Cititi mai multe pe www.mediafax.ro
Tag: accident
-
TRAFICUL RUTIER a fost reluat pe A1, în Alba, pe sensul Sebeş-Cunţa, după o înrerupere de şase ore
Potrivit sursei citate, imediat după accidente, în vederea limitării efectelor acestora, toate echipajele de poliţie rutieră disponibile au fost redirecţionate pentru a devia circulaţia prin municipiul Sebeş (pe DN1 şi DN7 – pe vechea rută), pentru a efectua cercetări, măsurători şi pentru a întocmi documentaţia specifică.
“După închiderea circulaţiei pe sensul de mers, autovehiculele care au încheiat coloana formată şi care nu au suferit avarii au fost însoţite de echipaje de poliţie spre Sebeş”, mai precizează Infotrafic.
CNADNR a anunţat că a început cercetări disciplinare şi l-a suspendat pe durata acestora pe şeful Centrului de Întreţinere şi Coordonare Pianu (Alba), în urma tamponărilor produse pe autostrada Sibiu-Orăştie, pe sensul Sebeş-Cunţa.
Potrivit unui comunicat de presă transmis duminică, directorul CNADNR, Narcis Neaga, a dispus începerea cercetării disciplinare “a factorilor responsabili de producerea evenimentului, precum şi aplicarea sancţiunilor corespunzătoare după finalizarea cercetării disciplinare”, în urma tamponărilor care au avut loc în cursul dimineţii pe sectorul de autostradă Sebeş-Cunţa, pe raza administrativă a Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri Timişora, Secţia de Drumuri Naţionale Deva.
De asemenea, conducerea CNADNR precizează că şeful Centrului Centrului de Întreţinere şi Coordonare Pianu (judeţul Alba), Robert Mallasz, a fost suspendat din funcţie pe perioada cercetărilor.
Conform sursei citate, “acţiunile de combatere a producerii poleiului” au început în cursul nopţii de sâmbătă spre duminică, la ora 03.00.
“Acţiunea de combatere a producerii poleiului a început la ora 3.00 prin acţionarea cu trei utilaje care au răspândit o cantitate de 16 tone de material antiderapant. La ora 6.00, pe sectorul de autostradă Sebeş-Turda s-a efectuat o revizie pentru stabilirea măsurilor de acţionare. La ora 8.40 pe sectorul de autostradă cuprins între km 293 – km 316, s-a acţionat prin răspândirea a 32 tone de sare cu două autobasculante cu lamă si răspânditor pe sensul Pianu-Cunţa şi cu două Unimog-uri pe sensul Cunţa-Pianu”, se mai menţionează în documentul citat.
Potrivit CNADNR, în urma tamponărilor circulaţia rutieră se desfăşoară normal pe sensul de mers Cunţa-Sebeş, fiind închisă pe sensul de mers Sebeş-Cunţa până la finalizarea cercetărilor Poliţiei.
Un număr de 31 de autovehicule au fost avariate în tamponărilor care au avut loc duminică dimineţă pe sensul Sebeş – Cunţa al autostrăzii Sibiu-Orăştie, pe un tronson inaugurat joi.
În urma accidentului au fost rănite patru persoane. Una dintre victime – o femeie – a fost rănită grav, pentru scoaterea acesteia din maşină intervenind echipaje de descarcerare. Femeia a fost transportată la Spitalul Judeţean din Alba Iulia, iar ceilalţi trei răniţi, care au suferit fracturi, au fost duşi la spitalul din Sebeş.
Printre autovehiculele aflate în coloana implicată în accidentul în lanţ s-a numărat şi cel în care se afla cântăreaţa Paula Seling împreună cu soţul ei, artista declarând că maşina lor nu a fost afectată şi că au scăpat “ca prin urechile acului”. Ea a spus că vizibilitatea era redusă din cauza ceţii, iar carosabilul era extrem de alunecos, autoturismele derapând.
Potrivit Centrului Infotrafic al Poliţiei Române, cauzele accidentelor au fost neadaptarea vitezei în condiţii de carosabil alunecos şi nepăstrarea unei distanţe corespunzătoare în mers, între autovehicule.
În urma tamponărilor, administratorul drumului, Secţia Drumuri Naţionale Deva a CNADNR, a fost sancţionată cu 100 de puncte-amendă (8000 de lei) pentru intervenţia tardivă cu utilaje de împrăştiere a materialului antiderapant.
-
Ce SANCŢIUNI a impus CNADNR după tamponările de pe A1

Premierul Japoniei, despre crearea unei zone de apărare aeriană chineză: “Sunt foarte îngrijorat, este un lucru foarte periculos”
“Sunt foarte îngrijorat pentru că este un lucru foarte periculos, care poate conduce la un accident imprevizibil”, a declarat Abe în cadrul unei şedinţe pe această temă în Senat, potrivit declaraţiilor sale citate de presă.
Beijingul a anunţat sâmbătă crearea unei “zone de identificare şi apărare aeriene” în Marea Chinei de Est, care include insulele aflate sub controlul Japoniei dar care sunt revendicate de China.
Crearea acestei noi zone de apărare aeriană este însoţită de reguli pe care este necesar să le respecte toate avioanele care o tranzitează, sub ameninţarea unei intervenţii a forţelor armate, a anunţat Ministerul chinez al Apărării într-un comunicat.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro
-
TRAGEDIE în Letonia: Bilanţul prăbuşirii acoperişului unui centru comercial a ajuns la 43 de morţi
“Pot confirma că bilanţul actual este de 43 de morţi”, a declarat Viktorija Sembele, purtătorul de cuvânt al pompierilor.
Cel puţin 38 de persoane au fost rănite în incident.
La locul incidentului au fost mobilizaţi 200 de membri ai echipelor de salvare, care caută printre dărâmături.
Autorităţile nu ştiu exact câte persoane se aflau în centrul comercial Maxima în momentul accidentului.
Acoperişul centrului comercial s-a prăbuşit pe o suprafaţă de aproximativ 500 de metri pătraţi. “Nu cunoaştem cauzele accidentului. A fost o seară tragică”, a precizat purtătorul de cuvânt al pompierilor.
-
Accidentul aviatic din Rusia: Boeingul prăbuşit a avut şapte exploatanţi, inclusiv Blue Air. Avionul a mai fost implicat într-un accident
Boeingul de tip 737-500 aparţinând companiei Tatarstan, care a efectuat primul zbor în 1990, a fost exploatat mai întâi de compania franceză Euralair Horizons, lichidată în 2005, apoi de către Air France, timp de trei ani, potrivit site-ului specializat AirFleets.fr.
El a ajuns apoi la Uganda Airlines, care l-a exploatat aproape cinci ani, după care a servit trei ani în cadrul companiei braziliene Rio Sul. A aparţinut apoi firmei româneşti Blue Air, celei bulgăreşti Bulgaria Air şi a fost cumpărat de firma rusească Tatarstan.
În decembrie 2001, pe când era exploatat de Rio Sul, a fost implicat într-un accident grav la aterizare pe aeroportul Belo Horizonte, în Brazilia, fără să provoace victime, potrivit agenţiei ruse Itar-Tass, care citează presa braziliană.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro
-
TORNADE şi furtuni în SUA: Cinci persoane au murit şi alte zeci au fost rănite
Traficul aerian a fost întrerupt, iar zeci de mii de gospodării au fost private de electricitate de rafale violente de vânt care au răsturnat maşini, au scos arbori din rădăcini şi au culcat la pământ linii de înaltă tensiune. Părţi importante din oraşul Washington, din statul Illinois, au fost distruse.
Preşedintele Barack Obama a fost informat despre situaţie şi va fi ţinut la curent, a anunţat Casa Albă.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro
-
Nouă scurgere de apă radioactivă la centrala nucleară de la Fukushima
“Un tehnician al unei companii partenere aflat la faţa locului a remarcat această scurgere vineri, la ora 08.50 (01.50 ora României)”, a explicat Tokyo Electric Power (Tepco) într-un mesaj electronic.
“O picătură cade la fiecare patru secunde, cu aproximaţie”, a explicat compania.
O măsurătoare efectuată la 50 de centimetri de punctul de cădere a apei a dezvăluit o radioactivitate de 30 millisievert pe oră, un nivel mai degrabă ridicat, dar care este generat în principal de raze beta, de care lucrătorii se pot proteja cu uşurinţă.
Scurgerea se află la o înălţime de 2,5 metri, în partea inferioară a unui enorm rezervor cilindric format din plăci de oţel.
Un mode similar a condus la scurgerea a 300 de tone de apă radioactivă în august, un incident calificat atunci drept “grav” de Autoritatea de reglementare nucleară şi chiar în mod excepţional clasat la nivelul 3 pe o scară internaţională a evenimentelor nucleae (Ines), care numără şapte trepte.
Aceste rezervoare, dintre care cele mai mari măsoară 11 metri înălţime şi 12 în diametru, au fost montate în grabă în complexul atomic pentru a limita scurgerea a sute de mii de tone de apă contaminată care se află aici. Această apă provine de la udarea continuă a reactoarelor pentru a se răci. O parte este reciclată, dar, în parte şi din cauza apei subterane, un excedent de 400 de tone este generat în fiecare zi, iar acesta trebuie debarasat parţial de cesiu 134/137 şi stocat.
TEPCO intenţionează să înlocuiască aceste rezervoare cu plăci, puţin fiabile, cu alte modele mai sigure şi să crească la 800.000 de tone în 2016 capacitatea de stocare, faţă de aproape jumătate cât este în prezent.
Problemele apei radioactive şi scurgerile în serie îngrijorează comunitatea internaţională deoarece o parte din acest lichid contaminat se scurge în Oceanul Pacific, vecin centralei Fukushima Daiichi.