BusinessMagazin

Tag: serviciu

  • Cel mai nou model de afacere în domeniul stomatologic prin care medicul Nicolae Krilovici încasează 100 de euro pentru aproximativ o jumătate de oră

    Nicolae Krilovici este medic stomatolog specializat în parodontologie, protetică şi estetică dentară, iar de aproximativ jumătate de an este şi consultant dentar – serviciul de consultanţă dentară oferit de el fiind primul de pe piaţa locală, potrivit stomatologului. Krilovici defineşte conceptul ca reprezentând o abordare nouă a stomatologiei dentare, în care interesele pacientului nu sunt condiţionate de interese financiare şi abilităţi practice medicale. „Medicul consultant are obligaţia de a fi neutru şi dezinteresat în a trata pacientul din punct de vedere stomatologic. El trebuie să fie foarte bine pregătit, să aibă o experienţă vastă şi să ştie să colaboreze cu alţi specialişti din domeniu”, explică Krilovici caracteristicile pe care ar trebui să le aibă furnizorul unui astfel de serviciu. Potrivit lui, consultantul este cel care analizează din afară problemele pacientului şi îi dă sfaturi sau noi soluţii legate de ceea ce s-a făcut deja de alt medic sau urmează să se facă.

    Îndrumările pot să fie cu referire la costuri sau la relaţia cost-calitate; totodată, consultantul poate evalua calitatea materialelor folosite sau a întregii lucrări şi asta din diferite puncte de vedere. „Oamenii sunt total neştiutori faţă de ceea ce urmează să li se întâmple. Nu au nici un fel de reper faţă de modalităţile de tratament, de costuri sau de calitatea lucrării făcute”, descrie el situaţia în care se află majoritatea pacienţilor înaintea unei intervenţii. Costul unei astfel consultanţe este de aproximativ 100 de euro pentru o durată a discuţiei de aproximativ 30‑40 de minute; preţul însă creşte direct proporţional cu durata consultaţiei. Krilovici previzionează că, printr-un ritm de două consultaţii pe zi, ar ajunge la venituri anuale de 48.000 de euro; la un ritm de opt consultaţii, veniturile s-ar ridica la aproximativ 190.000 de euro.

    Ideea furnizării acestui serviciu i-a venit lui Krilovici după ce a profesat circa 25 de ani în stomatologie, deopotrivă în România şi Germania. Nicolae Krilovici a studiat stomatologia în România, şi-a dat doctoratul în domeniu, iar apoi a mai studiat în cadrul unui doctorat în Germania, la Berlin. Vreme de doi ani a lucrat în propria clinică, aflată în centrul oraşului Düsseldorf. După aproximativ doi ani de stomatologie generală, a ajuns la concluzia că nu se poate face performanţă în toate domeniile stomatologice şi a decis să se specializeze în estetică şi protetică dentară cât şi parodontologie, urmând mai  multe cursuri în Germania. De 10 ani trăieşte în România unde lucrează colaborând cu mai multe clinici din domeniu. Oferă şi tratamente  de lux, prin colaborarea cu medici specialişti şi tehnicieni din Germania; furnizând astfel varianta de tratare a pacienţilor în Germania şi organizând tot ce este necesar legat de acest lucru.

    Medicul a lansat serviciul de consultanţă (sub numele Dr. Krilovici) după ce a observat nevoia acestuia pe piaţa serviciilor de stomatologie. „Am întâlnit persoane nesigure de diferite situaţii legate de stomatologie sau persoane care mă întrebau din senin, seara la masă de pildă, diferite lucruri medicale dentare.” A sesizat astfel lipsa de informaţie din piaţă. „Toţi aveau stomatologul lor. De ce mă întrebau pe mine? Când mi-a venit ideea, iniţial m-am gândit că este ceva stupid, având în vedere că plecăm de la presupunerea că există o încredere mare între pacient şi medic. Dar tot aşa am realizat şi că de fapt ideea de consultanţă se foloseşte în multe domenii în lume, de ce nu şi în medicină, adică în cazul meu stomatologia?”. Nicolae Krilovici spune că se adresează unui profil variat de clienţi. „Toată lumea, cu lucrări mari şi scumpe, până la lucrări mici şi ieftine, poate profita de informaţii esenţiale.”

    A observat că există întotdeauna o zonă de stres la nivel de comunicare cu pacientul necunoscător, care trebuie să plătească bani mulţi pentru tratamente; în discuţiile cu consultantul, acest stres nu există, pentru că nu e nimic de împărţit sau de ascuns. „Astfel poate profita oricine care are nedumeriri sau nemulţumiri legate de stomatologie, înainte sau după un tratament. Sau chiar în timpul tratamentului.” Nicolae Krilovici consideră că medicul care tratează  nu are timpul şi nici interesul să poarte o asemenea discuţie de amploare, dintr-o serie de motive. „Este greu să gândeşti un tratament corect cap coadă după dorinţele pacientului. Aici vorbesc de cazuri ample, interdisciplinare. Odată început un tratament – bun sau prost – costurile, timpul, stresul, durerea curg la fiecare întâlnire cu stomatologul. Dacă rezultatul este prost, atunci o ia de la început sau chiar este mult mai complicat de reparat ce s-a făcut prost.” El spune că un pacient mulţumit nu va veni niciodată la consultant, însă aceste situaţii sunt rare. „Eu am întâlnit în 25 de ani de stomatologie foarte mulţi oameni nemulţumiţi sau care nu sunt convinşi că ce li s-a propus ca tratament este şi cea mai bună soluţie pentru ei. Deci preţul unei consultanţe este infim faţă de ceea ce poate ea să economisească pentru un pacient care nu este tratat corespunzător”, descrie medicul raţiunile existenţei unui astfel de serviciu.

    Medicul nu a renunţat la profesia de bază; spune însă că activitatea de consultanţă este diferită de serviciile de second opinion, prezente şi acestea pe piaţa locală de câţiva ani. „O second opinion este o altă propunere de tratament la un medic nou. El are, la fel ca şi primul medic, interesul să câştige pacientul de partea lui. În majoritatea cazurilor, ceea ce e şi logic chiar dacă nu obligatoriu, noul medic va demonta prima propunere şi în plus, ca şi primul medic, va propune ceea ce e mai bun şi uşor pentru el să facă”, explică el. Spune că prin acest serviciu, el nu face trimiteri spre alţi medici (nici spre el însuşi), de pildă.

    În ceea ce priveşte majoritatea greşelilor făcute de pacienţii români, medicul Nicolae Krilovici a observat că acestea se leagă de necunoştiinţă şi dezinformare. „Lipsa unei educaţii dentare îi face pradă uşoară în faţa complexităţii problemelor legate de gură şi dinţii lor.” O altă problemă este de natură financiară. „Stomatologia este scumpă în sine, iar stomatologia de calitate cu atât mai mult. Dacă economiseşti unde nu trebuie, din neştiinţă, rişti să intri într-un cerc vicios greu de rupt. Mai bine mai scump şi bine decât ieftin şi prost, căci ce e prost va trebui sigur refăcut. Cel mai grav este scump şi prost.”
    Chiar dacă piaţa locală a serviciilor stomatologice din România a cunoscut o dezvoltare frumoasă, acestea nu se pot compara cu cele din vestul Europei încă, potrivit lui Krilovici. Medicul spune că nu poate aprecia la o valoare exactă piaţa locală de stomatologie; dar a observat o creştere, reflectată şi la nivelul dezvoltării serviciilor. Potrivit estimărilor Business Magazin, valoarea totală a pieţei private a serviciilor de stomatologie se situează la circa 100 de milioane de euro.

    „Lucrările au devenit mai sofisticate şi mai de amploare. Medicii sunt din ce în ce mai documentaţi şi rezolva cazuri mai complicate cu succes. Totuşi nu se poate compară cu o ţară că Germania, de exemplu, nici că cifra de afacere şi nici că calitate de top în lucrări.” Astfel, chiar dacă au apărut clinici noi, mari, în care s-au investit bani mulţi şi care se pot compara cu cele din vestul Europei, iar medicii au început să meargă la cursuri de specializare, totuşi suntem la distanţă faţă de serviciile vestice. „Medical vorbind, stomatologii pleacă de aici la cursuri acolo. Deci ei dau tonul din toate punctele de vedere.

    Dacă apare ceva nou din orice punct de vedere, apare acolo şi nu aici. Deci medicii de aici sunt tot timpul un pas în urmă. Nu mai vorbesc din punctul de vedere al tehnicienilor dentari care sunt departe de adevărata artă de a face  lucrări protetice. Să nu uităm asistentele, care iarăşi comparativ cu Germania sunt foarte slab pregătite. Deci una peste alta se întâmplă lucruri bune, dar ora exactă se dă în alte ţări.”

  • Doar 31% dintre mamele care lucrează spun că au ajuns la echilibrul dintre viaţa profesională şi cea personală

    Pentru femeile cu carieră şi copii, găsirea echilibrului dintre viaţa profesională şi cea personală poate fi o adevărată provocare. Astfel, doar 31% dintre mămicile cu job spun că au reuşit să aibă o carieră de succes, dar şi armonie în familie, echilibrând foarte bine timpul dedicat familiei şi cel alocat jobului, arată un studiu realizat de platforma de recrutare online eJobs. Sondajul a fost realizat în perioada 19 februarie – 3 martie 2017, pe un eşantion de 1.130 de mame din toată ţara, dintre care 58% au declarat că şi-au păstrat serviciul după apariţia copiilor, în timp ce restul de 42% au renunţat la serviciu pentru a se dedica familiei.

    Cele mai multe dintre mamele care lucrează (49%) se declară mulţumite de modul în care reuşesc să-şi împartă timpul între familie şi serviciu, însă şi-ar dori mai mult timp pentru viaţa personală. Restul de 20% dintre mămicile cu job consideră că nu reuşesc să găsească un echilibru între cele două activităţi şi ar dori să se poată dedica mai mult familiei, însă situaţia financiară nu le permite.

    Pentru o treime dintre mamele cu job care au participat la sondajul eJobs, sarcinile de serviciu le ocupă peste 8 ore din zi, iar un procent similar (34%) este reprezentat de cele care lucrează 7-8 ore pe zi. De un program de până la 4 ore pe zi se bucură doar 16% dintre participantele la studiu care au continuat să lucreze după apariţia copiilor, iar 17% dintre respondente au declarat că alocă între 4 şi 6 ore în fiecare zi activităţilor de serviciu.

    Indiferent câte ore lucrează, 68% dintre mamele participante la sondaj spun că alocă familiei şi treburilor casnice minimum 3 ore în fiecare zi. Alte 27% spun că dedică între o oră şi două ore pe zi activităţilor de familie şi numai 5% au mai puţin de o oră în fiecare zi pentu viaţa personală.

    67% dintre mamele cu job apreciază că fac faţă cu brio atât în construirea carierei, cât şi în viaţa de familie, chiar dacă cele două nu sunt mereu în echilibru sau dacă timpul pentru familie nu este mereu suficient. Una din 4 femei participante la sondaj a recunoscut însă că este mai dedicată copiilor şi că este mai mulţumită de calitatea ei de părinte, în detrimentul carierei, în timp ce doar 8% spun că sunt mai conectate la domeniul lor de activitate decât la viaţa de familie.
    Peste jumătate (57%) din mamele cu job sunt fericite şi foarte fericite la locul de muncă, iar 47% dintre ele spun că apariţia unui copil le-a ajutat să se organizeze mai bine şi să-şi stabilească mai uşor priorităţile. În acelaşi timp, pentru 38% dintre mamele care lucrează, primul copil le-a motivat să găsească şi alte variante pentru suplimentarea veniturilor şi le-a ajutat să se dezvolte pe plan profesional.

    La polul opus, după apariţia primului copil, majoritatea mamelor participante la studiul eJobs spun că s-au confruntat cu noi provocări în carieră. Astfel, 48% dintre mamele cu job spun că programul strict este principala provocare în demersurile lor de a echilibra viaţa profesională şi cea de familie, urmat de lipsa de predictibilitate a programului, cu care se confruntă 38% dintre femeile care şi-au păstrat locul de muncă şi după ce au devenit mame. Totodată, 29% dintre mamele participante la sondaj spun că au dificultăţi la acordarea concediului medical dedicat celor mici, iar 18% spun că orele peste program le dau cele mai mari bătăi de cap.

    Astfel, peste jumătate dintre mamele cu carieră şi-ar dori ca angajatorii să le permită un program flexibil şi posibilitatea de a lucra de acasă pentru a le stimula să se întoarcă mai repede la birou după terminarea concediului de maternitate şi de creştere a copilului. În acelaşi timp, 1 din 3 mame care lucrează spune că oferirea de către angajator a unor servicii de after-school pentru copii ar ajuta foarte mult la organizarea timpului, iar 24% dintre ele ar fi motivate de zile libere suplimentare.

    Aproape o treime dintre mamele participante la sondaj spun că au stat acasa cu bebeluşul mai puţin de un an, iar 58% spun că au rămas în concediul de creştere a copilului între un an şi doi ani, în timp ce doar 11% au preferat să rămână acasă şi după terminarea perioadei maxime a concediului de creştere a copilului.

  • Serviciul de Informaţii Externe face angajări. Vezi ce trebuie să faci pentru a câştiga un post

    Dosarele se vor putea depune electronic, în intervalul 2 aprilie – 30 aprilie a.c., pe site-ul SIE.

    Candidaţii eligibili vor participa, în Bucureşti, la interviuri şi diferite etape de evaluare (psihologică, profesională/ aptitudinală, medicală), de testare a cunoştinţelor de cultură generală şi a limbii străine cunoscute.

