Tag: castigare

  • Cum a reuşit un om de afaceri să îşi mărească valoarea acţiunilor cu 6.567%

    Drept urmare, investitorii iniţiali ai proiectului vor înregistra un câştig de până la 6,567% din investiţiile iniţiale. Acest lucru se traduce în 6.6 milioane de dolari pentru un pachet de acţiuni în valoare de 100.000 dolari.
     
    Conform pieţei, compania are acum o valoare de aproximativ 2,3 miliarde de dolari. Co-fondatorul PayPal Peter Thiel, precum şi miliardarul Jihan Wu de la Bitmain, vor profita la maximum de buyback. În plus, alţi investitori notabili, cum ar fi Louis Bacon şi Alan Howard, vor avea, de
    asemenea, încasări mari. 
     
    Răscumpărarea a 10% din acţiuni plasează valoarea companiei la aproximativ 2,3 miliarde de dolari, în creştere de la o valoare de aproximativ 40 de milioane de dolari în 2017. Preţul de răscumpărare este de aproximativ 1.500 de dolari pe acţiune, în comparaţie cu 22,50 de dolari plătiţi de investitori.
     
    Oferta de răscumpărare are loc la mai puţin de un an după o primă ofertă de răscumpărare a acţiunilor, în care Block.one a căutat să achiziţioneze 15% din acţiunile sale care se plasau la un preţ de 1.200 de dolari fiecare.
  • Un salariu pe zi în România: Cât câştigă un contabil-şef: între 1.300 şi 3.000 euro net pe lună

    „Există variaţii destul de mari între salariile oferite angajaţilor din companii mici sau medii şi mari, dar şi între pachetele oferite celor din companiile româneşti antreprenoriale şi cele multinaţionale. Un contabil-şef într-o fabrică din ţară câştigă 1.500 de euro net pe lună.“

    Un contabil-şef în România poate câştiga între 1.300 şi 3.000 de euro net pe lună, în funcţie de industrie, companie şi de dimensiunea acesteia, arată datele firmei de recrutare şi închiriere de forţă de muncă în regim temporar APT Resources & Services, parte a Work Service Group.

    „Pentru poziţia de contabil-şef, vedem variaţii destul de mari între salariile oferite angajaţilor din companii mici sau medii şi mari, dar şi între pachetele oferite celor din companiile româneşti antreprenoriale şi cele multinaţionale, diferenţe care vin la pachet şi cu responsabilităţi diferite şi cerinţe diferite în ceea ce priveşte expertiza şi competenţele candidatului. De exemplu, un contabil-şef într-o fabrică din ţară câştigă 7.000 lei net (1.500 de euro net – n.red.) pe lună, în timp ce un contabil-şef într-o companie mare, multinaţională, într-unul din oraşele de top din România ajunge la 13.000 de lei net (2.700 de euro net – n. red.) pe lună“, a explicat Sorina Donisa, CEO al firmei de recrutare şi închiriere de forţă de muncă în regim temporar APT Resources & Services, parte a Work Service Group.

    Cititi mai multe pe www.zf.ro

  • Lovitură de teatru în Ucraina: Noul preşedinte dizolvă Parlamentul de la Kiev şi anunţă alegeri anticipate în prima zi la conducerea ţării

    Volodymyr Zelenskiy, noul preşedinte din Ucraina care a preluat luni conducerea ţării, a anunţat imediat dizolvarea parlamentului şi alegeri anticipate, în încercarea de a câştiga majoritate într-un legislative dominat de oameni care sunt loiali predecesorului său, potrivit Reuters.

    Zelenskiy, un actor de comedie fără experienţă politică, a câştigat în mod surprinzător alegerile prezidenţiale luna trecută dar nu are oameni în parlament, ceea ce îl forţează să ia această decizie acum, cât popularitatea lui este la nivel înalt.

    El a spus că principalul lui scop este să se oprească focurile de armă în estul Ucrainei, unde un conflict vechi de 5 ani cu o gruparea separatistă susţinută de ruşi a dus la moartea a 13.000 de oameni. El a mai adăugat că un dialog cu Rusia ar putea fi realizat doar după ce prizonierii de război vor fi trimişi înapoi în Ucraina.

  • AFACERILE de milioane de euro ale Simonei Halep! Ce IMPERIU işi construieşte cu banii câştigaţi din tenis

    Simona Halep investeşte cu cap banii câştigaţi din tenis. Liderul mondial are diverse afaceri, iar presa internaţională o laudă pe sportiva noastră pentru modul în care s-a extins pe mai multe pieţe. Site-ul business-review.eu i-a dedicat un amplu articol româncei de 26 de ani.
     
    “Pe lângă cariera de succes, jucătoarea din Constanţa şi-a clădit un portofoliu serios de afaceri, care includ sectoare ca turismul, horeca (n.r.Hoteluri, Restaurante, Cafenele) şi imobiliare”, notează business-review.eu, care mai punctează că toate afacerile sunt strâns legate de familie, în sensul în care tatăl său, Stere Halep şi fratele mai mare al Simonei, Nicu, le gestionează.
     
    Sursa citată notează că Halep este extrem de mobilă pe piaţa afacerilor, în sensul în care, în momentul în care vede că un business nu funcţionează, se reorientează rapid către ceva profitabil.
     
    26,2 milioane de dolari a câştigat Halep, doar din tenis, în întreaga carieră.
     
    Simona Halep si-a inchis cafeneaua din Constanta si va construi in locul ei un hotel. Ea mai are un bloc de 22 de apartamente si un hotel de 4 stele la Poiana Brasov.
     
  • Cât câştigă şi ce case deţine europarlamentarul Maria Grapini

    Maria Grapini deţine acţiuni la Pasmatex Timişoara, Pasmatex Conf şi Certasig în valoare totală de aproximativ 180.000 de lei.
     
    Grapini mai deţine jumătate dintr-un teren în judeţul Timiş, cu suprafaţa de 750 metri pătraţi, şi cotă de 50% din alte trei imobile din acelaşi judeţ: unul de 430 de metri pătraţi, unul de 50 de metri pătraţi şi unul de 200 de metri pătraţi.
     
    Europarlamentarul deţine şi două automobile, un Audi A8 din 2007 şi un Nissan din 2015.
     
    În ceea ce priveşte bunurile, Maria Grapini a declarat în 2018 bijuterii în valoare de 150.000 de lei, tablouri în valoare de 100.000 de lei şi sculpturi în valoare de 50.000 de lei.
     
    La categoria venituri, Grapini a declarat doar salariul primit de la Parlamentul European, în valoare de 79.957, 86 euro net. Mai exact, europarlamentarul a câştigat, lunar, 6.663 euro.
     
    Declaraţie de avere a Mariei Grapini poate fi consultată aici.
     
     
  • Industria bancară este atacată din toate direcţiile: Giganţii din China iau cu asalt piaţa şi obţin licenţe de banking online

    Autoritatea de reglementare din industria bancară a Hong Kong-ului a emis patru licenţe de banking online pentru divizii ale Alibaba, Ping An, Xiaomi, cât şi pentru un joint venture în care sunt implicaţi Tencent, ICBC şi Hillhouse Capital, potrivit Reuters.

    Astfel, Autoritatea Monetară din Hong Kong ajunge la un număr de opt licenţe de online banking emise în 2019.

    Introducerea licenţelor bancare exclusiv cu caracter exclusiv online ar putea aduce cele mai mari schimbări din ultimii ani în sectorul băncilor comerciale dominat în Hong Kong de giganţi din garda veche precum HSBC, Standard Chartered, şi o suită de bănci locale.

    Autoritatea Monetară din Hong Kong a anunţat că noile bănci licenţiate îşi vor lansa serviciile în viitorul apropiat, într-un interval de timp de şase până la nouă luni.

    Legiuitorul susţine că va urmări atent operaţiunile acestor jucători în noua industrie în care au intrat, precum şi reacţiile chinezilor, şi impactul general asupra sectorului bancar.

    „Opt noi jucători ambiţioşi şi bine capitalizaţi cu statut de challenger vin în piaţă cam în acelaşi timp şi au potenţialul de a afecta semnificativ jucătorii tradiţionali şi nu numai. Să ne aşteptăm la artificii”, spune James Lloyd, lider în cadrul EY pe segmentul de fintech-uri pentru regiunea Asia Pacific.

    Celelalte patru companii care au primit licenţă de banking online de la începutul anului sunt Ast SME Services Limited, Infinium Limited, Insight Fintech HK Limited şi Ping An OneConnect Company.

     

  • Alegeri câştigate de opoziţie, anulate de Erdogan

    AKP şi partidul naţionalist MHP solicitaseră anularea rezultatului alegerilor din 31 martie şi repetarea acestora, după ce candidatul opoziţiei, Ekrem Imamoglu, a fost ales primar la Istanbul.

    AKP şi MHP au susţinut că 40.000 de alegători au participat la alegeri deşi nu aveau acest drept, iar numirea mai multor oficiali ai secţiilor de votare s-ar fi făcut neregulamentar.

    Diferenţa dintre Yildirim şi Imamoglu a fost de aproximativ 14.000 de voturi, iar acesta din urmă a preluat atribuţiile de primar al metropolei pe 17 aprilie.

  • Finala de la Madrid: Simona Halep a ratat locul I mondial, dar are asigurat locul secund

    Românca a pierdut primul set uşor, scor 4-6, după ce, de la 4-2, nu a mai câştigat un game. Olandeza a adunat game după game, graţie celor 13 greşeli neforţate comise de Simona Halep, care nu a lovit decisiv decât de 3 ori, şi a câştigat categoric prima manşă.

    Nici în cel de-al doilea set, Simona Halep nu a reuşit să-i facă faţă olandezei, a ratat mai multe mingi de break şi a pierdut cu 4-6.

    Românca ratează astfel şansa de a reveni de luni pe primul loc WTA, dar are asigurat însă locul secund.

    Citiţi mai mult pe mediafax.ro.

     

  • Cele mai puternice 100 de femei din business: Sînziana Pardhan – Country head {P3 România}

    •   Deţine rolul de country head al dezvoltatorului ceh de spaţii logistice P3 din august 2017, având ca principală responsabilitate coordonarea extinderii companiei în România.
    •   Cu o experienţă în investiţii, achiziţii şi vânzări, Sînziana Pardhan a lucrat anterior timp de 9 ani pentru compania de real estate Colliers.
    •   Consideră că pentru a reuşi în România, ca în orice ţară din lume, ai nevoie de foarte multă determinare, să depui efort, să-ţi asumi riscuri calculate, să îţi alegi bine priorităţile şi luptele şi să ştii când să ceri sfatul altor persoane. 
    •   În rândul sfaturilor pe care le oferă celor aflaţi la început de carieră se numără: să fie tenace, să îşi cunoască şi să îşi folosească punctele tari, să rămână devotaţi viselor şi valorilor proprii, să rămână optimişti cu privire la un lucru în care cred indiferent de ce s-ar întâmpla, să fie proactivi şi să preia iniţiativa, să înveţe din greşeli şi să se străduiască mereu să găsească soluţii.

    Suprafaţa parcurilor logistice din portofoliu:
    > 370.000 de metri pătraţi
    Număr de angajaţi: 11

  • Cum au reusit mai mulţi şoferi să facă milioane de dolari folosindu-se de o VIRGULĂ

    Judecătorul a decis în favoarea şoferilor ce transportau lapte datorită lipsei unei virgule (virgula serială/virgula Oxford) din legea muncii din Maine. Rolul virgulei Oxford este de a clarifica înţelesul într-o enumeraţie, fiind plasată înaintea conjuncţiilor „şi”, „sau”. De exemplu: “obiectul a, obiectul b, şi obiectul C”. Utilizarea acestei virgule nu este des întâlnită jurnalism, dar este încă folosită în SUA în anumite condiţii.

    Angajatorul şoferilor a susţinut că aceştia nu trebuie plătiţi pentru munca de peste program deoarece conform legii muncii din Maine ei sunt scutiţi de plată pentru această muncă suplimentară.

    În lege se precizează că se scutesc de la plata muncii suplimentare angajaţii care efectuează următoarele sarcini:

    Prelucrarea, convervarea, congelarea, uscarea, comercializarea, depozitarea, ambalarea pentru transport sau distribuţie a:

    a) produselor agricole
    b) produselor din carne sau peşte
    c) produselor perisabile

    Fără virgula oxford, propoziţia “ambalarea pentru transport sau distribuţie” se poate intepreta ca un singur act: ambalare şi transport sau ca două sarcini separate: ambalare pentru transport şi distribuţie.

    Curierii au argumentat că se citeşte ca un singur act şi pentru că ei nu au ambalat nimic ar trebui să primească compensaţie pentru munca suplimentară.

    “Dacă în această listă de scutiri s-ar fi folosit virgula pentru a marca ultima activitate pe care o enumeră, atunci scutirea de la compensaţie ar cuprinde în mod clar o activitate pe care curierii o execută”, a declarat judecătorul.

    Pentru a nu se mai lovi de asemenea cazuri pe viitor, autorităţile au înlocuit virgula cu punct şi virgulă pentru ca separararea activităţilor să fie evidentă.