Tag: rusia

  • Rusia a început ample exerciţii militare în zona caspică. Va fi utilizată muniţie reală

     Aproximativ 3.500 de militari şi peste 1.000 de unităţi de armament greu au fost mobilizate pentru exerciţiile care vor dura aproximativ o lună, în zona Kapustin Iar, în apropiere de Marea Caspică, la aproximativ 500 de kilometri est de Ucraina.

    În cursul manevrelor vor fi testate sisteme antiaeriene şi va fi utilizată muniţie reală.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Toate zborurile militare SUA de tranzit din Afganistan, transferate din Kîrgîzstan în România

     Comandantul instalaţiei, colonelul american John Millard a declarat joi că ultima misiune la Manas a fost finalizată înainte de termenul-limită de evacuare a centrului, şi anume 11 iulie.

    Centrul de Tranzit la Manas, situat pe teritoriul aeroportului civil din capitala kîrgîză, a fost deschis la trei luni după atacurile teroriste de la 11 septembrie 2001, pentru a susţine invazia Afganistanului de către o coaliţie condusă de Statele Unite.

    De când a fost deschis, peste cinci milioane de militari au tranzitat Centrul, care a găzduit şi avioane americane de alimentare în zbor. Acestea au efectuat peste 33.000 de misiuni de susţinere a operaţiunilor de luptă în Afganistan.

    Preşedintele kîrgîz Almazbek Atambayev a anunţat în 2011 că ţara sa nu va prelungi un acord de închiriere a instalaţiei, în urma unor presiuni exercitate de către Rusia în vederea suspendării activităţilor militare americane în această fostă republică sovietică din Asia Centrală.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Rusia avertizează în legătură cu încălcarea drepturilor cetăţenilor ruşi din Transnistria

     “Pe fondul crizei din Ucraina, orice tentativă de îngrădire a comunicării dintre regiunea transnistreană şi restul lumii ar fi o ameninţare directă la securitatea şi libertăţile constituţionale ale celor 200.000 de cetăţeni ruşi cu domiciliul permanent în regiunea transnistreană. Rusia nu va uita niciodată că este garantul drepturilor constituţionale ale cetăţenilor săi”, a afirmat Dmitri Rogozin, într-o postare pe Twitter, potrivit agenţiei Interfax.

    Declaraţia oficialului rus intervine în condiţiile în care există temeri privind tensionarea conflictului transnistrean, în contextul crizei din Ucraina. De altfel, mai mulţi oficiali au atras atenţia că Rusia are în vedere să crească presiunile asupra Republicii Moldova, în condiţiile în care Chişinăul urmează să semneze în următoarele luni Acordul de Asociere cu Uniunea Europeană.

    Pe de altă parte, reprezentanţi ai Ministerului de Interne şi Serviciului de Informaţii şi Securitate din Republica Moldova au participat vineri la audieri în Parlament şi au declarat că autorităţile de la Chişinău se aşteaptă la provocări în stânga Nistrului, în contextul situaţiei tensionate din Ucraina, relatează IPN, în pagina electronică. Oficialii au dat asigurări că instituţiile de la Chişinău sunt pregătite să reacţioneze la posibile provocări atât din partea Transnistriei, cât şi a altor regiuni ale Republicii Moldova.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Parlamentul rus va respecta “alegerea istorică” a Crimeei la referendum

     “Vom respecta alegerea istorică a populaţiei Crimeei”, a declarat Serghei Narîşkin, citat de agenţiile ruse, în cadrul unei întâlniri la Moscova cu o delegaţie a Parlamentului local al Crimeei.

    “Vom susţine alegerea liberă şi democratică a populaţiei  Crimeei”, a adăugat el.

    Oficialul rus s-a exprimat în cadrul unei întâlniri, la Moscova, cu o delegaţie a Parlamentului local al Crimeei.

    Dominat de proruşi, Parlamentul local al Crimeei i-a cerut, joi, lui Vladimir Putin alipirea peninsulei ucrainene la Rusia şi a anunţat organizarea unui referendum la 16 martie pentru validarea acestei decizii. Alegătorii vor avea de ales între o alipire la Rusia şi o autonomie net consolidată.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Rusia a numit un administrator provizoriu la filiala rusă a Privatbank, cea mai mare bancă ucraineană

     Un administrator provizoriu a fost numit joi la Moskomprivatbank, pentru efectuarea unui control al activităţilor şi activelor băncii, se arată într-un comunicat al băncii centrale care precizează că activitatea instituţiei financiare va continua să aibă loc sub licenţa proprie.

    Un purtător de cuvânt al Privatbank a spus că decizia băncii centrale ruse nu are motive economice.

    “Nu există motive economice pentru numirea unui administrator provizoriu la Moskomprivatbank”, a declarat Oleg Serga, citat de Interfax Ucraina.

    Moskomprivatbank este filiala rusă a Privatbank, la care principalul acţionar este influentul oligarh Igor Kolomoiski, numit la începutul acestei luni guvernator al regiunii Dniepropetrovsk, de către noile autorităţi ucrainene.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Serghei Lavrov: Încă nu există un acord între Rusia şi SUA privind criza din Ucraina

     “Deocamdată, nu putem anunţa comunitatea internaţională că am ajuns la un acord”, a declarat Lavrov, citat de AFP.

    John Kerry şi Serghei Lavrov s-au întâlnit joi, la Roma, cu ocazia unei reuniuni internaţionale pe tema situaţiei din Libia.

    “Am convenit să studiem în continuare idei propuse astăzi de John Kerry în privinţa măsurilor concrete care pot fi luate”, a adăugat Lavrov.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Premierul Crimeei: Suntem gata să introducem rubla

     “Toate proprietăţile ucrainene vor fi naţionalizate şi vor deveni proprietatea autonomiei Crimeea. (…) Suntem gata să introducem rubla”, a spus Temurgaliev, scrie agenţia Interfax, citată de Reuters.

    Vicepremierul Crimeei speră ca regiunea să devină în curând parte a Rusiei.

    Parlamentul local din Crimeea, dominat de proruşi, i-a cerut, joi, preşedintelui rus Vladimir Putin alipirea regiunii la Rusia şi a decis organizarea unui referendum la 16 martie în peninsula ucraineană pentru a valida această alipire, a declarat pentru AFP unul dintre oficiali.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • REPORTAJ AFP: Soldaţii ucraineni şi forţele ruse, protagonişti într-un “război ciudat” în Crimeea

     Baza A4519 de la Eupatoria se află în mijlocul caselor şi blocurilor din oraşul situat la 75 de kilometri de capitala Simferopol şi a fost cuprinsă de agitaţie în utimele zile, potrivit relatărilor de la faţa locului.

    Punctul culminant a ceea ce ar putea inspira o piesă de comedie a avut loc marţi, când tensiunile au luat amploare, după ce militanţii proruşi au luat cu asalt baza, nerăbdători să-i vadă plecaţi pe militarii ucraineni de la Eupatoria.

    Povestea privind “cucerirea” bazei militare ucrainene a început însă înainte de tensionarea situaţiei şi scoate la iveală partea neobişnuită a crizei din Crimeea, unde două armate se tatonează în tăcere, dar fără să acţioneze.

    La 23 februarie, în timp ce protestatarii de la Kiev îl îndepărtau de la putere pe preşedintele Viktor Ianukovici, forţele ruse, prezente de cinci zile în oraşul Eupatoria, se îndreptau spre baza A4519.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Posibil referendum privind ALIPIREA Crimeei la Rusia, pe 16 martie

    Alegătorii vor avea de ales între o alipire la Rusia sau o autonomie net consolidată, a precizat deputatul Grigori Ioffe. Parlamentul acestei republici autonome a prevăzut organizarea, la 30 martie, a unui referendum dar care se referă doar o simplă consolidare a autonomiei.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Forţele ruse controlează parţial două baze de lansare a rachetelor din Crimeea. Ucraina îşi consolidează securitatea instalaţiilor nucleare

     UPDATE 12:18 – Ucraina îşi consolidează securitatea instalaţiilor nucleare

    “Acţiunile ilegale ale forţelor armate ruse pe teritoriul ucrainean (…) reprezintă o gravă ameninţare la adresa securităţii Ucrainei, cu consecinţe potenţiale asupra infrastructurilor nucleare”, scrie Igor Prokopciuk într-o scrisoare la care AFP a avut aces.

    “În aceste circumstanţe, autorităţile competente ucrainene depun toate eforturile posibile pentru a garanta securitatea fizică” a instalaţiilor nucleare ucrainene, “inclusiv printr-o consolidare a protecţiei fizice a celor 15 unităţi aflate în serviciu în patru instalaţii”, se arată în această scrisoare adresată directorului AIEA Yukiya Amano.

    Potrivit ambasadorului, “consecinţele unei utilizări a forţei de către Federaţia Rusiei” împotriva fostei republici sovietice “sunt imprevizibile”.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro