Tag: soferi

  • 15 lucruri pe care nu le ştiai despre stewardese. “Un coş sau o răceală te poate ţine departe de muncă timp de câteva săptămâni”

    „Suntem plătiţi doar pentru orele de zbor”

    De exemplu, dacă ziua ta de muncă se lungeşte până la 12 ore, eşti plătit numai pentru orele petrecute de la poartă încolo, nu şi pentru îmbarcări sau întârzieri.

    „Suntem bombardaţi de cheltuieli neaşteptate”

    „O mulţime de cheltuieli noi şi neaşteptate vin împreună cu locul de muncă; spre exemplu, nenumărate curse cu Uber, mâncare pe drum, uniforme, bagaje, bacşiş pentru şoferi şi bani de ieşiri cu colegii. În primii cinci ani vei fi destul de sărac”

    „Nu îţi poţi crea un trai de lux”

    “Nu te vei îmbogăţi niciodată ca un însoţitor de zbor, dar poţi controla câţi bani vrei să faci”

    „Rolul nostru principal este să asigurăm securitatea”

    „Sunt circa 300 de reguli pe care trebuie să le urmăm în acest sens”

    „Însoţitorii de zbor sunt deştepţi”

    „Trebuie să ne obţinem anual calificările necesare pentru acest job”

    „Avem o viaţă destul de singuratică”

    „Petrecem foarte multe ore singuri prin aeroporturi sau prin hoteluri”

    „Când suntem în rezervă, putem petrece până la şase zile fără să zburăm sau să mergem nicăieri”

    “De obicei, trebuie să avem totul pregătit în detaliu, dar în lunile de zbor mai libere avem timp, în sfârşit, să ne uităm la seriale”

    „Trebuie să îndeplinim foarte multe roluri”

    „Gândeşte-te că s-ar putea întâmpla orice situaţie neprevăzută, iar la zeci de mii de metri în aer, ghici cine se ocupă de asta? Facem mai mult decât să împărţim prăjituri, dar, din păcate, doar asta văd oamenii. De exemplu, dacă e nevoie, pot să-ţi aduc pe lume copilul”.

    „Trainingul însoţitorilor de zbor este cel mai dificil interviu”

    „Suntem cu adevărat experţi în domeniul siguranţei, instruiţi să vă salvăm viaţa în caz de pericol, nu doar să vă servim suc de roşii. Iar instructajul este foarte greu de explicat,  ca şi naşterea –  nu înţelegi cât de greu este până când o vei experimenta”.

    „Unele companii aeriene au încă orientări stricte privind aspectul fizic al echipajului de cabină”

    „La compania pentru care lucrez, un coş sau o răceală te poate ţine departe de muncă timp de câteva săptămâni”

    „Este un job destul de nesănătos, iar uneori murdar”

    „Problemele de sănătate ale însoţitorilor de zbor pot fi destul de grave, iar cel mai des întâlnite sunt pietrele la rinichi, pierderea auzului, depresia, lipsa de somn, tulburări de digestie etc; pe de altă parte, mai întâlnesc oameni care îmi întind  un scutec murdar în timp ce servesc alimente”

    „Acest loc de muncă îţi schimbă caracterul şi cine eşti”

    „În bine sau în rău, de tine depinde”

    „Poate pune o presiune imensă asupra relaţiilor”

    „Dacă eşti genul care îşi petrece, de obicei, concediul cu familia, acest loc de muncă nu este pentru tine.  Dacă doreşti ca în fiecare weekend să te vezi cu partenerul/partenera, acest loc de muncă nu este pentru tine. Dacă doreşti să fii acasă cu familia în fiecare noapte, acest loc de muncă în mod cert nu e pentru tine”

    „Înveţi multe despre oameni”

    „Slujba asta este o lecţie importantă dacă vrei să înveţi psihologie”

    „Cei pasionaţi nu pleacă prea repede”

    „Odată ce îţi dai seama că îţi place, asta devine o carieră pe viaţă; de asta îţi dai seama în primul an” 

  • Culoarea şi marca maşinii vorbesc despre personalitatea şoferului. Roşu, albastru, agresiv sau calm?

    Mai mult, rezultatele ne spun că bărbaţii sunt mai agresivi decât femeile la volan. Mai exact, bărbaţii îşi pierd cumpătul la volan, în medie, de şapte ori pe lună, în timp ce femeile se enervează de trei ori pe lună. Există un top documentat al celor mai agresivi şoferi în funcţie de marca şi culoarea maşinii pe care o conduc.

    IATĂ AICI CARACTERELE ŞOFERILOR ÎN FUNCŢIE DE MARCA ŞI CULOAREA MAŞINII CONDUSE

  • A apărut “SMURD”-ul şoferilor. Ce fac maşinile moderne când leşini la volan

    Sedanul, care urmează să fie lansat în Statele Unite în această vară, dispune de un program revoluţionar. Sistemul este numit Emergency Assist 2.0 şi reuneşte patru programe de siguranţă. Sistemul utilizează funcţia Lane Assist pentru a recunoaşte liniile de pe şosea şi Park Assist pentru a direcţiona maşina. Cu sistemele Adaptive Cruise Control şi Side Assist maşina va circula în siguranţă, fără a lovi alte vehicule.

    IATĂ AICI CE FACE NOUL ARTEON ÎN MOMENTUL ÎN CARE LEŞINI LA VOLAN

  • Invenţia genială pentru şoferi care le-a adus titlul nemţilor de cei mai mari inovatori. Te salvează de chin în concedil de vis

      VW a mai primit la Frankfurt încă două premii generale (indiferent de segmentele sau standardul în care inovează) – pentru rezultate în conectivitatea pe care o oferă maşina şi tehnologii pentru condusul autonom în siguranţă.

    Conform studiilor celor două entităţi care au acordat premiul, Volkswagen e de departe cel mai inovativ brand de volum cu 60 de inovaţii distincte.

    IATĂ AICI INVENŢIA GENIALĂ CARE TE SCAPĂ DE CHIN ÎN CONCEDIUL DE VIS

  • Scamatoriile prin care şoferii păcălesc societăţile de asigurări. 1 miliard de euro pierderi anuale

    Despăgubirea medie e enromă – 11.430 de lire. Frauda naşte costuri suplimentare şi pentru cei coreci, care ar putea să plătească în plus 90 de lire pentru asigurare ca să compenseze pierderile societăţilor de pe urma ţeparilor.

    IATĂ AICI METODELE PRIN CARE ŞOFERII PĂCĂLESC COMPANIILE DE ASIGURĂRI

  • DEZASTRU pentru Uber: regulile se schimbă în mod FUNDAMENTAL

    „Se scoate din lege sintagma  <<în mod permanent> şi în <<mod repetat>>  pentru că poliţiştii pe stradă nu pot să-i amendeze, nu pot să le ia plăcuţele de înmatriculare pe şase luni <<piraţilor>> sau să le dea amenzile maxime, nu cum prevede legea acum. Trebuie să prindă hoţul şi să–i spună: <<Pleacă, că te mai prind odată>>(…)Sub nicio formă nu pot să zic că Uber va fi interzis sau vreo altă activitate de transport, însă toată lumea care va face transport de persoane, indiferent cum, va fi atorizat, altfel nu îl va putea face. Nu poţi să faci transport virtual. Închid ochii şi ma trezesc la Constanţa”, a declarat preşedintele Confederaţiei Operatorilor şi Transportatorilor Autorizaţi din România (COTAR), Vasile Ştefănescu.

    Taximetriştii scot în evidenţă faptul că nu îşi doresc bani sau subvenţii, ci doar ca legile privind transportul de persoane să se aplice pentru toată lumea. Potrivit protocolului încheiat între taximetrişti şi Executiv, în maximum 30 de zile legea taximetriştilor va fi modificată.

  • Şoferii Uber vor putea fi amendaţi pentru transportul neautorizat de persoane, potrivit angajamentului pe care Executivul şi l-a luat faţă de taximetriştii protestatari

    „Se scoate din lege sintagma  <<în mod permanent> şi în <<mod repetat>>  pentru că poliţiştii pe stradă nu pot să-i amendeze, nu pot să le ia plăcuţele de înmatriculare pe şase luni <<piraţilor>> sau să le dea amenzile maxime, nu cum prevede legea acum. Trebuie să prindă hoţul şi să–i spună: <<Pleacă, că te mai prind odată>>(…)Sub nicio formă nu pot să zic că Uber va fi interzis sau vreo altă activitate de transport, însă toată lumea care va face transport de persoane, indiferent cum, va fi atorizat, altfel nu îl va putea face. Nu poţi să faci transport virtual. Închid ochii şi ma trezesc la Constanţa”, a declarat preşedintele Confederaţiei Operatorilor şi Transportatorilor Autorizaţi din România (COTAR), Vasile Ştefănescu.

    Taximetriştii scot în evidenţă faptul că nu îşi doresc bani sau subvenţii, ci doar ca legile privind transportul de persoane să se aplice pentru toată lumea. Potrivit protocolului încheiat între taximetrişti şi Executiv, în maximum 30 de zile legea taximetriştilor va fi modificată.

  • Directorul RAR îi înfurie pe şoferi. Ne paşte o nouă plată anuală pe toţi cei cu maşini vechi

    Motivând că înmatriculările de maşini s-au înmulţit periculos după eliminarea timbrului de mediu, directorul RAR vine cu o nouă iniţiativă pentru taxarea celor care cumpără automobile second hand. Dacă va fi luată în calcul de Guvern, noua plată îi va afecta pe toţi proprietarii cu maşini mai vechi.

    IATĂ AICI CE PLATĂ NOUĂ ÎI PAŞTE PE CEI CU MAŞINI MAI VECHI

  • Cu capul în nori, cu roţile pe pământ. Cel mai furmos loc de pe Pământ pentru şoferi

    Escapadele pe drumuri unice au un farmec pe care îl simţi altfel de la volanul maşinii. Cel mai frumos loc de pe Pământ pentru orice şofer din lume este un deşert de sare care arată ca una dintre cele mai pure oglinzi naturale.

    IATĂ AICI UNDE E ŞI CUM ARATĂ O PLIMBARE PE DRUMUL SUPRANUMIT OGLINDA NATURALĂ A CERULUI 

     

  • Motivul incredibil pentru care şoferii UPS nu virează niciodată la stânga

    Compania oferă fiecărui şofer o rută specifică de urmat care include şi o condiţie: şoferii nu trebuie să vireze la stânga decât dacă este absolut necesar. Asta înseamnă că uneori rutele să fie mai lungi decât trebuie. De ce?

    Statisticile arată că atunci când se virează stânga se consumă mai mult combustibil, se aşteaptă mai mult în trafic pentru că trebuie să dai prioritate şi astfel se pierde mai mult timp şi mai mult combustibil.

    Studiile companiei arată că virajele la dreapta nu sunt numai mai sigure, dar şi mai eficiente. Prin alegerea traseelor şi eliminarea timpului petrecut la semafoare pentru a se încadra să vireze la stânga, şoferii UPS au câştigat peste 37 de milioane de litri de combustibil, automobilele companiei emit cu 22,000 de tone mai puţin dioxid de carbon şi livrează cu 350.000 de pachete pe zi. Traseele dintre punctul de pornire şi destinaţie sunt realizate  pe calculator, de către un program software, care calculează în aşa fel încât camionul să vireze doar la dreapta

    Chiar şi celebrii Mythbusters au testat ideea şi s-a dovedit a fi adevărat. Consumi mai puţin combustibil, chiar dacă mergi mai mult.