Tag: ajutor

  • Cine este românul care conduce afacerile producătorului de ţigări BAT pe şase pieţe, un business de 2 mld. euro

    Dragoş Constantinescu
    Funcţie: area director Central Europe
    North British American Tobacco
    Oraş de reşedinţă: Varşovia, Polonia

    De ce anume vă e cel mai dor din România? De familie şi prieteni sunt răspunsurile evidente. Pe lângă asta, cred că îmi e dor să trăiesc într-o ţară unde chiar să îmi pese continuu de ce se întâmplă în jur cu economia, societatea, valorile umane şi aşa mai departe. Eu am locuit până acum în opt ţări şi deşi îţi creezi puţine rădăcini peste tot, niciodată pentru mine nu vor putea fi la fel de adânci ca şi cele pentru România.

    Dar, la polul opus, cel mai puţin dor?
    De infrastructură.

    Zece poveşti ale unor români care au reuşit. Cum au ajuns să lucreze pentru NASA, în laboratoarele de cercetare ale unor giganţi sau chiar să conducă companii de sute de milioane de dolari

     

    Cum e traficul în România faţă de unde locuiţi? Dar cafeaua şi scena culinară?
    Traficul din România şi mai ales din Bucureşti este incomparabil mai aglomerat şi greoi decât cel din Polonia. Partea pozitivă este că Polonia a reuşit într-o perioadă de nici zece ani să treacă de la o infrastructră poate chiar inferioară celei a României la una net superioară multor ţări din Europa de Vest. Deci se poate şi de ce nu am realiza şi noi acelaşi lucru? Cafeaua, scena culinară şi viaţa socială în general sunt forte bune în România. Poate sunt eu puţin subiectiv, ca român, dar la capitolul HoReCa aş putea spune că suntem foarte aproape de top în Europa.

    Cu gândul acasă: Dragoş Constantinescu a plecat din România în 1998, la vârsta de 18 ani, pentru a studia în Olanda. De atunci s-a întors în vizită, însă cariera şi-a construit-o pe pieţele străine, astăzi fiind responsabil pentru businessul producătorului de ţigarete British American Tobacco (BAT) din Europa Centrală şi de Nord, respectiv Polonia, Cehia, Slovacia, Ungaria şi Ţările Baltice.

    „Am plecat să studiez în Olanda când aveam 18 ani. Părinţii mei au considerat că aş beneficia de o educaţie (mai bună – n.red.) într-o ţară cu o lungă istorie în business şi comerţ, iar expunerea la o cultură total diferită de cea din România m-ar putea ajuta să mă dezvolt într-o manieră mai completă. Deşi e greu să nu locuieşti în ţara ta de atâţia ani, aş putea spune că părinţii au avut dreptate”, spune executivul care acum coordonează din Varşovia, capitala Poloniei businessul BAT din regiunea Europa Centrală şi de Nord.

    Uitându-se în urmă, spune că în 2002 a început cu adevărat să-şi contureze cariera, mai exact la câteva săptămâni după terminarea facultăţii, când a devenit finance management trainee la British American Tobacco Olanda.
    „De acolo am trecut şi progresat printr-o varietate de poziţii, în finanţe în Belgia, Marea Britanie, Olanda din nou, apoi am devenit director financiar pentru British American Tobacco (BAT) Polonia la începutul lui 2012.” Acesta a fost unul dintre rolurile definitorii ale carierei sale, având oportunitatea de a participa şi a conduce un proiect prin care compania s-a transformat total, trecând la un model de distribuţie directă. Mai exact, într-o perioadă de doar nouă luni de zile a trebuit să se redefinească toată maniera de lucru a companiei, ceea ce a însemnat „o perioadă intensă, dar plină de provocări şi satisfacţii”.

    În septembrie 2014 s-a mutat în Suedia ca director general pentru businessul BAT din Suedia şi Norvegia. Nici doi ani mai târziu, în ianuarie 2016, a devenit director general al aceleiaşi companii în Polonia, iar din septembrie 2017 deţine funcţia actuală, mai exact a preluat pe lângă Polonia responsabilitatea de a conduce businessul BAT din încă şase ţări din Europa Centrală − Cehia, Slovacia, Ungaria, Lituania, Letonia şi Estonia. „Este un job foarte dinamic într-o regiune geografică foarte dinamică, iar businessul se dezvoltă foarte rapid, ajutat şi de continua îmbunătăţire a situaţiei economice din zonă.” Executivul român mai spune că în acest moment industria tutunului trece printr-o transformare masivă, încercând să ofere consumatorilor de ţigări produse alternative. „Pentru mine este foarte important să menţin continuu contact cu oamenii care implementează (schimbările – n.red.) zi de zi şi care au ajutat la definirea ei (industriei – n.red.). Bineînţeles că sunt foarte multe întâlniri formale, cu obiective clare, procese, un pic de birocraţie şi aşa mai departe, dar pentru mine este extrem de important ca zilnic să îmi fac timp pentru discuţii informale, „la o cafea, cu cât mai mulţi colegi de diverse niveluri de senioritate în companie.”

    Asta îl ajută să înţeleagă ce se întâmplă în realitate, ce ar putea fi îmbunătăţit, şi astfel colectează idei pentru viitor. De asemenea, Dragoş Constantinescu este de părere că această abordare ajută la consolidarea relaţiilor din companie. Seara, când nu călătoreşte, încearcă mereu să facă puţin sport, pentru că proverbul „mens sana in corpore sano” (minte sănătoasă în corp sănătos) a fost probat de multe ori. Şi pentru că a venit vorba de călătorii, în România a venit ultima dată acum două luni. Vine cam de 6-7 ori pe an. „Sunt destul de conectat la ce se întâmplă. România s-a dezvoltat enorm faţă de 1998, când am plecat eu, deci cu multe lucruri putem să ne mândrim. Dar dacă mă uit la dezvoltarea Poloniei, de exemplu, în aceeaşi perioadă, este clar că România are un potenţial mult mai mare decât nivelul la care este astăzi.”

    La întrebarea dacă se gândeşte să se întoarcă în România, răspunsul este simplu. „Mereu.” După cum spune chiar el, de-a lungul timpului mereu şi-a dorit să se întoarcă acasă cândva în viitor. Şi acesta rămâne încă un obiectiv.
    „Până acum nu s-a întâmplat acest lucru, dar sunt convins că la momentul potrivit se va întâmpla. Viaţa e plină de surprize, deci vom vedea când şi cum.”

  • Luxul a bătut cu mult piaţa: Louis Vuitton, Hermes şi Kering, creşteri de peste 20% în 2018 faţă de o medie de 1% a bursei de la Paris

    Indicele CAC40, referinţa bursei de la Paris, afişează în prezent o apreciere de puţin peste 1%, în timp ce niciuna dintre cele mai mari companii de lux ale Franţei nu a înregistrat în 2018 o creştere mai mică de 20%.

    Cititi mai multe pe www.zf.ro

  • Patima JOCURILOR DE NOROC: O dependenţă periculoasă ce afectează în special TINERII. Ce consecinţe pot apărea şi cum se poate trata

    Medicii Institutului de Psihiatrie “Socola” din Iaşi se confruntă în fiecare an cu cazuri de persoane care sunt dependente de jocuri de noroc. Specialiştii afirmă că jocul patologic de noroc este o afecţiune biopsihosocială complexă ce poate avea repercusiuni devastatoare asupra individului şi familiei acestuia.

    Chiar dacă mulţi români suferă de această afecţiune, puţini îşi iau inima în dinţi şi cer ajutorul psihiatrilor. Medicii ieşeni dau ca exemplu persoanele dependente de pariuri sportive, care – pur şi simplu – nu se pot abţine de la această activitate, fiind în stare să facă orice pentru a-şi satisface plăcerea.

    “Un astfel de pacient nu poate concepe viaţa fără jocurile de noroc! Un dependent de jocuri de noroc prezintă ca principală caracteristică pierderea logicii în timpul parierii: are convingeri iraţionale distorsionate în etapele jocului, se foloseşte de algoritmi şi are paşi calculaţi empiric. De asemena, prezintă o capacitate empatică: persoana se consideră suficient de specială, încât să i se întâmple miracolul câştigului”, a declarat corespondentului Mediafax, dr.Elena Popescu, medic specialist psihiatru în cadrul Institului de Psihiatrie ”Socola” din Iaşi.

    Potrivit acesteia, speranţa şi nevoia de câştig sunt de nestăpânit la astfel de persoane, iar când dependenţa pune stăpânire pe mintea individului, cu toate că la nivel conştient realizează că tot ceea ce face nu este bine şi de multe ori jură că nu va mai juca, tentaţia devine mult mai puternică, prăbuşind barierele raţionale.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Tenis în culori

    Aceasta a invitat o serie de artişti să înveselească terenuri de tenis din cinci oraşe americane, Miami, Los Angeles, Chicago, Cincinnati şi New York, în cadrul proiectului Art Courts. Terenurile viu colorate nu vor fi folosite însă în competiţii oficiale, ci doar pentru agrement şi antrenamente, existând antrenori care consideră că desenele realizate de artiştii invitaţi, care par a distrage atenţia jucătorilor, i-ar putea, de fapt, ajuta pe aceştia să-şi dezvolte capacitatea de concentrare. 

  • Cum şi-a petrecut concediul Dragoş Anastasiu, CEO, Eurolines: “Unul dintre cele mai frumoase locuri de pe pământ” – VIDEO

    Fac plimbări lungi pe malul apei, ajung şi privesc locul unde, efectiv, se varsă Dunărea în Marea Neagră şi asta mă ajută să găsesc soluţii pentru problemele de la birou, mă ajută să iau decizii şi, foarte des, îmi vin idei noi de business sau de îmbunătăţire a unor situaţii care aşteptau şi ele să le vină rândul. Delta este destinaţia mea favorită în România şi, imediat după ea, urmează Transilvania.

    Telefonul şi laptopul, revistele de specialitate, cărţile şi costumul de înot sunt lucrurile care nu îmi lipsesc în concedii. Cât despre amintiri preferate, mi s-a lipit de suflet Key West. Am fost acolo când eram foarte tânăr şi încă îmi amintesc de acel loc ca de unul dintre cele mai frumoase de pe pământ. Are nişte culori excepţionale.

    Care sunt destinaţiile în care v-aţi dori să ajungeţi şi nu aţi avut încă ocazia?
    Japonia. Îmi doresc şi încă nu a devenit prioritară pe listă. De asemenea, vreau să ajung în Noua Zeelandă şi Australia. 

    Unde nu aţi merge sau ce nu aţi face niciodată într-o vacanţă?
    Hm, greu de spus că nu aş merge undeva. Siria şi Irak nu mă atrag, totuşi. Cred că nu aş bea cafea. Dar asta nu fac oricum.

  • Guvernul a instituit o schemă de ajutor de minimis pentru promovarea vinurilor în străinătate

    „La propunerea Ministerului Agriculturii, a fost instituită o schemă de ajutor de minimis pentru măsura de promovare a vinurilor din ţări terţe. (…) Este vorba despre acordarea unui sprijin financiar din fonduri naţionale de până la 30% şi astfel sprijinul total acordat pentru promovarea de vinuri româneşti pe pieţele terţe creşte la 80%. 50% sunt bani europeni, 30% din fonduri naţionale. Valoarea totală a schemei de ajutor de minimis, această constribuţie a statului, este de 1,5 milioane de euro, respectiv 7 milioane de lei, şi se asigură în limita creditelor de angajament aprobate în anul 2018 Ministerului Agriculturii”, a declarat, miercuri, purtătorul de cuvânt al Guvernului, Nelu Barbu, la finalul şedinţei Executivului.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Un om al străzii a ajutat-o oferindu-i ultimii bani pe care îi avea, iar ea a vrut să îi întoarcă ajutorul strângând bani pentru el. Ce a făcut tânăra cu banii a şocat pe toată lumea

    Johnny Bobbit, un om al străzii, a intrat în atenţia opiniei publice anul trecut, când şi-a folosit ultimii bani pentru a cumpăra benzină pentru o femeie rămasă cu maşina în drum. Pentru a-i mulţumi, Kate McClure a pornit o campanie pe o platformă de crowdfunding, reuşind să strângă peste 400.000 de dolari.

    Nouă luni mai târziu, din cei 400.000 de dolari a rămas doar o treime, iar Kate McClure şi partenerul său sunt acuzaţi că au furat din banii donaţi de străini pentru a-l ajuta pe Johnny Bobbit.

    Cei doi au oferit diverse explicaţii pentru faptul că au cheltuit banii, printre acestea numărându-se taxele plătite avocaţilor sau faptul că Bobbit ar fi vrut să cheltuie banii pe droguri.

    În prezent, nicio acţiune legală nu a fost demarată împotriva lui Kate McClure.

    Ea era în drum spre Philadelphia atunci când l-a întâlnit pe Johnny Bobbitt Jr. Chiar dacă el trăia pe străzi, la momentul respectiv ea era cea care a avut nevoie de ajutor.

    Tânăra Kate a rămas fără benzină pe autostrada 95; ea a tras maşina pe banda de urgenţă şi a încercat să îşi dea seama unde se află cea mai apropiată benzinărie. Bobbitt stătea în apropierea locului unde ea a oprit şi, înţelegând că tânăra are o problemă, i-a spus să intre la loc în maşină şi să încuie uşile.

    Câteva minute mai târziu, el s-a întors cu o canistră de benzină pe care o cumpărase cu 20 de dolari – ultimii săi bani.

    Kate McClure, impresionată de gestul omului, s-a hotărât să îl ajute şi a pornit o campanie de strângere de fonduri pe siteul GoFundMe. În trei săptămâni, tânăra a reuşit să strângă peste 300.000 de dolari, bani care vor ajunge la Bobbitt.

    Cei de la Washington Post, care au relatat povestea, au încercat să afle povestea lui Johnny Bobbitt, însă rudele nu au vrut să comenteze situaţia sa. Tot ce au putut afla jurnaliştii e că Bobbitt a fost paramedic şi, cel mai probabil, căsătorit.

  • România turistică, descoperită de pe şaua calului. Un tânăr a început o afacere cu ajutorul unor cai salvaţi de la moarte

    În Bistriţa-Năsăud, Simion Crăciun oferă servicii de turism ecvestru şi străinii îl caută să le fie ghid. În aceste zile se ocupă de o familie de turişti belgieni care au venit pentru prima oară în România şi vor să o descopere de pe cal. Simi le-a pus la dispoziţie trei cai arabi pur sânge, blânzi şi ascultători.

    După câteva ore de plimbare, Simi caută un loc umbros unde grupul se opreşte pentru odihnă şi un mic picnic. Turiştii caută lemnele pentru foc pentru a încălzi alimentele produse în gospodărie: brânză, cârnaţi şi slănină.

    Simi a început afacerea cu nişte cai pe care i-a salvat de la moarte. De aceea, ferma lui se numeşte “Caii Lupilor”, pentru că în trecut exista obiceiul de a se lăsa pradă lupilor caii consideraţi că nu mai sunt buni de nimic. Kazak, Sheeba şi Samira au avut un astfel de trecut, scrie stiriletvr.ro

  • Cum şi-a petrecut concediul Dragoş Anastasiu, CEO, Eurolines: “Unul dintre cele mai frumoase locuri de pe pământ”

    Fac plimbări lungi pe malul apei, ajung şi privesc locul unde, efectiv, se varsă Dunărea în Marea Neagră şi asta mă ajută să găsesc soluţii pentru problemele de la birou, mă ajută să iau decizii şi, foarte des, îmi vin idei noi de business sau de îmbunătăţire a unor situaţii care aşteptau şi ele să le vină rândul. Delta este destinaţia mea favorită în România şi, imediat după ea, urmează Transilvania.

    Telefonul şi laptopul, revistele de specialitate, cărţile şi costumul de înot sunt lucrurile care nu îmi lipsesc în concedii. Cât despre amintiri preferate, mi s-a lipit de suflet Key West. Am fost acolo când eram foarte tânăr şi încă îmi amintesc de acel loc ca de unul dintre cele mai frumoase de pe pământ. Are nişte culori excepţionale.

    Care sunt destinaţiile în care v-aţi dori să ajungeţi şi nu aţi avut încă ocazia?
    Japonia. Îmi doresc şi încă nu a devenit prioritară pe listă. De asemenea, vreau să ajung în Noua Zeelandă şi Australia. 

    Unde nu aţi merge sau ce nu aţi face niciodată într-o vacanţă?
    Hm, greu de spus că nu aş merge undeva. Siria şi Irak nu mă atrag, totuşi. Cred că nu aş bea cafea. Dar asta nu fac oricum.

  • Selfie stickurile sunt istorie. Cum se fac acum cele mai bune selfie-uri – GALERIE FOTO

    Preţurile acestora sunt accesibile, începând cu 50 de euro, dar pot ajunge şi la 700 de euro pentru decive-uri mai performante, care zboară cu aproape 50 de kilometri pe oră. 
     
    Circa 80% din utilizatorii de drone le folosesc ca amatori. În timp ce unii sunt încântaţi de snapurie pe care le fac şi pentru care primesc mii de likeuri pe reţelele de socializare, alţi turişti sunt complet nemulţumiţi de faptul că zgomotul pe care îl fac aparatele adesea le ruinează zilele de vacanţă. 
     
    Până în 2020,  aşteptările privitoare la piaţa dronelor sunt că aceasta va creşte la circa 100 de miliarde de dolari. Dronele nu sunt folosite doar în turism, ci s-au dovedit a fi utile şi în industrie, asigurări, agricultură, construcţii, securitate şi în multe alte domenii.