Tag: business

  • Cum a reuşit o femeie din Aiud să construiască o afacere profitabilă din tradiţiile locului acum mai bine de 10 ani, şi cu care se extinde acum în toată ţara

    Undeva în inima Transilvaniei, în Aiud mai exact, un brand se dezvoltă de mai bine de un deceniu, pe rădăcinile sădite de fondatoarea sa, Adriana Duna. Afacerea poartă numele De la Georgia, referire la fiica antreprenoarei, şi este ca o carte de poveşti gastronomice, readuse la lumină din arhivele perioadei în care Aiudul a reprezentat un nucleu important al Transilvaniei, oraşul moştenind un amestec de gusturi şi reţete lăsate de saşi, maghiari şi români.

    Avem o poveste profundă legată de tradiţiile bucătăriei transilvănene, purtăm o ştafetă a gusturilor şi a tehnicilor culinare care s-au transmis de-a lungul generaţiilor. De la mamele şi bunicile noastre, am învăţat secretele şi reţetele tradiţionale, dar ne-am şi adaptat la cerinţele şi gusturile contemporane, perpetuând astfel moştenirea culinară a regiunii”, îşi explică demersul Adriana Duna.

    Absolventă a Facultăţii de Chimie şi Chimie Industrială de la Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca, precum şi a Facultăţii de Inginerie şi Management în Alimentaţie Publică de la U.S.A.M.V. Bucureşti, Adriana Duna a intrat în mediul de afaceri în 1994, pornind cu o sumă de bani împrumutaţi de la un prieten pentru a deschide o firmă. Debutul l-a făcut cu un mic magazin, extinzându-se apoi în domeniul tâmplăriei PVC şi al amenajărilor interioare. După criza care a început în 2008, a făcut o schimbare de macaz şi a fondat De la Georgia, un business în domeniul alimentar, care s-a extins mai târziu şi cu două proiecte în HoReCa – restaurantul La Conac şi spaţiul pentru evenimente La Baltă, ambele în Aiud, judeţul Alba. „Pe partea de producţie alimentară, facem o varietate de produse de băcănie, precum jeleuri cu pectină din fructe, batoane de casă, dulceaţă şi zacuscă transilvăneană.

    Vindem băcăniilor din judeţul Alba şi din ţară, magazinelor Transeuro din Alba, magazinelor AvisCom din Alba şi Hunedoara, magazinelor Home Garden din Cluj, în cofetăria proprie din Aiud, la punctul de lucru din Kaufland Alba Iulia şi online. Căutăm în continuare colaboratori interesaţi de produsele noastre de băcănie.” Şi nu doar atât, pentru că brandurile dezvoltate sub umbrela De la Georgia şi-au găsit locul şi pe rafturile magazinelor Lidl, Profi şi Remarkt. Cea mai vizibilă marcă din grup este Jelicii. Preţurile, potrivit site-ului, pornesc de la 3,49 de lei pentru un baton de casă, urcă la 6,9 lei pentru o pungă cu mix de jeleuri şi ajung la 18,9 lei pentru un borcan de zacuscă.

    „De asemenea, în cadrul laboratorului propriu, producem prăjituri de casă şi torturi, pe care le comecializăm în cofetăria noastră din Aiud, în Kaufland Ampoi din Alba Iulia şi la evenimente, unde suntem prezenţi cu candy bar. La nivel de grup, avem 160 de angajaţi, cu o cifră de afaceri de aproximativ 4 milioane de euro. Oferim şi servicii de catering, pentru diverse companii, şcoli şi alţi parteneri.” Gestionarea unui business vine cu multe provocări, recunoaşte Adriana Duna, iar pe drumul parcurs până acum a acumulat mai multe lecţii.

    Una dintre ele este că angajaţii specializaţi sunt esenţiali pentru creşterea afacerii. „Găsirea şi păstrarea acestor talente pot fi o provocare într-un mediu concurenţial sau în condiţiile unei pieţe a muncii fluctuante. Taxele mari şi o legislaţie în continuă schimbare pot afecta profitabilitatea şi stabilitatea financiară a afacerii noastre. Adaptarea la noile reglementări şi gestionarea corectă a impozitelor devin priorităţi constante”, mărturiseşte ea.    ■

    „Facem o varietate de produse de băcănie, precum jeleuri cu pectină din fructe, batoane de casă, dulceaţă şi zacuscă transilvăneană.“ Adriana Duna

    Brandurile dezvoltate sub umbrela De la Georgia şi-au găsit locul şi pe rafturile magazinelor Lidl, Profi şi Remarkt. Cea mai vizibilă marcă din grup este Jelicii.



    Cinci idei de afaceri de la zero

    Izvorul ideilor de business nu seacă niciodată, iar asta o demonstrează atât noile, cât şi vechile generaţii de antreprenori. Ziarul Financiar a pornit în căutare de idei proaspete de afaceri, într-un proiect susţinut de Banca Transilvania, menit să pună în lumină spiritul antreprenorial al României de astăzi. Găsiţi mai jos o selecţie de businessuri pornite de la zero şi mai multe proiecte similare pe platforma www.zf.ro/afaceri-de-la-zero.

    Rox Specialty Coffee – cafenea de specialitate cu prăjitorie (Baia Mare)

    Fondatori: Delia Avram şi Thomas Danciu

    Investiţii: peste 60.000 de euro

    Prezenţă: Baia Mare


    ONOR Tea – brand de ceaiuri (Bucureşti)

    Fondatoare: Antonia Filip

    Investiţie iniţială: 5.000 de euro

    Prezenţă: online şi în câteva magazine şi cafenele din Bucureşti


    Centrul 9 luni – centru pentru viitorii părinţi (Bucureşti)

    Fondatoare: Andreea Pop

    Investiţii: 45.000 de euro

    Cifră de afaceri în 2023: peste 100.000 de euro

    Prezenţă: Bucureşti


    Miss Green – companie care se ocupă cu închirierea plantelor pentru clădirile de birouri şi pentru diverse evenimente (Bucureşti)

    Fondatoare: Ştefania Pantaia

    Cifră de afaceri estimată în primul an de activitate: 50.000 de euro

    Prezenţă: Bucureşti şi Ploieşti


    Cubetic GHWS – companie care furnizează soluţii IT (Bucureşti)

    Fondator: Alexandru Gherbezeanu

    Cifră de afaceri în 2023: 3 mil. lei (600.000 de euro)

    Prezenţă: naţională



     

    ZF şi Banca Transilvania au lansat PROIECTUL AFACERI DE LA ZERO, o platformă dedicată micilor antreprenori, firmelor care au creat peste 1,7 milioane de locuri de muncă. Fiecare afacere de la zero este o poveste despre ambiţie, curaj şi determinare. Poveştile micilor antreprenori vor fi publicate în ZF şi pe platforma zf.ro/afaceri-de-la-zero.
    În România sunt peste 500.000 de microîntreprinderi şi firme mici, unde lucrează 1,7 milioane de salariaţi, companii cu afaceri anuale de 70-80 mld. euro.

    Intraţi pe platforma www.zf.ro/afaceri-de-la-zero şi descoperiţi universul de companii create de micii antreprenori.

  • Sorin Pâslaru, ZF: 1.000 de firme, 1.000 de poveşti, 1.000 de faţete ale businessului românesc. Fiecare este locomotiva unei direcţii, realizarea unui vis sau pur şi simplu folosirea unei resurse. Ele sunt ţesătura pe care stă toată economia

    Teilor, Confind, Parfumerie Douglas, Fornetti, B.V. McCann-Erickson, Farmec, Myosotis, Publicis, B.Braun Medical, PC Garage, La Lorraine, Brise Grains, Automecanica Mediaş, Premium AEROTEC, Diana SRL, Wienerberger, Simultan, Deloitte Technologies, Gic Nosag Metal, Aerostar, Kober, Boromir, Drim Daniel, Volvo, Peek&Cloppenburg, Miele Tehnica, BebeTei Investments Group, Autonom Services, TTS, Damila, La Cocoş.

