Tag: incepere

  • Booksharing.ro, din pasiune pentru cărţi

    Dragoş Holban are 36 de ani, a terminat Facultatea de Informatică din Iaşi şi de 8 ani lucrează ca programator web. Colega sa Cristina Vulpe, de 30 de ani, a terminat medicina veterinară şi istorie la Iaşi; de doi ani lucrează în marketing online. Ei sunt cei care se ocupă, zi de zi, de Booksharing.ro, o comunitate online destinată iubitorilor de carte.

    „De când am început să învăţ programare web, caut idei de proiecte pe care să le realizez pe cont propriu. Am început cu un joc online în urmă cu 8 ani, de care nu am avut timp să mă ocup aşa cum mi-ar fi plăcut”, povesteşte Dragoş Holban, fondatorul Booksharing.ro. „Prin acest proiect încerc să rezolv o nevoie a iubitorilor de carte, şi anume cea de a face loc în bibliotecă pentru noile achiziţii şi, de ce nu, aceea de a citi ceva nou cu o investiţie cât mai mică. Promovarea site-ului a fost făcută în principal pe Facebook, prin prieteni şi puţin Adwords. Ca investiţie, nu a depăşit încă 1.000 lei, dar e foarte aproape”, spune Dragoş Holban.

    Care este însă motivul pentru care cineva ar alege Booksharing.ro? Avantajul faţă de schimbul clasic, de 1 la 1, explică echipa Booksharing, este că nu trebuie să găseşti pe cineva care să vrea cărţile tale şi, în acelaşi timp, să aibă ceva ce îţi doreşti tu. Făcând schimb în cadrul comunităţii, ai la dispoziţie mult mai multe cărţi din care să alegi şi fiecare va găsi pe site cărţi care să-i placă.
    Cum funcţionează, aşadar, platforma Booksharing.ro? Pentru a cere cărţi de la alţii, utilizatorii trebuie să câştige puncte pe care le vor folosi pentru a primi cărţi gratis de la alţi utilizatori. Punctele în cauză se câştigă atunci când utilizatorul adaugă volume pe care vrea să le dea altora; fiecare carte adăugată îi va aduce 0,25 puncte. Un alt mod de a obţine punctele este să răspundă unei cereri de la un alt cititor: fiecare carte trimisă îi va aduce 1 punct. Există însă şi limite: utilizatorul poate cere maxim dublul cărţilor pe care le oferă. De exemplu, dacă acesta va da 2 cărţi, va putea primi 4. La început, după adăugarea primelor 4 cărţi şi, implicit, atribuirea primului punct, utilizatorul va putea cere o singură carte.

    „În urmă cu aproximativ jumătate de an mi-a venit ideea care a dus la realizarea site-ului Booksharing.ro. Am început să lucrez la el în timpul liber şi «lansarea» oficială a fost numai după o lună, în noiembrie 2015. M-am inspirat şi din alte site-uri similare existente în SUA care oferă funcţionalităţi asemănătoare.” Unul dintre site-urile de care vorbeşte Dragoş Holban e BookMooch, o platformă din Statele Unite care se bazează pe acelaşi sistem, cu scopul de a da acces la cărţi unui număr cât mai mare de iubitori ai lecturii. Cel mai bine exprimă această idee motto-ul unui alt site, BookCrossing.com: „If you love your books, let them go“. BookCrossing este mai degrabă un experiment social decât un business: cititorii sunt încurajaţi să lase cărţi în locuri publice, de unde alţii să le poată ridica. Procesul este simplu: cititorul foloseşte platforma pentru a printa o etichetă pe care o ataşează apoi cărţii.

    Odată ce cartea este înregistrată pe site, cititorul o lasă pe o bancă într-un parc sau pe un scaun din metrou; cel care o găseşte este rugat să anunţe acest lucru pe site, astfel încât primul proprietar să ştie la câte persoane a ajuns, de-a lungul timpului, cartea sa.
    „În 5 luni am ajuns să avem aproximativ 1.000 de cărţi disponibile pe site. La cum evoluează, cred că vom ajunge la peste 5.000 de cărţi şi 2000 de utilizatori activi până la sfârşitul anului”, spun cei doi. Ei nu consideră Booksharing.ro o afacere, dar nu exclud ideea unor parteneriate, atât timp cât ele vin cu bune intenţii. “Nu vedem acest site ca un start-up, ci ca o pasiune şi ne-ar plăcea să devină atât de cunoscut încât anumite branduri mari din România să dorească să-şi asocieze imaginea cu această idee, şi să devină susţinători sau promoteri ai site-ului.”

    Când vine vorba despre antreprenori pe care îi admiră, Dragoş îl menţionează pe colegul său Costi, actual CEO al IntelligentBee, care îi este alături de 8 ani, „de când am început să lucrez în acest domeniu al web-ului“.

    Hobby-urile lui Dragoş? Trenuleţele, gadgeturile şi cei doi copii, spune el zâmbind. Colega sa împărtăşeşte pasiunea prietenului său pentru cărţi sau filme poliţiste şi science-fiction. Ea lucrează şi la alte câteva proiecte destinate iubitorilor de carte: „un blog personal, un site de nişă destinat audienţei americane (www.Booksforwhat.com), precum şi un website cu publicaţii gratuite. Dar în afară de booksharing.ro, nu cred că timpul îmi va permite implicarea în alt proiect în viitorul apropiat“. Timpul este o problemă şi pentru Dragoş, care lucrează doar o oră sau două pe zi la site-ul Booksharing: „Mai mult nu am”, recunoaşte el. „Uneori, când sunt multe cărţi de aprobat sau editat, două ore se pot transforma în patru, mai ales dacă întârzii din cauza jobului şi îmi rămân multe titluri de modificat”, spune şi Cristina.

    „Nu îmi plac calculele şi estimările de afaceri, cu toate că am avut ocazia să intru în contact cu această zonă. Cred, în schimb, în pasiunea şi în a face ceva ce-ţi place, şi dacă acest lucru ajută şi pe cei din jur, se poate dovedi a fi o bună idee de afaceri”, încheie Dragoş Holban.

  • Blue Air introduce trei curse noi pe rutele interne

    Blue Air lansează începând cu 1 octombrie curse între Iaşi, Cluj-Napoca şi Timişoara, potrivit ZF

    Odată cu lansarea celor trei rute, Timişoara devine cel de-al şaptelea aeroport pe care operează compania. În total, Blue Air va deservi 73 de rute, dintre care cinci vor fi interne.

    Blue Air şi-a inceput dezvoltarea pe plan intern în data de 25 octombrie 2015 cu deschiderea zborului  Bucureşti – Iaşi. La acesta se mai adaugă şi ruta Bucureşti – Cluj-Napoca, care se va inaugura pe 3 iunie 2016.

    Biletele de avion sunt disponibile la tarife începând de la 89,99 lei (preţ pe segment de zbor, TVA şi taxe incluse, locuri limitate), tarif ce include gratuit un bagaj de mănă în limita a 10 kg, 1 bagaj de cală în limita a 32 kg şi un snack pe timpul zborului.

  • Upgrader, programul care-şi propune să ajute afacerile antreprenoriale să se dezvolte

    Conform unei recente statistici, doi tineri din zece sunt tentaţi de antreprenoriat, dar există elemente – birocraţia, finanţarea sau taxele – care, spun ei, sunt principalele obstacole. În aceste condiţii, întâlnirea cu un mentor sau cu un business angel, cu un antreprenor cu state vechi, poate fi hotărâtoare pentru dezvoltarea afacerii şi reuşita tânărului antreprenor.

    Dar şansele de succes cresc atunci când cineva realizează conexiunea între tânărul începător şi cel cu experienţă, iar aici intră în scenă Upgrader, programul gândit de Constantin Stanciu şi Valentin Ion. „Prin numele ales vrem să evidenţiem faptul că, atunci când intrăm în contact cu un start-up, prin acţiunile noastre încercăm să-l upgradăm, să-l ducem la un nou nivel, indiferent de stadiul în care se află. Upgrader organizează un program care îşi propune să ajute afacerile antreprenoriale aflate la început de drum să se dezvolte“, explică Constantin Stanciu.

    Concret, cei doi formează grupuri de 20 de antreprenori, care, în urma unui proces de circa o lună, sunt ajutaţi să îşi găsescă direcţia potrivită pentru validarea ideii lor şi să îşi stabilească o strategie pe termen lung de dezvoltare. „Am strâns în program antreprenori consacraţi, cu experienţă, care au ajuns la un anumit nivel şi care interacţionează cu tinerii antreprenori.“ Întâlnirile sunt în general restrânse, dar organizează şi workshopuri care îi ajută pe începători să intre în contact cu lumea afacerilor. Printre antreprenorii consacraţi se numără Bogdan Tudor, fondator al Class IT, Al Kamara, fondator al agenţiei de advertising Wave Division, Dan Ştefan, fondatorul Autonom Rent a Car, şi mulţi alţii care s-au arătat, la discuţii, foarte deschişi să participe.

    Un prim program de acest fel va începe la mijlocul lunii aprilie; până atunci cei de la Upgrader au organziat întâlniri sub ideea „De la start-up la o afacere profitabilă“. „În fiecare lună aducem câte trei antreprenori şi fiecare are la dispoziţie câte 30 de minute pentru a oferi publicului câte un sfat din zona antreprenorială, public format în cea mai mare măsură din fondatori de start-up-uri. În cadrul evenimentelor şi tinerii antreprenori vor putea să îşi prezinte, în trei minute, activitatea; este acesta un exerciţiu pentru ei, pentru viitoarele discuţii cu investitorii. În acelaşi timp vor avea posibilitatea să primească feedback de la antreprenori şi public“, spune Stanciu. Un alt tip de eveniment este Upgrader Arena, un concept care va fi organizat prima oară în mai, unde vor aduce investitori care vor forma un juriu şi în faţa acestuia vor apărea acele start-up uri care sunt pregătite să aibă o discuţie cu un investitor.

    De unde vine dorinţa de a ajuta? „Şi eu, şi partenerul meu am lucrat într-un ONG şi de trei ani organizăm genul acesta de proiecte, pentru antreprenori şi pentru manageri. Pentru cei ce merg cu bicicleta la birou am organizat «Business pe bicicletă», un concept care demonstra că bicicleta poate fi un mijloc de transport şi oamenii pot avea un stil de viaţă sănătos, dar şi programe pentru antreprenori, workshopuri, evenimente de networking, şi am văzut potenţialul pe care îl constituie în România tinerii şi dorinţa lor de a face antreprenoriat. Parcă s-a schimbat conceptul faţă de acum câţiva ani, văd că oamenii au început să îşi dorească să facă antreprenoriat care are la bază o pasiune, are un scop, are un impact şi creează o comunitate. Parcă nu mai sunt pe primul loc conceptul câştigului pe termen scurt, oamenii sunt mai comunicativi, mai deschişi, fac mult mai multe parteneriate. Oamenii au început să conştientizeze că ce se întâmplă în societate depinde de noi toţi, că fiecare avem câte un impact.“

    Şi Upgrader priveşte partea financiară cu oarecare detaşare. Compania se finanţează din resurse proprii şi iniţiatorii proiectului nu se gândesc pentru moment la breakeven, acesta nu este o ţintă. „Programul implică o serie de taxe, însă nu este o afacere care mizează pe câştiguri, ci mai degrabă pe impactul pe care îl au şi comunitatea pe care o poate crea pe termen lung.“

    Constantin Stanciu, absolvent de marketing, a lucrat în mai multe companii, unde a dezvoltat strategii de vânzări sau parteneriate, iar Valentin Ion se ocupă cu partea tehnică, are experienţă pe zona de programare, situri, promovare în online, campanii. Cum cred că vor evolua? „Cel mai important lucru pentru noi este să continuăm, pentru că vedem că lucrurile se schimbă. Vrem să creăm o comunitate care să se susţină şi să poată genera noi start-up-uri de succes. Ne vedem, peste câţiva ani, ca locul în care orice start-up îşi găseşte o resursă, indiferent de nevoia pe care o are, de mentor, de training, de investiţii, de comunitate, de networking.“

    „Pentru dezvoltarea noastră, ca societate, ar trebui în primul rând ca noi, românii, să ajungem la momentul în care să ne dorim să fim ceea ce putem fi noi cel mai bine, din ceea ce suntem, şi să nu ne dorim să fim ca alţii. Mi se pare un moment crucial în dezvoltarea noastră, cel în care acceptăm cine suntem şi încercăm să ajungem cea mai bună variantă a noastră, să ne acceptăm situaţia, să ne acceptăm tradiţiile, să începem să ne respectăm tradiţiile, lucru care cred că va duce la un alt pas foarte important de care avem nevoie, acela de a fi mai uniţi“, spune Stanciu.

    Avem nevoie de unitate şi în această unitate toţi trebuie să fim conştienţi că avem un impact, cât de mic. „Şi noi încercăm să transmitem lucrul acesta start-up-urilor cu care lucrăm. Chiar dacă ai doi angajaţi şi 100 de clienţi într-un an, trebuie să te gândeşti la exemplul pe care îl oferi în societate, pentru că tu, în start-up-ul tău, creşti o comunitate de clienţi, de parteneri, de angajaţi. Dacă vei reuşi să o impactezi pozitiv, fiecare, la rândul lui va transmite mai departe ceea ce tu ai realizat.“

  • Totul despre noul iPhone: cum arată şi ce face SE, cel mai nou pariu al Apple

    Noul iPhone SE (a se citi “essay”, după cum ne precizează Apple) poate fi caracterizat, foarte pe scurt, astfel: un iPhone 6S de mărimea unui iPhone 5S. Preţul? Ceva mai mic decât în cazul seriei 6, respectiv 399 de dolari.

    Apple îl numeşte “cel mai puternic smartphone de 4 inci realizat vreodată”, şi pe bună dreptate; nimeni  nu şi-a pus măcar problema să doteze un device cu display de doar 4 inci cu atât RAM şi cu un procesor atât de puternic.

    Vorbim de un procesor Apple A9 alături de un coprocesor M9. Camera este de asemenea preluată de la seria 6, mai precis un iSight de 12 megapixeli cu flash dual-tone şi posibilitatea de a filma în 4K.

    “Mulţi, foarte mulţi clienţi ne-au cerut acest model”, a spus CEO-ul Tim Cook în timpul conferinţei. “Iar astăzi ei au primit ce au cerut.”

    iPhone SE va avea un preţ de plecare de 399 de dolari pentru modelul cu memorie de 16 GB şi va ajunge până la 499 de dolari pentru modelul cu 64 GB. El va fi disponibil în culori tradiţionale Apple precum gold şi rose gold, dar şi pe argintiu sau negru.

    Precomenzile încep pe 24 martie, iar până la sfârşitul lunii mai SE va fi disponibil în peste 100 de ţări.

    Sursă video: The Verge

  • Totul despre noul iPhone: cum arată şi ce face SE, cel mai nou pariu al Apple

    Noul iPhone SE (a se citi “essay”, după cum ne precizează Apple) poate fi caracterizat, foarte pe scurt, astfel: un iPhone 6S de mărimea unui iPhone 5S. Preţul? Ceva mai mic decât în cazul seriei 6, respectiv 399 de dolari.

    Apple îl numeşte “cel mai puternic smartphone de 4 inci realizat vreodată”, şi pe bună dreptate; nimeni  nu şi-a pus măcar problema să doteze un device cu display de doar 4 inci cu atât RAM şi cu un procesor atât de puternic.

    Vorbim de un procesor Apple A9 alături de un coprocesor M9. Camera este de asemenea preluată de la seria 6, mai precis un iSight de 12 megapixeli cu flash dual-tone şi posibilitatea de a filma în 4K.

    “Mulţi, foarte mulţi clienţi ne-au cerut acest model”, a spus CEO-ul Tim Cook în timpul conferinţei. “Iar astăzi ei au primit ce au cerut.”

    iPhone SE va avea un preţ de plecare de 399 de dolari pentru modelul cu memorie de 16 GB şi va ajunge până la 499 de dolari pentru modelul cu 64 GB. El va fi disponibil în culori tradiţionale Apple precum gold şi rose gold, dar şi pe argintiu sau negru.

    Precomenzile încep pe 24 martie, iar până la sfârşitul lunii mai SE va fi disponibil în peste 100 de ţări.

    Sursă video: The Verge

  • Omul care a “inventat” o nouă slujbă: i-a venit ideea când stătea la coadă pentru a-şi plăti o factură

    Giovanni Cafaro a “inventat” o nouă slujbă, statul la coadă pentru alţii. I-a venit ideea când într-o zi când stătea la coadă pentru a-şi plăti o factură, informează The Economist.

    “M-am gândit că aş putea să fac asta şi pentru alţii”, a spus el. Cafaro tocmai îşi pierduse slujba aşa că a început noul job cu mult entuziasm. A împărţit pliante şi în curând a găsit mai mulţi clienţi gata să-l plătească pentru a sta la coadă pentru ei. Astfel a a apărut o nouă slujbă intitulată “codista”. Mulţi dintre clienţii italianului sunt companii care preferă ca acesta să stea la cozi, iar angajaţii lor să-şi petreacă timpul mai productiv.

    Giovanni Cafaro are un contract standardizat, un salariu minim (10 euro pe oră înainte de deduceri), asigurare dată de stat (în caz în care cad pe scări, explică el). De asemenea, Cafaro predă un curs de cinci ore pe Skype în care explică de ce documente este nevoie pentru un anumit lucru, semnături, taxe etc.

