BusinessMagazin

Tag: problema

  • Totul despre noul iPhone: cum arată şi ce face SE, cel mai nou pariu al Apple

    Noul iPhone SE (a se citi “essay”, după cum ne precizează Apple) poate fi caracterizat, foarte pe scurt, astfel: un iPhone 6S de mărimea unui iPhone 5S. Preţul? Ceva mai mic decât în cazul seriei 6, respectiv 399 de dolari.

    Apple îl numeşte “cel mai puternic smartphone de 4 inci realizat vreodată”, şi pe bună dreptate; nimeni  nu şi-a pus măcar problema să doteze un device cu display de doar 4 inci cu atât RAM şi cu un procesor atât de puternic.

    Vorbim de un procesor Apple A9 alături de un coprocesor M9. Camera este de asemenea preluată de la seria 6, mai precis un iSight de 12 megapixeli cu flash dual-tone şi posibilitatea de a filma în 4K.

    “Mulţi, foarte mulţi clienţi ne-au cerut acest model”, a spus CEO-ul Tim Cook în timpul conferinţei. “Iar astăzi ei au primit ce au cerut.”

    iPhone SE va avea un preţ de plecare de 399 de dolari pentru modelul cu memorie de 16 GB şi va ajunge până la 499 de dolari pentru modelul cu 64 GB. El va fi disponibil în culori tradiţionale Apple precum gold şi rose gold, dar şi pe argintiu sau negru.

    Precomenzile încep pe 24 martie, iar până la sfârşitul lunii mai SE va fi disponibil în peste 100 de ţări.

    Sursă video: The Verge

  • De ce nu e bine să folosim telefonul personal la muncă

    Noul trend BYOD – bring your own device – a prins foarte tare în companiile din toată lumea din cauza crizei financiare. Era o şansă de a menţine angajaţii mulţumiţi şi de a reduce costurile. Dar nu este şi cea mai bună soluţie pentru securitate IT, potrivit computerblog.ro.

    Dacă nu se pot utiliza device-uri serparate, este importantă separarea fişierelor companiei de cele personale, pe toate dispozitivele mobile, fie că e smartphone, tabletă sau laptop.

    Mobilitatea şi trendul BYOD au devenit practici uzuale pentru multe companii, dar în materie de securitate sunt încă multe lucruri de îmbunătăţit. Principala problemă cu dispozitivele angajaţilor este faptul că sunt greu de ţinut sub control. Chiar dacă o mare parte printre aceştia le folosesc pentru a păstra informaţii legate de muncă (aproximativ 50%, conform unui studiu – PDF), tot mai consideră smartphone-urile proprietatea lor, iar fişierele păstrate în memoria acestora, drept o chestiune personală. Ceea ce e corect, dar până în momentul în care telefonul respectiv este pierdut, furat sau se defectează şi nu mai poate fi recuperat nimic de pe el. În acel moment, devine o problemă pentru personalul IT din companie, chiar dacă s-ar putea ca anterior să nu fi avut idee că pe acel dispozitiv se aflau date importante.

    Citiţi mai multe pe www.computerblog.ro

  • O nouă ţară a introdus legea care obligă supermarket-urile să doneze produsele nevândute

    În contrast cu legea din Franţa, care acordă amenzi de până la 75.000 de euro supermarket-urilor care nu donează produsele alimentare nevândute, Italia a adoptat o strategie de încurajare a actului de donaţie.

    Până în prezent, companiile care doreau să doneze astfel de produse trebuiau să completeze zeci de formulare, transformând practic procesul într-un coşmar birocratic. Noua lege stipulează că aceste companii vor completa doar o declaraţie lunară în care specifică cantitatea donată.

    Începând cu luna februarie, supermarketurile din Franţa au fost obligate prin lege să doneze alimentele nevândute. Pentru a descuraja oamenii să caute prin gunoaie, unele supermarketuri obişnuiau să toarne înălbitor pe alimentele aruncate sau să le pună în depozite încuiate, însă noua lege, adoptată în Franţa, interzice acest lucru.

    Noile prevederi se aplică oricărui supermarket de 400 de metri pătraţi sau mai mult. În cazul în care companiile nu respectă legea, acestea pot primi amenzi de până la 3750 de euro.

    Jacques Bailey de la Banques Alimentaires, o reţea de bănci de alimente, a declarat pentru The Guardian: “Cel mai important lucru, pentru că supermarketurile vor fi obligate să semneze un acord de donaţie cu organizaţiile de caritate, este că vom putea să îmbunătăţim calitatea şi diversitatea alimentelor pe care le primim şi le distribuim”.

