Tag: ministru

  • Liviu Dragnea se va întâlni cu premierul Ungariei Viktor Orban

    “Am abordat câteva teme importante pentru România şi Ungaria. Proiecte de infrastructură mare, legătura Bucureşti- Budapesta de cale ferată de mare viteză, o discuţie ca posibilitatea ca în viitorul apropiat România să devină furnizor de gaze naturale pentru Ungaria. Am discutat despre Fundatia Gojdu, că putem, avem înţelepciune ambele părţi, să începem o discuţie serioasă despre moştenirea Gojdu. Am discutat şi despre punctele de trecere a frontierei, am convenit că voi discuta cu Guvernul să se deblocheze cel puţin două puncte în prima fază”, a declarat Liviu Dragnea, după întâlnirea de luni cu ministrul afacerilor externe şi comerţului exterior din Ungaria, Péter Szijjártó.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • România şi Ungaria au ajuns la un acord privind livrările de gaze naturale

    În baza acestei înţelegeri, semnată la Bucureşti, România va îndeplini condiţiile tehnice necesare pentru exporturile de gaze către Ungaria până în 2020.

    Peter Szijjarto a precizat că, începând din 2022, cantităţi considerabile de gaze extrase din Marea Neagră vor fi disponibile pentru Ungaria.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • PNL, moţiune împotriva ministrului Muncii; Salariile demnitarilor cresc, ale altor categorii scad

    ”În cadrul acestei şedinţe s-a discutat foarte clar depunerea unei moţiuni simple (împotriva ministrului Muncii, Lia Olguţa Vasilescu-n.r.). Motivele sunt absolut evidente. (…) Ştim foarte bine acele derogări prin Ordonanţa 82 de la legea dialogului social prin care s-a încercat obligarea mediului privat de a creşte salariile brute astfel încât netul angajaţilor să rămână acelaşi, lipsa de predictibilitate, lipsa de coerenţă în ceea ce priveşte Codul Fiscal (…) şi creşterile care de fapt nu au mai fost creşteri în segmentul public din România ne-au determinat să luăm această decizie”, a declarat deputatul PNL Mara Calista, la finalul şedinţei Biroului Executiv al PNL.

    Mara Calista a afirmat că transferul contribuţiilor de la angajator la angajat a ”dat peste cap şi mai mult sistemul de salarizare şi fiscalitatea în România”.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Poza zilei: Dragnea şi toate femeile lui din PSD

    Guvernul conduse de Vasilica-Viorica Dăncilă este format din: Paul Stănescu – Viceprim-ministru, Ministrul dezvoltării regionale şi administraţiei publice; Graţiela Leocadia Gavrilescu – Viceprim-ministru, Ministrul mediului; Viorel Ştefan – Viceprim-ministru; Ana Birchall – Viceprim-ministru pentru implementarea parteneriatelor strategice ale României; Carmen Daniela Dan – Ministrul afacerilor interne; Teodor-Viorel Meleşcanu – Ministrul afacerilor externe; Mihai-Viorel Fifor – Ministrul apărării naţionale; Eugen Orlando Teodorovici – Ministrul finanţelor publice; Tudorel Toader – Ministrul justiţiei;

    Petre Daea – Ministrul agriculturii şi dezvoltării rurale;Valentin Popa – Ministrul educaţiei naţionale; Lia-Olguţa Vasilescu – Ministrul muncii şi justiţiei sociale; Dănuţ Andruşcă – Ministrul economiei; Anton Anton – Ministrul energiei; Lucian Şova – Ministrul transporturilor; Rovana Plumb – Ministrul fondurilor europene; Ştefan-Radu Oprea – Ministrul pentru mediul de afaceri, comerţ şi antreprenoriat; Sorina Pintea – Ministrul sănătăţii; George Vladimir Ivaşcu – Ministrul culturii şi identităţii naţionale;

    Ioan Deneş – Ministrul apelor şi pădurilor; Nicolae Burnete – Ministrul cercetării şi inovării; Petru Bogdan Cojocaru – Ministrul comunicaţiilor şi societăţii informaţionale; Ioana Bran – Ministrul tineretului şi sportului; Bogdan Gheorghe Trif – Ministrul turismului; Natalia-Elena Intotero – Ministrul pentru românii de pretutindeni; Viorel Ilie – Ministru pentru relaţia cu Parlamentul şi Victor Negrescu – Ministrul delegat pentru afaceri europene.

     

  • Ilan Laufer menţionează apariţia la postul de televiziune Fox News printre realizările sale ca ministru pentru IMM

    „În ceea ce priveşte diplomaţia comercială şi economică, anul 2017 a fost cel mai productiv din istorie, am avut o creştere record de 25% în schimburile bilaterale cu peste 50 de ţări, numeroase misiune economice, comisii mixte interguvernamentale, evenimentele Select USA şi Trade Winds, un punct culminat fiind vizita din decembrie 2017 în SUA, unde a avut loc întâlnirea cu Wilbur Ross Jr, Secretarul de Comerţ al SUA şi apariţia la postul de televiziune FOX News; acţiuni şi măsuri ce au condus la întărirea poziţiei României pe plan extern” a postat Ilan Laufer.

    Printre celelalte „realizări” menţionate de fostul ministru se mai numără Legea Prevenirii, Legea Parteneriatului Public Privat („în această perioadă se lucrează intens în cadrul unui grup de lucru la normele de aplicare”), programul Start-Up Nation („cu peste 19.000 de aplicanţi şi peste 8.400 de beneficiari”), înfiinţarea celor 9 agenţii regionale pentru IMM, Atragere de Investiţii şi Promovarea Exportului şi a Consiliului Consultativ pentru IMM la nivel regional, dar şi „peste 1.000 de întâlniri cu reprezentanţi ai mediului de afaceri autohton şi străin, ai corpului diplomatic, demnitari, participări la peste 90 de conferinţe în tară şi străinătate”.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Ministrul Muncii, Lia Olguţa Vasilescu: Noua Lege a pensiilor va avea costuri suplimentare faţă de bugetul actual

    „Sper ca Legea pensiilor să fie aplicată din această sesiune. Eu am avut deja o sesiune preliminară cu ministrul Eugen Teodorovici, şi i-am spus că vor fi costuri suplimentare faţă de ceea ce este la ora actuală pe bugetul de pensii, şi mi-a răspuns că sarcina sa, ca ministru de Finanţe, este să găsească bani. E foarte bine dacă este aşa, pentru că astfel vom avea o legislaţie foarte bună”, a declarat, luni, ministrul Muncii.

    Olguţa Vasilescu susţine că noua lege a pensiilor va atrage după sine şi o reorganizare în cadrul Casei de Pensii.

    Cititi mai multe pe www.zf.ro

  • „Profesorul de fluide”, la audierile de ministru: „Fără energie nu se aprinde becul şi nu funcţionează telefonul”

    ”Eu cred că Energia este unul dintre domeniile cruciale ale economiei. Asta nu am inventat-o eu. Nu avem energie, nu se aprinde becul. Nu avem energie, nu funcţionează telefoanele. Nu avem energie, nu funcţionează nimic. Există filme suficiente, apocaliptice, în care lipsa de energie ne duce într-o altă societate. De aceea cred că Ministerul Energiei trebuie să elaboreze o strategie naţională cu o viziune clară şi limpede”, a declarat Anton Anton după validarea în comisiile de specialitate din Parlament.

    El a mai spus că nu îşi va schimba adresa de e-mail – profesoruldefluide@gmail.com

    ”Sunt profesor de fluide. O viaţă întreagă am fost profesor de fluide. Eu am făcut maşini hidraulice. Am predat maşini hidraulice, m-am ocupat de pompe, de tot felul de fluide. Eu sunt profesorul de fluide”, a spus Anton.

    Comisiile permanente pentru Politică economică, reformă şi privatizare, respectiv Industrii şi servicii din Parlament l-au validat, luni, pe candidatul ALDE, Anton Anton, pentru funcţia de ministru al Energiei, cu 44 de voturi „pentru” şi 13 „împotrivă”.

    Cititi mai multe pe www.gandul.info

  • Cine este milionara de 31 de ani ce va fi noul ministru al Tineretului şi Sportului. Este a 4-a generaţie de “pălincari”

    Ioana Bran a făcut PR pentru palinca produsă de familia sa, declarând că se află la „a 4-a generaţie de “pălincari”, „ca atare este normal ca secretul şi reţeta produselor noastre să se păstreze şi să se transmită din generaţie în generaţie”.
     
    Ioana Bran este absolventa Facultatea de Ştiinţe Economice din cadrul Universităţii „Babes-Bolyai” din Cluj-Napoca. Parlamentarul sătmărean deţine şi un masterat în audit şi expertiză contabilă, scrie presasm.ro
     
    A intrat în politică în 2010, iar în 2012 a fost aleasă consilier judeţean pe listele USL Satu Mare. De asemenea, Ioana Bran deţine funcţia de preşedinte al Tineretului Social Democrat din Satu Mare şi de vicepreşedinte al Organizaţiei Judeţene a PSD.
  • Cine sunt cele 9 femei din noul guvern PSD-ALDE – GALERIE FOTO

    Viorica Dăncilă, premier



    Graţiela Gavrilescu, vicepremier



    Ana Birchall, vicepremier şi ministru pentru implementarea Afacerilor Europene



    Rovana Plumb, ministrul Fondurilor Europene



    Sorina Pintea, ministrul Sănătăţii



    Carmen Dan- ministrul Afacerilor Interne



    Lia Olguţa Vasilescu, ministrul Muncii


    Ioana Bran, ministrul pentru Tineret şi Sport


    Natalia Intotero- ministerul Românilor de Pretutindeni

  • Noul guvern PSD-ALDE, plin de surprize: Cabinetul Dăncilă îşi schimbă structura şi va avea patru vicepremieri. Lista noilor miniştri. LIVE TEXT

    Guvernul Dăncilă îşi schimbă structura şi va avea patru vicepremieri, potrivit unor surse politice, cei patru fiind Viorel Ştefan, Ana Birchall, Paul Stănescu şi Graţiela Gavrilescu.

    Lista completă a Cabinetului Dăncilă:

    Viorica Dăncilă, premier

    Viorel Ştefan, vicepremier şi ministrul Mediului

    Graţiela Gavrilescu, vicepremier

    Ana Birchall, vicepremier şi ministru pentru implementarea Afacerilor Europene

    Paul Stănescu, vicepremier şi ministrul Dezvoltării

    Valentin Popa, ministrul Educaţiei

    Anton Anton, ministerul Energiei

    Teodor Meleşcanu, ministrul de Externe

    Rovana Plumb- ministrul Fondurilor Europene

    Viorel Ilie, ministrul pentru Relaţia cu Parlament

    Eugen Orlando Teodorovici, ministrul Finanţelor

    George Ivaşcu, ministrul Culturii

    Sorina Pintea, ministrul Sănătăţii

    Dănuţ Andruşca, ministrul Economiei

    Radu Oprea- ministrul pentru Mediul Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat

    Lucian Şova, ministrul Transporturilor

    Carmen Dan- ministrul Afacerilor Interne

    Mihai Fifor- ministrul Apărării

    Tudorel Toader- ministrul Justiţiei

    Petre Daea- ministrul Agriculturii

    Lia Olguţa Vasilescu- ministrul Muncii

    Bogdan Cojocaru- ministrul Comunicaţiilor

    Ioana Bran, ministrul pentru Tineret şi Sport

    Bogdan Trif- ministrul Turismului

    Ioan Deneş- ministrul Apelor şi Pădurilor

    Natalia Intotero- ministerul Românilor de Pretutindeni

    Victor Negrescu- ministru delegate pentru Afaceri Europene


    Preşedintele Călin Popescu Tăriceanu a declarat, vineri, că taxa de solidaritate a fost scoasă din programul de guvernare, însă a spus că nu se renunţă la impozitul pe venitul global, care nu este operaţionalizat încă, deoarece Ministerul Finanţelor nu dispune deocamdată de logistica necesară.

    ”Am diiscutat despre program şi o serie de măsuri care sunt incluse în programul de guvernare. Mă refer la măsuri de ordin fiscal sau de ordin salarial. Din programul de guvernare s-a scos taxa de solidaritate, care la instalarea guvernului precedent a făcut o serie de valuri. Nu am considerat oportună introducerea ei la acel moment. Acum s-a operaţionalizat în mod efectiv scoaterea ei din programul de guvernare. Sunt alte măsuri care vizează creşterea salariilor minime cu câte 100 de lei pe an până în 2020, astfel încât să ajungem la un salariu minim net de 300 de euro de persoană, iar pentru cei cu stiudii superioare salariul minim va creşte cu 150 de lei pe an. Acestea sunt măsuri care ni se par absolut necesare în perspectiva evoluţiei economice a României”, a declarat liderul ALDE, Călin Popescu Tăriceanu.

    El a mai spus că România nu trebuie să rămână ”o ţară furnizoare de mână de lucru ieftină”.