    Potrivit Codacons, italienii petrec în medie 400 de ore pe an stând la o coadă, ceea ce înseamnă că sunt risipiţi 40 miliarde de euro, potrivit estimărilor.

    Este ironic, dar iniţiativa lui Cafaro a dus la încă un nivel de birocraţie. Cei care vor să-l angajeze trebuie să plătească contribuţiile sociale şi să se ocupe de hârţogăraie, chiar dacă ei îl angajează doar pentru o oră. 

    Ilustraţie: David Parkins

  • Un român a câştigat celebrul maraton “6633 Ultra” la Polul Nord. Tiberiu Uşeriu, campion la -60 de grade Celsius. Alţi doi români au terminat pe podium

    Celebrul maraton “6633 Ultra”, care s-a desfăşurat dincolo de Cercul Polar, a fost câştigat în acest an de un român, pentru prima dată în instoria acestui maraton, Tiberiu Uşeriu alergând 566 de kilometri, transmite corespondentul MEDIAFAX.

    Tiberiu Uşeriu a trecut linia de stat la ora 4.44, după ce a alergat pe gheaţă, la temperaturi care au ajuns până la minus 62 de grade, 566 de kilometri.

    “Şi avem un câştigător la ediţia 2016-a a Maratonului Artic 6633 Ultra: Tiberiu Uşeriu din România a trecut linia de sosire la Tuktoyaktuk azi la ora 4.44 PM. Tibi a condus de la început până la sfârşit şi a meritat! Este, fără îndoială, un campion”, au anunţat organizatorii maratonului.

    Ceilalţi doi românia, Andrei Roşu şi Vlad Tănase au încheiat concursul pe locul trei, fiind primul tandem care ajunge pe podium.

    Andrei Roşu descrie pentru Digi 24 ultramaratonul Arctic ca fiind o luptă pentru supravieţuire. Citiţi aici povestea lui Andrei Roşu, cel care de la 16 până la 24 de ani a cântat într-o formaţie, iar în ultimii 15 ani a fost bancher la Unicredit.

    Din 2007 şi până la ediţia din acest an din cei peste 200 de participanţi doar 19 au reuşit să treacă linia de sosirea. La ediţia 2016 au luat statul 12 concurenţi, doi au abadonat maratonul, ceilalţi reuşid să treacă linia de sosire.

    Cei trei români au preluat conducerea cursei încă din prima zi de competiţie,însă înainte de ultimul checkpoint au fost depăşiţi de un alegător din Singapore.

    Bistriţeanul de 41 de ani care a dus steagul României la Polul Nord s-a antrenat întreaga iarnă în Pasul Tihuţa din Munţii Călimani, a alergat la bustul gol, a dormit sub cerul liber în nopţile geroase de iarnă şi a făcut baie la copcă pe ger pentru a rezista la Polul Nord.

    Maratonul a început în 11 martie şi s-a încheiat pe 19 martie.

    “Şi în lac s-a dus, dimineaţa se tăvălea în zăpadă şi se antrena pentru aşa ceva, dormea afară în sac de dormit. El nu mănâncă carne de câţiva ani, numai peşte şi cereale, şi-a pregătit organismul pentru maratonul ăsta”, a declarat mama lui Tiberiu pentru Digi 24

  • Generaţia care face diferenţa

    Am auzit de nenumărate ori că schimbarea începe cu propria persoană, cu prieteni sau cu cei apropiaţi, care ne împărtăşesc valorile şi idealurile. Astfel se nasc proiectele care schimbă în bine lumea, astfel apar idei care se transformă în proiecte, care devin sau se integrează în campanii şi care obţin rezultate neaşteptate.

    Vă prezentăm în continuare zece astfel de proiecte, identificate în urma demersului Samsung, iniţiatorul conceptului „Generaţia A“. Proiectele de acest gen sunt câteodată mai puţin cunoscute, fie pentru că au o anvergură redusă, fie pentru că sunt la început de drum, însă multe dintre ele merită toată atenţia noastră. ,,Dacă anul trecut Generaţia A a prins contur, anul acesta ne-am dorit să aibă o voce şi mai puternică. Tocmai de aceea am căutat şi sprijinit iniţiativele Generaţiei A care fac diferenţa pentru că, pentru noi, progresul este suma schimbărilor în bine. Ne-am bucurat să vedem atât de multe proiecte înscrise pe platforma www.generatiaa.ro şi credem că împreună cu cei implicaţi, atât cei care au propus proiecte, cât şi cei care ne-au ajutat în procesul de selecţie, am reuşit să aducem în faţa tuturor acele iniţiative care au cel mai mare impact pozitiv asupra comunităţii şi generaţiei noastre’’, spune Cristian Cojocaru, head of telecom division, Samsung Electronics Romania.

    Demersul de descoperire, promovare şi susţinere a unor proiecte româneşti sintetizează excelent aspiraţiile generaţiei tinere: „Progresul este suma schimbărilor în bine din societate”, spune Victor Kapra, unul dintre endorserii campaniei, participant şi în procesul de jurizare al proiectelor. Există o energie încurajatoare în România, sunt o mulţime de tineri care au idei de proiecte, realizări interesante şi puterea de a aduce optimism în societate. „Problema este că, prea concentraţi pe proiectele lor, aceşti tineri nu au timp întotdeauna sau nu ştiu cum să se promoveze şi din această cauză obţin sprijin uneori foarte greu. «Tu eşti Generaţia A» a reuşit o performanţă; aceea de a scoate la lumină şi de a atrage atenţia, cu ajutorul publicului online, asupra potenţialului pe care îl au proiectele selectate. Beneficiile sunt substanţiale – proiectele alese sunt exemple inspiraţionale pentru alţi tineri şi rezolvă totodată probleme ale societăţii, de la sprijinul pentru categorii sociale defavorizate, protecţia mediului, sport de masă şi până la necesităţi culturale“, spune Kapra.

    Tinerii cu iniţiative şi-au putut înscrie proiectele, la începutul acestui an, într-o competiţie din care au fost selectate cele mai interesante 30. Dintre acestea au fost selectate, prin vot, de către un juriu de specialişti, cele mai bune 10, pe care le veţi regăsi în paginile următoare:

    Primul ghid turistic din România dedicat călătorilor pe două roţi

    Aplicaţia de care orice tânăr bucureştean sau turist are nevoie

    Promovarea României în Zigzag

    Cărţile pe faţă: cel mai bun motiv pentru a-ţi ascunde faţa pe Facebook

    Upgrader, programul care-şi propune să ajute afacerile antreprenoriale să se dezvolte

    Un proiect pentru studenţi. „Mi-am dorit să nu am o studenţie banală şi am vrut să las ceva în urma mea. De aici până la ideea proiectului a fost doar un pas.”

    Booksharing.ro, din pasiune pentru cărţi

    Administratorul blocului trece în online

    Promovez România. Despre ţară, gastronomie, oameni şi poveştile lor

    InnerSound: la confluenţa artelor momentului

     

     

  • Cea mai misterioasă insulă din Mediterană: doar 1.000 de oameni au voie să o viziteze anual – GALERIE FOTO

     
    Insula Montecristo a devenit celebră după ce Alexandre Dumas a descris-o în romanul Contele de Monte Cristo. Pe această insulă, spune legenda, se află îngropate comori ale unor piraţi celebri.
     
    Doar 1.000 de turişti au voie să păşească, anual, pe insula Montecristo, iar viza se primeşte după o aşteptare de minim trei ani. 
     
    Zvonuri despre bogăţiile de aici au început să circule în secolul XIII, atunci când Mănăstirea St. Mamilian, amplasată pe insulă, a devenit una dintre cele mai înstărite din Europa. Alţii spun că piratul turc Barbă-Roşie ar fi ascuns aici mare parte din aurul furat în timpul expediţiilor sale din secolul al XVI-lea.
     
    În 1860, Regatul Italian a anexat Montecristo, cedând-o în 1889 marchizului Ginori, care a transformat-o într-o rezervaţie naturală. În 1971, insula a revenit statului italian, care în 2008 a deschis-o publicului.
     
    Fotografii: DailyMail
  • Fata a pus câteva monezi în pălăria muzicianului. Ce s-a întâmplat în doar câteva secunde te va lăsa fără cuvinte!

    Fetiţa care se afla în piaţă din întâmplare a pus câteva monezi în pălăria unui muzician care se afla acolo. Nimeni nu se aştepta însă să se întâmple ceea ce s-a întâmplat în continuare. Acest muzician a început să cânte uşor, în surdină auzându-se un cântec cunoscut tuturor. 

    În scurt timp s-au alăturat şi alţi instrumentişti, lumea s-a adunat şi a început să filmeze, iar spre final s-a adunat în acel perimetru întreaga orchestră simfonică Son Sabadell.

    Citiţi mai multe pe perfect-ask.com