BusinessMagazin

Tag: incepere

  • Ştiinţa vânzării tractoarelor

    Nu vrem să schimbăm nici sigla şi nici numele companiei, nici nu ne-a venit prin minte aşa ceva“, spune Monika Puiu, managing director al NHR Agropartners, unul dintre cei mai mari jucători de pe piaţa locală de utilaje agricole, care până în toamna anului trecut a importat în România utilajele New Holland pe piaţa locală, moment în care compania a trecut la nemţii Deutz Fahr.

    NHR Agropartners, deţinută de VA Intertrading, cea mai mare companie de comerţ din Austria, este de la 1 ianuarie distribuitor exclusiv pentru grupul Same Deutz-Fahr, cu sediul în Italia. Numele companiei duce imediat cu gândul la New Holland România, iar culorile siglei, albastru şi galben, de asemenea fac direct legătura cu brandul italian de utilaje agricole. Acum însă, cei de la NHR se vor ocupa numai de service pentru New Holland, nu şi de vânzări, pentru că activitatea din urmă a fost preluată de la aceeaşi dată de Agroconcept, firmă controlată de omul de afaceri Ricky Stein, fiul lui Herbert Stein, fondatorul AutoItalia, importatorul Fiat pe piaţa locală. Colaborarea dintre NHR şi Deutz Fahr a început la 1 ianuarie, printr‑un contract iniţial de 3 ani, cu posibilitatea prelungirii pe o durată similară.

    Same Deutz-Fahr este unul din cei mai importanţi producători de tractoare, combine, motoare şi utilaje agricole la nivel mondial. Grupul deţine opt unităţi de producţie în Europa şi Asia, un joint venture în China şi unul în Rusia, având 141 de importatori şi peste 3.000 de dealeri la nivel mondial. Grupul are 4.300 de angajaţi şi a încheiat anul 2014 cu afaceri de 1,2 miliarde de euro.

    Acum Monika Puiu (numele Puiu a fost dobândit în urma căsătoriei cu un român) este director general al dealerului de utilaje agricole NHR Agropartners, companie deţinută tot de VA Intertrading, care anul trecut le-a vândut fermierilor români 450 de tractoare, compania având un sfert din piaţa locală de utilaje, dominată până acum de New Holland, John Deere, Case şi Claas.
    Spre deosebire de piaţa auto, unde există date precise cu privire la vânzările şi înmatriculările de autovehicule, pe piaţa tractoarelor nu există date precise deoarece unii fermieri importă direct din afară, mai sunt mici dealeri care de asemenea importă din afară şi nu cumpără de la importatorii din România şi mai sunt reprezentanţele locale, care însă multe facturează utilajele direct pe compania-mamă, nu pe cea locală.

    „Nu este imposibil să vindem anul acesta tot 450 de tractoare, dar din gama Deutz Fahr. Acum pregătim oamenii de vânzare pentru a promova produsele şi vânzările au început bine. Tractoarele sunt cam în aceeaşi gamă de puteri, au performanţe superioare şi mulţi dintre cei care au tractoare şi combine Deutz sunt mulţumiţi de produse şi reprezintă un avantaj pentru noi; problema lor principală a fost lipsa sau întârzierea pieselor şi a service-ului, probleme pe care noi nu le vom avea“, a spus hotărâtă Monika Puiu. Miza este acum una de aproape 70 de milioane de euro, valoarea de anul trecut a utilajelor vândute de NHR pe piaţa locală.

    Trecerea de la o marcă la alta nu reprezintă neapărat investiţia în stocuri, ci mai ales în pregătirea salariaţilor, în special a celor care lucrează în service. „Stocul nu este neapărat investiţie deoarece tot timpul avem stoc de utilaje, iar din toamnă nu am mai cumpărat New Holland, ci Deutz Fahr. Investiţie am realizat în training, deoarece 200 de oameni trebuie trimişi la pregătire. Am început încă din toamnă cu cei din service, unde au mers prin rotaţie“, a spus Monika Puiu. Fiecare angajat implicat direct în vânzări şi service a stat cel puţin o săptămână şi chiar până la trei-patru în Germania la pregătire, iar „campania“ de training a costat NHR Agropartners circa 250.000 de euro. Investiţia vine tocmai în contextul în care compania ţinteşte nu doar să atragă vechii clienţi de New Holland, (atât în service, cât şi spre a achiziţiona utilaje Deutz Fahr), ci şi să atragă vechii clienţi ai mărcii germane.

    Monika Puiu spune că trecerea la Deutz Fahr după 15 ani de New Holland „a fost foarte interesantă“. Trecerea încă nu s-a încheiat deoarece firma încă mai are utilaje New Holland pe stoc. „Am avut training pentru echipa de vânzări pentru Deutz. Clienţii noştri au exprimat grija pentru service, iar noi avem 120 de oameni în service care în continuare pot repara New Holland, dar acum şi Deutz Fahr. Clienţii vor putea veni şi la noi pentru intervenţii.“

     

  • Trei tineri au creat într-o garsonieră din Bucureşti jocul video cu care se antrenează trupele speciale ruseşti

    „Odată ce ai muşcat din mărul ăsta atât de gustos al dezvoltării independente e foarte greu să te întorci să lucrezi pentru alţii.“ Dan Dimitrescu, cofondator al Killhouse Games, face această remarcă  în timp ce colegii săi zâmbesc complice. Dimitrescu, Mihai Goşa şi Cătălin Şaitan m-au primit într-o garsonieră din Bucureşti care funcţionează ca studio de jocuri video, unul cu o cifră de afaceri de 1 milion de euro.

    Datele Romanian Game Developers Association (RGDA) arată că în acest moment activează pe piaţa locală în jur de 50 de companii producătoare de jocuri, iar dintre acestea 30 sunt studiouri de tip indie.

    „România este de mai mulţi ani un hub important în domeniul dezvoltării jocurilor video, mulţumită prezenţei unor companii precum Electronic Arts, Ubisoft, Gameloft, Bandai Namco sau King. Acestea au crescut de-a lungul anilor, în ciuda competiţiei pieţelor mai ieftine din Asia, datorită nivelului ridicat de competenţă al angajaţilor români. Ca o consecinţă naturală şi zona de indie developers a început să se dezvolte, cu evoluţii notabile mai ales în ultimii 2-3 ani. Deja există exemple de companii româneşti, care au început ca indies, au lansat produse sau servicii de calitate şi au reuşit să-şi construiască un brand, intern şi extern. Ne aşteptam ca acest trend să continue, în ritm accelerat, şi în anii următori“, spune Cătălin Butnariu, membru în consiliul director al RGDA.

    Evoluţia este evidentă şi în veniturile generate de dezvoltarea jocurilor video din România. Potrivit datelor Asociaţiei Patronale a Industriei de Software şi Servicii, sectorul IT din ţară este evaluat la 2,4 miliarde de euro, iar din această sumă 100 milioane de euro provin din sectorul jocurilor video, deci vorbim de aproape 5% din sectorul IT din România. De fapt, ţara noastră este a treia din Europa de Est ca venituri, după Rusia şi Polonia. Deşi nu există încă date clare în acest sens, estimările RGDA sunt că în domeniul dezvoltării jocurilor video din România lucrează între 6 şi 8.000 de oameni. Printre aceştia se numără şi fondatorii studioului indie Killhouse Games. Studioul a reuşit să scoată capul în lume cu un joc de succes intitulat Door Kickers, un joc care le-a adus satisfacţie personală, dar şi financiară. De la lansarea jocului, la începutul lui 2013, şi până în prezent au vândut în jur de 300.000 de copii, ceea ce se traduce în venituri de aproape 2 milioane de dolari brut.

    Cei trei au fondat studioul la sfârşitul lui 2012 pentru că-şi doreau independenţă şi să lucreze la proiecte care-i pasionau. „Aveam ideea lui Door Kickers şi convingerea că acesta va fi un succes, aşa că ne-am apucat pur şi simplu de treabă“, spune Dan Dimitrescu. Frumuseţea unui asemenea proiect ţine de faptul că nu sunt necesare investiţii majore pentru a-l porni, ci pricepere, pasiune şi muncă. „Producţia de jocuri nu necesită materie primă, trebuie însă să ai baza materială pe care să lucrezi“, afirmă Dimitrescu. „Ca în orice firmă de software investiţia principală este creierul. Cu el lucrăm“, adaugă Mihai Goşa.

    Totuşi a existat o investiţie minimă, de 1.500 de euro, bani care s-au dus către crearea website-ului, sunetul pentru prima versiune şi alte asemenea cheltuieli. „Problema a fost mai degrabă să avem economii din care să trăim pe perioada dezvoltării primei versiuni – cam 6 luni de zile“. Perioadă în care au trăit din banii economisiţi şi din salariile soţiilor, până când au realizat prima versiune a jocului, un prototip funcţional, care a fost lansat pe site-ul studioului, folosind intermediari din SUA pentru procesarea plăţilor şi livrarea digitală a jocului. Apoi a urmat trecerea la magazinul online Steam, care le-a adus mult mai multă expunere şi care le-a crescut vânzările considerabil. Dar nu a fost atât de simplu. Au trecut printr-un proces numit Steam Greenlight, unde o companie plăteşte 100 de dolari şi jocul ajunge pe o listă, apoi este votat de oameni care îşi exprimă dorinţa de a-l cumpăra. După votare, se întocmeşte un clasament, iar dacă jocul strânge suficiente voturi, Valve, compania ce deţine Steam, face jocul disponibil pentru cumpărare pe platformă. „Am lansat prima versiune în martie 2013 şi ne-a luat până în iunie-iulie să fim votaţi şi să fim aprobaţi pe Greenlight. 55.000 de utilizatori au votat că ar vrea să cumpere jocul nostru“, povesteşte Dan Dimitrescu.

    Planul lor a fost ca în maximum 6 luni de la începutul dezvoltării să aibă un produs ce poate fi vândut. Întreg proiectul a fost construit în jurul acestei limitări. Fiecare dintre ei are cam 10-15 ani de experienţă în domeniu, timp în care au lucrat la mai multe companii mari din România, printre care Ubisoft sau EA. „Nu suntem nişte copii care doar visează, ci nişte veterani trecuţi prin destule proiecte“, spune Dimitrescu. Lucru care i-a ajutat să atragă susţinători de partea lor, dar şi colaboratori de încredere: „Succesul nostru s-a bazat şi pe faptul că eram cunoscuţi ca nişte oameni care fac treabă bună“. Mihai şi Cătălin au învăţat la Universitatea din Craiova şi la cercurile de calculatoare de acolo, fiecare dintre ei lucrând la engine-uri şi la jocuri proprii înainte de a se angaja.

    Dan Dimitrescu se ocupă de designul jocului, nu a programat niciodată la nivel profesional, dar pasiunea lui pentru armată, avioane şi alte treburi conexe a ajutat studioul să creeze un joc care oferă „o reprezentare unică a luptelor close-quarter-combat şi a ajuns să fie folosit, neoficial, la antrenamentul poliţiei prin diverse oraşe din SUA, la centrul de instrucţie a forţelor speciale din Fort Bragg sau prin Rusia de către trupele OMON“, spune Dimitrescu. Din echipă face parte şi Adrian Cruceanu, care se ocupă de aspectul jocului. Cei patru membri ai studioului nu puteau lucra la fiecare detaliu al jocului video şi au avut nevoie şi de ajutor. Au apelat la colaboratori, pentru sunet, pentru voice acting şi aşa mai departe. „Lucrând de mult timp în această industrie, aveam o grămadă de foşti colegi cu care suntem în relaţii bune. Oamenii serioşi şi competenţi trebuie însă plătiţi, iar asta poate reprezenta o problemă când eşti un start-up fără multe fonduri, dar experienţa noastră e că mai bine îţi restrângi ambiţiile şi plăteşti corect mai puţini oameni“, afirmă Dimitrescu.

     

  • Povestea tinerilor din Cluj care au creat unul dintre cele mai populare seriale online din România

    Ramona Cordoş (27 de ani) şi Codrin Sebastian Pop (30 de ani), doi tineri antreprenori din Cluj, sunt autorii unuia dintre cele mai populare seriale online din România, Robotzi, sub numele Creative Monkeyz.

    „Încă din 2011, de când am început să producem conţinut destinat livrării pe net, ne-am gândit la sustenabilitatea unui astfel de proiect. Au fost mai multe alternative. La vremea respectivă noi făceam muncă de pionierat, pentru că nimeni nu trăia propriu-zis din asta în România. Nici măcar modalităţile de monetizare nu existau în formele în care există astăzi. Însă ideea de a monetiza ce facem a fost mereu acolo. A existat însă în plan secund, scopul nostru principal nu a fost niciodată de ordin material. Ne doream să educăm şi să amuzăm, în niciun caz să facem avere din asta“, spun cei doi.

    „Vlog, ca video blog, presupunea, în accepţiunea cu care termenul s-a făcut cunoscut în 2002, înregistrarea de momente relativ banale din zi. Un fel de rudă îndepărtată a reality show-urilor de azi în care diverse vedete sunt urmărite în periplul lor existenţial. Evident, în timp, termenul a înglobat multiple genuri de producţii video pe internet. Noi am ajuns să avem o producţie care ar putea fi considerată vlog, şi anume «La Cafea», după multe alte producţii, printre care serialul de animaţie şi câteva show-uri cu tematică legată de cultura internetului şi film.“ Nu le place totuşi termenul de vlogging pentru că „are o conotaţie ieftină, care nu include multe din producţiile pe care artiştii le publică online. Cum ar fi animaţia, picturile time-lapse sau altele. Suntem creatori de conţinut, nu vloggeri. Creatori de conţinut şi creaţie de conţinut sunt noţiuni pe care studiile media le folosesc de ani buni, mai au puţin şi ajung şi la noi. Ne dorim să le popularizăm“.

    Din sutele de mii de afişări se câştigă variabil, dar insuficient. E greu de răspuns în cifre, pentru că totul depinde de banii pe care un advertiser se hotărăşte să îi investească într-o anumită reclamă care apare pe un anumit gen de producţie. „În orice caz, din YouTube nu se fac bani în adevăratul sens al cuvântului. Pe YouTube construieşti comunităţi. Banii pe internet îi faci gândindu‑te la multiple surse de venit – monetizarea videourilor este doar una dintre ele. Sursele includ merchandisingul, brand endorsement-urile sau product placement-urile în producţii. Motiv pentru care e greu de cuantificat o sumă medie. Pot fi luni foarte bune şi luni mediocre în termeni de profit. Din nou, dacă vrei să faci bani transportabili cu roaba, nu îi faci (doar) pe YouTube. De-a lungul timpului am colaborat cu multe branduri care au avut viziunea şi creativitatea necesare. Şi am refuzat proiectele care ne-ar fi lezat imaginea sau ar fi contribuit cumva la ştirbirea imaginii producţiilor noastre. Problema e că pe internet nu te poţi vinde cu totul fără să-ţi pese cui, pentru că nu eşti o televiziune sau un ziar. Pe internet lucrurile capătă o turnură mult mai personală, iar publicul răspunde prompt şi acid în momentul în care resimte în vreun fel că «te-ai vândut». Am făcut compromisuri, cum e şi normal, dar fără a ne compromite. E unul din motivele pentru care suntem relevanţi şi după 5 ani de activitate.“ Clipurile lor devin virale într-un termen extrem de scurt, fiind urmăriţi de 650.000 de abonaţi.

    „Fiecare producţie are un anumit stil şi se adresează unui anumit segment de public, chiar dacă umorul este comun şi marca Creative Monkeyz se simte în toate producţiile noastre. Durata nu trece de 10 minute în majoritatea producţiilor, exceptând cele de gaming, şi asta pentru că retenţia atenţiei pe internet e destul de limitată. Stabilim ce show-uri vrem să facem în primul rând răspunzând întrebării: «ce-am vrea să vedem?», iar apoi «ce-ar vrea să vadă publicul nostru?»“.

    Pentru tinerii care vor să înceapă un business pe YouTube, cei de la Creative Monkeyz au un sfat important: să acţioneze. „Dacă îşi doresc să fie producători de conţinut, atunci, oricât de clişeu ar fi, «să pună mână şi să facă». Rezultatul nu va fi grozav la început, dar nefăcând nu poţi progresa.“

    Vezi şi:

    Cum arată cel mai nou sediu al Google

    Cele mai bune fotografii realizate cu iPhone 

    Cum arată yachtul secret al lui Steve Jobs

    Cum ar arăta lumea dăcă ar dispărea smartphone-ul

  • Antreprenorul care a făcut avere vânzând căruţe ţigăneşti – GALERIE FOTO

    Nu sunt chiar căruţe ţigăneşti, ci mai degrabă un fel de rulote potrivite stilului clasic de viaţă nomadă, reinterpretate şi pictate cu culori intense. Acestea sunt produse de “Greg’s Gypsy Bowtop Caravans”, o companie din Bristol care îi aparţine unui ins pe nume Greg; afacerea a început după ce antreprenorul a construit o primă variantă de rulotă, care a stârnit un interes considerabil.

    De atunci, antreprenorul a realizat mai multe variante – ‘Bowtops’, ‘Gypsy Wagons’, ‘Whoopie Wagons’, ‘Towbows’, ‘Romany Caravans’ sau ‘Vardo’.

    Varianta de bază a unei astfel de rulote costă 15.000 de lire sterline, care nu include mobilierul şi pictura.

    O rulotă este construită în circa cinci luni şiu este fabricată din lemn, impermeabilizată şi izolată termic. Are 15 metri, dar construcţia este uşoară şi poate fi transportată pe două roţi fără probleme de echilibru.

  • Cine sunt tinerii români cu spirit antreprenorial care au ales să facă business cu şi prin YouTube?

    Chad Hurley, Steve Chen şi Jawed Karim, foştii directori ai PayPal, au creat site-ul youtube.com într-o cameră aflată deasupra unei pizzerii şi a unui restaurant japonez. Povestea spune că unul dintre ei era frustrat de faptul că nu putea găsi imagini cu incidentul Nipplegate din 2004, de la Super Bowl, la care un defect al rochiei lui Janet Jackson a permis să îi fie dezgolit un sân în timpul unui spectacol cu Justin Timberlake. La momentul respectiv, a fost cel mai căutat termen pe internet, un indiciu al interesului pentru imaginile video.

    Domeniul youtube.com a fost activat de Valentine’s Day în 2005, dar primul video nu a fost descărcat până pe data de 23 aprilie a aceluiaşi an. Filmul l-a avut ca subiect pe unul dintre cofondatorii site-ului, Jawed Karim, la grădina zoologică din San Diego, fiind intitulat „Me at the zoo“. Lumea divertismentului este plină de staruri care au ajuns celebre după ce au fost remarcate pe YouTube, iar cântăreţul Justin Bieber este probabil cel mai bun exemplu, acesta începând să posteze clipuri cu el însuşi pe acest site la vârsta de 12 ani. Un agent de talente i-a văzut clipurile şi l-a ajutat să obţină un contract de înregistrare.

    Zece ani mai târziu, peste 400 de ore de conţinut video sunt urcate pe YouTube în fiecare minut, iar 6 miliarde de ore sunt urmărite lunar. Există peste 1 miliard de utilizatori unici pe site în fiecare lună, care provin din peste 100 de ţări. Astfel, apariţia unei categorii de antreprenori care să speculeze potenţialul YouTube era inevitabilă. Noi i-am numit, simplu, videoantreprenori.

    Începutul antreprenoriatului pe YouTube datează din mai 2007, atunci când Google, după ce a achiziţionat platforma pentru 1,65 miliarde dolari, a introdus serviciul Partner Program. Acesta a schimbat complet faţa YouTube, oferind utilizatorilor posibilitatea de a fi plătiţi pentru clipurile care devin virale; tot în 2007, compania a ataşat pentru prima oară publicitate clipurilor. Cinci ani mai târziu, înţelegând potenţialul platformei, cei de la Google au pus la dispoziţia creatorilor de conţinut original burse în valoare de 100 de milioane de dolari prin programul YouTube Original Channel Initiative.

    Dacă numele Felix Kjellberg nu vă spune nimic, probabil că nu faceţi parte dintre cei 42 de milioane de abonaţi ai canalului PewDiePie. Tânărul suedez a început să se filmeze în timp ce juca jocuri video în 2010, iar în scurt timp a devenit unul dintre cele mai populare personaje de pe YouTube. PewDiePie are mai mulţi abonaţi decât Eminem, Rihanna sau chiar decât canalul oficial al celor de la YouTube. Suedezul Kjellberg generează venituri anuale de până la 17 milioane de dolari şi nu este singur în acest grup select al videoantreprenorilor milionari.

    O altă personalitate online este Michelle Phan, care publică zilnic clipuri în care prezintă probleme legate de makeup, modă sau frumuseţe şi care a depăşit deja un miliard de vizualizări. Un alt exemplu este Evan, un tânăr de 9 ani care petrece câteva ore pe zi înregistrând clipuri pentru YouTube. Nu pare nimic ieşit din comun, însă canalul său, EvanTube, generează venituri de peste un milion de dolari anual. EvanTube a început în anul 2011 ca un proiect al lui Evan alături de tatăl său, dar s-a transformat aproape imediat într-o senzaţie pe internet. Ideea este una cât se poate de simplă: tânărul primeşte cele mai noi jucării despre care vorbeşte timp de câteva minute.

    Dacă cei pe care i-am amintit mai sus au devenit repede adevărate senzaţii pe internet, ideea de a face bani din clipuri a rămas pentru destul de mult timp învăluită într-un oarecare mister. Un amplu material publicat de cei de la The New York Times la începutul lui 2014 a încercat să afle cât de greu este pentru creatorii de conţinut original să câştige sume consistente şi care este secretul celor care reuşesc să facă asta. Jurnaliştii americani au prezentat cazul vloggeriţei Olga Kay, care deţinea la acea vreme cinci canale de YouTube ce adunau în jur de un milion de abonaţi.

    Tânăra de 31 de ani câştiga între 100.000 şi 130.000 de dolari anual, dar mare parte din bani erau reinvestiţi în aparatură sau recuzită. Pentru a avea tot timpul conţinut relevant pe cele cinci canale, Olga Kay trebuia să urce în jur de 20 de clipuri pe săptămână – iar asta îi ocupa aproape tot timpul, ea ocupându-se şi de montaj, şi de prezentare. Ea împărtăşea însă, alături de alţi aşa-numiţi youtuberi, îngrijorare pentru scăderea lentă, dar continuă a preţului oferit de Google pentru afişările generate de canalele sale. Dacă în 2012 proprietarul unui canal primea 9,35 dolari la fiecare mie de reclame afişate, în 2014 suma coborâse deja la 7,60 dolari.

    Dar calculul se complică, pentru că reclamele nu sunt afişate de fiecare dată când cineva urmăreşte un clip; David Burch, purtător de cuvânt al TubeMogul, estima că doar în două din zece cazuri un clip va conţine şi un mesaj publicitar. Astfel, la un milion de afişări, cei de la YouTube iau în calcul doar cele 200.000 care conţin şi un mesaj publicitar ataşat.

    Dar, fără a mai surprinde pe nimeni, calculul se complică din nou: „Majoritatea formatelor de publicitate Google au la bază conceptul de interes al userului, care trebuie să dovedească printr-un anumit tip de acţiune interesul faţă de acea reclamă. În cazul reclamelor de tip «pre roll», care apar înaintea clipurilor de pe YouTube, advertiserul plăteşte doar dacă userul nu a închis reclama respectivă în primele 30 de secunde (apăsând butonul Skip Ad) sau dacă utilizatorul a dat clic pe un link din mesajul publicitar. Preţul publicităţii se stabileşte printr-o licitaţie electronică în timp real, care ţine cont de calitatea mesajului (cuantificată prin rata de vizualizare) şi preţul pe care advertiserul este dispus să-l plătească“, explică Florin Pravai, YouTube lead la Google România. În ceea ce priveşte veniturile generate din reclame pe YouTube, aproximativ jumătate din acestea ajung la creatorii de conţinut, cealaltă jumătate fiind investită de YouTube în mentenanţa şi dezvoltarea platformei.

    Pe scurt, explică Florin Pravai, „sistemul de monetizare a YouTube se bazează pe conceptul de împărţire a veniturilor din reclamă cu creatorii de conţinut (sistem numit «revenue share»). Astfel, orice creator de conţinut care are activ un cont de Google Adsense poate opta pentru monetizarea canalului său, prin acceptarea diferitelor formate de reclamă. În general sunt anunţuri sponsorizate ce apar în coloana din dreapta, bannere transparente care sunt afişate peste video, reclame video care rulează la început şi pot fi închise după 5 secunde.“ Deşi sistemul e la fel pentru toţi, asemănările dintre youtuberii români şi cei străini se opresc aici.

  • Fotograful care a petrecut opt ani cu cea mai violentă bandă de motociclişti din Noua Zeelandă: “Dacă depăşeam anumite limite, m-ar fi omorât”

    Jono Rotman, un fotograf din Wellington, a petrecut aproape opt ani în preajma Mighty Mongrel Mob, o bandă de motociclişti din Noua Zeelandă ai cărei membri sunt renumiţi pentru că trăiesc într-o lume din care sunt excluse persoanele obişnuite. Fotograful a reuşit să  câştige încrederea membrilor şi să obţină acces la lumea lor. A reuşit astfel să facă fotografii de excepţie ale membrilor Mighty Mongrel Mob.

    Rotman a povestit publicaţiei Daily Mail Australia că a început să le câştige încrederea în momentul în care a început să facă fotografii ale închisorilor din Noua Zeelandă.  ”Am discutat cu un ofiţer de legătură al găştii în închisoare, care mi-a oferit contactul unui membru Mighty Mongrel Mob, iar lucrurile au evoluat de acolo”, a spus el.

    Rotman a început să călătorească prin ţară, vizitând casele şi cluburile câtorva membri ai benzii de motociclişti. ”Istoria lor este extrem de violentă, aşa că, evident, m-am simţit intimidat de multe ori. Exista mereu o înţelegere nevorbită că dacă depăşeam anumite limite, m-ar fi omorât”, povesteşte el.

    Tatuajele faciale, cât şi svastica nazistă sunt câteva dintre însemnele folosite de membrii găştii, cu scopul de a-şi arăta rebeliunea faţă de autoritate. Pentru a le câştiga încrederea, Rotman le-a specificat că vrea să se concentreze pe artă, şi nu spre expunerea lor. ”Găştile de acest tip au un set de porniri umane duse la extrem. Asta am vrut să explorez.”

    La începutul anului, a realizat o expoziţie de portrete, în care l-a inclus şi pe cel al lui Shane Harrison, un ucigaş ce făcea parte din bandă.

    ”Munca nu este despre cine ce a facut sau ce s-a întâmplat. Este vorba despre o anumită  istorie a ţării care ar putea fi studiată prin acest proiect, nu despre stereotipuri legate de aceşti oameni.”, a spus el.

  • Românul care a străbătut 230.000 de kilometri, pe patru continente, făcând autostopul. A fost luat la ocazie inclusiv de poliţie – FOTO

    Timotei Rad, un tânăr clujean pasionat de cartografie şi aventură,a străbătut în trei ani 230.000 de km pe patru continente făcând autostopul, fiind luat la ocazie cu maşina poliţiei în Columbia şi Chile, cu o ambulanţă în Ucraina, cu un camion al armatei ruse sau cu o maşină a jandarmeriei franceze

    Visul lui Timotei Rad de a face înconjurul lumii cu autostopul a început când acesta avea doar 70 de euro în buzunar, transmite corespondentul MEDIAFAX.

    ”Am descoperit fascinaţia de vedea lumea cum visam când eram copil”

    Timotei Rad are 30 de ani, vorbeşte fluent engleză, spaniolă şi maghiară, iar în 2012 a început aventura vieţii sale, printr-o întâmplare, după ce şi-a propus să obţină informaţii despre prima hartă elaborată de un român, necesară pentru licenţă.

    ”Călătoria mea prin lume s-a datorat faptului că eram student la Cartografie la Facultatea de Geografie a UBB Cluj-Napoca şi mă pregăteam de licenţă, să scriu despre prima hartă elaborată de un român, care ar fi fost Constantin Cantacuzino. Am căutat resurse bibliografice, inclusiv în cinci biblioteci din afara României, şi aveam nevoie de o copie a primei hărţi, al cărei original este la Londra, iar o copie la Viena. Era foarte scump să comand o copie şi atunci am decis să merg eu acolo. Aşa a început totul. În total, în trei ani, cu autostopul am străbătut 229.790 de kilometri, din care 153.385 de kilometri în afara României. Am văzut zeci de ţări de pe patru continente – Europa, Asia, Africa şi America de Sud”, a spus Timotei.

    Cititi mai multe pe www.descopera.ro

  • Românul care a străbătut 230.000 de kilometri, pe patru continente, făcând autostopul. A fost luat la ocazie inclusiv de poliţie – FOTO

    Timotei Rad, un tânăr clujean pasionat de cartografie şi aventură,a străbătut în trei ani 230.000 de km pe patru continente făcând autostopul, fiind luat la ocazie cu maşina poliţiei în Columbia şi Chile, cu o ambulanţă în Ucraina, cu un camion al armatei ruse sau cu o maşină a jandarmeriei franceze

    Visul lui Timotei Rad de a face înconjurul lumii cu autostopul a început când acesta avea doar 70 de euro în buzunar, transmite corespondentul MEDIAFAX.

    ”Am descoperit fascinaţia de vedea lumea cum visam când eram copil”

    Timotei Rad are 30 de ani, vorbeşte fluent engleză, spaniolă şi maghiară, iar în 2012 a început aventura vieţii sale, printr-o întâmplare, după ce şi-a propus să obţină informaţii despre prima hartă elaborată de un român, necesară pentru licenţă.

    ”Călătoria mea prin lume s-a datorat faptului că eram student la Cartografie la Facultatea de Geografie a UBB Cluj-Napoca şi mă pregăteam de licenţă, să scriu despre prima hartă elaborată de un român, care ar fi fost Constantin Cantacuzino. Am căutat resurse bibliografice, inclusiv în cinci biblioteci din afara României, şi aveam nevoie de o copie a primei hărţi, al cărei original este la Londra, iar o copie la Viena. Era foarte scump să comand o copie şi atunci am decis să merg eu acolo. Aşa a început totul. În total, în trei ani, cu autostopul am străbătut 229.790 de kilometri, din care 153.385 de kilometri în afara României. Am văzut zeci de ţări de pe patru continente – Europa, Asia, Africa şi America de Sud”, a spus Timotei.

    Cititi mai multe pe www.descopera.ro

  • Citeşte în noul număr Business Magazin din 22 februarie 2016

    COVER STORY: Videoantreprenorii

    Cine sunt tinerii români cu spirit antreprenorial care au ales să facă business cu şi prin YouTube şi care este modelul de business prin care un hobby poate deveni o sursă constantă de venit?
     

    STRATEGIE: Planul afacerii şi succesul în antreprenoriat

    SOFTWARE: Jocul cu care se antrenează trupele speciale ruseşti

    MARKETING: Ziua îndrăgostiţilor este o pisică roşie, cu nuanţe de roz

    ANTREPRENORIAT: Cum dezvolţi un start-up în consultanţa în construcţii?

    Începând din 17 septembrie 2012, revista Business Magazin se distribuie în exclusivitate în reţelele Inmedio şi Relay sau pe bază de abonament.

     

  • Citeşte în noul număr Business Magazin din 22 februarie 2016

    COVER STORY: Videoantreprenorii

    Cine sunt tinerii români cu spirit antreprenorial care au ales să facă business cu şi prin YouTube şi care este modelul de business prin care un hobby poate deveni o sursă constantă de venit?
     

    STRATEGIE: Planul afacerii şi succesul în antreprenoriat

    SOFTWARE: Jocul cu care se antrenează trupele speciale ruseşti

    MARKETING: Ziua îndrăgostiţilor este o pisică roşie, cu nuanţe de roz

    ANTREPRENORIAT: Cum dezvolţi un start-up în consultanţa în construcţii?

    Începând din 17 septembrie 2012, revista Business Magazin se distribuie în exclusivitate în reţelele Inmedio şi Relay sau pe bază de abonament.