    Toate aceste companii sunt dincolo de locul 300 din Top 1.000 de companii din România din punctul de vedere al cifrei de afaceri, top publicat în această săptămână de Ziarul Financiar. De unele aţi auzit, de altele nu. Dar fiecare are o poveste, fiecare este un destin şi fiecare reflectă una dintre faţetele actuale ale businessului local.

    Un diamant cu 1.000 de feţe. Bine, încă nu este un diamant, poate că este o piatră mai puţin preţioasă – cuarţ – cu o perspectivă de a deveni un diamant.

    Teilor – chiar comerţ cu diamante, pe locul 978 în Top 1000 – este povestea unui mic comerciant de bijuterii de pe strada Teilor din Piteşti care a reuşit pur şi simplu să se smulgă din comunitatea de mici patroni de magazine de provincie formată în anii ’90 şi să evolueze – să explodeze de fapt – către cea mai puternică reţea de bijuterii cu capital privat românesc, care a început şi extinderea la nivel internaţional. Afaceri de 275 milioane de lei în 2022, plus 20% faţă de anul anterior. Firmă reprezentativă pentru antreprenorii care au înţeles valoarea brandului şi a experienţei în magazin a clientului şi pentru puterea de viziune a noii generaţii din business.

    Confind – fabricarea de construcţii metalice, o fostă secţie a unei fabrici de echipamente petroliere din judeţul Prahova, fondată şi condusă de un fost inginer şef de secţie care între timp a devenit şi investitor într-un spital axat pe recuperare şi wellness ce foloseşte apele termale din zonă. Altă generaţie, dar aceeaşi foame de a creşte. Plus capacitatea de adaptare la piaţă, la vânzări şi marketing a unui om din producţie. Afaceri de 276 milioane de lei în 2022, plus 50% faţă de anul trecut.

    Parfumerie Douglas (279 mil. lei cifră de afaceri în 2022, plus 32%), Peek&Cloppenburg, (532 mil. lei, plus 22%) şi Volvo (530 mil. lei, plus 28%) sunt bune măsuri pentru aglomeraţia din mall-uri şi foamea de show off a românilor.

    Fornetti, precursorul reţelelor de covrigării care au împânzit Bucureştiul şi care sunt pe cale să devină un brand al oraşului, reuşeşte să obţină în continuare o creştere mare a cifrei de afaceri – plus 37%, până la 293 milioane de lei.

    Dar nu toate pieţele zburdă. Marile firme de publicitate îşi văd bugetele zburând la Google şi Facebook, aşa că afacerile lor stagnează. Astfel, B.V. McCann-Erickson şi Publicis raportează venituri de 295 milioane de lei (plus 1 mil. lei faţă de anul anterior), iar Publicis 311 milioane de lei (în scădere cu 4 mil. lei faţă de anul anterior). Noroc că productivitatea lor măsurată ca cifră de afaceri per angajat este printre cele mai mari din piaţă. McCann raportează doar 145 de angajaţi, pe când Publicis 86, deci o productivitate de peste 3 milioane de lei pe angajat pe an, dublă faţă de media din Top 1.000 de 1,3 milioane de lei pe an.

    Farmec este exemplul reinventării în producţia de cosmetice a unuia dintre puţinii producători locali din acest segment, iar farmaciile Myosotis unul din puţinele lanţuri farma, cu majoritatea unităţilor în Moldova, care încă nu a fost înghiţit de marile reţele. B Braun creşte, este o investiţie germană recentă la Timişoara în perfuzii injectabile. PC Garage însă, unul dintre puţinii mari competitori în retailul online cu eMAG, scade, pentru că piaţa online a avut un recul după pandemie.

    Pâinea şi croissantele congelate produse de La Lorraine cresc în dauna micilor brutării care lipsesc astăzi din România, precum şi comerciantul de cereale din Constanţa, Brise Group, cumpărat recent de chinezi. E război şi atunci Automecanica Mediaş şi Aerostar au afaceri cu peste 50% mai mari, iar Premium AEROTEC Ghimbav creşte pentru că are comenzi din reţeaua Airbus.

    Simultan, Boromir şi Diana, reprezentanţi cu capital privat românesc din sectorul lapte, pâine şi carne, declară venituri în creştere şi extinderi pe pieţe conexe – la nivel naţional, la export şi pe alte segmente, fiind printre puţinele companii care pun valoare peste resursele agricole naturale ale ţării.

    Deloitte Technologies face 444 milioane de lei venituri (plus 48%) cu 1.400 de oameni, plus 400 faţă de anul anterior, din servicii de soft şi tehnologie. Reprezintă plusul adus de IT în România, alături de Bitdefender sau UiPath, cu afaceri de peste 1 miliard de lei.

    Creşterile Wienerberger (cărămizi), Köber (vopsea), Damila (comerţ cu materiale de construcţii) arată că piaţa de construcţii vibrează în continuare, în timp ce Miele (electrocasnice) este exemplul pentru puterea doândită în ultimii 10 ani de industria locală în producţia de aparatură electrocasnică.

    Gic Nosag Metal (455 mil. lei afaceri, plus 26%), firmă care poate nu spune mare lucru multora, este cel mai mare furnizor cu capital privat românesc de piese pentru Dacia de pe platforma de la Piteşti, cu fabrici inclusiv în Maroc şi face parte dintr-un grup cu peste 2.500 de angajaţi.

    Drim Daniel, o firmă de familie aflată la a doua generaţie, distribuie în sudul ţării sucuri, bere şi alimente, a investit deja în mărci proprii şi a fost preluată de un mare retailer polonez. BebeTei este starul comerţului farmaceutic din ultimii ani dar şi a pieţei de puericultură, cu hipermarketuri de profil rivalizând cu conceptele americane, în timp ce Autonom Service e povestea a doi fraţi din Piatra Neamţ care au început cu două maşini de închiriat acum 20 de ani şi acum fac afaceri de 636 mil. lei pe an (plus 61% în 2022).

    TTS este cel mai mare transportator pe Dunăre, a câştigat business puternic de pe urma războiului din Ucraina (656 mil. lei afaceri, plus 65%) iar în 2023 a devenit un star al Bursei ( plus 150% la preţul acţiunii), în timp ce reţeaua de supermarketuri cu capital privat românesc La Cocoş, plecată din Ploieşti, declară afaceri de 714 mil. lei (plus 32%) şi îşi continuă marşul în lupta sa cu multinaţionalele din retail cu capital german şi francez.

    1.000 de firme, 1.000 de poveşti, 1.000 de faţete ale businessului românesc. Fiecare este locomotiva unei direcţii, realizarea unui vis sau pur şi simplu folosirea unei resurse. Ele sunt ţesătura pe care stă toată economia.

     

  • Afaceri de la Zero. Stup Edition. Ionuţ Apetre, întors din străinătate pentru a duce mai departe businessul tatălui său, creează obiecte unicat de mobilă într-un atelier din Câmpina sub brandul Omu Design

    ♦ Timp de 15 ani, Ionuţ Apetre a lucrat în mari fabrici de mobilă din lemn masiv din Italia şi Spania, acolo unde a acumulat o experienţă ce l-a ajutat ulterior în actualul său business.

    Ionuţ Apetre s-a născut şi a crescut într-o familie de tâmplari, o meserie practicată deja de a treia generaţie în familia Apetre din Câmpina, însă el şi-a dorit să plece din micul oraş şi să urmeze această meserie la un alt nivel, în cadrul unor mari companii din străinătate. La 20 de ani, Ionuţ Apetre a decis că nu vrea să ducă mai departe businessul familiei, de realizare a tâmplăriei, şi a plecat pentru a deveni inginer în industria lemnului, lucrând la fabrici de mobilă din Italia şi Spania timp de aproape 15 ani.  În urmă cu câţiva ani, Ionuţ Apetre s-a întors în ţară, la Câmpina, acolo unde a decis să preia businessul familiei şi să îi dea o altă înfăţişare.

    „Microbul de antreprenor rămâne şi asta ştiu să fac. M-am întors acum câţiva ani. Tatăl meu, din păcate, a decedat, iar eu am preluat businessul. Noi funcţionăm sub numele de Omu Design din 2018, dar atelierul de tâmplărie al tatălui meu este din 2019, locaţie pe care am preluat-o eu”, spune Ionuţ Apetre. Afacerea începută de tatăl său se ocupa doar de realizarea uşilor şi ferestrelor din lemn, fiind unul dintre cele mai mari ateliere de tâmplărie de pe Valea Prahovei în anii ’90. Ionuţ Apetre a moştenit doar atelierul şi spiritul antreprenorial de la tatăl său, businessul fiind acum orientat către alt segment de piaţă. Omu Design realizează mobilă la comandă şi piese unicat din lemn masiv. Deşi businessul a fost moştenit din familie, antreprenorul a fost nevoit să investească când a preluat afacerea.

    „A trebuit să retehnologizez cu utilaje noi atelierul pentru că cele existente erau îmbătrânite. Suma investită iniţial nu a fost de ajuns, ceea ce câştig din acest business reinvestesc. Iniţial, am investit circa 30.000 de euro”, spune el. Miruna Diaconu

    Experienţa acumulată în cadrul companiilor din Italia şi Spania l-a ajutat în actualul business, însă antreprenoriatul are particularităţile sale care, uneori, au reprezentat provocări pentru Ionuţ Apetre. Mai mult, piaţa locală de mobilă este diferită faţă de cea din Italia sau Spania, unde consumatorii caută mai multă mobilă din lemn masiv, în timp ce, în România, mobilierul din materiale mai ieftine este la mare căutare.

    Cu toate că atelierul se află în Câmpina, multe dintre comenzile businessului vin din Bucureşti, de la clienţi care înţeleg valoarea unui mobilier realizat din lemn masiv. Jumătate dintre comenzile atelierului vin din partea micilor businessuri, precum restaurante sau pensiuni, iar restul cererilor vin de la persoanele care vor să îşi amenajeze propriile locuinţe.

    „Noi facem amenajări la comandă, nu anumite obiecte, vine cineva si vrea să mobileze toată casa cu lemn. Fiind însă pasionat de lemn şi având multe idei, încercăm să implementăm şi nişte linii de obiecte produse de noi în serii scurte pentru a scoate în evidenţă pasiunea noastră pentru lemn”, explică el.

    În cadrul atelierului lucrează încă patru oameni pe lângă Ionuţ Apetre şi soţia sa. Antreprenorul îşi doreşte să mai angajeze oameni, însă principala sa grijă este că nu găseşte tineri pasionaţi de acest domeniu, care să lucreze cu lemnul.

    „Colegii mei sunt mult mai în vârstă decât mine şi nu e un lucru bun. Sunt meşteri foarte buni, dar nu vine nimic din spate. Pentru a lucra la comandă, trebuie să ai meşteri buni şi noi îi avem. Aş vrea să lucrăm şi produse în serie unde să integrăm şi oameni noi, care neavând experienţa colegilor actuali, să le fie mai uşor să lucreze. Încercăm în permanenţă să găsim oameni”, spune el.

    Veniturile businessului sunt în jurul sumei de 150.000 de euro pe an, însă se află pe o pantă ascendentă, astfel că de la an la an atelierul din Câmpina reuşeşte să îşi crească veniturile.

    Până acum, antreprenorul nu a investit deloc în promovare, clienţii venind prin recomandări, însă îşi propune ca businessul să fie mai vizibil în online pentru a atrage mai mulţi clienţi.

    Antreprenorul îşi mai doreşte să investească şi în modernizarea atelierului, fiind într-o hală veche.

     

    ZF şi Banca Transilvania au lansat proiectul Afaceri de la zero, o platformă dedicată micilor antreprenori, firmelor care au creat peste 1,7 milioane de locuri de muncă. 

    ♦ Fiecare afacere de la zero este o poveste despre ambiţie, curaj şi determinare. Poveştile micilor antreprenori vor fi publicate în ZF şi pe platforma zf.ro/afaceri-de-la-zero.

    ♦ În România sunt peste 500.000 de microîntreprinderi şi firme mici, unde lucrează 1,7 milioane de salariaţi, companii cu afaceri anuale de 70-80 mld. euro.

     

     

  • Paul Maravei, general manager al Cisco România din 2020, a plecat după 25 de ani de la compania americană

    Paul Maravei, general manager al subsidiarei locale a companiei americane Cisco – unul dintre cei mai mari producători globali de echipamente de reţea – a plecat din compania pentru care lucra de 25 de ani.

    „Începând de astăzi mă despart de Cisco – o super companie, o super echipă”, a scris Maravei pe reţeaua de business LinkedIN. Contactat de ZF, Paul Maravei a confirmat plecarea din cadrul Cisco.

    Compania americană nu oferă detalii despre businessul derulat pe piaţa din România, singurele date disponibile fiind cele de la Ministerul Finanţelor pentru compania Cisco Systems România. Firma menţionată a raportat pentru 2022 afaceri de 81,2 mil. lei, mai mari cu 18%, un profit net de 4,2 mil. lei şi un număr mediu de 46 de angajaţi.

  • Hong Kong-ul se aproprie tot mai mult de China. Regiunea adoptă o nouă lege a securităţii naţionale care prevede pedeapsa închisorii pe viaţă pentru trădare: „Un moment istoric pentru Hong Kong”

    Memrbii legislativului din Hong Kong au adoptat marţi în unanimitate o nouă lege a securităţii naţionale la mai puţin de două saptămâni de la depunerea acesteia, scrie Reuters.

    Noul proiect prevede predepse mai mari pentru trădare, sabotaj, spionaj sau furtul de secrete de stat, aceastea variind de la câţiva ani la închisoare pe viaţă.

    John Lee, liderul Hong Kong-ului, a explicat că adoptarea legii reprezintă „un moment istoric pentru Hong Kong” şi că aceasta va intra în vigoare pe 23 martie.

    Statele Unite au sancţionat deja Hong Kong-ul şi pe John Lee de la momentul adoptării vechi legi impuse de China ca urmare a protestelor din 2020.

    Autorităţile americane arată că noile măsuri vor reduce libertăţile şi vor folosite „pentru a elimina dizidenţa prin frică şi arestări”.

    „Un concept al securităţii naţionale în continuă expansiune va face ca zona să fie mai puţin sigură pentru cetăţenii şi companiile americane, dar şi pentru cetăţenii din Hong Kong care vor să îşi exercite drepturile fundamentale”, conform unei declaraţii a U.S. Congressional-Executive Commission on China.

  • Ce spune francizatul local al The Body Shop despre operaţiunile din România ale brandului, după ce compania-mamă şi-a cerut insolvenţa?

    Francizatul local al retailerului de produse cosmetice şi de îngrijire The Body Shop, firma IQ Verde SRL, anunţă că mizează în continuare pe expansiune în România, iar asta în condiţiile în care, recent, compania-mamă din Marea Britanie şi-a cerut insolvenţa. Această decizie a făcut ca şi în SUA şi Canada să urmeze mutări similare. În România însă, oficialii francizatului spun că businessul creşte.

    Astfel, în luna aprilie va fi deschisă cea de-a treia unitate, în centrul comercial Palas Iaşi, urmând alte inaugurări până la finalul anului. Compania are momentan magazine în mallurile AFI Cotroceni şi ParkLake Mall din Bucureşti.

    “În pofida reorganizărilor la nivel european, operaţiunile francizei din Romania – două magazine în AFI Cotroceni şi ParkLake Mall, plus operaţiunile e-commerce – sunt în creştere constantă, pe măsură ce brandul îşi consolidează şi restabileşte poziţia în piaţa de retail a cosmeticelor”, spun reprezentanţii IQ Verde SRL.

    În vara anului trecut, ZF scria că brandul de cosmetice The Body Shop, unul dintre cei mai vechi actori din industria locală de profil, revine în piaţă cu un magazin în AFI Cotroceni, după ce reţeaua existentă anterior a fost închisă integral. Revenirea s-a realizat sub un nou francizat – compania IQ Verde.

    “The Body Shop este un brand puternic şi relevant, cu o moştenire şi istorie uriaşe pentru Romania şi vedem un potenţial extraordinar în creşterea brandului pe piaţa locală”, spune Lefteris Koklas, general manager IQ Verde, companie care se ocupă de dezvoltarea mărcii şi pe piaţa din Slovenia.

    IQ Verde este parte a Cosmos Group, pe site-ul căruia apare informaţia că administrează mai multe platforme online aferente unor businessuri precum spălătoriile Ocean Clean. Un alt business este IQBox Romania, activ în piaţa de telefoane mobile şi accesorii, cu afacerii de 20 mil. lei în 2022, ultimul an pentru care există date publice, la jumătate faţă de anul anterior. Potrivit platformei listafirme.ro, firma IQ Verde e deţinută 100% de IQBox Romania, care are în spate acţionari greci şi ciprioţi.

    Până în 2023, franciza mărcii era deţinută de o companie din Grecia, care opera businessul prin firma Gingko România. Aceasta din urmă era controlată în proporţie de 91% de Synetos Nikolaos. Lanţul de magazine de produse cosmetice The Body Shop a fost prezent pe piaţa locală aproximativ 25 ani, însă dintotdeauna a avut o expansiune prudentă, în cel mai bun moment fiind operaţionale 8-9 unităţi offline şi una online.

    Acum, businessul a fost preluat de un alt francizat.

    Recent, au apărut informaţii privind insolvenţa companiei-mamă, deţinută de fondul de private equity Aurelius Group, care a cumpărat businessul de la Natura din Brazilia, care are Avon.

    “În vreme ce unele operaţiuni din vestul Europei sunt în restructurare, acest fapt nu afectează activitatea din România. De la preluarea de anul trecut, noul proprietar Aurelius Group încearcă să reorganizeze modelul de business în câteva ţări cheie din Europa, dar acest lucru nu afectează francizele internaţionale precum Romania şi Slovenia”, spun reprezentanţii francizatului din România al brandului fondat în 1976 în Anglia.

     

  • Povestea unei familii din Sibiu care vine cu produse originale după ce a decis să se diferenţieze de tot ce a văzut la concurenţă

    În Sibiu, în urmă cu aproape un deceniu, în 2015 mai exact, familia Kiss începea să le vândă pasionaţilor de artizanat obiecte speciale de oferit cadou, pe care nu le mai văzuseră pe la târgurile din oraş. Au căutat ani la rând să-şi diversifice gama produselor pe care le expuneau în centrul oraşului, iar odată cu instalarea pandemiei, în 2020, au făcut o schimbare de traiectorie şi au continuat să vândă, dar numai prin magazinul virtual.

    În 2015, participând la câteva licitaţii organizate de SPADPP (Serviciul Public de Administrare a Domeniului Public şi Privat – n. red.) Sibiu, am reuşit să câştigăm câteva căsuţe pe Aleea Grădinii Zoologice din Sibiu şi câteva standuri în Piaţa Mică şi pe Papiu Ilarian din acelaşi oraş, începând astfel comerţul stradal”, povesteşte Cristian Dan Kiss, unul dintre antreprenorii de la Aida Art, unde o are alături pe Nicoleta Aida Kiss. În 2018, cumpărau primul laser chinezesc, pentru a produce anumite produse pe care nu le mai văzuseră în piaţă, în condiţiile în care majoritatea comercianţilor se aprovizionau din acelaşi loc, astfel că oferta era mai degrabă uniformă, şi nu variată. Ce îşi dorea familia Kiss era să se distingă de concurenţă.

    Un an mai târziu, mai făceau o achiziţie: un laser profesional şi o imprimantă UV, pentru a aduce culoare produselor, pentru a le da un nou vibe. A fost un succes. „Anul 2020 a venit cu o perioadă foarte grea şi de aici am decis să vindem online. Aşa a luat naştere proiectul nostru Aida Art.” Totul a prins contur ca o afacere de familie, în care pasiunea pentru cadouri aparte s-a extins de la insigne până la puzzle-uri din lemn, căni personalizate sau tricouri.

    „Toate produsele sunt create şi personalizate în atelierul nostru din Sibiu. Vindem online pentru clienţi atât pentru persoane fizice, cât şi persoane juridice.“ – Cristian Dan Kiss, cofondator Aida Art

    Peste 100.000 de euro au fost investiţi în ultimii trei ani în această afacere. „În anul 2023 am avut o cifră de afaceri de 350.000 de lei şi un număr de trei angajaţi. Anul acesta ne dorim să trecem de 10.000 de produse personalizabile în magazinul nostru www.aidaart.ro, să investim în marketing. Avem ca target dublarea cifrei de afaceri”, mai spune Cristian Dan Kiss. Pe site-ul Aida Art ajung clienţi din toate categoriile de vârstă din România, pentru că, în definitiv, cui îi prisoseşte un cadou special – pentru el sau pentru altcineva? Oricine are nevoie de un cadou personalizat rapid, de calitate intră pe site şi face o alegere. Şi pe partea de B2B (business to business, adică parteneriate cu alte companii), familia Kiss a avut câteva proiecte interesante.

    „Toate produsele sunt create şi personalizate în atelierul nostru din Sibiu. Vindem online pentru clienţi atât pentru persoane fizice, cât şi persoane juridice.” Fiind produse autentice, create de la zero, nu doar personalizate prin etichete, cadourile de la Aida Art au şi preţuri corespunzătoare, dar competitive. De pildă, preţul unei căni personalizate porneşte de la 20 de lei, cel al unei insigne – de la 10 lei, iar o agendă pleacă de la 15 lei.

    „Momentan, cea mai mare provocare este marketingul. Suntem în faza de dezvoltare a audienţei online. Suntem o echipă tânără, avem experienţă în toate ariile legate de comerţ, avem idei şi ştim cum să le punem în practică”, spune cu încredere fondatorul Aida Art.   

    Peste 100.000 de euro au fost investiţi în ultimii trei ani în această afacere.



    Cinci idei de afaceri de la zero

    Izvorul ideilor de business nu seacă niciodată, iar asta o demonstrează atât noile, cât şi vechile generaţii de antreprenori. Ziarul Financiar a pornit în căutare de idei proaspete de afaceri, într-un proiect susţinut de Banca Transilvania, menit să pună în lumină spiritul antreprenorial al României de astăzi. Găsiţi mai jos o selecţie de businessuri pornite de la zero şi mai multe proiecte similare pe platforma www.zf.ro/afaceri-de-la-zero.

     

    Dido Handmade – atelier de obiecte artizanale (Bucureşti)

    Fondatoare: Alexandra Vasile

    Investiţie iniţială: 5.000 de euro

    Prezenţă: online


    Kloth Invest – firmă de consultanţă pentru IMM-urile din România care vor să acceseze fonduri nerambursabile (Bucureşti)

    Fondator: Teodor Ivaşcu

    Cifră de afaceri în 2023: 28.000 de euro

    Prezenţă: Bucureşti şi Slobozia


    Studio Clasic Barbershop – barbershop (Bucureşti)

    Fondator: Lucian Cărare

    Investiţie iniţială: 3.700 de euro

    Cifră de afaceri: 110.000 de euro

    Prezenţă: Bucureşti


    ShowUp – companie care creează momente artistice pentru evenimente

    Fondatori: Florin Neby şi Alexandru Andrieş (Bucureşti)

    Investiţie iniţială: 10.000 de euro

    Cifră de afaceri în 2023: aproape 100.000 de euro

    Prezenţă: naţională şi internaţională


    Natura prin ac şi aţă – atelier de obiecte de decor (Iaşi)

    Fondatoare: Ana-Maria Pochişcan

    Investiţie iniţială: 2.500 de euro

    Prezenţă: online



    ZF şi Banca Transilvania au lansat PROIECTUL AFACERI DE LA ZERO, o platformă dedicată micilor antreprenori, firmelor care au creat peste 1,7 milioane de locuri de muncă. Fiecare afacere de la zero este o poveste despre ambiţie, curaj şi determinare. Poveştile micilor antreprenori vor fi publicate în ZF şi pe platforma zf.ro/afaceri-de-la-zero.
    În România sunt peste 500.000 de microîntreprinderi şi firme mici, unde lucrează 1,7 milioane de salariaţi, companii cu afaceri anuale de 70-80 mld. euro.

    Intraţi pe platforma www.zf.ro/afaceri-de-la-zero şi descoperiţi universul de companii create de micii antreprenori.

  • Iniţiative de la afaceri mici pentru o lume mare. Cum pun umărul la o societate mai bună antreprenorii care au fondat businessuri mici prin implicarea în comunitate?

    În business, cel mai adesea totul se măsoară în cifre, în bani şi performanţe, iar percepţia este că, atunci când vine vorba de încasări, antreprenorii sunt gata să taie în carne vie ca să câştige. Dar lucrurile nu stau chiar aşa. Mai ales în rândul micilor afaceri, pornite de la zero, există acei fondatori de branduri care aruncă o privire şi la lumea din jur şi care încearcă, prin iniţiativele lor, să o facă mai bună, aşa cum pot şi cum ştiu ei.

     

    Unii se preocupă de modul în care cresc şi se dezvoltă copiii – ai lor sau ai altora. Alţii îşi dau interesul să ocrotească natura de care mulţi spun că au grijă, dar puţini o fac cu adevărat. Mai sunt şi aceia care vor să-i ajute pe cei născuţi sub o stea poate ceva mai puţin norocoasă, dar şi aceia care nu vor să lase tradiţia să piară în tăvălugul timpului. De la toţi aceştia – dar sigur şi de la mulţi alţii – pleacă iniţiative care arată, o dată în plus, că businessul nu e chiar totdeauna despre bani şi rezultate cu plus. Uneori, e şi despre oameni.

     

    1. Altfel de entertainment

    Ştefana Mireţ a început să predea cursuri de bune maniere încă de când era studentă şi a ajuns, cu proiectul Manieres, o şcoală de bune maniere, la mii de copii din ţară, reuşind să creeze o echipă de zece traineri alături de care merge în şcolile de stat şi în cele private pentru a susţine cursuri de bune maniere. Dincolo de spiritul ei antreprenorial, Ştefana merge mai departe cu iniţiativa ei şi vrea să îmbunătăţească abilităţile sociale ale copiilor printr-o idee inedită, care implică şi jucătorii din HoReCa. „Dăm startul concursului #SocialSkills4Kids şi premiem cele mai bune jocuri pentru copii şi părinţi de printat pe hârtiile de la restaurant. De ce? Masa reprezintă un moment grozav să te conectezi cu cei dragi şi ne doare când vedem copiii lăsaţi pe telefoane înainte să vină mâncarea. Comportamentul copilului se va schimba rezolvând împreună cu cei de la masă provocările şi jocurile de pe foaie deoarece vor beneficia de acele minute frumoase, petrecute împreună care sunt esenţiale”, a scris Ştefana Mireţ într-o postare pe pagina de Facebook Manieres. Cu ideile de jocuri, ea vrea să meargă la diferite restaurante şi să le propună să le printeze, încurajând astfel o modalitate de petrecere a timpul liber până vine mâncarea. Iniţiativa Ştefanei Mireţ vine după ce ea remarcat că se văd diferenţe mari între copiii care au acces şi cei care nu au acces la televizor şi telefon şi între nivelurile lor de creativitate. Iar tehnologia, oricât de benefică ar fi, are nevoie uneori de un substitut precum jocul.

    Cu ideile de jocuri, Ştefana Mireţ de la Manieres vrea să meargă la diferite restaurante şi să le propună să le printeze, încurajând astfel o modalitate de petrecere a timpul liber până vine mâncarea.

     

    2. Postura care formează oameni mari

    Tot pentru o schimbare de paradigmă, şi Raluca Chişu, fondatoarea centrului de terapie pentru copii KinetoBebe, a început în decembrie 2023 un program de prevenire a atitudinilor posturale incorecte, care are ca scop informarea elevilor cu vârste între 6 şi 11 ani cu privire la importanţa adoptării unei posturi corecte în toate activităţile lor cotidiene. Kinetoterapeuţii pediatri ai centrului merg în şcoli şi ţin workshopuri interactive cu copiii despre postură, sport şi utilizarea corectă a dispozitivelor electronice. Ideea a venit de la o constatare nefericită: numărul copiilor care acuză probleme de spate este în creştere, ei ajungând să se prezinte în centrele de recuperare cu probleme ale coloanei vertebrale. Mulţi dintre părinţi pun problemele celor mici pe seama greutăţii ghiozdanului sau a folosirii telefonului, a tabletei sau a laptopului. De fapt, crede Raluca Chişu, nu dispozitivele sunt principalele vinovate pentru durerile de spate ale copiilor, ci lipsa de interes şi informare cu privire la cum pot fi folosite acestea în mod corect, precum şi lipsa activităţii fizice în rândul copiilor. „Recapitulăm cu copiii toate poziţiile pe care ei ar trebui să le ştie deja la nivel de vârstă şcolară: poziţia în bancă, poziţia la scris, în faţa calculatorului, cu telefonul în mână. Toate aceste poziţii sunt explicate şi cadrele didactice insistă asupra lor în timpul orelor, copiii le ştiu”, explica recent Raluca Chişu. Problema intervine atunci când părinţii nu sunt suficient de bine informaţi cu privire la postura corectă a copiilor, este ea de părere. O postură corectă trebuie încurajată atât la şcoală, de profesori, cât şi acasă, de părinţi. Mai departe, postura corectă se menţine odată ce a intrat în obişnuinţă, dacă este menţinută şi acasă şi la şcoală, crede fondatoarea KinetoBebe. De la începutul programului, din decembrie 2023, kinetoterapeuţii centrului au ajuns la circa 2.000 de copii din mai multe şcoli din Bucureşti. Antreprenoarea are în plan să ajungă la 10.000 de copii până la finalul anului şi să realizeze în luna decembrie o statistică la nivel de Bucureşti asupra comportamentului copiilor.

    Postura corectă trebuie încurajată atât la şcoală, de profesori, cât şi acasă, de părinţi, crede Raluca Chişu de la KinetoBebe.

     

    3. Proiectul care Învie Tradiţia

    Proiectul Învie Tradiţia s-a desprins în urmă cu şapte ani dintr-o agenţie de comunicare şi marketing. A început de fapt ca un proiect de CSR pentru sprijinirea zonei de meşteşug şi artă populară, dar a devenit, uşor-uşor, o afacere în sine, de care este astăzi responsabilă o echipă de antreprenori care nu se limitează doar la a face business. „Putem spune că acest proiect este un real ajutor pentru zona de meşteşug şi arts and crafts româneşti. Înregistrăm venituri mai mari de la an la an, aduse pentru meşterii populari, precum şi lărgirea comunităţilor de meşteri populari pe care îi sprijinim, prin adăugarea de noi meşteri populari în angrenaj de la an la an. Venituri mai mari înseamnă, pentru meşteri şi pentru generaţiile noi de artişti populari, o motivaţie ca să lucreze şi să continue arta pe care au moştenit-o din generaţie în generaţie, pentru că aceşti oameni îşi întreţin familiile şi modul de viaţă din arta pe care o practică”, spune Cosmin Cucoş, unul dintre acţionarii Învie Tradiţia. Magazinul online reuneşte obiecte fabricate în România, excepţie făcând doar două-trei produse realizate de meşteri din afara ţării. În total, câteva zeci de producători locali sunt listaţi pe platformă, prin intermediul a peste 2.000 de produse – obiecte tradiţionale româneşti din lut şi ceramică, sculptură în lemn, ţesături, port tradiţional, obiecte de decor, pielărie. Proiectul ajută şi prin aducerea în piaţă a unor obiecte unice de artă populară, prin accesul foarte uşor, printr-o platformă online, la obiecte care, de cele mai multe ori, pot fi găsite izolat la târguri populare sau poate doar în atelierele meşterilor. Anul trecut, Învie Tradiţia a generat o cifră de afaceri de aproximativ 150.000 de euro pentru meşterii populari, obiectele vândute în străinătate fiind o mână de ajutor dată creşterii brandului de ţară. „Ne propunem să aducem noi meşteşugari în platformă, să creştem veniturile aduse comunităţilor de meşteri, să creştem gradul de utilizare şi de importanţă aduse acestei zone de meşteşug autentic”, mai spune Cosmin Cucoş.

    Proiectul Învie Tradiţia ajută prin accesul foarte uşor, printr-o platformă online, la obiecte care, de cele mai multe ori, pot fi găsite izolat la târguri populare sau poate doar în atelierele meşterilor.

     

    4. Un obiect personalizat pentru un arbore

    Proiectul Transylmagica, lansat de Kosa Istvan sub forma unui atelier din Miercurea Ciuc unde iau naştere suveniruri şi alte obiecte personalizate, pune umărul şi la ocrotirea naturii printr-o iniţiativă care continuă să existe şi la câţiva ani de la începerea businessului. Astfel, după vânzarea fiecărui produs, echipa Transymagica plantează un puiet de arbore în cadrul unor proiecte de restaurare ecologică. „Din 2020, anul în care am început vânzarea primelor produse şi plantarea primilor arbori, am plantat în jur de 58.000 de puieţi de arbori în cadrul proiectelor noastre de reconstrucţie ecologică bazată pe plantări de arbori. În ultimii doi ani, am plantat mai mult pentru clienţi corporate şi marea majoritate a puieţilor plantaţi nu aveau un obiect ataşat”, spune Kosa Istvan. La jumătatea lunii februarie, el şi colegii lui se pregăteau pentru plantările de primăvară, căutând noi modalităţi pentru a avea un impact pozitiv, prin creşterea numărului de arbori plantaţi, şi pentru a reuşi să comunice cu cât mai multe persoane despre importanţa arborilor ca specii-cheie în ecosistemele terestre. Sub brandul Transylmagica se găsesc atât suveniruri, cât şi sacoşe textile şi diferite tipuri de căni. O parte din produsele sunt fabricate în atelierul propriu, altele parţial în colaborare cu fabrici autohtone. Scopul rămâne accentuarea ideii că de la Transylmagica se cumpără experienţa de a planta un arbore, iar aceasta este tot atât de importantă sau chiar mai importantă decât produsul în sine.

    La jumătatea lunii februarie, Kosa Istvan şi colegii lui de la Transylmagica se pregăteau pentru plantările de primăvară.

     

    5. Pentru starea de zen

    Pe Ramona Sima, o pasiune descoperită pentru yoga a dus-o la înfiinţarea unei afaceri, care, mai departe, îşi continuă misiunea de a atinge starea de zen în rândul unei comunităţi cât mai extinse. Suav, proiectul de la care a început totul, este primul brand românesc de îmbrăcăminte pentru yoga. „Am ajuns la cursul de instructor de yoga fiindcă am vrut să îmi aprofundez cunoştinţele despre yoga în rolul meu de cofondator al Suav. Din prima zi la curs, a încolţit dorinţa de a preda yoga – lucru la care nu mă gândisem înainte. Imediat după terminarea cursului, am început să predau online unei echipe dintr-o industrie creativă. Şi tot atunci m-am gândit la pasul următor – acela de a integra yoga cu mindfulness şi de a oferi aceste practici atât persoanelor fizice (în lipsa unui termen mai bun), cât şi echipelor din companii. Aşa că am continuat să studiez şi am obţinut certtificarea de NeuroMindfulness senior practitioner”, povesteşte Ramona Sima.

    Aşa a apărut Zen-ish, modul ei de a integra tot ce ştie despre drumul spre a fi mai bine, în care porneşte de la yoga şi integrează tehnici de mindfulness, informaţii despre corp, minte şi spirit bazate pe (neuro)ştiinţă într-un fel în care să fie uşor de înţeles şi practicat, atât în cadrul practicii, cât şi în viaţa de zi cu zi. Ghidează practicanţii să înveţe să-şi asculte corpul şi inima (emoţiile), să afle astfel ce e bun pentru ei şi să facă alegeri de viaţă bune pentru sine. „Practicanţii de Zen-ish au remarcat impactul atât la nivel fizic – postură mai bună, mai puţine dureri, tonifiere, energie, vitalitate – dar, mai ales, la nivel psihic şi emoţional: stres redus, optimism, rezilienţă, o viziune pozitivă asupra vieţii. Uneori, clasele Zen-ish sunt primul pas către schimbări mai mari în stilul de viaţă, precum şi către alte practici şi terapii care să-i ajute să fie bine.” Ramona Sima s-a implicat, de asemenea, în diverse iniţiative, cum ar fi construirea comunităţii practicanţilor de yoga din jurul magazinelor Ototo sau construirea unei comunităţi de practică yoga la Brăneşti, satul de lângă Bucureşti în care locuieşte. „Pentru că îmi place să citesc şi cred în puterea lecturii, am organizat în toamna anului trecut un eveniment local, tot la Brăneşti, împreună cu Biblioteca de la Casa Corpului Didactic Ilfov, cu Liceul Silvic «Theodor Pietraru» şi Primăria Brăneşti, «BiblYOteca de afară», în care am invitat comunitatea să experimenteze bucuria cititului şi a practicii yoga în aer liber (împreună sau separat) în minunatul parc dendrologic al Liceului Silvic.” Recent, a lansat un alt proiect legat de lectură, Silent Book Club Bucureşti, parte din reţeaua Silent Book Club – un proiect care oferă iubitorilor de lectură ocazia de a se întâlni cu cei asemenea lor, de a povesti despre pasiunea lor şi de a face loc pentru citit în programul lor super aglomerat. Cea mai importantă iniţiativă este grupul de Facebook „Pentru ce eşti recunoscător azi?”, un grup de practică a recunoştinţei, care funcţionează ca un grup de suport şi de inspiraţie. „Anul acesta, planul este să creez programe pe diverse teme «hot», cum ar fi reducerea stresului, creşterea rezilienţei, focus, în care să explic mecanismele din spate şi apoi să ofer exerciţii şi tehnici uşor de practicat şi de integrat în viaţa de zi cu zi. Un alt plan de voluntariat este să lucrez cu adolescenţi, cărora ştiu că le-ar fi de folos tehnici de reducere a stresului, de creştere a capacităţii de concentrare, de gestionare a emoţiilor, mai ales la teste şi examene. Încă explorez modalitatea prin care să fac asta”, spune Ramona Sima, ale cărei idei şi iniţiative pare că nu contenesc niciodată.

    Ramona Sima s-a implicat în diverse iniţiative, cum ar fi construirea comunităţii practicanţilor de yoga din jurul magazinelor Ototo sau construirea unei comunităţi de practică yoga la Brăneşti, satul de lângă Bucureşti în care locuieşte.


    6. Producţie de cosmetice cu impact social

    Povestea Ophori începe de la un ONG din Braşov, care oferă servicii de terapie pentru tineri, adulţi şi copii cu probleme mintale. Trei voluntari şi un terapeut care au activat într-un astfel de mediu au organizat un atelier de produse cosmetice lucrate manual de către persoane cu dizabilităţi mintale. După doi ani de funcţionare şi în urma unui proiect de finanţare europeană, cu sprijinul unei fundaţii din Iaşi şi a proiectului Acceleratorul de Întreprinderi Sociale, micul atelier s-a transformat într-o afacere de sine stătătoare, ce angajează persoane din grupuri vulnerabile. „Dacă în 2021 eram cinci angajaţi, la final de 2023 am fost unsprezece, ceea ce ne-a poziţionat în top 20 unităţi protejate din România după numărul de angajaţi. Dintre aceste persoane, opt sunt cu dizabilităţi accentuate şi grave, din categoria persoanelor greu ocupabile în mediul profesional, care nu ar fi angajaţi în locuri de muncă tipice”, explică Bogdan Dimciu, administratorul Ophori Cosmetics. Impactul proiectului se măsoară atât prin creşterea stimei de sine a persoanelor angajate, cât şi prin creşterea veniturilor, cu care pot întreţine şi alţi membri ai familiei, şi prin transformarea ideii de asistat social în contribuitor la bunăstarea comunităţii. „Am avut de curând o vizită a unui ONG local în care copii cu tulburări mintale au participat la activităţi la Ophori şi am aflat că părinţii lor erau foarte bucuroşi că există firme precum noi, pentru că se gândeau să plece de ţară în căutarea unui viitor pentru cei mici.” Din punctul de vedere al încasărilor, în 2023, Ophori a generat aproximativ 600.000 de lei cifră de afaceri, de două ori mai mult faţă de 2022. Având în vedere faptul că este o întreprindere socială de inserţie al cărui rol este integrarea persoanelor cu dizabilităţi, venit mai mare înseamnă impact social mai mare. Portofoliul a ajuns să numere aproximativ treizeci de produse, faţă de doar şase sau şapte la început, iar anul Ophori a vândut peste 20.000 de produse, fabricate în cele două laboratoare, întreprinderea deschizând şi primul magazin social într-un mall din România, în Braşov. „Pentru viitor ne propunem creşterea numărului de clienţi. Consider că avem produse variate şi acoperim multe cereri, de la produse de curăţenie la produse de îngrijire. Din acest motiv, ne vom opri cu dezvoltarea de produse noi şi ne vom concentra asupra desfacerii. Creşterea numărului de clienţi va duce la creşterea impactului social, ce se va cuantifica în mai mulţi angajaţi fericiţi”, mai spune Bogdan Dimciu.

     

    7. Lupta pentru supravieţuirea covorului românesc

    Încă de la lansare, în urmă cu cinci ani, proiectul Made with love Romania a pornit nu doar ca business prin care vechile covoare româneşti revin la viaţă, ci şi ca o mişcare de conştientizare şi repoziţionare a unui meşteşug tradiţional pe cale de dispariţie. Iniţiativa îi aparţine Alinei Mitrică, a cărei inspiraţie a venit din tradiţiile propriei familii. „Prin încadrarea covoarelor tradiţionale în decorurile actuale, obişnuite, şi nu doar în casele ţărăneşti sau în decoruri de tip muzeu sau revistă, am încercat să oferim o nouă perspectivă şi cât mai multe idei pentru includerea acestor minunate elemente de artă tradiţională în decorul contemporan. În felul acesta, încurajând cât mai mulţi oameni să le includă în casele lor, putem stimula comunităţile de meşteşugari şi puţinii păstrători ai tradiţiei să continue, în armonie cu prezentul”, spune Alina Mitrică. Într-o călătorie în Franţa, ea a văzut în câteva magazine de decoraţiuni mai multe chilimuri (covoare turceşti) lucrate manual şi s-a gândit că şi covoarele româneşti ar merita să-şi găsească locul în astfel de locuri şi să fie promovate. Treptat, a început să adune covoare de la familii din Oltenia în care s-a ţesut mult, dar şi dintr-un atelier din Maramureş. În continuare, cel mai des, covoarele promovate de Made with love Romania sunt vândute în afara ţării, atât către românii care locuiesc în diaspora, cât şi către străinii iubitori ai obiectelor autentice, lucrate manual. În ultimii doi-trei ani, se observă totuşi o deschidere mai mare şi în piaţa din România. „Perseverăm, iar printre micile victorii se numără şi prezenţa în proiecte de design de birouri în Bucureşti şi Londra. Cu această ocazie, oameni din peste douăzeci de ţări au decis să ne aibă în casele lor şi revin cu comenzi şi ne recomandă. Toate acestea ne încurajează să continuăm drumul tradiţionalului în modern”, adaugă Alina Mitrică.   

    Încă de la lansare, în urmă cu cinci ani, proiectul Made with love Romania a pornit nu doar ca business prin care vechile covoare româneşti revin la viaţă, ci şi ca o mişcare de conştientizare şi repoziţionare a unui meşteşug tradiţional pe cale de dispariţie.

  • Cine sunt bogaţii României, cu averi fabuloase, de care mulţi dintre oamenii din ţara noastră nici nu au auzit. Unii sunt atât de discreţi încât nici poze cu ei nu există

    Au construit unele dintre celE mai mari companii româneşti. Au dezvoltat adevărate „imperii”, al căror business ajunge până la miliarde de euro anual. Au vândut afaceri pentru care au încasat zeci sau chiar sute de milioane de euro. Investesc în continuare în real-estate, agricultură, producţie sau retail. Fac banii să se mişte şi astfel ţin economia în priză. Şi totuşi, mulţi dintre ei sunt necunoscuţi publicului larg. Sunt printre cei mai discreţi oameni de afaceri locali.

    Unii au lăsat dintotdeauna ca munca lor să vorbească pentru ei. Alţii au ales să se retragă treptat din prim-plan, deşi continuă să facă jocurile în culise. Există însă şi cei care au dus discreţia la rang de artă. Astfel, nu doar numele lor, ci şi businessurile pe care le-au construit cărămidă cu cărămidă în capitalism sunt ţinute departe de ochii curioşilor. Nu de puţine ori, nu există nici măcar o imagine cu aceşti antreprenori care se pot plimba agale, nestingheriţi, pe Calea Victoriei, spre exemplu, îmbrăcaţi în haine ale unor branduri de lux „tăcut” (quiet luxury – trad.), care costă mii de euro, dar care nu „strigă” numele niciunui brand. Şi nimeni nu ar şti cine sunt ei.

    Şi totuşi, cine sunt cei mai discreţi oameni de afaceri locali?

    1. Zoltan Teszari,  Telecom – Digi/ RCS&RDS

    Istoric:
    A intrat în afaceri cu o tonetă de îngheţată în Oradea, oraşul în care s-a născut, după care, la începutul anilor ’90, a intuit potenţialul uriaş al serviciilor de televiziune. A urmat construcţia treptată, prin achiziţii şi dezvoltare organică, a unui imperiu în telecom, care este prezent acum şi în alte ţări din Europa. Deşi despre afacerea pe care a creat-o – Digi – există informaţii şi date financiare, dar nu numai, despre fondatorul ei, antreprenorul Zoltan Teszari, detaliile sunt (prea) puţine.

    2. Alin Niculae, Energie – Oscar Downstream, Real estate

    Istoric:
    Alin Niculae a dezvoltat de la zero cea mai mare companie petrolieră din România care nu face parte dintr-un grup internaţional. Afacerea Oscar Downstream a apărut pe piaţă la începutul anilor 2000, fiind înfiinţată de antreprenorul care văzuse potenţial în vânzările en-gros de carburanţi pentru companii. Apoi, odată ce afacerea a crescut, el a început să parieze şi pe imobiliare, fiind astăzi unul dintre cei mai importanţi investitori din real-estate din Bucureşti. 

    3. Sacha Dragic, Pariuri – Superbet, Fonduri de investiţii, Logistică

    Istoric:
    Sacha Dragic este fondator şi executive chairman al Superbet Group, activ pe piaţa de pariuri sportive şi gaming de mai bine de 15 ani. Deşi businessul a fost fondat şi dezvoltat iniţial local, în urmă cu 4-5 ani a început expansiunea internaţională. Acum, grupul are operaţiuni pe mai bine de zece pieţe şi vizează o extindere globală, în contextul în care antreprenorul a atras în acţionariat fondul de investiţii Blackstone, unul dintre cele mai mari din lume. Sacha Dragic este implicat şi în alte businessuri, precum fondul de investiţii Mozaik Investments, societatea de brokeraj Investimental, dar şi în real-estate şi altele.

     

     

     

    4. Horia Ciorcilă, Banca Transilvania, Real estate, Industria hotelieră

    Istoric: Bancherul-antreprenor Horia Ciorcilă, unul dintre fondatorii şi apoi preşedintele Băncii Transilvania, a început să construiască în urmă cu 25 de ani, în două camere înghesuite de pe malul Someşului din Cluj, alături de alţi oameni de afaceri, povestea unei bănci private. Practic, istoria Băncii Transilvania a început în 1994, în Cluj-Napoca, la iniţiativa a 13 oameni de afaceri, ideea fiind aceea de a crea o bancă locală, un brand „de Cluj“. Astăzi, Ciorcilă s-a retras din prim-plan când vine vorba de Banca Transilvania, care a ajuns între timp cea mai mare bancă din România după active. El e implicat şi în alte afaceri, din domenii precum hotelărie, sport şi real-estate.

     

     

     

    5. Roxana Maftei, Retail farmaceutic – Farmacia Tei

    Istoric:
    Era anul 1992 când antreprenoarea Roxana Maftei fonda Farmacia Tei, o unitate de retail farma amplasată, după cum îi spune şi numele, în cartierul şi pe bulevardul (Lacul) Tei. Trei decenii mai târziu, businessul arată cu totul altfel, iar viitorul abia începe să se scrie, după ce fondatorii Dedeman au intrat în 2022 în acţionariat pentru a da un boost expansiunii.

    Prima unitate Farmacia Tei, deschisă acum trei decenii şi cea care dă numele întregului business, a fost între timp închisă şi relocată. Acest proces se întâmpla acum cinci ani. S-au inaugurat însă alte farmacii sub acel brand atât în Capitală, cât şi dincolo de ea. Totodată, din companie s-a desprins o nouă divizie – un lanţ de supermarketuri cu articole pentru copii, Bebe Tei.​

     

    6. Dan Stoicescu, Sindan Bucureşti (vândută către Actavis)

    Istoric:
    Dan Stoicescu (astăzi în vârstă de 71 de ani) este cel care în 2007 a încasat, conform datelor de la acea vreme, aproape 150 mil. euro de la grupul Actavis pentru compania farma Sindan, pe care o fondase cu 15 ani în urmă. El s-a retras atunci şi din business, şi din lumina reflectoarelor, mutându-se în Elveţia. Ce a făcut apoi? Antreprenorul declara în 2008 că el crede că viaţa poate fi prelungită prin nanotehnologie şi inteligenţă artificială, dar şi prin dietă şi printr-un stil de viaţă controlat. În 2008, Stoicescu declara pentru New York Times că „prefer să cheltui bani pe genomul meu decât pe un Bentley sau pe un avion“. Nu există informaţii despre ce face astăzi.

    7. George Brăiloiu, Crypto, Real-estate

    Istoric:
    Omul de afaceri George Brăiloiu, unul dintre cei mai discreţi antreprenori locali, care a activat iniţial în energie, are astăzi investiţii masive în crypto şi real-estate. Conform datelor Business Magazin, el este unul dintre cei mai mari câştigători români din activitatea de cryptomonede.

    8. Octavian Creţu, Ape minerale – Romaqua

    Istoric:
    Acţionarul majoritar al Romaqua, producătorul Borsec, spunea anterior că intrarea pe piaţa apelor minerale a fost al doilea plan al său de business, după ce încercarea de a prelua de la stat producătorii de medicamente Sicomed şi Biofarm a eşuat.

    Grupul din industria băuturilor Romaqua, cu peste 2.000 de angajaţi în prezent şi afaceri de circa 1 mld. lei, se numără printre marile businessuri pornite de antreprenori români în primii ani după căderea regimului comunist, punctul de plecare fiind privatizarea companiei de stat Comchim prin metoda MEBO (Management Employee Buyouts, preluarea companiei de către management şi salariaţi).

    9. Anca Vlad, Retail farmaceutic şi distribuţie – Grupul Catena – Fildas Trading

    Istoric: A vrut să fie chimistă, însă a intrat la Academia de Studii Economice (ASE) datorită unei profesoare care i-a spus că are înclinaţii înspre partea economică, spre nemulţumirea părinţilor care erau amândoi ingineri. Munca a început-o încă din timpul liceului, când lucra într-un laborator de chimie, înlocuind laboraţii care plecau în concediu. Iar apoi, „ca orice ASE-ist care vrea un bănuţ”, conform chiar declaraţiilor sale anterioare, a lucrat ca ghid la mare.

    Astăzi, Anca Vlad este cea mai puternică antreprenoare din România prin prisma businessului pe care l-a creat, e vorba de grupul Catena-Fildas, care a raportat pentru 2022 afaceri cumulate de 2,5 miliarde de euro din farmacii şi distribuţie de medicamente. Ea s-a retras însă treptat din lumea reflectoarelor, lăsând businessul să vorbească.

     

    10. Roger Akoury, Real estate, MARe (Muzeul de Artă Recentă)

    Istoric:
    Numele omului de afaceri Roger Akoury, originar din Liban, a fost multă vreme legat de cel al grupului farma A&D Pharma, ce cuprindea, printre altele, lanţul de farmacii Sensiblu. El, alături de ceilalţi antreprenori fondatori, a vândut businessul în urmă cu câţiva ani către fondul de investiţii Penta Investments, într-una dintre cele mai mari tranzacţii locale, evaluată la 350-400 de milioane de euro. Antreprenorul a vândut şi un alt business pe care l-a cofondat, retailerul de optică medicală OPTIblu, pentru a-şi concentra atenţia în ultima perioadă pe zona de artă de care e pasionat. El e, de altfel, şi colecţionar de artă. Una dintre cele mai recente investiţii cunoscute ale sale este MARe – Muzeul de Artă Recentă, care şi-a deschis porţile la început de octombrie 2019, în cartierul Primăverii din Bucureşti.


    VEZI AICI LISTA COMPLETA 

  • Mişcare importantă în piaţa medicală: Affidea cumpără centrele de radioterapie MedEuropa România, un business de circa 20 mil. euro, cu patru clinici

    Grupul Affidea, cel mai mare jucător din domeniul imagisticii medicale, anunţă o tranzacţie prin care preia cele patru clinici MedEuropa România, centre specializate în radioterapie, prezente în patru oraşe mari din ţară. Prin această tranzacţie, Affidea intră şi pe segmentul de radioterapie, serviciu care nu exista până acum în oferta jucătorului de pe piaţa locală.

    În primul trimestru din 2024 urmează să fie deschisă o nouă clinică MedEuropa la Iaşi, o investiţie anterioară tranzacţiei.

    MedEuropa este un business care a crescut constant pe piaţa locală, fiind timp de doi ani consecutiv cea mai dinamică firmă din sănătate, potrivit anuarului ZF Cele mai dinamice companii din România, produsul prin care ZF aduce în prim-plan companiile care cresc din zece sectoare mari de activitate.

    „Această achiziţie nu vizează doar extinderea reţelei naţionale a Clinicilor Affidea, este mai ales despre sprijinul real pe care dorim să-l oferim sistemului naţional de sănătate, precum şi persoanelor afectate de această boala nemiloasă. Aşteptăm cu nerăbdare să lucrăm împreună cu echipa de profesionişti ai MedEuropa după încheierea tranzacţiei şi să continuăm să oferim expertiză şi profesionalism fiecărui pacient oncologic, facilitând accesul la o gamă variată de servicii medicale, de la diagnostic la tratamentul si monitorizarea patologiilor oncologice.”, a spus Răzvan Predica, CEO Affidea România şi Ungaria.

    MedEuropa a deschis primul centru de radioterapie la Constanţa, în 2018, iar ulterior a mai deschis  încă trei centre la Braşov, Bucureşti şi Oradea. În total, compania are 300 de angajaţi.

    MedEuropa este un proiect dezvoltat de Philippe Jacobs, copreşedinte al grupului Jacobs Holdings, un grup de investiţii elveţian cu sediul în Zurich înfiinţat de antreprenorul Klaus J. Jacobs în 1994, care a dezvoltat afaceri în domeniul ciocolatei şi al cafelei (brandul Jacobs). 

    “Suntem mândri de reţeaua de centre greenfield pe care le-am construit, oferind servicii medicale şi tratamente de cea mai înaltă calitate. Dorim să mulţumim medicilor şi personalului nostru pentru contribuţiile din ultimii ani. Credem că o soluţie de servicii medicale integrate este cea optimă pentru pacienţii oncologici. De aceea, integrarea MedEuropa în mare familie a Affidea reprezintă o cale ideală de a oferi cea mai bună îngrijire cu rezultate eficiente pentru pacienţii oncologici din România.”, au adăugat Philippe Jacobs, Preşedinte, şi Silviu Savin, asociat MedEuropa.

    Finalizarea achiziţiei este supusă aprobării Consiliului Concurenţei din România. În această tranzacţie, Grupul Affidea a fost asistat juridic de Societatea de avocatură Rizoiu & Poenaru, de firma Clifford Chance şi TS Partners, în timp ce Deloitte Romania a asistat Affidea în procesul de due diligence financiar si fiscal, precum şi în asistenţă la tranzactie. MedEuropa a fost asistată juridic de Biris Goran şi Linklaters.