Tag: achizitie

  • Care sunt diferenţele între angajaţii români şi cei din alte ţări? Ce spune un manager de multinaţională care are în subordine 900 de angajaţi

    “România intra în atribuţiile mele şi în funcţia deţinută anterior la Vodafone, din perspectiva regională, prin urmare am mai venit aici începând de anul trecut. Dar m-am stabilit aici în mod oficial la sfârşitul lunii martie”, povesteşte  povesteşte El Beltagy.

    Anterior venirii la Bucureşti, Mostafa El Beltagy a deţinut poziţia de head of Vodafone Group marketing global projects, cu sediul la Londra, rol din care a coordonat cele mai mari nouă pieţe europene în care este prezent operatorul telecom. El face parte din echipa Vodafone din 2009 şi a deţinut mai multe funcţii de conducere în cadrul Vodafone Egipt şi Vodacom Africa de Sud.

    Ceea ce i-a plăcut încă de la început la mediul local de business a fost caracterul prietenos al oamenilor de aici. „În comparaţie cu alte locuri în care am fost, atunci când vii în România oamenii sunt mult mai primitori, se vede că relaţiile dintre oameni sunt importante, cruciale chiar pentru a face lucrurile să meargă. Există deschiderea pentru a discuta despre ce este de făcut, pe când în alte culturi am întâlnit mai multă reticenţă faţă de oameni nou-veniţi sau faţă de idei venite din exterior. Nu contează la ce maturitate a ajuns businessul, există întotdeauna ceva de făcut.”

    Mostafa El Beltagy spune că a întâlnit deja mulţi oameni de afaceri, antreprenori, precum şi start-up-uri precum Zonga (platformă de muzică online) şi crede că aici există o cultură a mediului de afaceri puternică.

    „Vorbind despre piaţa actuală, cred că situaţia nu atrage noi jucători; e o piaţă foarte competitivă, cu unele dintre cele mai mici preţuri din Europa, infrastructura e superbă – una dintre cele mai bune reţele din grupul Vodafone, poate una dintre cele mai bune din lume”, spune managerul. „Prin urmare, la o asemenea calitate a reţelei cu un asemenea nivel al preţurilor aici, ca investitor, aş plasa banii în altă parte şi nu aş veni pe o piaţă deja aşezată şi competitivă”, descrie el piaţa pe care activează.

    Referitor la tehnologia 5G şi disponibilitatea acesteia pe piaţa locală, Mostafa El Beltagy se rezumă la a spune că aceasta nu este esenţială pentru videostreaming sau pentru o calitate mai bună a clipurilor pe YouTube, facilităţi acoperite foarte bine şi de reţeaua actuală 4G, ci pentru procese cu latenţă redusă (procesarea unui volum mare de date, low latency – n.red.). El oferă ca exemplu realitatea virtuală şi realitatea augmentată în timp real, unde tehnologia 5G „ar putea face diferenţa“. Nu va semăna însă cu trecerea de la 2G la 3G sau de la 3G la 4G, care a fost o „adevărată revoluţie“, spune el.

    Când vine vorba despre stilul său de leadership, spune că pentru el este esenţial să discute cu oamenii cu care lucrează, iar astfel reuşeşte să dobândească o perspectivă mai bună legat de tot ceea ce trebuie să facă pentru business.

    „E greu să ai o relaţie personală cu 900 de oameni, dar îmi petrec o bună parte a timpului pe teren, mergând în magazine, întâlnindu-mă cu angajaţii, discutând cu ei. Atunci când conduci un departament cu atât de mulţi oameni e uşor să rămâi distant, într-un turn de fildeş, dar e mult mai bine să iei feedback de la ei, să rămâi aproape de ei, pentru că oamenii sunt cel mai valoros capital al companiei.”

    El observă că în România există foarte mulţi oameni bine pregătiţi, iar acest lucru este evident şi prin numărul mare de specialişti care pleacă să lucreze în Europa, crede managerul de la Vodafone.

