Tag: suspendare

  • Contractul de detaşare a directoarei Şcolii nr. 10 din Capitală, suspendat de ISMB

     Surse din cadrul Şcolii nr. 10 au declarat, pentru MEDIAFAX, că ISMB a luat hotărârea de a suspenda contractul prin care Camelia Fercu era detaşată ca director la această unitate de învăţământ.

    Decizia ISMB vine la o zi după ce ministrul Educaţiei, Remus Pricopie, declara, în contextul anchetei de la Şcoala 10, că fondul clasei poate exista doar ca iniţiativă a părinţilor şi este ilegal dacă este gestionat de şcoală, prin învăţătoare, profesori sau director.

    Ministrul Educaţiei a adăugat că fondul clasei cerut şi gestionat de reprezentanţi ai şcolii poate avea chiar şi încadrare penală

    Dosarul deschis pe numele învăţătoarei de la Şcoala nr. 10 acuzată că cerea cadouri de la părinţii elevilor a fost trimis, miercuri, de procurori la Secţia 6 Poliţie, pentru continuarea cercetărilor, anchetatorii urmând să stabilească lista persoanelor care vor fi citate pentru audieri.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Cererea de suspendare a deciziei de intrare în insolvenţă a Carrefour va fi analizată în 15 ianuarie

     În luna decembrie, Tribunalul Bucureşti a aprobat cererea de intrare în insolvenţă a Carrefour România, compania care administrează reţeaua locală omonimă de hipermarketuri, la cererea unui furnizor, decizia fiind publicată pe siteul Tribunalului Bucureşti.

    Procedura de insolvenţă a fost cerută de compania GSL Logistic, un distribuitor de scutece şi accesorii pentru copii si adulţi din Bucureşti, care, potrivit unor surse citate de ZF, avea de încasat de la Carrefour România datorii în valoare de circa 800.000 de lei (170.000 de euro).

    La cererea avocaţilor, Carrefour a achitat datoria şi a cerut suspendarea hotărârii de intrare în insolvenţă.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Un vulcan a ERUPT în El Salvador: Aproximativ 2.000 de persoane au fost evacuate

     Vulcanul înalt de 2.330 de metri a erupt duminică în jurul orei 16.30 GMT (18.30, ora României), iar autorităţile au suspendat zeci de zboruri în unele regiuni ale acestei mici ţări din America Centrală. Nicio victimă nu a fost înregistrată.

    Erupţia vulcanului a durat aproximativ două ore şi jumătate, a anunţat Ministerului Mediului.

    Duminică seară, preşedintele Mauricio Funes a avertizat populaţia la postul de radio în legătură cu o posibilă reluare a activităţilor seismice în următoarele zile, în pofida acalmiei.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Nou protest la Pungeşti: Chevron suspendă activităţile. Protestatarii, controlaţi corporal şi evacuaţi

    Protestatarii au reuşit să dărâme aproape în totalitate gardurile împrejmuitoare de pe terenul de 20.000 de metri pătraţi deţinut de Chevron, fără ca forţele de ordine să poată interveni şi opri acţiunile lor. Ulterior, în zonă au sosit mai mulţi jandarmi, iar protestaterii au fost controlaţi corporal şi evacuaţi. Au fost aplicate 7 amenzi între 500 şi 5.000 de lei pentru participare la o adunare publică nedeclarată şi deschise 15 dosare pentru ultraj şi port de armă albă.

    Jandarmii au evacuat, sâmbătă după-amiază, zona unde sunt montate corturile şi barăcile improvizate, la Pungeşti, protestatarii fiind scoşi şi îndemnaţi să părăsească perimetrul respectiv, dincolo de barajul creat de Jandarmerie de-a latul şoselei, la ieşirea din localitatea Siliştea.

    Toţi protestatarii care rămăseseră în zona unde au avut loc manifestaţiile sâmbătă la prânz au fost evacuaţi de către jandarmi, după ce participanţii la protest fuseseră anunţaţi că li se vor face percheziţii corporale pe motiv că ar fi folosit obiecte pirotehnice pe timpul protestelor.

    Compania Chevron a anunţat oficial suspendarea activităţilor pe terenul deţinut la Siliştea-Pungeşti, din judeţul Vaslui, în urma manifestaţiilor de protest din zonă. “Chevron confirmă astăzi suspendarea activităţilor în Siliştea-Pungeşti ca urmare a activităţilor protestatarilor. Prioritatea noastră este să desfăşurăm aceste activităţi într-un mod responsabil faţă de mediul înconjurător, în conformitate cu aprobările pe baza cărora operăm şi în siguranţă, însă acest lucru nu poate fi posibil astăzi. Respectăm dreptul lor de a-şi exprima opiniile, însăcredem că acesta trebuie exercitat în limitele legii”, se arată în comunicatul de presă al companiei Chevron.

    Mai mult pe www.mediafax.ro.

  • Nicolăescu: Am convenit cu Sanitas să accepte suspendarea oricărui conflict de muncă

     “Vom avea mai multe runde de negocieri: una cu Coaliţia (Profesioniştior din Sănătate – n.r.) şi a doua, după-amiază, cu Sanitas. Am convenit la întâlnirea de astăzi (luni) că vom merge în Guvern, unde vom prezenta o solicitare privind deblocarea a 1.200-1.400 de posturi în sistemul sanitar”, a mai spus ministrul Sănătăţii.

    O altă problemă de actualitate în sistemul sanitar este cea legată de contractul colectiv de muncă pe sector, fiind vorba despre primul document de acest fel din ultimii 20 de ani.

    În acest context, Nicolăescu a spus, referindu-se la majorările salariale revendicate de personalul sanitar, că acestea ar putea fi făcute printr-un act adiţional la contractul colectiv de muncă, iar discuţiile pe această temă ar putea începe în decembrie.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Ministrul francez de Externe: UE va suspenda primele sancţiuni care vizează Iranul în decembrie

     Unele sancţiuni vor fi suspendate începând din “luna decembrie”, a declarat şeful diplomaţiei franceze pentru postul de radio Europe 1. O reuniune a UE la nivel de miniştri de Externe va avea loc “în câteva săptămâni”, a spus el. Suspendarea sancţiunilor UE va fi “limitată, direcţionată şi reversibilă”, a adăugat el, fără să precizeze domeniile vizate. “Partea americană va proceda la fel”, a amintit Laurent Fabius.

    Intervievat în legătură cu respingerea acordului de către Israel şi dacă există temeri de atacuri preventive ale statului evreu, Fabius a răspuns că “la acest stadiu nu, pentru că nimeni nu le va înţelege”.

    Referitor la posibilitatea acordată pentru prima dată Iranului de a îmbogăţi uraniu, deşi toate rezoluţiile ONU din ultimii şase ani solicită Teheranului să suspende această activitate, Laurent Fabius a subliniat că ea va fi reglementată mai clar pe viitor.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • ANAF a suspendat pe termen nedefinit restricţiile privind bunurile care pot fi aduse din afara UE

     “Întrucât soluţionarea aspectelor legate de implementarea Ordinul Preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF) privind aplicarea de instrucţiuni speciale pentru unele categorii de bunuri introduse de către călători pe teritoriul României, în bagajele personale, necesită o perioadă mai lungă de timp, reintrarea în vigoare se va face la o dată care va fi comunicată ulterior”, arată ANAF, într-un comunicat.

    Până la aplicarea acestui ordin, controlul vamal al bagajelor călătorilor va continua să fie realizat pe baza analizei de risc.

    ANAF a anunţat săptămâna trecută că suspendă ordinul până la 1 decembrie.

    Agenţia a introdus la jumătatea lunii noiembrie noi restricţii privind bunurile care pot fi introduse în ţară în bagajele personale din afara UE, acestea ducând la o perioadă mai mare de aşteptare la controlul vamal, întrucât presupun completarea unei declaraţii.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Unele împrumuturi pentru studenţi români şi bulgari la colegii britanice, suspendate

     Potrivit publicaţiei citate, secretarul de stat pentru Universităţi David Willetts a declarat că suspendarea împrumuturilor pentru studenţii din cele două ţări a fost decisă după ce s-a observat o creştere “neobişnuită” a numărului celor care primesc sprijin din partea Student Loans Company (SLC). Aproximativ trei sferturi dintre studenţii vizaţi nu au reuşit să dovedească faptul că au dreptul la aceste împrumuturi, potrivit unor surse citate de ziar.

    În prezent, SLC oferă două tipuri de împrumuturi, şi anume unul pentru plata taxelor şcolare şi unul pentru acoperirea unor cheltuieli de întreţinere. Toţi cetăţenii UE pot aplica pentru un împrumut în vederea plăţii taxelor şcolare. Românii şi bulgarii, care nu au acces pe piaţa britanică a muncii, pot, în schimb, să studieze în această ţară.

    “Am descoperit că s-a înregistrat o creştere semnificativă a numărului de studenţi români şi bulgari care au aplicat pentru un ajutor şcolar complet în Anglia, în acest an”, a declarat Willetts în faţa parlamentarilor, precizând că, în condiţiile în care acest tip de sprijin este acordat cetăţenilor UE rezidenţi pentru cel puţin trei ani în Marea Britanie, fiecăruia dintre aceşti studenţi i s-a cerut informaţii suplimentare pentru reluarea accesului la împrumuturi.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro