BusinessMagazin

Tag: mancare

  • Restaurantul unde meniul se schimbă zilnic, iar clientul plăteşte cât vrea

    În acest restaurant meniul se schimbă în fiecare zi, iar clienţii plătesc cât consideră că este corect pentru o porţie. În plus, Common Wealth Cafe din Bolton, Manchester utilizează alimente care erau altfel destinate pentru coşul de gunoi, scrie Daily Mail.

    Mâncărurile sunt sănătoase şi sunt realizate cu alimente colectate de voluntari de la supermarketuri, măcelări sau patiserii, alimente care altfel ar fi fost aruncate la gunoi.

    De obicei, mesele sunt compuse fie din fasole, orez, piure  sau legume. Se prepară plăcintă de pui, salată de varsă, mazăre, supă de ciuperici sau cartofi copţi.
    Localul funcţionează cu ajutorul Bolton Salvation Army şi a fost primit foarte bine de afacerile şi supermarketurile locale care donează mâncare ce este colectată de cei 20 de voluntari.

    “Folosim alimente care altfel ar fi fost la gunoi, iar faptul că nu avem preţuri fixe elimină bariera de acces. Este mâncare bună, sănătoasă”, a spus Alan Brown, unul dintre oamenii care a pus proiectul pe picioare.

    “Cineva mi-a spus că aici pot bea o cafea şi mânca o mâncare bună. Sunt oameni foarte drăguţi aici, este un loc frumos. Localuri ca acestea sunt foarte importante. Mai ales în perioada Crăciunului”, apreciază David Neild, om al străzi.

    Localul face parte din reţeaua iniţiată de chef-ul Adam Smith “The Real Junk Food Project Global Network”, care vrea să revoluţioneze modul cum folosim mâncarea al cărei termen se apropie de expirare. 

  • Luaţi mobila şi lămpile acasă

    De la restaurante cei care iau masa acolo pot să ia mâncare şi acasă sau chiar să înveţe să şi-o prepare singuri, iar uneori ajung să-şi dorească să poată lua şi un element de decor care le-a atras atenţia.

    Aceştia din urmă vor putea să-şi îndeplinească, măcar parţial, dorinţa, odată cu apariţia unei firme înfiinţate de un designer specializat în decoruri de restaurante, Martin Brudnizki.

    Compania denumită And Objects va comercializa fie piese de mobilier sau corpuri de iluminat spectaculoase create pentru diverse localuri, fie articole noi, create în urma colaborării cu diverse branduri.

  • Luaţi mobila şi lămpile acasă

    De la restaurante cei care iau masa acolo pot să ia mâncare şi acasă sau chiar să înveţe să şi-o prepare singuri, iar uneori ajung să-şi dorească să poată lua şi un element de decor care le-a atras atenţia.

    Aceştia din urmă vor putea să-şi îndeplinească, măcar parţial, dorinţa, odată cu apariţia unei firme înfiinţate de un designer specializat în decoruri de restaurante, Martin Brudnizki.

    Compania denumită And Objects va comercializa fie piese de mobilier sau corpuri de iluminat spectaculoase create pentru diverse localuri, fie articole noi, create în urma colaborării cu diverse branduri.

  • Cum a reuşit această tânără de 26 de ani să dezvolte o afacere de un milion de dolari

    O tânără antreprenoare a găsit o nişă în industria de alimentaţie şi a reuşit să dezvolte, în doar 12 luni, un business de 1 milion de dolari.

    Peta Shulman, de 26 de ani, a fondat GoodnessMe Box, un serviciu care trimite mostre de mâncare sănătoasă doritorilor. Pentru doar 25 de dolari, aceştia primesc între 5 şi 10 mostre pe lună. Shulman, originară din Sydney, a pus bazele afacerii în iunie 2014 şi a reuşit să genereze în primul an de funcţionare venituri de 1 milion de dolari. Compania sa are, de asemenea, peste 57.000 de fani pe canalele dedicate de social media.

    Ideea i-a venit după ce a suferit o deficienţă a sistemului autoimunitar şi s-a tratat printr-un regim extrem de riguros ce a presupus consumul unor alimente sănătoase. “Am devenit pasionată de ideea de a folosi mâncare în locul medicamentelor şi mi-a plăcut să le arăt şi altora beneficiile pe care aceste alimente le aduc”, poveşte Peta Shulman.

    După primele şase luni, antreprenoarea a decis să mai angajeze câteva persoane, iar echipa numără astăzi şase persoane.

    Peta Shulman spune că are patru sfaturi pentru cei care vor să conducă o afacere: “Trebuie să îţi înţelegi clientul, trebuie să fii persistent, trebuie să te foloseşti de social media şi trebuie să ştii care este scopul tău”, explică tânăra.

  • Restaurantul care-şi provoacă clienţii să-şi prepare singuri acasă ce au mâncat în oraş

    Clientului care nu poate mânca tot din farfurie la restaurant i se oferă, de regulă, opţiunea de a lua ce i-a mai rămas la pachet. Au apărut însă şi restaurante care încearcă să-l tenteze să-şi prepare singur acasă ce a mâncat în oraş.

    Acest nou tip de restaurante combină de fapt o măcelărie cu un loc în care se poate lua masa, scrie Wall Street Journal, ele apărând în diverse oraşe americane. Clienţii care calcă pragul unor astfel de localuri trec întâi prin zona de măcelărie unde văd expuse tot felul de bucăţi de carne, aleg ce doresc să li se prepare, după care, dacă le-a plăcut, pot să cumpere şi pentru acasă să încerce singuri.

    Avantajul restaurantelor cu măcelărie proprie este faptul că se pot testa diverse moduri de preparare pentru diverse bucăţi de carne, asemenea unităţi mândrindu-se cu faptul că folosesc tot ce se poate din animalul sacrificat, dându-le maeştrilor bucătari posibilitatea să demonstreze cât de inventivi pot să fie.

    Pe lângă clasicele fripturi, clienţii sunt îmbiaţi cu picioare sau urechi de porc, de exemplu, în speranţa că, odată ce le-au mâncat preparate la restaurant, li va părea că nu e mare bătaie de cap să le prepare şi acasă. 

    Unele localuri merg chiar până la a organiza cursuri pentru educarea clienţilor care învaţă cum să aleagă, tranşeze şi să prepare carnea.
     

  • Leonardo DiCaprio a mâncat ficat de bizon şi a dormit într-o carcasă de animal pentru rolul din “The Revenant”

    Cel mai recent film al lui Alejandro Gonzalez Inarritu, “The Revenant”, a fost discutat intens în ultima perioadă. Mai mulţi membri ai echipei de filmare au declarat că a fost o filmare foarte grea, un “adevărat iad”. Unii membrii echipei au părăsit proiectul pentru că nu mai puteau suferi temperaturile scăzute. Dar nici actorii nu au dus-o mai bine, se spune că un actor a fost tras dezbrăcat 200 de metri pe un teren îngheţat într-o scenă de luptă, potrivit Vanity Fair.

    Leonardo DiCaprio a mărturisit într-un interviu sacrificiile pe care a fost nevoit să le facă.

    “Pot să numesc cel puţin 30-40 de scene care au fost foarte dificile”, a spus DiCaprio ” Am intrat într-un râu îngheţat, am dormit într-o carcasă de animal şi de multe ori am riscat o posibilă hipotermie”, a adăugat el. De asemenea, actorul a mărturisit că a mâncat şi ficat crud de bizon.

    În ciuda sacrificiilor făcute, Leonardo DiCaprio  nu regretă că a acceptat să joace în “The Revenant.” “Ştiam în ce mă bag. Filmul se învârtea  în Hollywood de ceva vreme, dar nimeni nu era îndeajuns de nebun să accepte. În special din cauza volumului de muncă, condiţiilor de lucru, dar şi cerinţele mari ale regizorului şi directorului de imagine”, a spus el.

    “The Revenant” este inspirat de romanul lui Michael Punke, bazat pe fapte reale. Acţiunea se petrece în America de Nord, în 1823, iar în centrul ei se află Hugh Glass (DiCaprio). Acesta este  este prins de un urs grizzly şi rănit. Glass a fost lăsat să moară de către oamenii lui.  Însă eroul nu moare: ci se târăşte kilometri întregi prin săbăticie şi îşi pune la cale planul de răzbunare.

  • O fugă în sudul luminos al Spaniei

    Trei zile nu îţi ajung pentru a înţelege o regiune, dar trei zile folosite inteligent îţi pot spune suficient ca să vrei să revii spre aprofundare. Aceasta a fost logica din spatele scurtei călătorii în sudul Spaniei, destinaţia perfectă pentru un weekend cu soare, mâncare fantastică, vin bun şi arhitectură magnifică.

    Situaţia în Spania anului 1564 era cel putin instabilă; revolta maurilor contra regelui Filip al II-lea nu adusese decât victorii temporare; sângele umplea bisericile şi străzile deopotrivă, iar oamenilor li se cerea să îşi schimbe religia la fiecare câteva zile. Comunităţi întregi musulmane erau catolicizate de joi până miercuri şi-şi răzbunau apostazia vinerea.Şi invers, când norocul în luptă le surâdea credincioşilor catolici (pentru cei interesaţi de Reconquista, o abordare beletristică foarte interesantă oferă Ildefonso Falcones în „Cathedral of the Sea“ şi „The Hand of Fatima“).

    Deşi puternicul califat al Cordobei îşi încetase existenţa cu aproape şaptezeci de ani înainte, viaţa era în continuare marcată de comunitatea arabă, fapt ce a continuat până astăzi, chiar dacă într-o formă atenuată.
    Astăzi, influenţa ei se simte în şirurile de portocali ce străjuiesc străzile, în arhitectura clădirilor, curţile răcoroase ale palatelor şi în ochii spaniolilor umbriţi de gene dese şi negre.

    Oraşele Andaluziei miros a floare de portocal, iar palatele mudejar (stil arhitectural cu influenţe maure, caracteristic zonei în secolele XII-XVI) zâmbesc în soare. Peste tot străzile sunt străjuite de portocali, iar piaţetele au pavajul brăzdat geometric de mici canale prin care curge apa – încă o moştenire arabă, căci pe lângă funcţia estetică, grădinile, fântânile şi piscinele au avut mereu şi un rol de reglare a temperaturii, răcorind aerul celui mai călduros oraş spaniol.

    În Sevilla poezia pluteşte pe fiecare adiere de vânt, dar este nevoie de puţină istorie pentru a înţelege această regiune; în Andaluzia oraşele au un puternic aer oriental care în lipsa unui set minim de informaţii provoacă adesea confuzie, dar, interpretat în cheia corectă, se arată extrem de generos în poveşti.

    Unitate politico-administrativă autonomă, Andaluzia este situată în sudul peninsulei iberice, fiind singura regiune spaniolă care are deschidere atât la Mediterană, cât şi la Atlantic. Numele evocă perioada maură, Al-Andaluz fiind denumirea arabă, derivată la rândul ei din Vandaluzia, teritoriul vandalilor (neam scandinav împins de huni spre vest, stabilit ca regat în Peninsula Iberică şi rămas în istorie ca simbol al distrugerii barbare, după ce au prădat Roma în 455, conform Wikipedia).

    Regiunea este rezultatul unui mix de influenţe mai bogat de atât. Au mai trecut pe acolo fenicienii, grecii, romanii, vandalii, vizigoţii şi bizantinii, apoi maurii şi evreii sefarzi.Ultimele două seminţii au decis să şi rămână. Primii au făcut-o în 711 prin cucerirea Hispaniei de către generalul omeiad Tarik ibn Zyad, cel care a dat şi numele strâmtorii Gibraltar (din arabă, Jib-al-Tarik, muntele lui Tarik).
    Arabii au întemeiat califatul Cordobei şi au influenţat puternic cultura regiunii, rămânând până în 1492, când a căzut şi Granada, ultimul teritoriu aflat sub dominaţie maură. Perioada de peste 750 ani dintre cucerire şi recuperarea de către spanioli este cunoscută drept Reconquista. Anul 1492 a însemnat şi expulzarea evreilor, sosiţi în Spania pe la începutul mileniului II. Decretul din Alhambra semnat de Isabela de Castilia şi Ferdinand de Aragon cu privire la expulzare a fost revocat oficial în 1968 de către al doilea Consiliu de la Vatican, iar din 2014 descendenţii celor expulzaţi pot obţine cetăţenie spaniolă fără a îndeplini alte condiţii.

    Centrul vechi al Sevillei reflectă această moştenire multietnică şi unul dintre primele locuri care oferă lecţii de istorie, arhitectură şi culturăeste Reales Alcazares de Sevilla, palatul regal al oraşului. Palatul a fost iniţial fort maur şi este unul din cele mai bune exemple de arhitectură mudejar. Are o reţea de piscine nu prea adânci populate de peşti roşii, aşezate terasat în cascadă, numeroase livezi de lămâi şi alei străjuite de portocali cu fructe în pârg, iar construcţiile sunt impresionante nu prin mărime, ci prin bogăţia detaliului decorativ, cu pereţi plini cu plăci de azulejos – faianţă pictată manual cu superbe modele geometrice arabe.

    S-a scris istorie în acest palat, atât din cea reală, cât şi fictivă: disputele legate de comerţul cu nou descoperita Americă au fost rezolvate în sala numită Casa del contratacion, iar legenda spune că Lo patio de las doncelles, curtea interioară folosită de Ridley Scott ca spaţiu de curte a regelui Ierusalimului în producţia „Regatul cerului“, îşi datorează numele celor 100 de virgine cerute ca impozit de către califi.
    „Lawrence al Arabiei“ a fost filmat parţial aici, iar sezonul cinci din „Urzeala tronurilor“ a folosit palatul ca reşedinţă a familiei regale din Dorne (locul de baştină al carismaticului prinţ Oberyn Nymeros Martell, vă amintiţi?). Arhitectura palatului a suferit modificări în spirit renascentist, baroc şi în secolul XIX, regii spanioli aducându-şi pe rând aportul în ceea ce îi priveşte funcţionalitatea şi înfăţişarea.
    Un alt punct de interes este catedrala. La finalizarea ei, în secolul XVI, catedrala din Sevilla a detronat Hagia Sophia din poziţia de cea mai mare catedrală din lume. Este şi locul care adăposteşte rămăşiţele lui Columb (onoare disputată cu Hispaniola, capitala Republicii Dominicane, unde povestea spune că fiul Diego a adăpostit sicriul furat din Spania nerecunoscătoare).

    Nava centrală are 42 de metri, iar în interior, arhitecţii, pentru plata cărora clerul a renunţat un timp la jumătate din salariu, au folosit coloane ale unei moschei preexistente precum şi minaretul, o practică des întâlnită în Spania Reconquistei şi nu numai. Turnul catedralei, cunoscut ca La Giralda, are 105 metri şi este unul dintre simbolurile oraşului. Arhivele Generale ale Indiilor sunt situate chiar în laterala catedralei; mai sunt adăpostite acolo o cerere de angajare a lui Miguel de Cervantes, jurnalul lui Cristofor Columb, dar şi bula papală “Inter caetera” prin care Alexandru al VI-lea împărţea lumea între Spania şi Portugalia.

    Atât palatul regal, cât şi catedrala şi arhivele sunt monumente aleUNESCO, aceasta dacă mai era nevoie de un argument în plus în ceea ce le priveşte. O informaţie pe care o regăseşti frecvent în textele de prezentare a oraşului Sevilla este aceea că oraşul, parte din provincia romană Baetica, a dat Romei pe împăraţii Hadrian şi Traian. Alta menţionează cele patru opere muzicale localizate în oraş: „Nunta lui Figaro“ şi „Don Giovanni“ de Mozart, „Bărbierul din Sevilla“ de Giaccomo Puccini şi Carmen“ de Bizet. Pentru cel ce are doar două-trei zile pentru a-l cunoaşte, oraşul se concentrează în atracţiile turistice menţionate şi câteva restaurante de tapas şi nu numai.
    O experienţă aproape perfectă atât gastronomică dar şi oenologică se petrece la Az Zait, unde coada de viţel în sandviş de vafă oferăun moment memorabil, iar ospătarul este şi un somelier desăvârşit. Enslava este un alt loc cu mâncare bună, dar fără rezervare ajungi să stai pe trotuar cu un cocktail în mână şi cu ochii pe lista de aşteptare de pe perete. Nu-i rău nici aşa, însă.

    Şi dacă este ceva de luat acasă din Sevilla portocalilor în floare, acel lucru trebuie să fie vino naranja (vinul de portocale), obţinut prin macerarea cojii de portocală în vin dulce alb şi maturat prin metoda solera, cunoscută celor pasionaţi de vinul de Jerez şi care presupune maturarea prin amestecarea fracţionată a unor vinuri de vârste diferite.

    Text de Adriana Sohodoleanu

  • Poţi merge în vacanţă în căutare de ingrediente pentru preparate culinare

    O vacanţă se poate petrece la plajă, la schi, vizitând diverse obiective turistice sau – de ce nu? – în căutare de ingrediente deosebite pentru preparate culinare.

    În Munţii Pindului, spre exemplu, cei care stau la Aristi Mountain Resort & Villas au ocazia de a pleca la căutat de ciuperci sub îndrumarea unor ghizi specializaţi, ”prada„ putând fi apoi preparată şi consumată la restaurant, scrie The Independent.

    Tot la căutat de ciuperci, de data aceasta mai deosebite, pot merge oaspeţii hotelului de lux Crillon le Brave, în apropiere de Mont Ventoux, din regiunea Provence, Franţa, sub îndrumarea unui căutător expert de trufe, după care învaţă să le prepare de la maestrul bucătar şef al hotelului. ”Vânătoare„ de ingrediente se poate organiza şi în sistemul de lacuri Saimaa din Finlanda, agenţia Miun Loma ducând turişti la cules fructe de pădure, ciuperci şi plante aromatice.

  • De ce este mai greu pentru tinerii de azi să îşi păstreze silueta, chiar dacă mănâncă la fel de mult ca tinerii de acum 20 de ani

    Autorii au studiat dieta a peste 36.000 de americani între 1971 şi 2008, precum şi activitatea fizică a 14.000 de oameni între 1988 şi 2006. Ei au grupat apoi aceste date şi le-au analizat în funcţie de activitate, vârstă şi indice de masă corporală. Ceea ce au descoperit este că o persoană care în anul 2006 avea aceleaşi obiceiuri alimentare şi sportive ca o persoană din anii ‘80 a avut un indice de masă corporală cu 2,3 puncte mai mare.

    Cu alte cuvinte, oamenii din ziua de azi au o greutate cu 10% mai mare decât cei din anii ‘80, chiar dacă au acelaşi regim de viaţă. „Rezultatele studiului nostru sugerează că tinerii din ziua de azi trebuie să urmeze un regim mai strict decât generaţiile trecute“, notează Jennifer Kuk, profesor în cadrul Universităţii din Toronto. „Studiul mai arată că există şi alţi factori, în afară de mâncare şi lipsa exerciţiilor fizice, care pot duce la obezitate“, explică Kuk, citată de The Atlantic.

    Care sunt însă ceilalţi factori? Până acum există doar teorii în această direcţie. Kuk a notat trei lucruri care ar fi putut determina o schimbare în metabolismul uman în ultimele decenii. În primul rând, oamenii sunt expuşi la mai multe chimicale care pot induce o creştere în greutate. Pesticidele sau conservanţii pot modifica procesele hormonale şi felul cum organismul nostru procesează grăsimea.

    În al doilea rând, consumul de medicamente a crescut într-un ritm ameţitor de la sfârşitul anilor ‘70 încoace – andidepresivele se numără printre medicamentele cu cele mai mari vânzări, iar printre efectele secundare cunoscute se află şi creşterea în greutate. În cele din urmă, autorii studiului consideră că bacteriile care ajung în organism pot avea un anumit impact asupra obezităţii. Consumul de carne a crescut în mod considerabil în ultimele decenii; luând în calcul şi faptul că producătorii folosesc hormoni şi antibiotice pentru a grăbi procesul de maturizare a animalelor, era de aşteptat ca bacteriile să sufere anumite mutaţii şi să afecteze apoi organismul uman.

    Concluzia, mai notează Jennifer Kuk, este că oamenii nu pot controla decât o parte din factorii care determină obezitatea. „Oamenii care suferă de obezitate sunt de multe ori ţinta ironiilor şi a glumelor proaste. Sunt consideraţi leneşi şi pofticioşi, dar de multe ori această impresie este una greşită. Dacă rezultatele noastre sunt corecte, atunci oamenii trebuie să mănânce mai puţin şi să facă mai mult sport doar pentru a arăta ca părinţii lor.“

    O serie de poze care circulă pe internet, numită „Old economy Steve“, ironizează mesajele pe care milenialii le primesc de la cei mai în vârstă. Personajul principal este un adolescent din anii ‘80 care dă sfaturi de viaţă celor născuţi în preajma noului mileniu. În ciuda campaniilor derulate în media şi la nivelul instituţiilor de învăţământ, numărul persoanelor care suferă de obezitate în Statele Unite s-a dublat în ultimele patru decenii. Adulţii sedentari consumă, în medie, cu 800 de calorii mai mult decât strictul necesar, potrivit unor date publicate de Asociaţia Americană a Diabeticilor.

    Oamenii sunt asaltaţi de reclame pentru mâncare, pentru fast-food sau pentru băuturi răcoritoare care conţin cantităţi uriaşe de zahăr. Locurile destinate sportului sunt din ce în ce mai puţine, mai scumpe sau mai inaccesibile, iar poluarea este şi ea un factor agravant. „Steve din anii ‘70“ este personajul central al unei serii de glume care circulă, de câteva luni bune, pe internet. Rolul său este acela de a ironiza mesajele transmise de generaţiile mai vechi celor din generaţiile tinere, precum milenialii: „Steve a absolvit facultatea şi a găsit imediat o slujbă“ sau „Steve a trebuit să muncească în timpul facultăţii pentru a-şi putea plăti taxele“ sunt doar câteva dintre mesajele amuzante care circulă online. Putem acum adăuga şi următoarea: „Steve mânca zilnic la McDonald’s, dar nu a luat 50 de kilograme în greutate“.

  • La 89 de ani deţine un imperiu şi este inconjurat de cele mai frumoase femei din lume, dar în tinereţe nu era în stare să-şi comande mâncare la restaurant

    Hugh Hefner a decis în 1953 că vrea să lanseze o revisă dedicată bărbaţilor. Pe atunci, era total neştiutor, potrivit publicaţiei britanice Daily Mail: nu ştia să se îmbrace corespunzător, să comande mâncare într-un restaurant sau să aleagă un vin bun. Era bizar, necizelat, introvertit, tăcut şi făcea totul greşit, completează publicaţia. Nu era un intelectual şi nu citea mai mult de 10 cărţi pe an. Era totuşi obsedat de jazz şi  filme şi dorea să celebreze cele mai frumoase şi dorite femei.

    Victor Lownes, devenit ulterior vicepreşedinte al publicaţiei, este cel care a creat schiţa personajului în care s-a transformat tânărul Hefner, după modelul idealului creat de revistă.

    Playboy comunica bărbaţilor ce filme să vadă, ce cărţi să citească, cum să se îmbrace, cum să îşi decoreze apartamentele, cum să gătească sau să prepare cocktail-uri – toate acele lucruri pe care Hefner nu le ştia la începuturile carierei sale.

    ”Am lansat revista fără niciun ban în 1953 şi în câţiva ani, întreaga mea viaţă s-a schimbat. Am devenit editorul celei mai de succes reviste pentru bărbaţi din lume, iar în 1959 am ieşit din spatele biroului şi am început să trăiesc viaţa”, dezvăluie Hefner, în vârstă de 89 de ani acum. ”M-am reinventat şi am devenit în cele din urmă <Mr. Playboy>”.

    Şi-a luat drept accesorii haina din catifea şi pipa în momentul în care Penthouse Party TV a început să emită, în 1959.

    ”Se spune că am ales să folosesc pipa pentru că nu aveam ce să fac cu mâinile în timpul emisiunii. Realitatea este că era o recuzită utilă, ce completa haina din catifea şi Mercedes Benz-ul. Era parte din persoana pe care voiam să o creez”, povesteşte Hefner. ”Am folosit revista ca mijloc în realizarea scopurilor mele şi în acest proces, am indicat o direcţie pentru alţi bărbaţi şi femei despre cum ar putea să îşi trăiască viaţa”.

    Marilyn Monroe a fost prima femeie ce a apărut pe coperta Playboy şi a stabilit astfel standardele pentru următoarele modele. A devenit un fel de talisman al lui Hefner, care  şi-a cumpărat chiar şi locul de veci lângă al ei în cimitirul Westwood Memorial Park din Los Angeles.

    Sinatra a fost decretat de Playboy idealul în materia de burlaci şi ”bărbatul pe care toate femeile îl voiau şi care toţi bărbaţii voiau să fie”. În paginile revistei au fost incluşi chiar şi scriitori cunoscuţi precum Ray Bradbury şi John Steinbeck.

    În 1961, imperiul Playboy s-a extins în cluburi pe scenele cărora apăreau comedianţi şi pline de iepuraşi Playboy, unde se intra pe bază de membership. În 1968, Hefner s-a căsătorit cu Barbi Benton, după ce s-au cunoscut în cadrul unei emisiuni TV, a cărei coprezentator a devenit.

    Îm 1988, ultimul club Playboy a fost închis, iar televiziunea a contribuit la declinul Playboy odată cu lansarea unei noi platforme pentru comedianţii ce altădată îşi arătau talentul în cluburile imperiului.

    Revista este publicată continuu de mai bine de 60 de ani, festivalurile de jazz au ajuns la 35, iar planurile de viitor ale Playboy includ mai mult de 200 în centrele de distracţie ale planetei în parteneriat cu Caesars.