Tag: timp

  • Proiectil din Al Doilea Război Mondial, găsit în Gara Arad

     Prezenţa muniţiei a fost sesizată la 112 de muncitori care făceau săpături în Gara Arad pentru schimbarea unor linii de tren.

    O echipă de pirotehnişti a Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Arad a mers la faţa locului pentru a ridica obiectul exploziv, care are o lungime de aproximativ 25 de centimetri.

    Autorităţile au format o zonă de siguranţă pe o rază de 250 de metri, însă intervenţia nu a impus evacuarea călătorilor şi nu a afectat mersul trenurilor, întrucât proiectilul a fost descoperit pe una dintre liniile dezafectate temporar, pentru lucrări de modernizare.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Coloana oficială a lui Traian Băsescu, blocată. Un bistriţean s-a aşezat în faţa ei pentru a-i da o scrisoare

     Potrivit unor surse din cadrul Poliţiei Năsăud, un bărbat de aproximativ 60 de ani, care a declarat că are probleme cu Justiţia, l-a aşteptat, vineri, pe preşedintele Traian Băsescu la ieşirea de pe stadionul din oraş, unde aterizase cu elicopterul, pentru a-i înmâna o scrisoare, transmite corespondentul MEDIAFAX.

    Bărbatul a intrat în faţa coloanei oficiale care se pregătea să plece către Mănăstirea “Izvorul Tămăduirii” din Salva, iar angajaţii SPP l-au dat la o parte, însă preşedintele Traian Băsescu a oprit şi a luat scrisoarea bărbatului.

    Şeful statului a aterizat, vineri dimineaţă, cu elicopterul pe stadionul din Năsăud, unde a fost aşteptat de prefectul Ioan Ţintean şi de primarul Năsăudului, Mircea Romocea.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Cum profită e-reader-ul, tableta şi smartphone-ul de problemele cărţilor tradiţionale

    Ce puteţi găsi pe tot felul de site-uri de specialitate. Multe dintre titluri vor fi gratuite, altele le puteţi achiziţiona foarte rapid, plătind cu cardul şi aşteptând apoi doar câteva minute pentru ca volumul să se descarce pe propriul dispozitiv. În plus, apelând la cărţile electronice, aveţi access la o colecţie mult mai largă de titluri, în toate limbile pământului.

    Aşadar, avantajele cărţilor în format digital sunt greu de contestat. Însă rămâne o altă întrebare, care reprezintă de fapt subiectul acestui articol: ce folosim pentru a citi aceste cărţi. Iar în 2013, opţiunile cele mai potrivite şi cele mai comod de utilizat sunt eReaderele, tabletele, sau telefoanele mobile inteligente. Să le luăm pe rând.

    eReaderul sau, pe larg, Electronic Book Reader este un dispozitiv creat tocmai pentru a citi cărţi digitale, eBooks. El are la bază un ecran special, bazat pe tehnologia eInk (cerneală electronică), ce oferă cititorului o experienţă apropiată de cea a cititului unei pagini tipărite. În majoritatea cazurilor aceste ecrane nu sunt iluminate intern, aşadar nu obosesc ochii atunci când le priviţi ore în şir, însă pentru a le folosi în întuneric, va trebui să folosiţi o sursă de lumină alternativă, exact ca în cazul cărţilor clasice. Există însă şi soluţii cu iluminare internă şi totuşi „prietenoase„ ochilor. În plus, ecranenele eInk pot fi folosite fără probleme şi afară, chiar şi în lumina puternică a soarelui.

    PE LÂNGĂ ACEASTA, EBOOK READERELE NU CONSUMĂ BATERIE DECÂT ÎN MOMENTUL ÎN CARE SCHIMBAŢI O PAGINĂ (CELE FĂRĂ ILUMINARE INTERNĂ, DESIGUR), oferind autonomie ce se măsoară în mii de redesenări ale conţinutului sau, cu alte cuvinte, săptămâni de utilizare acerbă. Modelele moderne oferă ecrane tactile şi funcţii extra precum conexiune 3G, player audio sau browser încorporat.

    Pe lângă aceasta, eReaderele sunt compacte şi cântăresc doar câteva sute de grame, dar pot stoca sute de cărţi diferite, aşadar sunt ideale pentru cei ce călătoresc foarte mult.
    Aceste dispozitive au însă şi dezavantaje. De cele mai multe ori ele pot afişa doar imagini alb-negru (texte, fotografii, grafice) şi conţinut static. Însă dacă doriţi un dispozitiv primordial pentru citit, eReaderele sunt probabil cea mai bună soluţie pe care o aveţi la dispoziţie. Cu atât mai mult cu cât preţurile lor sunt acceptabile, începând de la 200-300 lei şi urcând spre 700-900 de lei pentru modelele cele mai performante şi mai bine dotate, precum Nook Reader sau Kindle PaperWhite.