    ”Având în vedere că media costurilor cu forţa de muncă în Europa depăşeşte 40%, România trebuie să se îndrepte către aceeaşi direcţie, iar investiţiile să se caleze şi mai mult în tehnologii avansate, care să aducă productivitate mai mare, valoare adăugată mai importantă, nu să se bazeze pe forţa de muncă ieftină, cum s-a întâmplat din păcate în ultimii 25 de ani într-o măsură prea importantă. Deci economia româneasdcă trebuie să evolueze, trebuie să se modernizeze, trebuie să devină mai competitivă şi mediul economic trebuie să se adapteze la aceste noi realităţi”, a mai spus preşedintele ALDE.

    El a precizat că în şedinţa ALDE au fost discutate şi alte subiecte, printre care legea pensiilor, politica salarială sau politica de investiţii.

    De asemenea, Tăriceanu a zis că nu s-a discutat despre impozitul pe gospodărie.

    ”Impozitul pe gospodărie nu am discutat. Am discutat despre impozitul pe venitul global. Urmează ca Ministerul de Finanţe să pornească la operaţionalizarea acestui impozit pe venitul global, dar lucrul acesta impune o logistică necesară, stabilirea unor proceduri şi nu există din partea ministerului un termen pe care să-l fi avansat. Pe măsură ce ministerul va avansa pe acest domeniu important… Dar a mai existat impozit pe venitul global, nu e o formulă care ne va surprinde, nu e un impozit nou subliniez”, a mai spus Tăriceanu

     

    Sorina Pintea a fost votată de social democraţii din şedinţa CEx pentru funcţia de ministru al Sănătăţii, Dănuţ Andruşca pentru funcţia de ministru al Economiei, iar Lucian Şova la Transporturi, au declarat surse politice pentru MEDIAFAX.

    Sorina Pintea, propusă de PSD pentru funcţia de ministrul al Sănătăţii, a fost manager al Spitalului de Pneumoftiziologie Baia Mare în perioada 2009-2013, apoi director economic la Direcţia Silvică Maramureş şi consilier integrarea europeană între 2003-2005.

    În 2011, pe vremea când era manager al Spitalului de Pneumoftiziologie, numele Sorinei Pintea se afla pe prima pagină a ziarelor, după ce fiul ei, Ionuş Pintea, a fost reţinut de poliţiştii BCCO, în urma unei descinderi organizate într-un dosar de trafic de droguri.

    Pintea a obţinut vineri mai multe voturi faţă de Rodica Nassar, propunerea anunţată de Gabriela Firea înainte de şedinţă.

    Dănuţ Andruşcă, persoana propusă pentru funcţia de ministru al Economiei este parlamentar de Neamţ şi se afllă la primul mandat.

    Acesta este vicepreşedintele Comisiei de Industrii şi a făctu parte şi din comisia specială ANRE.

    La ministerul Transporturilor va ajunge Lucian Şova, deşi un nume vehiculat era al lui Răzvan Cuc, ce a mai deţinut această funcţie.

    Sorina Pintea a fost votată de social democraţii din şedinţa CEx pentru funcţia de ministru al Sănătăţii, Dănuţ Andruşca pentru funcţia de ministru al Economiei, iar Lucian Şova la Transporturi, au declarat surse politice pentru MEDIAFAX.

    Eugen Teodorovici, votat de Cex PSD pentru funcţia de ministru al Finanţelor. Eugen Teodorovici a fost votat de Cex PSD pentru funcţia de ministru al Finanţelor, au declarat surse politice pentru MEDIAFAX.

    ugen Teodorovici a fost propunerea PSD Tulcea pentru funcţia de ministru al Finanţelor Publice sau pentru un portofoliu la Ministerul Fondurilor Europene.

    La rândul său, Eugen Teodorovici a spus că nu se poate pronunţa în acest caz decât după CEx PSD.

    „Mă onorează propunerea. Sigur, niciunul dintre portofolii nu mi-ar fi străin, după atâţia ani de când lucrez în administraţia publică”, a declarat Teodorovici.

    Din iunie 2009 şi până în mai 2012, Eugen Teodorovici ocupă poziţia de director al Autorităţii de Audit din cadrul Curţii de Conturi a României.

    Din decembrie 2012 a fost ministrul al fondurilor europene în Guvernul condus de Victor Ponta şi senator PSD de Buzău în Parlamentului României. Din martie 2015 a ocupat funcţia de ministru al Finanţelor Publice în Guvernul României condus de Victor Ponta.