Aceasta, scrie The Independent, şi-a închis recent timp de trei zile magazinele de la Londra, umplându-le cu peste 90.000 de sticle de plastic, pentru a atrage atenţia asupra poluării cu obiecte din acest material. Numărul de sticle a fost ales special, spune creatoarea, deoarece exact atâtea se cumpără în lume la fiecare şase secunde. În completarea acestui demers, Anya Hindmarch a lansat şi o serie de genţi I Am A Plastic Bag confecţionate din sticle şi parbrize de plastic, cu bordură şi baiere de piele.
Tag: cumparare
-
Familia care-şi schimbă blana, dar businessul ba
„Provin dintr-o familie de blănari. Toţi unchii şi mătuşile mele au fost blănari şi câţiva au fost croitori de lux. Aş spune că avem o tradiţie de familie de 100 de ani în ceea ce astăzi se cheamă fashion business. Tatăl meu a început să lucreze ca ucenic în 1937, mama mea a început să lucreze în domeniu în 1955, fiind îndrumată de tatăl meu”, spune Daniel Mărgărit, proprietarul afacerii Casa de Blănuri MG şi preşedintele Asociaţiei Române a Blănurilor. El spune că a crescut de mic cu „planşeta întinsă pe masa din dormitorul părinţilor, unde era atelierul”, având în vedere că în perioada comunismului blănarii lucrau pentru clienţii lor acasă, având toate uneltele necesare acestui tip de activitate preponderent manufacturieră. „După moartea tatălui meu, mama a lucrat mai bine de doi ani şi jumătate în Germania alături de cei mai mari blănari români, emigranţi şi ei în perioada comunismului. S-a întors în 1989, iar între 1992 şi 1994 am lucrat doar noi doi şi am învăţat de la ea meserie. În 1994 am deschis atelierul unde produceam pentru clientela noastră, dar şi pentru magazinele de lux ale vremii”, povesteşte antreprenorul cum a luat naştere businessul Casa de Blănuri MG.
La început, Casa de Blănuri MG îşi distribuia creaţiile în galeriile din centrul Capitalei, iar în 1997 Daniel Mărgărit împreună cu mama şi un unchi de-al său au deschis magazinul care se află şi astăzi pe şoseaua Ştefan cel Mare din Bucureşti. „De 23 de ani suntem în aceeaşi locaţie. În faţă avem showroomul, iar în partea din spate a spaţiului avem micul atelier cu o suprafaţă de circa 120 mp. Producem haine, jachete, veste, gulere, căciuli, prestăm servicii de reparaţii şi restilizare, executăm haine custom, modele bespoke după dorinţa clientului. Putem produce şi peste 50 de confecţii pe lună, dar şi doar 20, în funcţie de gradul de complexitate a produselor intrate în procesul de manufacturare, în funcţie de comenzi şi necesităţile magazinului”, descrie Daniel Mărgărit specificul activităţii lor.
În prezent, în cadrul companiei lucrează opt persoane, iar cel mai nou dintre angajaţi a adunat deja o vechime de cinci ani în cadrul firmei. „Majoritatea colegilor lucrează la noi de 10-15 ani. În blănărie este o muncă foarte calificată. Orice coleg nou, blănar de o viaţă, are nevoie de doi ani să se adapteze la modul nostru de lucru. Unii nu au reuşit să se adapteze şi să lucreze perfect. Nu reuşeau să se debaraseze de ideea că «merge şi aşa».”
Fiind o industrie mai mult pe cale de dispariţie atât în România cât şi la nivel mondial, blănarul Daniel Mărgărit spune că nu găseşte pe piaţa locală materie primă sau accesorii pentru a-şi putea derula activitatea în linişte. Astfel, materia primă folosită la crearea blănurilor este cumpărată atât de pe bursa de specialitate de la Copenhaga (Kopenhagen Fur), de la intermediari de piei din Danemarca, Germania, Grecia şi Marea Britanie, de la bursa din Helsinki SAGA, dar şi din Italia. „Blănurile de vizon le achiziţionăm în proporţie majoritară de la bursa de la Copenhaga. Uneori, unele culori pe care le folosim în cantităţi mici le cumpărăm de la angrosişti de piei din Italia. Vulpile le achiziţionăm uneori de la bursa din Helsinki SAGA, iar furnituri şi accesorii achiziţionăm din Italia, preponderent de la firma Micillo. Din România cumpărăm doar aţă de la firma Amann România, aceeaşi aţă pe care o cumpăram în trecut din Italia. Fiind o industrie mică, blănăria nu prea are în România furnizori de accesorii şi materii prime.”
În cei 23 de ani de activitate, Casa de Blănuri MG a distribuit spre vânzare blănuri mai multor branduri, dar colaborările au încetat între timp deoarece „acestea nu au reuşit să vândă la nivelul dorit de noi”. În prezent, compania colaborează cu magazinele Gerard Darel din Băneasa Shopping City şi Calea Victoriei. De asemenea, blănurile şi produsele din blană create sub brandul Casa de Blănuri MG trec şi graniţele României, ajungând în toate colţurile lumii prin intermediul site-ului ce poartă acelaşi nume. „Nu exportăm direct, dar avem clienţi din toate colţurile lumii. Ne mândrim să avem printre clienţii noştri miniştri din câteva ţări şi suntem onoraţi să ne fie clientă majestatea sa sora regelui Qatarului.” Antreprenorul a povestit că ultimii doi ani de activitate în industrie au fost „mai duri decât anii anteriori”. Motivul principal se leagă de „invazia” hainelor de blană importate din Grecia, Turcia şi China pe piaţa locală şi de faptul că sunt vândute la preţuri mai mici faţă de cele impuse de producătorii locali. „Aici mă refer la concurenţa neloială, la cei care vând haine fără acte şi la preţuri infime prin intermediari, prin instituţii şi diverse birouri. Au ajuns să umble din coafor în coafor şi pe la sălile de sport cu genţile cu haine care de multe ori se rup rapid. O altă problemă o reprezintă cei care vând blănuri vechi prin târguri şi pieţe drept blănuri noi.”
De asemenea, lipsa şcolilor profesionale care să livreze blănari pe piaţă este o altă problemă cu care se confruntă industria, este de părere Daniel Mărgărit. „Practic noi suntem căsătoriţi cu colaboratorii noştri. Nu avem de unde lua alţii. Din păcate, la nivel mondial blănăria este o meserie pe cale de dispariţie. Nu mai apar blănari noi, tineri, nicăieri în lume cu excepţia Chinei, unde apar specialişti în blănărie pe operaţiuni. Blănarul care să îţi facă o haină de la A la Z nu mai apare. Doar blănari pentru producţia de serie.”
Daniel Mărgărit a menţionat că în ultimii zece ani industria s-a schimbat „mult în rău”. Astfel că, dacă în urmă cu zece ani oamenii mergeau la blănar pentru a le lua măsurile, pentru ca ulterior să le creeze o haină personalizată, în ultimii ani consumatorii şi-au îndreptat atenţia spre produsele de serie, vândute la preţuri mai accesibile. „O mare vină o poartă grecii. Ei au început să economisească de oriunde şi oricât în lupta de a crea haine cât mai ieftine, ajungându-se la paradoxul de a oferi ieftin un produs de lux, ideea de ieftin şi noţiunea de lux fiind total antagoniste prin definiţie. Am un exemplu pe care-l dau mereu. La o haină sunt 3-4 clipsuri de închidere. Cele pe care le cumpăr din Italia costă cam cu 0,35 euro mai mult decât cele pe care le folosesc grecii. De la hainele noastre sau de la cele fabricate în Italia am schimbat 5 bucăţi în 23 de ani, iar din cele greceşti schimb sute pe an la hainele clienţilor”, a explicat proprietarul Casei de Blănuri MG.
În calitate de preşedinte al Asociaţiei Române a Blănurilor, Daniel Mărgărit are în plan să schimbe cursul industriei şi să reglementeze anumite aspecte. El spune că vizează în primul rând să modifice termenul de garanţie al unui produs din blană şi etichetarea acestora. „Conform legii, o haină de blană are o garanţie de 30 de zile. O blană poate costa câteva mii de euro şi are o garanţie de 30 de zile, în timp ce un amărât de mixer de bucătărie de 60 de lei are garanţie doi ani. Vreau să introducem garanţie obligatorie de 2-3 ani, pentru că haina de blană prin definiţie este un bun de folosinţă îndelungată. O blană are perioada de purtare de până la 40 de ani, fiind posibilă şi o restilizare sau două în primii 15 – 20 de ani de viaţă. Va trebui reglementată garanţia şi specificată metoda de remediere rapidă a defectului. De asemenea, îmi doresc şi voi face toate eforturile pentru a avea o piaţă cu etichetare corectă, o piaţă în care produsele second-hand să fie etichetate corespunzător. De multe ori au venit la noi la magazin persoane în vârstă care au cumpărat o haină de la un târg ambulant, haină care după prima purtare se rupea”, spune Daniel Mărgărit.
În ceea ce priveşte businessul Casa de Blănuri MG, proprietarul spune că nu are planuri de extindere sau de dezvoltare în perioada următoare, însă şi-ar dori să îşi poată desfăşura activitatea într-un spaţiu mai mare decât cel pe care îl are în prezent la dispoziţie. „Ne-ar plăcea să avem un showroom de 500 mp şi un atelier de 200-300 mp. Din păcate ar trebui să ne relocăm. Am câştiga pe de-o parte, dar am pierde pe altă parte, ţinând cont că suntem de 23 de ani în acelaşi loc. Eu sunt de modă veche. Cred în prăvălia la stradă, transmisă din tată în fiu timp de decenii. Conceptul s-a pierdut din păcate în perioada comunistă. Poate că în viitor vom mai deschide un al doilea magazin Casa de Blănuri MG.” În prezent, Daniel Mărgărit se află în procesul de predare a businessului fiicei lui, care încearcă să deprindă cât mai mult din abilităţile tatălui ei pentru a duce mai departe tradiţia. „Acum predau ştacheta fiicei mele, care este nevoită să înveţe într-un timp scurt ceea ce eu am deprins în zeci de ani”, a conchis antreprenorul. -
Din marile magazine se cumpără ca de sărbători, cele mai căutate sunt produsele neperisabile
Din magazine se cumpără ca de sărbători, în special produse neperisabile, cum sunt conservele, a declarat marţi George Bădescu, director executiv al Asociaţiei Marilor Reţele Comerciale din România.
Bădescu spune că în scurt timp stocurile vor fi refăcute şi că nu există motive de îngrijorare, dar a admis posibilitatea scăderii unor stocuri, din cauza cererii mari.
„Suntem deja în comunicare cu cei care fac aprovizionarea şi nu avem motive să credem că aceste cereri nu vor fi onorate”, a spus Bădescu, dar nu a precizat perioada de timp pentru care există stocuri sau după cât timp ar putea apărea probleme.
Ştirile privind evoluţia epidemiei de coronovirus, dar şi modul în care italienii au reacţionat la apariţia bolii, golind magazinele de produse alimentare sau de igienă au dus la o creştere a numărului clienţilor şi în magazinele din România, precum şi la o majorare a cantităţilor de produse cumpărate.
-
Radiografia puterii de cumpărare în Europa: Un român, un bulgar şi un polonez îşi permit în medie şapte „coşuri de cumpărături“ de alimente pe lună. Un austriac poate cumpăra 12
♦ Piaţa de comerţ alimentar din România este estimată la 22,3 mld. euro în 2019, în urcare cu circa 5% comparativ cu anul anterior ♦ Valoarea include atât vânzările magazinelor moderne – hiper şi supermarketuri, magazine de discount şi proximitate -, cât şi ale jucătorilor tradiţionali, micii chioşcari şi alimentarele.
Un român cheltuie în medie lunar pe alimente, băuturi şi ţigări 95 de euro, a doua cea mai mică sumă, după cea pe care o plăteşte vecinul bulgar, arată calculele ZF pe baza datelor oferite de compania de cercetare de piaţă Euromonitor.
Prin comparaţie, cehii, ungurii şi polonezii dau peste 125 de euro lunar, în medie. Iar în ceea ce îi priveşte pe austrieci şi pe germani – unii dintre cei mai bogaţi europeni raportat la salariul mediu şi la puterea de cumpărare -, suma se situează în jurul valorii de 230 de euro lunar.
Totuşi, această valoare nu trebuie privită independent, ci trebuie coroborată cu câştigul salarial net. Mai exact, deşii românii cheltuie a doua cea mai mică sumă, ei sunt şi cei care au al doilea cel mai redus câştig salarial din UE, după bulgari.
Astfel, dintr-un salariu lunar de circa 700 de euro, un român îşi cumpără şapte „coşuri de cumpărături“. Mai exact, cheltuiala cu alimentele, băuturile şi ţigările reprezintă 13,5% din salariul mediu net lunar. Valoarea este aproape identică cu cea din Bulgaria şi Polonia, semn că puterea de cumpărare este similară. Totodată demonstrează că preţurile sunt aliniate la nivelul de trai din regiune. Totuşi, se poate remarca diferenţa faţă de Occident dat fiind că un austriac cheltuie lunar pe alimente, băuturi şi ţigări 233 de euro şi câştigă 2.885 de euro, adică suficient cât să cumpere de 12 ori necesarul de alimente.
Dat fiind că un austriac dă doar 8% pe alimente din câştigul lunar, iar un neamţ 10%, rezultă că aceşti consumatori au mai mulţi bani pentru alte tipuri de cheltuieli, precum vacanţe, sănătate sau educaţie.
În România au existat de-a lungul anilor multe discuţii privind faptul că preţurile sunt aliniate celor din Occident – cel puţin în cazul anumitor produse – iar salariile sunt cele rămase în urmă.
În ultimii ani însă, pe fondul unei creşteri economice robuste, salariile au crescut şi ele. Mai exact, în 2009, primul an de criză, salariul mediu net pe economie era de 1.361 de lei, pe când la finalul anului trecut se apropiase de 3.350 de lei (700 de euro). Doar în ultimul an (din 2018 în 2019) saltul a fost de aproape 24%. Avansul accelerat vine şi pe fondul majorărilor salariului minim pe economie, care a ajuns la 1.346 de lei net pe lună după ce a crescut din nou la începutul acestui an. Ritmul de creştere în cazul acestuia a fost chiar mai accelerat.
Criza de forţă de muncă din toate sectoarele a fost unul dintre motivele care au impulsionat aceste creşteri. Un altul a fost politica guvernamentală şi faptul că România era mult în urma Occidentului. În al treilea rând, pe piaţa locală au venit investiţii cu o valoare adăugată mai mare, ce plătesc salarii pe măsură, închizându-se de multe ori fabrici care produceau în lohn şi plăteau salariul minim. Motivele sunt interconectate de altfel.
Totuşi, România mai are încă mult de recuperat dat fiind că un austriac câştigă aproape 3.000 de euro, iar un neamţ aproape 2.250 de euro net pe lună.
Majorările salariale au avut un impact major asupra consumului, care a crescut puternic în ultimii ani, cu peste 10% în 2016 şi 2017 şi cu 5-7% în ultimii doi ani. Acest apetit de shopping s-a văzut în vânzările retailerilor de orice fel. În cazul companiilor din comerţul alimentar creşterea a venit din faptul că românii au cumpărat mai mult în volum (mai multe bucăţi), dar mai ales în valoare. Mai exact au cumpărat produse mai scumpe. Mai mult, deşi se estimează o încetinire a economiei şi o temperare a consumului, piaţa de comerţ alimentar este aşteptată să continue să crească încet dar sigur. România mai are de recuperat decalajul faţă de Occident şi chiar şi faţă de ţările din regiune.
-
Celebra familie de bancheri Rohatyn, care a salvat New Yorkul de la faliment, s-a întors în România după 100 de ani
Numele Rohatyn a stat departe de România aproape un secol, familia deţinând înainte de al Doilea Război Mondial un business cu bere pe plan local. În 2019, familia de bancheri a revenit în România cumpărând mai multe businessuri, însă de data aceasta nu în industria berii, ci în servicii medicale şi produse pentru animale de companie.
Fondul de investiţii Rohatyn, lansat în 2002 la iniţiativa bancherului de investiţii Nicolas Rohatyn şi a altor parteneri, a fost în ultimul an unul dintre dintre cele mai activi cumpărători de companii locale, bătând palma pentru businessuri precum Animax (magazine cu produse pentru animale) şi Amethyst (clinici de radioterapie).
În total, fondul de investiţii a plătit peste 150 de milioane de euro pentru cele două tranzacţii, conform surselor ZF. Însă familia Rohatyn nu este la primul contact cu România şi nici la primele investiţii pe plan local. Alexander Rohatyn, bunicul lui Nicolas Rohatyn, se ocupa de fabricile de bere ale familiei din România, Austria şi Iugoslavia, conform Wall Street Journal. Nu se ştie încă dacă vreuna dintre aceste fabrici mai funcţionează. Alexander Rohatyn, un polonez evreu, şi soţia sa, Edith Knoll Rohatyn, născută în Viena, au divorţat încă din tinereţe. Tot la Viena s-a născut în 1928 şi Felix George Rohatyn, tatăl lui Nicolas Rohatyn. Familia de evrei a emigrat în Franţa de teama naziştilor în 1935.
