Tag: cerere

  • Anul paradoxurilor şi al creşterilor forţate de furia consumului

    Potenţialul de creştere economică a României a fost de 4%, dar avansul real al Produsului Intern Brut (PIB) a fost de 4,8% în 2016, pentru că majoritatea domeniilor în care se manifestă consumul populaţiei – comerţ, turism, servicii – au consemnat plusuri cu două cifre, depăşind net producţia locală. Această furie a consumului a fost alimentată de creşterile salariale care au adus câştigul mediu net la peste 2.300 de lei (+11,4% faţă de cel de la sfârşitul anului 2015) şi de ieftinirea cu 1,5% în medie a mărfurilor şi serviciilor. Confruntaţi cu acest val de cumpărători ce păreau hotărâţi să le golească rafturile magazinelor, comercianţii n-au avut altă soluţie decât să se aprovizioneze din import.

    Câteva exemple, extrase din datele Institutului Naţional de Statistică (INS): comerţul cu amănuntul – indicator care reflectă consumul populaţiei – a crescut în medie cu 13,5%, vânzările de alimente au avansat cu 13,7%, cele de mărfuri nealimentare – cu 15,2%, iar livrările şi înmatriculările auto au urcat cu 19%. Dar producţia industrială (autohtonă) a avansat, anul trecut, doar cu 1,7%, restul de cerere fiind acoperit din importuri, care au crescut cu 7%. Cel mai bine s-a văzut acest deficit în domeniul alimentar, unde importurile au atins recordul istoric de 4,8 miliarde de euro într-un an agricol considerat cel mai bun din ultimii 10, pentru că producţia industriei alimentare autohtone a crescut cu doar 2,7%, în timp ce vânzările de produse alimentare au crescut de cinci ori mai mult, respectiv cu peste 13%. Numai în cazul laptelui, importurile au crescut cu aproximativ 25%, achiziţiile de peste graniţă ajungând la o pondere maximă istorică de 45% din consumul naţional.

    Avem, astfel, un prim paradox: pe de-o parte, potenţialul de creştere economică este de doar 4% din cauză că infrastructura şi capacităţile locale de producţie sunt în stare precară, dacă nu chiar depăşite tehnologic, dar de cealaltă parte cererea internă a fost atât de intensă încât a forţat creşterea economică la 4,8%.

    Al doilea paradox al anului trecut se vede în execuţia bugetară: cu toate că principalele forme de comerţ care generează TVA au crescut cu 13% spre 19%, încasările fiscale din TVA au scăzut cu 9,6%.

    Semnele bune ale anului 2016 vin din sectorul serviciilor, a cărui pondere în PIB este în continuă creştere. Ca medie generală, afacerile din sectorul serviciilor au crescut cu 8,4%, apoi turismul (hoteluri-restaurante) a avansat cu 15%, iar comunicaţiile – cu 4,9%. Transporturile – alt paradox – au crescut cu 13,1%, chiar dacă în 2016 nu au crescut cu niciun kilometru nici reţeaua de drumuri şi autostrăzi, nici cea de căi ferate. Alte veşti bune se arată în statisticile Băncii Naţionale privind investiţiile străine, care au crescut cu 18%, până la 4 miliarde de euro (un record după anul de „boom” 2008), şi în raportările Ministerului Finanţelor, potrivit cărora investiţiile publice – cheltuielile bugetare de capital – au crescut cu 5,4%.

    Singura veste proastă vine din sectorul construcţiilor, care n-a reuşit să se redreseze nici în 2016. Volumul lucrărilor a scăzut cu 4,8%, chiar dacă prognozele oficiale lansate anterior estimau o creştere de 4,2% în 2016.

    Pentru 2017, Comisia Naţională de Prognoză estimează un potenţial al PIB de doar 4,6% şi o creştere economică de 5,2%, ceea ce ar însemna că şi acest an va fi, ca şi 2016, anul paradoxurilor şi al creşterilor forţate de furia consumului.

  • Comisia Europeană estimează o creştere economică de 4,4% a României în 2017

    „Creşterea reală a PIB este aşteptată să rămână solidă în viitorul apropiat, sprijinită de o relaxare financiară şi de creşterea salariilor. Şomajul a scăzut semnificativ în 2016 şi este aşteptat să rămână stabil la un nivel scăzut. Deficitul general guvernamental este prevăzut să se mărească din cauza tăierilor de taxe şi a creşterii cheltuielor publice”, potrivit raportului CE.

    PIB-ul real este aşteptat să crească cu 4,4% în 2017 şi cu 3,7% în 2018. Creşterea exporturilor este, de asemenea, prognozată să accelereze în condiţiile în care cererea externă se va consolida. Totuşi, în condiţiile creşterii importurilor generate de o cerere internă puternică, deficitul de cont curent este aşteptat să ajungă la 2,9% din PIB în 2017 şi la 3,1% din PIB în 2018.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Băutura care cucereşte lumea. Cererea este uriaşă

    Îţi plac nucile? Atunci acest lichior este pentru tine. Tradiţional din zona Emilia Romagna, undeva la poalele Apeninilor, nocino cucereşte tot mai multe papile datorită complexităţii gustului, scrie Gustarte.ro

    În Evul Mediu, nocino era folosit ca medicament în mănăstiri. În Emilia-Romagna, a luat faţa binecunoscutului limoncello, iar familiile din regiune garantează această reţetă ancestrală, care implică tone de nuci verzi culese cât mai devreme, cândva în apropierea Sf. Ioan Baptistul, pe 24 iunie. Nucile sunt apoi tăiate şi lăsate câteva luni în alcool cu zahăr şi mirodenii.

    Citiţi continuarea pe www.gustarte.ro

  • Traian Băsescu îl dă în judecată pe Igor Dodon. Cererea, depusă la Curtea Supremă de Justiţie

    ”Astăzi am înregistrat o cerere de chemare în judecată la Curtea Supremă de Justiţie, aşa cum prevede legea cetăţeniei din Republica Moldova. Noi considerăm că cetăţenia lui Traian Băsescu a fost retrasă în mod arbitrar şi (decizia-n.r.) este contrară principiilor şi procedurilor prevăzute de legea cetăţeniei şi de Convenţia Europeană cu privire la cetăţenie”, a afirmat avocatul lui Traian Băsescu, Andrei Bivol.

    Cererea de chemare în judecată este introdusă şi se repartizează în termen de 24 de ore completului de judecată, după care în timp de cinci zile de la repartizare ar trebui să fie emisă o decizie pe procedură, potrivit legislaţiei din Republica Moldova, a explicat Andrei Bivol.

    Preşedintele Republicii Moldova are calitatea de pârât în cererea de chemare în judecată înregistrată la Curtea Supremă de Justiţie.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Record în piaţa imobiliară – 412.000 de mp, cererea de închiriere pentru spaţii de birouri în 2016

    Peste 200 de tranzacţii de închirieri de birouri s-au înregistrat în 2016 în Bucureşti, arată cele mai recente date CBRE. Potrivit acestora, anul trecut, cererea de închiriere de spaţii de birouri în Bucureşti a depăşit 400.000 de mp – respectiv 412.000 mp, record pentru piaţă imobiliară locală.
     
    Conform datelor CBRE,  71% din cererea totală de spaţii de birouri a fost pentru închirieri în clădiri de clasa A, în timp ce 69% din cererea totală este reprezentată de cererea netă de spaţii de birouri, excluzând renegocierile.  Zonele care au atras cele mai multe cereri în Bucureşti sunt Zona de Vest – 36%  şi Pipera – 25% din cererea totală. Anul 2016 a înregistrat şi cea mai mare tranzacţie imobiliară, respectiv 47.500 de mp de spaţii de birouri, tranzacţie în care CBRE a reprezentat chiriaşul. 
     
    Conform datelor companiei, CBRE România a avut în 2016  cea mai mare cota de piaţă în Bucureşti, atât pe segmentul reprezentării proprietarilor de clădiri  – cota de 47% , cât şi pe cel al reprezentării chiriaşilor – cota de 34% şi pe total tranzacţii – cota de 38%. Din totalul spaţiilor de birouri tranzacţionate de către CBRE, 47,5% au fost tranzacţii de tipul pre-lease,  30,9% au fost renegocieri, iar 15,9% au reprezentat cererea nouă sau extinderea de spaţii.
     
    “Pentru noi sunt foarte importante aceste cifre, dar mai important este că ele se reflectă pe piaţă muncii. Cererile noi şi extinderile de spaţii de birouri realizate de către CBRE  au adus 1800 de noi locuri de muncă”, subliniază Răzvan Iorgu, Managing Director CBRE România.
     
     
  • 10 lucruri pe care nu ştiai că le poţi cere în avion

    Călătoria cu avionul poate  fi una dintre cele mai plăcute dacă ştii ce să ceri atunci când urci la bord. Există o serie de servicii de care poate beneficia orice călător, de la schimbarea locului şi până la cererea felului doi, dar aceste servicii există numai pentru aceia care le cunosc. Mai mulţi însoţitori de bord, personal au mărturisit pe site-ul reddit ce fel de servicii pot beneficia pasagerii.

    1. Doza întreagă de suc.

    Dacă nu ţi-ai potolit setea, poţi cere oricând întreaga doză de suc. Ţi se va reumple paharul fără ca stewardesele să-ţi arunce priviri ucigaşe.

    2. Felul doi.

    De multe ori companiile care îţi oferă la bord gustări sau mese gratuite, îţi pot oferi şi felul doi de mâncare, mai ales atunci când mulţi pasageri sar peste masă, aşa cum se întamplă de obicei noaptea. Aşa că dacă nu ţi-a ajuns punga de covrigei de la începutul zborului, ai o şansă să primeşti încă o porţie de mâncare.

    3. Îţi poţi schimba locul.

    Dacă prietenul cu care zbori a primit un loc diferit ai opţiunea să rogi însoţitorii de zbor să te ajute să găseşti un loc lângă el. Trebuie doar să îţi faci cunoscută cererea imediat  după îmbarcare.

    4. Şerveţele igienice.

    Dacă te temi de microbi , poţi oricând să ceri însoţitorilor de zbor serveţele igienice pentru a curăţa puţin locul unde vei sta. Mai mult ca sigur le vor avea la îndemână. 

    5. Medicamente şi bandaje.

    Fiecare avion are în stoc medicamentele de bază pentru combaterea durerilor de cap provocate de decolare sau pentru cei care au frică de zbor. De cele mai multe ori poţi cere şi bandaje în caz că ai vreo tăietură minoră.

    Vedeţi ce alte lucruri le puteţi cere în timpul zborului pe www.one.ro

  • 2016, anul diamantelor colorate

    2016 va rămâne în istorie ca un an în care diamantele colorate s-au bucurat de o mare popularitate, judecând după preţurile cu care s-au adjudecat la diverse licitaţii, scrie CNN.

    Sotheby’s a obţinut preţuri record de două până la 31 de milioane de dolari pentru şase diamante colorate, printre care unele roz şi albastre, Christie’s se poate lăuda cu cea mai mare sumă obţinută pentru o piatră preţioasă, diamantul albastru Oppenheimer Blue găsindu‑şi cumpărător pentru suma de 57,5 milioane de dolari, însă unii experţi în domeniu susţin că un an la fel de bun nu se va mai înregistra prea curând.

    Cererea rămâne în continuare mare, din Orientul Mijlociu şi China, şi în special din Statele Unite, conform LJ. West, compania care afirmă că deţine cel mai mare stoc de diamante colorate din lume.

  • Metoda inedită prin care această femeie a decis să se răzbune pe fostul ei soţ. Vezi ce a făcut cu iahtul de 800.000 de dolari al acestuia

    O femeie din Noua Zeelandă a decis să se răzbune pe fostul ei soţ într-un mod cu totul atipic: a scos la licitaţie iahtul de 800.000 de dolari al acestuia, cu un preţ de rezervă de doar 1 dolar. 
    Licitaţia a atras numeroase oferte şi chiar şi o cerere în căsătorie; iar până la jumătatea licitaţiei, s-a ajuns la un prag de 500.000 de dolari. 
     
    Iahtul fostului soţ al lui Campbell are 20 de metri şi şase cabine. Ea a decis să scoată iahtul la licitaţie online pentru a trece mai departe de despărţirea pentru soţul ei. Cumpărase ea însăşi iahtul luxos, construit iniţial pentru marina australiană, drept cadou pentru soţul ei, potrivit Stuff.co.nz. Vasul se numeşte ”Ruah”, cuvânt care se traduce prin ”vânt” sau ”spirit”, în ebraică. 
     
    ”Doamna Campbell”, după cum o citează reprezentanţii publicaţiei Stuff. co.nz,  voia să scape de iaht pentru a începe bine anul 2017. Ea a declarat publicaţiei că este încântată de modul în care a decurs licitaţia până acum. 
    ”Eram mulţumită să primesc 1 dolar pentru iaht. Evident, faptul că s-a ajuns deja la jumătate de milion de dolari este fantastic”, a declarat ea. 
     
