Tag: sua

  • CAPITALISTUL SĂPTĂMÂNII: Solomon Robert Guggenheim

    Parte din succes s-a datorat şi familiei numeroase: 11 fii, majoritatea implicaţi în afacerile familiei, dintre care unul, Benjamin, a murit în naufragiul Titanicului. Solomon a plecat în Elveţia pentru a studia limba germană şi afacerile la institutul Concordia din Zürich, după care, la 20 de ani, s-a întors în SUA pentru a lucra în afacerea cu minerit.

    A fondat în Alaska compania Yukon Gold, de la care a pornit ultima „goană după aur„ în perioada anilor 1896-1899. În 1890 începuse să colecţioneze şi obiecte de artă, iar după Primul Război Mondial a renunţat la afacere şi şi-a dedicat tot timpul acestei pasiuni. În 1926 o cunoaşte pe baroneasa Hilla von Rebay, pictor în acea perioadă, care l-a sfătuit să îşi expună colecţia într-un muzeu de artă modernă şi contemporantă.

    Marc Chagall, Rudolf Bauer, Fernand Léger se numărau printre artiştii ale căror opere le avea în colecţie, iar primul loc în care acestea aveau să fie expuse era chiar apartamentul lui din hotelul Plaza din New York. Guggenheim pune, în 1937,  bazele fundaţiei Solomon R. Guggenheim dedicată artei moderne.

    Doi ani mai târziu, deschide un loc în care să îşi expună colecţia, „Muzeul picturii non-obiective„. Până la începutul anilor ‘40, muzeul acumulase o colecţie mare de picturi avangardiste, iar nevoia pentru o clădire potrivită pentru găzduirea acestora devenise imperativă. În 1943, Guggenheim şi Rebay l-au însărcinat pe arhitectul Frank Lloyd Wright cu misiunea construirii noii clădiri. Filantropul a murit în 1949, iar noul muzeu a fost deschis zece ani mai târziu sub numele lui. Pe lângă acesta, fundaţia Guggenheim mai administrează în prezent muzee în Bilbao, Spania, Veneţia şi Berlin.

    Afacerea familiei a căpătat o nouă direcţie după Primul Război Mondial, când membrii acesteia au cumpărat exploataţiile de nitraţi în Chile. Au părăsit apoi afacerea pe rând. Totuşi, compania de investiţii Guggenheim Partners – fondată de Peter Lawson-Johnston Sr. în 2000 – administrează active în valoare de 120 de miliarde de dolari, potrivit New York Times. Alt instrument, Gugenheim Investment Advisors, controlează active de 50 de miliarde de dolari.

    Bogăţia, istoria şi ramificaţia  familiei au făcut ca, de-a lungul istoriei, să existe şi falşi Guggenheim. Spre exemplu, în 2011, trei persoane au fost arestate pentru că au pretins că sunt descendenţi ai faimoasei familii. Vladimir Zuravel, David Birnbaum şi Catarina Pietra Toumei s-au folosit de nume pentru a atrage investiţii în proiecte false în industria de petrol, garanţii bancare, diamante şi aur, potrivit bloomberg.com.

  • Robert Gates: Un angajament militar al SUA în Siria ar fi o eroare

     Într-un interviu acordat postului de televiziune CBS, Gates a afirmat că nu vede “rezultate bune” în discuţiile privind programul nuclear controversat al Iranului şi că o retragere completă a americanilor din Afganistan ar fi o “eroare dezastruoasă”.

    “Am crezut că este o eroare (să se intervină) în Libia şi cred că este o eroare (să se intervină) în Siria, chiar dacă am fi intervenit mai semnificativ în urmă cu un an sau şase luni. Ne supraestimăm capacitatea de a prevedea rezultatul”, a apreciat Gates.

    “Prudenţa, mai ales în ceea ce priveşte înarmarea acestor grupări şi angajamentul militar american, este regula”, a afirmat el.

    “Dacă cineva spune «se va lucra curat, va fi precis, se pot stabili zone de siguranţă şi va fi extraordinar», ei bine, majoritate războaielor nu se desfăşoară aşa”, a subliniat el.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Marile bănci din SUA fac front comun la Washington pentru a bloca reformele anti-criză

     Băncile au contractat lobbyişti influenţi din Wasihngton pentru a reduce presiunile venite din direcţia autorităţilor şi a mediului politic în ceea ce priveşte consolidarea rezervelor de capital şi vânzarea unor active, în vederea reducerii riscului de se ajunge din nou la salvarea instituţiilor financiare cu bani publici, transmite Wall Street Journal (WSJ).

    Autorităţile de reglementare şi unii congresmeni consideră că marile bănci au rămas “too big to fail”, expresie utilizată în ultimii ani pentru a descrie o situaţie în care complexitatea operaţiunilor unei instituţii financiare ajunsă în pragul falimentului impune salvarea companiei cu bani publici pentru a evita o criză sistemică.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Ochelarii computerizaţi ai Google, contestaţi în SUA cu multe luni înainte de lansare

     Dispozitivul numit Google Glass permite utilizatorilor să acceseze Internetul, să facă fotografii şi să filmeze. Ochelarii au fost interzişi deja, preventiv, într-un bar din Seattle, iar în multe cazinouri din Las Vegas nu vor fi bineveniţi. În plus, autorităţile legislative din Virginia de Vest au încercat să interzică folosirea Google Glass în timpul şofatului.

    “Este numai începutul. Google Glass vor provoca o adevărată luptă”, a declarat Timothy Toohey, avocat specializat în probleme de protejarea vieţii private.

    Ochelarii computerizaţi ridică întrebarea dacă vor distrage atenţia şoferilor, vor afecta relaţiile între oameni şi îi vor priva de puţina intimitate pe care o mai au în public.

    Google Glass, ochelari care au ataşat un mic computer, vor putea să surprindă orice fel de moment, de la întâlnirea cu celebrităţi şi până la vânzătorii ţâfnoşi, iar imaginile vor putea fi transmise instantaneu pe Internet.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Steinmetz, investitor la Roşia Montană, riscă să fie înlăturat dintr-un proiect uriaş în Guineea

     O investigaţie derulată de Departamentul Justiţiei din SUA şi autorităţile din Guineea a condus la arestarea a doi directori executivi detaşaţi în statul african de la BSG Resources, companie deţinută de Beny Steinmetz, şi la reţinerea unui cetăţean francez, care va fi judecat în New York, transmite Bloomberg.

    Ancheta se referă la modalitatea în care BSG Resources (BSGR) a obţinut drepturile asupra proiectului minier de la Simandou, Guineea, deţinute împreună cu gigantul brazilian Vale.

    Zăcământul de minereu de fier situat în sud-estul Guineei conţine resurse cu o valoare de 50 miliarde de dolari.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Adevăratul barometru al ieşirii din criză

    După primul trimestru, şomajul în zona euro a atins un nou record, de 12,1% din totalul forţei de muncă, iar estimările privind creşterea PIB variază între zero şi -0,8%, prevestind deja prelungirea recesiunii în T2. În schimb, piaţa americană a muncii continuă să se amelioreze, în timp ce creşterea economică a SUA a fost de 2,5% în T1, faţă de 0,4% în T4 2012. În aprilie, economia americană a creat 165.000 de noi locuri de muncă, peste aşteptări, iar rata şomajului s-a redus la 7,5%, cel mai mic nivel în patru ani şi jumătate.

    BCE a redus, la 2 mai, dobânda de refinanţare de la 0,75% la noul minim de 0,5%, în contextul unei mulţimi de analize (inclusiv cea a BNP Paribas) care considerau că banca trebuie să facă “mai mult”. Mario Draghi, preşedintele BCE, spusese anterior că e gata să apeleze la noi instrumente de politică monetară spre a împiedica prelungirea recesiunii; cei de la BNP Paribas au remarcat că Draghi a vorbit la fel şi în iulie 2012, exact înainte de a lansa noul program de relaxare monetară cantitativă.

  • Oficial SUA: Finanţarea pentru operaţionalizarea Bazei Deveselu a fost deja asigurată

    “Secretarul de stat pentru afaceri strategice Bogdan Aurescu a avut astăzi, 1 mai 2013, o întrevedere cu Frank Rose, adjunct al asistentului secretarului de stat al SUA pentru politică de apărare şi spaţială, cu ocazia prezenţei sale la Bucureşti pentru participarea la a 9-a Conferinţă internaţională privind apărarea antirachetă (Bucureşti, 30 aprilie-3 mai 2013). Cei doi oficiali au discutat despre ultimele evoluţii legate de dezvoltarea proiectului româno-american privind participarea României la Abordarea Adaptivă în Etape privind Apărarea împotriva Rachetelor Balistice în Europa (European Phased Adaptive Approach – EPAA), precum şi despre evoluţiile la nivel NATO, respectiv în dialogul cu Federaţia Rusă pe acest subiect”, informează MAE într-un comunicat remis MEDIAFAX.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Obama: Poziţia SUA faţă de situaţia din Siria va fi revizuită dacă au fost utilizate arme chimice

     “Nu pot fi luate decizii pripite până nu se va dovedi că au fost utilizate arme chimice; dar, dacă se va dovedi că au fost utilizate arme chimice, vom revizui pozţia” privind o posibilă intervenţie militară, a declarat Obama într-o conferinţă de presă organizată la Casa Albă.

    Secretarul american al Apărării, Chuck Hagel, a declarat săptămâna trecută că regimul din Siria probabil a utilizat arme chimice de mică putere, subliniind că informaţiile nu sunt sigure. “Serviciile de informaţii americane au concluzionat, cu un anumit nivel de exactitate, că regimul sirian a utilizat arme chimice, în special gaz sarin”, a spus Hagel. Însă, conform experţilor, informaţiile furnizate de Statele Unite privind presupusa utilizare a armelor chimice de către regimul din Siria nu se ridică la nivelul standardelor probelor luate în considerare de Naţiunile Unite, care vor trimite o echipă pentru evaluarea situaţiei. Preşedintele Barack Obama a cerut o evaluare definitivă privind utilizarea sau nu a armelor chimice de către regimul din Siria înainte de a lua o decizie privind noi măsuri în acest dosar.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Paradisurile fiscale din Europa, în pericol: Luxemburg renunţă la secretul bancar

     Ministrul Finanţelor din Luxemburg, Luc Frieden, a declarat că guvernul este dispus să extindă numărul de conturi bancare acoperite de noile acorduri de schimb de informaţii încheiate cu SUA şi UE astfel încât să includă şi companiile multinaţionale, potrivit Financial Times.

    Acordurile, convenite recent, se referă în prezent numai la persoane suspectate că ar evita plata taxelor prin ascunderea banilor în conturi bancare din Luxemburg.

    Sectorul bancar luxemburghez are active de aproape 3.000 de miliarde de euro, de 22 de ori mai mult faţă de Produsul Intern Brut.

    Datorită activităţilor derulate în Luxemburg de companii multinaţionale, precum Amazon.com sau Skype, stocul investiţiilor străine directe în ţară s-a cifrat anul trecut la 2.280 miliarde de dolari, potrivit datelor Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică. Din această sumă, numai 122 miliarde de dolari au ajuns în economia reală.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro