Tag: post

  • Un avion de pasageri al companiei Germanwings s-a prăbuşit în Franţa. Aeronava avea 142 de pasageri şi 6 membri ai echipajului la bord

    Un avion Airbus A320 al companiei Germanwings s-a prăbuşit marţi în regiunea Barcelonnette, în sud-estul Franţei, relatează Le Figaro în ediţia electronică. Direcţia Generală a Aviaţiei Civile (DGAC) şi jandarmeria franceză au confirmat prăbuşirea aparatului de zbor.

    Avionul aparţine companiei germane Germanwings.Potrivit postului France TV, avionul decolase de la Barcelona (Spania) şi se deplasa către Dusseldorf (Germania). Aparatul de zbor, care avea la bord 142 de pasageri şi şase membri ai echipajului, s-a prăbuşit în apropierea localităţii Prads-Haute-Bléone (Alpes-de-Haute-Provence).

    Potrivit airfleets.net, avionul avea 24 de ani vechime şi se afla în flota Lufthansa din 1991.

    Două elicoptere ale jandarmeriei franceze au fost trimise în zona în care s-a prăbuşit avionul.

    Potrivit contului de twitter al AFP, preşedintele francez Francois Hollande a declarat că nu sunt sperante să fie găsiţi supraieţuitori.

    Compania Germanwings este o subsidiară a Lufthansa, notează BBC.

    Citeşte şi: Lufthansa a urcat pe locul al treilea în topul transportatorilor aerieni din România. Low-cost-ul Germanwings, un eşec

    Navigaţia aeriană ne-a informat privind pierderea de pe radio/radar a unui zbor al companiei Germanwings GW18G”, a precizat DGAC. “Zborul s-a declarat în stare de alertă la ora locală 10.47 (11.47, ora României), în apropiere de Barcelonnette”, a adăugat sursa citată.

    Ministrul francez de Interne, Bernard Cazeneuve, va ajunge la locul prăbuşirii în “una sau două ore”, a anunţat premierul Manuel Valls.

    La rândul său, preşedintele francez, Francois Hollande, a declarat că cel mai probabil nu există supravieţuitori în urma prăbuşirii avionului Airbus A320 al companiei Germanwings, relatează Le Parisien, în ediţia electronică.

    Hollande: Cel mai probabil nu sunt supravieţuitori în accidentul din Franţa

    Citeşte şi: Lufthansa vânează corporatiştii din avion că să le furnizeze oferte personalizate

    “Condiţiile accidentului nu sunt încă elucidate (…) Ele sugerează că nu va fi niciun supravieţuior”, a declarat preşedintele francez.

    Hollande a adăugat, de asemenea, că pentru moment nu sunt cunoscute identităţile victimelor. “Nu cunoaştem încă identităţile victimelor. Tocmai s-a constituit o celulă de criză”, a adăugat el.

    Airbus A320 sunt avioane bimotoare de pasageri, de diametru standard (cu un singur culoar), scurt/mediu-curier construite de Airbus. Aparatul are patru modele, în funcţie de autonomia de zbor şi de capacitate, A318, A319, A320, A321. Intrat în serviciu în 1988, a fost primul avion de pasageri cu comenzi de zbor digitale fly-by-wire şi este cel mai popular model comercializat de Airbus existând peste 5000 de comenzi, din care peste 3000 de avioane au fost livrate şi sunt operaţionale. Avionul a fost gândit pentru a înlocui modelele Boeing 727 şi pentru a fi concurent modelelor Boeing 737 şi Douglas DC-9 (inclusiv McDonnell Douglas MD-80).

  • Vânzările de carne, lapte şi ouă scad cu 20% în postul Paştelui. Producătorii pierd 50 de milioane de euro

    Perioada 16-22 februarie este numită “săptămâna albă” când, potrivit calendarului ortodox, se pot consuma lactate, ouă şi peşte, însă nu şi carne. În acest an, după 23 februarie şi până pe data de 11 aprilie, religia ortodoxă interzice şi consumul de lactate, ouă şi peşte.

    “Este cel mai lung post alimentar din an şi pe durata lui sunt doar două dezlegări la peşte, pe 25 martie şi 5 aprilie”, spune Constantin Stoica, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române.

    Dorin Cojocaru, preşedintele patronatului din industria laptelui (APRIL) afirmă că în “săptămâna albă” vânzările de lactate cresc cu 5-10%, pentru ca în postul Paştelui să scadă, în medie, cu 20%.

    “În bani, asta înseamnă că piaţa lactatelor scade cu aproximativ 30 de milioane de euro în acastă perioadă. Nu ştim, însă, cu cât scade la ţară, pentru că nu putem să controlăm autoconsumul. Probabil că oamenii îşi fac, în această perioadă, stocuri de brânză”, a mai spus el.

    În plus, cei care au vaci la ţară şi ţin post, vând laptele persoanelor care nu postesc sau celor care au copii mici.

    Potrivit lui Cojocaru, vânzările de lapte explodează în Joia Mare, pentru că românii reîncep să cumpere încă de atunci, având în vedere că după două zile postul se termină.

    Pentru produsele din carne, postul a început luni, 16 februarie. Reprezentanţii firmelor din domeniu afirmă, la rândul lor, că vânzările scad în perioada postului cu 10-30%, în funcţie de specificul producţiei.

    “Cu cât este regiunea mai săracă, cu atât sunt oamenii mai religioşi şi ţin postul mai strict. La o producţie de 1.000 de tone pe zi şi un preţ mediu la carne de 3 euro kilogramul, vânzările zilnice sunt de circa 3 milioane de euro”, a afirmat Ştefan Pădure, directorul executiv al Asociaţiei Române a Cărnii.

    La o scădere medie de 20%, producţia se diminuează în perioadă postului cu 600.000 de euro pe zi. Potrivit patronatului, la calcul se ţine cont de cele 43-44 de zile lucrătoare din acest interval, astfel că pierderile pot fi estimate la aproximativ 25 de milioane de euro. La această sumă se adaugă şi cele 30 de milioane de euro, pierderile producătorilor de lapte şi produse lactate în această perioadă.

    Cu toate că vânzările scad, producătorii spun că nu mai au spaţiu pentru reducerea preţurilor.

    “Am scăzut deja preţurile în luna octombrie, ca urmare a cantităţilor mari de carne intrate în ţară după embargoul impus de Rusia. Producem deja sub costuri şi nu mai putem scădea preţurile”, a spus Ilie Van, preşedintele Uniunii Naţionale a Crescătorilor de Păsări din România.

    Dacă reprezentanţii Bisericii spun că ţin post în jur de 8-10 milioane de români, patronatele din alimentaţie estimează că numărul acestora este mult mai mic.

  • Centrala electrică care foloseşte bancnote in loc de cărbune

    Centrala din Luoyand, provincia Henan, arde bancnote vechi sau uzate pentru a produce energie. Reprezentanţii spun că o tonă de bancnote poate genera până la 600 Kwh de electricitate, iar reziduurile sunt mai puţin nocive decât în cazul cărbunelui.

    Banca Populară din China, organul central de reglementare a circulaţiei banilor, şi-a dat acordul pentru această operaţiune, lăudând “această metodă eficientă de a produce energie”. “Folosind toate rezervele din provincie, centrala poate produce 1,32 milioane Kwh pe an, echivalentul arderii a 4.000 de tone de cărbune”, a precizat un oficial al băncii.

    În mod uzual, bancnotele retrase de pe piaţă sunt reciclate pentru a realiza alte produse din hârtie.

  • Costurile determinate de obezitate depăşesc costurile determinate de războaie şi terorism

    La nivel global, costurile cauzate de obezitate au ajuns la 2 trilioane de dolari, fiind mai mari decât cele cauzate de războaie şi de terorism. Costurile sunt aproape la fel de mari ca cele provocate de fumat, relatează Huffington Post.

    Datele preluate de sursa menţionată provin dintr-un raport al McKinsey Global Institute, care notează că peste 2,1 miliarde de persoane (o treime din populaţia lumii) sunt supraponderale sau obeze.

    Cei de la McKinsey estimează că până în anul 2030 mai mult de jumătate din populaţie va suferi în urma unei astfel de afecţiuni. Raportul, spun analiştii, este menit să ofere un punct de plecare în lupta contra obezităţii.
     

  • Cine îi va lua locul lui Iohannis la conducerea Primăriei Sibiu

    De data aceasta este vorba despre o femeie, Astrid Fodor, de la Forumul Democrat al Germanilor din România şi totodată viceprimar al Sibiului, scrie Vocea Transilvaniei.

    De altfel, Klaus Iohannis a lăsat-o interimar la conducerea Primăriei în perioada campaniei pentru prezidenţiale.

    Alegerea lui Klaus Iohannis în funcţia de preşedinte al României a lăsat vacant postul de primar al Sibiului, care, după toate probabilităţile, va reveni tot unui cetăţean cu origini germane, notează aceeaşi sursă.

