“Sistemul nostru este unic, pentru că identifică reacţiile emoţionale autentice ale oamenilor atunci când sunt expuşi la mesajele publicitare, într-un mediu similar celui natural”, spune Nathalie Mandavit, global director GfK Communication Efficiency.
”Folosirea unui cadru care să simuleze realitatea este absolut esenţial pentru a surprinde reacţiile spontane, autentice ale oamenilor la clipurile publicitare. Aceasta înseamnă că putem măsura reacţiile emoţionale cu multă fineţe.
Când aceste rezultatele sunt integrate cu informaţiile despre emoţiile declarate ale unei persoane faţă de o reclamă, obţinem o poveste completă despre cum se implică emoţional consumatorii atunci când privesc o reclamă. Aceasta oferă direcţii importante care contribuie în mod semnificativ la succesul clienţilor noştri în îmbunătăţirea mesajelor publicitare”.
Alături de GfK EMO Sensor, instrumentul care măsoară emoţiile declarate ale consumatorilor, EMO Scan completează portofoliul GfK de testare de reclame, adăugând o nouă modalitate de măsurare a emoţiilor.
GfK EMO Scan a câştigat în 2012 premiul pentru Inovaţie din partea BVM, cea mai importantă asociaţie germană a profesioniştilor din cercetarea de piaţă şi cea socială. EMO Scan este rezultatul comercial al unei colaborări ştiinţifice şi tehnice între GfK, Institutul Fraunhofer pentru Circuite integrate (IIS) şi CIAS – Centrul Elveţian pentru ştiinte Afective de la Universitatea din Geneva, condusă de profesorul Klaus R. Scherer, doctor în psihologie.
Prezentă pe piaţa locală din 1992, GfK România a înregistrat o cifră de afaceri de aproape 11 milioane euro în 2011. Activităţile GfK România sunt structurate în două sectoare, Consumer Experiences şi Consumer Choices.
Sectorul Consumer Experiences este specializat în probleme de marketing operaţional şi strategic în practic toate industriile şi pieţele. Grupul GfK este una dintre cele mai mari companii de cercetare de piaţă din lume, cu peste 11.000 de experţi care se dedică zi de zi descoperirii de noi perspective asupra modului în care oamenii trăiesc, gândesc şi cumpără, în peste 100 de ţări.
Anual se vând cel mult câteva mii sau zeci de mii de unităţi la nivel european şi cel mult câteva sute de mii de unităţi la nivel mondial, însă limuzinele de lux au probabil cel mai mare impact asupra industriei auto mondiale. Datorită preţurilor care pot depăşi fără probleme o sută de mii de euro, constructorii auto pot integra pe acestea tehnologii care pe alte segmente ar fi considerate mult prea costisitoare.
De aceea Lexus a lansat cel mai performant sistem hibrid pe limuzina LS, iar Mercedes-Benz a venit cu cele mai multe dintre inovaţiile sale sale întâi pe S-Klasse. Acum, noua generaţie a S de la Mercedes-Benz doreşte să ridice şi mai mult competitivitatea în segment, venind nu doar cu tehnologii inovatoare, ci şi cu un grad de calitate specific până acum doar limuzinelor de superlux, cum este Bentley sau Rolls-Royce. Iar acest lucru este acum posibil deoarece peste S-Klasse nu va mai exista un Maybach, ci un S-Klasse Pullman.

„Apariţia unui nou jucător în segment, în special în cel al limuzinelor de lux, are un impact semnificativ în creşterea vânzărilor. În zona de lux există potenţial pentru o astfel de creştere generată de apariţia unui nou model„, spune Valeriu Zaharia, directorul de vânzări şi marketing pentru Mercedes-Benz autoturisme. În cadrul acestui segment, motivul de cumpărare, factorul determinant care influenţează procesul decizional, este în general noutatea. Potenţialii clienţi vor să achiziţioneze cel mai nou model, cu cele mai recente îmbunătăţiri în materie de dotări sau tehnologii.
