La sfarsitul saptamanii trecute, Comisia Nationala de Prognoza
(CNP) a revizuit prognozele pentru principalii indicatori
macroeconomici din acest an. Noile estimari au fost, in general,
mai pesimiste: contractia economica pentru 2008 este estimata la
-7,7% din PIB (fata de estimarea Fondului Monetar International
care indica o scadere de 8 – 8 ,5%) iar numarul somerilor este
estimat la aproape 700.000 de persoane, adica 7,6% – valoare
aproximativ dubla fata de cea de anul trecut.
Prognozele pentru anul urmator par a fi insa mai bune: CNP vede
o reluare a cresterii economice inca de la jumatatea anului, pentru
intreg anul fiind prognozata o crestere economica de 0,5%. In plus,
Comisia estimeaza pentru 2011 o crestere a economiei nationale de
2,4%. Estimarile CNP pentru anul viitor sunt in aceeasi linie cu
ultimele prognoze realizate de catre Fondul Monetar International,
care prognozeaza pentru anul viitor o crestere economica pentru
Romania de 0,5% – 1%.
Exista insa si estimari mai pesimiste.
Potrivit firmei de cercetare macroeconomica Capital Economics,
Romania va inregistra o contractie economica si in 2010, pentru al
doilea an consecutiv, cu 0,5%, ca urmare a cresterii somajului si
imprumuturilor neperformante, dar si a reducerii cheltuielilor
guvernamentale. “Este prematur si un pic ingrijorator sa vorbim
despre recuperare. In mod cert perspectiva s-a imbunatatit, dar
exista multe riscuri”, a spus Neil Shearing, economist pentru
Europa emergenta la Capital Economics, intr-un interviu acordat
Bloomberg.
Opiniile oamenilor de afaceri sunt in unele cazuri si mai
pesimiste. Daca majoritatea antreprenorilor si managerilor locali
chestionati de BUSINESS Magazin vad o posibila si usoara
revenire a economiei locale anul viitor, daca nu in 2011, exista si
pareri potrivit carora, chiar daca economia nationala va inregistra
o crestere, va urma o alta scadere. “In Romania, cosmarul nu s-a
terminat”, a declarat in cadrul emisiunii “Dupa 20 de ani” de la
PRO TV, omul de afaceri Dinu Patriciu, care considera ca vom avea o
evolutie in multiple W-uri.
O revenire economica de lunga durata pentru Romania estimeaza si
cititorii variantei online a BUSINESS Magazin care au raspuns in
ultima saptamana unui sondaj pe aceasta tema. Astfel, cei mai multi
(41,25%) dintre cei 257 de respondenti inregistrati pana la
redactarea acestui material au o estimare foarte pesimista,
considerand ca Romania va inregistra o crestere economica abia in
2012. Acestia sunt urmati de cei care considera ca urmatoarea
crestere economica va fi inregistrata in al doilea trimestru din
2010, in procent de 15,18%, si de cei care vad o crestere economica
in prima jumatare a anului 2009 – aproape noua procente.
Sondajul se regaseste pe coloana din dreapta a www.businessmagazin.ro. De
asemenea puteti sa comentati asupra revenirii economice a Romaniei
pe blogul BUSINESS
Magazin, cea mai argumentata opinie urmand sa fie premiata cu
un
set de audiobook-uri.