    Având în vedere specificul instituţiei, pentru candidaţii declaraţi admişi, încadrarea este condiţionată de obţinerea avizului pentru acces la informaţii clasificate.

    Pentru domeniul operativ, candidaţii trebuie să fie absolvenţi de studii superioare de lungă durată sau de ciclul II Bologna, cu mediile anilor de studii şi a examenelor de licenţă/ disertaţie de minim 7,00;
    să cunoască o limbă străină de circulaţie internaţională la nivel minim B1 superior;să aibă vârsta de maxim 35 ani.

    Pentru posturile de specialişti în limbi străine, candidaţii trebuie să fie absolvenţi de studii superioare de profil minim ciclul I Bologna (cei care au absolvit doar studii de licenţă au obligaţia de a parcurge ulterior un program de master), cu mediile anilor de studii şi a examenelor de licenţă/ disertaţie de minim 7,00; să cunoască o limbă străină de circulaţie internaţională la nivel minim C1 şi una la nivel minim B2 superior- constituie un avantaj cunoaşterea limbilor rare, să aibă vârsta de maxim 35 de ani.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Serviciul de Informaţii Externe face angajări. Vezi ce trebuie să faci pentru a câştiga un post

    Dosarele se vor putea depune electronic, în intervalul 2 aprilie – 30 aprilie a.c., pe site-ul SIE.

    Candidaţii eligibili vor participa, în Bucureşti, la interviuri şi diferite etape de evaluare (psihologică, profesională/ aptitudinală, medicală), de testare a cunoştinţelor de cultură generală şi a limbii străine cunoscute.

    Având în vedere specificul instituţiei, pentru candidaţii declaraţi admişi, încadrarea este condiţionată de obţinerea avizului pentru acces la informaţii clasificate.

    Pentru domeniul operativ, candidaţii trebuie să fie absolvenţi de studii superioare de lungă durată sau de ciclul II Bologna, cu mediile anilor de studii şi a examenelor de licenţă/ disertaţie de minim 7,00;
    să cunoască o limbă străină de circulaţie internaţională la nivel minim B1 superior;să aibă vârsta de maxim 35 ani.

    Pentru posturile de specialişti în limbi străine, candidaţii trebuie să fie absolvenţi de studii superioare de profil minim ciclul I Bologna (cei care au absolvit doar studii de licenţă au obligaţia de a parcurge ulterior un program de master), cu mediile anilor de studii şi a examenelor de licenţă/ disertaţie de minim 7,00; să cunoască o limbă străină de circulaţie internaţională la nivel minim C1 şi una la nivel minim B2 superior- constituie un avantaj cunoaşterea limbilor rare, să aibă vârsta de maxim 35 de ani.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Serviciul de Informaţii Externe face angajări. Vezi ce trebuie să faci pentru a câştiga un post

    Dosarele se vor putea depune electronic, în intervalul 2 aprilie – 30 aprilie a.c., pe site-ul SIE.

    Candidaţii eligibili vor participa, în Bucureşti, la interviuri şi diferite etape de evaluare (psihologică, profesională/ aptitudinală, medicală), de testare a cunoştinţelor de cultură generală şi a limbii străine cunoscute.

    Având în vedere specificul instituţiei, pentru candidaţii declaraţi admişi, încadrarea este condiţionată de obţinerea avizului pentru acces la informaţii clasificate.

    Pentru domeniul operativ, candidaţii trebuie să fie absolvenţi de studii superioare de lungă durată sau de ciclul II Bologna, cu mediile anilor de studii şi a examenelor de licenţă/ disertaţie de minim 7,00;
    să cunoască o limbă străină de circulaţie internaţională la nivel minim B1 superior;să aibă vârsta de maxim 35 ani.

    Pentru posturile de specialişti în limbi străine, candidaţii trebuie să fie absolvenţi de studii superioare de profil minim ciclul I Bologna (cei care au absolvit doar studii de licenţă au obligaţia de a parcurge ulterior un program de master), cu mediile anilor de studii şi a examenelor de licenţă/ disertaţie de minim 7,00; să cunoască o limbă străină de circulaţie internaţională la nivel minim C1 şi una la nivel minim B2 superior- constituie un avantaj cunoaşterea limbilor rare, să aibă vârsta de maxim 35 de ani.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Ce conţine proiectul salarizării şi cum se ajunge la majorări de 267%

    Majorările graduale, în următorii patru ani, vor fi diferite pentru salariaţii Ministerului Afacerilor Interne (MAI) şi Ministerului Apărării Naţionale (MApN), astfel încât, la finalul anului 2021, cele două categorii să aibă salariile egale.