„Publicul-ţintă din România pentru acest model este similar celui european. S-Klasse se adresează celor din «top of the top», respectiv celor aflaţi în vârful ierarhiilor, liderilor şi antreprenorilor cu afaceri în creştere şi managerilor de top„, a spus Zaharia.

Comandarea unei limuzine S-Klasse durează între trei şi cinci luni, în funcţie de gradul de personalizare. În 2013, din cauza lansării noii generaţii şi a cererii mari pentru acest model, perioada de aşteptare se va extinde, urmând ca în 2014 să revină la parametri normali.
Cel mai scump model Mercedes-Benz comandat pe piaţa locală în ultimul an a fost un S400 4Matic L BlueEfficiency, în valoare de peste 150.000 de euro, TVA inclusă.
„Din punctul nostru de vedere, datorită lansării noii generaţii a S-Klasse în acest an, estimăm o dublare a vânzărilor pentru acest model comparativ cu anul anterior, fapt ce va avea un impact semnificativ în creşterea segmentului limuzinelor. Curentul de downsizing se manifestă cu precădere în alte segmente de piaţă şi mai puţin în cel al limuzinelor de lux„, a spus Zaharia.
„În ultimii ani, am observat că preferinţele publicului-ţintă al limuzinelor de lux se reorientează de la motoarele mari, cum ar fi V8-ul pe benzină de pe versiunile S500 4Matic, către BlueTEC – S350 BlueTEC 4 Matic„, a subliniat Zaharia. Această tendinţă este urmarea faptului că românii preferă modele cu consum şi emisii mai mici. Astfel, pentru performanţe şi un cuplu motor comparabil cu cel al versiunii S500, versiunile BlueTEC, cum este S350, beneficiază de un consum redus cu 26% şi emisii mai mici cu 16%, pe lângă taxă de mediu zero, pentru motorul Euro 6, dar şi un impozit scăzut.
Într-un discurs ţinut cu câteva zile înainte de revenirea reprezentanţilor troicii creditorilor în Grecia, Manitakis a părut că pledează pentru mai mult timp pentru finalizarea evaluării personalului şi introducerii unui sistem de mobilitate, prin care angajaţii vor putea fi transferaţi din departamentele supraaglomerate în cele în care este deficit de personal.
“Reforma administrativă este o sarcină titanică, nu poate avea loc de pe o zi pe alta sau prin magie. Este nevoie de mult timp întrucât odată cu reforma trebuie să se schimbe şi practici, atitudini bine înrădăcinate”, a spus ministrul în timpul unei conferinţe la Atena, citat de publicaţia Kathimerini.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro
Papa s-a întins pe jos pentru a se ruga şi a-şi arăta credinţa în timpul unei celebrări din Vinerea Mare, la Bazilica Sfântul Petru de la Vatican, informează dailymail.co.uk.
Papa a fost ajutat să se aşeze pe podea, iar în timpul rugăciunii şi-a sprijinit mâinile şi capul pe o pernă.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro
Printre cele mai importante misiuni ale sale s-au numărat asasinarea lui Lev Davidovici Troţki (un politician influent la începuturile existenţei Uniunii Sovietice, mai întâi Comisar al poporului pentru politica externă iar mai apoi ca fondator şi prim comandant al Armatei Roşii şi Comisar al poporului pentru apărare). Între misiunile lui Sudoplatov s-a mai numărat şi aflarea secretelor bombei atomice, cu ajutorul unor savanţi renumiţi precum Oppenheimer sau Bohr.
Şocante sunt şi dezvăluirile privind rolul real jucat de soţii Rosenberg în spionajul atomic al URSS; motivul pentru care Stalin a inventat Complotul Medicilor şi conspiraţia sionistă; cine a ordonat masacrul din Pădurea Katyn; cum au organizat Hruşciov şi colegii săi arestarea şi împuşcarea lui Beria.