    Licitaţia se va închide pe 16 ianuarie. 
  • De ce aceste bilete “gratuite” se vând cu 5000 de dolari

    Cererea foarte mare pentru biletele de participare la ultimul discurs în calitate de preşedinte a lui Barack Obama, care are loc marţi, în Chicago, a determinat câţiva speculanţi să vândă biletele limitate şi gratuite cu până la 5.000 de dolari pe eBay şi Craiglist, conform Daily Mail Online.

    Biletele, care s-au împărţit sâmbătă, au fost oferite pe principiul „primul venit, primul servit”, însă cererea a fost cu mult mai mare decât numărul acestora. Mii de oameni au aşteptat în cozi imense, la temperaturi sub 10 grade Celsius, pentru a pune mâna pe un bilete. Cu toate acestea, mulţi au plecat fără ele, motiv care i-a determinat pe speculanţi să-şi rotunjească veniturile. Aşadar, la o zi de la distriburie, acestea au fost puse la vânzare pe e eBay şi Craiglist pe sume cuprinse între 300 şi 5.000 de dolari.

    Steve Bernes, preşedintle Better Business Bureau din Chicago, a declarat că oamenii ar trebui să se ferească de cei care vând aceste bilete. „Nu poţi şti cine sunt. Nu e ca şi cum ai cumpăra o canapea de pe Craiglist, pe care o poţi vedea. Iar aceste bilete nu pot fi verificate”, a explicat Bernes. De asemenea, i-a atenţionat pe cei care vor participa la discursul preşedintelui să nu posteze fotografii cu biletul pe social media. Escrocii le pot duplica şi vinde, iar proprietarul de drept nu îl mai poate folosi, a mai spus acesta.

    „Nu ştii când mai întâlneşti un eveniment atât de mare şi spectaculos ca acesta, aşa că nu vreau să îl pierd pentru nimic”, spune Umar Ibrahim, un participant în vârstă de 28 de ani, care şi-a luat liber pentru a sta la coadă la bilet.

    Discursul de rămas – bun ţinut în public de Obama urmează o tradiţie implementată de George Washington, care în 1796 s-a adresat pentru ultima oară poporului american în calitate de preşedinte. 

  • De ce aceste bilete “gratuite” se vând cu 5000 de dolari

    Cererea foarte mare pentru biletele de participare la ultimul discurs în calitate de preşedinte a lui Barack Obama, care are loc marţi, în Chicago, a determinat câţiva speculanţi să vândă biletele limitate şi gratuite cu până la 5.000 de dolari pe eBay şi Craiglist, conform Daily Mail Online.

    Biletele, care s-au împărţit sâmbătă, au fost oferite pe principiul „primul venit, primul servit”, însă cererea a fost cu mult mai mare decât numărul acestora. Mii de oameni au aşteptat în cozi imense, la temperaturi sub 10 grade Celsius, pentru a pune mâna pe un bilete. Cu toate acestea, mulţi au plecat fără ele, motiv care i-a determinat pe speculanţi să-şi rotunjească veniturile. Aşadar, la o zi de la distriburie, acestea au fost puse la vânzare pe e eBay şi Craiglist pe sume cuprinse între 300 şi 5.000 de dolari.

    Steve Bernes, preşedintle Better Business Bureau din Chicago, a declarat că oamenii ar trebui să se ferească de cei care vând aceste bilete. „Nu poţi şti cine sunt. Nu e ca şi cum ai cumpăra o canapea de pe Craiglist, pe care o poţi vedea. Iar aceste bilete nu pot fi verificate”, a explicat Bernes. De asemenea, i-a atenţionat pe cei care vor participa la discursul preşedintelui să nu posteze fotografii cu biletul pe social media. Escrocii le pot duplica şi vinde, iar proprietarul de drept nu îl mai poate folosi, a mai spus acesta.

    „Nu ştii când mai întâlneşti un eveniment atât de mare şi spectaculos ca acesta, aşa că nu vreau să îl pierd pentru nimic”, spune Umar Ibrahim, un participant în vârstă de 28 de ani, care şi-a luat liber pentru a sta la coadă la bilet.

    Discursul de rămas – bun ţinut în public de Obama urmează o tradiţie implementată de George Washington, care în 1796 s-a adresat pentru ultima oară poporului american în calitate de preşedinte.