atrocităţilor comise de al-Qaida. Titlul unui articol din The New York Times despre acţiune suna sec: „Demonstranţi se opun războiului împotriva teroriştilor”. După douăzeci de ani, ca urmare a unei înfrângeri uimitoare pentru SUA şi aliaţii săi şi a revenirii talibanilor la putere, întrebările pe care le puneau acei oameni sunt din nou puse – de data aceasta într-un spirit de resemnare şi disperare. Pe fundalul şocului căderii rapide şi fără luptă a Kabulului, al haosului din jurul eforturilor de evacuare şi al senzaţiei omniprezente de trădare, se răspândeşte teama că ultimii 20 de ani, zecile de mii de vieţi pierdute şi cele peste 2 trilioane de dolari cheltuiţi de SUA cu invazia şi ocupaţia sunt pentru nimic. „Să fiu sincer în acest moment, pierd tot ceea ce am obţinut atât de greu prin muncă, eu şi toată lumea din familia mea, toată lumea din tribul meu, toată lumea din districtul meu, întreaga provincie”, a povestit pentru BBC Pashtana Durrani, militantă pentru educaţia fetelor în Kandahar. „Trebuie să fugim, să abandonăm casele pentru care am muncit din greu şi să renunţăm la toate aceste sacrificii pe care le-am făcut.”

    Colonelul James Cho, fost ofiţer de informaţii al forţelor aeriene americane, acum membru al Consiliului de Apărare în Proiectului de securitate naţională Truman, spune: „Sunt sfâşiat, trist şi furios, dar simt toate aceste lucruri pentru că am fost martor la acele sacrificii nespuse ale acelor bărbaţi şi ale femeilor uimitoare, iar acum mă lupt cu ideea că s-ar putea ca niciunul să nu fi contat”.

    În 2005, mai puţin de un sfert din populaţie avea acces la electricitate. Astăzi au toţi. De asemenea, 79% din afgani deţin telefoane mobile, ceva de neconceput pe vremea primului regim taliban, iar 22% au internet. Aceasta înseamnă deschidere către lume. Iar 4,4 milioane de oameni, la o populaţie de 39 de milioane, sunt utilizatori de social media. Afganistanul, în 20 de ani, a ieşit din Evul Mediu. Foto: HEPTA

    „Ca să fiu sincer, cu cât mă gândeam mai mult dacă merită totul pentru o viziune sau un obiectiv strategic mai măreţ, cred, cu atât disper mai mult”, a spus Cho. „Accept şi sunt liniştit cu asta, că am mers acolo pentru că şi fraţii şi surorile mele de arme se duceau acolo şi ne asiguram că avem grijă unul de celălalt.” Scopul iniţial al războiului SUA şi al partenerilor lor de coaliţie a fost de a împiedica Afganistanul să devină o platformă de lansare a atacurilor al-Qaida asupra Vestului. Din acest punct de vedere, unul limitat, prezenţa militară a avut succes, dar nu este sigur dacă acest succes va dăinui. „Relaţia talibani – al – Qaida este la fel de fermă ca oricând”, argumentează Charles Lister de la Institutul pentru Orientul Mijlociu. „Poziţionarea politică a talibanilor s-ar putea să se fi schimbat oarecum de-a lungul anilor, dar relaţii de acest gen sunt mult mai rezistente”.

    Inspectorul general al SUA pentru reconstrucţia Afganistanului (Sigar) a emis un raport privind bilanţul mai larg al intervenţiei militare în Afganistan. Senzaţia pe care o dă este una de revoltă. „Dacă obiectivul a fost de a reconstrui şi apoi de a lăsa în urmă o ţară care ar putea să se susţină şi să reprezinte o ameninţare nesemnificativă pentru interesele de securitate naţională ale SUA, tabloul general din Afganistan este sumbru”, se arată în raport. Acesta a trecut în revistă tot ce s-a câştigat în speranţa de viaţă, în reducerea mortalităţii copiilor şi în alfabetizare, dar a adăugat că: „în ciuda acestor câştiguri, întrebarea cheie este dacă acestea au fost proporţionale cu investiţia SUA sau durabile după o retragere a SUA. În analiza Sigar, răspunsul este negativ.” Pe lângă contabilitatea sumbră, există totuşi socoteli statistice care arată că nu totul a fost degeaba. Afganistanul pe care talibanii îl moştenesc acum este foarte diferit de Afganistanul din 2001. În ultimii 20 de ani, rata mortalităţii infantile a scăzut la jumătate. Aproape nicio fată nu mergea la şcoală sub primul regim taliban. Acum, mai mult de una din trei adolescente poate citi şi scrie. Datele privind şcolarizarea arată cât de repede poate absorbi Afganistanul elementele de civilizaţie care sunt fireşti în alte părţi. Iar îmbunătăţirile privesc mai ales traiul şi drepturile femeilor. În 1999 nu era  nici o fată înscrisă la o şcoală secundară şi doar 9.000 de fete erau la şcolile primare. În 2003, deja 2,4 milioane de fete erau la şcoală. Cifra este acum de 3,5 milioane, iar aproximativ o treime din studenţii din universităţile publice şi private sunt femei. Dar, potrivit organizaţiei caritabile pentru copii Unicef, există încă peste 3,7 milioane de copii care nu au educaţie şcolară şi 60% dintre aceştia sunt fete, accesul la educaţie fiind blocat în principal de conflictul continuu şi de lipsa de facilităţi adecvate de predare şi de profesori. De asemenea, numărul fetelor minore care nasc s-a prăbuşit, în sensul bun. Femeile au participat, de asemenea, la viaţa publică, au deţinut funcţii politice şi au urmărit oportunităţi de afaceri. Peste 1.000 de femei afgane şi-au început propriile afaceri până în 2019 – toate activităţile care anterior erau interzise de talibani. Constituţia a fost modificată pentru a garanta că femeile pot să ocupe cel puţin 27% din locurile din camera inferioară a parlamentului. În iulie, acestea deţineau 69 din cele 249 de locuri. În 2005, mai puţin de unul din patru afgani avea acces la electricitate. Acum, aproape toţi au. Acestea sunt schimbări greu de şters şi ar fi autodistructiv pentru talibani să încerce s-o facă. În acest sens, deşi înfrângerea militară este zdrobitoare şi clară, dezbaterea gradului de succes sau eşec al sacrificiilor din cele două decenii intermediare este o bătălie încă de dus. „Este foarte uşor să ne uităm la această situaţie şi să gândim la ea ca şi cum tocmai am pierdut cupa la fotbal şi jocul s-a terminat”, spune Dominic Tierney, profesor de ştiinţe politice la Swarthmore College şi autor al unei noi cărţi – „Modul corect de a pierde un război: America într-o epocă de conflicte unde nu poate câştiga.” Ceea ce se întâmplă de fapt cu aceste războaie moderne complexe este că ele nu au cu adevărat un obiectiv final. „Chiar acum este un moment absolut critic. Ce s-ar putea decide este: avem un fel de pierdere gestionabilă sau o catastrofă totală? şi ceea ce oamenii trebuie să realizeze este că diferenţa dintre aceste două lucruri este uriaşă”, a spus Tierney. El susţine că, alături de evacuarea a cât mai multor refugiaţi posibil, SUA ar trebui să înceapă să utilizeze toate mijloacele de care dispune, inclusiv parteneriate cu China, Rusia şi alte puteri mondiale care vor avea o miză în Afganistan, pentru a încerca să atenueze amploarea înfrângerii. „Victoria talibanilor va crea multe fricţiuni între talibani şi mulţii actori regionali. Şi dacă Statele Unite sunt pricepute, ar putea să profite efectiv de acest lucru”, crede Tierney. Farhat Popal, care a lucrat pentru departamentul de stat şi pentru Sigar în Afganistan, a declarat că „ceea ce trebuie să facă comunitatea internaţională în acest moment este să acţioneze pentru protecţia oamenilor – în special a femeilor şi fetelor care se confruntă cu riscuri disproporţionate pentru sănătate, siguranţă şi bunăstare dacă acea muncă nu mai poate continua, şi să-şi asume angajamente pentru primirea refugiaţilor”.

    Acestea sunt probleme de viaţă şi de moarte şi lumea nu se poate uita în cealaltă parte. Pentru afganii lăsaţi în urmă de retragerea  SUA, a Marii Britanii şi a altor puteri occidentale, atenuarea înfrângerii va fi o chestiune de rezistenţă neînarmată, un refuz de a renunţa la ceea ce au câştigat pentru ei înşişi. Fatima Ayub, o afgană care lucrează acum ca director la Washington pentru Crisis Action, a scris pe Twitter: „Ştiu acest lucru cu certitudine – dacă talibanii insistă să le ia bucuria afganilor, cei mai traumatizaţi şi abandonaţi oameni de pe Pământ, îşi taie singuri craca de sub picioare.” Ani de conflict au forţat milioane de oameni să-şi părăsească casele, unii căutând refugiu în ţările vecine sau căutând azil mai departe. Mulţi au fost  strămutaţi şi lăsaţi fără adăpost în Afganistan, alături de milioane care se confruntă cu dificultăţi materiale şi foamete. Anul trecut, peste 400.000 de persoane erau pe drumuri din cauza conflictului. Din 2012, aproximativ cinci milioane de oameni au fugit şi nu au mai putut să se întoarcă acasă. Potrivit Agenţiei ONU pentru Drepturile Omului, Afganistanul are a treia cea mai mare populaţie strămutată din lume.

    Din 2012, aproximativ cinci milioane de oameni au fugit şi nu au mai putut să se întoarcă acasă. Potrivit Agenţiei ONU pentru Drepturile Omului, Afganistanul are a treia cea mai mare populaţie strămutată din lume.

  • Deloitte: educaţia, nivelul de corupţie şi protecţia mediului sunt principalele motive de îngrijorare pentru românii din generaţiile Millennials şi Z

    Educaţia, dezvoltarea abilităţilor personale şi profesionale, nivelul de corupţie din mediul de afaceri şi din politică, şi protecţia mediului principalele motive de îngrijorare ale românilor din generaţiile Millennials şi Z, notează studiul Deloitte Global Millennial and Gen Z Survey 2021 , realizat în 45 de ţări din întreaga lume, inclusiv România .

    Astfel, 37% dintre Millennials şi 38% dintre cei din Generaţia Z indică educaţia şi dezvoltarea abilităţilor personale şi profesionale drept principal motiv de îngrijorare, în timp ce nivelul de corupţie din mediul de afaceri şi din politic a fost reclamat de 35% dintre Millennials, respectiv 30% dintre cei din Generaţia Z.

    Rezultatele diferă în mare măsură de cele înregistrate la nivel global, conform cărora cele mai mari îngrijorări ale exponenţilor Generaţiei Millennials sunt legate de menţinerea stării de sănătate (28%), şomaj (27%) şi protecţie mediului (26%), în timp ce cei din Generaţia Z pun pe primul loc protecţia mediului (26%), urmează de şomaj (25%) şi de menţinerea stării de sănătate.

    „Preocupările tinerilor din Generaţiile Millennials şi Z s-au schimbat uşor în contextul pandemiei, atât în România, cât şi la nivel global. Totuşi, românii rămân mai ancoraţi în aspectele legate de situaţia financiară şi, implicit, de carieră, decât media globală, dominată de preocuparea pentru protecţia mediului, cel puţin în cazul Generaţiei Z. Este salutar faptul că tinerii români sunt interesaţi de educaţie şi de dezvoltarea abilităţilor personale şi profesionale, însă este preocupant că majoritatea dintre ei nu consideră adecvat nivelul actual de acces la aceste resurse esenţiale, nu doar pentru succesul lor individual, ci şi pentru progresul nostru, ca societate”, spune Alexandru Reff, Country Managing Partner, Deloitte România şi Moldova.

    Pandemia de COVID-19 a creat incertitudine cu privire la viitorul financiar al celor două generaţii, astfel că 44% dintre românii Millennials sunt stresaţi în cea mai mare parte a timpului, uşor peste media globală de 41%. În cazul Generaţiei Z, 51% dintre respondenţii din România spun că sunt stresaţi aproape permanent, comparativ cu media globală de 46%.

    Cei mai importanţi factori de stres sunt resimţiţi mult mai intens în România în comparaţie cu media la nivel global, mai arată studiul.

    Astfel, pentru Millennials, sursele principale de stres sunt situaţia financiară pe termen lung (61% în România vs. 46% la nivel global), bunăstarea familiei (57% dintre români vs. 46% la nivel global), locul de muncă şi perspectivele de carieră (56% vs. 41%), starea de sănătate fizică şi mentală (51% vs. 33%). Pentru Generaţia Z, principalul factor de stres este legat de bunăstarea familiei (66% în România vs. 47% global), urmat de aspectele ce ţin de carieră (62% vs. 50%), situaţia financiară pe termen lung (58% vs. 48%) şi starea de sănătate fizică şi mentală (48% vs. 35%).

    Conform studiului, în ţara noastră, 80% dintre Millennials şi 88% din cei din Generaţia Z spun că pandemia i-a determinat să acţioneze pentru a-şi îmbunătăţi viaţa proprie (faţă de 71%, respectiv 70%, la nivel global) şi a comunităţii din care fac parte (68% dintre Millennials, 78% din Generaţia Z). La nivel global, procentele sunt mult mai mici, cu aproape 20 de puncte procentuale în cazul Generaţiei Z. În contextul pandemiei, 84% dintre tinerii români din ambele generaţii spun că au respectat recomandările autorităţilor în domeniul sănătăţii publice (mai mult de zece puncte procentuale peste media globală).

    Ajuns la cea de-a zecea ediţie, studiul Deloitte Global Millennial and Gen Z Survey a fost efectuat în rândul a peste 14.500 de exponenţi ai Generaţiei Millennials (născuţi între ianuarie 1983 şi decembrie 1994) şi a aproximativ 8.500 exponenţi ai Generaţiei Z (născuţi între ianuarie 1995 şi decembrie 2003) din 45 de ţări din întreaga lume. Printre intervievaţi sunt atât de angajaţi cu funcţii executive în organizaţii mari, cât şi persoane angajate pe bază de proiect (gig), voluntari sau şomeri, absolvenţi de studii medii şi universitare, dar şi persoane care nu au absolvit aceste forme de învăţământ (în special în cazul celor din Generaţia Z).

  • Ţara care interzice examenele scrise pentru elevii din clasele primare

    China a anunţat interzicerea examenelor scrise pentru copiii de 6 şi 7 ani. Scopul măsurii este de a diminua presiunea asupra părinţilor şi elevilor într-un sistem de educaţie extrem de competitiv.

    Într-o declaraţie, reprezentanţi ai Ministerului Educaţiei au spus: „Examenele sunt o parte necesară a educaţiei şcolare… dar unele şcoli au probleme precum examenele excesive, care provoacă o presiune mare asupra elevilor… acest lucru trebuie corectat”.

    Noile reguli limitează, de asemenea, numărul de teste şi examene pe care le poate stabili şcoala.

    „Clasele I-a şi a II-a din ciclul primar nu vor trebui să susţină examene scrise. Pentru alte clase, şcoala poate organiza un examen final în fiecare semestru. Examenele intermediare sunt permise pentru liceu. Localităţilor nu li se permite organizarea de examene regionale sau inter-şcolare pentru toate clasele din ciclul primar”, a adăugat Ministerul Educaţiei: „Nici pentru absolvenţii de liceu nu se mai organizează teste săptămânale, examene lunare etc. Nu sunt permise nici examinările redenumite, precum cercetare academică”.

    Reacţia oamenilor în ceea ce priveşte această decizie diferă.

    Unii spun că decizia a fost un pas în direcţia corectă pentru a ameliora presiunea asupra copiilor, alţii pun la îndoială modul în care şcolile vor testa şi măsura abilităţile fără examene, potrivit BBC.

    Inegalitatea în educaţie este, de asemenea, o problemă, părinţii mai bogaţi sunt dispuşi să cheltuiască mai mult pentru a-şi duce copiii în şcolile de top.

    Ministerul Educaţiei din China a interzis, de asemenea, temele pentru elevii de clasa întâi anul acesta şi a limitat temele pentru elevii de liceu la 1,5 ore pe zi.