Tag: finalizare

  • Ponta: Anul 2015 nu mai este o ţintă credibilă pentru intrarea în zona euro. Orizontul e undeva în 2020

     “Anul 2015 nu mai este o ţintă credibilă, trebuie să fim realişti, nu se pune problema de 2015. Am impresia că nici măcar Polonia nu îşi mai propune 2015 intrarea în zona euro, care are criterii de convergenţă mult mai avansate decât România. Cred însă că nu trebuie să renunţăm la obiectiv (…) Cred că orizontul este undeva 2020”, a spus Ponta la Adevărul Live.

    Preşedintele Traian Băsescu a declarat, vineri, la Bruxelles, că România îşi propune “un termen rezonabil de intrare în zona euro”, deoarece statele UE care au adoptat moneda comună nu sunt dispuse să aştepte prea mult şi îşi vor continua procesul de integrare în acest sens.

    El a arătat că termenul oficial asumat de România, de adoptare a monedei comune în 2015, nu mai este “realist” şi a reiterat că Guvernul, Parlamentul şi Banca Naţională sunt instituţiile în atribuţiile cărora intră să analizeze noul obiectiv de aderare.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Guvernul va sista lucrările la reactorul 5 al centralei de la Cernavodă

     “Proiectul CANDU 700 a fost realizat la nivelul anilor 1970. Estimându-se ca dată de punere în funcţiune a unităţii 5 anul 2025, se poate considera că la acea dată autorizarea va fi practic imposibilă, Uniunea Europeană neacceptând decât grupuri energetice nucleare de generaţii noi, III + şi IV, acest proiect fiind de generaţia II +”, potrivit notei de fundamentare a unui proiect de hotărâre a Guvernului, elaborat de Ministerul Economiei.

    Construcţia centralei nuclearelectrice de la Cernavodă a fost începută de fostul regim comunist la sfârşitul anilor ’70, când era prevăzut să aibă patru reactoare. Ulterior, a fost luată decizia ridicării şi a celui de-al cincilea reactor.

    Primul reactor a fost pus în funcţiune în 1996, iar al doilea în 2007, fiind operate de compania de stat Nuclearelectrica. Unităţile 3 şi 4 ar urma să fie finalizate în 2019 şi 2020, dar Guvernul nu are încă niciun angajament clar al investitorilor pentru continuarea lucrărilor.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Terasele din centrul vechi rămân deschise până la patru de dimineaţa

    “Având în vedere că organizarea şi funcţionarea teraselor sezoniere amplasate în Centrul Istoric Bucureşti necesită o reglementare urgentă – ţinând cont că acestea vor fi amplasate începand cu data de 15 martie -, şi pentru a debloca activitatea agenţilor economici din aceasta zonă, Primarul General, Sorin Oprescu, a emis Dispoziţia nr.194/04.03.2013, care permite desfăşurarea în conditii legale a activităţilor comerciale (terasele sezoniere) în perimetrul centrului istoric”, potrivit unui comunicat de presă al Primăriei Capitalei. Reprezentanţii mai spun că era imperios necesară emiterea unui act care să impună o serie de norme, care să organizeze, în condiţiile legii, desfăşurarea activităţilor într-un nucleu turistic european cum este centrul istoric, întrucât “unul dintre obiectivele Municipalităţii îl reprezintă dezvoltarea turismului şi promovarea activităţilor culturale”. Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea teraselor sezoniere în perimetrul Centrului Istoric  nu a întrunit numărul de voturi pentru a fi adoptat în şedinţa Consiliului General al Municipiului Bucureşti, din data de 25 februarie 2013.

    Mai multe pe zf.ro

  • Cel mai mare producător de cupru al Poloniei, KGHM, vrea să investească 4 miliarde dolari în o mină din Chile

    KGHM, cel mai mare producător de cupru al Poloniei, va investi cel mult patru miliarde de dolari în mina Sierra Gorda din Chile dacă situaţia de pe pieţe nu se schimbă până când proiectul este finalizat, faţă de trei miliarde de dolari cât prevedea planul iniţial, a declarat Herbert Wirth, directorul executiv al companiei. Proiectul ar urma să fie finalizat în următoarele 13 luni. Potrivit estimărilor preliminare, profitul net al KGHM pentru  anul trecut  a fost de 4.744 miliarde zloţi (1,1 miliarde euro). Directorul KGHM spune că rezultatul final ar putea fi chiar mai mare.

    Mai multe pe zf.ro

  • O investiţie de 100 de milioane de euro într-un parc fotovoltaic, aproape de finalizare în Arad

    Reprezentanţii investitorilor şi primarul oraşului Sebiş au declarat, miercuri, corespondentului MEDIAFAX, că acest parc fotovoltaic va fi cel mai mare din România şi unul dintre cele mai mari din Europa.

    Investiţia aparţine companiei spaniole “Promocion Inversolar 65”, care a alocat un buget de 100 de milioane de euro pentru trei proiecte energetice derulate în Sebiş, pe o suprafaţă totală de aproape 200 de hectare.

    Potrivit directorului economic al companiei spaniole, Jose Maria Abuli, primele două proiecte vizează o suprafaţă totală de 44 de hectare, fiind instalate deja 72.000 de panouri fotovoltaice, cu o putere totală de 15 MW

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Firma vândută de Petrom către Crimbo Gas şi-a schimbat denumirea după finalizarea tranzacţiei

    “În urma finalizării tranzacţiei, noul nume al companiei va fi Gaspeco L&D”, se arată într-un comunicat al OMV Petrom. Activitatea fostei Petrom LPG include îmbutelierea de GPL, în fabricile de îmbuteliere de la Negoieşti (Prahova) şi Timişoara, precum şi distribuţia de butelii în întreaga ţară, vânzarea şi distribuirea de propan şi GPL auto. Prin vânzarea Petrol LPG către Crimbo Gas, OMV Petrom a ieşit de pe piaţa îmbutelierii şi distribuţiei directe, dar continuă să producă GPL şi să vândă butelii şi GPL auto prin intermediul benzinăriilor.

    Mai multe pe zf.ro

  • Gral finalizează anul viitor un spital de 30 milioane de euro

    “Infrastructura pentru spitalul privat evoluează rapid, de aceea considerăm că vom reuşi să facem spitalul funcţional 100% în anul 2013 conform estimărilor iniţiale”, a declarat Robert Chiţan, director promovare-dezvoltare al companiei. Gral Medical estimează că anul viitor va ajunge la afaceri de aproximativ 19 milioane de euro, comparativ cu nivelul de 16 milioane de euro (73 mil. lei) din 2012. Rata profitului din acest an a companiei este de 7%.

    Mai multe pe zf.ro

  • Cum arată cea mai nouă autostradă din România

    Totodată, a avut loc şi recepţia tronsonului Medgidia-Constanţa. Pe ambele porţiuni au lucrat italienii de la Astaldi şi nemţii de la Max Boegl. Momentan se lucrează încă la spaţiile de servicii, iar pe cea mai mare parte a porţiunii Cernavodă-Medgidia-Constanţa au fost montaţi parapeţi despărţitori antiorbire.

    Mai multe pe zf.ro

  • O şosea de 200 km, aşteptată de 25 de ani: autostrada Soarelui este în sfârşit gata

    În vară, traficul a fost deschis pe Cernavodă-Medgidia, însă doar la o bandă pe fiecare sens, în timp ce pe Medgidia-Constanţa se circulă deja la două benzi pe fiecare sens de mers. Construcţia autostrăzii Bucureşti-Constanţa, cu o lungime de 203 kilometri, a costat circa 600-700 de milioane de euro, potrivit estimărilor ZF care iau în calcul informaţiile de pe site-ul Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR). Instituţia a plătit pentru construcţia ultimelor două tronsoane, Cernavodă-Medgidia-Constanţa, aproape 1,5 miliarde de lei (circa 350 de milioane de euro la un curs de 4,3 lei/euro), iar firmele care au lucrat pe cele două tronsoane sunt Astaldi din Italia şi Max Boegl din Germania.

    Mai multe pe zf.ro

  • Ministrul Comunicaţiilor: Privatizarea Poştei se va încheia la finele anului. Iunie 2012 este un termen nerealist

    “Poşta Română este cel mai mare angajator şi o companie foarte importantă pentru statul român, unde deţine 75% din capitalul social. Nu sunt de acord cu privatizarea operatorului poştal cu orice preţ şi în orice condiţii. Vrem să identificăm un investitor serios pentru Poşta Română. După încheierea acestui proces, statul va rămâne majoritar, cu 51% din capital”, a spus Mustea. Celălalt acţionar al Poştei este Fondul Proprietatea, care deţine 25% din capital. Mustea a adăugat că privatizarea companiei va începe cu selectarea unui consultant juridic, demers care se va încheia în cel mult o lună, urmat de alegerea unui consultant de privatizare.

    Mai multe pe mediafax.ro