Tag: acordare

  • Ce salariu câştigă un oficial de top al Băncii Transilvania

    Nicolae Petria, 64 de ani, fost preşedinte al Băncii Carpatica între 2010 şi 2015 (devenită între timp Patria Bank), candidează pentru funcţia de membru pentru următorii patru ani al consiliului de administraţie al Băncii Transilvania, poziţie care ar putea fi remunerată anul acesta cu 35.000 de lei lunar dacă va trece de votul acţionarilor şi implicit de aprobarea BNR, potrivit documentelor de pe site-ul băncii.

    „Fixarea remuneraţiei pentru administratori pentru exerciţiul 2018 la nivelul de 35.000 lei/lună pentru fiecare membru al consiliului de administraţie, respectiv 50.000 lei/lună pentru preşedintele consiliului de administraţie, precum şi stabilirea unei limite maxime procentuale din capitalurile proprii pentru remuneraţiile suplimentare (fixe şi variabile) acordate administratorilor şi directorilor, la nivelul analizat şi propus de consiliul de administraţie“, este unul dintre punctele de pe ordinea de zi a acţionarilor pentru şedinţa din 25 aprilie. Documentul nu precizează dacă este vorba despre remuneraţie brută sau netă.

  • Emmanuel Macron salută munca lui Klaus Iohannis privind democraţia: “Nu îşi lasă ţara din mână”

    “În Europa se ridică aşa numitele democraţii iliberale. Eu văd în Europa democraţii în care oamenii au obosit. Li se spune că nu pot exista reforme, rămân ataşati de lucruri. Democraţii care se obişnuiesc cu slăbiciunea, cu nedreptatea şi inegalităţile, cu furia. Acestea fac să crească populismul care le denunţă moral, dar care nu atacă cauzele. Şi de celalaltă parte sunt democraţiile iliberale, care spun: „Oamenii aceia sunt slabi, hai să nu mai respectăm democraţia, să scăpăm de independenţa magistraţilor”. Polonia, Ungaria, unii în România – şi salut acum munca preşedintelui român care nu îşi lasă ţara din mână… Aceste tendinţe sunt în urcare peste tot în Europa”, a declarat Emmanuel Macron.

    Tot în interviul acordat postului BFM TV, preşedintele francez a susţinut că Franţa nu a declarat război Siriei, însă a informat că l-a convins pe liderul de la Casa Albă să îşi păstreze angajamentul în regiune “pe termen lung”.

    Privind mandatul său, Macron a declarat că scopul său rămâne acela de a încerca să “unească ţara”

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Pe ce şi-a cheltuit primul milion această tânără. Nimeni n-a mai fost în stare de aşa ceva

    Are doar 15 ani şi e mare vedetă! Iar asta i-a adus, aproape peste noapte, o avere de invidiat, de ordinul milioanelor de lire sterline!

    Danielle Bregoli este o vedetă rap care, în ciuda vârstei fragede, a reuşit să strângă o avere la care mulţi nici măcar nu visează!

    Într-un interviu acordat, recent, publicaţiei TMZ, Danielle a mărturisit pe ce a cheltuit primul milion de lire sterline. Casă, maşini, bijuterii? Nici vorbă!

    “Mi-am dat toţi banii pe unghii şi gene false”, a spus Danielle, uşor amuzată.

    Tânăra se bucură de o popularitate ieşită din comun pe reţelele de socializare, unde are milioane de fani pe care-i “răsplăteşte” cu fotografii alese pe sprânceană, scrie realitatea.net

  • Aveţi grijă când vă pleacă cineva din companie. Nu mai stau alţii la coadă, ca pe vremuri

    „Cauzele care au dus la deficitul de personal stau în faptul că ani de zile angajaţii nu au fost trataţi cum trebuie. Mulţi directori de HR spuneau că dacă un angajat pleacă, va veni altul în locul său, însă a venit momentul în care nu mai e coadă la uşă“, a spus prof. dr. Lavinia Raşcă, profesor de strategie şi antreprenoriat în cadrul şcolii de afaceri ASEBUSS.
     
    Departamentul de resurse umane are un rol mult mai strategic decât este percepţia generală, crucial pentru soluţionarea problemei create de deficitul mare de personal din piaţă.
     
    „România este pe locul trei în ceea ce priveşte deficitul de personal (72%), pe locul doi Taiwan (73%) şi pe trei Japonia (89%), conform unui studiu al Manpower. Numărul firmelor care spun că au investit în formarea angajaţilor s-a dublat în ultimii doi ani (2015-2017), de la 20% la 53% anul trecut“, a explicat Phillip C. Nell, director academic în cadrul programului de Executive MBA al WU Executive Academy.
     
    Angajatorii încep să se uite la potenţialul de dezvoltare al oamenilor, pentru că şi-au dat seama că nu mai pot recruta doar top performeri.
     
    „Cu ani în urmă ne uitam la forţa de muncă ca fiind o plajă largă, aşteptam ca angajaţii să vină la noi pentru că erau mulţi, acum noi, ca  angajatori, ne ducem către ei şi căutăm cei mai buni candidaţi. Înainte defineam oamenii ca fiind resurse, acum ne uităm la angajaţi şi la potenţialul  lor de a deveni mai buni, de a performa şi a impacta compania“, a spus Mihai Cepoi, solution sales executive în cadrul SAP.
     
  • Noi motive de ”frezoane” pentru asistaţii social. Sunt la un pas să rămână fără banii de la stat

    Potrivit unui proiect de lege, care a trecut marţi de Senat, persoanele în cauză trebuie să lucreze în folosul comunităţii ori să urmeze cursuri de calificare profesională. Dacă refuză, vor pierde ajutorul financiar pe o perioadă de 6 luni.

     
    Iniţiatorii proiectului spun că în acest moment legea actuală nu face decât să-i stimuleze pe cei care primesc ajutor social să nu lucreze. Legea prevede pierderea ajutorului în cazul în care asistatul refuză de 3 ori un serviciu sau să facă munca în folosul comunităţi. În unele cazuri, aceştia fac rost de adeverinţe medicale care-i scutesc de efort. Printre cei care astă iarna au rămas acasă în loc să cureţe zăpadă, de pildă, se numără şi o femeie, de 54 de ani.
     
    A susţinut că suferă de mai multe afecţiuni şi frisoane, care îi tăie cheful de muncă.
     
    La momentul acela, Mioara, asistat social a spus: “Nu m-am dus niciodată, dacă muncesc mă ia căldurile, temperaturile, nu pot să muncesc! Mă ia capul, mă ia frezoane”.Reporter: “Aşa, cu o scutire mai scăpaţi”

    Mioara: “Păi, mai scăpăm şi eu dacă nu fac treaba, sunt şi bătrână, am 54 de ani.”

    Reporter: “Aţi dus scutiri de la medic?”

    Mioara: “Da, da, direct de la spital am dus!”

    Potrivit statisticilor prezentate de parlamentari, 20 la sută dintre cei care primesc ajutor de la stat muncesc la negru, dar încasează şi banii de la buget. De-acum înainte, dacă vor refuza un serviciu, ori munca în folosul comunităţii, sau vor fi prinşi că lucrează fără forme legale vor rămâne fără sprijin financiar de la stat,scrie stirileprotv.ro

  • Jumătate din stocul total de clădiri de birouri din România este certificat verde

    Conform datelor Colliers International Romania, la finalul anului trecut, totalul proiectelor de birouri existente certificate LEED sau BREEAM a însumat 1,3 mil. mp închiriabili, valoare ce reprezintă aproape jumătate din stocul total de spaţii moderne din România.

    Din datele deţinute de Colliers International, în 2017, au fost acordate 39 de certificări verzi, faţă de 29 în 2016, pentru proiecte imobiliare care urmează să fie dezvoltate şi pentru cele deja existente. Dintre acestea, 24 (61%) au fost clădiri de birouri, în procentaj mai mic faţă de anul anterior (80% din total) ca urmare a faptului că activitatea de certificare s-a intensificat şi pe segmentul de retail (31% din totalul certificărilor faţă de 18% în 2016).

    Cu toate acestea, tendinţa care s-a conturat anul trecut a fost ca fiecare clădire nouă de birouri în curs de dezvoltare să obţină o certificare LEED sau BREEAM pentru o mai bună poziţionare în piaţă. La rândul lor, proiectele cu o vechime de 10 ani sau chiar mai mare au demarat procesul de a obţine o certificare pentru clădiri existente cu scopul de a rămâne atractive pentru chiriaşi. Astfel, predominante au fost certificările acordate pentru clădirile aflate în uz, care au reprezentat peste trei sferturi din piaţă.

    Faţă de alte ţări din regiunea Europei Centrale şi de Est, România a înregistrat o evoluţie pozitivă pe partea de certificări verzi pentru birouri, depăşind Ungaria şi Cehia din punct de vedere al Capitalei ca procent.

    „Bucureştiul are un stoc total de birouri moderne de 2,3 mil. mp, faţă de Praga sau Budapesta, cu aproximativ 3,4 mil. mp fiecare. Cu toate acestea, 45% din spaţiile de birouri din Capitală deţin certificări verzi, în timp ce în Praga şi Budapesta proporţia este de o treime din total. Ne aşteptăm ca pragul de jumătate să fie atins spre finalul anului 2018 sau în prima parte a anului 2019”, a declarat Oana Stamatin, Associate Director al departamentului Real Estate Management Services (REMS) din cadrul Colliers International Romania.

    La nivel naţional, proiectele imobiliare au crescut foarte mult în ultimii ani, şi la fel şi interesul pentru certificări verzi acordate acestora. În timp ce Bucureştiul are aproape 1,7 mil. mp de clădiri certificate LEED sau BREEAM (suprafaţă construită), alte oraşe regionale însumează o suprafaţă apropiată de acest nivel. Conform datelor Colliers International, pe al doilea loc după Bucureşti se clasează Cluj-Napoca (500.000 mp certificaţi), urmat de Timişoara cu 445.000 mp. Totodată, estimăm ca, până la sfârşitul acestui an sau cel târziu 2019, suprafaţa certificată în oraşele regionale să depăşească totalul Capitalei.

    În 2017, departamentul REMS din cadrul Colliers International a împlinit 7 ani de activitate. Echipa sa de certificări verzi s-a extins şi numără în prezent 7 specialişti: 5 specialişti LEED Green Associates, un specialist LEED AP Building Design + Construction, BREEAM Assessor and BREEAM In-Use Assessor, şi un specialist LEED AP Operations + Maintenance. Echipa Colliers a obţinut un total de 27 de certificări verzi, începând cu 2011, din care 13 (reprezentând o treime din numărul total de proiecte certificate din România anul trecut) doar în 2017. De asemenea, 7 din cele 10 certificări LEED emise în România anul trecut au fost obţinute de Colliers.

  • Cum poţi să-ţi iei această casă cu doar 25 de lire sterline – GALERIE FOTO

    Avon Place, o proprietate aflată în zona Ringwood, New Hampshire, a fost scoasă la vânzare în urmă cu doi ani. Nimeni nu s-a arătat însă interesat, aşa că proprietarii au decis să organizeze o tombolă şi să acorde vila drept premiu.

    Biletele costă 25 de lire sterline, iar organizatorii trebuie să vândă nu mai puţin de 120.000 de bilete pentru a acoperi preţul proprietăţii.

    Recent, un antreprenor din domeniul imobiliar a anunţat că îşi vinde bolidul de lux, un Porsche, cu doar 20 de lire sterline. Ed Bezzant, un om de afaceri prosper din Chelsea, a anunţat pe Instagram că organizează o tombolă cu 2.500 de bilete la preţul de 20 de lire sterline. Câştigătorul urma să primească maşina sa: un Porsche Cayman, al cărui preţ este de aproximativ 42.000 de lire. „Îmi vând Porsche-ul pentru 20 de lire. Vând 2.500 de bilete de loterie, iar extragerea va avea loc doar când se vor epuiza toate biletele. Puteţi cumpăra câte bilete doriţi, iar confirmările şi modalităţile de plată le veţi primi pe e-mail. Să înceapă jocul”, a postat tânărul pe Instagram.

  • Primăria Capitalei vrea să acorde VOUCHERE pentru fertilizări in vitro

    „Proietul constă în acordarea de vouchere pentru realizarea fertilizării in vitro. Voucher-ul are o valoare totală de 10.800 lei, acesta va fi impărţit în tichete de câte 100 de lei şi se va acorda în trei tranşe. După procesarea cererii, se acordă primul voucher în baza primei scrisori medicale, în valoare de 3.600 de lei. Înainte de efectuarea puncţiei ovariene se acordă al doilea voucher, în baza celei de-a doua scrisori medicale. Acesta va avea valoarea de 3.600 de lei. Înainte de embriotransfer se acordă al treilea voucher în valoare de 3.600 de lei”, se arată în proiectul de hotărâre CGMB.

    Potrivit proiectului, voucherele se acordă cuplurilor care au indicaţie medicală pentru efectuarea procedurii de fertilizare in vitro.

    De asemenea, proiectul prevede şi stabilirea unui buget multianual de 10.800.000 de lei, pentru perioada iunie 2018 – decembrie 2019, pentru aproximativ 1.000 de beneficiare.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Elon Musk ar putea deveni cel mai bogat om din lume

    Musk deţine în prezent acţiuni Tesla în valoare de 12 miliarde de dolari. Conform noului plan de compensaţii, Tesla estimează valoarea Tesla ar trebui să crească la 650 de miliarde de dolari, de la 55 de miliarde de dolari în prezent. Acesta nu înseamnă că valoarea unei acţiuni va creşte de 12 ori, pentru că este posibilă emiterea de noi acţiuni.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Care sunt cele mai vândute medicamente fără reţetă din România

    Piaţa de OTC-uri a ajuns la peste 1,9 miliarde de lei anul trecut, potrivit datelor oferite de compania de cerce­ta­re de piaţă Euromonitor.
     
    Cel mai vândut medicament fă­ră reţetă este Nurofen, cu vânzări de 207 mil. lei anul trecut şi o cotă de piaţă de 10,7%. În piaţa de OTC-uri con­curează companii precum Re­ckitt Benckiser, Bio­farm, GSK, Sanofi sau Sun Phar­ma­ce­u­tical Industries, care deţin în total o cotă de piaţă de peste 40%.
     
    „În ultimii ani a crescut interesul populaţiei pentru pre­venţie şi întreţinerea stării de sănătate. Compania Biofarm vizează lăr­girea portofoliului prin dezvoltarea şi fa­bri­carea de produse noi, ţinând cont de evoluţia con­ti­nuă a pieţei farmaceutice din România şi nu numai, de in­ci­denţa şi prevalenţa diferitelor patologii în populaţia ge­ne­rală. Portofoliul companiei Biofarm este bazat pe ne­voi­le pieţei“, au răspuns reprezentanţii Biofarm pentru ZF.