    „Asta ne face munca puţin mai grea, pentru că nu concurăm pentru talentul local care lucrează doar în România, ci şi pe alte pieţe din Europa.“

    Referindu-se la strategia de dezvoltare a Vodafone, Mostafa El Beltagy vorbeşte în primul rând de expansiunea către gospodării şi familii şi în al doilea rând beneficiile aduse de noile tehnologii. „Între IoT şi 5G, cred că trebuie să ne aşteptăm la tot mai multe inovaţii. Sunt surse de entuziasm pentru viitorul nostru, pentru ce ar putea fi noi servicii pentru clienţi, dar şi surse de venit pentru noi.“

    În luna mai, Vodafone Group Plc. a semnat un acord pentru preluarea operaţiunilor Liberty Global din România, Germania, Republica Cehă şi Ungaria, în urma unei tranzacţii cu o valoare totală de 18,4 miliarde de euro, ce face parte din strategia companiei de a investi semnificativ în ţările din Europa în care operează. Entitatea formată în urma achiziţiei va permite clienţilor Vodafone şi UPC România să aibă acces la oferte convergente de servicii mobile, de internet în bandă largă şi TV, precum şi la servicii dedicate persoanelor juridice. Tranzacţia nu va include operaţiunile UPC România de televiziune prin satelit, Focus Sat. În urma achiziţiei, Vodafone va avea una dintre cele mai mari infrastructuri din Europa de reţea de nouă generaţie (next generation network, NGN), cu 54 de milioane de gospodării care beneficiază de servicii prin cablu/fibră prin propria reţea şi o acoperire NGN totală de 110 milioane de gospodării şi companii, inclusiv prin intermediul parteneriatelor cu alţi operatori, devenind unul dintre cei mai importanţi furnizori din Europa de servicii de telecomunicaţii fixe şi convergente pentru clienţii persoane fizice şi juridice.

    Vodafone va intra însă pe piaţa de servicii fixe (internet şi TV) înainte de a primi acordul pentru achiziţia companiei de cablu UPC, prin semnarea unui acord care îi oferă acces la reţeaua de fibră optică a Telekom România, potrivit ZF.

    El Beltagy spune că relaţia clienţilor cu Vodafone trebuie să devină la fel de simplă precum relaţia lor cu servicii precum Google sau Uber. El speră că pe viitor clienţii vor avea o plajă mult mai mare de facilităţi sau servicii pe care să poată să le optimizeze singuri. Cu toate acestea, managerul de la Vodafone este de părere cu interacţiunea umană e critică: „Sunt diferenţe între o companie care nu are nevoie de oameni şi noi depindem de relaţiile între oameni, acele relaţii pe care nu le poţi înlocui în spaţiul digital.Dar trebuie să simplificăm tot ceea ce poate fi simplificat, acesta e un element central al strategiei noastre de business“.

    Cum a perceput însă trecerea de la un coordonarea unui grup de 9 pieţe la conducerea unui birou local? „Eşti mult mai implicat în operaţiuni atunci când conduci un birou local, te gândeşti mult mai mult la cum se vor face lucrurile; atunci când deţii o poziţie la nivel de grup, trebuie să îţi pui în permanenţă întrebarea: «ce urmează?», pentru că ai businessuri care funcţionează deja. Trebuie să te gândeşti la noi strategii, la intrarea pe noi pieţe. În cazul gândirii la nivel de grup, trebuie să ştii unde vei fi peste trei ani, în cazul unui birou local te gândeşti mai mult la cum îţi poţi depăşi concurenţa azi, cum îmi ating ţinta de vânzări“, remarcă Mostafa El Beltagy.

    Familia sa a ajuns în România doar de câteva zile. Până acum a avut multe întâlniri pe partea de business. „Mă simt foarte confortabil aici, există un soi de cultură de tip mediteranean similară cu cea din Italia sau Egipt, prin urmare am sentimentul că nu sunt foarte departe de casă”, descrie El Beltagy experienţa sa din România.

    Veniturile din servicii raportate de Vodafone pentru întreg anul fiscal 2017-2018 au ajuns la 723,6 milioane de euro, în creştere cu 2,5%, în termeni organici, faţă de anul precedent, potrivit datelor prezentate de companie. Vodafone România a înregistrat, în total, 9,6 milioane de clienţi la 31 martie 2018, ceea ce reprezintă o creştere cu 2,1% faţă de anul anterior. Din numărul total de clienţi, 8,9 milioane sunt utilizatori ai serviciilor mobile.

    La 31 martie 2018, abonaţii Vodafone România reprezentau 41% din baza de clienţi mobili, iar utilizatorii serviciilor preplătite, 59%.

    Ponderea abonaţilor în baza totală de clienţi mobili a crescut cu 0,3 puncte procentuale faţă de anul precedent. Consumul de date mobile a crescut cu peste 80% în anul fiscal încheiat la 31 martie 2018.

  • De la Londra la Bucureşti

  • Avenir Telecom: piaţa de smartphone-uri a înregistrat în primul semestru cea mai mare creştere din ultimii trei ani

    Consumatorii au început să se orienteze către telefoane cu o valoare mai mare, arătând o preferinţă în achiziţie către flaghship-urile producătorilor. În decizia de achiziţie, consumatorii au fost ajutaţi de ofertele operatorilor, dar şi de promoţiile agresive ale retailerilor, atât offline cât şi online.

    Pe lângă schimbarea comportamentului utilizatorilor, evoluţia pieţei de smartphone-uri a fost determinată şi de creşterea consumului la nivel general, dar şi de schimbarea strategiei producătorilor de smartphone-uri care au lansat în piaţă mai multe modele de telefoane din segmentele middle şi high, mutând astfel şi atenţia consumatorilor către aceste categorii de smartphone-uri.

    Astfel, preţul mediu al smartphone-urilor vândute în România a depăşit în primul semestru din acest an valoarea de 200 euro, în creştere cu peste 13% faţă de preţul mediu înregistrat anul trecut.

    Ce smartphone-uri cumpără românii

    În primele şase luni ale anului, românii s-au orientat, în achiziţia de smartphone-uri, către telefoane din gamele medie şi de top disponibile în piaţă. Mai mult, şi-au dorit telefoane cu o durată de viaţă a bateriei din ce în ce mai mare.

    Creşterea timpului de folosire a smartphone-urilor, precum şi a consumului de internet şi date mobile, a influenţat pozitiv vânzările de smartphone-uri, în sensul achiziţiei telefoanelor mai performante, ca necesitate de utilizare în activităţi precum gaming, streaming live, navigare pe internet la viteze 4G, socializare etc. Totodată, dezvoltarea pieţei de smartphone-uri a fost susţinută şi de operatorii telecom. 

  • Rapperi la licitaţie

    După ce Sean Combs (Puff Daddy/P Diddy) a plătit 21 de milioane de dolari pentru un tablou de Kerry James Marshall, iar rapperul şi producătorul american Swizz Beatz (pe numele său adevărat Kasseem Dean) a fost văzut şi el printre participanţii la licitaţii, casa Sotheby’s s-a gândit să-i pună la treabă, scrie The Telegraph. Aceasta le-a încredinţat sarcina de a selecta lucrările care să fie scoase la vânzare în data de 25 septembrie, Swizz Beatz propunând o serie de tablouri ale unor artişti africano-americani contemporani, printre care Sam Gilliam, Faith Ringgold, Lorna Simpson şi Kerry James Marshall, de la acesta din urmă alegând un mic studiu pentru tabloul „Past Times” achiziţionat de
    P Diddy, estimat la 900.000-1.200.000 de dolari. 

  • Miliardarul ceh Daniel Kretinsky vrea să controleze retailerul german Metro şi încearcă să cumpere încă o participaţie de 9%

    Investitorul ceh Daniel Kretinsky încearcă să cumpere încă 9% din retailerul german Metro de la Ceconomy, potrivit unei declaraţii comune a celor două companii citate de Reuters.

    Retailerul Metro, ale cărui acţiuni sunt în scădere cu o treime până acum de la începutul anului, a schimbat direcţia înspre businessul de bază, vânzând magazinele Kaufhof şi separându-se de lanţul de electronice Ceconomy anul trecut – lanţ care a rămas cu o participaţie de 10% în retailer.

    Ceconomy a transmis că EP Global Commerce (EPGC), co-deţinut de Kretinsky şi de investitorul slovac Patrik Tkac, cumpără o participaţie de 9% în doi paşi, iniţial 3,6%, cu o opţiune de put pentru restul participaţiei. (n.red: opţiune disponibilă în achiziţionarea unor active care permite cumpărătorului să preia acele active la un preţ stabilit anterior).

    Ceconomy transmite că se aşteaptă ca cei doi investitori să exercite opţiunea de a cumpăra restul participaţiei în următoarele nouă luni.

    Cele două părţi nu au dezvăluit valoarea tranzacţiei.

    În luna august, EPGC a ajuns la un acord de achiziţie pentru a cumpăra o altă participaţie în Metro de la fondul de investiţii Haniel. Acţiunile Metro au crescut în august la data acelui anunţ, deoarece şi Ceconomy a aruncat în piaţă vestea că ar putea pune la vânzare o parte din participaţie.

    Dacă investitorul ceh exercită opţiunea de a cumpăra toată participaţia oferită, EPGC ar ajunge să deţină 31,5% din Metro, peste pragul de 30% necesar pentru a putea avea opţiunea de a cumpăra întreaga companie.

    EPGC a transmis în cadrul unei declaraţii că investitorii au dat dovadă de flexibilitate faţă de ideea de a-şi creşte participaţia în Metro la 30% sau de a rămâne sub acest nivel.

  • Aproximativ 9 milioane de lei pentru Întreţinerea Arborilor Bucureşti. Ce utilaje intenţionează să achiziţioneze compania municipală

    Una dintre cele 22 de companii municipale înfiinţate de Primăria Capitalei anul trecut, cea pentru Întreţinerea Arborilor şi Spaţiului Verde, a lansat recent o licitaţie prin care vrea să achiziţioneze mai multe utilaje speciale, agricole şi forestiere, potrivit portalului de licitaţii publice SICAP.

    Astfel, compania, al cărei acţionar este Consilliul General al Municipiului Bucureşti, vrea să achiziţioneze mai multe utilaje agricole şi forestiere pentru pregătirea sau cultivarea solului şi întreţinerea spaţiilor verzi. Printre utilajele menite să îngrijească natura bucureşteană se numără:”o autospecială cu suprastructură de transport containere tip carlig (hook lift), două containere tip Abroll,o cisternă container tip Abroll, o autospecială transplantator arbori”, se arată în anuţul de participare.
    De asemenea, Municipalitatea intenţionează să mai achiziţioneze o freză de rădacini, un tocător de crengi pe şasiu; un utilaj multifuncţional pentru pregătirea solului tip buldoexcavator cu accesorii, un tractor agricol pentru întreţinerea şi cultivarea solului cu dotări specifice.

    Investiţia companiei pentru aceste utilaje se ridică la peste 8,8 milioane de lei, fără TVA, iar termenul limită pentru primirea ofertelor este 19 octombrie 2018, ora 15.00.
    Potrivit unui proiect al Consiliului General al Municipiului Bucureşti, din luna martie, Compania Municipală Întreţinerea Arborilor şi Spaţiului Verde Bucureşti SA beneficia de un buget de aproximativ 27 de milioane de lei şi estima cheltuieli tot de 27 de milioane de lei pe parcursul anului 2018. În luna august, însă, CGMB a aprobat un alt proiect prin care bugetul companiei a fost majorat cu 51,8 milioane de lei.

    Cititi mai multe pe www.gandul.info

  • GEFCO achiziţionează GLT, companie specializată în transporturi

    Achiziţia GLT întăreşte poziţia GEFCO şi expertiza în regiune, în timp ce consolidează şi extinde portofoliul de client, cu precădere în sectoarele: automobilistică, modă şi retail.

    Fondată în 1998, GLT este recunoscută ca fiind specializată pe cursul logistic, complet securizat, prin strâmtoarea Gibraltar şi este cel mai mare operator în zona dintre Algeciras şi Tangiers. Compania asigură peste 16.000 de treceri pe an, cu 75 de tiruri şi 380 de remorci.

    GLT va fi deţinută şi condusă de GEFCO Spania, ca o entitate specializată pe traseul dintre Europa şi Maroc. Filiala GEFCO din Spania are peste 30 de ani experienţă în logistică de calitate înaltă, cu 700 de angajati şi peste 5.000 de clienţi industriali.

    Grupul GEFCO este lider European în logistica automobilelor şi un partener top 10 la nivel Mondial în soluţiile multimodale destinate lanţurilor de aprovizionare. Grupul este prezent în 47 de ţări, cu 300 de locaţii din întreaga lume incluse în reţeaua sa actuală şi având 13.000 de angajaţi la nivel global. GEFCO a raportat o cifră de afaceri de 4,4 miliarde de euro în 2017.

  • Noul an şcolar | Cât COSTĂ prima zi de şcoală la sat şi la oraş. Situaţia din mai multe judeţe

    Fiecare familie îşi stabileşte un buget dedicat acestor cumpărături, în care, pe cât se poate, ţin cont şi de părerea micuţilor. Mulţi copii vor să vadă pe coperta caietului de matematică sau de pe penar zâmbetul unui erou al benzilor desenate ori al poveştilor Disney.