Sudoplatov a fost arestat după căderea lui de la putere a lui Beria, în 1953. În pofida torturii şi a izolării complete în închisoare, a refuzat să “mărturisească”. Eliberat după 15 ani, a reuşit abia în 1992 să-şi obţină reabilitarea, ajutat de fiul său, Anatoli, profesor de economie la Universitatea din Moscova.
“Misiuni speciale” este o carte de memorii uimitoare şi un document istoric unic, mărturia unui om care a ştiut cele mai negre secrete ale imperiului sovietic. Autorul cărţii, Jerrold L. Schecter povesteşte că pentru realizarea cărţii a realizat zeci de ore de interviuri, la care participa şi fiul fostului spion; 20 de ore sunt înregistrate video.
Discuţiile aveau loc când Anatoli Sudoplatov avea deja o vârstă înaintată, de peste 80 de ani, iar durata maximă a unui interviu era de trei ore. Autorul punctează că Anatoli Sudoplatov nu a arătat niciodată remuşcări pentru faptele sale, multe şocante, ci dimpotrivă, povestea că acţiunile sale au avut loc în contextul în care Rusia a devenit o mare putere mondială.
Cartea a produs multe controverse, cele mai puternice contestaţii venind din partea cercetătorilor americani şi ruşi; primii susţin că nu sunt adevărate declaraţiile lui Anatoli Sudoplatov, că americanii nu ar fi dezvăluit secrete despre bomba atomică, în timp ce ruşii îşi văd prestigiu ştirbit, prin prisma faptului că ei susţin că au descoperit de fapt informaţiile valoaroase, pe care fostul spion rus suţine că serviciile de spionaj le-ar fi pus la dispoziţia cercetătorilor.
În plus, argumentează autorul în prefaţă, există de ceva vreme, în anumite cercuri academice cu gândire mai schematică, o tendinţă de a respinge amintirile personale ca fiind aproape prin definiţie inferioare “documentelor”.
Când această concepţie a fost aplicată pentru prima dată în cazul Uniunii Sovietice, în anii 1930, şi apoi din nou la jumătatea anilor 1980, documentele oficiale sovietice nu prezentau deloc încredere, pe când măcar unele dintre amintirile personale erau adevărate, sau conţineau adevăruri.
Dintre studiile istorice privind URSS şi-au păstrat, aşadar, valoarea doar cele bazate în mare măsură pe memoriile defectorilor sau ale altora – şi care au fost, aproape fără excepţie, validate după 1989, odată cu desecretizarea masivă a documentelor sovietice.
Cartea “Misiuni speciale, Memoriile unui maestru al spionajului sovietic”, scrisă de Pavel şi Anatoli Sudoplatov, împreună cu Jerrold L. şi Leona P. Schecter, este disponibilă în România la editura Litera.
IMPOSIBILUL SE ÎNTÂMPLĂ! EVREII DECOREAZĂ fratele unui NAZIST!
“Serviciile de tip valet vor veni în întâmpinarea angajaţilor şi managerilor care sunt ocupaţi peste zi şi pentru care este greu să îşi mai aloce încă aproape o oră pe drumul spre casă pentru a-şi spăla maşina, a-i face plinul şi a se îngriji de aceasta. În plus, angajaţii AutoCurat.ro care prestează aceste servicii de valeting au cunoştinţe mecanice şi pot efectua o verificare tehnică primară a vehiculelor”, a declarat Adrian Dinu, directorul general al SAS Grup, care deţine AutoCurat, o reţea de spălătorii auto care furnizează servicii pe bază de abonament exclusiv pentru persoane juridice.
AutoCurat.ro presteaza deja şi servicii de detailing, având staţii mobile care se pot deplasa la sediile companiilor. Detailingul se realizează cu cele mai performante aparate de curăţare cu aburi. AutoCurat.ro are o reţea de peste 200 de spălătorii cu care colaborează: acestea îşi păstrează autonomia şi, în plus, furnizează servicii pentru flotele auto. “Iniţial aveam de gând să extindem reţeaua la peste 500 de spălătorii, dar practica a dovedit că nu a fost nevoie: majoritatea companiilor cărora ne adresăm, care au flote cu un număr semnificativ de maşini, se află în oraşele mari din ţară, aşa încât ne-am concentrat asupra marilor oraşe şi împrejurimilor acestora în care sunt locate flotele clienţilor nostri. Pe viitor vom dezvolta reţeaua acolo unde clienţii noştri o vor cere”, a precizat Adrian Dinu.
În reţeaua Autocurat.ro sunt 24 spălătorii în Bucureşti, 11 în judeţul Prahova, 7 în Argeş, 8 în Vâlcea, 6 în Braşov, iar în marile oraşe se regăsesc în medie 3-4 spălătorii afiliate.
Companiile care sunt clienţi ai Autocurat.ro plătesc o singură factură ce acoperă toate spălările vehiculelor din flotă, în toată ţara, pe o anumită perioadă de timp, de obicei lunar. Acest mod de lucru simplifică foarte mult lucrurile, în comparaţie cu decontarea spălărilor fiecărui vehicul pe bază de bon fiscal şi, în plus, oferă managerilor un control mai mare asupra acestui tip de cheltuieli. Serviciile de car valeting vor funcţiona în acelaşi sistem.
Instituţiile de credit cipriote vor închise vineri, întrucât în SUA şi majoritatea statelor din Europa se sărbătoreşte Vinerea Mare, potrivit Bloomberg. De altfel, zilele de vineri şi de luni sunt declarată nebancare la nivelul zonei euro, întrucât sitemul Target2 de plăţi şi decontări va fi închis.
Luni se sărbătoreşte şi ziua naţională a Ciprului, care este liberă pentru sectorul bancar, potrivit unui plan pentru întreg anul, postat pe site-ul băncii centrale a ţării.
Programul de lucru joi este 12:00-18:00 (ora locală).
Băncile au încercat să se pregătească cât mai bine pentru reluarea activităţii, cu lichidităţi suficiente, dar şi cu forţe de securitate suplimentare la sucursale, pentru a face faţă unui număr mare de clienţi.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro
Arina Ureche, directorul general al BRAT, a declarat în cadrul evenimentului că Ziua Cercetării Media va fi o conferinţă anuală. “Am început cu printul pentru că printul are cea mai mare nevoie de o discuţie, dar această conferinţă va continua anul viitor”, a spus Arina Ureche, precizând că, anul acesta, BRAT împlineşte 15 ani de la înfiinţare, în timp ce Studiul Naţional de Audienţă (SNA FOCUS) împlineşte 12 ani de la lansare. “Suntem mândri că am reuşit atâţia ani să stăm în zona de cercetare media”, a spus Ureche.
În acest context, Silviu Ispas, preşedintele BRAT, a spus că organizatorii Zilei Cercetării Media au simţit nevoia să lămurească “ce face cercetarea media pentru piaţă, pentru clienţi şi pentru furnizori”. El a mai spus că, la nivel global, printul se află într-o situaţie delicată, iar în România publicaţiile tipărite se află într-o situaţie foarte complicată.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro
Un purtător de cuvânt al guvernului a declarat, luni, că pierderile pentru deponenţi vor fi de “circa 30%”.
Depozitele sunt garantate în limita a 100.000 de euro, însă pentru sumele ce depăşesc acest prag pierderile s-ar putea situa la 40%, în urma condiţiilor impuse de statele zonei euro pentru un pachet de împrumuturi externe, a spus Sarris, pentru BBC.
“Ar putea fi apropiat de acest nivel, dar nu vreau să anticipez. Ceea ce am văzut până acum, însă, sugerează un procentaj în această zonă”, a spus ministrul, adăugând că nu a fost luată încă o decizie.
Băncile din Cipru sunt închise până la joi, iar la reluarea activităţii vor fi aplicate măsuri temporare de limitare a tranzacţiilor.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro