Tag: incepere

  • Doi tineri români au venit cu o idee unică: creează şi vând ceasuri de mână din lemn – GALERIE FOTO

    Povestea Noah a început în iarna anului 2012, când doi tineri, Iosif Harasemiuc şi Ruben Perju, şi-au dat seama, după o cercetare de piaţă, că lumea caută altfel de accesorii şi s-au gândit la ceasuri din lemn. „Momentul in care am decis sa fim parteneri a fost primul pas din aceasta calatorie frumoasa dar totodata plina de peripetii. Am avut visul de a dezvolta un brand de ceasuri de mână care să creeze produse excepţionale atât din punct de vedere funcţional, cât şi estetic. Doream un brand al cărui nume să aibă rezonanţă şi impact din punct de vedere vizual”, spune Ruben Perju.

    Poate părea evident pentru unii, numele Noah este legat de personajul biblic Noe (Noah). „Noe a avut nebunia de a construi ceva unic, nemaiintalnit. La fel ca el, si noi avem un concept diferit care sta la baza fiecarui model de ceas.”, spun ei. Ei îşi asociază numele brandului cu arca lui Noe („realizată din lemn, inginerie avansată, inspiraţie divină, rezistenţă şi durabilitate, inovaţie”).

    De ce au ales să construiască ceasuri de mână din lemn? „Era metalelor începe să apună, iar lemnul este unul dintre materialele care par să capete o valoare tot mai mare în ochii societăţii. Chiar dacă aurul are o valoare net superioară din punct de vedere valoric, tot mai mulţi oameni renunţă la bijuteriile şi accesoriile din metale reci şi le aleg pe cele din lemn, mult mai apropiate de natură”, spune Ruben Perju, fondator al Noah Watch.

    În prezent, Noah are pe piaţă o singură gamă de ceasuri, Feather Light, a căror greutate nu depăşeşte 50 de grame. Preţul unui astfel de ceas variază între 989 şi 1.600 de lei, în funcţie de materialele pe care le alege clientul. Majoritatea produselor se vând în România (85% dintre unităţi), iar restul pe pieţele internaţionale. Ei susţine că Noah vinde 2,5 unităţi pe zi, în perioada vară-iarnă 2015 reuşind să vândă 305 ceasuri, iar cifra de afaceri a companiei pentru anul trecut este de 52.000 de euro. Pentru un ceas Noah, termenul de execuţie şi de livrare este de 15 zile lucrătoare. Ceasurile Noah pot fi realizate după specificaţiile clientului. Acesta poate alege mărimea ceasului, esenţa carcasei exterioare, esenţa cadranului, acele, modelul de curea, dar şi textul sau imaginea care vor fi gravate pe spatele ceasului şi pe cutie. 

    Acestea sunt realizate la sediul companiei din Cluj-Napoca şi nu sunt produse cu stocuri sau în serie. „Lemnul pe care-l folosim este colectat din toate colţurile lumii: Brazilia, America de Sud, Africa, Madagascar etc. Toate esenţele sunt exotice şi au o duritate care depăşeşte 2.000 de unităţi pe scara Janka – n.r scară de duritate“, afirmă Perju. Mai departe lemnul este trecut printr-un proces de stabilizare şi uscare, care conferă duritate cu până la 40% mai mare. „Am testat ceasurile Noah timp de 4 ani şi nu prezintă semne de uzură sau de deteriorare majore”, spune antreprenorul. Investiţia financiară în companie se ridică la 40.000 de euro, iar pentru 2016 plănuiesc să investească „mult mai mult în utilaje şi tehnologii de ultimă generaţie”.

    Dacă la începutul afacerii erau doar Iosif Harasemiuc şi Ruben Perju, din 2016 în structura companiei au intrat şi Cătălin Chiş şi Erik Barna, care se ocupă de partea de strategie şi de dezvoltarea afacerii. Pentru 2016, cei de la Noah îşi doresc să crească, să-şi internaţionalizeze brandul şi au un target ambiţios de a atinge o cifră de afaceri de 500.000 de euro. Însă set-up-ul businessului nu a fost floare la ureche „Din momentul în care am avut pentru prima dată ideea unor ceasuri din lemn şi până în momentul lansării brandului au fost aproape doi ani şi jumătate de muncă asiduă fără să culegem roade”, afirmă Ruben Perju. „In acest timp am studiat foarte multe modele de ceasuri, am facut sute de teste, am stricat zeci de ceasuri, am cautat cele mai subtiri mecanisme care totodata sa fie de top, am discutat cu mai multi ceasornicari, am studiat cele mai dure esente lemnoase din lume, am proiectat si reproiectat fiecare element al ceasului pana am reusit sa le asamblam si sa fim multumiti de rezultatul final.”, adaugă el.

  • Citeşte în noul număr Business Magazin din 21 martie 2016

    COVER STORY: Generaţia care face diferenţa. Zece proiecte care schimbă lumea în bine
     
    Vă prezentăm în acest număr zece astfel de proiecte, identificate în urma demersului Samsung, iniţiatorul conceptului „Generaţia A“. Proiectele de acest gen sunt câteodată mai puţin cunoscute, fie pentru că au o anvergură redusă, fie pentru că sunt la început de drum, însă multe dintre ele merită toată atenţia noastră.
     

    AFACERI: Secretele unei creşteri de 114%


    AUTO: Viitorul maşinilor automone în viziunea Renault

     


    SPECIAL: Creatorul superinteligenţei artificiale

     


    ANTREPRENORIAT: Joaca de banca virtuală

     


    Începând din 17 septembrie 2012, revista Business Magazin se distribuie în exclusivitate în reţelele Inmedio şi Relay sau pe bază de abonament.

     

  • Anunţul făcut de Wizz Air: adaugă două curse suplimentare de pe aeroportul din Bucureşti

    Compania aeriană low-cost Wizz Air a anunţat că va suplimenta frecvenţa curselor de la Bucureşti la Londra Luton cu încă două zboruri pe săptămână începând cu 20 mai 2016. Numărul săptămânal de curse dintre cele două capitale va ajunge astfel la 25.

    Totodată, compania va muta zborurile de pe aeroportul Lübeck la Hamburg, aflat în apropiere, şi va continua să ofere servicii low-fare spre nordul Germaniei. Din cauza problemelor financiare constante ale aeroportului Lübeck, Wizz Air va muta trei zboruri la aeroportul Hamburg începând cu 17 aprilie. Odată cu relocarea la Hamburg, Wizz Air va continua să ofere curse între regiune şi Gdansk cu 4 zboruri/săptămână şi către Skopje şi Kyiv cu două zboruri săptămânale.

    Compania low-fare a mai anunţat şi o nouă rută de la Sofia la Copenhaga, care va fi operată de trei ori/săptămână începând cu 13 iunie.

    “Nordul Germaniei este o piaţă foarte importantă pentru Wizz Air şi am constatat că un procent mare dintre pasagerii noştri călătoresc din sau spre locuri mai apropiate de Hamburg decât de Lübeck. Această mutare la Hamburg, al doilea cel mai mare oraş din Germania, va oferi şi mai multe beneficii pasagerilor noştri şi va susţine dezvoltarea economiei. Totodată, continuăm să creştem pe seama succesului nostru din Sofia cu o nouă destinaţie şi cu tarife scăzute în fiecare zi”, a declarat Gyorgy Abran, Chief Commercial Officer Wizz Air.

  • Cetatea Devei va fi deschisa pentru turisti in luna aprilie, dupa trei ani de lucrari

    Cetatea Devei va fi deschisa oficial la inceputul lunii aprilie pentru vizitatori, receptia lucrarilor fiind facuta, joi, cand au fost deschise doua incinte, care au fost reabilitate mai bine de trei ani, transmite corespondentul MEDIAFAX.

  • Tânărul de 36 de ani care şi-a făcut cea mai mare agenţie de turism online din România

    Daniel Truică este managing partner al Vola, cea mai mare agenţie de turism din online-ul românesc,  şi eroul unei poveşti de care România avea nevoie în ecosistemul antreprenorial.

    Doar în România, Vola.ro a vândut anul trecut bilete de avion, vacanţe, city break-uri şi alte servicii turistice care au însumat 42,47 milioane euro (echivalentul a 188,8 milioane lei), aceasta reprezentând o creştere de peste 54% faţă de anul 2014, când platforma online înregistra o cifră de afaceri de 27,51 milioane euro (122,3 milioane lei). Astfel, Vola.ro a încheiat cel mai bun an de până acum şi îşi păstrează poziţia de lider în rezervări turistice online în România.

    „Anul 2015 a fost cel mai bun an de până acum, pentru că am făcut cele mai îndrăzneţe lucruri de până acum. Am ieşit din zona de performance marketing şi am derulat primele campanii TV din istoria Vola.ro, am lansat produse unice pe piaţa din România. Aş spune că succesul înseamnă câteodată să ieşi din zona ta de confort”, a declarat Daniel Truică, managing partner şi unul dintre fondatorii Vola.ro.

    Fondată în 2007 de Daniel Truică împreună cu doi parteneri polonezi, Vola.ro s-a concentrat iniţial doar pe vânzarea biletelor de avion. Ulterior, portalul şi-a diversificat oferta, adăugând toate serviciile conexe călătoriilor: hoteluri, asigurări medicale, închirieri maşini, servicii corporate şi pachete (zbor + hotel) de tip city break şi vacanţă. Totul a început cu doi angajaţi şi un sediu de 50 de metri pătraţi, iar acum compania a ajuns la o cifră de afaceri de 42-44 de milioane de euro în 2015, adică o creştere de peste 50% faţă de anul trecut.

    Când s-a întors din Statelu Unite, unde plecase cu o bursă, Daniel Truică a ajuns şi pe la bunica din partea tatălui, undeva pe malul Dunării. Străbătuse America de două ori cu maşina, pe diagonală, din New York până în California. „M-a luat un unchi şi am fost să ne plimbăm pe malul Dunării. Ne-am uitat împreună în zare, vedeam staţia de epurare construită de Ceauşescu şi acum abandonată, în stânga, blocurile comuniste ale bulgarilor pe malul celălalt, apa murdară, de culoare cenuşie… şi unchiul zice: «Nepoate, au americanii ăştia aşa ceva?» Iar eu i-am răspuns: «Nu, unchiule, au multe, dar nu au Dunărea»”.

     Am stat doi ani în Statele Unite, când aveam 20-21 de ani. După care m-am întors în ţară şi am fondat IQads, un portal despre publicitate. La momentul respectiv, era puţin diferit faţă de ce este acum. Noi am avut ideea unui proiect de advert-gaming, o publicitate prin joc. Şi am pornit să vindem pachete publicitare către agenţiile de advertising din România şi către clienţii mari„, povesteşte Truică.

    După ce şi-a vândut participaţia la IQads, a fondat o firmă împreună cu doi tineri polonezi, care se ocupa cu turismul de nişă. După anul al doilea de facultate – era student la Finanţe-Bănci la Sibiu -, a plecat pentru trei-patru luni în America prin programul Work and Travel. Când s-a întors, pe polonezi i-a întâlnit din întâmplare într-un bar. Ei veniseră în România, voiau să îşi deschidă un birou, dar nu ştiau exact cum.

    Au aflat că toţi munciseră prin programul Work and Travel şi de aici a pornit totul. În decembrie 2004, cei trei au deschis firma Student Adventure, care a funcţionat cu acest nume până în 2007. Polonezii aveau acest business şi în ţara lor însă, în 2005, când Polonia a intrat în UE, programul a scăzut brusc prin deschiderea graniţelor. „Ştiam că vrem să facem altceva, nu mai voiam să facem aceste programe de Work and Travel, mai ales că România intra în Uniunea Europeană şi anticipam un declin similar celui din Polonia„, îşi aminteşte Daniel Truică.

    Acel altceva a apărut din întâmplare, în timpul unei plimbări. Firma Student Adventure tocmai obţinuse licenţă pentru a vinde bilete de avion pentru o companie care avea tarife preferenţiale pentru studenţi. „Noi aveam biroul pe Magheru şi ne plimbam pe bulevard, iar unul din colegii mei mi-a spus că poate ar trebui să intrăm cumva în ticketing pentru că avem licenţa asta, şi să ne acredităm IATA. I-am zis să se uite că pe parcursul a 100 de metri am trecut pe lângă patru agenţii de turism şi l-am întrebat: «Vrei s-o facem pe-a cincea?». Şi atunci i-am propus să o facem online. Eu aveam experienţă de la IQads şi aşa am ajuns la ideea unei agenţii online”.

    Vola.ro este cea mai mare agenţie online de turism din România, având, încă de la înfiinţare, o dinamică explozivă, atât ca cifră de afaceri, cât şi ca număr de angajaţi şi clienţi. Vola deserveşte persoane fizice sau companii, oferind servicii complete de turism: bilete de avion de linie şi low-cost, rezervări hoteluri, city break-uri, vacanţe, asigurări medicale de călătorie şi servicii de rent-a-car.

    De asemenea, Vola.ro este prima companie din România care a fost clasată pe primul loc, pentru trei ani consecutivi, în topul Deloitte Technology Fast 50, în Europa Centrală. În 2015, Vola România a avut o cifră de afaceri de aproximativ 42,47 milioane de euro, înregistrând o creştere de 54% faţă de 2014, iar la nivel de grup cifra de afaceri a fost de 63,25 milioane de euro.

    Daniel Truică nu a reuşit de unul singur această performanţă şi de-a lungul anilor a atras atenţia mai multor investitori, printre care şi 3TS Capital, companie de administrare a fondurilor de private equity şi venture capital, care a intrat în acţionariatul Vola în februarie 2015 printr-o investiţie de 5 milioane de euro. Vola a primit o investiţie de 500.000 de euro şi prin fondul Catalyst, administrat tot de 3TS, singurul fond Jeremie din România, tranzacţie finalizată în octombrie anul trecut. În aceeaşi perioadă, Marius Ghenea, unul dintre cei mai cunoscuţi business angels locali, s-a alăturat echipei 3TS Capital pentru a coordona investiţiile fondului din regiune. „3TS a investit în Vola prin fondul TCEE fund 3 încă de la începutul lui 2015, iar investiţia s-a făcut în primă instanţă în grupul fruvola, ce include şi compania din Polonia. 3TS Catalyst Romania este destinat pentru investiţii în companii de tehnologie din România şi iată de ce am fost interesaţi de o investiţie în Vola prin acest fond, mai ales prin poziţia de leadership pe care compania o are pe piaţa românească şi ritmul de creştere. Compania se află într-o verticală de business care este de interes pentru fondul nostru“, spunea Marius Ghenea, investment director la 3TS Capital.

    Vorbind despre aceste investiţii, Daniel Truică, managing partner Vola, spunea la finele anului trecut că „suntem la început, dar este un început bun. Pot să spun că am avut relaţie bună cu reprezentaţii fondului TCEE, cât şi cu Marius. Există mici spaime ale unui antreprenor înaintea acestui pas. Pentru că, evident, Vola a fost copilul nostru şi ai aceleaşi instincte de protecţie asupra businessului ca faţă de copilul tău. Când cedezi o parte din munca ta ai anumite anxietăţi, naturale. Din fericire, nu s-a concretizat nimic din temeri, dimpotrivă, lucrurile au mers foarte bine“.

    Vola este percepută ca fiind doar o agenţie de turism, însă Daniel Truică ţine să precizeze că este în primul rând o companie de tehnologie, iar multe dintre resursele financiare şi de management au mers în această direcţie. Vorbind despre Catalyst, Truică spune că „este un fond care înţelege companiile de tehnologie şi asta contează enorm, iar noi ne considerăm o companie de tehnologie. Probabil că publicul ne vede ca pe o agenţie de turism, însă coloana vertebrală a companiei este tehnologia şi punctul spre care se îndreaptă cele mai multe dintre resursele noastre, atât financiare, cât şi de management“.

  • Una dintre cele mai mari companii din România dă afară 2.000 de angajaţi

    Conducerea Complexului Energetic Oltenia a anunţat, marţi, în cadrul şedinţei Comisiei Mixte, că 2.000 de salariaţi vor fi concediaţi începând cu data de 1 iulie 2016. Liderii de sindicat ameninţă cu proteste şi cer să fie purtate noi negocieri.

    ”Măsurile organizatorice necesare în anul 2016, privind reducerea activităţii de exploatare a cărbunelui şi de producere a energiei electrice, vor avea ca efect desfiinţarea unui număr de aproximativ 2.000 de posturi şi implicit încetarea raporturilor de muncă începând cu data de 1 iulie 2016 a unui număr de 2.000 de salariaţi pentru motive care nu ţin de persoana salariatului”, se precizează în proiectul programului de restructurare pentru anul 2016.

    Dintre cei 2.000 de angajaţi vizaţi, 1.070 sunt pensionabili până la data de 31 decembrie 2019. Ceilalţi provin de la UMC Husnicioara (483 de salariaţi), SE Chişcani (56 de salariaţi), Reprezentanţa Bucureşti (6 salariaţi), Sector Seciuri (54 de salariaţi), Mina Tehomir (10 salariaţi) şi alte categorii, inclusiv TESA (321 de salariaţi).

    Sindicaliştii care au purtat negocieri cu managerul interimar al CEO, Laurenţiu Ciobotărică, s-au declarat nemulţumiţi de măsuri.

    Cititi mai multe pe www.gandul.info

     

  • Putin are răspuns la orice


    Traducere de Florin Caşotă


    – Domnule Preşedinte, acum 25 de ani am sărbătorit sfârşitul Războiului Rece. Tocmai a trecut un an cu mai multe crize şi mai multe conflicte armate ca oricând. Ce s-a întâmplat între Rusia şi Occident?

    Vladimir Putin: O întrebare grea. Am făcut totul greşit.

    – Totul?

    – Încă de la început, nu am reuşit să depăşim diviziunea Europei. În urmă cu 25 de ani Zidul Berlinului a căzut, dar zidurile invizibile au fost mutate în Europa de Est. Acest lucru a dus la neînţelegeri reciproce şi atribuiri de vinovăţie. Aceste ziduri sunt cauza tuturor crizelor de atunci până acum.

    – Ce vreţi să spuneţi? Când au escaladat lucrurile?

    – În 2007 mulţi oameni m-au criticat pentru discursul meu de la conferinţa despre securitate din München. Dar ce am spus acolo? Doar am semnalat faptul că fostul secretar general al NATO Manfred Wörner a garantat faptul că NATO nu se va extinde în est după căderea Zidului Berlinului. Foarte mulţi politicieni germani au avertizat lumea în legătură cu acest lucru, un exemplu este Egon Bahr. (Vladimir Putin primeşte de la purtătorul de cuvânt un dosar subţire. Conţine transcrierile mai multe convorbiri). ”N-au fost publicate niciodată„, spune Putin.

    – Despre ce fel de convorbiri este vorba?

    – De-a lungul anului 1990, pe vremea acea, cancelarul Germaniei Helmut Kohl şi ministrul de externe Hans-Dietrich Genscher au avut mai multe conversaţii cu preşedintele Gorbaciov şi cu alţi oficiali ruşi.

    (Putin citeşte cu voce tare, în rusă, din document. Degetul arătător urmăreşte fiecare propoziţie.)

    – De exemplu, asta a spus Egon Bahr pe 26 iunie 1990: ”Dacă nu facem acum paşi clari pentru a preveni diviziunea Europei acest lucru va duce la izolarea Rusiei„. Bahr, un om înţelept, a avut o sugestie concretă cu privire la modul în care ar putea fi evitat acest pericol: Statele Unite şi Uniunea Sovietică, dar şi alte state interesate ar trebui să redefinească o zonă în Europa Centrală care să nu fie accesibilă de către NATO cu structurile militare. Bahr chiar a spus că: în cazul în care Rusia ar fi de acord cu extinderea Nato, el nu va mai veni la Moscova. (Putin râde în bărbie)

    – S-a mai întors în Rusia?

    – Sincer, nu ştiu, spune Putin încă râzând.

    – Acum serios, statele centrale europene au dorit să devină membre ale NATO din proprie voinţă. Se aşteptau la securitate odată cu acest pas.

    – Am auzit asta de o mie de ori. Bineînţeles, fiecare stat are dreptul să-şi organizeze securitatea în ce fel doreşte. Dar statele care erau deja în NATO ar fi putut să-şi urmărească propriile interese şi să se abţină în legătură cu expansiunea NATO în estul Europei.

    – Ar fi trebuit NATO să refuze?

    – De ce nu? întreabă Putin în germană ignorându-şi translatorul.

    – Deoarece face parte din reguli ca NATO să accepte orice ţară liberă în cazul în care aceasta doreşte şi dacă îndeplineşte anumite condiţii

     – Şi cine a făcut aceste reguli? Politicienii, nu?, vorbeşte Putin, tot în germană, apoi trece înapoi la rusă. Nicăieri nu este scris că NATO trebuie să accepte anumite ţări.

    – De ce crezi că s-a întâmplat astfel?

    – NATO şi SUA îşi doreau o victorie completă asupra Uniunii Sovietice. Au vrut să stea singuri pe tronul din Europa. Acum ei stau pe tron şi noi discutăm despre toate aceste crize, care nu s-ar fi întâmplat altfel. Se poate observa aceeaşi tendinţă spre un triumf absolut şi în planurile de apărare antirachetă americane.

    – Însă scutul american antirachetă nu este unul defensiv?

    – În 2009, preşedintele american Obama a spus că scuturile antirachetă servesc ca apărare împotriva rachetelor nucleare iraniene. Însă acum există un tratat prin care este interzisă dezvoltarea de rachete nucleare de către Teheran. Cu toate acestea Statele Unite încă lucrează la scuturile antirachetă. Un tratat cu Spania a fost semnat, se pregăteşte un sistem în România, acelaşi lucru se va întâmpla în Polonia în 2018, o unitate radar va fi instalată în Turcia. Care este scopul acestor acţiuni?

    – Aţi explicat în detaliu greşelile pe care le-a făcut Occidentul în relaţia cu Rusia. Rusia nu a făcut nicio greşeală?

    – Da, am făcut greşeli. Dacă am fi prezentat interesul naţional într-un mod mai clar încă de la început, lumea s-ar fi aflat în echilibru acum. După destrămarea Uniunii Sovietice, am avut şi noi probleme, pentru care noi suntem responsabili: prăbuşirea economică, prăbuşirea sistemului social, separatismul şi, desigur, atacurile teroriste care au zguduit ţara noastră. În acest sens, nu trebuie să căutăm vinovaţi în străinătate.

    – În ultimul interviu acordat Bild, în urmă cu 10 ani, aţi declarat că Germania şi Rusia nu au fost niciodată mai apropiate. Cum este această relaţie în prezent?

    – A rămas simpatia reciprocă a popoarelor noastre şi va rămâne fundamentul relaţiilor noastre.

    – Nimic nu s-a schimbat?

    – Chiar şi cu ajutorul propagandei anti-Rusia din mass-media, Germania nu a reuşit să distrugă această simpatie.

    – Vă referiţi la Bild?

    – Nu mă refer la voi personal. Dar, bineînţeles, media din Germania este influenţată din greu de către ţara de dincolo de Oceanul Atlantic.

    – Nu ştiam asta. În ce stare se află relaţia dintre Germania şi Rusia?

    – Aveam o situaţie foarte bună în 2005. Schimbul comercial avea un volum de 80 de miliarde de dolari pe an. Mii de slujbe au fost create în Germania datorită investiţiilor ruseşti. În acelaşi timp, mai multe companii germane au investit în Rusia. În plus, existau foarte multe contacte culturale şi sociale între cele două ţări. Acum? Volumul schimburilor comerciale este la jumătate, aproximativ 40 mld. euro.

  • Forţele ruse au început să se retragă din Siria după ce Vladimir Putin a anunţat, luni seara, că Rusia îşi retrage cea mai mare parte a forţelor

    Primul grup de avioane de război a părăsit baza aeriană rusă din Siria, anunţă Ministerul rus al Apărării, relatează AP online.

    Această retragere are loc după ce preşedintele rus Vladimir Putin a anunţat luni seara că Rusia îşi retrage cea mai mare parte a forţelor din Siria, inclusiv unele aeronave.

    Ministerul apărării a anunţat că un prim grup a părăsit Siria, inclusiv un număr nespecificat de avioane de tip Su-34.

     Vladimir Putin a declarat, în cadrul unei şedinţe organizate la Kremlin, cu membri ai conducerii armatei ruse, că retragerea efectivelor ruse din Siria va începe marţi.

    “Cred că obiectivele stabilite de Ministerul rus al Apărării au fost, în linii generale, atinse. De aceea, am ordonat începerea retragerii celei mai mari părţi a forţelor ruse din Siria începând din 15 martie”, a declarat Vladimir Putin, citat de site-ul agenţiei TASS.

    La reuniunea desfăşurată la Kremlin au fost prezenţi inclusiv ministrul Apărării, Serghei Şoigu, şi cel de Externe, Serghei Lavrov.

    “Armata rusă a dat încă o dată dovadă de profesionalism şi de muncă de echipă”, a subliniat Putin, precizând că bazele militare ruse din Tartus şi Khmeimim “îşi vor continua normal activităţile”.

    Mai multe pe www.mediafax.ro
     

  • Avea 88 de ani când a intrat în afaceri, iar acum se bucură de un succes neaşteptat

    Earl Fultz avea 88 de ani, iar soţia sa Gloria Elmaleh era cu trei ani mai mică atunci când au decis să îşi lanseze prima lor afacere. În 2012, cei doi au început să vândă borcane cu sosuri şi mirodenii pregătite de Gloria. Succesul nu s-a lăsat aşteptat pentru cuplul din Greenport, New York, iar business-ul a crescut neîncetat în ultimii patru ani.

    După ce soţia lui a murit în urmă cu trei ani, Earl, care are în prezent 92 de ani, a continuat activitatea în memoria ei. Şi are planuri mari pentru viitor, scriu cei de la ziare.com.

    Născută într-o familie de evrei din Maroc, Gloria a venit în Statele Unite în timpul celui de-al doilea război mondial, împreună cu tatăl şi cu cei patru fraţi ai ei, pentru a scăpa de persecuţiile religioase.

    A ajuns în New York, unde Earl urma cursurile Universităţii Columbia. Tânărul Fultz a început să lucreze ca scriitor, iar matuşă Gloriei i-a fost agent literar. Aşa s-au cunoscut. Au urmat apoi căi diferite, însă cinsprezece ani mai târziu, ambii cu mariaje nereuşite în spate, s-au reîntâlnit. Mâncarea a fost mereu o pasiune comună. Preparatele marocane erau nelipsite în casa în care Gloria a crescut şi a continuat traditţa alături de Earl şi de copii.

    De-a lungul mariajului lor de jumătate de veac, Gloria a experimentat diferite modalităţi de a îmbina mâncărurile preferate de familia sa americană cu aromele marocane ale copilăriei sale. Astfel s-a născut reţeta pe baza căreia urma să fie creat mai târziu brandul cHarissa, o versiune mai blândă a sosului harissa, frecvent folosit în bucătăria marocană. Sosul creat de Gloria a condimentat mâncărurile familiei sale pentru aproape 25 de ani, potrivit sursei citate.

  • Şeful Google România va conduce, din iunie, divizia de new business pe regiunea Asia-Pacific

    Dan Bulucea, actualul Country Director al Google România va prelua un nou rol în cadrul Google: director New Business pentru regiunea Asia-Pacific. Dan Bulucea va lucra în biroul Google din Singapore, având obiectivul de a dezvolta noi oportunităţi de afaceri în regiunea Asia-Pacific, din Japonia, China sau India până în Australia şi Noua Zeelandă.

    Dan Bulucea a fost responsabil pentru dezvoltarea prezenţei şi strategiei Google în România, de la deschiderea biroului local în 2010. În aceşti aproape şase ani, eforturile Google România s-au concentrat pe sprijinirea companiilor româneşti în utilizarea cu succes a tehnologiilor online, promovarea tradiţiilor şi culturii româneşti cu ajutorul tehnologiei digitale (pe platforme precum Google Cultural Institute) şi dezvoltarea abilităţilor digitale în România, prin proiecte specifice în zona educaţiei.

    Dan Bulucea va conduce în continuare biroul local până la numirea noului Country Director al Google România.