BusinessMagazin

Tag: incepere

  • Ştiinţa vânzării caselor pe internet

    Rafaela Nebreda vorbeşte repede şi râde mult. Amestecă româna cu spaniola şi cu engleza, apoi râde din nou, apoi explică tot ce spune subliniind pe o agendă. Este genul de persoană care domină încăperea în care se află, iar modul său de a fi este foarte important pentru domeniul din business în care a intrat dinaintea crizei economice şi în care mai este şi astăzi. „Modul meu de a lucra este să stau foarte aproape de client. Ştiu mereu ce face, dacă are vreo problemă de familie sau dacă aş putea să îl ajut în vreun fel, indiferent dacă e vorba de probleme de business sau personale“, povesteşte Rafaela Nebreda.

    Rafaela Nebreda vine din nordul Spaniei, de la Bilbao, şi început să îşi construiască o carieră diplomatică, lucrând iniţial ca reprezentant al guvernului basc la Comisia Europeană, iar ulterior ca ataşat economic al ambasadei spaniole la Rio de Janeiro. De la Rio a venit în 2002 la Bucureşti, unde soţul ei începuse o afacere de consultanţă pentru firmele spaniole care doreau
    să facă business în România.

    S-a specializat pe imobiliare din întâmplare, deoarece acesta era businessul pe care cei mai mulţi oameni de afaceri spanioli doreau să îl facă în România. A deschis Imoteca încă din 2003, dar în paralel a dezvoltat alături de soţul său baza de servicii a companiei lor de consultanţă, GIS, care a început să ofere servicii de suport pentru firmele partenere după stabilirea acestora în România (contabilitate, legal, administrare). Linia de suport din cadrul GIS a fost gura de oxigen de care businessul celor doi a avut nevoie pe perioada crizei, când afacerile cu imobiliare nu au mers la fel de bine ca în trecut. Intrarea în criză a fost însă cu atât mai gravă pentru Rafaela Nebreda cu cât în 2007 a lansat un nou business în imobiliare, Contempo, o reţea de agenţii care voia să ajungă la 30 de sedii şi să vândă mass market. „Contempo a fost o greşeală de la început până la sfârşit: ne-am ales prost partenerii, am ales prost modelul de business (pe vremea aceea era ideal să mergi cu costuri fixe mici şi cu variabile mari şi noi am făcut exact pe dos), am deschis la debutul crizei şi nu m-am ocupat personal de dezvoltare, am delegat când nu aveam nimic de delegat. Au fost greşelile din care am pierdut un milion de euro în nici doi ani“, povesteşte Rafaela Nebreda lecţia cea mai dură pe care a învăţat-o în criza economică.

    La şapte ani distanţă, în 2015, Nebreda a reuşit să aducă înapoi milionul prin businessul derulat pe Imoteca şi pe GIS. Anul trecut, Imoteca a derulat business de 500.000 de euro, iar GIS de 700.000 de euro. Numărul angajaţilor este de 27, dintre care 13 lucrează pe Imoteca şi 14 pe GIS. „Anul acesta, conform planului, businessul ar trebui să se dubleze.“

    Pentru dublare, Rafaela Nebreda are şi o reţetă. Se numeşte răbdare.

    „Unul dintre atuurile mele este răbdarea. Stau foarte aproape de client“, spune Rafaela Nebreda, care se ocupă la Imoteca de vânzarea de terenuri şi de rezidenţial, unde face atât marketing, cât şi vânzare, şi care explică modul cum relaţia sa apropiată cu clienţii se traduce în business: „Proiectul pe care îl vindem în Docenţilor este dezvoltat pe un teren pe care l-am vândut tot eu proprietarului în 2006. Am stat aproape de clienţii care au cumpărat de la mine pe vârful pieţei şi aceştia se întorc acum la mine ca să găsim împreună o soluţie de monetizare a acestuia. Mă ocup de property management pentru terenul respectiv şi apoi vând locuinţele, nu intru în etapa de dezvoltare“. De ce nu vrea să facă dezvoltare? „Pentru că nu vreau să devin concurentul clienţilor mei“, explică Rafaela Nebreda filosofia sa de business. Pentru ea, succesul se traduce în cât de multe proiecte bune şi frumoase poate vinde în exclusivitate. Pentru asta, urmăreşte cu interes ce proiecte noi mai au arhitecţi buni sau ce terenuri s-ar preta la nişte dezvoltări speciale şi apoi nu se lasă până nu ajunge să vândă proprietăţile respective. Scopul agenţiei este să vândă 50 de apartamente pe lună, acum vinde cam 30 şi are mereu o serie de proiecte în aşteptare. Cele mai multe vânzări îi vin de pe internet, mai precis 80% dintre vânzări sunt încheiate cu cumpărători care văd online produsele companiei.