  • Verbul viitorului

    În context, apare şi problema dezindustrializării şi a efectelor acesteia: o treime dintre companiile aflate în topul celor mai mari 100 de jucători din industria prelucrătoare în anul 1994 sunt în prezent radiate sau au cifră de afaceri egală cu zero, iar 15 dintre acestea au cifra de afaceri mai mică de 10 milioane de dolari; în Bucureşti nu mai există nicio fabrică care să aibă mai mult de 1.000 de angajaţi, iar lipsa de locuri de muncă a alungat în Europa între 3 şi 5 milioane de români, printre ei aflându-se printre cei mai bine pregătiţi muncitori şi tehnicieni din fostele uzine socialiste.

    La acestea se adaugă nivelul de trai redus sau slaba capacitate de inovare, fie în companii fie în societate. Orăşelele foste monoindustriale au devenit acum zeroindustriale şi se sting încet. De mai bine de două decenii România pierde câte un cetăţean la fiecare patru minute. În 2032 prima mare cohortă de decreţei va ieşi la pensie, iar presiunea asupra bugetului de pensii se va dubla, practic.

    În aceste condiţii există un curent de opinie puternic în favoarea reindustrializării şi, discutând cu oamenii pe tema muncii în România şi a modului în care oamenii relaţionează cu verbul „a munci“, pentru articolul de fond din acest număr al revistei, m-am gândit că poate nu reindustrializarea ne poate asigura viitorul, ci o schimbare de direcţie spre zona de inginerie şi cercetare-dezvoltare.
    Să explic: două par a fi tendinţele momentului; de fapt sunt două tendinţe şi o spaimă majoră, cea a unei noi recesiuni mondiale, pentru care există, din păcate, mult prea multe semnale negative. Să ignorăm, pentru moment, spaima şi să vedem ce este cu tendinţele.

    Prima este transformarea globalizării într-un soi de regionalizare; un raport al Credit Suisse intitulat chiat „Sfârşitul globalizării“ vorbeşte de o lume multipolară, împărţită în trei zone – Oceania, incluzând continentele americane, de nord şi de sud, Eurasia (Europa, Orientul Mijlociu şi Rusia) şi Asia de Est, incluzând Africa, Asia şi zona Pacificului. Sună un pic a Orwell, nu? Bancherii au analizat, pentru a-şi motiva studiul, tratatele economice regionale încheiate de diversele state în ultima perioadă, precum şi evoluţia şi tendinţele comerţului mondial. A doua tendinţă este dezindustrializarea chiar a Chinei, care îşi pierde poziţia de „producător de orice mondial“, din varii motive: temeri pentru viitor, creşterile salariale, exodul banilor, pentru că anul trecut pieţele emergente, cu precădere China, au pierdut 735 de miliarde de dolari, cu mult mai mult decât cele 111 miliarde de dolari retrase în 2014. Asta după ce până în 2013 au atras investiţii, an de an.

    Soluţia este ingineria. Foxconn, compania chineză care are 800.000 de angajaţi şi venituri de peste 60 de miliarde de dolari, mai mari decât orice altă companie din IT, care produce pentru Dell, Nokia, Microsoft, Apple sau HP, are un raport al slujbelor de zece chinezi la un occidental. La împărţitul banilor, raportul se inversează – avem nouă dolari pentru inginerii de la Dell, Nokia, Microsoft, Apple sau HP şi numai unul pentru chinezi.

    Ce argument mai bun pentru inginerie şi creativitate ar putea fi oferit? La un moment dat China îşi va pierde poziţia dominantă de producător al lumii şi companiile şi investitorii se vor îndrepta spre alte state asiatice, sau poate chiar spre Africa. Dar proporţiile la împărţirea banilor se vor păstra, sunt sigur.

    „A munci“ nu mai înseamnă demult tractoare pe câmp, aşa cum apăreau pe moneda de un leu de pe vremea României socialiste, şi nici oţelarii vânjoşi care învârteau metalul topit, iscând jerbe de scântei, aşa cum apăreau la jurnalele de ştiri de dinainte de 1989. Cea mai bună ilustrare a verbului „a munci“ este acum un ins în faţa calculatorului. Sunt ferestrele aprinse târziu în noapte în imobilele de birouri din Pipera. Sunt serviciile bine făcute, orice va fi însemnând asta – de la centre de asistenţă şi pentru operaţiuni externalizate la cazare decentă într-o pensiune la ţară.

    De ce trebuie ca proiecte tehnologice româneşti să plece spre vestul Europei sau spre Silicon Valley? De ce ne mulţumim să rebranduim obscure mărci chinezeşti, chemându-se astfel că facem tehnologie? De ce nu folosim, de ce nu finanţăm, de ce nu proiectăm, de ce autorităţile nu încearcă să atragă inteligenţă şi să ajute inteligenţa în cauză să producă? Este mult mai ieftin să dăm unor tineri inventivi calculatoare şi să-i pregătim, decât să reconstruim noi ateliere şi furnale şi fabrici! Poate că verbul viitorului nu este a reindustrializa, ci a crea!

    Depou, de Şerban Savu, un pictor care şi-a propus, şi reuşeşte minunat, să ilustreze noua realitate românească.


     

  • Un puşti de 13 ani a rezolvat problema cu care se confruntă 300 de milioane de oameni

    Shubham Banerjee are doar 13 ani, dar este recunoscut în lumea întreagă ca unul dintre cei mai promiţători antreprenori. Tânărul născut în Belgia este CEO al Braigo Labs, o companie care produce imprimante pentru oamenii orbi.

    Ideea i-a venit în urmă cu un an, atunci când a găsit un flyer care promova o strângere de fonduri pentru oamenii orbi. Întrebându-se cum pot aceştia citi, el a aflat despre limbajul Braille şi cât de complicat este procesul de printare a cărţilor pentru cei care suferă de această deficienţă.

    “Când am aflat cât costă o imprimantă Braille, nu mi-a venit să cred”, a povestit Banerjee celor de la Business Insider. “Am vrut să îi ajut pe oameni, aşa că am încercat să construiesc un dispozitiv din materialele pe care le aveam la dispoziţie.” Aceste materiale erau piese de Lego, cu care tânărul a reuşit să dezvolte prima parte a proiectului său, de aici venind şi numele companiei Braigo: Braille şi Lego. Părinţii l-au ajutat să cumpere restul materialelor şi Banerjee a testat, cu succes, imprimanta sa.

    În lume există aproape 300 de milioane de persoane ce nu pot vedea, iar 90% dintre ei trăiesc în state  în curs de dezvoltare. Costul actual al unei imprimante Braille este de aproape două mii de dolari, dar prototipul lui Banerjee este de patru ori mai ieftin. Acest lucru a atras atenţia mai multor publicaţii de specialitate, el primind premiul The Tech Awards 2014 şi o invitaţie la Casa Albă pentru un eveniment dedicat tinerilor antreprenori şi inventatori.

    Compania Intel a fost impresionată de idee şi a decis să investească în dezvoltarea produsului. Astfel, Banerjee a devenit cel mai tânăr antreprenor în care o companie de venture capital să investească. “Nu am crezut că o companie mare va fi interesată de proiectul meu”, povesteşte tânărul. “A fost o surpriză extraordinară”.

    Cu finanţarea primită, Banerjee spune că vrea ca Braigo Labs să dezvolte un alt prototip care să semene cu o imprimantă normală. El vrea ca produsul să intre pe piaţă până la sfârşitul anului 2015.

  • Bloomberg are o problemă cu Bloomberg

    Timp de 12 ani Michael Bloomberg a guvernat cel mai important oraş al lumii. După aceea, nicio funcţie nu părea imposibilă pentru el: preşedinte al Băncii Mondiale, secretar general al ONU, secretar de stat al Statelor Unite. S-a vorbit chiar că ar putea candida la preşedinţia SUA.

    Multimiliardar şi mogul media, un exemplu între politicieni, Bloomberg a fost alăturat unor personalităţi precum Bill Gates şi Bill Clinton. Până în decembrie 2013, singura întrebare părea să fie ce funcţie va alege.
    Bloomberg a aşteptat ca cineva să îl cheme şi să îi ofere un post, a spus un fost director care îl cunoaşte personal pe fostul primar. Dar acest lucru nu s-a întâmplat. Miliardarul, în vârstă de 73 de ani, a experimentat aceeaşi dezamăgire prin care a trecut orice manager sau politician aflat permanent în lumina reflectoarelor, şapte zile din şapte, 18 ore pe zi. Odată cu încheierea mandatului, dispare şi magia, iar ceea ce rămâne este un puternic sentiment de deşertăciune.

    Timp de câteva luni s-a ocupat de activităţi filantropice, sponsorizând dezvoltarea unui sistem de iluminare bazat pe energie solară pentru africani, prin intermediul fundaţiei sale, el donând milioane de dolari. Dar nu a fost suficient pentru un om obişnuit să fie la conducere.

    Aşa că Michael Bloomberg a făcut ceea ce refuzase să facă până atunci. După un an de inactivitate, a revenit la conducerea imperiului său financiar şi media. „Când nimic altceva nu a funcţionat, a cerut cheile pentru a reveni în postul de conducere“, a spus fostul director.
    Din dorinţa de a fi la conducere şi din îngrijorare pentru munca sa de o viaţă, multimiliardarul a coordonat o restructurare unică în istoria concernului de 9 miliarde de dolari. Bloomberg a înlocuit aproape toţi membrii conducerii de vârf ai diviziei media şi a concediat peste 80 de editori. Departamente întregi au fost analizate cu atenţie, într-o companie cu profituri estimate la 3 miliarde de dolari şi pentru care până atunci nu a existat cuvântul „economie“.

    VIITORUL JURNALISMULUI, ÎNCOTRO?

    Schimbarea radicală de curs a ridicat semne de întrebare legate de un model de afaceri care, cel puţin în Statele Unite, a fost considerat în mare măsură drept viitorul jurnalismului. A fost un model în care jurnalismul de calitate, de tipul celui care susţine democraţia, a fost finanţat de alte activităţi de afaceri. Între alţi susţinători ai acestui model se află Jeff Bezos, fondatorul Amazon, care a preluat prestigiosul Washington Post. Dar cazul Bloomberg a arătat că o astfel de construcţie funcţionează atâta timp cât doreşte patriarhul său.

    Bloomberg nu este o companie tradiţională de media cum sunt New York Times sau Financial Times. Jurnaliştii de la Bloomberg au avut întotdeauna roluri subordonate. Ceea ce a îmbogăţit compania a fost un dispozitiv de tipul unui computer Commodore 64 din 1982, care în zilele noastre s-a transformat într-o tastatură neagră cu butoane colorate. Este vorba despre Terminalul Bloomberg, un sistem informatic pentru bancherii de pe Wall Street şi din centrul financiar londonez.

    Terminalele oferă date precum preţurile obligaţiunilor guvernamentale şi ale materiilor prime; cunoaşte poziţia, încărcăturile şi viteza containerelor navale şi oferă informaţii despre averile directorilor de companii, inclusiv iahturile şi avioanele private ale acestora. Peste 60 de miliarde de date informative din pieţele globale sunt procesate zilnic de aceste terminale, iar accesul la date costă un utilizator peste 20.000 de dolari. În prezent, există circa 325.000 de abonaţi la aceste servicii.

    Terminalul este creaţia şi munca de o viaţă a lui Michael Bloomberg. După ce compania Salomon Brothers, de pe Wall Street, l-a concediat în 1981, Michael Bloomberg, pe atunci în vârstă de 39 de ani, a folosit compensaţiile primite, în valoare de 10 milioane de dolari, pentru a fonda propria sa companie. Sistemul terminalului a făcut ca Bloomberg să ajungă al 14-lea cel mai bogat om din lume, cu o avere estimată la 35,5 miliarde de dolari.

     

  • A creat unul dintre cele mai cunoscute jocuri din lume, însă nu a câştigat niciun ban din asta

    El este responsabil pentru crearea unuia dintre cele mai cunoscute jocuri din lume. Nu a fost plătit niciodată pentru munca lui, iar acum are o livadă de mere şi produce cidru, potrivit Business Insider.

    Este vorba de jocul Windows Solitaire care a fost creat de către Wes Cherry în timp ce era doar un intern la Microsoft. “Am scris programul pentru Windows 2.1 în timpul liber pe vremea când eram doar un intern la Microsoft, în vara lui 1988. Jucasem un joc similar pe Mac şi voiam să creez unul şi pentru Windows”, a spus Cherry.

    “Un superior a văzut jocul şi a vrut să-l includă în versiunea Windows 3.0. Ştiam de la început că nu o să fiu plătit. Nu am avut nicio problemă cu asta, nici azi nu am”, a completat el.

    Acesta a mai creat un joc pentru Windows numit Pipe Dream pentru care a fost plătit în acţiuni în valoare de câteva mii de dolari.

  • Cine te supraveghează online şi cum te poţi apăra

     Asigură‑te să nu laşi nimic în urma ta, şterge fişierele din logs, cele care înregistrează fiecare mişcare de pe calculator. Am făcut întocmai, apoi am ieşit la fel cum am intrat, nedetectat. Este doar o încercare de a înţelege mai bine hackingul. Se numeşte Hacknet şi este un joc video ce simulează activitatea unui hacker. Hackingul şi securitatea cibernetică nu sunt chiar atât de simple.

    Brain este numele primului virus de calculator şi a venit din Pakistan în 1986. A fost scris de doi fraţi şi nu a fost creat să fie maliţios, era inofensiv. Cei doi chiar şi-au lăsat numele, adresa şi un număr de telefon în corpul virusului. Au trecut 29 de ani de atunci şi viruşii nu mai sunt un joc, iar pericolele din spaţiul cibernetic sunt reale şi pot avea efecte devastatoare. De la an la an numărul fişierelor malware creşte, numărul atacurilor şi numărul incidentelor sporesc, iar criminalitatea cibernetică nu dă semne de oboseală. Infractorii hackeri se folosesc de internet pentru a frauda, a comite furturi de identitate sau pentru a descărca ilegal date. În Europa, anul trecut s-au înregistrat cu 41% mai multe incidente faţă de anul precedent. „Problema se află în creştere exponenţială deoarece cybercrime-ul este acum foarte profitabil. A devenit posibil, uşor şi lipsit de risc. Este mai greu să fii prins în spaţiul cibernetic, un infractor poate redirecţiona traficul din mai multe puncte, se poate ascunde în spatele IP-urilor“, spune Costin Raiu, director de cercetare şi analiză la compania rusă Kasperksy.

    Ştii ce spune faţa ta?

    În 2013, Edward Snowden a zguduit lumea dezvăluind că administraţia SUA interceptează convobirile telefonice şi conversaţiile a milioane de americani. Scandalul Snowden a schimbat lumea şi modul cum percepem supravegherea guvernamentală. Folosindu-se de inteligenţa artificială, companiile de tehnologie precum Facebook sau Google folosesc fotografiile încărcate de utilizator pentru a crea un model al feţei acestuia. Aplicaţia Google Photos este capabilă să analizeze faţa unei persoane şi să continue să recunoască acea faţă pe măsură ce omul înaintează în vârstă. Aceste modele ale feţelor ar putea fi introduse în baze de date, iar camerele de luat vederi din magazine sau aeroporturi ar putea să analizeze imaginile în căutarea individului. Companii de securitate, agenţii guvernamentale şi chiar agenţii de marketing ar putea folosi această tehnologie pentru a urmări oamenii şi a le studia comportamentul. Chestiunea devine şi mai complicată când aceeaşi tehnologie poate fi utilizată pentru a evalua starea de spirit analizând expresia facială. Compania Affectiva susţine că a tradus emoţiile în informaţii, analizând 11 miliarde de date de la aproape 3 milioane de chipuri. Vieţile personale, dar şi mediul de lucru se digitalizează tot mai mult. Suntem atât de expuşi online-ului şi reţelelor sociale, încât Facebook s-ar putea să te cunoască mai bine decât fratele tău, arată un studiu al Universităţilor Cambridge şi Stanford. Un computer ce a fost hrănit cu like-uri te cunoaşte mai bine decât o persoană apropiată. Singurul care s-a dovedit a fi capabil în a învinge computerul pe parcursul studiului a fost doar soţul sau soţia persoanei studiate. „Pericolul expunerii datelor personale pe reţelele de socializare este real şi din păcate foarte neglijat la noi. Reţelele de socializare au cam şters, pentru internet, diferenţa dintre public şi privat. Este o problemă de educaţie. Exact cum ne învăţau bunicii «să nu spunem din casă», trebuie învăţat că nu este nici normal, nici funcţional, nici «igienic», ba chiar periculos să ridicăm total barierele «privatului» pe reţelele de socializare“, este de părere Darie Cristea, directorul Inscop Research.

    Preţul unui om

    Dacă o reţea socială ne poate cunoaşte atât de bine pe baza like‑urilor şi a informaţiilor publice, ce l-ar opri pe un hacker să se folosească de aceste date ca să te exploateze, să-ţi fure informaţiile, să-ţi citească mailurile şi, de ce nu, să te urmărească prin camera web a laptopului?

    Lucrurile pot merge şi mai departe, iar accesul la camera web poate fi vândut cu doar un dolar altor sute de oameni. „Hackerul nu ţine cont de cine eşti, ei nu ţintesc doar milionari. Oricât de puţini bani are un om, hackerul îl stoarce de banii ăia“, spune Bogdan Botezatu, senior ethreat analyst la producătorul român de software Bitdefender. Poate nici nu ar trebui să caute prea mult, pentru că ar putea vedea pe reţelele sociale o poză cu câinele tău, pe nume Max, locul de naştere pe care l-ai făcut public pe profil, la fel ca şi numele membrilor familiei tale. Iar în aceste condiţii parcă nu mai este atât de greu să răspunzi la întrebările de securitate ale e-mailului, nu?
    Pe lângă reţelele sociale, toate site-urile, toate companiile unde un utilizator îşi face cont, unde este nevoit să dea date personale (nume, an de naştere, mail etc.), îţi pot strânge datele şi le pot vinde, fără voia ta.

    Financial Times a descoperit că părticelele de informaţie care compun existenţa unui ins modern, conectat, dependent de smartphone şi de reţele sociale sunt vândute de companiile care le adună cu preţuri ce încep de la 0,0005 dolari. Pe internet, informaţiile despre fiecare om valorează doar câţiva bănuţi, iar datele despre o persoană obişnuită sunt cel mai adesea tranzacţionate la valori ce nu depăşesc un dolar sau un euro. Informaţiile generale, referitoare la vârstă, gen, locul unde trăieşte, se vând cu jumătate de cent pentru fiecare o mie de persoane listate. Aproape orice căsuţă poştală electronică primeşte superoferte referitoare la vânzarea de baze de date cu adrese de e-mail ale firmelor şi instituţiilor publice din România. Doar 150 de lei costă o bază de date care cuprinde peste 2 milioane de astfel de adrese de mail. Datele personale care au fost introduse într-un cont pot fi vândute când compania respectivă este vândută sau când intră în faliment. Publicaţia New York Times a realizat o analiză a clauzelor a 100 de site-uri: dintre acestea, 85 precizau că ar transfera datele personale ale utilizatorilor în caz de achiziţie, fuziune sau faliment. Printre companiile „vinovate“ s-au numărat şi giganţii Amazon, Apple, Facebook sau Google.

    Valoarea datelor

    Internetul nu a fost creat ca o reţea securizată, ci una cu accent pe rapiditate şi conectivitate, o reţea expusă atacurilor. În acelaşi timp este un loc unde se realizează tranzacţii financiare sau sunt dezvăluite date personale. Conform unui raport al Symantec, peste 300 de milioane de viruşi au fost creaţi anul trecut, asta însemnând aproape un milion de noi ameninţări în fiecare zi. Nu toţi aceşti viruşi au fost creaţi pentru a ataca organizaţii sau companii, ci unii atacă direct utilizatori de rând.

    Ransomware este un astfel de exemplu. Acesta este un virus care criptează datele de pe un calculator infectat, iar pentru a primi acces utilizatorul trebuie să plătească o anumită sumă. „Ştiu un caz în care cineva trebuia să plătească 200 de euro în 24 de ore, iar, dacă nu plătea, suma cerută creştea la 1.000 de euro. N-au reuşit să plătească la timp şi a fost nevoit să dea 1.000 de euro pentru că nu avea back-up“, a spus Costin Raiu. Acest tip de atacuri a crescut cu 113% în 2014, însemnând că s-au înregistrat peste 700 pe lună.

    Deşi datele despre incidente sunt publice şi ştirile din media despre atacurile cibernetice au devenit aproape la fel de constante precum buletinul meteo de la jurnalul de ştiri, există încă o problemă de conştientizare a pericolului, care nu este bine înrădăcinată în minţile oamenilor. Este vorba de ideea unui incident, a unui atac, iar atitudinea „Mie nu poate să mi se întâmple“ pare să fie foarte întâlnită în România. „Nu-şi dau seama de riscuri până nu pierd ceva“, spune Raiu. Iar situaţia în România pare să fie foarte serioasă. Vorbind despre sistemele de securitate ale companiilor româneşti, Mădălin Dumitru, CEO la Cyber Smart Defence, companie ce oferă servicii de securitate cibernetică, spune că „stau extrem de prost din punctul de vedere al securităţii, 80-85% sunt vulnerabile la atacuri. Toţi clienţii care au apelat la serviciile noastre au avut vulnerabilităţi critice“. 

    Rata atacurilor de toate felurile a crescut anul trecut şi, implicit, multe dintre acestea au fost făcute publice. Să ne aducem aminte de scandalul de la Sony, unde, în urma unui atac, au fost dezvăluite date personale, discuţii private sau niveluri ale salariilor. Alt incident care a fost foarte vizibil a fost atacul asupra cloudului Apple şi publicarea fotografiilor intime a zeci de vedete de la Hollywood, iar cel mai recent atac a fost cel declanşat asupra site-ului Ashley Madison. Aceste hackuri nu se întâmplă doar societăţilor private, ci şi guvernelor. Hackerii au reuşit să sustragă informaţii sensibile, între care numărul de asigurări sociale a 21,5 milioane de americani care erau stocate în baze de date ale unor instituţii publice. Alte date privind 4,2 milioane de funcţionari au fost furate în cadrul unui alt atac cibernetic.

     

  • Cine te supraveghează online şi cum te poţi apăra

     Asigură‑te să nu laşi nimic în urma ta, şterge fişierele din logs, cele care înregistrează fiecare mişcare de pe calculator. Am făcut întocmai, apoi am ieşit la fel cum am intrat, nedetectat. Este doar o încercare de a înţelege mai bine hackingul. Se numeşte Hacknet şi este un joc video ce simulează activitatea unui hacker. Hackingul şi securitatea cibernetică nu sunt chiar atât de simple.

    Brain este numele primului virus de calculator şi a venit din Pakistan în 1986. A fost scris de doi fraţi şi nu a fost creat să fie maliţios, era inofensiv. Cei doi chiar şi-au lăsat numele, adresa şi un număr de telefon în corpul virusului. Au trecut 29 de ani de atunci şi viruşii nu mai sunt un joc, iar pericolele din spaţiul cibernetic sunt reale şi pot avea efecte devastatoare. De la an la an numărul fişierelor malware creşte, numărul atacurilor şi numărul incidentelor sporesc, iar criminalitatea cibernetică nu dă semne de oboseală. Infractorii hackeri se folosesc de internet pentru a frauda, a comite furturi de identitate sau pentru a descărca ilegal date. În Europa, anul trecut s-au înregistrat cu 41% mai multe incidente faţă de anul precedent. „Problema se află în creştere exponenţială deoarece cybercrime-ul este acum foarte profitabil. A devenit posibil, uşor şi lipsit de risc. Este mai greu să fii prins în spaţiul cibernetic, un infractor poate redirecţiona traficul din mai multe puncte, se poate ascunde în spatele IP-urilor“, spune Costin Raiu, director de cercetare şi analiză la compania rusă Kasperksy.

    Ştii ce spune faţa ta?

    În 2013, Edward Snowden a zguduit lumea dezvăluind că administraţia SUA interceptează convobirile telefonice şi conversaţiile a milioane de americani. Scandalul Snowden a schimbat lumea şi modul cum percepem supravegherea guvernamentală. Folosindu-se de inteligenţa artificială, companiile de tehnologie precum Facebook sau Google folosesc fotografiile încărcate de utilizator pentru a crea un model al feţei acestuia. Aplicaţia Google Photos este capabilă să analizeze faţa unei persoane şi să continue să recunoască acea faţă pe măsură ce omul înaintează în vârstă. Aceste modele ale feţelor ar putea fi introduse în baze de date, iar camerele de luat vederi din magazine sau aeroporturi ar putea să analizeze imaginile în căutarea individului. Companii de securitate, agenţii guvernamentale şi chiar agenţii de marketing ar putea folosi această tehnologie pentru a urmări oamenii şi a le studia comportamentul. Chestiunea devine şi mai complicată când aceeaşi tehnologie poate fi utilizată pentru a evalua starea de spirit analizând expresia facială. Compania Affectiva susţine că a tradus emoţiile în informaţii, analizând 11 miliarde de date de la aproape 3 milioane de chipuri. Vieţile personale, dar şi mediul de lucru se digitalizează tot mai mult. Suntem atât de expuşi online-ului şi reţelelor sociale, încât Facebook s-ar putea să te cunoască mai bine decât fratele tău, arată un studiu al Universităţilor Cambridge şi Stanford. Un computer ce a fost hrănit cu like-uri te cunoaşte mai bine decât o persoană apropiată. Singurul care s-a dovedit a fi capabil în a învinge computerul pe parcursul studiului a fost doar soţul sau soţia persoanei studiate. „Pericolul expunerii datelor personale pe reţelele de socializare este real şi din păcate foarte neglijat la noi. Reţelele de socializare au cam şters, pentru internet, diferenţa dintre public şi privat. Este o problemă de educaţie. Exact cum ne învăţau bunicii «să nu spunem din casă», trebuie învăţat că nu este nici normal, nici funcţional, nici «igienic», ba chiar periculos să ridicăm total barierele «privatului» pe reţelele de socializare“, este de părere Darie Cristea, directorul Inscop Research.

    Preţul unui om

    Dacă o reţea socială ne poate cunoaşte atât de bine pe baza like‑urilor şi a informaţiilor publice, ce l-ar opri pe un hacker să se folosească de aceste date ca să te exploateze, să-ţi fure informaţiile, să-ţi citească mailurile şi, de ce nu, să te urmărească prin camera web a laptopului?

    Lucrurile pot merge şi mai departe, iar accesul la camera web poate fi vândut cu doar un dolar altor sute de oameni. „Hackerul nu ţine cont de cine eşti, ei nu ţintesc doar milionari. Oricât de puţini bani are un om, hackerul îl stoarce de banii ăia“, spune Bogdan Botezatu, senior ethreat analyst la producătorul român de software Bitdefender. Poate nici nu ar trebui să caute prea mult, pentru că ar putea vedea pe reţelele sociale o poză cu câinele tău, pe nume Max, locul de naştere pe care l-ai făcut public pe profil, la fel ca şi numele membrilor familiei tale. Iar în aceste condiţii parcă nu mai este atât de greu să răspunzi la întrebările de securitate ale e-mailului, nu?
    Pe lângă reţelele sociale, toate site-urile, toate companiile unde un utilizator îşi face cont, unde este nevoit să dea date personale (nume, an de naştere, mail etc.), îţi pot strânge datele şi le pot vinde, fără voia ta.

    Financial Times a descoperit că părticelele de informaţie care compun existenţa unui ins modern, conectat, dependent de smartphone şi de reţele sociale sunt vândute de companiile care le adună cu preţuri ce încep de la 0,0005 dolari. Pe internet, informaţiile despre fiecare om valorează doar câţiva bănuţi, iar datele despre o persoană obişnuită sunt cel mai adesea tranzacţionate la valori ce nu depăşesc un dolar sau un euro. Informaţiile generale, referitoare la vârstă, gen, locul unde trăieşte, se vând cu jumătate de cent pentru fiecare o mie de persoane listate. Aproape orice căsuţă poştală electronică primeşte superoferte referitoare la vânzarea de baze de date cu adrese de e-mail ale firmelor şi instituţiilor publice din România. Doar 150 de lei costă o bază de date care cuprinde peste 2 milioane de astfel de adrese de mail. Datele personale care au fost introduse într-un cont pot fi vândute când compania respectivă este vândută sau când intră în faliment. Publicaţia New York Times a realizat o analiză a clauzelor a 100 de site-uri: dintre acestea, 85 precizau că ar transfera datele personale ale utilizatorilor în caz de achiziţie, fuziune sau faliment. Printre companiile „vinovate“ s-au numărat şi giganţii Amazon, Apple, Facebook sau Google.

    Valoarea datelor

    Internetul nu a fost creat ca o reţea securizată, ci una cu accent pe rapiditate şi conectivitate, o reţea expusă atacurilor. În acelaşi timp este un loc unde se realizează tranzacţii financiare sau sunt dezvăluite date personale. Conform unui raport al Symantec, peste 300 de milioane de viruşi au fost creaţi anul trecut, asta însemnând aproape un milion de noi ameninţări în fiecare zi. Nu toţi aceşti viruşi au fost creaţi pentru a ataca organizaţii sau companii, ci unii atacă direct utilizatori de rând.

    Ransomware este un astfel de exemplu. Acesta este un virus care criptează datele de pe un calculator infectat, iar pentru a primi acces utilizatorul trebuie să plătească o anumită sumă. „Ştiu un caz în care cineva trebuia să plătească 200 de euro în 24 de ore, iar, dacă nu plătea, suma cerută creştea la 1.000 de euro. N-au reuşit să plătească la timp şi a fost nevoit să dea 1.000 de euro pentru că nu avea back-up“, a spus Costin Raiu. Acest tip de atacuri a crescut cu 113% în 2014, însemnând că s-au înregistrat peste 700 pe lună.

    Deşi datele despre incidente sunt publice şi ştirile din media despre atacurile cibernetice au devenit aproape la fel de constante precum buletinul meteo de la jurnalul de ştiri, există încă o problemă de conştientizare a pericolului, care nu este bine înrădăcinată în minţile oamenilor. Este vorba de ideea unui incident, a unui atac, iar atitudinea „Mie nu poate să mi se întâmple“ pare să fie foarte întâlnită în România. „Nu-şi dau seama de riscuri până nu pierd ceva“, spune Raiu. Iar situaţia în România pare să fie foarte serioasă. Vorbind despre sistemele de securitate ale companiilor româneşti, Mădălin Dumitru, CEO la Cyber Smart Defence, companie ce oferă servicii de securitate cibernetică, spune că „stau extrem de prost din punctul de vedere al securităţii, 80-85% sunt vulnerabile la atacuri. Toţi clienţii care au apelat la serviciile noastre au avut vulnerabilităţi critice“. 

    Rata atacurilor de toate felurile a crescut anul trecut şi, implicit, multe dintre acestea au fost făcute publice. Să ne aducem aminte de scandalul de la Sony, unde, în urma unui atac, au fost dezvăluite date personale, discuţii private sau niveluri ale salariilor. Alt incident care a fost foarte vizibil a fost atacul asupra cloudului Apple şi publicarea fotografiilor intime a zeci de vedete de la Hollywood, iar cel mai recent atac a fost cel declanşat asupra site-ului Ashley Madison. Aceste hackuri nu se întâmplă doar societăţilor private, ci şi guvernelor. Hackerii au reuşit să sustragă informaţii sensibile, între care numărul de asigurări sociale a 21,5 milioane de americani care erau stocate în baze de date ale unor instituţii publice. Alte date privind 4,2 milioane de funcţionari au fost furate în cadrul unui alt atac cibernetic.

     

  • Şosetele inteligente care ştiu când ai adormit şi pun pe pauză show-ul pe care-l urmăreai

    Mulţi dintre noi urmărim seriale sau filme înainte de culcare şi de multe ori adormim înainte ca show-ul să se termine.

    Cineva s-a gândit la această problemă şi a propus o soluţie. Netflix, , a dezvoltat o pereche de şosete inteligente care “citesc” corpul individului şi ştiu când acesta a adormit, apoi opresc serialul sau filmul pe care-l urmărea, scrie Business Insider.

    Cum funcţionează?

    Şosetele Netflix utilizează un accelerometru care detectează mişcarea, iar atunci când piciorul nu s-a mişcat de ceva timp Netflix se opreşte. De asemenea, şosetele au un led care se aprinde pentru a te înştiinţa că programul o să fie pus pe pauză, însă dacă utilizatorul se mişcă numerotarea inversă se opreşte.

    Sistemul nu este perfect, dar, trebuie să recunoaşteţi, este un produs interesant.