    Constanţa

    Cel puţin părinţii nu mai sunt nevoiţi să bată magazinele în căutarea rechizitelor, deoarece hipermarketurile, care pot fi găsite în aproape toate oraşele din judeţul Constanţa, au amenajat încă din luna august standuri speciale unde se poate găsi tot ce este necesar şi unde merg cei care locuiesc la oraş, dar unde îşi fac timp să ajungă şi cei de la ţară.

    Preţurile pentru rechizitele şcolare variază în funcţie de calitate, dar, în general, sunt pentru toate buzunarele. Cele mai mari sume de bani sunt cheltuite pentru ghiozdane, al căror preţ egalează de cele mai multe ori valoarea tuturor rechizitelor – penare, acuarele, caiete, blocuri de desen, creioane de colorat etc.

    Astfel, cele mai ieftine ghiozdane şi, de regulă, cele mai slabe calitativ pleacă de la 40, 45 de lei, şi pot depăşi 350 de lei. Pentru rechizite se cheltuie cam tot atât – caiete între 80 de bani şi 10 lei, creioanele de la 1,50 lei la 5 lei, o gumă de şters de la 1 la 3 lei, ascuţitoarea 3 – 8 lei, o riglă costă de la 50 de bani la 5 lei, un stilou pleacă de la 16 lei, penarul între 10 şi 50 de lei, acuarelele 2 – 10 lei, şi tot aşa, o sumă medie finală pentru tot ce are nevoie un elev din clasele I-IV fiind de aproximativ 150 de lei.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Enric Bernat

    Enric Bernat Fontlladosa s-a născut pe 20 octombrie 1923 în Spania, în familia unor cofetari. Meseria părinţilor era o veche tradiţie de familie, bunicul său fiind primul cofetar care a produs bomboane în Spania, la mijlocul secolului XIX. Încă din copilărie, Bernat a început să lucreze în cofetăria părinţilor săi, iar la începutul anilor ’50 a plecat în nordul Spaniei pentru a prelua o veche fabrică în care se producea gem de mere.
    Ulterior, a urmat cursuri de comerţ şi, după ce a terminat serviciul militar, în 1950, şi-a deschis prima cofetărie, Productos Bernat. După un an, Bernat s-a căsătorit cu logodnica sa, Nuria Serra, fiica unor cofetari din Barcelona, cu care a avut cinci copii.
    În 1956, antreprenorul s-a gândit să producă un tip de bomboane pe care copiii, principalul public, să le poată consuma fără să se murdărească sau să li se topească în mâini. Astfel, în 1958, Bernat a produs prima bomboană pe băţ, pe care a numit-o iniţial Gol, nume pe care l-a schimbat în Chups doi ani mai târziu.
    În 1959, el a achiziţionat toate brevetele care puteau concura cu invenţia sa, pentru a se asigura că deţine monopol asupra pieţei. Deoarece a vrut încă de la început să asocieze numele brandului cu calitatea, a stabilit preţuri destul de ridicate, decizie care nu a afectat succesul pe care l-a avut noul produs. În 1961, numele produsului a fost schimbat definitiv în Chupa Chups. Trei ani mai târziu, a transformat compania Granja Asturias, pe care o cumpărase după deschiderea primei sale cofetării, în Chupa Chups. Aceasta era o companie de familie, deoarece Bernat îi avea drept parteneri pe soţia sa şi pe tatăl său.
    Produsul creat de Bernat s-a bucurat de un succes imens şi, în doar cinci ani, bomboanele Chupa Chups erau vândute în peste 30.000 de magazine. În 1967, antreprenorul a construit o nouă fabrică de producţie, în Sant Esteve de Sesrovires (Barcelona), iar doi ani mai târziu, în 1969, i-a plătit pictorului suprarealist Salvador Dalí o avere pentru a crea celebra siglă a produsului Chupa Chups, pe care acesta a desenat-o într-o cafenea, pe o bucată de ziar. Tot atunci, Bernat a decis să înlocuiască lemnul din care erau produse beţele acadelelor cu plastic, mai ieftin şi mai igienic. Suplimentarea producţiei şi sfârşitul dictaturii liderului spaniol Francisco Franco au făcut posibilă intrarea pe piaţa internaţională.
    Începutul anilor ’70 a venit cu o serie de provocări pentru compania spaniolă. În 1974, brevetul industrial a expirat, fapt de care ceilalţi competitori de pe piaţă s-au grăbit să profite, lansând diverse produse asemănătoare la un preţ mai mic. Pentru a face faţă, compania a lansat două branduri noi, axate pe produse de cofetărie. Chupa Chups a ajuns şi în spaţiu, când, în 1995, astronauţii ruşi de la staţia spaţială Mir au consumat într-una dintre călătoriile interstelare acadelele produse de compania spaniolă. 
    În 1996, Bernat a pus bazele unei noi companii, Iberia Seguror, de data aceasta în domeniul asigurărilor. Un an mai târziu, în luna octombrie, antreprenorul a primit din partea preşedintelui guvernului catalan, Jordi Pujol, premiul pentru cel mai bun om de afaceri catalan.
    În 1991, Bernat i-a cedat controlul companiei fiului său, Xavier. Antreprenorul a murit pe 27 decembrie 2003, la vârsta de 80 de ani. La moartea sa, Chupa Chups vindea anual 4 miliarde de acadele în 150 de ţări.
    Potrivit celor mai recente informaţii disponibile, în 2006 compania a avut venituri de circa 500 de milioane de dolari şi peste 2.000 de angajaţi. În acelaşi an, Chupa Chups a fost achiziţionată de grupul italian Perfetti Van Melle. 

  • Zece modalităţi ciudate de a face bani de care probabil nu aţi auzit

    Restaurant pentru animale de companie

    Just Food for Dogs (Doar mâncare pentru câini) este un restaurant de 5 stele din Los Angeles pentru câini, care are totuşi o linie de servire şi pentru feline. Stăpânii animalelor însă trebuie să se orienteze spre o locaţie potrivită lor.

    Pantofi comestibili

    Se ştie că femeile adoră pantofii. Cu atât mai mult cu cât la o simplă sesiune de shopping online îşi pot achiziţiona perechi de încălţăminte comestibilă.

    Cartofii-scrisoare

    Un business accesibil oricui este acela cu cartofi pe care se scrie un text şi sunt expediaţi ulterior drept scrisori.

    Burta de bere
    Burta de bere este un recipient în care poţi să ascunzi alcoolul şi să pară doar că ai câteva kilogame în plus. Pe site-ul retailerului se găsesc şi alte produse de acest fel, în formă de sutiene sport sau tuburi de protecţie solară.

    Petrecerea îmbrăţişărilor
    Cu toţii simţim uneori nevoia unei îmbrăţişări. Cineva s-a gândit să organizeze petreceri unde oamenii nu doar că se îmbrăţişează reciproc, ci sunt învăţaţi cum să depăşească barierele timidităţii şi să socializeze.

    Asistent pentru întâlniri
    Asistenţii pentru întâlniri virtuale te ajută să îţi pui la punct un profil online de dating, să întreţii conversaţii cu potenţiali parteneri/partenere şi îţi planifică chiar şi întâlirile. Tot ce trebuie să faci este să te prezinţi la ora şi locul stabilite.

    Mobila urâtă
    Doi fraţi care şi-au dorit dintotdeauna să îşi lanseze propriul business, au avut în cele din urmă o idee mai neobişnuită care le-a adus succes – o fabrică de mobilier urât dar de o calitate foarte bună.

    Buchete de flori ofilite
    Urăşti pe cineva? Ai fost părăsit şi vrei să te răzbuni? În semn de ironie, poţi să le trimiţi un buchet de flori ofilite, iar mesajul va fi clar.

    Un loc în ceruri
    Acum, că tehnologia a avansat atât de mult, nişte oameni de afaceri întreprinzători s-au gândit să profite de pe urma naivităţii unora, scoţând la vânzare locuri în cer, pentru Viaţa de Apoi. Promit, de asemenea, şi returul întregii sume, dacă nu ajungi unde ţi-ai dorit. Nu specifică însă cum ai putea să îţi recuperezi banii după ce ai murit deja.

    Masaj prin pălmuire
    Dacă te-ai plâns vreodată că părinţii ţi-au dat vreo palmă când ai făcut o năzbâtie, trebuie să ştii că există peroane care plătesc pentru a fi pălmuit peste faţă, ca masaj cu efect de îndepărtare provizorie a ridurilor.