Când naziştii au invadat Franţa în al Doilea Război Mondial, Alexander Rohatyn s-a ascuns, iar fiul său Felix a fugit cu mama şi tatăl vitreg, iniţial având ca destinaţie Spania. Deşi graniţa cu Spania era închisă, neglijenţa unui soldat, care nu a văzut pe documente că familia era una de evrei, le-a dat celor trei posibilitatea de a primi vize cu care au mers în Brazilia şi apoi în New York în 1942. În Statele Unite ale Americii, Felix Rohatyn a studiat la Middlebury College din Vermont, iar după ce şi-a obţinut diploma de licenţă în fizică a plecat la tatăl său, Alexander, în Franţa în 1947, la doi ani după terminarea celui de-al Doilea Război Mondial.
La Paris, Felix Rohatyn a început să lucreze pentru fabrica de bere pe care tatăl său o conducea, însă şi-a dat seama că producţia de bere nu i se potriveşte, mai ales că era pus să încarce camioane şi să cureţe tancurile de fermentaţie. Întors la Paris, a cunoscut-o pe Edith Piaf, căreia i-a devenit profesor de engleză. Interesul pentru acest job scădea, astfel că tatăl său vitreg i-a aranjat o întâlnire cu André Meyer, partenerul principal în cadrul băncii de investiţii Lazard Frères. „Nu aveam habar ce face o bancă de investiţii”, povestea Felix Rohatyn. A început ca junior şi era plătit cu 37,5 dolari pe săptămână, însă a fost trimis la traininguri în Londra, Paris şi Basel. În cadrul Lazard a lucrat circa 40 de ani. A devenit partener în 1961 şi mai târziu a fost numit director general.
În 2001, a înfiinţat propria firmă, Rohatyn Associates LLC, pentru a oferi consultanţă asupra fuziunilor şi achiziţiilor. Ulterior a fost consultant Lehman Brothers şi în 2010 s-a întors la Lazard ca consilier al preşedintelui şi directorului executiv, mai scrie Wall Street Journal. Felix Rohatyn, care a murit pe 14 decembrie 2019, era considerat unul dintre cei mai buni bancheri de investiţii ai Americii.
El a ajutat New Yorkul să iasă din criza din 1975. Guvernatorul de la acea vreme al New Yorkului l-a numit pe Rohatyn să conducă un comitet consultativ pentru a găsi o soluţie pentru rezolvarea problemelor fiscale ale oraşului în condiţiile în care acesta rămăsese fără bani. Cariera lui Felix Rohatyn în sistemul financiar l-a molipsit şi pe fiul său Nicolas, care s-a ocupat de dezvoltarea businessului JPMorgan pe pieţele emergente, pentru ca apoi să pună bazele propriului fond. Ulterior, alături de alţi parteneri, a pus pe picioare fondul de investiţii Rohatyn, prezent în 14 oraşe la nivel global. Fondul a plătit peste 20 mil. euro pentru reţeaua Animax potrivit datelor din piaţă, suma fiind influenţată de faptul că retailerul este lider incontestabil pe o piaţă unde se luptă cu mici magazine de cartier şi cu reţele de mici dimensiuni. La finalul anului trecut, Rohatyn a preluat reţeaua de clinici de radioterapie Amethyst, care operează nouă centre în România, Franţa, Italia, Polonia şi Austria, tratând peste 10.000 de pacienţi anual. Reţeaua Amethyst a fost fondată în 2010 de Ludovic Robert, unul dintre fondatorii reţelei de farmacii Sensiblu. Pentru Amethyst fondul de investiţii Rohatyn, cu sediul la New York, a plătit peste 130 de milioane de euro, conform surselor ZF. -
Cumpărăturile au ajuns la un alt nivel, iar pantofii cumpăraţi online pot fi probaţi cu telefonul
O soluţie ar fi, scrie Wall Street Journal, realitatea augmentată inclusă în diverse aplicaţii pentru telefon pentru a le permite celor interesaţi să probeze înainte să cumpere. Nike foloseşte aşa ceva în aplicaţia sa pentru ca utilizatorii să poată afla exact cât poartă la picior, în timp ce Adidas permite probatul virtual al unui număr redus de modele. Pe lângă acestea, există aplicaţia Goat, destinată în principal revânzătorilor de pantofi sport, care pot totuşi să vadă cum le-ar sta o pereche sau alta de încălţări, îndreptând telefonul spre picioare şi selectând un model. Tehnologia care face posibil acest lucru a fost creată de firma din Belarus Wannaby, care a acordat licenţă pentru ea şi celor de la Gucci sau Farfetch China.
-
Colaje cu gunoaie: cum face artă din ceea ce mulţi dintre noi aruncă un artist din San Francisco
Artistul, scrie San Francisco Chronicle, refuză să cumpere altceva decât clei sau cuttere, preferând să caute materialele pentru lucru prin gunoaiele oraşului. Ideea i-a venit atunci când, angajat de un restaurant dintr-un loc izolat să realizeze nişte lucrări, nu a putut ajunge la un magazin pentru cele necesare şi a fost nevoit să utilizeze ce găsea, cum ar fi hârtie şi carton rămase de la local. La San Francisco, Zombres colindă pe la anumite magazine de unde cere deşeuri, în special ambalaje cu anumite culori, din care realizează diverse tablouri.
-
Merge şi o copie
Bineînţeles, cei care le cumpără ştiu foarte bine ce achiziţionează, casele de licitaţii neascunzând adevărul. Copiile după tablourile artiştilor celebri de până în secolul XIX, scrie CNN, se pot vinde cu câteva zeci, sute sau chiar milioane de dolari, ele fiind realizate fie în timpul vieţii artiştilor, de către ucenici ai acestora, fie la ceva vreme după, de către pictori care-şi exersau mâna. Experţii susţin că astfel de reproduceri pot reprezenta şi ele o investiţie, cu condiţia să fie ale unei opere foarte cunoscute, iar cele mai valoroase sunt cele realizate în timpul vieţii artistului care a pictat originalul.