    Tabletele, pe de altă parte, sunt dispozitive multivalente. Cititul cărţilor electronice este doar unul dintre modurile în care le puteţi utiliza, ele putând face faţă cu brio şi altor activităţi uzuale, precum navigatul pe internet sau rularea de conţinut multimedia (muzică, jocuri, filme). Strict pentru cei interesaţi să citească însă, ele au trei mari impedimente: ecranul, autonomia şi preţul.

    Tabletele utilizează ecrane iluminate, de diverse tipuri şi calităţi, iar acestea obosesc ochii, mai ales când sunt utilizate în lumina slabă. Pe de altă parte, sunt aproape imposibil de folosit în condiţii de lumină foarte puternică din cauza luminozităţii relativ scăzute şi a sticlei reflexive ce acoperă ecranele tactile. Autonomia unei tablete ţine, desigur, de modul de utilizare, însă chiar şi în cazul celor mai bune modele de pe piaţă aceasta cu greu trece de 15 ore de folosire continuă, chiar şi atunci când dispozitivele sunt folosite exclusiv pentru citit.



    Citiţi mai multe articole ale lui Andrei Mihai Gîrbea pe http://www.andreigirbea.com/

  • Noi detalii înspăimânătoare despre cazul de sechestrare din Cleveland: Poliţia a fost chemată de mai multe ori de-a lungul timpului

     Prima lor victimă, Michelle Knight, în prezent în vârstă de 32 de ani, şi-a pierdut auzul din cauza anilor întregi în care a fost bătută în cap. Ea pare să aibă probleme şi la unul dintre oasele feţei, potrivit unor surse citate de televiziunea locală Fox 8.

    Knight le-a spus poliţiştilor că atunci când a fost adusă în casă, în 2002, mai era o femeie, dar că aceasta a dispărut brusc, relatează New York Post, în ediţia electronică.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Fotografia zilei: Apusul, înaintea lungii nopţi polare de trei luni

    În următoarele trei luni cei 15 cercetători vor lucra folosind lumină artificială, dar se vor bucura de cerul antarctic, de stele, de Calea Lactee sau de luminile aurorei.

  • Cazul celor trei femei sechestrate timp de un deceniu: Principalul suspect a fost inculpat. IMAGINI cu cei trei suspecţi

     Castro, în vârstă de 52 de ani, este acuzat că le-a violat pe Amanda Berry, Gina DeJesus şi Michelle Knight în timp ce erau sechestrate în casa sa.

    Cei doi fraţi ai săi, Pedro (54 de ani) şi Onil (50 de ani), arestaţi în acelaşi timp cu el, nu au fost în schimb inculpaţi în acest dosar, a adăugat procurorul în cursul unei conferinţe de presă.

    “Nimic nu ne permite să credem că ei au fost implicaţi sau că erau la curent” cu acţiunile fratelui lor, a declarat şeful adjunct al poliţiei din acest oraş, Ed Tomba. “Nu am găsit nicio dovadă că ar fi legaţi cu această crimă”, a insistat acesta.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Universitatea Bucureşti, între primele 200 din lume la secţiile limbi moderne, media şi comunicare. Topul universităţilor

     În fişa de prezentare de pe topuniversities.com, Universitatea Bucureşti (UB) este descrisă drept una dintre cele mai importante instituţii de învăţământ superior din România şi din Europa de Est.

    În clasamentele pe 2013 în funcţie de specializări, este pe un loc situat între 151 şi 200 la specializările media şi comunicare, dar şi la limbi moderne, menţinându-şi astfel poziţia din 2012.

    În topul mondial general, dominat de universităţi din SUA şi Marea Britanie, UB este clasată, la nivelul anului 2012, pe poziţia 601, după ce, timp de trei ani la rând, ocupase locul 501.

    Locul I în lume este ocupat de Massachusetts Institute of Technology (MIT) din SUA, urmat de universităţie Cambridge (Marea Britanie) şi Harvard (SUA).

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Clasa mijlocie se mută în zona Asia-Pacific

    Doar în Asia există deja 525 de milioane de persoane care pot considera că fac parte din clasa mijlocie – ceea ce reprezintă mai mult decât totalul populaţiei Uniunii Europene. Se estimează că, în următoarele două decenii, clasa de mijloc se va extinde cu alte 3 miliarde de persoane, provenind aproape exclusiv din zonele emergente. Este, de asemenea, de aşteptat ca o parte importantă din noua clasă mijlocie din Asia să urce către nivele superioare ale categoriei de venituri, ceea ce le va conferi o putere de cumpărare impresionantă. 

    Alexis Karklins Marchay, co-Leader al Centrului pentru Pieţe Emergente al Ernst & Young spune: “Până în 2030, pe măsură ce tot mai multe persoane intră în clasa mijlocie, e de sperat ca această armată de noi consumatori cu bani şi cereri noi să aducă pe linia de plutire economia globală”.

    China şi India vor deveni marile puteri ale consumerismului clasei de mijloc în următorii douăzeci de ani, cu toate că şi pieţele în creştere rapidă, cum ar fi Mexic sau Brazilia, vor avea un cuvânt greu de spus. Însă contribuţiile Chinei şi Indiei vor fi substanţiale. Astăzi există în China în jur de 150 de milioane de persoane care sunt considerate ca făcând parte din clasa de mijloc globală, care vor ajunge la 500 de milioane în următorii zece ani. Până în 2030, circa 1 miliard de persoane din China ar putea fi în clasa de mijloc, adică 70% din populaţia prognozată.  

    Clasa de mijloc globală din India este, totuşi, mult mai mică, cifrându-se la aproximativ 50 de milioane de persoane, adică 5% din populaţia ţării. Se estimează că acest grup va creşte susţinut în următorii zece ani, ajungând la 200 de milioane de persoane până în 2020. După această dată, extinderea clasei de mijloc din India se va accelera, ajungând la 475 de milioane de persoane până în 2030, urmând să depăşească creşterea clasei de mijloc din China începând cu anul 2027.

    Până în 2030, vom asista la o distribuire mult mai largă a veniturilor în lume. Milioane de oameni au fost scoşi din sărăcie în ultimele decenii, iar mai nou începe să se vadă impactul clasei de mijloc în dezvoltarea pieţelor emergente. în pofida acestui fapt, raportul sugerează că, deşi creşterea cheltuielilor din pieţele emergente a ajuns să depăşească în ultimii ani cheltuielile din pieţele dezvoltate, mai e încă o cale lungă de parcurs până la atingerea parităţii la nivelul contribuţiilor. Deşi consumul din pieţele emergente nu este încă îndeajuns de puternic să readucă rata globală de creştere la nivelul de dinainte de 2008, se poate dovedi suficient pentru a preîntâmpina revenirea la recesiunea globală în următorii câţiva ani (în condiţiile în care consumul din pieţele dezvoltate nu intră în declin).

    Alexis Karklins Marchay conchide: “Apariţia noii clase de mijloc, cu o putere de cumpărare comparabilă cu cea din statele dezvoltate, va atrage după sine imense oportunităţi de afaceri. Aceste oportunităţi pot să apară foarte repede iar multinaţionalele trebuie să fie pregătite să răspundă. Iar aceste oportunităţi de business nu se vor limita doar la bunurile de consum. Apariţia unei clase de mijloc înstărite va deschide pieţe în noile teritorii şi pentru servicii financiare sau pentru sectorul de sănătate, de pildă.”
    Care ar putea fi implicaţiile pentru România?

    Această transformare demografică la nivel global reprezintă o oportunitate majoră pentru companiile exportatoare din România. Clasa de mijloc din întreaga lume, dar mai ales cea care se configurează acum la nivelul pieţelor emergente, consumă bunuri care pot fi produse şi livrate în mod competitiv de companiile româneşti. Este important ca exportatorii locali să analizeze tendinţele demografice care se conturează pentru următoarele decenii şi să se înscrie deja în cursa recalibrării ofertei pentru noii consumatori.
     

  • De ce aruncă românii zeci de milioane de euro pe medicamente cumpărate degeaba

    de RĂZVAN MUREŞAN
    CAM 87% DINTRE ROMÂNI AU LUAT CEL PUŢIN O DATĂ PASTILE ANUL TRECUT FĂRĂ SĂÎN-TR-EBE MEDICUL, se arată
    într-un studiu realizat anul trecut de Asociaţia Română a Producătorilor Internaţionali de Medicamente. Lipsa de timp, încrederea în propriile cunoştinţe şi campaniile de marketing agresive de la televizor îi determină pe bolnavi să sară peste avizul specialistului şi să cumpere din farmacii ce consideră necesar.

    De cealaltă parte, problemele de finanţare ale farmaciilor, confruntate cu lipsa acută de lichidităţi, dat fiind că îşi recuperează banii pentru medicamentele compensate de la casele de asigurări abia după un an de la eliberare, fac ca pacienţii să fie trataţi la fel ca nişte clienţi. Adică să li se vândă cât mai mult şi cât mai scump, indiferent de riscuri. Legea prevede sancţiuni, dar controalele lipsesc. Potrivit art. 613 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, farmaciştii răspund disciplinar pentru nerespectarea legilor şi a regulamentelor profesionale.

    Avocatul Iulian Pătrăşcanu, managing partner al Fine Law, afirma anterior pentru Business Magazin că sancţiunile se aplică de către o comisie constituită din membri ai Colegiului Farmaciştilor şi pot ajunge de la mustrare, avertisment, vot de blam sau suspendare până la retragerea calităţii de membru al Colegiului. “În măsura în care farmacistul eliberează medicamente fără prescripţie medicală, iar aceasta conduce la producerea de daune persoanei în cauză, se poate atrage, pe lângă răspunderea disciplinară, şi răspunderea civilă şi chiar cea penală a farmacistului, dacă prejudiciul constituie infracţiune conform legii”, explica Pătrăşcanu.

    DE DEPARTE, RĂCEALA, GRIPA ŞI DURERILE ÎN GÂT SUNT CEL MAI ADESEA TRATATE FĂRĂ ÎNTREBĂRI, iar principalul inamic împotriva acestor boli este antibioticul. Efectele cele mai nocive ale automedicaţiei se văd în cazul acestor medicamente. “Farmacistul poate elibera în caz de urgenţă necesarul de medicamente pentru 72 de ore.

    Riscurile la care se expun în cazul încălcării legii sunt foarte mari”, spune Dan Zaharescu, directorul executiv al ARPIM. El admite că regulile nu sunt în totalitate respectate, dar riscurile sunt “serioase”. Obsesia pentru automedicaţie vine, după Zaharescu, din trecut: medicii obişnuiau să le prescrie pacienţilor antibiotice pentru a evita apariţia unor complicaţii la răceală sau gripă. Abia din clipa în care s-a conştientizat riscul rezistenţei la antibiotice, prescrierea a devenit mai prudentă, însă în percepţia colectivă a rămas ideea că antibioticul combate orice afecţiune.

    Deşi efectele schimbării de mentalitate a medicilor s-au văzut în ultimii 15 ani – “la nivelul anilor ’95, antibioticele reprezentau o clasă de medicamente în topul valoric al pieţei, acum au coborât în topul vânzărilor” -, statisticile invocate de oficialul ARPIM indică o rezistenţă tot mai mare la astfel de medicamente, de aceea se folosesc tot mai mult antibiotice mai scumpe şi complexe, de generaţii superioare.

    ITALIENII, MALTEZII, SPANIOLII ŞI ROMÂNI SUNT CEI MAI MARI CONSUMATORI DE ANTIBIOTICE DE PE CONTINENT, cu o rată de folosire de peste 50% la nivelul populaţiei în ultimele 12 luni, potrivit unui eurobarometru al Comisiei Europene. Un studiu al GfK arăta că există diferenţe între respondenţii care locuiesc în diferite regiuni ale ţării sau între respondenţii cu niveluri diferite de educaţie în ce priveşte persoana care le-a recomandat utilizarea. Astfel, în Muntenia, medicul de familie este o sursă de recomandare mai puţin prezentă, iar medicul specialist este o sursă de recomandare mult mai întâlnită spre deosebire de alte zone. Mai mult, în Muntenia (11%) şi Dobrogea (20%) există un număr mai mare de consumatori care iau în considerare doar propriile convingeri când decid să ia un tratament cu antibiotic.

  • ERUPŢIE violentă a unui VULCAN din Filipine: Cinci persoane au murit, iar şapte au fost rănite

     Oficiali locali au anunţat că pe versanţii Muntelui Mayon se aflau aproximativ 20 de ghizi şi turişti, inclusiv străini, în momentul în care vulcanul a intrat în erupţie, a declarat Eduardo del Rosario, directorul Consiliului pentru gestionarea catastrofelor naturale.

    “Potrivit ultimelor informaţii, cinci persoane au murit, iar şapte au fost rănite”, a anunţat del Rosario, adăugând că echipele oficiale de intervenţie nu au confirmat încă numărul victimelor.

    “Nu avem identitatea celor care ar fi fost ucişi sau răniţi şi nu ştim dacă sunt filipinezi sau străini”, a precizat el.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro