BusinessMagazin

Tag: public

  • Cât investesc companiile în lobby la Bruxelles şi ce sectoare româneşti sunt cel mai bine reprezentate în capitala Europei?

    Bugetul anual pentru public affairs/ comunicare  (excluzând costurile cu personalul) al celor 3.000 de federaţii ce reprezintă industriile din cadrul UE la Bruxelles a ajuns la 191 de milioane de euro în 2016, în creştere cu 21% faţă de 2009, când această valoare se plasa la 158 de milioane de euro, potrivit unui studiu  al Institutului EurActiv din Bruxelles. În acelaşi timp, corporaţiile cheltuiesc pe comunicare la Bruxelles circa 73 de milioane de euro, în creştere cu 3% faţă de anul 2009, potrivit aceleiaşi surse.

    Dan Luca, directorul institutului EurActiv spune că în aceste bugete intră activităţi de monitorizare şi reprezentare a iniţiativelor  legislative, comunicare şi lobby. Din studiul derulat de EurActiv reiese că peste jumătate dintre cele 400 de corporaţii analizate cheltuiesc peste 100.000 de euro pentru activităţi de comunicare/public affairs la Bruxelles, excluzând costurile cu personalul: peste 33% dintre companiile chestionate au declarat că investesc în această direcţie mai mult de 250.000 de euro, între 101.000 şi 250.000 de euro (17%), între 51.000 şi 100.000 de euro (10%), 26.000-50.000 de euro (17%), mai puţin de 25.000 de euro (23%).

    În acelaşi timp, peste jumătate dintre federaţii au un buget alocat activităţilor de comunicare de circa 25.000 de euro: 10-25.000 de euro  – 27%, mai puţin de 10.000 de euro – 18%, 25.000 – 50.000 de euro – 17%, 50.000-100.000 de euro – 13%, mai mult de 100.000 de euro – 20%.

    Aproape jumătate dintre corporaţii sunt reprezentate în birourile de la Bruxelles de doi – cinci angajaţi cu normă întreagă (43%), 23% au peste 10 astfel de angajaţi, 13% au între 6 şi 10 angajaţi full time la Bruxelles, iar  13% dintre cele 400 de companii analizate au câte un angajat full time, în timp ce 9% nu sunt reprezentate la Bruxelles prin astfel de angajaţi.

    Aproape jumătate dintre federaţiile de la Bruxelles au mai mult de 10 oameni în birourile lor de la Bruxelles (43%), între 6 şi 10  (22%), între 2 şi 5 angajaţi (25%), un angajat full time (5%), mai puţin de un angajat (5%), niciun angajat (mai puţin de 5%). 

    Astfel, corporaţiile au un buget semnificativ mai mare alocat comunicării la Bruxelles pentru echipe formate din mai puţini oameni decât federaţiile, observă Dan Luca.

    Potrivit directorului institutului EurActiv, cele mai puternice tipuri de lobby de la Bruxelles sunt: lobbyul ţărilor membre, apoi lobbyul industriilor, apoi cel al ONG-urilor (spre exemplu, Green Peace, WWF), al regiunilor şi al universităţilor.

    ”Sunt în jur de 3.000 de federaţii care au un secretariat aici la Bruxelles, multe au în jur de 10 persoane în staff –  acest lucru  nu înseamnă că fac toţi lobby la Bruxelles. Dintre acestea, aproximativ 300 au şi membri români”, descrie Dan Luca situaţia reprezentării româneşti din capitala Uniunii Europene.

    Potrivit lui Dan Luca, sectoarele româneşti bine reprezentate la Bruxelles sunt: energia (prin Centrul Român al Energiei, de pildă);  notarii publici din România; UNCJR – Uniunea Naţională a Consiliilor Judeţene – din 2003; IT-ul românesc (Romanian Office of Science and Technology – activitate a agenţiei române de cercetare – Ministerul Cercetării, mai multe universităţi axate pe cercetare, companii din domeniul tehnologiei precum Siveco şi Teamnet).

    Potrivit informaţiior disponibile oferite de Registrul Transparenţei, o platformă ce are drept misiune transparentizarea lobby-ului dintre Parlamentul European şi organizaţiile care fac lobby, Institutul Naţional pentru Cercetare şi Dezvoltare în Fizică şi Inginerie Nucleară Horia Hulubei este instituţia cel mai implicată în astfel de acţiuni, dacă ne uităm la valoarea costurilor de lobby declarată, de peste 10 milioane de euro, urmată de Academia Navală Mircea cel Bătrân (7,75 – 7,99 milioane de euro), Academia Aeriană Henri Coandă (2 – 2,4 milioane de euro) şi Viticola Corcova (1,5 milioane de euro). Celelalte organizaţii înscrise în registru au declarat valori mai mici de 1 milion de euro şi, în majoritatea cazurilor, 0.

    ”Trebuie să fii pe piaţă, să monitorizezi, abia apoi să ai un rezultat – nu se prea întâmplă în cazul României, unde este nevoie de construirea unei culturi a comunicării. Ţara noastră este un stat membru nou – trebuie să ne batem pentru noi, cel mai puternic lobby din Bruxelles este cel din ţările membre, iar noi nu avem unul coagulat, aceasta e o problemă şi ar trebui să ne gândim să o rezolvăm  pentru a ne apăra interesele şi a fi luaţi în discuţie”, explică Dan Luca, directorul institutului EurActiv din Bruxelles necesitatea reprezentării României la Bruxelles prin structuri de comunicare.

     

  • Matt LeBlanc ameninţă că renunţă la “Top Gear” dacă Chris Evans nu este dat afară

    Show-ul “Top Gear” de la BBC nu o duce prea bine. Fanii nu sunt foarte încântaţi de noua echipă de prezentatori, în special de Chris Evans şi se pare că nici Matt LeBlanc, vedeta din Friends, nu-l mai suportă pe Evans şi vrea ca producătorii să-l concedieze, potrivit Uproxx.com

    Se spune despre Evans că este tiranic şi că este o persoană foarte dificilă, iar oamenii nu mai vor să lucreze cu el. LeBlanc este cam singurul din noua echipă Top gear care a avut lipici la public, iar producătorii emisiunii trebuie să decidă dacă vor să rămână cu alegerea făcută, Chris Evans sau riscă să piardă prezentatorul preferat al publicului. Înainte de acesta, un producător executiv a renunţat la show din cauza comportamentului lui Evans.

    Rating-ul emisiunii a scăzut, dar este încă un show bun pentru BBC. 

  • Povestea unei bule editoriale şi a unui business antistres: cărţile de colorat pentru adulţi

    Prima carte a Johannei Basford, „Grădina secretă“, a fost publicată în peste 40 de ţări şi s-a vândut în aproape 15 milioane de exemplare; doar în China, spre exemplu, volumul vânzărilor a depăşit 4 milioane. Au urmat, desigur, mii de alte cărţi similare.

    Cărţile de colorat au devenit în ultimii ani tot mai populare în rândul adulţilor, iar ca dovadă stă faptul că vânzările de anul trecut au crescut de 12 ori faţă de anii precedenţi. Studiul celor de la Nielsen BookScan, care acoperă 85% din piaţa de cărţi din Statele Unite, arată că numărul volumelor vândute a crescut de la 1 milion în 2014 la 12 milioane în 2015. Şi volumul căutărilor pe Google după „cărţi de colorat pentru adulţi“ au atins un maxim la finalul anului 2015, rămânând şi în 2016 mult peste media obişnuită.

    Aceste cărţi reprezintă, astfel, unul dintre principalele motive pentru care industria de print a mers atât de bine în Statele Unite în 2015; librăriile sunt pline de cei care îşi găsesc liniştea în acest proces, iar platforme precum YouTube găzduiesc din ce în ce mai multe clipuri cu oameni care colorează şi îi învaţă şi pe alţii cum să o facă. Moda este atât de puternică încât a generat diverse alte mişcări culturale, precum petreceri de colorat sau aplicaţii de colorat pe telefon; chiar şi industria creioanelor de colorat a fost influenţată de cererea tot mai mare.

    Înaintea volumelor de dezvoltare personală, a celor de dezvăluri despre Casa Albă, a celor poliţiste sau de creştere a copiilor, dar şi a celei de-a doua cărţi scrisă de Harper Lee (autoarea romanului „Să ucizi o pasăre cântătoare“), în topul Amazon al pe primele două locuri sunt două cărţi de colorat pentru adulţi, ambele semnate de Johanna Basford: „Secret Garden: An Inky Treasure Hunt“ şi „Enchanted Forest: An Inky Quest & Coloring Book“. Cele mai multe volume de acest gen promit trei lucruri: relaxare, eliminarea stresului şi un sentiment general de bine. La prima vedere, coloratul pare într-adevăr să dea o senzaţie de calm; însă faţă de alte soluţii, precum medicamentele, este greu de evidenţiat modul în care acesta funcţionează. „Oamenii care se află în permanenţă sub stres par să reacţioneze bine la cărţile de colorat“, notează Nadia Jenefsky, terapist din New York. „Există o serie de alegeri implicate, precum alegerea culorilor şi modul în care le combini, dar linia de bază este dată de o structură.“

    „Piaţa de carte (inclusiv ediţiile de chioşc, manuale, auxiliare didactice) se ridică la valoarea de 100 milioane euro la preţ de editură. Fără cele dintre paranteze, piaţa de carte din România este de circa 60 de milioane de euro pe an“, spune Mihai Mitrică, director executiv al Asociaţiei Editorilor din România. „Se remarcă o împărţire aproape egală între ficţiune şi nonficţiune; o uşoară tendinţă de creştere pe zona de cărţi pentru copii şi pe cea de dezvoltare personală (inclusiv financiară). De asemenea, există un sincronism evident între piaţa din România şi cele mai recente apariţii/bestseller de la nivel internaţional“, mai spune el. Iar acest lucru reprezintă una dintre explicaţiile pentru succesul de care se bucură manualele antistres.

    Spre exemplu, în cazul Diverta numărul de cărţi de colorat pentru adulţi vândute în luna mai (peste 1.000 de exemplare) reprezintă 3% din numărul total de cărţi vândute, potrivit reprezentanţilor companiei.

    Cât de mult înseamnă însă 1.000 de exemplare? Ei bine, destul de mult, după cum explică Mihai Mitrică: „Tirajul mediu în România a scăzut sub 1.000 de exemplare/titlu la editurile serioase. Există o întreagă piaţă a fantomelor editoriale; dintre cele 36.000 de ISBN-uri alocate anul trecut de Biblioteca Naţională, doar o treime se regăsesc în librării. Restul sunt fie născociri pur şi simplu – vezi aşa-zisa editură Sitech Craiova care «publică» Descartes în limba germană, dar şi pe savanţii închisorilor, fie pseudolucrări cu care învăţătorii şi profesorii de la diverse dughene educaţionale îşi cresc salariile sau îşi obţin titlurile universitare.“

    Dar nu vorbim de cărţi realizate în România, ci de volume de nişă adaptate pentru piaţa de la noi, iar interesul pentru acestea a fost observat încă de la început. O prezenţă importantă pe piaţa de carte din România, Libris a listat primele produse de acest gen, aduse din Marea Britanie, încă din anul 2013. „Variantele lor editate în România au apărut, inclusiv pe Libris, în prima jumătate a anului 2015. În prezent avem listate peste 100 de astfel de titluri“, spune Laura Ţeposu, director de dezvoltare al Libris. „Doar în primele luni ale acestui an am vândut peste 5.000 de astfel de cărţi, de la diverse edituri.“

  • Legea antifumat schimbată de senatori: Se poate fuma în interior, în spaţii separate şi izolate

    Legea antifumat a fost modificată marţi de senatori, prin refefinirea spaţiului public închis – acesta fiind încadrat de pereţi de jur împrejur, prin permiterea fumatului în spaţii separate, complet izolate şi inscripţionate, informeaza Mediafax.

    “Prin spaţiul public închis se înţelege orice spaţiu accesibil public sau destinat utilizării colective, indiferent de forma de proprietate ori de dreptul de acces, care are un acoperiş, plafon sau tavan şi care este încadrat de pereţi de jur împrejur, indiferent de natura acestora sau de caracterul temporar sau permanent, cu excepţia spaţiilor cu destinaţie locativă”, potrivit unui amendament propus de Comisia juridică, adoptat în plen cu 76 de voturi “pentru”.

    De asemenea, noile modificări presupun şi permiterea fumatului în spaţii special amenajate destinate exclusiv pacienţilor din spitalele de psihiatrie.

    “Fumatul este permis în spaţii separate, complet izolate şi inscripţionate special pentru această destinaţie, precum şi pe terase exterioare amenajate în acest scop”, prevede un alt amendament, propus de Comisia de sănătate.

    Senatul este prima cameră sesizată pentru acest proiect de lege, Camera Deputaţilor fiind for decizional.

  • Cea mai misterioasă insulă din Mediterană: doar 1.000 de oameni au voie să o viziteze anual – GALERIE FOTO

     
    Insula Montecristo a devenit celebră după ce Alexandre Dumas a descris-o în romanul Contele de Monte Cristo. Pe această insulă, spune legenda, se află îngropate comori ale unor piraţi celebri.
     
    Doar 1.000 de turişti au voie să păşească, anual, pe insula Montecristo, iar viza se primeşte după o aşteptare de minim trei ani. 
     
    Zvonuri despre bogăţiile de aici au început să circule în secolul XIII, atunci când Mănăstirea St. Mamilian, amplasată pe insulă, a devenit una dintre cele mai înstărite din Europa. Alţii spun că piratul turc Barbă-Roşie ar fi ascuns aici mare parte din aurul furat în timpul expediţiilor sale din secolul al XVI-lea.
     
    În 1860, Regatul Italian a anexat Montecristo, cedând-o în 1889 marchizului Ginori, care a transformat-o într-o rezervaţie naturală. În 1971, insula a revenit statului italian, care în 2008 a deschis-o publicului.
     
    Fotografii: DailyMail

  • Primul oraş din România care are transport public pe apă cu vaporaşul. Vezi cum arată – VIDEO

    Timişorenii au luat cu asalt vaporettele de pe Bega, care au fost inaugurate astăzi. Până la darea în folosinţă ca transport public, accesul călătorilor va fi gratuit.

    După mai multe decenii, tradiţia transportului pe Canalul Bega va fi reluată în această vară, anunţă Regia Autonomă de Transport Timişoara. Primul pas oficial a fost făcut azi, de la ora 13, când RATT a început probele funcţionale ale sistemului de transport public de persoane cu vaporetto pe Bega. Plecarea s-a făcut de la terasa „Flora”, în ambarcaţiuni  fiind invitat să ia loc şi publicul călător interesat de cursele de pe Canalul Bega.

    Cursele de la acest sfârşit de săptămâna, anunţă RATT, sunt pentru probe funcţionale, transportul în comun pe Bega cu vaporaşele urmând să fie deschis în această vară. Vor fi şapte vaporaşe, fiecare cu câte 50 de locuri.

    Aceste ambarcaţiuni au fost lansate la apă în urmă cu două săptămâni.

    Momentul lansării la apă a vaporaşelor

    Pentru acest proiect, malurile Canalului Bega au fost reabilitate anul trecut, pe lungimea a zece kilometri. Au fost, de asemenea, amenajate nouă staţii de acostare, două rampe pentru intervenţii de urgenţă, 14 WC-uri ecologice (28 cabine WC), două pergole, şapte pontoane plutitoare, la care se adaugă podiumurile pe teren şi platformele în consolă, gradenele şi treptele de acces.conform timpolis.ro

    Cititi mai multe pe www.

  • Ţigara electronică: miracol pentru fumători sau bombă cu ceas pentru sănătatea publică?

    Bombardamentul informaţional dinspre ambele tabere face aproape imposibil pentru neiniţiaţi, pentru publicul larg, să-şi facă o părere obiectivă. Mai ales având în vedere că de ambele părţi ale baricadelor apar personalităţi eminente, cu credibilitate în zona sănătăţii publice.

    DIRECTORUL GENERAL AL ORGANIZAŢIEI MONDIALE A SĂNĂTĂŢII, MARGARET CHAN, a primit recent o scrisoare semnată de 100 de specialişti în sănătate publică şi medici, care cer forului internaţional să adopte reglementări serioase pe piaţa ţigărilor electronice şi avertizează că aceste produse ar putea fi un ”cal troian” al corporaţiilor din industria tutunului.

    Experţii cer OMS reglementarea e-ţigaretelor cu aceleaşi măsuri dure aplicate în cazul ţigărilor normale, precum şi interzicerea reclamelor şi a altor forme de promovare, cu argumentul că pentru moment nu există dovezi ştiinţifice privind siguranţa acestor dispozitive, dar şi modul în care fumătorii sunt ajutaţi să renunţe la acest viciu. De asemenea, cei 100 de specialişti cred că ţigările electronice ar putea reprezenta o strategie a industriei tutunului de a ocoli reglementările stricte aplicate în ceea ce priveşte reclamele sau fumatul în spaţii publice.

    SCRISOAREA A VENIT ÎNSĂ ÎN REPLICĂ LA O ALTĂ MĂRTURIE, PRIMITĂ CU CÂTEVA ZILE ÎNAINTE DE MARGARET CHAN DE LA 53 DE OAMENI DE ŞTIINŢĂ, CARE SUSŢIN CĂ REGLEMENTAREA E-ŢIGARETELOR LA FEL DE DUR PRECUM A ŢIGĂRILOR OBIŞNUITE AR PRIVA FUMĂTORII DE O MODALITATE INOVATOARE ŞI TOT MAI POPULARĂ DE A RENUNŢA LA VICIU. De asemenea, cred experţii, ţigările electronice reduc efectele negative produse de fumat, oferind consumatorilor posibilitatea de a-şi obţine doza de nicotină fără a se expune la substanţele chimice periculoase din ţigările obişnuite. Scrisoarea este semnată de profesori, medici şi specialişti în nicotină şi în politici de sănătate publică de la centre şi universităţi de renume, precum Johns Hopkins, Columbia University, Georgetown University, University College London, Sorbona, Universitatea din Geneva etc.

    DE CEALALTĂ PARTE, SCRISOAREA CARE SE LAUDĂ CU DE DOUĂ ORI MAI MULŢI SEMNATARI ESTE SPRIJINITĂ DE MEDICI ŞI EXPERŢI ÎN ONCOLOGIE, pediatrie, boli cardiovasculare şi specialişti în sănătate publică, printre care profesori de la Universitatea Harvard, Universitatea Federală din Rio de Janeiro, Colegiul Regal de Pediatrie din Marea Britanie, Universitatea Maastricht, Universitatea Stanford, Universitatea din Sydney, Spitalul Universitar din Lausanne şi alte şcoli înalte.

    PROFESORUL FRANK CHALOUPKA, DIRECTOR LA CENTRUL PENTRU POLITICI PUBLICE ÎN SĂNĂTATE DIN CADRUL UNIVERSITĂŢII DIN ILLINOIS, crede că lansarea de vapori cu arome pentru ţigările electronice, precum căpşuni sau gumă de mestecat, sugerează că producătorii ţintesc copiii şi tinerii, deşi promovează produsele drept o modalitate de renunţare la fumat. Este posibil ca e-ţigaretele să ajute unii fumători să se lase, însă nu există încă dovezi concrete în acest sens, notează el.

    UN STUDIU RECENT AL PROFESORULUI ROBERT WEST DE LA UNIVERSITY COLLEGE LONDON RELEVĂ CĂ ŢIGĂRILE ELECTRONICE SUNT MAI EFICACE DECÂT TRATAMENTELE CU ÎNLOCUITORI DE NICOTINĂ ÎN PRIVINŢA RENUNŢĂRII LA FUMAT. West se numără printre semnatarii scrisorii care cere OMS să nu reglementeze dispozitivele pe bază de vapori.
    ”Orice politici publice vor fi recomandate fie de OMS, fie de alte instituţii, este de importanţă capitală să fie bazate pe o evaluare obiectivă a dovezilor ştiinţifice. Sunt îngrijorat că până în acest moment OMS nu a obţinut o astfel de evaluare”, a afirmat West.

    El precizează însă că semnalele de alarmă privind implicarea corporaţiilor producătoare de ţigări pe piaţa e-ţigaretelor sunt legitime.

    Comunitatea ştiinţifică se teme de o revenire, un ”comeback” al marilor companii producătoare de tutun, care sunt pe cale să devină cel mai mare jucător pe piaţa ţigărilor electronice. Companiile susţin că investiţiile pe această nişă reprezintă doar o încercare de diversificare, din moment ce afacerea de bază este supusă unor presiuni uriaşe prin reglementare strictă şi avertismente abundente privind efectele negative asupra sănătăţii.

    OMS pare să încline către tabăra proreglementare, în timp ce unele guverne au început deja să ceară sfatul organizaţiei în ceea ce priveşte ţigările electronice. OMS va discuta la întâlnirea din luna octombrie propunerea de a introduce ţigările electronice în anvelopa de reglementare şi control aplicată în cazul tutunului obişnuit. Totuşi, Derek Yach, fost director în cadrul OMS şi liderul proiectului care a condus la dezvoltarea reglementărilor antifumat, se numără printre semnatarii scrisorii care argumentează că ţigările electronice nu trebuie controlate atât de strict.

    LANSATE ÎN 2007, ŢIGĂRILE ELECTRONICE AU DEVENIT DEJA UN BUSINESS DE MILIARDE DE DOLARI, iar bugetele de promovare sunt de ordinul zecilor de milioane. Zeci de milioane de oameni din întreaga lume le-au încercat, marea majoritate fumători sau foşti fumători. Ţigara electronică arată ca un gadget şi are un aer aparte. Fumătorii spun că experienţa este una falsă, însă satisfăcătoare. Opiniile sunt polarizate atât în mediul academic, cât şi în rândul publicului larg. În final, doar dovezile ştiinţifice de netăgăduit vor aduce ordine în vacarm, iar studiile care există pe această temă sunt considerate insuficiente pentru a trage o concluzie clară.

  • Cu un show inteligent şi diferit, un român i-a uimit pe britanici. ”Un pământean nu ar fi capabil să facă aşa ceva” – VIDEO

    Românul Flavian Glonţ a impresionat juriul şi publicul la Britain’s Got Talent, rezolvând trei cuburi Rubik legat la ochi.

    Imediat după ce a intrat pe scenă tânărul Flavian Glonţ, originar din Câmpulung, o parte din public a început să râdă când a auzit că este din România.

    Întrebat de unul dintre juraţi în ce va consta spectacolul lui, Flavian a spus că va fi ”un show inteligent, ceva diferit”. Juraţii au glumit pe seama acestei afirmaţii.

    Vezi aici cum i-a uimit românul pe britanici. ”Un pământean nu ar fi capabil să facă aşa ceva” – VIDEO

  • Omul care nu vrea niciun ban, deşi a creat cea mai puternică monedă virtuală

    A doua şansă nu va mai exista pentru că, odată acordate aceste interviuri, Dr. Wright nu va mai reveni niciodată în faţa camerelor de luat vederi. A oferit apoi o serie de date criptografice pentru a dovedi că este într-adevăr cine pretinde că este.

    Cele trei publicaţii au fost puse să semneze un contract prin care s-au obligat să nu publice nimic până când dr. Wright nu îşi dezvăluie singur identitatea. În articolul publicat pe blogul personal pe data de 2 mai 2016, dr. Wright face referire la gestul din 1964 al lui Jean-Paul Sartre de a refuza Premiul Nobel pentru Literatură: „Nu e acelaşi lucru dacă mă semnez Jean-Paul Sartre sau dacă mă semnez Jean-Paul Sartre, laureat al Premiului Nobel“. „Nu e acelaşi lucru dacă semnez Craig Wright sau dacă semnez Craig Wright, Satoshi.“

    „Un scriitor nu ar trebui îşi să permită să fie transformat într-o instituţie“, era justificarea lui Sartre în 1964. „Vreau doar să fiu lăsat în pace, să cercetez şi să lucrez“, spune Craig Wright, alias Satoshi Nakamoto. „Nu vreau bani. Nu vreau faimă. Nu vreau să fiu adorat. Dacă sunt propus pentru vreun premiu, nu voi accepta niciodată nici măcar un cent. Dacă mă propuneţi pentru vreun premiu Nobel, dacă mă propuneţi pentru vreo Medalie Turing (a Asociaţiei pentru Maşini de Calcul, n.m.), dacă mă propuneţi pentru orice onoare, nu voi accepta nici măcar un cent de la niciunul din voi, pentru nimic.“

    Funcţionează această justificare, oare, şi în cazul lui Satoshi Nakamoto? Opera lui Nakamoto nu este un joc pur intelectual (o spun fără a minimaliza opera lui Sartre). Opera lui Nakamoto este un sistem de plăţi electronice, global, distribuit şi aflat dincolo de controlul oricărei bănci centrale. Un sistem de plăţi electronice care are potenţialul, dacă suficienţi oameni cred în el şi îl folosesc, să devină o alternativă la sistemul financiar global, la bănci şi la sistemele de plăţi electronice actuale.

    Nu e un joc fără mize, totuşi. Să inventezi aşa ceva, apoi să pretinzi să fii lăsat pur şi simplu în pace, iată ceva greu de înghiţit.

    Bitcoin a apărut în 2009, după ce praful iscat de prăbuşirea economiei mondiale s-a mai aşezat, şi a apărut ca o modalitate deşteaptă de a transfera valoare fără implicarea băncilor, văzute ca fiind principalul vinovat pentru Marea Criză. Bitcoin nu este un fenomen cu totul străin de Occupy Wall Street, reprezintă un fel de reacţie a oamenilor simpli („we, the people“) de a-şi recupera puterea ce le-a fost „luată captivă“ de marele capital. Pentru ce fiecare tranzacţie de plată trebuie comisionată de o bancă? Unde e beneficiul, atunci când băncile, mandatate cu încrederea de a gestiona economiile publicului, au abuzat de această încredere, încurajând consumul fără acoperire şi creând active toxice? Nu e de mirare că Bitcoin s-a născut din mijlocul comunităţii de haiduci virtuali cunoscuţi sub numele de Cypherpunks, o comunitate cunoscută pentru crearea de sisteme de anonimizare a e-mailurilor, pentru browserele TOR ce nu lasă urme, pentru WikiLeaks – Julian Assange îşi are originea în această comunitate – şi pentru alte iniţiative (unele mai puţin respectabile).

    Actul de naştere al Bitcoin a fost lucrarea publicată de un anume Satoshi Nakamoto pe data de 31 octombrie 2008, cu titlul „Bitcoin: A Peer-to-Peer Electronic Cash System“. Este o lucrare de nouă pagini scrisă într-un stil academic sec şi precis, care are ca subiect descrierea unui sistem de plăţi electronice care asigură anonimatul total al părţilor implicate într-o tranzacţie.

    Există câteva inovaţii importante în lucrarea lui Nakamoto.

    În primul rând, sistemul descris de el nu presupune existenţa unei bănci, a unui terţ investit cu încredere, pentru validarea unei tranzacţii. De fapt, spre deosebire de sistemul bancar, Bitcoin nu e bazat deloc pe încredere. Toate tranzacţiile sunt vizibile simultan tuturor participanţilor (părţile sunt anonime, desigur). Toate tranzacţiile efectuate vreodată sunt vizibile oricărui participant la reţea, în orice moment. Orice nouă tranzacţie este validată de fiecare nod în parte prin verificarea tranzacţiilor trecute şi a soldului persoanei plătitoare. Pentru evitarea cheltuirii de două ori a aceleiaşi sume de bani, majoritatea participanţilor la reţea (în fapt un fel de bancă descentralizată) decid care tranzacţii sunt valide şi care nu şi stabilesc ordinea unică a efectuării lor.

    În al doilea rând, există un sistem de premiere al celor care decid să investească propriile resurse – putere de calcul şi electricitate – pentru susţinerea şi operarea reţelei. De fiecare dată când un nod al reţelei validează cu succes un lanţ de tranzacţii, prin rezolvarea unei probleme matematice complexe (proces ce se numeşte „mining“, prin analogia cu săpăturile după aur), este premiat prin emiterea de noi monezi virtuale. Astfel, sistemul rezolvă problema emiterii iniţiale de monedă şi se asigură că reţeaua este autosustenabilă.

    Satoshi Nakamoto a publicat lucrarea care descrie sistemul de plăţi şi a scris primele versiunii ale softului care rulează reţeaua. Softul este open source şi oricine îl poate citi, valida, modifica. Tot el a pornit prima versiune a softului pe calculatorul personal, cândva în zilele timpurii ale lui 2009, şi a realizat primul transfer de bani (50 de Bitcoin) către al doilea membru al reţelei, Hal Finney, un entuziast al criptografiei, apropiat de tradiţia Cypherpunks.

    Reţeaua a progresat încet. În vremurile timpurii, reţeaua era folosită doar de entuziaşti, tocilari, ciudaţi, anarhişti sau naivi. De ce să îţi pierzi timpul şi să consumi electricitate săpând după nişte monede virtuale fără valoare? Alta ar fi socoteala dacă monedele ar fi acceptate pentru cumpărarea de bunuri în lumea reală.

    Un pas important a fost când o sumă de Bitcoin a fost prima oară acceptată contra unei sume de bani „reali“, dolari americani. De fapt, acceptarea a fost intermediată. Un membru al reţelei a oferit într-un forum de bitcoineri zece mii de monede pentru o pizza, un alt membru al comunităţii a acceptat provocarea, plătind cu bani reali pizza primului şi acceptând moneda virtuală în schimb. Şi astfel, moneda virtuală a părăsit tărâmul virtual şi a început să prindă rădăcini în lumea reală. La scurt timp au apărut burse online, case de schimb şi afaceri bănoase.

    La început, natura anonimă a tranzacţiilor Bitcoin i-a atras mai ales pe cei care doreau să profite de anonimatul oferit de reţea, pentru scopuri nu tocmai curate. Site-ul Silk Road, în fapt un marketplace pentru trafic de droguri, prostituţie şi chiar asasinate plătite, a fost una dintre primele aplicaţii care au acceptat plăţile cu Bitcoin. Site-ul a fost repede blocat de autorităţi, însă viabilitatea monedei virtuale a devenit şi a rămas vizibilă. Prima bursă online de Bitcoins Mt.Gox, care oferea celor interesaţi posibilitatea să cumpere şi să vândă Bitcoin contra bani reali, a apărut în 2010 şi a ajuns să gestioneze la mijlocul lui 2011 aproape 80% din toate tranzacţiile de vânzare-cumpărare cu moneda virtuală. Problemele de securitate au dus la căderea acestei burse în 2013, însă în acel moment „economia Bitcoin“ era deja mult mai solidă şi atrăsese atenţia multor profesionişti ai lumii financiare.

    Criza euro a avut şi ea un cuvânt de spus în evoluţia Bitcoin. Când Ciprul a anunţat, în martie 2013, îngheţarea depozitelor (de teama unei panici bancare) şi confiscarea a zece procente din valoarea lor, mulţi deponenţi au văzut Bitcoin, o monedă necontrolată de nicio bancă centrală, drept soluţia pentru evitarea a astfel de abuzuri. Bitcoin a crescut ameţitor în valoare, depăşind la momentul de vârf valoarea de 1.100 dolari per unitate. O monedă desigur prea volatilă pentru a fi monedă de refugiu. Însă o monedă ce a depăşit stadiul de loc de joacă al anarhiştilor şi tocilarilor, transformându-se în ceva mult mai serios.

    Satoshi Nakamoto s-a implicat activ în dezvoltarea softului şi în creşterea reţelei până spre începutul lui 2011, moment în care a predat fără prea multă pompă frâiele comunităţii altor dezvoltatori şi s-a retras pentru a se ocupa de alte idei „mai complexe“. Nimeni nu i-a cunoscut identitatea reală; toată lumea, inclusiv colaboratorii cei mai apropiaţi, au venit în contact cu el doar prin intermediul scrierilor sale, al codului aplicaţiei şi al forumului pe care l-a moderat până la sfârşitul lui 2010. Dispariţia sa subită şi definitivă a fost şi a rămas unul dintre marile mituri fondatoare ale reţelei Bitcoin. Mitul Genezei, în variantă criptografică.

    De fapt, atât de bine a fost păstrat secretul identităţii reale a lui Nakamoto, încât nu se ştie nici măcar dacă Satoshi Nakamoto a fost într‑adevăr un individ sau un nume generic pentru un grup de persoane.

    Asta nu înseamnă că nu s-a încercat descifrarea acestui mister. S-au făcut analize lingvistice pe textele publicate de el. Au fost analizate datele şi orele la care şi-a făcut de obicei intervenţiile pe forum, pentru a-l plasa într-un fus orar sau în altul. Au fost suspectaţi, pe rând, diverşi membri mai cunoscuţi ai comunităţii Cypherpunks sau ai comunităţii de experţi în criptografie. Au fost bănuiţi de a fi creat moneda virtuală, pe rând, un student irlandez, un IT-ist finlandez, un inginer rus emigrat în Statele Unite sau doi ingineri germani ce au creat brevete în criptografie în perioada din jurul creării Bitcoin. Cel mai spectaculos eşec al căutărilor a fost cazul lui Dorian Satoshi Nakamoto, un inginer de origine japoneză, rezident în Los Angeles, relativ modest, care, în afară de asemănarea de nume, a dovedit că nu are nimic în comun cu creatorul Bitcoin.

    Toate aceste căutări jurnalistice au adâncit misterul şi au fost nefructuoase. Până pe 2 mai 2016, când dr. Craig Wright şi-a făcut anunţul cu iz existenţialist (şi uşor mizantrop) pe BBC, The Economist şi GQ Magazine: „Nu vreau bani. Nu vreau faimă. Nu vreau să fiu adorat. Dacă sunt propus pentru vreun premiu, nu voi accepta niciodată nici măcar un cent. Dacă mă propuneţi pentru vreun Premiu Nobel, dacă mă propuneţi pentru vreo medalie Turing, dacă mă propuneţi pentru orice onoare, nu voi accepta nici măcar un cent de la niciunul din voi, pentru nimic“.

    În primul rând, este Craig Wright adevăratul Satoshi Nakamoto? Formaţia sa academică pare să îi susţină pretenţia: cu un master în drept, unul în statistică, unul în informatică, un doctorat în teologie şi unul în programare, Craig Wright este fie o minte strălucită, fie un impostor de mare clasă. Membrii comunităţii Bitcoin par să fie convinşi că este cine pretinde, BBC şi The Economist spun că dovezile prezentate sunt parţiale şi nu îl leagă în mod indubitabil de evenimentele de la începuturile Bitcoin.

    În al doilea rând, de ce conteză acest anunţ? Aşa cum lui Craig Wright nu îi pasă dacă este crezut, ar trebui să ne pese cine a creat Bitcoin? De ce să nu îi fie respectat dreptul la intimitate, dacă ţine aşa de mult la el?

    Dacă dr. Craig Wright este cine pretinde că este, transparenţa va ajuta la evoluţia monedei criptografice, care se va debarasa astfel de originile obscure. Nu lipsesc scenariile care văd în Bitcoin o creaţie a CIA, a FMI sau a altor grupări cu intenţii opace. Cu o origine clară şi o evoluţie explicabilă, legitimitatea Bitcoin va creşte, iar întrebările despre evoluţia ei viitoare îşi vor găsi poate o cale mai uşoară spre un dialog mai structurat şi mai academic.

    Satoshi Nakamoto este presupusul posesor al unui sold de un milion de Bitcoin, ceea ce reprezintă cam 6% din totalul de masă monetară existentă în piaţă în acest moment. O sumă suficient de mare pentru a exercita o influenţă semnificativă asupra valorii ei, la un moment dat.

    Mai puţină impredictibilitate în evoluţia monedei poate ajuta la adoptarea ei pe scară largă. Oricum ar fi, publicitatea va creşte notorietatea fenomenului Bitcoin, moneda va evolua şi se va maturiza şi vor apărea şi alte aplicaţii ale tehnologiei Blockchain.

    Istoria Bitcoin se construieşte chiar în aceste zile, suntem departe de sfârşitul poveştii. Finalul acestei aventuri poate însemna crearea un sistem de plăţi mai ieftin, mai rapid şi mai accesibil. De existenţa unui astfel de sistem de plăţi poate depinde bunăstarea unei mari părţi a populaţiei globului, acea populaţie tradiţional ignorată de băncile tradiţionale.

    Să ne bucurăm, aşadar, pentru orice efort care ne aduce mai aproape de acest obiectiv.

  • “Boutique cinema”, un nou mod de a vedea filmele

    Cinematografele obişnuite dotate cu ultimele tehnologii continuă să atragă suficient public, însă unii dintre cei care le frecventau cândva preferă acum să stea acasă şi să vadă filmele care-i interesează acolo. Pe ei încearcă să-i atragă un tip nou de cinema, aşa-numitul „boutique cinema“, care îşi propune să le ofere ceea ce cinematografele obişnuite nu pot: un sentiment al comunităţii, scrie New York Times.

    Aceste boutique cinema combină sala de proiecţie cu un restaurant sau un bar şi au în program filme independente, filme clasice sau chiar unele noi. Spre exemplu, Syndicated din New York are o sală de 50 de locuri în prelungirea restaurantului şi barului, unde clienţii care doresc să vizioneze un film o pot face la anumite ore alături de prieteni, iar ca să le fie vizionarea mai plăcută au posibilitatea de a comanda mâncare şi băutură, într-o atmosferă relaxată. Un alt boutique cinema, de data aceasta cu două săli, Metrograph, este şi el dotat cu restaurant şi bar, precum şi o librărie axată pe industria filmului, unde se pot organiza evenimente.

    Pentru a-i atrage pe cei cărora le e dor de cinematografele de altădată, Metrograph a fost decorat în stilul acestora. Nighthawk Cinema îmbie şi el publicul cu un film şi o cină, dar înainte de proiecţie mai oferă şi câte un concert al vreunei trupe.

    Un alt reprezentant al acestei tendinţe este Alamo Drafthouse Cinema, lansat în Texas şi ajuns deja la câteva cinematografe, care combină proiecţia de filme în premieră sau clasice cu un bar şi restaurant, spectatorii putând consuma mâncare şi băuturi la o masă îngustă instalată în dreptul câtorva rânduri de scaune. Aceste boutique cinema-uri se mândresc şi cu faptul că la ele proiecţia filmului începe la ora anuntaţă, fără a-i obliga pe spectatori să vadă mai întâi reclame.