-
Pariul de 2 miliarde de euro
Gigantul american Blackstone, care admistrează active de peste 550 de miliarde de dolari (aproape de două ori cât PIB-ul României), CEE Equity Partners din China, Greenbridge din Suedia şi fondurile de private equity cu acoperire regională Abris şi Innova Capital sunt doar o parte dintre investitorii financiari care au fost implicaţi în 2019 în cele mai mari tranzacţii de pe piaţa din România. Atât numărul lor, cât şi numărul de tranzacţii în care au fost implicate fondurile de investiţii au crescut în ultimii ani, într-o perioadă în care economia s-a aflat pe un trend ascendent, iar consumul privat a galopat cu rate de creştere ce au sărit uneori de 10%.
„În România, activitatea fondurilor de private equity a continuat să crească pe partea de cumpărare, cu un total de 22 de tranzacţii în 2019 (faţă de 11 în 2018), a căror valoare estimată a fost de aproximativ 2 miliarde de euro. Ne aşteptăm ca aceşti investitori să rămână activi în 2020, însă e posibil ca valoarea totală a tranzacţiilor să fie mai mică, dat fiind că în 2019 a existat o situaţie atipică, şi anume au fost încheiate două tranzacţii mari”, a spus Ioana Filipescu Stamboli, partener corporate finance la Deloitte România. Datele includ astfel şi cea mai recentă rundă de finanţare a UiPath, unicornul românesc din IT, în valoare de 500 de milioane de euro, care influenţează semnificativ valoarea totală. Această rundă de finanţare a dus valoarea companiei la peste 6 mld. euro (7 mld. dolari).
„Din punctul de vedere al numărului de tranzacţii, investitorii de private equity au realizat 20% din total, de asemenea cel mai ridicat nivel din ultimul deceniu”, mai spune Ioana Filipescu Stamboli. Piaţa de fuziuni şi achiziţii în general şi activitatea fondurilor de investiţii în mod particular sunt influenţate de bunul mers al economiei. Mai exact, o criză economică sau de altă natură îi poate ţine pe investitori la distanţă, pe când un apetit ridicat de consum şi o economie care duduie îi poate convinge să-şi întoarcă privirea către o ţară, cum este cazul României. Când economia creşte, şi businessul merge în aceeaşi direcţie, astfel că este un moment avantajos să vinzi, pentru că obţii o evaluare mai bună. Pentru cumpărător, avantajul poate fi faptul că are acces mai facil la capital.
„Numărul fondurilor prezente în România a crescut de la an la an, în 2019 intrând trei noi fonduri de investiţii pe piaţă locală, respectiv Greenbridge Partners, Morphosis Capital şi Highlander Partners LP”, spune Florin Vasilică, partener şi liderul departamentului de asistenţă în tranzacţii în cadrul EY România.
El explică faptul că Highlander a deschis birou în România în 2018, însă doar anul trecut a şi realizat investiţii pe piaţa locală. Mai exact, a cumpărat centrele medicale Ares şi compania de produse naturale Sano Vita.
De asemenea, fondul de private equity Morphosis Capital, fondat de o echipă de patru români cu experienţă pe pieţele străine, a preluat un pachet minoritar în cadrul companiei româneşti DocProcess, specializată în automatizarea proceselor operaţionale, iar Greenbridge Partners a achiziţionat un pachet de 75% din Rus Savitar – Casa Rusu.
„De notat este că şi Mid Europa Partners, care avea deja investiţii în România, şi-a deschis birou local”, mai spune el.
Nume noi la orizont
Pe sectorul de imobiliare, Morgan Stanley Real Estate Investing, divizia de investiţii imobiliare a grupului Morgan Stanley, cu active sub administrare în valoare de circa 40 de miliarde
de lire sterline, a făcut prima investiţie prin achiziţia America House. De asemenea, White Star Real Estate a investit în Liberty Technology Park în Cluj, explică executivul de la EY.
„Urmărind trendul anilor trecuţi, coroborat cu vechimea portofoliilor fondurilor deja existente şi apetitul investitorilor străini de a intra pe piaţă locală, există şanse mari de a apărea nume noi în 2020.”
Din păcate, prin comparaţie cu Polonia, cea mai puternică economie din regiune, România nu poate genera prea multe tranzacţii cu valoare suficient de ridicată, care să atragă jucătorii foarte mari, crede Ştefan Damian, deputy managing partner al casei de avocatură Ţuca Zbârcea & Asociaţii.
„În România vedem mai curând tranzacţii în care activele deţinute de către fonduri îşi schimbă proprietarii, tot către alte fonduri, de multe ori prezente deja în piaţă, în schimb afaceri locale, deţinute de antreprenori români, care să genereze sume mari la vânzare, sunt puţine.”
Totuşi, Ştefan Damian spune că în 2019 a observat o intensificare a activităţii fondurilor, amintind investitori precum Innova Capital, Abris Capital, Highlander Partners, Mid Europa Partners, Revetas sau CEE Private Equity, care de cele mai multe ori au acţionat în calitate de cumpărători mai degrabă decât vânzători, cu doar câteva excepţii notabile de exituri care au avut loc anul trecut.
„Ca semn al maturizării pieţei, este îmbucurător faptul că, mai nou, apar şi fonduri de investiţii locale, fondate de antreprenori români şi/sau foşti bancheri.”
Totuşi, trebuie menţionat că, istoric vorbind, au existat fonduri importante care au activat şi încă mai activează pe piaţa locală, cum ar fi Axxess Capital, Advent, Enterprise Investors sau Oresa Ventures, care şi-au început activitatea încă din anii ’90. În ultima perioadă au venit însă şi nume gigant precum Blackstone sau Morgan Stanley. „Prezenţa lor dă un semnal excelent, înseamnă că piaţa locală este capabilă să genereze câteva tranzacţii reprezentative pentru aceste fonduri, că numele mari şi-au făcut verificările privind atractivitatea, dar şi stabilitatea pieţei şi că îndeplinim toate criteriile pentru ca asemenea fonduri importante să activeze pe plan local. Mai mult, sperăm că aceste nume vor atrage după ele altele cu greutate similară”, adaugă Ştefan Damian.
Vine mega-tranzacţia?
Anul 2020 este aşteptat a aduce pe piaţa locală cel puţin o tranzacţie de peste 1 mld. euro, prima de asemenea amploare după 2008. De altfel, istoric, România a avut doar trei mutări de acest calibru şi toate au avut la cumpărare investitori strategici.În acest an se negociază două tranzacţii gigant, ambele în energie: este vorba de vânzarea operaţiunilor CEZ şi cele ale Enel în România. Din datele Business Magazin, în ambele negocieri sunt implicate şi fonduri de investiţii, respectiv grupul australian Macquarie şi DWS – fondul de investiţii al Deutsche Bank. Ambele sunt interesate de preluarea celor două.
„Ne aşteptam că în 2019 să fie cel puţin o megatranzacţie în România, ceea ce nu s-a întâmplat. Prin urmare sperăm şi contăm că în 2020 să avem una sau chiar mai multe. Ne gândim aici la tranzacţii de M&A în sectorul energetic care se pot ridica la peste 1 miliard de euro fiecare, respectiv grupul ceh CEZ şi cel italian Enel, care au anunţat anul trecut procese pentru vânzarea de active”, spune Ileana Glodeanu, partener al casei de avocatură WolfTheiss. Alte sectoare care ar putea genera tranzacţii de top în acest an sunt producţia, agricultura şi telecomunicaţiile, unde există câteva companii mari scoase la vânzare, adaugă ea.
„La acestea se adaugă şi tranzacţia din sectorul farmaceutic cu Regina Maria, care s-ar ridica la cel puţin 300 de milioane euro în cazul în care s-ar încheia. De asemenea, vedem câteva bănci la vânzare (în acest moment cea mai mare fiind GarantiBank) sau portofolii ale acestora.”
În ceea ce priveşte reţeaua de servicii medicale private Regina Maria, proprietarul businessului, fondul de investiţii Mid Europa Partners, a anunţat recent că nu are intenţia să mai vândă, deşi a negociat cedarea businessului.
„Realmente, nu am avut în vedere ieşirea de la Regina Maria înainte de 2019, când am primit mai multe solicitări de informaţii de la investitori strategici şi de la fonduri de investiţii. Regina Maria are o poveste de expansiune excelentă şi o rată de creştere extraordinară, anticipând o maturitate a investiţiei care a generat un interes neaşteptat din partea potenţialilor investitori. Cu toate acestea, împreună cu echipa de management a companiei, am decis să consolidăm poziţia (…), să continuăm să construim valoare şi să păstrăm compania în portofoliu (…)“, spune Matthew Strassberg, co-managing partner la Mid Europa Partners. În România fondul a venit iniţial în anii 2000, iar mai apoi a devenit activ în urmă cu circa cinci ani, când a preluat operatorul de servicii medicale private Regina Maria într-o tranzacţie de peste 100 mil. euro, conform datelor de la acea vreme. Apoi, la final de 2016, investitorul financiar anunţa o altă preluare, pe cea a retailerului Profi în schimbul sumei de 533 mil. euro. Cea mai recentă mutare este preluarea operatorului de curierat Urgent Cargus pentru circa 120 mil. euro, conform datelor din piaţă. Fondul caută astfel ţinte mari, fiind dispus să plătească peste 100 mil. euro per tranzacţie. „Am investit peste 1,5 mld. euro în România (sumele plătite la achiziţii, dar şi investiţiile ulterioare – n.red.) şi continuăm. În următorii cinci ani menţinem sau accelerăm frecvenţa investiţiilor.“ Executivul afirmă că nu are în plan să vândă nicio companie din portofoliu.
Împreună la bine şi la greu
Tot pe achiziţii pariază şi fondul de investiţii Abris Capital, care a revenit la cumpărare încă de anul trecut. În 2019, fondul a făcut două mutări, şi anume a cumpărat un pachet majoritar de acţiuni în cadrul firmei IT GTS – Global Technical Group şi firma Dentotal Group. Acestea s-au adăugat celorlalte două firme din portofoliu – producătorul de hârtie Pehart Tec şi grupul Green Group.„Abris Capital are în permanenţă în analiză 2-3 companii, care pot fi în diverse stadii ale tranzacţiei“, spune Adrian Stănculescu, partener în cadrul Abris Capital şi lider al biroului din România.
Abris investeşte pe termen lung, mai exact ciclul investiţional are o durată de viaţă de zece ani, timp în care fondul îşi propune să dubleze sau să tripleze valoarea unei companii. „Nu ne schimbăm strategia de business în funcţie de contextul local. Nu ne retragem de pe piaţă, rămânem cu companiile în care intrăm şi în perioadele bune, şi în cele mai puţin bune; în orice sistem economic există perioade ascendente şi descendente.“
Un alt exemplu în acest sens este cel al Enterprise Investors, unul dintre cele mai vechi nume care au pariat pe România la începutul anilor ’90. Mai mult, fondul a rămas activ până astăzi.
„România a fost prima ţară în afara Poloniei în care am investit. Era anul 1999. Am făcut parte dintr-un consorţiu de investitori financiari care a achiziţionat un pachet minoritar în Mobil Rom (acum Orange), pachet pe care l-am vândut către France Telecom în 2005. Am considerat că România era o oportunitate excelentă pentru investiţii importante, iar timpul a dovedit că am avut dreptate“, spune Şerban Roman, vice-president al Enterprise Investors.
Iar planurile lui, ca ale celor mai mult investitori financiari, nu se opresc aici. Pariul este pe România. -
Pariul de 2 miliarde de euro
Gigantul american Blackstone, care admistrează active de peste 550 de miliarde de dolari (aproape de două ori cât PIB-ul României), CEE Equity Partners din China, Greenbridge din Suedia şi fondurile de private equity cu acoperire regională Abris şi Innova Capital sunt doar o parte dintre investitorii financiari care au fost implicaţi în 2019 în cele mai mari tranzacţii de pe piaţa din România. Atât numărul lor, cât şi numărul de tranzacţii în care au fost implicate fondurile de investiţii au crescut în ultimii ani, într-o perioadă în care economia s-a aflat pe un trend ascendent, iar consumul privat a galopat cu rate de creştere ce au sărit uneori de 10%.
„În România, activitatea fondurilor de private equity a continuat să crească pe partea de cumpărare, cu un total de 22 de tranzacţii în 2019 (faţă de 11 în 2018), a căror valoare estimată a fost de aproximativ 2 miliarde de euro. Ne aşteptăm ca aceşti investitori să rămână activi în 2020, însă e posibil ca valoarea totală a tranzacţiilor să fie mai mică, dat fiind că în 2019 a existat o situaţie atipică, şi anume au fost încheiate două tranzacţii mari”, a spus Ioana Filipescu Stamboli, partener corporate finance la Deloitte România. Datele includ astfel şi cea mai recentă rundă de finanţare a UiPath, unicornul românesc din IT, în valoare de 500 de milioane de euro, care influenţează semnificativ valoarea totală. Această rundă de finanţare a dus valoarea companiei la peste 6 mld. euro (7 mld. dolari).
„Din punctul de vedere al numărului de tranzacţii, investitorii de private equity au realizat 20% din total, de asemenea cel mai ridicat nivel din ultimul deceniu”, mai spune Ioana Filipescu Stamboli. Piaţa de fuziuni şi achiziţii în general şi activitatea fondurilor de investiţii în mod particular sunt influenţate de bunul mers al economiei. Mai exact, o criză economică sau de altă natură îi poate ţine pe investitori la distanţă, pe când un apetit ridicat de consum şi o economie care duduie îi poate convinge să-şi întoarcă privirea către o ţară, cum este cazul României. Când economia creşte, şi businessul merge în aceeaşi direcţie, astfel că este un moment avantajos să vinzi, pentru că obţii o evaluare mai bună. Pentru cumpărător, avantajul poate fi faptul că are acces mai facil la capital.
„Numărul fondurilor prezente în România a crescut de la an la an, în 2019 intrând trei noi fonduri de investiţii pe piaţă locală, respectiv Greenbridge Partners, Morphosis Capital şi Highlander Partners LP”, spune Florin Vasilică, partener şi liderul departamentului de asistenţă în tranzacţii în cadrul EY România.
El explică faptul că Highlander a deschis birou în România în 2018, însă doar anul trecut a şi realizat investiţii pe piaţa locală. Mai exact, a cumpărat centrele medicale Ares şi compania de produse naturale Sano Vita.
De asemenea, fondul de private equity Morphosis Capital, fondat de o echipă de patru români cu experienţă pe pieţele străine, a preluat un pachet minoritar în cadrul companiei româneşti DocProcess, specializată în automatizarea proceselor operaţionale, iar Greenbridge Partners a achiziţionat un pachet de 75% din Rus Savitar – Casa Rusu.
„De notat este că şi Mid Europa Partners, care avea deja investiţii în România, şi-a deschis birou local”, mai spune el.
Nume noi la orizont
Pe sectorul de imobiliare, Morgan Stanley Real Estate Investing, divizia de investiţii imobiliare a grupului Morgan Stanley, cu active sub administrare în valoare de circa 40 de miliarde
de lire sterline, a făcut prima investiţie prin achiziţia America House. De asemenea, White Star Real Estate a investit în Liberty Technology Park în Cluj, explică executivul de la EY.
„Urmărind trendul anilor trecuţi, coroborat cu vechimea portofoliilor fondurilor deja existente şi apetitul investitorilor străini de a intra pe piaţă locală, există şanse mari de a apărea nume noi în 2020.”
Din păcate, prin comparaţie cu Polonia, cea mai puternică economie din regiune, România nu poate genera prea multe tranzacţii cu valoare suficient de ridicată, care să atragă jucătorii foarte mari, crede Ştefan Damian, deputy managing partner al casei de avocatură Ţuca Zbârcea & Asociaţii.
„În România vedem mai curând tranzacţii în care activele deţinute de către fonduri îşi schimbă proprietarii, tot către alte fonduri, de multe ori prezente deja în piaţă, în schimb afaceri locale, deţinute de antreprenori români, care să genereze sume mari la vânzare, sunt puţine.”
Totuşi, Ştefan Damian spune că în 2019 a observat o intensificare a activităţii fondurilor, amintind investitori precum Innova Capital, Abris Capital, Highlander Partners, Mid Europa Partners, Revetas sau CEE Private Equity, care de cele mai multe ori au acţionat în calitate de cumpărători mai degrabă decât vânzători, cu doar câteva excepţii notabile de exituri care au avut loc anul trecut.
„Ca semn al maturizării pieţei, este îmbucurător faptul că, mai nou, apar şi fonduri de investiţii locale, fondate de antreprenori români şi/sau foşti bancheri.”
Totuşi, trebuie menţionat că, istoric vorbind, au existat fonduri importante care au activat şi încă mai activează pe piaţa locală, cum ar fi Axxess Capital, Advent, Enterprise Investors sau Oresa Ventures, care şi-au început activitatea încă din anii ’90. În ultima perioadă au venit însă şi nume gigant precum Blackstone sau Morgan Stanley. „Prezenţa lor dă un semnal excelent, înseamnă că piaţa locală este capabilă să genereze câteva tranzacţii reprezentative pentru aceste fonduri, că numele mari şi-au făcut verificările privind atractivitatea, dar şi stabilitatea pieţei şi că îndeplinim toate criteriile pentru ca asemenea fonduri importante să activeze pe plan local. Mai mult, sperăm că aceste nume vor atrage după ele altele cu greutate similară”, adaugă Ştefan Damian.Vine mega-tranzacţia?
Anul 2020 este aşteptat a aduce pe piaţa locală cel puţin o tranzacţie de peste 1 mld. euro, prima de asemenea amploare după 2008. De altfel, istoric, România a avut doar trei mutări de acest calibru şi toate au avut la cumpărare investitori strategici.În acest an se negociază două tranzacţii gigant, ambele în energie: este vorba de vânzarea operaţiunilor CEZ şi cele ale Enel în România. Din datele Business Magazin, în ambele negocieri sunt implicate şi fonduri de investiţii, respectiv grupul australian Macquarie şi DWS – fondul de investiţii al Deutsche Bank. Ambele sunt interesate de preluarea celor două.
„Ne aşteptam că în 2019 să fie cel puţin o megatranzacţie în România, ceea ce nu s-a întâmplat. Prin urmare sperăm şi contăm că în 2020 să avem una sau chiar mai multe. Ne gândim aici la tranzacţii de M&A în sectorul energetic care se pot ridica la peste 1 miliard de euro fiecare, respectiv grupul ceh CEZ şi cel italian Enel, care au anunţat anul trecut procese pentru vânzarea de active”, spune Ileana Glodeanu, partener al casei de avocatură WolfTheiss. Alte sectoare care ar putea genera tranzacţii de top în acest an sunt producţia, agricultura şi telecomunicaţiile, unde există câteva companii mari scoase la vânzare, adaugă ea.
„La acestea se adaugă şi tranzacţia din sectorul farmaceutic cu Regina Maria, care s-ar ridica la cel puţin 300 de milioane euro în cazul în care s-ar încheia. De asemenea, vedem câteva bănci la vânzare (în acest moment cea mai mare fiind GarantiBank) sau portofolii ale acestora.”
În ceea ce priveşte reţeaua de servicii medicale private Regina Maria, proprietarul businessului, fondul de investiţii Mid Europa Partners, a anunţat recent că nu are intenţia să mai vândă, deşi a negociat cedarea businessului.
„Realmente, nu am avut în vedere ieşirea de la Regina Maria înainte de 2019, când am primit mai multe solicitări de informaţii de la investitori strategici şi de la fonduri de investiţii. Regina Maria are o poveste de expansiune excelentă şi o rată de creştere extraordinară, anticipând o maturitate a investiţiei care a generat un interes neaşteptat din partea potenţialilor investitori. Cu toate acestea, împreună cu echipa de management a companiei, am decis să consolidăm poziţia (…), să continuăm să construim valoare şi să păstrăm compania în portofoliu (…)“, spune Matthew Strassberg, co-managing partner la Mid Europa Partners. În România fondul a venit iniţial în anii 2000, iar mai apoi a devenit activ în urmă cu circa cinci ani, când a preluat operatorul de servicii medicale private Regina Maria într-o tranzacţie de peste 100 mil. euro, conform datelor de la acea vreme. Apoi, la final de 2016, investitorul financiar anunţa o altă preluare, pe cea a retailerului Profi în schimbul sumei de 533 mil. euro. Cea mai recentă mutare este preluarea operatorului de curierat Urgent Cargus pentru circa 120 mil. euro, conform datelor din piaţă. Fondul caută astfel ţinte mari, fiind dispus să plătească peste 100 mil. euro per tranzacţie. „Am investit peste 1,5 mld. euro în România (sumele plătite la achiziţii, dar şi investiţiile ulterioare – n.red.) şi continuăm. În următorii cinci ani menţinem sau accelerăm frecvenţa investiţiilor.“ Executivul afirmă că nu are în plan să vândă nicio companie din portofoliu.
Împreună la bine şi la greu
Tot pe achiziţii pariază şi fondul de investiţii Abris Capital, care a revenit la cumpărare încă de anul trecut. În 2019, fondul a făcut două mutări, şi anume a cumpărat un pachet majoritar de acţiuni în cadrul firmei IT GTS – Global Technical Group şi firma Dentotal Group. Acestea s-au adăugat celorlalte două firme din portofoliu – producătorul de hârtie Pehart Tec şi grupul Green Group.„Abris Capital are în permanenţă în analiză 2-3 companii, care pot fi în diverse stadii ale tranzacţiei“, spune Adrian Stănculescu, partener în cadrul Abris Capital şi lider al biroului din România.
Abris investeşte pe termen lung, mai exact ciclul investiţional are o durată de viaţă de zece ani, timp în care fondul îşi propune să dubleze sau să tripleze valoarea unei companii. „Nu ne schimbăm strategia de business în funcţie de contextul local. Nu ne retragem de pe piaţă, rămânem cu companiile în care intrăm şi în perioadele bune, şi în cele mai puţin bune; în orice sistem economic există perioade ascendente şi descendente.“
Un alt exemplu în acest sens este cel al Enterprise Investors, unul dintre cele mai vechi nume care au pariat pe România la începutul anilor ’90. Mai mult, fondul a rămas activ până astăzi.
„România a fost prima ţară în afara Poloniei în care am investit. Era anul 1999. Am făcut parte dintr-un consorţiu de investitori financiari care a achiziţionat un pachet minoritar în Mobil Rom (acum Orange), pachet pe care l-am vândut către France Telecom în 2005. Am considerat că România era o oportunitate excelentă pentru investiţii importante, iar timpul a dovedit că am avut dreptate“, spune Şerban Roman, vice-president al Enterprise Investors.
Iar planurile lui, ca ale celor mai mult investitori financiari, nu se opresc aici. Pariul este pe România.