    Un exemplu, şeful statului major general, secretar de stat- şef al Departamentului Ordine şi Siguranţă Publică, prim-adjunctul directorului Serviciului Român de Informaţii, prim adjunctul Serviciului de Informaţii Externe, directorul Serviciului de Telecomunicaţii Speciale şi directorul Serviciului de Pază şi Protecţie ar urma să aibă un venit de 10.265 lei (la finalul lui 2021), majorările urmând să fie de: 14% în anul 2018 şi 19% în anul 2021, în cazul funcţiilor MAI, respectiv de 84%, în anul 2018 şi 92% în anul 2021, în cazul funcţiilor MApN.

    Diferenţele mari dintre procentele cu care vor creşte salariile sunt date tocmai de veniturile diferenţiate din acest moment pe acelaşi grad.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Opinie Bogdan Roşu, director executiv Next Capital Group: Sunt IMM-urile sprijinite cu adevărat de creditori să treacă la nivelul următor?

    Este larg acceptat faptul că IMM-urile trebuie să fie motorul creşterii economice sustenabile, de sănătatea acestor companii depinzând în mare măsură starea şi mersul economiei. Condiţiile grele cu care se confruntă antreprenorii la început de drum forţează apariţia inovaţiei şi o întreţin. Fie că vorbim de experienţa dobândită într-o multinaţională cu care nu s-a mai identificat de la un moment încolo, fie că vorbim despre a-şi trăi direct vocaţia, unui antreprenor îi este mult mai confortabil să se ocupe de produsul lui şi de clienţii lui. Dar mai devreme sau mai târziu, el nu se va mai mulţumi cu ce a realizat în faza de start-up şi va avea nevoie să crească, să-şi fructifice pe deplin potenţialul.
    Dar antreprenorul nu mai trebuie să fie singur cu afacerea sa. Era antreprenorilor ”superman“ a apus – nici filmele nu se mai fac doar cu un singur superhero.

    Firma şi-a pornit-o cu banii proprii, ai familiei sau împrumutaţi de la prieteni şi după un timp şi cu mari eforturi a reuşit să dovedească modelul de business şi faptul că are un produs sau serviciu vandabil. Este momentul acum să-şi dorească mai mult şi deci să iniţieze un nou cerc virtuos. Asta înseamnă că va trebui să se promoveze mai bine, să fie mai vizibil. Va ajunge astfel şi la alte categorii de clienţi mai mari, care să îi ofere o stabilitate, o recurenţă şi o predictibilitate a comenzilor, astfel încât să poată creşte nivelul afacerii. Atunci îşi poate permite să angajeze oameni mai bine pregătiţi şi să utilizeze tehnologii noi, cu care să poată inova permanent. |n final, va obţine un produs şi mai bun şi clienţi şi mai mulţumiţi, deci comenzi şi mai mari, iar afacerea va creşte. Pe lângă toate calităţile lui şi ale produsului său, în acel moment, antreprenorul are nevoie de sprijin pentru a trece la nivelul următor, pentru a genera toate aceste efecte pozitive în lanţ, nivel care pentru mulţi înseamnă a putea deveni partener-furnizor al unui key account. Şi astfel se iniţiază acel cerc virtuos.

    Cum însă să intre un furnizor IMM la un key account? Sunt atâtea companii IMM pe piaţă, multe dintre ele au produse bune şi vor şi ele să ajungă furnizori pentru, de pildă, reţelele moderne de comerţ. Competiţia este foarte dură, iar produsul său poate fi oferit într-o formă apropiată şi de alţi furnizori. |n plus, în ziua de azi, cei mai mulţi key accounts au politici şi proceduri foarte complexe şi restrictive de evaluare şi calificare a furnizorilor mai întâi, înainte deci de discuţia de produs. Vremea trimiterii de oferte bulk pe fax sau pe e-mail ”în atenţia departamentului de achiziţii“ a trecut demult.

    Oameni specializaţi în selecţia şi gestiunea furnizorilor caută permanent în piaţă şi îşi aleg singuri firmele de la care cer oferte, după un proces minuţios de filtrare a acestora. Ca să te califici ca furnizor al unui key account, trebuie să îndeplineşti foarte multe condiţii, de la cele de bază legate de capacitate şi calitate a produsului, până la cele legate de integritate şi responsabilitate socială. Caietele de sarcini au zeci de pagini şi cuprind activitatea trecută, curentă şi viitoare a firmei respective în cele mai mici detalii. Asocierea dintre acel key account şi furnizor este o mare responsabilitate şi poate deveni în anumite situaţii un ”liability“ pentru acel key account, ca atare se iau toate măsurile de precauţie necesare încă de la început.

    Noul sport pentru IMM-uri: ”dansul pe sârmă“. Nu este uşor să lucrezi cu un key account şi nu oricine reuşeşte. Furnizorii care vor să lucreze cu aceştia trebuie să poată livra în orice cantităţi, conform dinamicii proiectelor şi bugetelor clientului, aflate într-o permanentă dinamică, în condiţii de piaţă din ce în ce mai pretenţioasă. Ei trebuie să îşi poată modifica produsul oferit, în funcţie de nevoia punctuală a acelui key account, întrucât şi acesta, la rândul său, trebuie să vină pe piaţă cu o ofertă personalizată, complexă, non-standard, iar toate aceste condiţii trebuie în primul rând îndeplinite de furnizorul iniţial, IMM-ul.

    ”Time to market“ este din ce în ce mai redus, iar furnizorii trebuie să fie practic integraţi în procesele şi standardele clienţilor, inclusiv din punct de vedere tehnic.

    Ca să poată juca în această ligă, ei trebuie să fie companii solide, într-o formă financiară foarte bună, ca să poată fi ”pe raft“ şi mâine. Continuitatea serviciului este esenţială pentru orice key account. Trebuie să existe certitudinea rezonabilă că furnizorii vor putea primi şi onora comenzi fără întrerupere. Ei trebuie să fie suficient de flexibili ca să modifice oferta sau chiar producţia din mers şi suficient de permeabili ca sa poată absorbi inclusiv noi termene de plată extinse, dictate de condiţiile de piaţă sau de politicile de cash ale clientului. |n plus, când s-au calificat ca furnizori acceptaţi şi au ajuns deci la nivelul următor, abia atunci devine greu…

  • A început ca om de serviciu şi a reuşit să ajungă al doilea cel mai bogat om din China

    Ma Huateng s-a născut în Shantou, Guangdon pe 29 octombrie 1979, însă copilăria lui este înconjurată de mister. Se ştie doar că, atunci când era mic, visa să ajungă astrolog. La vârsta adolescenţei s-a mutat cu tatăl său, care obţinuse o slujbă în port, în Shenzen; acolo a urmat cursurile facultăţii, obţinând licenţa în informatică. Primul său job a fost la China Motion Telecom Development, furnizor de produse şi servicii telecom, unde se ocupa de dezvoltarea de software pentru pagere. A lucrat şi pentru Shenzen Runxun Communications, în departamentul de cercetare şi dezvoltare pentru divizia de internet a companiei.

    La cinci ani după ce a absolvit facultatea, în 1998, Ma Huateng a pornit Tencent alături de alţi patru colegi. Cu 120.000 de dolari, bani câştigaţi jucând pe bursă, a finanţat compania. Se spune că la început Ma, pentru a putea ţine Tencent în viaţă, a avut diferite roluri în companie: de la om de serviciu până la web designer. Ca mulţi alţi chinezi din industria tehnologică, Pony Ma a fost inspirat de inovaţiile tehnologice ce veneau din Europa şi SUA şi dorea să le adapteze la piaţa chineză. Primul produs al Tencent a venit după ce Ma a participat la o prezentare pentru ICQ, primul serviciu de mesagerie pe internet din lume, fondat în 1996 de o companie israeliană. În februarie 1999, compania a lansat un software similar cu o interfaţă chinezească şi cu un nume puţin diferit – OICQ (Open ICQ). La finalul anului aveau deja peste 1 milion de utilizatori.

    Totuşi asta nu însemna că nu au avut probleme. Pentru că serviciul era gratuit, Ma a căutat investitori care să le finanţeze compania ce înregistra costuri operaţionale tot mai mari. În 2000, firma de investiţii IDC şi Pacific Century CyberWorks din Hong Kong au cumpărat 40% din acţiunile Tencent pentru 2,2 milioane de dolari. În timp ce piaţa pentru pagere scădea, Ma a profitat de asta şi a implementat trimiterea de mesaje către telefoanele mobile. După această mutare, 80% din venituri veneau din înţelegeri cu operatorii telecom care erau de acord să împartă costurile de mesagerie.

    În acelaşi timp, AOL (America Online) a cumpărat ICQ în 1998 şi a dat în judecată Tencent pentru că site-urile mesageriei chinezeşti (QICQ.com şi QICQ.net) încălcau drepturile de proprietate intelectuală. Tencent a pierdut şi şi-a redenumit programul QQ. A urmat extinderea companiei şi în 2003 a lansat portalul QQ.com, apoi s-a extins şi pe piaţa jocurilor video, iar în 2004 devenise cel mai mare serviciu de mesagerie din China, cu o cotă de piaţă de 74%, având 335 de milioane de utilizatori. Acest lucru l-a determinat pe Pony Ma să-şi listeze compania la bursa din Hong Kong, unde a strâns 200 de milioane de dolari, propulsându-l pe Ma în rândul celor mai bogaţi chinezi. În 2004, Tencent a lansat o platformă pe care vindea produse virtuale pentru jocuri, iar un an mai târziu a fost lansat paipai.com, platforma de e-commerce ce se luptă cu Alibaba. În 2010, imitându-l pe Bill Gates, Pony Ma a creat două echipe ce au intrat în competiţie directă pentru a lansa următorul produs al companiei. În ianuarie 2011, a fost lansat Weixin (WeChat), o altă aplicaţie de mesagerie, iar în 2015 WeChat a devenit cea mai folosită aplicaţie de acest gen din lume, 48% din utilizatorii de internet din lume folosind platforma lui Ma.

    Ma Huateng apare foarte rar în presă şi este cunoscut pentru modul său de viaţă secretos. El crede în maxima „Ideile nu sunt importante în China, execuţia este”. Şi-ar fi întâlnit soţia prin platforma QQ şi împreună au un copil. Averea sa impresionantă vine din deţinerea a numai 9,7% acţiuni din Tencent Holdings, dar şi din proprietăţi în Hong Kong şi lucrări de artă în valoare de 150 de milioane de dolari. 

    Meritul lui Ma Huateng este faptul că niciodată nu s-a mulţumit cu starea lucrurilor de fapt şi tot timpul a încercat să‑şi îmbunătăţească produsele şi să găsească noi metode de a face bani.

  • Paula Rad de la Românii au talent, femeia de serviciu care a făcut-o pe Andra să plângă – Video

    Paula Rad are o voce şi un talent rar întâlnite, iar Andra a fost atât de impresionată încât a apăsat butonul auriu care-i asigură un loc direct în semifinala Românii au talent.

    ”Am pielea de găină”, a declarat Andra cu lacrimi în ochi.

    Paula Rad are 28 de ani şi este din Zalău. Paula i-a cucerit din primele secunde pe cei prezenţi în sală cu melodia „O mio babbino caro”.

    „Pentru că încă nu mi-am găsit un loc de muncă în domeniul muzicii, deşi încă mai sper, am sunat pentru acest job, femeie de serviciu”, a povestit Paula.

     

    Cititi mai multe aici

  • Cum a ajuns Uber vârf de lance în lupta start-up-urilor cu limitările impuse de autorităţi

    Pe Garrett Camp şi Travis Kalanick i-a ajutat să vină la festivitatea de inaugurare a preşedintelui Barack Obama un prieten din comisia inaugurală, investitorul Chris Sacca. Kalanick, originar din Los Angeles, îşi vânduse recent firma de file-sharing companiei de infrastructură de internet Akamai, aşa că avea ceva bani. A făcut o donaţie 25.000 de dolari comisiei inaugurale şi a împărţit cheltuielile cu Camp. Aveau amândoi în jur de 30 de ani şi, în pofida dezastrului din economia mondială erau plini de optimism cu privire la efectele revoluţionare ale tehnologiei. Niciunul nu era prea încântat de politică, dar nu au vrut să rateze un moment istoric sau o petrecere importantă.

    Au venit la Washington complet nepregătiţi. În noaptea de dinaintea inaugurării s-au trezit blocaţi în mulţime în afara Newseum, încercând să intre la o petrecere găzduită de Huffington Post. Era înnorat şi bătea vântul, şi doar unul dintre ei avea o căciulă călduroasă, de lână. Ajunseseră să o poarte cu schimbul, câte 10 minute fiecare, în timp ce trimiteau frenetic mesaje gazdei prin care-i cereau să intervină pentru a fi lăsaţi înăuntru.

    În ziua cea mare, Camp şi Kalanick s-au trezit târziu. Kalanick închiriase o vilă aproape de Logan Circle pe site-ul de inchirieri pentru vacanţă VRBO, dar erau la câteva mile distanţă de locul în care ar fi trebuit să ajungă; niciun taxi nu era disponibil. În cele din urmă, au alergat în jos pe bulevard până în oraş. Când au ajuns la locurile lor, cocoţaţi, alături de Sacca şi de prietenii săi de mare calibru din Silicon Valley, deasupra platformei inaugurale, transpiraţia de pe ei s-a răcit, dându‑le o senzaţie de disconfort. „Până la sfârşitul zilei am intrat cu siguranţă într-un fel de stare de pre-hipotermie”, povesteşte Kalanick. „Toată lumea întreba: «Este ceva în neregulă cu tine?»”. La acea vreme, Camp încerca să-l impresioneze pe Kalanick cu o idee de afaceri pe care o dezvolta, care ar permite oricui are un smartphone să cheme printr-o simplă apăsare de de buton o maşină elegantă cu şofer. Kalanick era interesat, dar nu deosebit de entuziasmat, admiţând că este o idee bună, doar că nu una măreaţă. El avea propriile idei de start-up, printre care una pe care a numit-o Pad Pass, o reţea de apartamente de lux, mobilate.

    Cu toate acestea, acolo, la Washington, era clar că era nevoie de un serviciu în genul ideii lui Camp. O maşină care ar putea fi chemată, urmărită şi evaluată prin intermediul unui smartphone ar fi o mană cerească pentru deplasarea prin oraşele mari, mai ales în timpul evenimentelor importante cum sunt inaugurările.

    „Vezi?” i-a zis Kalanick lui Camp în timp ce mulţimea scanda „O-bam-a! O-bam-a!”, iar lumea aştepta ca Prima Familie a ţării să intre pe scenă. „Chiar avem nevoie de asta.” Camp găsise deja şi un nume pentru serviciul său de închirieri de maşini: Uber.

    Aşa era în urmă cu opt ani. De atunci multe s-au schimbat – de pildă preşedintele şi întreprinzătorii. Acum Uber se numără printre cele mai mari servicii de transport cu maşina de lume, dar nu are ca angajaţi şoferi auto profesionişti şi nici nu deţine autovehicule (cu excepţia unei mici flote experimentale de automobile care se conduc singure). Uber este evaluată la 69 miliarde dolari, mai mult decât oricare alt start-up de tehnologie privat. Kalanick şi Camp au averi nete estimate la aproximativ 6 miliarde dolari fiecare. Nu le-a fost uşor să ajungă aici, iar în drumul lor spre succes au stârnit nenumărate controverse; în unele cazuri au creat probleme atât de mari încât guverne din state puternice s-au văzut nevoite să croiască legi care să le interzică afacerea.

    Totul a început cu un tweet. Pe 11 ianuarie 2012, la aproape trei ani după ce Camp şi Kalanick au discutat, în timp ce îngheţau la inaugurarea lui Obama, despre ideea unei aplicaţii pentru smartphone sau tabletă care să pemită comandarea unei limuzine cu şofer, un mesaj al unei organizaţii care protejează drepturile călătorilor îi anunţa pe cei doi că vin necazuri. „Preşedinte Linton: @uber DC funcţionează ilegal.” Linton era reprezentantul taximetriştilor din capitala Americii. La acea vreme, Uber funcţiona în doar şase oraşe din Statele Unite şi se mişca cu prudenţă. Cu toate că Kalanick şi colegii săi ajunseseră să nu aibă încredere în reglementările privind activităţile de taximetrie, considerându-le doar modalităţi de a proteja firmele de profil şi serviciile slabe ale acestora de concurenţă nouă, ei examinau legile locale cu atenţie şi erau flexibili atunci când era necesar. Uber era mai degrabă un supus legii şi nu un răzvrătit. Dar aceasta avea să se schimbe. Mesajul de pe Tweeter fusese trimis din interiorul mohorâtului şi prăfuitului sediu al D.C. Taxicab Commission din Anacostia.

    Şoferii de taxi din oraş au aglomerat o audiere care în mod normal ar fi fost plictisitoare pentru a-şi face vocea auzită. Şoferii de la Uber, spuneau ei, îşi desfăşurau ilegal activitatea în ultimele două luni. Ron Linton, numit cu numai şase luni în urmă de primarul Vincent Gray la conducerea comisiei pentru taxiuri, tindea să-i credă pe taximetrişti. Linton, care avea în jur de 80 de ani, era un bun planificator şi de mult timp ofiţer în rezervă în departamentul de poliţie al oraşului. El însuşi s-a transformat într-un agent al schimbării şi era hotărât să modernizeze taxiurile demodate ale capitalei, care nu ajungeau niciodată în cartierele mici şi nici nu acceptau carduri de credit. Pe atunci, taxiurile nici măcar nu aveau semne luminoase specifice sau o culoare uniformă care să le distingă de alte maşini. Linton era hotărât să transforme industria din interior păstrând în acelaşi timp locurile de muncă ale celor 8.500 de şoferi licenţiaţi din regiune. Uber „funcţionează ilegal şi intenţionăm să luăm măsuri împotriva lor”, i-a asigurat Linton pe şoferii nervoşi de la şedinţă. Promisiunea a fost postată pe Twitter de D.C. Taxi Watch.