    Pentru anul în curs, Nebreda se gândeşte la dublare şi la creştere. Pentru viitorul mediu, se gândeşte însă la vânzare. „Deja sunt de 13 ani în România, planul meu este să vând în câţiva ani Imoteca şi să mă întorc la Bilbao. Voi rămâne însă mereu cu un picior în România, pentru că nu îi voi abandona niciodată pe clienţii mei de la GIS şi sper să revin constant şi să mă ocup de ei.“ Pe GIS, Rafaela Nebreda are 60 de clienţi. Alături de aceştia şi de clienţii săi cărora speră să le vândă cât mai multe apartamente, Rafaela Nebreda este optimistă. Crede că piaţa imobiliară abia acum se aşază şi că preţurile mult mai echilibrate de acum vor aduce înapoi încrederea consumatorilor.

  • Tânăra care transformă prăjiturile în opere de artă – GALERIE FOTO

    Judit Czinke Poor este o artistă din Ungaria care creează ceva ieşit din comun: prăjituri de artă. 
     
    Poor este extrem de populară pe Facebook, având aproape 300.000 de fani. De curând ea şi-a făcut cont şi pe Instagram, iar fanii au început deja să se strângă.
     
    Sursă foto: Twistedsifter.com

  • Laurenţiu Trocan este noul Country Manager al D-Link România

    Începând cu 1 Martie 2016, D-Link l-a desemnat pe Laurenţiu Trocan în funcţia de Country Manager in Romania . Laurenţiu Trocan s-a alăturat echipei D-Link în 2014, dezvoltând strategii de marketing şi vânzări, atât pentru sectorul business, cât şi pentru consumatorii individuali.

    Sub conducerea lui Laurenţiu Trocan D-Link a lansat platforma mydlinkTM, portofoliul de produse mydlinkTM Home, precum şi servicii de supraveghere video împreună cu Telekom Romania.

    Laurenţiu Trocan are peste 15 ani de experienţă profesională în domeniile telecomunicaţiilor, IT/IS şi serviciilor medicale. Anterior colaborării cu D-Link România, Laurenţiu Trocan a coordonat activităţile de marketing, vânzări şi dezvoltare de business din cadrul companiei Softelligence România. De asemenea, a deţinut funcţia de Director de Marketing şi Vânzări pentru Medicover. Din 2004, timp de 3 ani, Laurenţiu a fost Director de Vânzări în cadrul Adecco IT România.  El este licenţiat al Facultăţilor de Comerţ Exterior şi Finanţe – Bănci, din cadrul Academiei de Studii Economice Bucureşti.

    “În noul rol de Country Manager îmi propun să coordonez implementarea strategiei globale a D-Link, şi anume consolidarea relaţiilor comerciale cu importatorii şi distributorii, crearea de noi canale de vânzare, în special în rândul operatorilor de telecomunicaţii şi al integratorilor, şi nu în ultimul rând consolidarea şi dezvoltarea relaţiilor comerciale cu partenerii tradiţionali din retail şi online”, a declarat Laurenţiu Trocan, potrivit unui comunicat de presă.

    D-Link este unul dintre cei mai importanţi producători de infrastuctură de reţea la nivel mondial, cu 30 de ani de experienţă în producerea de echipamente.

  • A fugit din România de frica comunismului, iar acum este directorul muzical al atracţiei turistice numărul 1 în Europa

    L-am întâlnit pe Vasile Şirli în biroul său din culisele parcului Disneyland Paris, în faţa unei imense console de mixaj. Lucra la retuşurile finale pentru cel mai recent spectacol tip musical realizat în cadrul parcului, The Forest of Enchantement: A Disney Musical Adventure. În încăpere se află poze ale colaboratorilor săi în realizarea melodiilor din musical, iar din loc în loc sunt aşezate jucării întruchipând personaje Disney. Şirli povesteşte în şoaptă despre marii artişti, dorind parcă să insufle interlocutorului admiraţia faţă de ei; punctează pe alocuri cu mâinile în discursul său, iar uneori reproduce ritmurile incluse în spectacol. Responsabilitatea lui în cadrul celui mai nou proiect al Disneyland Paris este de artistic music producer – „aceeaşi funcţie ca a lui George Martin pentru Beatles”, după cum explică artistul. Din spatele unui geam de sticlă, discută cu artiştii care interpretează melodiile, punctând plusurile şi minusurile performanţei acestora.

    Responsabilitatea de fiecare zi a  lui Vasile Şirli în cadrul parcului este cea de director muzical – printre rolurile sale se numără coordonarea muzicienilor care cântă live permanent în parc, schimbarea repertoriilor formaţiilor, muzica ce se aude în toate zonele parcului, diferită în funcţie de tematica respectivei zone. „Sunt responsabil de tot ce se întâmplă din punct de vedere muzical în parc şi este foarte incitant pentru că trebuie să lucrezi pe planuri diferite, într-o zi lucrezi cu Ceaikovski, în altă zi lucrezi cu Elton John, iar atunci când vine Phil Collins şi te complimentează pentru modul cum i-ai transformat muzica în spectacol, este extrem de plăcut.”

    Şirli este angajat al Disneyland Paris de la deschiderea acestuia, în 1992, şi îşi aminteşte cu lux de amănunte momentul când a fost recrutat. „M-au sunat să îmi spună că vicepreşedintele artistic al Disneyland Paris voia să mă vadă şi că Disney voia să creeze în Europa ceva special.” Până să ajungă aici, a fost „născut şi educat” în România, după cum îi place să spună. Originar din Banat, a studiat în Timişoara, iar la 19 ani a plecat în Bucureşti pentru a studia în cadrul Conservatorului (Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti în prezent). După terminarea studiilor, a lucrat vreme de opt ani ca editor la Editura Muzicală, unde a fost repartizat. În paralel, era şi muzicolog, axat pe muzica bizantină, iar mai târziu a început să scrie cântece pentru teatru şi cinema.

    În 1980, a fost cooptat în echipa casei de discuri naţionale, Electrecord, ca director artistic. „Am refuzat la început, nu mă interesa, dar au insistat colegii şi profesorii mei care mi-au spus: «mai bine unul de-al nostru decât unul de-al lor».” Spune că, după angajare, a vrut să îşi dea demisia de acolo în fiecare an, însă a reuşit să plece abia în 1984. „Mi‑a fost spus foarte discret, cu radioul foarte tare şi vorbindu-mi-se în şoaptă, nu pot să accept demisia, am să vă consider în an sabatic, an fără salariu, fiindcă altfel nu mai puteţi pleca din ţară”, îşi aminteşte el de o discuţie cu un superior. Pe atunci începuse deja să lucreze în străinătate cu artişti precum Lucian Pintilie sau Silviu Purcărete şi, dacă ar fi demisionat, nu ar mai fi putut să plece. A luat decizia plecării definitive din ţară în 1986, forţat de împrejurări.

    „Dosarul meu a ajuns la cabinetul numărul 2, care era al Elenei Ceauşescu, care controla totul. Mi s-a spus că dacă vreau să mai am viză de plecare, să mă duc la Paris să îmi cer prelungire de viză, cu alte cuvinte, «dacă înţelegi ce vrem să spunem, nu te mai întorci»”, îşi aminteşte artistul. Şi-a dorit de la început să fie freelancer şi a avut numeroase colaborări, printre acestea fiind şi cu PolyGram (care, după ce a fost achiziţionată de compania Seagram,  a fuzionat cu Universal Music Group în 1999 n.r.). „Nu a fost greu să mă adaptez aici, mi-a fost mai uşor decât este pentru generaţia actuală. Reprezentanţii acestei generaţii au mai puţină putere de luptă pentru că ştiu că se pot întoarce oricând acasă, pentru noi era mai uşor pentru că ştiam că nu avem drum de întoarcere”, explică Vasile Şirli hotărârea ce a stat în spatele carierei sale în Paris, departe de familie în primii ani.

    Propunerea de la Disneyland a venit prin intermediul vicepreşedintelui artistic al parcului, Jean-Luc Chopin, înainte de deschiderea atracţiei turistice. „Anterior, el era responsabil de departamentul de balet al operei din Paris. Era un muzician perfect la flaut, avea o ureche perfectă, era un profesionist excelent în management, dar şi artistic”, îl descrie Şirli. El nu a acceptat de la început propunerea, însă o clauză din contractul său care îi oferea libertatea de a lucra şi pentru proiecte din afara parcului l-au motivat de fapt să înceapă să lucreze la Disneyland Paris, în urmă cu 24 de ani.

     

  • Disputa Apple – FBI: o întrebare simplă cu un răspuns extrem de complicat

    Datele problemei s-au schimbat însă trei ani mai târziu, după ce Edward Snowden, angajat al NSA, a făcut publice mii de documente confidenţiale. Opinia publică a început să reacţioneze la ideea că guvernul poate accesa informaţii private, iar Apple a dovedit, încă o dată, că gândeşte cu un pas înainte.

    În 2014, noul sistem de operare folosit de Apple era primul care cripta toate datele din telefon, inclusiv fotografii, e-mail-uri sau istoria achiziţiilor de pe iTunes. Un update la modulul de securitate, menit să protejeze utilizatorul în cazul unui furt, avea rolul de a şterge integral conţinutul dispozitivului dacă parola era introdusă greşit de 10 ori.
    Care este legătura dintre un modul de securitate şi un proces între Apple şi FBI? Un iPhone 5C şi proprietarul său, Syed Farook.

    Farook, în vârstă de 28 de ani, şi soţia sa Tashfeen Malik, în vârstă de 27 de ani, au deschis focul în timpul unei petreceri la un centru de servicii sociale pentru persoane cu dizabilităţi din oraşul San Bernardino, în statul american California, omorând 14 oameni şi rănind grav alţi 21. Incidentul avea loc pe 3 decembrie 2015.

    Câteva ore mai târziu, poliţia care îi urmărea pe atacatori a deschis focul asupra unui vehicul de teren, la aproximativ trei kilometri de locul atacului, iar bărbatul şi femeia, dotaţi cu arme de asalt, pistoale şi haine de luptă, au fost ucişi.

    La câteva zile după atentat, într‑un rar discurs pe care l-a susţinut în Biroul Oval, preşedintele Barack Obama a încercat să liniştească o opinie publică americană tot mai îngrijorată în legătură cu lupta împotriva jihadismului, care până nu demult părea să se poarte în străinătate. Însă aceste declaraţii nu au reuşit să-i calmeze pe criticii săi republicani, care-l acuză de mult timp că subestimează puterea militanţilor.

    Pe un ton măsurat, el şi-a folosit cele 14 minute ale intervenţiei televizate pe postul naţional pentru a trasa, cu atenţie, o linie între ceea ce va face şi ce nu va face. Obama s-a angajat, de exemplu, să-i „vâneze pe conspiratorii terorişti“ oriunde s-ar afla. Însă „nu trebuie să ne lăsăm atraşi din nou într-un război terestru îndelungat şi costisitor în Irak şi Siria“, a subliniat el.

    Pentru a-i vâna „oriunde s-ar afla“, autorităţile trebuie mai întâi să ştie pe cine şi ce să caute. Iar acesta este principalul argument al FBI: telefonul lui Farook poate conţine informaţii ce pot duce la alţi terorişti sau ce pot dejuca acţiuni teroriste înainte ca acestea să se întâmple.

    Autorităţile au încercat fără succes să acceseze telefonul lui Farook, aşa că au obţinut un ordin judecătoresc care obliga Apple să ajute la obţinerea informaţiilor din iPhone. Chiar dacă reprezentanţii companiei au explicat că pentru acest lucru ei trebuie să construiască, de la zero, un cod de acces, cei de la FBI au cerut în continuare punerea în aplicare a ordinului.

    Pe 15 februarie, Tim Cook, CEO al Apple, a trimis un e-mail angajaţilor anunţându-i că nu va permite stabilirea unui „precedent periculos pentru libertăţile civile ale oamenilor“. El a întărit ideea că Apple nu are niciun fel de milă faţă de terorişti, dar că slăbirea securităţii pe telefoane nu este de bun augur. Cook a cerut crearea unei comisii de experţi în tehnologie şi drepturi civile pentru a discuta consecinţele împlinirii unui astfel de mandat asupra legii, securităţii naţionale şi a libertăţii personale.

    Autorităţile spun însă că nu au cerut celor de la Apple dezvoltarea unei „superchei“ care să deschidă orice iPhone; ci, mai degrabă, un cod care să permită reprogramarea unui anume telefon astfel încât să poată ghici parola fără ca toate datele să fie şterse după 10 încercări nereuşite. Odată ce software-ul a fost creat, autorităţile pot folosi „forţa brută“ pentru a bombarda telefonul cu diverse combinaţii până o găsesc pe cea corectă. Argumentul, crede Richard Quest, analist la CNN, e unul de ordin semantic: dezvoltarea unui software care să ocolească bariera de autoştergere şi să permită un hack este acelaşi lucru cu dezvoltarea unei superchei.

    Acuzaţiile nu au întârziat să apară: FBI i-a acuzat pe cei de la Apple că pun marketing-ul înaintea securităţii statului, în vreme ce Apple a acuzat biroul federal de incompetenţă.

  • Doi clujeni au trecut de la prototipuri pentru invenţiile lor la o afacere de succes cu ochelari şi căşti din lemn

    Prototip Studio sunt Ioana Ciurea şi Bogdan Goţia, doi tineri care şi-au dorit să aplice cunoştinţele dobândite în mediul academic într-un mod practic şi au ales să pornească propria afacere. „Am început să lucrăm împreună inventând lucruri şi făcând prototipuri pentru invenţiile noastre. De aici şi numele: ideea de a avea un studio creativ care să înglobeze preocupările noastre”, spune Ioana. Studioul a devenit cunoscut pentru căştile audio din lemn, primul lor produs, apoi au ieşit pe piaţă cu ochelarii din lemn „OO”. 

    Prototip Studio apreciază versatilitatea materialului. „Am început să lucrăm cu lemn pentru că ne place ideea unui material natural atât de versatil. Şi ne inspiră multitudinea de forme, texturi şi nuanţe generate de natură şi transpuse în lemn”, spune reprezentantul Prototip, Ioana Ciurea.

    Acum lucrează la o nouă versiune a căştilor din lemn, pentru care colaborează cu o echipă de ingineri de sunet „pentru a duce mai departe conceptul”.
    În plus, au creat şi piesele de mobilier „Scaunul triunghiular” şi „The table”. „Am descoperit frumuseţea de a lucra cu lemnul la primul proiect, cel al căştilor, şi apoi am dus mai departe ideile, ne-am perfecţionat tehnicile (…); ne place să experimentăm şi lemnul a fost o prima dragoste, însă ne surâde ideea asocierii de materiale şi tehnici de producţie pentru a ne concretiza ideile”, afirmă Ioana.

    În cazul Prototip Studio, investiţia în afacere a fost una minimă datorită faptului că au avut acces la un atelier care este dotat cu maşinărie CNC şi unelte de prelucrat lemn. „Am înaintat cu paşi mărunţi, cu proiecte mici a căror producţie am acoperit-o noi, şi tot noi ne-am ocupat de promovare şi marketing”, povesteşte antreprenoarea. Cei doi au vândut anul trecut 180 de perechi de ochelari, al căror preţ începe de la 300 de lei.

    Poate v-aţi întrebat şi ca mine cât de rezistente sunt produsele din lemn. „Deşi în aparenţă lemnul creează senzaţia unui material fragil, în funcţie de prelucrare el devine foarte rezistent”, spune Ioana. „Pentru primele modele de căşti am folosit lemn de bambus masiv, care este mult mai puţin casant precum plasticul spre exemplu şi datorită faptului că prin finisare devine impermeabil, nici probleme la schimbarea bruscă a temperaturii sau la umezeală, nu au fost.“

    Afacerea lor înglobează proiecte de design de obiect, proiecte de amenajări interioare şi proiecte de arhitectură. „2015-2016 este al treilea an în care lucram sub forma asta la Prototip Studio şi din 2015 veniturile au devenit constante şi stabile. În medie, per persoană venitul este 2.500 lei/lună”, spune ea. În afară de Prototip Studio, cei doi mai lucrează şi la brandul Double Bubble prin care promovează şi vând accesorii pentru casă.

    Cum se transformă o idee într-un obiect concret? „De la a-ti lumina un bec, cand ai o idee buna, pana la a tine in mana un obiect, este un drum interesant care pe noi ne face sa iubim ceea ce muncim. In primul rand ne tine in priza entuziasmul, apoi ne luam energia din micile rezultate obtinute pe percurs din teste si incercarile pe care le facem. Pana la final ideea se slefuieste si la propriu si la figurat pana devine realitate. E un parcurs solicitant si frumos in acelasi timp.”, povesteşte antreprenoarea.
     

  • Studiu RE/MAX: 81% dintre europeni găsesc locuinţa dorită în urma unei căutări realizate online

    Potrivit unei analize realizate în ţările din Europa de către  RE/MAX Europe,  81% dintre europeni găsesc locuinţa dorită  în urma unei căutări realizate online şi, de cele mai multe ori, împreună cu partenerul de viaţă. Raportat la piaţa din România, de asemenea, peste 50%  din cumpărătorii unei locuinţe au ajuns la proprietatea căutată tot prin căutări pe Internet.

    Potrivit studiului RE/MAX, la nivel european, 67% dintre cei care se află în căutarea unei case încep prin a căuta pe site-urile specializate în anunţuri imobiliare. Din total, 44% întreabă prietenii şi familia dacă ştiu de proprietăţi scoase la vânzare. De asemenea, 35% din total încep căutarea cu ziarele specializate în anunţuri.

    În ceea ce priveşte metodele prin care cei aflaţi în căutarea unei case chiar găsesc cea mai bună variantă, studiul RE/MAX Europe arată că cele mai mari şanse de reuşită – 76% – le au cei care au încep căutarea online.

    „Atât în România, cât şi la nivel European, chiar dacă o căutare a unei case începe online sau din anunţurile din ziare, un procent important din tranzacţii este încheiat printr-un agent imobiliar, procent care sperăm să creacscă de la an la an”, a declarat Răzvan Cuc, Preşedinte RE/MAX România.

    Analiza RE/MAX mai arată că, pentru 60%, fotografiile cu proprietatea pe care o trec pe lista de vizionări sunt extrem de importante şi pot face diferenţa.

    Studiul desfăşurat de companie mai arată că, la nivel european, 40% dintre persoanele care caută o proprietate o fac împreună cu partenerul, iar 25% singuri. Cel mai mare procent, în acest sens, este în Spania, unde 60% din cei care doresc o casă sunt cuplu. Pe locul al doilea este România, unde procentul este de 55%, iar în Franţa este de 31%. Pe piaţa din Turcia lucrurile stau diferit – aici doar 14% dintre cei care cumpără o casă sunt într-un cuplu.
    Mai mult de atât, analiza RE/MAX mai arată că 76% dintre cei care caută o casă au avut, până la acel moment o proprietate sau măcar o locuinţă închiriată.

    Costul locuinţei este, pentru cea mai mare parte a europenilor, cel mai important aspect atunci când vine vorba de achiziţia unei case. Pe locul al doilea se află locaţia, suprafaţa şi alte costuri ce le implică noua casă. Gradul de eficienţă energetică şi anul de construcţie joacă şi ele un rol important.

    Când vine vorba de vecinătăţi, pentru aproape 20% din cumpărători apropierea de un loc de joacă pentru copii este crucială, iar pentru cca. 19%, apropierea de o grădiniţă sau o şcoală. Din topul locurilor ce nu trebuie să lipsească din zonă sunt centrele comerciale, restaurantele şi bisericile.

    Este foarte interesant că tinerii şi femeile ar vrea în mod special să aibă o locuinţă în apropierea mall-urilor, în timp ce persoanele cu vârste cuprinse între 30 şi 39 de ani ar prefera să aibă în apropiere o grădiniţă sau o şcoală.

    RE/MAX Europa a realizat acest studiu având un eşantion reprezantativ de 8.000 de respondenţi din 16 ţări europene printre care Austria, Finlanda, Germania, Grecia, Italia, Portugalia, Spania, Elveţia, Turcia, Olanda.

  • Cum a reuşit o tânăra să facă 30.000 de lire sterline vânzând haine vechi. Face suficienţi bani să îşi plătească şcola şi 3 vacanţe pe an

    Laura Rose, 21 de ani, a început să-şi vândă hainele care nu i se mai potriveau  pentru a face bani de buzunar. Curând a descoperit că îi place să vândă haine şi a trecut şi în garderobele prietenilor. A început să vândă hainele prietenilor, însă a cumpărat haine şi de la magazine second hand, care apoi erau vândute mai scump pe eBay. Astfel a reuşit să câştige 30.000 de lire sterline, bani destui pentru a-şi plăti cursurile la universitate şi pentru trei excursii pe an, scrie Daily Mail.

    „Am început să-mi vând lucrurile de care nu aveam nevoie. Am câştigat doar vreo 20 de lire, dar mi-am dat seama că îmi plăcea să fac asta”, a declarat Rose. „La început m-am gândit că este o metodă bună de a face bani de buzunar, dar curând am început să vând şi lucrurile prietenilor”, adaugă ea.

    A început să cumpere produse de la licitaţii de pe eBay, pe care le vindea mai scump. „Cumpăram produse şi cu o liră, apoi le vindeam cu 20”, susţine ea. „Nu este uşor, îţi ia foarte mult timp pentru a avea succes, este o chestiune de perseverenţă. După vreo şase luni am început să fac un produs considerabil. Nu s-a întâmplat peste noapte.”

    Tânăra de 21 de ani susţine că această afacere îi aduce destui de mulţi bani pentru a-şi permite vacanţe în Spania, Franţa sau Italia.

  • Poveştile antreprenorilor români care folosesc lemnul ca materie primă pentru accesorii: rame de ochelari, ceasuri, căşti, genţi sau papioane din lemn

    Fiecare dintre antreprenorii care fac rame de ochelari, genţi, căşti, ceasuri şi chiar papioane din lemn are o legătură specială cu acest material, iar componenta comună întâlnită în poveştile lor este apropierea omului de natură prin intermediul lemnului. „Era metalelor începe să apună, iar lemnul este unul dintre materialele care par să capete o valoare tot mai mare în ochii societăţii. Chiar dacă aurul are o valoare net superioară din punct de vedere valoric, tot mai mulţi oameni renunţă la bijuteriile şi accesoriile din metale reci şi le aleg pe cele din lemn, mult mai apropiate de natură”, spune Ruben Perju, fondator al Noah Watch.

    Pentru Don Papillon papionul de lemn este metoda perfectă de a profita la maximum de lemnul folosit la designul interior. „Salvăm resturile de lemn exotic din foc, dându-le o soartă şic: le transformăm în materie primă pentru accesorii vestimentare remarcabile”, declară Alexandru Bucur, fondator al Don Papillon. Clujenii de la Prototip Studio apreciază versatilitatea materialului. „Am început să lucrăm cu lemn pentru că ne place ideea unui material natural atât de versatil. Şi ne inspiră multitudinea de forme, texturi şi nuanţe generate de natură şi transpuse în lemn”, spune reprezentantul Prototip, Ioana Ciurea.

    Pentru Răzvan Chelu afacerea cu genţi din lemn a pornit dintr-o combinaţie de iubire pentru design şi nostalgie, însoţită de pasiunea şi experienţa tatălui său în arta prelucrării lemnului. „Am crescut printre stive de cherestea şi miros de rumeguş şi am o legătură aparte cu acest material, care mi-a plăcut încă din copilărie. Fiecare bucată de lemn este unică, are un desen diferit, o culoare diferită, aşadar şi produsul final este unic”, îşi aminteşte Răzvan, fondator al Lemnia.

    Pe lângă materialul folosit pe care-l au în comun, toate aceste produse sunt realizate manual, cu migală, având în minte clientul şi nu cantitatea, iar atelierele unde sunt produse se află în Cluj şi în Bucureşti. Atenţia la detalii şi un proces de producţie mai lung sunt elementele comune ale lucrului în lemn. Personalizarea este la ea acasă când vine vorba despre aceste accesorii. Ceasurile Noah pot fi realizate după specificaţiile clientului. Acesta poate alege mărimea ceasului, esenţa carcasei exterioare, esenţa cadranului, acele, modelul de curea, dar şi textul sau imaginea care vor fi gravate pe spatele ceasului şi pe cutie. Pentru papion personalizarea vine în măsura în care clientul poate alege materialul textil sau esenţa lemnului, dar se pot face şi gravuri personale. Prototip Studio lucrează la personalizarea căştilor audio din lemn şi creează piese de mobilier „custom” pentru clienţi. „Majoritatea comenzilor pe care le primim sunt personalizate, iar atunci când avem de realizat o singură geantă, lucram între 2 şi 3 zile”, povesteşte Răzvan Chelu.

    Fiecare afacere a pornit pe drumul ei şi s-a dezvoltat cu un succes mai mare sau mai mic, susţinut de entuziasmul fondatorilor, dar şi de investiţia financiară, care s-a ridicat la ordinul miilor de euro. Datorită faptului că Don Papillon face parte dintr-o afacere mai mare, investiţia a fost mai mică, cam de 6.000 de euro, bani care s-au dus către achiziţionarea unor utilaje performante, însă în cazul Noah investiţia s-a ridicat la 40.000 de euro.

    Povestea Noah a început în iarna anului 2012, când doi tineri, Iosif Harasemiuc şi Ruben Perju, şi-au dat seama, după o cercetare de piaţă, că lumea caută altfel de accesorii şi s-au gândit la ceasuri din lemn. „Am avut visul de a dezvolta un brand de ceasuri de mână care să creeze produse excepţionale atât din punct de vedere funcţional, cât şi estetic. Doream un brand al cărui nume să aibă rezonanţă şi impact din punct de vedere vizual”, spune Ruben Perju. În prezent, Noah are pe piaţă o singură gamă de ceasuri, Feather Light, a căror greutate nu depăşeşte 50 de grame. Preţul unui astfel de ceas variază între 989 şi 1.600 de lei, în funcţie de materialele pe care le alege clientul. Majoritatea produselor se vând în România (85% dintre unităţi), iar restul pe pieţele internaţionale.

    Iosif susţine că Noah vinde 2,5 unităţi pe zi, în perioada vară-iarnă 2015 reuşind să vândă 305 ceasuri, iar cifra de afaceri a companiei pentru anul trecut este de 52.000 de euro. Pentru un ceas Noah, termenul de execuţie şi de livrare este de 15 zile lucrătoare. Acestea sunt realizate la sediul companiei din Cluj-Napoca şi nu sunt produse cu stocuri sau în serie. „Lemnul pe care-l folosim este colectat din toate colţurile lumii: Brazilia, America de Sud, Africa, Madagascar etc. Toate esenţele sunt exotice şi au o duritate care depăşeşte 2.000 de unităţi pe scara Janka – n.r scară de duritate“, afirmă Perju.

     

  • Oraş care nu mai aprobă deschiderea de noi şaormerii

    Vă liniştim, nu se întâmplă la noi, ci în Italia, în Verona. Oraşul lui Romeo şi al Julietei va limita numărul de “restaurante etnice”, după ce autorităţile locale au constatat o explozie a chioşcurilor cu kebab, gyros sau alte soiuri de prăjeli fast food, care pun în pericol tradiţionalele polenta sau sosul ragu făcut din raţă, la foc mic.

    Primarul Flavio Tosi a anunţat că nu vor mai fi aprobate deschideri de noi restaurante care pun în pericol moştenirea culturală şi patrimoniul oraşului.

    La rândul lor autorităţile din Veneţia iau în consideraţie limitarea magazinelor alimentare, de suveniruri, a centrelor de transferuri băneşti sau a centrelor de acces internet care au proliferat şi care aparţin imigranţilor chinezi sau musulmani.  Primarul Luigi Brugnaro se plânge că suvenirurile ieftine şi de provenienţă dubioasă contribuie la “disneyficarea” oraşului, sunt lucruri care nu au nimic în comun cu istorial locală şi creează, în plus, şi disconfort.

    În Florenţa au intrat în vigoare deja o serie de restricţii comerciale. Este vorba de magazine cu specific, restaurante fast food, puncte de acces la intrnet, ba chiar şi saloane de masaj.

    Demersul autorităţilor locale se înscrie într-un set de legi menite să apere Italia de influenţa în creştere a migranţilor şi a obiceiurilor aduse de aceştia. În Italia se află oficial circa 1,6 milioane de musulmani.

    Pe de altă parte, instanţa supremă italiană a anulat recent o lege care ar fi acţionat pe plan regional, în Lombardia, şi care ar fi limitat construcţia de moschei. Legea a fost iniţiată de Liga Nordului anul trecut, şi propunea ca noile construcţii să se încadreze în arhitectura tradiţională a oraşelor, iar religiile să fie recunoscute de stat.