Ciocnirile au izbucnit între poliţişti şi manifestanţii împotriva Papei după ce forţele de ordine au reţinut un manifestant care încerca să le atace cu sticle. Spre sfârşitul serii, scutierii au îndepărtat din Puerta del Sol şi ultimii manifestanţi, luând poziţii în mai multe zone din piaţă. Şase persoane au fost arestate şi doi poliţişti au fost răniţi, potrivit presei.
Sute de pelerini care participă la Zilele Mondiale ale Tineretului şi care urmează să se întâlnească joi cu Papa Benedict al XVI-lea, au întâmpinat manifestanţii prolaicitate cu strigăte ca “Trăiască Papa!”, “Acest tineret este al Papei”. Alţii cântau “Aleluia”, rugându-se şi bucurându-se de muzică.
Ceilalti arestati sunt patru greci, doi francezi si un german,
carora li se adauga inca cinci persoane retinute si ulterior
eliberate. Politia a intervenit la primele ore ale diminetii,
urmand ordinului de eliberare a pietei dat de procurorul general
Eleni Raikou si promisiunilor primarului Atenei, Giorgios Kaminis,
de a restabili traficul in zona si a “restabili imaginea
deteriorata a capitalei in ochii turistilor”, conform
Kathimerini.
Demonstratiile care au loc in Piata Syntagma contra programului de
austeritate al Guvernului, incepand din luna mai, i-au indepartat
pe turisti de centrul capitalei si au cauzat daune peisajului
urban, considera oficialii, iar “camparea intr-un spatiu public nu
este un drept constitutional”, a apreciat primarul Kaminis.
AFP citeaza un comunicat al politiei, conform caruia “diverse
obiecte care poluau si degradau mediul au fost inlaturate din piata
cu ajutorul a mai mult de 25 de camioane”. Inlaturarea corturilor
stationate in piata a avut loc fara incidente, insa protestatarii
au declarat agentiei ca nu inteleg de ce sunt evacuati, atata vreme
cat pietele publice sunt spatii accesibile tuturor cetatenilor.
Miscarea elena Democratie Reala,
constituita dupa modelul uneia dintre miscarile “indignatilor” din
Spania (Democratie Reala Acum) a emis un comunicat in care afirma
ca “strazile si pietele, la fel ca si locurile de munca si
structurile de productie, avutia acestei tari si drepturile
cetatenesti sunt ale noastre, nu sunt de vanzare si vom continua sa
cerem returnarea lor catre popor”.
Cei de la Democratie Reala i-au convocat pe “indignatii” greci la
un nou protest sambata seara, incepand cu ora 18, proclamand ca
“terorismul acestui guvern dictatorial, al FMI si al memorandumului
nu trebuie sa fie permise. Nu ne speriati, ci doar ne infuriati.
Vom continua sa luptam pasnic, cu hotarare si creativitate”.
Memorandumul invocat de protestatari este cel semnat de guvernul
grec cu UE, FMI si Banca Centrala Europeana, prevazand cresteri ale
impozitelor, scaderi ale cheltuielilor publice si un program masiv
de privatizare, in schimbul finantarii Greciei.
Liderii europeni au convenit, saptamana trecuta, termenii noului
acord de imprumut multilateral pentru Grecia, in virtutea caruia
tara va beneficia de 159 de miliarde de euro in urmatorii trei ani,
din care circa 50 de miliarde vor fi contributie a creditorilor
privati ai tarii, prin rostogoliri de datorii si cumparari de
titluri noi de datorie elena, iar 109 miliarde vor reprezenta
contributia statelor zonei euro si a FMI.
Votul, in care partidul socialist (PASOK) de guvernament a
reusit sa invinga opozitia, cu o majoritate de 155 de voturi din
300, a avut loc pe fundalul protestelor masive de la Atena si
Salonic contra austeritatii dictate de UE si FMI si al grevei
generale de 48 de ore convocate incepand de marti de
sindicate.
Joi va avea loc un al doilea vot, centrat pe diversele
componente ale planului, incepand cu majorarea unor taxe si
impozite si terminand cu
programul de privatizare si ce companii vor fi incluse in el.
Daca parlamentul nu ar fi votat, Grecia ar fi ramas fara finantare
externa la jumatatea lunii iulie.
O parte dintre manifestantii din Piata Syntagma din Atena, care
au venit regulat in piata incepand de la finele lunii mai, si-au
facut deja cunoscuta intentia de a ramane acolo inclusiv dupa
incheierea votului din parlament, anticipand ca planul de
austeritate va fi votat de parlament.
In cursul manifestatiilor de marti si miercuri au avut loc si
incidente violente, in cursul carora cei cateva sute de anarhisti
prezenti in mijlocul zecilor de mii de oameni iesiti in strada au
provocat ciocniri cu fortele de ordine, aruncand cu pietre si
cocteiluri Molotov in politistii care asigurau ordinea in
piata.
Alte fluxuri video live, din alte unghiuri: aici, aici si
aici.
Planul de austeritate prevede vanzarea unor active ale statului,
de la monopolul energetic national si pana la operatorii porturilor
Pireu si Salonic, introducerea unor taxe suplimentare pe salarii
intre 1% si 5%, taxe mai mari pentru restaurante si baruri, taxe
mai mari pe combustibili si coborarea plafonului de venit scutit de
impozit de la 12.000 la 8.000 de euro. Ziarul elen To Vima, preluat
de Bloomberg, a calculat ca povara suplimentara pentru o familie
greceasca medie va fi de 2.795 de euro pe an, adica aproape de
echivalentul unui salariu mediu pe o luna.
In 2010, economia elena a scazut cu 4,4% si este estimata sa se
contracte cu inca 3,8% in acest an. Datoria este estimata sa
creasca de la 140% la 166% din PIB.
Americanii si chiar si britanicii au inceput sa-si piarda
interesul pentru eveniment, asta daca l-au avut vreodata. In SUA,
un sondaj The New York Times/CBS News a aratat ca numai 6% din
respondenti au urmarit indeaproape stirile despre pregatirile de
nunta si 22% le-au urmarit relativ indeaproape. In Marea Britanie,
un sondaj Ipsos MORI releva ca 47% dintre cei intrebati nu sunt
interesati deloc sau sunt interesati foarte putin de nunta
princiara.
In paralel, sentimentele antimonarhice din Regat au inceput sa se
manifeste si ele: sondajul Ipsos MORI arata ca 18% dintre britanici
ar vrea ca monarhia sa fie abolita. The New York Times citeaza pe
un cititor al ziarului The Daily Mail care a rezumat in gluma
sensul nuntii princiare: “Viitoarea printesa a fost mai mult somera
de cand a terminat scoala, iar acum se marita cu unul care in cea
mai mare parte a vietii lui a fost asistat social. De cand cu
reducerile de cheltuieli de la buget, chiar ma ingrijoreaza ce-i
asteapta”.
In contrast cu suvenirurile dragute cu chipul lui William si Kate,
de la cani, farfurii si brelocuri pana la monede sau timbre festive
si chiar prezervative, o designera din Newcastle, Lydia Leith, a
lansat o linie de pungi pentru rau de avion, tot cu chipurile
mirilor, destinate special pentru cei ingretosati de fastul nuntii
princiare. Din februarie, de cand a inceput sa le produca, Leith
estimeaza ca a vandut circa 8.000 de pungi, la pretul de 3 lire
bucata.
Cu toate acestea, un sondaj comandat de Bid TV arata ca
britanicii vor cumpara suveniruri de nunta in valoare totala de 163
de milioane de lire (aproape 185 de milioane). Sondajul, efectuat
pe 2.000 de respondenti, releva insa si ca sapte britanici din zece
nu recunosc ca vor cumpara sau ca au cumparat suveniruri, din
rusinea de a nu fi luati in deradere de prieteni.
Reactia ostila fata de perspectiva nuntii princiare poate fi
atribuita contrastului dintre opulenta unei nunti rezervate celor
privilegiati si starii economiei, intr-un moment cand reducerile de
cheltuieli bugetare fac ravagii in Marea Britanie si au inceput sa
ocupe prima pagina si in ziarele americane.
La sfarsitul lui martie, cateva sute de mii de protestatari au
iesit in strada la Londra spre a manifesta contra politicii
guvernului Cameron de reducere a deficitului bugetar cu peste 90 de
miliarde de euro pâna in 2015, ceea ce se traduce in inghetari de
salarii, reducerea cu peste 300.000 a locurilor de munca din
sectorul public si un nou program de privatizari.
Ei au adoptat, in acest sens, un amendament al presedintelui
Comisiei pentru invatamant, Mihail Hardau, la propunerea
legislativa pentru completarea Legii 168/1999 privind solutionarea
conflictelor de munca.
Combatand aceasta pozitie, senatorul PSD Ecaterina Andronescu,
vicepresedinte al Comisiei pentru invatamant, a sustinut ca nu
trebuie sa li se ia profesorilor dreptul de a protesta si ca
solutia pentru evitarea unor astfel de situatii este de competenta
celor care administreaza sistemul.
La 1 martie, o alta manifestatie de protest, organizata cu
ocazia implinirii a trei ani de la violentele din aceasta tara din
Caucaz, a reunit peste 10.000 de persoane la Erevan. Protestele de
strada sunt organizate de Congresul National Armenesc, principalul
partid de opozitie, in frunte cu Levon Ter-Petrossian, dar si de
alte partidul Mostenirea (Jarangutiun), al carui lider Raffi
Hovannisian a inceput greva foamei la 15 martie. Toti cer alegeri
anticipate parlamentare si prezidentiale.
Zece persoane, intre care doi politisti, au fost ucise in
violentele de acum trei ani, din 1 martie 2008, dupa 11 luni de
proteste fata de victoria in alegerile prezidentiale a lui Serge
Sarkissian in fata lui Levon Ter-Petrossian.
Diverse agentii au lansat greve in intreaga tara, incluzand
angajati din industria petroliera, feroviara si de telecomunicatii.
Aproximativ 2.000 de persoane au intrat in greva in sectorul
petrolier, solicitand cresterea remuneratiei si transparenta in
ceea ce priveste salariile directorilor, a declarat Hamdi
Abdel-Aziz, purtator de cuvant al Ministerului Petrolului.
Angajatii din cadrul Consiliului Feroviar National au solicitat
incheierea de contracte de munca pe termen mai lung, unii dintre ei
neprezentandu-se la lucru joi, a afirmat Mostafa Qinawi, directorul
acestui consiliu.
Fara ca “revolutia” din Egipt sa fi invins, protestele care au
lasat in urma peste 300 de morti in cel mai populat stat arab
continua sa inspire miscari de contestare a liderilor in intreaga
lume. Trecuta in plan secund, asa-zisa “revolutie a iasomiei” de la
Tunis face inca victime. La Belgrad presedintelui Boris Tadici,
care viseaza la aderarea tarii sale la UE, i se cere plecarea
precum a lui Slobodan Milosevici. Anuntarea unor reforme la Amman,
Damasc si Saana nu a inlaturat definitiv riscul unor revolte in
Iordania, Siria si Yemen. Ultimele intrate pe lista posibilelor
destinatii unde va lovi “valul revolutionar” din 2011 sunt Irakul
si Iranul.
Mitingul organizat de Sindicatul Automobile Dacia se desfasoara
pe platoul din fata Casei de Cultura a Sindicatelor din orasul
Mioveni. La ora transmiterii acestei stiri, in fata Casei de
Cultura a Sindicatelor din orasul Mioveni se aflau peste 7.000 de
persoane, majoritatea angajati ai companiei Dacia, insa liderii
sindicali anunta ca la protest vor veni si angajati ai altor
societati din industria auto si sindicate din administratie,
educatie si sanatate. Protestatarii au tobe, fluiere si scandeaza
“Jos Basescu”, “Jos Guvernul”, “Carburantul l-ati scumpit, la noi
voi nu v-ati gandit”.
Protestatarii au plecat din Piata George Enescu, la ora 11.30,
dupa ce o delegatie formata din reprezentanti ai Sindicatului
Cadrelor Militare Disponibilizate in Rezerva si in Retragere (SCMD)
au depus un protest la Ministerul de Interne. Protestatarii
scandeaza “Jos dictatorul!”, “Jos tiranul!”, “Nu va fie frica si
Basescu pica”. Ei au scandat, de asemenea, “Iesi afara din tara,
javra ordinara” si “Afara cu mafia din tara”.
In dreptul Ministerului de Interne, protestatarii, care sunt
insotiti de o fanfara, au scandat “Igas, nu uita, a trecut vremea
ta” si “Igas tamplarul ne-a adus amarul”, iar fanfara a intonat
Marsul funebru. Protestatarii s-au oprit pentru cateva secunde in
fata Cercului Militar National, la Piata Tricolorului, unde au
intonat imnul national. De asemenea, ei au scandat pe tot traseul
“Unitate” si “Romani, veniti cu noi”, fiind aplaudati de unii
trecatori. De asemenea, persoane care lucrau la magazine si firme
aflate pe traseu au iesit la usi si ferestre, fotografiindu-i pe
protestatari si in unele cazuri incurajandu-i.