Tag: Traian Basescu

  • Mesajul secretarului de stat ungar pentru Traian Băsescu: Ungaria nu este o ţară revizionistă

     Nemeth a răspuns astfel, miercuri dimineaţa, pentru postul public de radio Kossuth, unor declaraţii recente ale preşedintelui român Traian Băsescu, care a declarat luni, în cadrul unui forum în Ţinutul Secuiesc, că Ungaria a devenit un “focar de instabilitate” în privinţa problemelor minorităţilor etnice şi că România îşi va asuma rolul “punerii la punct a Budapestei”.

    El a apreciat că au fost lansate o serie de “acuzaţii nefondate” în privinţa relaţiilor Ungariei cu vecinii săi şi comunităţile maghiare care trăiesc în aceste ţări.

    Cea mai gravă, a apreciat el, este cea potrivit căreia “Ungaria caută să exercite un anumit tip de protectorat al ungurilor care trăiesc în străinătate, care este mai degrabă o acuzaţie îndrăzneaţă de revizionism”.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Antonescu: Băsescu declanşează de la Joseni o cruciadă împotriva Budapestei, o atitudine provincială

     Preşedintele PNL a făcut aceste aprecieri într-o conferinţă de presă susţinută, marţi, la sediul PNL, având ca temă recentele declaraţii ale unor politicieni maghiari şi reacţiile din România faţă de acestea.

    “Traian Băsescu nu are cum să declare nici de la Joseni, nici de la Bruxelles sau din altă parte că asumă vreun leadership”, a susţinut Antonescu.

    “A ridicat vreodată Traian Băsescu în Consiliul European vreo problemă în legătură cu faptul că politicieni maghiari colegi PPE vrobesc lucruri nepotrivite? Nu. (…) O ridică la Joseni, n-o ridică pentru cei din Ungaria, ci pentru câţi electori mai găseşte pe vară şi pe toamnă în România”, a mai spus el.

    Antonescu a susţinut că din interes pentru câteva puncte electorale Traian Băsescu ar fi permis, “cauţionat”, “transformarea României în poligon electoral” pentru Viktor Orban şi alţi politicieni din Ungaria.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Kelemen: Declaraţia lui Băsescu despre Ungaria nu este corectă, nu trebuie să pună paie pe foc

     Kelemen Hunor a declarat, luni, corespondentului MEDIAFAX că reacţia lui Traian Băsescu a fost “supradimensionată” la o afirmaţie “absolut necugetată”, făcută de liderul partidului Jobbik din Ungaria, Vona Gabor.

    “Nu cred că o astfel de declaraţie a şefului statului, potrivit căreia România îşi va asuma leadership-ul punerii la punct a Budapestei, este corectă, este binevenită, fiindcă este o ameninţare directă venită de la comandantul suprem, de la preşedintele României. Dacă la declaraţiile lui Vona Gabor reacţionează preşedinţii partidelor, politicienii, e ok, instituţiile, cum a fost MAE, dar reacţia preşedintelui Băsescu este supradimensionată la o afirmaţie absolut necugetată şi pe care noi am condamnat-o, a lui Vona.

    Nu pot să-l înţeleg pe preşedintele Băsescu la ce război se aruncă în acest moment şi de ce vine cu ameninţări directe, cu ameninţări concrete la adresa Ungariei, nu este de bun augur şi este inacceptabil. Preşedintele trebuie să fie un factor de echilibru, nu trebuie să pună paie pe foc, şi cred că a depăşit mult acele limite şi decenţa, care ar trebui să fie un ghid pentru preşedintele României şi nu cred că e bine că el intră în război”, a spus Kelemen.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Mazăre: Pe oamenii care vin la Mamaia nu îi interesează ce spune Băsescu

     Întrebat luni, la finalul şedinţei Consiliului Local, cum comentează afirmaţia lui Traian Băsescu potrivit căreia în Mamaia este mizerie, Radu Mazăre a răspuns: “Ce să spună şi el săracu’? Poate să spună că acum sunt de trei ori mai mulţi turişti decât acum zece ani, că s-a dezvoltat, că e o zonă cu investiţii?”

    Atunci când i s-a spus că în staţiune sunt puţine coşuri de gunoi, Mazăre a afirmat că este adevărat, dar situaţia se va schimba anul viitor, după reabilitarea falezei.

    De asemenea, el a spus că şi în Londra, pe una dintre cele mai importante străzi, este mizerie la sfârşitul unei zile.

    “Asta am constatat şi eu (n.r. – că sunt prea puţine coşuri de gunoi), mi-a spus cineva pe plajă, e adevărat, numai că noi anul viitor schimbăm toată faleza şi atunci o să punem toate dotările astea urbane mai multe. Dar să-ţi spun ceva. Gândiţi-vă că într-un weekend în staţiune sunt între 100 şi 150.000 de oameni.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Peter Eckstein: Să arăţi biciul unei ţări vecine pentru că un lider spune trăsnăi, nu este de bun augur

     “Eu văd cele întâmplate şi reacţiile prin prisma statului de drept. Cred că posibilitatea de a călători a cetăţenilor statelor UE este un drept neîngrădit. La fel, dreptul la opinie nu poate fi luat niciunui cetăţean”, a declarat, luni, corespondentului MEDIAFAX, fostul consilier prezidenţial şi fostul senator UDMR Eckstein Kovacs Peter.

    Acesta a spus că afirmaţiile liderului Jobbik, Vona Gabor, sunt dezavuate de UDMR şi de Guvernul de la Budapesta.

    “În aceste condiţii, a arăta biciul unei ţări vecine şi membre UE, să fie pusă la punct pentru că un lider al opoziţiei spune trăsnăi, nu cred că este de bun augur. Să faci răspunzător Guvernul din Ungaria faţă de cele spuse de Vona Gabor mi se pare excesiv şi neeuropean. Dacă ai o problemă cu un vecin, discuţi cu el. Dreptul preşedintelui Traian Băsescu de a avea o opinie şi de a lua o poziţie nu îl contestă nimeni, dar felul în care a făcut-o mi s-a părut nediplomatic”, a spus Eckstein.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Băsescu: Ungaria a devenit un focar de instabilitate. România îşi va asuma leadership-ul punerii la punct a Budapestei

     Vorbind despre principiul general al tratamentului minorităţilor în România, Traian Băsescu a afirmat: “Niciun prag constituţional nu poate fi nici luat în discuţie, nici depăşit. Poate să se perinde prin Harghita şi Covasna toată protipendada politicienilor maghiari. Cred că e ultimul an în care au putut să o facă atât de relaxat”.

    Şeful statului român a susţinut că politicienii maghiari care au venit în Harghita şi Covasna au depăşit limita decenţei.

    “Anul ăsta au ajuns la limita la care le spun: e prea mult”, a continuat preşedintele Băsescu.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Blaga: La PDL nu există vreo cerere a Elenei Băsescu pentru a candida la europarlamentare

     Blaga a fost întrebat dacă a avut vreo discuţie cu Elena Băsescu şi dacă aceasta şi-a manifestat intenţia de a candida la europarlamentare din partea PDL.

    “Nu. Nu avem o astfel de cerere din partea domniei sale. De altfel, noi la Baia Mare o să stabilim forma finală a criteriilor după care vom finaliza lista pentru alegerile europarlamentare”, a răspuns Blaga.

    El a precizat că aceste criterii au fost trimise în urmă cu două luni în teritoriu şi a precizat că la Colegiul Director de sâmbătă, de la Baia Mare, se va discuta atât despre aceste criterii, cât şi despre guvernul alternativă al PDL şi procedura de desemnare a candidatului partidului la Preşedinţie.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Băsescu, întrebat de ce circulă liber Viktor Orban în Covasna, Harghita: De ce nu l-aţi fluierat?

     La a XI-a ediţie a Universităţii de Vară de la Izvoru Mureşului, judeţul Harghita, care are ca temă principală “România şi românii de la frontiera Uniunii Europene şi NATO”, participă lideri ai organizaţiilor româneşti din jurul frontierelor ţării şi din Balcani (Bulgaria, Serbia, Ungaria, Ucraina, Albania), dar şi din Diaspora românească (Italia şi Franţa).

    În cadrul dezbaterilor la care participă preşedintele Băsescu a fost formulată o critică legată de faptul că premierul Ungariei Viktor Orban “circulă prea liber” în judeţele Harghita şi Covasna.

    “Dacă nu v-a plăcut, de ce nu l-aţi fluierat? Nu o să vină Guvernul să-l fluiere”, a răspuns Traian Băsescu.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Băsescu: Nu sunt propagandist pentru Mişcarea Populară. Aşa ceva nu fac

     Băsescu a fost întrebat de un jurnalist dacă l-a convins pe Gheorghe Falcă (PDL) să treacă la Mişcarea Populară.

    “Nu discut aşa ceva nicăieri şi eu nu sunt pe post de propagandist pentru Mişcarea Populară, fie că vorbim despre partid sau despre fundaţie. Aşa ceva nu fac”, a răspuns Traian Băsescu.

    Preşedintele Băsescu a ajuns în jurul orei 13.00 la Primăria Arad, unde finul său, primarul Gheorghe Falcă, l-a aşteptat în faţa Palatului Administrativ. Cei doi au o întrevedere în biroul edilului-şef, alături de cei doi viceprimari ai municipiului, dar fără presă.

    Preşedintele a mers la primărie după ce a vizitat şantierul Autostrăzii Nădlac-Arad.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Şova: Sunt de acord cu Băsescu în ceea ce priveşte “proasta guvernare” a lui Boagiu la Nădlac-Arad

     “Nădlac-Arad este o autostradă împărţită în două loturi: Nădlac-Arad, lotul I şi Nădlac-Arad, lotul II. Pentru amândouă loturile contractele au fost semnate de doamna ministru Anca Boagiu. Deci, dacă ne referim la proasta guvernare a doamnei Anca Boagiu, trebuie să recunosc că e prima oară în viaţa mea când sunt sută la sută de acord cu domnul preşedinte Băsescu”, a afirmat Şova.

    Menţionând că pentru lotul I al autostrăzii Nădlac-Arad contractul a fost semnat cu firma lui Nelu Iordache, Şova a declarat: “Infracţiunile comise la atribuirea lotului Nădlac-Arad lotul I au fost principala cauză pentru care Programul Operaţional pentru Transport a fost suspendat de către Comisia Europeană timp de un an de zile. În loc să se mire, domnul preşedinte Băsescu mai bine şi-ar pune problema de ce a trebuit ca doamna Boagiu să semneze în condiţiile comiterii de infracţiuni – aşa a apreciat Direcţia de Luptă Antifraudă în urma controlului – şi de ce din această cauză am avut Programul Operaţional pentru Transport suspendat timp de un an de zile”.

    Cititi mai multe pe mediafax.ro