    Decizia ar fi una oarecum surprinzătoare, având în vedere că Fodor nu este membru PNL, ci reprezintă Forumul Democrat al Germanilor din România. Celălalt viceprimar, Virgil Popa, este preşedintele organizaţiei municipale a PNL.

  • Un virus informatic, “BlackEnergy”, a fost introdus în computere considerate vitale în SUA din 2011

    Hackeri suspectaţi că sunt susţinuţi de către Guvernul rus au introdus în computere din Statele Unite considerate “vitale”, încă din 2011, acest program capabil să preia controlul unor operaţiuni industriale complexe, au declarat surse din cadrul Securităţii Naţionale citate de ABC News, evocând dovezi în acest sens şi avertizând că este vorba dspre o ameninţare foarte serioasă.

    Programul este utilizat pentru controlarea unor conducte de petrol şi gaze, reţele de alimentare cu energie electrică, de distribuţie şi filtrare a apei, turbine eoliene şi chiar a unor centrale nucleare, adaugă postul, subliniind că oprirea sau avarierea oricăreia dintre aceste utilităţi publice vitale poate afecta sute de mii de americani.

    Departamentul a precizat, într-un buletin de alertă, că această campanie durează din 2011 şi că nu au existat încercări de activare a programului de tip malware în vederea “avarierii, modificării sau perturbării în vreun fel” a procesului de control industrial. Oficiali americanni au descoprit această penetrare recent, dar nu ştiu unde sau când ar putea fi activată.

    Surse din cadrul Departamentului au declarat pentru ABC News că nu este vorba despre un atac la întâmplare şi că se tem că ruşii au revenit la Războiul Rece şi au plasat programul malware în sisteme-cheie americane ca pe o ameninţare sau măsură de disuasiune în cazul unui atac cibernetic american asupra unor sisteme ruseşti – asigurându-se astfel de o distrugere reciprocă.

    Penetrarea a fost semnalată unor iniţiaţi săptămâna trecută, după ce Echipa de Intervenţie în caz de Urgenţă Cibernetică pentru Sistemele de Control Industrial, o agenţie din cadrul Departamentului pentru Securitate Internă, a emis un buletin de alertă către membrii săi. În buletin se anunţa că penetrarea “BlackEnergy” a fost detectată recent de mai multe companii.

    Potrivit Departamentului, BlackEnergy este acelaşi program malware utilizat de către un grup rusesc de spionaj cibernetic – cunoscut sub numele de “Sandworm” – pentru a viza anterior, anul acesta, ţinte NATO şi anumite companii energetice şi de telecomunicaţii din Europa.

    “Analiza rezultatelor tehnice din cele două rapoarte arată legături în infrastructura de comandă şi control partajată în cele două campanii, sugerând că ambele fac parte dintr-o campanie mai largă a aceluiaşi actor al ameninţării”, se arată în buletinul Departamentului.

    Programul virusat este foarte avansat. El le permite muncitorilor desemnaţi să controleze diverse procese industriale prin intermediul unui computer, iPad sau smartphone, au precizat surse citate de postul american. Programul permite partajarea de informaţii şi controlul în colaborare.
     

  • Encuţescu: Se lucrează la fişa postului pentru o nouă meserie – specialist în securitate cibernetică

    “Preocuparea noastră în acest moment este aceea ca instituţiile să aibă oameni specializaţi care să poată să lucreze cât se poate de calificat în acest domeniu. De aceea, odată cu dezvoltarea sistemului de atribuţii instituţionale, în momentul de faţă se lucrează inclusiv la fişa posturilor pe care urmează să fie încadrate, în aşa fel încât să putem fi în măsură să creăm în România şi să punem în codul ocupaţional funcţia de specialist în domeniul securităţii cibernetice. Această nouă meserie trebuie recunoscută şi trebuie introdusă în codul ocupaţional român, de unde inclusiv putem stabili standarde de salarizare”, a spus Encuţescu la un seminar organizat de grupul UTI.

    El a arătat că în strategia industriei naţionale de securitate a fost introdusă o nouă componentă, cea a dezvoltării şi susţinerii operatorilor economici publici şi cei de stat, care îşi desfăşoară activitatea în domeniul securităţii cibernetice.

    “Practic, în acest moment, există în conţinutul strategiei, o componentă care se referă la încurajarea întreprinderilor mici şi mijlocii şi a start-up-urilor în domeniul securităţii cibernetice. Sprijinim şi încurajăm crearea de astfel de companii”, a adăugat Encuţescu.

    Consilierul a menţionat că statul intenţionează să acorde facilităţi fiscale companiilor care investesc în securitatea cibernetică.

    Teodor Cimpoeşu, director la compania de securitate cibernetică certSIGN din cadrul UTI, a declarat că în România atacurile cibernetice nu sunt făcute doar de români, ci şi de către străini.

    “Este o ameninţare, pe de o parte, pentru utilizatorul individual, care stă pe internet, de la simplul fapt că îi sunt furate datele de login şi conturile de reţele sociale, până la a-i fi furate datele bancare sau chiar banii din cont. La companii este mai grav, pentru că le pot fi afectate structurile informatice cu care îşi desfăşoară activitatea”, a mai spus Cimpoeşu.
     

  • China a blocat site-ul BBC, după relatările cu privire la manifestaţiile din Hong Kong

    Este pentru prima oară când site-ul grupului media britanic este în totalitate blocat în China, din decembrie 2010, când nu a putut fi accesat mai multe zile, atât în timpul, cât şi după ceremonia de atribuire a Premiului Nobel pentru Pace disidentului chinez Liu Xiaobo, relatează AFP.

    La rândul său, versiunea în limba chineză a site-ului BBC este blocată total de la momentul lansării, în 1999, cu o scurtă perioadă de funcţionare de câteva luni, cu ocazia Jocurilor Olimpice de la Beijing, din 2008.

    “Ne confruntăm cu o înăsprire a cenzurii în China”, a comentat, miercuri, într-un mesaj postat pe Twitter, directorul biroului BBC pentru regiunea Asia, Jo Floto, cu sediul la Beijing.

    Autorităţile chineze au mai impus deja “un ecran negru (postului de televiziune) BBC World, în momentul în care erau difuzate reportaje cu privire la Hong Kong”, a adăugat el.

    În condiţiile în care Beijingul a impus o cenzură drastică pe Internet, site-urile mai multor ziare străine nu pot fi accesate, cazuri asemănătoare fiind semnalate şi în ceea ce priveşte reţelele sociale Twitter, Facebook şi, de la declanşarea manifestaţiilor prodemocraţie din Hong Kong, platforma de fotografii Instagram.

    De altfel, site-urile cotidianului The New York Times şi al agenţiei Bloomberg au fost blocate în 2012, după publicarea unor anchete cu privire la averea fostului premier Wen Jiabao şi a actualului preşedinte Xi Jinping.

    Dispariţia totală a BBC din mediul online chinez intervine în condiţiile în care site-ul a difuzat miercuri dimineaţă o înregistrare video în care poliţişti din Hong Kong sunt surprinşi în momentul în care lovesc violent un manifestant cu mâinile încătuşate, imagini care au provocat indignare în fosta colonie britanică.

    În schimb, site-ul postului CNN putea fi în continuare accesat miercuri în China continentală.

  • Larry Ellison renunţă la postul de CEO al Oracle

    Oracle anunţă că poziţia de CEO va fi preluată de Mark Hurd şi Safra Catz, ambii urmând să ocupe postul. Hurd a ocupat în trecut postul de CEO al HP, la care a renunţat în 2010 în urma unui scandal sexual. Catz este în prezent CFO-ul Oracle, la care a venit în 2010 pe postul de vicepreşedinte.

    Safra Catz va avea responsabilităţi legate de producţia din afara Statelor Unite, finanţe şi aspecte legale, în vreme ce Mark Hurd se va ocupa de vânzări şi de partea de service şi mentenanţă.

    Larry Ellison ocupă locul 5 în topul celor mai bogaţi oameni din lume, cu o avere estimată la 51,3 miliarde de dolari. Acţiunile Oracle au scăzut cu 2,5% în orele ce au urmat anunţului.

  • DNA: Prezentatorul Andrei Bădin, urmărit penal pentru luare de mită

     Direcţia Naţională Anticorupţie a anunţat, joi, că Andrei Dan Bădin este urmărit penal pentru luarea de mită, acestuia fiindu-i aduse la cunoştinţă acuzaţiile.

    “În luna august 2013, numitul Bădin Andrei-Dan, realizator al unei emisiuni televizate, difuzată de un post de televiziune naţional, a pretins şi primit de la un denunţător suma de 5.000 de lei, pentru a nu continua o campanie de presă care viza, la acel moment, pe Ministrul Mediului şi al Schimbărilor Climatice”, au scris procurorii în ordonanţa de efectuare a urmăririi penale.

    Anterior, B1 TV a anunţat, într-un comunicat remis joi agenţiei MEDIAFAX, că, în urma informaţiilor apărute în presă privind o posibilă punere sub învinuire penală a jurnalistului Andrei Bădin, a decis să suspende atât apariţia acestuia în emisiunile televiziunii, cât şi implicarea sa în deciziile editoriale.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro