Tag: limitare

  • Ambasadorul Franţei: România are un sistem educativ extrem de performant. Problema este abandonul şcolar

     Ambasadorul Franţei în România, Philippe Gustin, a declarat, marţi, într-o conferinţă de presă la Târgu Mureş, comentând afirmaţiile ministrului Muncii, Mariana Câmpeanu, potrivit cărora soluţia găsită de Franţa pentru romi – de a le da o sumă de bani pentru a reveni în ţara de origine – nu va rezolva niciodată problema, că această măsură a fost stopată la începutul anului.

    “Am lucrat cu doamna Câmpeanu şi am încetat de la 1 ianuarie această măsură. Noi am închis această măsură împreună cu doamna Câmpeanu şi Guvernul român şi am propus un proiect alternativ – am fost şi la Mehedinţi şi Craiova – de a sprijini populaţia romă care vrea să revină în România. Îmi permit un scurt mesaj: România nu este o ţară subdezvoltată în termeni de educaţie. Aveţi un sistem educativ care este extrem de performant, în special pentru crearea elitelor, din păcate aţi pierdut un milion de elevi. În turul meu prin România vizitez aceste şcoli. Am fost profesor şi văd şcoli care permit sprijinirea elevilor.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Modificări la Legea imobilelor naţionalizate: MADR intervine la schimbarea destinaţiei izlazului. Dispare chiria lunară

     Amendamentele acceptate de Guvern au fost depuse de PSD, UDMR, dar şi de PDL.

    O modificare vizează regimul juridic al terenurilor aflate pe izlazul comunal, care pot fi acordate foştilor proprietari în cazurile în care restituirea pe vechiul amplasament nu este posibilă. Conform noii reguli acceptate de Guvern, fostul proprietar care primeşte activul nu mai are interdicţia legală de a schimba categoria de folosinţă a terenului, dar pentru a opera această modificare nu mai depinde doar de votul localnicilor, exprimat prin referendum, ci este obligat să obţină un aviz prealabil din partea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR).

    În proiectul iniţial era prevăzută obligaţia menţinerii categoriei de folosinţă a terenului de pe izlazul comunal, cu menţiunea că regimul juridic se poate schimba numai cu acordul populaţiei cu drept de vot, exprimat prin referendum.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Noua limită a bogăţiei

    Eventual orez în valoare de 100.000 de euro, noua limită a bogăţiei impusă de autorităţile europene. Dacă ai sub 100.000 de euro, eşti fericit, spargi seminţe în dinţi, bei berici şi râzi în faţa televizorului de ruşii cei fraieri care au pierdut bani în Cipru, asta dacă îţi alunecă degetul pe telecomandă şi prinzi vreo zece secunde din programul de ştiri.

    Şi, eventual, iei în serios oficiali care te sfătuiesc să îţi faci vreo 40 de depozite în care să îţi ţii banii, asta dacă rezişti la ştiri 30 de secunde. Şi, desigur, poţi să fii de acord cu devalizarea conturilor de peste 100.000 de euro, mama lor de hoţi!, că cum poţi câştiga 100.000 de euro dacă nu din furt!?

    Păi din muncă, caz în care poţi simţi fizic, în vintre, orice devalizare sau orice devalorizare, orice modificare de dobândă, iar orice declaraţie a vreunui oficial îţi va reţine atenţia mai mult de 30 de secunde. Despre premisele stabilite de ceea ce s-a întâmplat în Cipru şi despre cum chestiuni care pot părea inimaginabile acum pot deveni realitate – de exemplu “tunderea” conturilor tuturor europenilor pentru însănătoşirea preţiosului sistem bancar european.

    Serenitatea cu care cei mai mulţi români privesc ceea ce se întâmplă în Europa vine, cred, din două mari motive. Primul a fost impus de comunism, era pur şi simplu interdicţia de a deţine lucruri, mai mult decât ceva mobilă într-o casă închiriată, primită prin sindicat; oricine avea maşină sau casă pe pământ era, pe vremea lui Ceauşescu, un dubios care avea ceva de ascuns; mentalitatea s-a răspândit şi s-a păstrat în timp, iar oamenii au fost lipsiţi de bucuria de a avea o bucată de teren pe care să pui o floare şi trei fire de iarbă.

    Ciudat, o astfel de mentalitate s-a păstrat şi în perioada postrevoluţionară, când era bine, şi acesta este al doilea motiv, să fii “sărac şi cinstit”. Şi atât de tare a plăcut ideea asta, încât am rămas săraci, iar cinstea ne-am risipit-o în compromisuri politice.

    Europa îşi pierde acum o bucată zdravănă din coloana vertebrală, adică din clasa de mijloc. Nu este vorba de oligarhii ruşi, asta a fost o prostie şi o intoxicare, ci de antreprenori, de micile afaceri care au încercat să reziste, de slujbaşi care au tras din greu de dimineaţă până seara, de medici, funcţionari sau profesori.

    Este vorba de încredere în autorităţile care aprobă confiscarea banilor din conturi şi încrederea în băncile care acceptă asta, încălcând principii. Într-un fel sau altul, fiecare va resimţi “tunderea” conturilor, oriunde va fi fiind aceasta, oricând va fi şi orice sumă va fi fost în joc.

    Imaginea pe care o vedeţi este o caricatură din 1787 a unui ins pe nume James Gillray. Se cheamă “A March to the Bank” şi prezintă detaşamentul militar trimis să apere Banca Angliei în 1780, în timpul unei revolte pe fond religios, cunoscută drept “Gordon Riots”. Au fost atunci o sumă din ceea ce astăzi am numi victime colaterale; privind imaginea, ne dăm seama că grija pentru sistemul bancar nu este o noutate, diferă numai modalităţile în care aceasta este pusă în aplicare.

  • Putin va limita bonusurile pentru directori, după ce un fost coleg din KGB a primit 100 de milioane de dolari

     Astfel de prime ar trebui “să stimuleze managerii de top” să lucreze eficient, însă sunt necesare “limite rezonabile”, a declarat, vineri, Putin, notează Bloomberg.

    Limitarea bonsurilor de plecare din companie ar fi în linie cu standardele internaţionale, a adăugat el.

    Norilsk Nickel a promis în decembrie directorului general demisionar de la acel moment, Vladimir Strjalkovski, 100 de milioane de dolari, un record în Rusia. Strjalkovski, care a fost coleg cu Putin la KGB în Leningrad în anii ’80, a fost înlocuit la conducerea companiei miniere de acţionarul Vladimir Potanin.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • NINSORI ŞI VISCOL: Circulaţie îngreunată în mai multe zone, din cauza zăpezii. Lista drumurilor afectate

     Ministerul Afacerilor Interne a anunţat marţi dimineaţă că nu sunt porţiuni de drumuri naţionale şi judeţene închise sau blocate. De asemenea, nu sunt persoane blocate, înzăpezite sau aflate în situaţii dificile.

    Potrivit Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România, pe autostrada A1 Bucureşti – Piteşti s-a depus un strat de zăpadă de aproximativ un centimetru, iar pe autostrada A2, la Brăneşti, este zăpadă mocirlită de unu-doi centimetri.

    În Muntenia, drumurile pe care s-a depus un strat subţire de zăpadă sunt în judeţele Prahova – DN 1, DN 71, la Sinaia, DN 1A, la Cheia, în Ilfov, Giurgiu şi Argeş.

    Pe drumurile naţionale din mai multe judeţe din Oltenia s-a depus un strat de zăpadă între unu şi zece centimetri: în Dolj şi Gorj – pe DN 6B Craiova – Hurezani, DN 66 Filiaşi – Rovinari, DN 65 Craiova – limita cu judeţul Olt, DN 67C Bengeşti – Rânca, DN 67 Scoarţa – Milostea, DN 67B Scoarţa – Maru, DN 65C Craiova – Horezu (zăpadă între patru şi zece centimetri); în judeţul Vâlcea – pe DN 7A Voineasa – Obârşia Lotrului, DN7 Seaca – Călineşti, DN 64 Munteni – Olăneşti, DN 67 Milostea – Budeşti, DN 67B Maru – Suteşti, DN 7D Grebleşti – limita cu judeţul Argeş, DN 73C limita judeţului Argeş – Blidari (Vâlcea); în judeţul Mehedinţi – DN 67D Godeanu – Valea Cernei.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Nou pact militar SUA-Coreea de Sud în caz de agresiune din partea Coreei de Nord: Phenianul va fi împiedicat să îndrăznească să ne provoace

     Acordurile anterioare stipulau o intervenţie americană în caz de conflict. Noul pact, semnat vineri, garantează susţinerea Statelor Unite faţă de orice măsură de retorsiune din partea Seulului şi autorizează Coreea de Sud să ceară forţe militare americane suplimentare în caz că va considera necesar acest lucru.

    “Acest lucru permite celor două ţări să răspundă împreună provocărilor pe plan local din partea (Coreei de) Nord, (Coreea de) Sud efectuând (operaţiunile), (iar) Statele Unite (oferind) susţinere”, a declarat Kim Min-seok, un purtător de cuvânt al Ministerului Apărării.

    “Acest lucru va avea drept consecinţă să împiedice (Coreea de) Nord să îndrăznească să ne provoace”, a apreciat el.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Parlamentarul cu ceas de 650.000 de dolari

    Ceasul este ornat cu diamante şi a fost produs într-o serie limitată, de numai 30 de exemplare. Casa Ulysse Nardin a fost fondată în 1846. De remarcat că firma nu recomandă cumpărarea ceasurilor sale de pe interent, ci numai prin dealeri autorizaţi. Aşa că întrebarea  vine firesc: “o fi adevărat?”.

  • Ordonatorii de credite pot face angajamente doar după plata restanţelor

     Ordonanţa de urgenţă 47/2012 potrivit căreia ordonatorii de credite au obligaţia ca în execuţia bugetelor să asigure achitarea plăţilor restante a fost adoptată, marţi, cu cu 225 voturi “pentru, 53 “împotrivă” şi 3 abţineri de către Camera Deputaţilor, for decizional.

    Potrivit Ordonanţei, ordonatorii de credite vor putea face noi angajamente legale, în limita prevederilor bugetare aprobate, numai după stingerea plăţilor restante înregistrate la finele anului anterior, respectiv a arieratelor din execuţia anului curent, cu excepţia celor provenite din neacordarea sumelor cuvenite conform contractelor de finanţare a proiectelor derulate prin programe naţionale.

    Se pot încheia noi angajamente legale pentru proiecte finanţate din fonduri externe nerambursabile, se arată în actul normativ.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Forma agreată de Guvern pentru imobile naţionalizate: Puncte sau bani eşalonat din 2017, cu 14% pe an

     Ultima tranşă va reprezenta 16% din numărul punctelor acordate, astfel încât suma totală să poată fi achitată într-un interval de şapte ani, calculat din 2017.

    Procedura este introdusă în proiectul de lege privind acordarea de despăgubiri pentru imobile naţionalizate, avizat, în primă lectură, la nivelul Guvernului.

    În varianta iniţială, cuantumul plăţilor în numerar care puteau fo obţinute după 2017 se ridica la maximum 10%.

    Forma modificată a proiectului mai prevede că, în cazul restituirii în natură a imobilelor, noul proprietar este ţinut să ramburseze valoarea îmbunătăţirilor necesare şi utile aduse acestora. Până la rambursarea valorii îmbunătăţirilor necesare şi utile aduse imobilelor care se restituie, deţinătorii acestora exercită dreptul de retenţie cu privire la imobile.

    Documentul stabileşte că imobilele preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist se restituie în natură şi că, în situaţia în care restituirea în natură a imobilelor preluate abuziv în perioada regimului comunist nu mai este posibilă, compensarea prin puncte, în valoare de câte un leu, este singura măsură reparatorie în echivalent care se acordă.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Ministerul Economiei lansează o nouă formă a ordonanţei pentru protecţia angajaţilor disponibilizaţi

     Proiectul este în mare măsură similar celui redactat în urmă cu două săptămâni, cu excepţia faptului că nu mai include o listă de anumite companii care vor fi restructurate şi nici nu mai prevede că programele de restructurare vor include obligatoriu salariaţii care se încadrează în prevederile Legii 263/2010 privind pensia pentru limită de vârstă, cu reducerea vârstelor standard de pensionare, şi că măsura se va aplica inclusiv membrilor aleşi în organele executive de conducere ale organizaţiilor sindicale.

    În noua formă ordonanţa prevede că persoanele care îndeplinesc condiţiile privind pensia pentru limită de vârstă şi a stagiului complet de cotizare nu beneficiază de prevederile actului normativ.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro