Tag: masuri

  • O altă bancă anunţă măsuri în contextul epidemiei de coronavirus. Care sunt acestea

    După ce Banca Transilvania a anunţat că va permite clienţilor amânarea plăţilor pentru cardurile de credit, şi Raiffeisen Bank a trimis un mesaj clienţilor care ar avea ca scop evitarea deplasărilor la bancă. 

    Raiffeisen Bank nu amână plăţile, însă îşi sfătuieşte clienţii să folosească bankingul online.

    „În această perioadă ne dorim să rămânem aproape cu informaţii responsabile. Pe lângă sfaturile autorităţilor, sunt gesturi simple pe care le putem face pentru reducerea riscurilor de răspândire a noului virus COVID-19, precum folosirea cardului în locul numerarului, plata prin Smart Mobile sau evitarea drumurilor într-o agenţie, dacă nu este neapărat necesar”, spun reprezentanţii băncii într-un mesaj scris.

    De asemenea, ei au adăugat mesajului un link  care trimite către o pagină de măsuri de precauţie legate de folosirea banilor. 

  • Este oficial: Încă o ţară europeană declară stare de urgenţă şi ÎNCHIDE graniţele

    Danemarca a anunţat că închide graniţele pentru toţi turişii internaţionali timp de o lună, într-o serie de măsuri drastice prin care vrea să răspândească extinderea epidemiei de coronavirus.

    Astfel, niciun străin non-rezident nu va putea trece graniţa în Danemarca începând de sâmbătă 14 martie şi până pe 13 aprilie, potrivit Forbes.

    Singurii care vor putea trece sunt cetăţenii danezi care se întorc acasă şi cetăţenii care pot fi documentaţi drept cetăţeni ai ţării.

    Celelalte excepţii care vor putea trece graniţa sunt: alimente, medicamente şi bunuri vitale pentru industrie.

    Mette Fredriksen, premierul danez, a anunţat măsura dramatică în cadrul unei conferinţe de presă, vineri seară, acordând astfel mai puţin de 24 de ore înainte de intrarea în vigoare.

    La momentul anunţului premierului, Danemarca înregistra 801 cazuri, dintre care 23 erau în spital, iar patru se aflau în terapie intensivă.

    În ciuda măsurilor anunţate, Fredriksen spune că se aşteaptă ca numărul cazurilor să crească şi să existe şi decese.

    „Suntem într-un teritoriu necunoscut, dar sunt sigur că vom trece prin asta împreună”, a spus ea.

    Premierul descrie măsurile drept „agresive”, dar spune că este convinsă că merită, chiar dacă beneficiile se vor vedea abia mai târziu.

     

     

     

  • Măsurile luate de Therme Bucureşti pentru stoparea răspândirii coronavirusului

    În contextul măsurilor luate de tot mai mulţi jucători din piaţă pentru stoparea răspândirii coronavirusului, complexul Therme Bucuresti a hotărât să restricţioneze pentru moment accesul vizitatorilor în toate zonele centrului până la data de 31 martie 2020, se arată într-o postare de pe pagina de Facebook a companiei.

    În plus, reprezentanţii companiei au decis, de asemenea, să devanseze lucrărilor multianuale de mentenanţă, planificate iniţial pentru a doua jumătate a lunii mai. „Lucrările de mentenanţă prevăzute de Therme Bucureşti în această perioadă vizează menţinerea celor mai înalte standarde de igienă, siguranţă şi confort în cel mai avansat tehnologic proiect din Europa”, au scris reprezentanţii Therme Bucureşti pe Facebook.

    „Conform comunicatului celei mai respectate Asociaţii Profesionale Europene a Centrelor Termale – EWA, având în vedere procedurile uzuale de igienizare şi dezinfectare, cât şi mediul natural, calitatea aerului şi temperatura ambientală specifice proiectelor Therme, se confirmă, prin medicul coordonator al unităţii speciale de izolare din cadrul clinicii Robert Bosch din Stuttgart, Katja Rothfuß, faptul că: «Nu există nici un risc specific de transmitere a virusurilor în centrele termale si băile publice, dimpotrivă: clorul şi căldura sunt duşmani naturali ai virusurilor»”, se arată în postare.

  • Cluburile şi restaurantele din Bucureşti care au luat măsuri drastice: „Azi am fost politician onest, deşi speram să fiu doar antreprenor. Speram că adevăraţii politicieni să iasă şi să anunţe ei aceste măsuri de bun simţ”

    În contextul epidemiei de coronavirus, câteva restaurante şi cluburi din Bucureşti au decis să îşi sisteze activităţile.

    Potrivit datelor deţinute de Business MAGAZIN până în prezent, acestea sunt: Energiea, Pâine şi Vin, Expirat, Acuarela, Voila.

    Iată ce spun reprezentanţii acestora pe paginile de Facebook aferente:

    Energiea

    „În contextul actual al răspândirii rapide a virusului COVID-19 în comunitate şi în anticiparea deciziilor – cel mai probabil stricte – ale autorităţilor, am decis să închidem porţile Energiea şi să sistăm orice activitate pe termen nedeterminat.

    Aşadar, de astăzi şi până la următoare veşti sau până la o ameliorare vizibilă a situaţiei overall, din păcate Energiea nu va mai putea fi locul vostru preferat de întâlnire.

    Este o decizie pe care o luăm cu inima strânsă, însă Energiea a fost mereu despre oameni. În acest moment, tot ceea ce primează este siguranţa voastră, a celor care ne treceţi pragul, a staff-ului nostru şi în general, a noastră, a tuturor.

    Dacă această decizie ajută, în orice fel, la ţinerea sub control a răspândirii virusului COVID-19 în rândul populaţiei, atunci suntem convinşi că este decizia corectă.

    Ştim că ne veţi înţelege, că ne veţi respecta decizia şi sperăm să redevenim o parte din viaţa voastră de zi cu zi cât mai curând.

    Să ne vedem cu toţii cu bine.

    Echipa Energiea”

     

    Pâine şi Vin

    „De astăzi, Pâine şi Vin îşi închide porţile pe termen nedeterminat.

    Decizia vine în susţinerea demersurilor ce au ca scop reducerea gradului de contaminare cu virusul COVID-19 în rândul comunităţii şi în anticiparea măsurilor – cel mai probabil stricte – care vor fi impuse de autorităţi în următoarea perioadă.

    Inima Pâine şi Vin a fost mereu reprezentată de voi, de dragul vostru de a fi împreună cu cei dragi, alături de prieteni, de noi. În jurul unei mese şi al preparatelor concepute cu drag, de noi pentru toţi cei care ne calcă pragul.

    Contextul actual şi situaţia din Bucureşti, în acest moment şi prevăzută pentru următoarea perioadă, nu ne mai permit acest lucru. Iar fără asta, porţile noastre nu au de ce să rămână deschise.

    De astăzi şi până în momentul în care situaţia se va îmbunătăţi, din păcate nu vom mai putea fi aici, împreună cu voi.

    Dacă această decizie ajută, în orice fel, la ţinerea sub control a răspândirii virusului COVID-19 în rândul populaţiei, atunci suntem convinşi că este decizia corectă.

    Sperăm să ne înţelegeţi, să fiţi alături de noi în această decizie şi să fim împreună din nou curând.

    Echipa Pâine şi Vin”

    Acuarela

    „Vom inchide cateva zile portile Acuarelei.
    Ne gandim la colegii nostri si la cei care ne calca pragul.

    Va tinem la curent aici despre redeschidere, in functie de masurile luate la nivel national.

    Pana atunci, sa fim cu grija, ganduri bune si responsabilitate fata de toti.”

    Expirat

    „IT’S OVER… FOR A WHILE

    Dată fiind situaţia actuală din Bucureşti şi luând în considerare toate măsurile de prevenţie rezonabile pentru această perioadă, dar şi anticipând posibilele măsuri stricte ce vor fi luate de autorităţi în contextul răspândirii virusului COVID-19 în rândul comunităţii am decis suspendarea cu efect imediat a oricărei activităţi la Expirat şi închiderea porţilor de la Halele Carol pe termen nedeterminat.

    Hard times call for hard measures. Nu, nu ne este uşor să renunţăm la “a doua casă”, la şpriţ, la evenimente, la trupe, la timpul petrecut alături de voi, cei care ne-aţi făcut ceea ce suntem. Ştim că nici vouă. Dar dacă această decizie ajută cât de puţin eforturile noastre, ale tuturor, de a ţine sub control contaminarea populaţiei, atunci decizia este în mod cert cea corectă.

    Oamenii, voi şi ai voştri, noi şi ai noştri, sunt mai importanţi decât orice. They make us fall and they make us rise again. Iar în contextul de azi, fără precedent şi neanticipat, garantarea siguranţei lor este singurul obiectiv demn de îndeplinit.

    Deci, pentru o vreme, stăm acasă. Ceea ce vă recomandăm şi vouă.

    Nu ştim cum vor evolua lucrurile şi cât va dura. Dar ştim ce se va întâmpla după.

    This is not the last of us. We’ve been through worse.
    We’ll be back. Stronger than ever!”

    Radu Dumitrescu de la Voila

    Azi am fost politician. Unul onest şi corect. Mi-am adunat echipa şi le-am spus că facem ultimul service până la alte timpuri. Le-am explicat situaţia aşa cum o văd eu, de ce sănătatea şi psihicul sunt mai importante, ce cheltuieli avem, ce profit, cât e de oportună decizia. M-au ascultat şi mi-au dat dreptate. I-am rugat să rămână aproape, au salariile şi taxele asigurate. Sper să o facă. Azi am fost politician onest, deşi speram să fiu doar antreprenor. Speram că adevăraţii politicieni să iasă şi să anunţe ei aceste măsuri de bun simţ. Să îi liniştească ei şi nu eu. Pentru că şi de asta avem taxele la zi. Să fim în siguranţă.

    Aventura Voila se opreşte pentru moment. Zece zile cel puţin! Sper să găsim înţelegere pe lanţul economic în care functionăm şi să putem reveni, toţi, împreună, noi între noi. De la politicieni eu unul nu mai aştept nimic…
    Să fim cu toţi sănătoşi. Asta e tot ce contează acum. Revenim curând. #gourmet şi sezonal, dar responsabili

    PS îmi cer scuze pentru cei care aveau rezervări la noi. Vom face cinste cu proxima revedere”

     

     


     

  • World Class nu îşi închide sălile de sport, în pofida recomandărilor instituţiilor româneşti de evitare a deplasărilor care nu sunt necesare. Ce măsuri a luat totuşi compania

    Reţeaua de săli de sport World Class România şi-a anunţat şi aceasta măsurile pentru prevenţia răspândirii coronavirusului. Chiar dacă reţeaua îşi va păstra uşile deschise, compania a anunţat câteva măsuri de precauţie, potrivit unei postări de pe pagina de Facebook a companiei:

    · Toate echipamentele de fitness sunt igienizate cu soluţii biocide de 4 ori pe zi;
    · Compania pune la dispoziţia membrilor soluţii dezinfectante pe care să le folosească obigatoriu pentru dezinfectarea mâinilor şi a echipamentelor de fitness înainte şi după fiecare utililzare;
    · Vestiarele sunt curăţate cu o concentraţie ridicată de soluţii biocide care distrug virusurile;
    · În cluburile World Class nu va mai fi permis accesul unui număr de peste 100 de persoane în într-un club, compania reduce capacitatea maximă a claselor noastre şi monitorizează check-in-ul pentru a fi în conformitate cu recomandările Guvernului;

    De asemenea, reprezentanţii World Class România îi sfătuiesc pe toţi membrii reţelei să se informeze doar din surse autorizate despre evoluţia situaţiei nou create şi să ia toate măsurile de prevenţie recomandate de Organizaţia Mondială a Sănătăţii.

  • Ce măsuri a luat eMAG pentru a-şi proteja angajaţii în perioada epidemiei de coronavirus: „Avem un medic la faţa locului”

    „Siguranţa angajaţilor şi clienţilor noştri este prioritară, astfel că am luat următoarele măsuri pe care le adaptăm şi le actualizăm de la un moment la altul, în functie de evoluţia situaţiei şi de mesajele oficiale ale autorităţilor”, spun reprezentanţii platformei de comerţ online eMAG, întrebaţi de Business MAGAZIN ce măsuri a luat compania pentru protejarea angajaţilor acesteia.
    Astfel, potrivit acestora, compania a decis implementarea unor sisteme de protejare a angajaţilor, printre care se numără inclusiv asigurarea prezenţei unui medic în depozitele eMAG şi Sameday.


    Iată lista de măsuri implementate de eMAG, potrivit reprezentanţilor platformei:  
    –  Începând din această săptamană, toate echipele din sediile de birouri pot lucra de acasă;
    – Părinţii care au copii cu vârsta mai mica de 12 ani lucrează de acasă, în perioada în care vor fi închise şcolile şi grădiniţele;
    – Comunicarea regulilor de bază care pot preveni răspândirea virusului şi asigurarea că angajaţii  sunt bine informaţi şi ţin cont de ele;
    – Intensificarea operaţiunilor de curăţenie şi igienizare: echipamentele, suprafeţele de lucru şi spaţiile în comun sunt dezinfectate periodic şi avem în fiecare spaţiu de lucru soluţii pe bază de alcool 80% pentru dezinfectarea mâinilor;
    – Anularea tuturor trainingurilor şi conferinţelor programate pentru perioada următoare şi anularea călătoriilor în interes de serviciu în ţară şi în străinătate;
    – Instalarea dispenserelor cu dezinfectanţi în locuri special amenajate.
    – În depozitele eMAG si SameDay angajaţii lucrează în condiţii de maxima igienă, dotaţi cu mănuşi şi măşti, cu dezinfecţii facute periodic; avem un medic la fata locului şi am montat  dozatoare cu dezinfectanţi în locuri special amenajate; asiguram permanent stocurilor de dezinfectati şi ţi înlocuim/completăm pe măsură ce se consumă; spaţiile destinate servirii mesei de către angajati sunt permanent igienizate; ferestrele si tamplăria din PVC sunt dezinfectate; spaţiile comune precum şi elementele sistemului de intrarea ieşire în şi din depozit (turnicheţi interiori şi turnicheti exteriori) sunt dezinfectate;
    – Înainte de alimentare, fiecare interfaţă de operare a lockerelor easybox  precum si POS-ul sunt dezinfectate;
    – Curierii sunt echipaţi cu mănuşi de protecţie şi şerveţele antibacteriene şi au fost instruiţi să urmeze măsurile de igienă necesare.

     

  • Ce măsuri au luat reprezentanţii Veranda Mall ca să evite răspândirea epidemiei de coronavirus. Mallul rămâne deschis

    Veranda Mall a luat o serie de măsuri suplimentare pentru protejarea clienţilor şi angajaţilor săi împotriva infectării cu virusul COVID19, spun reprezentanţii companiei într-un comunicat de presă. Astfel, prima serie de măsuri luate de centrul comercial a vizat informarea şi protejarea tuturor angajaţilor, chiriaşilor şi partenerilor:
    –    Au fost implementate schimbări în regulamentul de funcţionare, conform recomandărilor AOAR, pentru a se asigura că toţi angajaţii sunt suficient de bine informaţi privind riscurile de infectare cu acest virus şi că vor comunica de îndată orice contact cunoscut cu persoane care au venit din zone de risc sau au fost declarate infectate, precum şi orice deplasare în şi dinspre zonele considerate de risc.
    –    Mall-ul a încheiat din timp un parteneriat cu o firmă de transport pentru a se asigura că toţi angajaţii care nu deţin sau nu folosesc o maşină personală pentru deplasările la şi de la birou evită transportul în comun.
    –    Au fost implementate măsuri de prevenţie, curăţenie şi siguranţă în spaţiul de birouri şi au fost comunicate constant bunele practici şi recomandările provenite atât de la Ministerul Sănătăţii, cât şi de la organizaţiile profesionale din care face parte, către toţi chiriaşii centrului comercial.  
    A doua serie de măsuri, luată simultan, a vizat informarea şi protejarea tuturor clienţilor prin următoarele acţiuni:
    –    Suplimentarea personalului firmei de curăţenie şi implementarea unor măsuri de curăţenie suplimentare, precum instalarea unor dispensere cu dezinfectant lângă toate intrările şi toaletele, monitorizarea mult mai frecventă a curăţeniei în toate spaţiile comune, dezinfecţia mult mai frecventă în toate spaţiile comune, dezinfectarea continuă a tuturor suprafeţelor de contact cu risc crescut (mânere, balustrade, butoanele lifturilor ş.a.).
    –    Implementarea unor măsuri de prevenţie suplimentare, precum achiziţionarea de termometre cu infraroşu (non-contact), diminuarea locurilor de luat masa din food court pentru a se asigura că oferă spaţiu de siguranţă clienţilor, schimbarea filtrelor de aer şi accelerarea reîmprospătării aerului prin intermediul sistemului de ventilaţie (acesta este setat să introducă în permanenţă aer proaspăt, fără a recircula aerul din mall).
    –    Modificarea planului de marketing astfel încât să se evite creşterea traficului centrului comercial şi/sau aglomerarea temporară a clienţilor în anumite puncte datorată unor acţiuni de marketing, prin măsuri precum suspendarea campaniei de comunicare a extinderii mall-ului (Ne vedem în zece minute) şi a acţiunilor aferente acesteia, anularea tuturor evenimentelor din mall din perioada următoare, inclusiv a acţiunilor de Paşte şi oprirea campaniilor de creştere a traficului.

    De asemenea, clienţii Veranda sunt informaţi cu privire la recomandările oficiale de prevenire a îmbolnăvirii, prin afişarea mesajelor de interes public în spaţiile publice din mall şi pe reţelele sociale.

     

  • Informare oficială: 14 zile de masuri de securitate extreme in Israel, incepand de astazi, 12 martie

    Pentru a opri raspandirea virusului guvernul israelian a anuntat in urma cu doua zile luarea deciziei de a inaspri conditiile de acces in Israel, timp de 14 zile, potrivit unei comunicări oficiale trimise de reprezentanţii Ministerului Turismului în Israel.

    „Incepand cu ziua de astazi, joi, 12 martie 2020, ora 20:00, autoritatile vamale din Israel vor permite accesul in tara doar acelor persoane care vor face dovada ca pot intra in carantina pentru 14 zile de la momentul intrarii in Israel. Carantina nu se poate face in cadrul unui hotel sau pensiune, ci doar in cadrul unei locuinte private. Masura se aplica persoanelor de orice nationalitate/cetatenie”, spun reprezentanţii Ministerului Turismului în Israel.  

    Turistii aflati deja in Israel isi vor desfasura in mod normal sejurul, pana la finalul acestuia, adaugă ei.

    De asemenea, începand din seara aceasta la ora 20:00 va mai fi permis accesul pe teritoriul statului Israel doar cetatenilor statului Israel sau turistilor care pot demonstra ca pot respecta procedura de carantina la domiciliu pentru 14 zile (de exemplu, persoane care au rude sau familie in Israel). Toate punctele vamale terestre sunt de asemenea inchise.

    Aproape 100 de zboruri saptamanale leaga acum Tel Aviv si Eilat de principalele aeroporturi din Romania – Bucuresti, Timisoara, Cluj, Iasi si Sibiu. Anul 2019 comparativ cu 2016 a inregistrat o crestere cu 157% a turistilor romani, iar perspectivele raman extrem de pozitive si pentru 2020, cand peste 135.000 turisti romani sunt asteptati la destinatie.


     

  • Măsură fără precedent: PSD propune suspendarea plăţii ratelor bancare, dacă epidemia trece în etapa a treia

    PSD propune un plan de măsuri sociale şi economice pentru limitarea efectelor epidemiei de coronavirus. Printre acestea se numără suplimentarea bugetului Ministerului Sănătăţii, scutiri la plata unor contribuţii pentru unii angajaţi şi suspendarea plăţii ratelor bancare.

    Potrivit unui mesaj postat miercuri seara pe Facebook de preşedintele interimar la PSD; Marcel Ciolacu, partidul propune un program de măsuri sociale şi economice pentru limitarea efectelor epidemiei de coronavirus.

    Prima dintre acestea vizează realocarea din bugetul de stat a unei prime tranşe de 10 miliarde de lei pentru suplimentarea bugetului Ministerului Sănătăţii, în vederea achiziţionării de medicamente, materiale sanitare şi echipamente medicale.

    O altă propunere a PSD prevede asigurarea gratuită de către Ministerul Sănătăţii a medicamentelor, materialelor sanitare şi echipamentelor medicale pentru prevenirea coronavirus, prin intermediul medicilor de familie.

    Social-democraţii mai cer o schemă de ajutor de stat de 300 de milioane de lei pentru sprijinirea companiilor strategice naţionale CFR şi TAROM şi scutirea de la plata contribuţiilor (CAS şi CASS) pentru o perioadă de 3 luni pentru angajaţii companiilor care activează în domeniile turismului, transportului şi divertismentului. Acestea ar urma să fie suportate de către stat.

    De asemenea, pentru persoanele aflate în izolare sau carantină, PSD solicită asigurarea plăţii facturilor pentru utilităţi şi suspendarea pentru 3 luni a plăţii ratelor bancare. De asemenea, se vor suplimenta bugetele primăriilor prin transfer de la bugetul de stat pentru a asigura un coş minim de alimente celor aflaţi în izolare la domiciliu.

    „În situaţia în care epidemia de coronavirus ajunge în etapa a treia (peste 2000 de cazuri confirmate) se va suspenda, pentru 3 luni, plata ratelor bancare pentru populaţie”, mai scrie Marcel Ciolacu pe reţeaua de socilizare.

    O altă propunere vizează scutirea de la plata contribuţiilor şi a impozitului pe venit pentru angajaţii IMM-urilor din sectoarele puternic afectate de coronavirus.

    Social-democraţii solicită Guvernului să elaboreze un plan privind stocurile de hrană pentru populaţie, prin protocoale cu furnizorii, distribuitorii şi retailerii de alimente.

    „Românii din ţară, precum şi cei din Diaspora care s-au întors acasă şi care nu beneficiază de o asigurare de sănătate în ţară vor avea parte de tratament gratuit în cazul infectării cu coronavirus”, este o altă propunere a PSD.

  • Încă o importantă ţară europeană ia măsuri extreme pentru a opri răspândirea coronavirusului

    Polonia a închis toate şcolile, muzeele şi cinematografele, în timp ce capitala Ucrainei, Kiev, va închide toate centrele educaţionale din cauza temerilor de răspândire a coronavirusului, în ciuda faptului că cele două ţări au rate mai mici de infecţie în comparaţie cu restul Europei, scrie Daily Mail. 

    În cadrul unei conferinţe speciale cu privire la coronavirus, miniştrii polonezi au spus că preşcolarii şi şcolarii vor înceta să meargă la şcoală de joi. Universităţile, muzeele, teatrele şi cinematografele se vor închide şi ele de joi timp de două săptămâni, au spus oficialii, atât în Polonia cât şi în Kiev.

    Polonia a confirmat 26 de cazuri de coronavirus, dar analizând cât de rapid se răspândeşte virusul în unele alte ţări europene, guvernul a decis să ia măsuri preventive, au spus oficialii. Primarul Kievului, Vitaly Klitschko, a declarat că introduce „măsuri preventive” similare, deşi în Ucraina s-a înregistrat un singur caz.

    Ratele de infecţie atât în Polonia cât şi în Ucraina sunt mult mai mici decât în restul Europei. Marea Britanie are 382 de cazuri confirmate de boală şi şase victime.
    „Ne aflăm într-o situaţie foarte dificilă, dar exemplul Italiei ne arată că această poziţie poate fi mult mai dificilă”, a declarat în conferinţa de presă premierul polonez Mateusz Morawiecki.

    „Nu există ameninţări epidemiologice în şcoli, încercăm doar să prevenim (virusul să se răspândească)”, a declarat ministrul Sănătăţii, Lukasz Szumowski, în aceeaşi conferinţă. El a spus că copiii trebuie să stea acasă şi să se abţină de la utilizarea mijloacelor de transport în comun. Marţi, ministrul dezvoltării din Polonia a declarat că în 2020, creşterea economică ar putea fi cu 0,5 până la 1,3 puncte procentuale mai mică decât se aşteptase. Bugetul de stat presupune o creştere brută a produsului intern la 3,7% în acest an. „Nu există pericolul ca deficitul public general să depăşească 3% din PIB în acest an”, a spus un purtător de cuvânt al Ministerului Finanţelor. Măsurile din Poloniei vin după ce principalul comandant militar al ţării, generalul Jaroslaw Mika, a contractat coronavirusul în timpul unei misiuni în Germania, potrivit ministerului apărării. Într-un tweet postat ieri, ministerul a adăugat că se descurcă bine şi că alţi pasageri care au zburat alături de el sunt în carantină.

    Polonia a interzis, de asemenea, evenimentele cu un număr mare de persoane şi a extins controalele de sănătate existente pe frontierele germane şi cehe, pentru a acoperi, de asemenea, Ucraina, Belarus şi Lituania. Călătorilor care sosesc cu maşina, cu trenul sau cu feribotul li se va lua temperatura şi datele lor vor fi colectate în cazul în care trebuie să fie contactaţi. Majoritatea cazurilor COVID-19 din Polonia s-au dezvoltat la persoanele care se întorc din Germania. De asemenea, universităţile din toată ţara au anunţat suspendarea completă sau parţială a cursurilor timp de cel puţin două săptămâni. De asemenea, asociaţia naţională de fotbal PZPN din Polonia a anunţat că fanilor li se va interzice accesul la două meciuri amicale programate mai târziu în această lună cu Finlanda şi Ucraina.

    De asemenea, Polonia a confirmat că va anula evenimentele în masă pentru a stopa răspândirea mortală a coronavirusului.

    În Ucraina, grădiniţele, sălile de cinema şi centrele de divertisment vor fi, de asemenea, închise, iar evenimentele mari, anulate, a spus Klitschko pe Facebook.  „Chiar dacă s-a înregistrat un singur caz de coronavirus la Kiev, am decis să nu aşteptăm şi să-i protejăm pe locuitorii oraşului”, a spus primarul. Măsurile sunt cu atât mai necesare deoarece mulţi ucraineni lucrează în ţările europene afectate de virus, inclusiv în Italia. Măsura priveşte aproximativ 113.000 de copii din grădiniţe şi 308.000 de elevi din ciclul primar şi gimnazial, a declarat pentru AFP un reprezentant al primăriei.