Tag: autoritate

  • Ponta: Vreau taxă de 85% la salariile compensatorii la fostele comisii ASF. Nu e impozitare, e o taxă pe obraz gros

     “Mie mi se pare absolut inacceptabil să iei 800.000 de Euro după ce ai luat 20-30.000 de Euro pe lună, într-o instituţie totuşi publică. În America s-au impozitat cu 90% bonusurile acelea de la băncile care au intrat în faliment. Cred că ar trebui să facem acelaşi lucru şi am cerut Ministerului de Finanţe să găsim o soluţie”, a spus Ponta.

    “Nu e impozitare, e o taxă pe obraz gros”, a adăugat premierul.

    El a precizat că e foarte posibil ca o decizie în acest sens să fie luată marţi, în şedinţa de Guvern.

    “O să discut cu domnul Ruşanu să văd cine a cerut acele aşa-zise salarii compensatorii, pe care tot ei şi le-au dat – nu sunt prevăzute în lege sau le-a dat cineva – şi le-au dat ei, ei şi le-au votat, iar acuma trebuie să fie plătite. După ce ai lucrat la o instituţie publică şi ai avut 30.000 de Euro salariu pe lună, să mai iei 20 de salarii compensatorii, e inacceptabil”, a spus Ponta.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Oficiul pentru Jocuri de Noroc va avea un Consiliu Consultativ al oamenilor de afaceri din domeniu

     Actul normativ stabileşte normele de aplicare a OU 20/2013 privind organizarea şi funcţionarea Oficiului Naţional pentru Jocuri de Noroc.

    “Pentru buna organizare şi funcţionare a Oficiului, precum şi pentru îmbunătăţirea activităţii Comitetului de Supraveghere s-a instituit crearea unui Consiliu Consultativ al oamenilor de afaceri din domeniul jocurilor de noroc, care va avea posibilitatea să informeze autoritatea cu privire la aspectele din domeniul de referinţă”, informează Guvernul.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • HARTA atacurilor câinilor fără stăpân în Bucureşti. Care sunt cele mai periculoase zone din Capitală

     Drumul Taberei este cartierul cu cele mai multe sesizări privind incidente legate de câinii fără stăpân, toate cele şase sectoare din Capitală având însă zone cu probleme legate de animalele agresive, conform unei hărţi întocmite de Autoritatea pentru Supravegherea şi Protecţia Animalelor (ASPA).

    Pe harta ASPA, obţinută de MEDIAFAX, sunt centralizate locurile unde s-au petrecut incidente cu câini fără stăpân, reclamate de cetăţeni timp de trei luni, atât telefonic, cât şi prin petiţii scrise sau online.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Adrian Volintiru, preşedintele Administrării Activelor Statului: Vrem să salvăm RODIPET şi firma să angajeze 3.000 de oameni

    “RODIPET este în insolvenţă, deşi are 16 angajaţi. Vrem să o salvăm şi să ajungem la 3.000 de angajaţi. Mâine (miercuri, n.r.) vom avea o întâlnire cu principalii editori să găsim soluţii avantajoase pentru toată lumea”, a spus Volintiru într-o conferinţă de presă.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Statul vrea să vândă în acest an pachete minoritare de acţiuni la 81 de firme

     “În 2013 vom scoate la vânzare pachete minoritare la 81 de societăţi. Aşteptăm să apară investitorii”, a declarat marţi, într-o conferinţă de presă, preşedintele AAAS, Adrian Constantin Volintiru.

    El nu a putut estima ce sume va obţine AAAS din aceste tranzacţii.

    Anul trecut instituţia a avut avut venituri de 80 milioane de lei.

    AAAS are acţiuni la 641 de firme, dintre care 321 sunt privatizabile, iar 320 sunt în faliment sau în lichidare.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Ponta a retras din funcţie un secretar de stat, la doar 3 săptămâni de la numire

    Mihai Cristian Sebastian, fost vicepreşedinte la Autoritatea pentru Restituirea Propietăţilor şi director al Direcţiei Juridice din RA-APPS în Guvernul Boc, a fost retras din postul de secretar de stat în Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, la doar trei săptămâni de la numire.

    El a fost retras prin decizie a premierului Victor Ponta, după ce tot şeful Guvernului îl numise în această funcţie la jumătatea lunii aprilie.

    În postul de secretar de stat a fost numit Constantin Marius Banu.

    Mihai Cristian Sebastian a lucrat ca director executiv la Regia Patrimoniului Protocolului de Stat (RA-APPS) în perioada 2009-martie 2011, iar ulterior ca vicepreşedinte la Autoritatea Naţională pentru Restituirea Propietăţilor.

    În 2005-2007, el a fost director coodonator la RA-APPS cu responsabilităţi privind administrarea Clubului Floreasca, Hotelului Triumf, precum şi a vilelor de protocol Lac I, Lac II, Lac III.

    Presa a comentat faptul că premierul Ponta a numit ca secretar de stat “un apropiat al cuplului Elena Udrea-Dorin Cocoş şi prietenul asumat al preşedintelui Traian Băsescu”.

    Toate stirile sunt pe gandul.info

  • CC: Guvernul propune candidaţii la funcţia de judecător la CEDO din partea României

     Premierul Victor Ponta a declarat, după ce a participat la discuţiile de la Curtea Constituţională privind procedura desemnării judecătorului din partea României la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO), că selecţia de către comisia constituită de Guvern ar fi mult mai rapidă deoarece la CSM a fost propusă o perioadă de două luni doar pentru desemnarea unor “bieţi” procurori din România, iar Consiliul se confruntă permanent cu probleme de cvorum.

    Potrivit premierului, conducerea Consiliului Superior al Magistraturii ar fi susţinut că în Constituţie este prevăzut că CSM propune judecătorii, dar că el a sancţionat imediat “eroarea”, arătând că de fapt Constituţia stabileşte doar că CSM înaintează preşedintelui ţării astfel de propuneri, deci nu este vorba de judecătorul la CEDO.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Ponta: Trebuie înăsprită legislaţia rutieră. Nu mi s-ar părea excesiv să confiscăm maşini şi motociclete

     “Am o mâhnire personală când văd, şi mi se pare inacceptabil, numărul de accidente, morţi, oameni care şi-au pierdut viaţa în această săptămână, care ar trebui să fie una fericită”, a spus Ponta.

    El a admis că zona de infrastructură trebuie îmbunătăţită, dar a subliniat că şi pe autostrada Bucureşti-Constanţa s-au înregistrat accidente.

    “Avem o mare problemă de implementare a autorităţii legii în domeniul rutier. Sunt hotărât să încercăm o înăsprire a legislaţiei şi o întărire a autorităţii celor care sancţionează abateri pe drumuri publice. E inadmisibil să mă uit câţi oameni îşi pierd viaţa în aceste zile”, a spus Ponta.

    El a arătat că modificarea legislaţiei în domeniul rutier în sensul înăspririi sancţiunilor şi întăririi autorităţii poliţiştilor reprezintă o prioritate guvernamentală.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Care este principala sursă de nemulţumiri pentru utilizatorii telecom

     “Nemulţumirea utilizatorilor provine, în principal, din neînţelegerea prevederilor din contracte, generată fie de complexitatea acestora şi informarea insuficientă din partea furnizorilor, fie de faptul că utilizatorii nu citesc cu atenţie contractele la momentul semnării lor. Se ajunge astfel la situaţii în care utilizatorii nu cunosc nici măcar prevederile referitoare la unităţile incluse (minute, MB), tarifele aplicabile, instalarea/activarea serviciului, durata contractului şi condiţiile de reînnoire a acestuia”, se arată într-un comunicat al ANCOM.

    Alte aspecte semnalate autorităţii au vizat neînţelegeri privind modalitatea în care sunt tarifate şi facturate serviciile de comunicaţii electronice – 14%, precum şi calitatea acestora – 8%.

    “Cu privire la acest din urmă aspect, utilizatorii au reclamat, printre altele, viteza scăzută de transfer a datelor în cazul serviciului de acces la internet (deşi în cele mai multe cazuri aceasta nu era garantată prin contract) şi întârzieri la instalarea serviciului contractat”, se mai arată în comunicat.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Parlamentul i-a validat pe membrii Consiliului Autorităţii de Supraveghere Financiară

    Daniel Tudor, Mircea Ursache şi Ion Giurescu vor ocupa funcţiile de vicepreşedinţi ai ASF, iar Dorina Mihăilescu, Gheorghe Marcu, Gavrilă Alexe, Gheorghe Albu, Lorand-Istvan Kralik, Marian Mîrzac, Marian Sârbu, Cornel Moldoveanu, Tudor Baltă, Doru Frunzulică, Nina Puiu şi Gheorghe Cornel Coca Constantinescu vor fi membri ai acestui Consiliu.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro