Tag: telefon

  • Samsung Galaxy S5, lansat oficial în România

    O altă noutate adusă de S5 constă în rezistenţa la apă şi praf a dispozitivului (certificare IP67). Pentru a oferi mai multă siguranţă informaţiilor utilizatorilor, Galaxy S5 vine cu posibilitatea de scanare a amprentei prin Finger Scanner, ce permite în acelaşi timp garanţia efectuării unor plăţi sigure şi fără probleme.

    Samsung Electronics are 286,000 de angajaţi în 80 de ţări, cu vânzări anuale de peste 216,7 miliarde de dolari.

  • Claudiu Cercel, BRD, în 2005: “Când se va trece la un sistem cu bănuţi, lumea va începe să fie foarte atentă la preţuri”

    În 2005, Claudiu Cercel vorbea despre impactul procesului de denominare asupra modului în care românii îşi fac cumpărăturile. El considera că acesta nu va fi major, dar că românii vor fi ceva mai atenţi la preţuri. Astăzi, privind în urmă la felul în care românii au cheltuit, în perioada 2007-2009 mai mult decât îşi puteau permite, putem trage concluzia că spusele sale nu s-au adeverit.

    Claudiu Cercel, în Business Magazin, 16 martie 2005:

    Eu chiar aş risca o presupunere: s-ar putea să apară şi un efect dezinflaţionist. De ce? Pentru că lucrând pentru sume mai mici, bănuţi, lumea devine mai disciplinată. În acest moment, dacă şi magazinele au văzut că de multe ori nu au piesa metalică, şi nici clienţii nu cer – măresc direct preţul, ca să nu mai fie nevoie să ţină piesa metalică. Şi atunci, când se va trece la un sistem cu bănuţi, lumea va începe să fie foarte atentă la preţuri. 

    S-ar putea ca un mic efect – pentru că mic cred că va fi – să provină şi din iluzia monetară. Totuţi, treci la un altfel de preţ… oamenii s-ar putea simţi mai relaxaţi.

    La ora asta purtăm deja impactul unor astfel de creşteri de preţuri care au apărut la anumite produse sau pe anumite zone când s-a trecut de la referinţa dolar la referinţa euro. Despre impactul trecerii la leul greu asupra preţurilor – nu cred că de aici va încerca majoritatea să extraga plus de putere în a stabili preţul. Mai degrabă din repachetarea de produse – produse schimbate pe ici pe colo, şi cu alte preţuri – sau din alte fenomene macroeconomice ar putea veni creşterile de preţuri generale în aprilie. Poate fi un prilej; dar la fel de bine s-ar putea să nu se întâmple. Pe de altă parte avem impactul cursului de schimb, care lucrează invers. Dar nu cred că din conversii şi din rotunjiri vor fi creşteri de preţuri.

  • Cel mai căutat număr de telefon din lume. A fost vândut cu două milioane de dolari

    Un numar VIP de mobil a fost vandut pentru suma fabuloasa de doua milioane de dolari, in cadrul unei licitatii din Abu Dhabi, relateaza BBC in pagina online, citat de incont.ro.

    Numarul 777-7777, impreuna cu abonamentul pus la dispozitie de Etisalat, operator telecom din Orient, a fost vandut cu aproape 7,9 milioane de dirhami (echivalentul a 2 milioane de dolari sau 1,3 milioane de lire sterline), noteaza cotidianul local The National, citat de BBC.

    Cel care a platit exorbitanta suma pentru numarul VIP nici macar nu este proprietarul de drept al interesantului numar, avand in vedere legea din Emirate, si anume: guvernul din Abu Dhabi detine, tehnic vorbind, toate numerele de telefon.

    Cumparatorul va beneficia insa, timp de doi ani, de contractul oferit de operatorul Etisalat, ce consta intr-un pachet Diamond Plus care contine, lunar, 22.500 de minute gratuite, 22.500 demesaje si 100 GB de trafic de internet. Adica, 12 ore de convorbiri si 725 de mesaje pe zi. Pe site-ul companiei telecom, pachetul VIP standard costa 230 de dolari pe luna.

    La licitatie au mai fost scoase si alte numere cautate. De exemplu, numarul 777-7770 s-a vandut pentru 340.000 de dolari, mai scrie incont.ro.

  • Gabriel Maranca, Motorola România, în 2005: Ne apropiem cu viteză de momentul în care designul telefonului mobil va fi deopotrivă de important ca şi caracteristicile tehnice

    Gabriel Maranca, fost sales account manager Motorola România, vorbea în 2004 despre tendinţa în creştere a românilor de a cumpăra telefoane mobile după o serie de criterii bine definite, precum design, durata de viaţă a bateriei sau calitatea camerei foto digitale.

    El anticipa că modul în care telefoanele arată va deveni la fel de important ca modul în care ele funcţionează. Nouă ani mai târziu, putem spune că Maranca a avut dreptate. Cel mai bine vândute două modele de pe piaţă, Iphone şi Samsung seria Galaxy S, sunt cunoscute mai ales pentru designul lor inovator.

    Gabriel Maranca în Business Magazin, 16 martie 2005:

    După ani de zile în care au alergat în aceeaşi direcţie, către telefoane mobile cât mai mici, cu ecrane color şi camere digitale cât mai performante, producătorii mondiali de top au ajuns într-un punct în care trebuie să găsească metode noi, tot mai originale, pentru a continua să-şi crească vânzările.

    În România, tehnologia continuă să fie importantă pentru cumpărători, însă şi componenta de stil şi design a aparatelor începe să conteze din ce în ce mai mult. Piaţa autohtonă este foarte aproape de acel punct critic, în care doar realizările tehnologice nu mai sunt de ajuns pentru a vinde telefoane.

    Consumatorii români continuă totuşi să rămână foarte influenţaţi de preţ, precum şi de caracteristicile de bază – cum ar fi durata de viaţă a bateriei – atunci când aleg un telefon mobil, a constatat Gabriel Maranca, sales account manager la Motorola România. Însă pe piaţa locală există o pronunţată tendinţă de creştere a interesului pentru telefoanele cu clapetă, aşa-numitele “clamshell”, pentru telefoanele cu stil, cu un design care să se apropie cât mai mult de personalitatea utilizatorului, este de părere Maranca.

    “Cred că ne apropiem cu viteză de momentul în care designul şi caracteristicile tehnice vor fi deopotrivă de importante în luarea deciziei de cumpărare”, a completat Maranca.


     

  • Un telefon mobil care monitorizează glicemia, lansat pe piaţă

    Denumit “Dario”, dispozitivul se conectează direct la telefonul mobil şi conţine o aplicaţie care oferă în timp real date medicale şi analizele de sânge.

    Produsul este lansat mai întâi în Noua Zeelandă, Italia, Australia şi Marea Britanie. Deocamdată, el va fi disponibil pentru sistemele iOS de la Apple, însă va funcţiona în curând şi pe platforma Android de la Google.

    Reprezentanţii companiei LabStyle au precizat că aşteaptă aprobarea forurilor care gerează sistemele de asigurări şi se aşteaptă să obţină această autorizaţie până la sfârşitul lunii iunie.

  • Afaceri de la colţul străzii: de unde vin mărţişoarele care aduc sute de mii de lei vânzătorilor în fiecare an

    Vineri, în jurul prânzului, piaţa Obor era chiar mai aglomerată decât de obicei. Tarabele, înşirate în faţa magazinului, prezentau ultimele modele de mărţişoare aduse din China, Turcia sau Italia.

    Unul dintre vânzători s-a arătat interesat să ne prezinte câteva mărţişoare din titan: “E solid domnule titanul, ştiţi cum e? Cum sunt capacele alea de la telefon, alea argintii!” După ceva negocieri, am reuşit să obţin chiar un preţ foarte bun: 2 lei bucata.

    Câteva tarabe mai încolo, un domn foarte serios explica unui potenţial cumpărător cum se fabrică sticla de Murano. Am intrat în discuţie pentru a afla cum de se vând la un asemenea preţ (9 lei bucata). Puţin mirat, omul a întrebat dacă preţul e prea mare. I-am explicat că, din contră, el e mult prea mic faţă de cât costă, cu adevărat, sticla produsă în celebra insulă italiană. Vizibil jignit, el şi-a mutat atenţia către alţi clienţi.

    Una dintre tarabe mi-a atras atenţia prin numărul foarte mare de modele expuse, probabil în jur de cinci sute. Am întrebat de unde sunt cumpărate, iar răspunsul a fost “Turcia. Toate sunt din Turcia”. Preţul era atrăgător, 3 lei un mărţişor, iar vânzătorii erau, în anumite condiţii, dispuşi să mai negocieze: “De la 400-500 de bucăţi în sus, mai vorbim. Poate pe la doi lei cincizeci”.

    Încercând să combată comerţul de la colţul străzii, lanţuri de magazine precum Mega Image sau Lidl au început să comercializeze la rândul lor mărţişoare. Preţurile sunt ceva mai mari decât la tarabe, însă produsele respectă măcar un minimum de reguli. Spre exemplu, ţara de provenienţă: mărţişoarele de la tarabe nu au şi probabil nu vor avea niciodată specificaţii privind locul de provenienţă. În magazine, acest lucru este specificat pe ambalaj.

    Lăsând la o parte peisajul dezolant al sutelor de tarabe aliniate pentru a vinde aceleaşi mărţişoare chinezeşti şi al miilor de bucureşteni care pierd ore întregi, an de an, alegând aceleaşi produse, trebuie spus că există şi o piaţă în creştere a mărţişoarelor făcute manual. Pe acestea nu le veţi găsi la colţ de stradă; le puteţi însă cumpăra de la târguri, de la expoziţii sau chiar de pe Internet.

  • Boeing lucrează la un smartphone care şterge datele stocate dacă se încearcă deschiderea neautorizată. Cum arată şi ce dotări are telefonul

     Boeing Black Smartphone vizează clienţii care ţin la securitate, inclusiv oficiali guvernamentali, potrivit datelor grupului şi unor documente depuse la Comisia pentru Comunicaţii din SUA.

    Dezvoltarea unui telefon reprezintă o extindere a activităţilor diviziei de comunicaţii a contractorului american din industria aerospaţială şi de apărare. Boeing se ocupă deja de securizarea comunicaţiilor la bordul Air Force One, aeronava preşedintelui SUA.

    Smartphone-ul rulează sistemul de operare Android al Google, are un ecran de 5,2 inci pe 2,7 inci, uşor mai mare decât cel al unui iPhone. Dispozitivul este dual SIM, pentru a permite accesarea mai multor reţele de telecomunicaţii.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Românii spun că au făcut cel mai puternic telefon din lume: “E peste Samsung Galaxy sau iPhone”

    X1 Xtreme, noul telefon de la Allview, şi-a depăşit competitorii în cadrul testelor AnTuTu Benchmark.

    Noul telefon Allview, denumit X1 Xtreme, are un design unibodz şi un display full HD de 5,5 inch, cu suprafaţă Gorilla Glass. Ecranul acoperă 77,5% din suprafaţa frontală.

    Smartphone-ul X1 Xtreme aduce în premieră pentru Allview un procesor Quad Core Qualcomm Snapdragon 800 la 2,15 GHz, compatibilitate cu tehnologia NFC, camera principală de 16 MP şi cameră frontală de 8MP.

    Smartphone-ul X1 Xtreme poate fi achizitionat din magazinele partenere incepand din 31 martie 2014 la pretul de 1.999 lei.

    „Proiectul X1 Xtreme urmează o viziune din luna decembrie a anului 2012 pe care am dezvăluit-o şi în calendarul anual al companiei, iar astăzi a devenit realitate. Am dus tehnologia la extrem şi am creat un device de top care le oferă utilizatorilor tot ce şi-ar putea dori de la un smartphone: design inovator, procesare ultra-rapidă şi o experienţă foto impresionantă. Dotat cu unul dintre cele mai puternice procesoare existente în momentul actual pe piaţă, Qualcomm Snapdragon 800, device-ul se află în prezent pe primul loc în AnTuTu Benchmark, unde a obtinut un scor de peste 34.700 de puncte”, a declarat Lucian Peticilă, General Manager Allview.

    AnTuTu Benchmark este cel mai apreciat sistem de testare a capacităţilor unui smartphone, iar telefonul considerat cel mai puternic la ora actuală, Samsung Galaxy Note 3, a obţiunut un scor de 34.652.

    Allview este o companie romanească înfiinţată în 2002 care are ca obiectiv principal de activitate producţia şi distribuţia de smartphone-uri şi tablete PC. Este recunoscut ca unul dintre brandurile cu o dezvoltare rapidă în România.

  • Atenţie la înşelăciunile prin metoda “Accidentul”. Cum vă puteţi feri de astfel de hoţi

    Metoda “Accidentul” reprezintă schema prin care un necunoscut care de obicei se dă drept avocat sau amic contactează telefonic rudele unei persoane despre care povestesc că a fost implicată într-un accident rutier grav sau o altă ilegalitate şi că rudele respective trebuie să plătească urgent victimelor accidentului o anumită sumă de bani pentru a elibera din arest sau a scăpa de la închisoare persoana (de obicei fiul celor apelaţi telefonic).

    Poliţia Română adresează următoarele recomandări tuturor cetăţenilor contactaţi de astfel de falşi avocaţi sau “binevoitori”:

    În cazul unui accident, nu există noţiunea de plată a unor despăgubiri, decât în urma unei hotărâri judecătoreşti în acest sens sau dacă este făcută prin intermediul unor societăţi de asigurări.

    Orice accident/eveniment de circulaţie are două variante de soluţionare: 1) depunerea unei plângeri la unitatea de poliţie care se va ocupa mai departe de cazul respectiv; 2) înţelegerea amiabilă a părţilor, ceea ce presupune repararea daunelor folosind poliţa de asigurare auto obligatorie. Orice alte variante sunt excluse, iar dacă sunt puse în practică ele nu sunt legale.

    Oricine poate fi victima unui accident, dar, într-un moment critic ca acesta, singura urgenţă este cea medicală, nicidecum aspectul financiar. Atât victima, cât şi autorul unui accident nu au nevoie de bani ca să primească îngrijiri medicale.

    De asemenea, trebuie să cunoaşteţi faptul că, în conformitate cu reglementările în vigoare, un accident de orice fel, mai ales unul rutier grav, este de obicei anunţat de persoane oficiale, abilitate să facă acest lucru.

    Chiar dacă ar putea exista alte surse, care să transmită informaţia înainte ca aceasta să vă parvină în mod oficial, datele trebuie verificate înainte de a întreprinde vreo acţiune.

    În niciun caz nu daţi crezare imediat unor “poveşti” anunţate telefonic de persoane care pretind că au calitate oficială, ci verificaţi informaţia printr-un apel la 112 sau sesizaţi cea mai apropiată unitate de poliţie.

    Cum puteţi evita să fiţi înşelaţi:

    – verificaţi dacă ruda în cauză a fost implicată într-un eveniment rutier (cereţi date despre unitatea medicală, de poliţie sau parchet unde s-ar afla aceasta şi sunaţi pentru confirmare). În astfel de situaţii, reprezentanţii Poliţiei sau ai Parchetului nu reţin telefoanele mobile.

    – dacă sunteţi contactat de un “binevoitor”, care vă apelează în numele unei rude apropiate, şi nu aţi putut verifica veridicitatea informaţiilor, solicitaţi-i acestuia o întâlnire directă şi anunţaţi Poliţia la numărul de urgenţă 112 pentru a vă acorda sprijin.

    – fiţi atenţi la persoanele cu care intraţi în contact, pe stradă, în jurul blocului, aparent întâmplător. Este posibil ca acestea să vă urmărească, să încerce să se împrietenească cu dumneavoastră şi să afle detalii despre familie sau vecini.

    – nu primiţi în locuinţă persoane care pretind că sunt de la diverse societăţi comerciale (de furnizare a unor servicii, firme de curierat, comis-voiajori etc.), decât după ce aţi verificat actul de identitate şi legitimaţia de serviciu. Nu le furnizaţi acestora informaţii despre membrii familiei dumneavoastră sau despre vecini.

    – verificaţi orice informaţie prin care vi se solicită telefonic să trimiteţi bani prin terţi unor rude, despre care vi spune o poveste, de obicei impresionantă.

    – nu oferiţi nici un fel de date cu caracter personal prin intermediul convorbirilor telefonice, indiferent de calitatea invocată de interlocutor.

    – nu trimiteţi coduri de reîncărcare electronică a cartelelor telefonice, în nici un caz unor persoane străine, indiferent de calitatea pe care acestea susţin că o au.

    – nu daţi crezare veştilor prin care sunteţi anunţaţi că sunteţi fericiţii câştigători ai unor concursuri, la care nu aţi participat.

    – nu achitaţi niciodată în avans sume de bani pentru ridicarea unor premii; plata impozitelor sau a altor taxe se realizează ulterior încasării acestora!

    – nu ezitaţi să cereţi sprijinul poliţiştilor sau al rudelor apropiate înainte de a da curs unor astfel de solicitări.
     

  • Şoferii pot să cumpere poliţa RCA direct de pe telefon

    Aplicaţia, care se poate instala gratuit, permite accesul la mai multe oferte RCA şi achiziţionarea celei potrivite prin intermediul cardului bancar, fără a avea taxe sau comisioane suplimentare. Sistemul este realizat în parteneriat cu Safety Broker.

    Şoferii completează mai multe câmpuri, precum datele autovehiculului şi datele de contact, iar acestea sunt păstrate în memoria aplicaţiei, facilitând procesul în cazul unor achiziţii viitoare.

    Aplicaţia permite şi achiziţionarea de roviniete, prin card bancar sau SMS, şi funcţionează pe dispozitive mobile cu sisteme iOS sau Android.