Tag: sef

  • Acesta este ultimul supravieţuitor al unei dinastii a spionilor care a fost înfinţată în urmă cu 500 de ani

    „Cred că sunt numit ultimul ninja deoarece nu există altă persoană în lume care să fi învăţat toate abilităţile respective direct de la maeştrii ninja. Practic, ninja nu mai există”, a declarat acesta. Dar Kawakami a decis să lase această artă să dispară odată cu el, deoarece ninja „nu se potriveşte în epoca modernă, în ziua de astăzi”. Inginer de meserie, Kawakami a început să practice arta Ninjutsu la vârsta de şase ani, când a început să se antreneze sub regimul istovitor al maestrului budist Masazo Ishida.

    Pentru a-şi îmbunătăţi concentrarea, Kawakami obişnuieşte să petreacă ore în şir privind flacăra unei lumânări, până când se simte una cu ea. De asemenea, se poate căţăra pe pereţi, poate sări de la înălţime şi poate amesteca substanţe chimice pentru a provoca explozii şi fum. Mai mult, a fost instruit să reziste la temperaturi extreme, precum şi să trăiască zile întregi fără hrană sau apă. „Antrenamentul a fost dur şi dureros. Nu a fost distractiv, dar nu m-am gandit prea mult de ce am facut-o. Pregătirea a făcut parte din viaţa mea”, a mai declarat el.

    La vârsta de 19 ani a moştenit titlul de maestru împreună cu moştenire unor unelte vechi. Pe de altă parte, acesta spune că arta ninja constă în puterea de a surpride adversarul, nu în forţa brută.  Ninja are legătură cu exploatarea slăbiciunilor adversarilor, cu distragerea atenţiei şi capacitatea de a se ascunde în locurile în care nimeni nu s-ar fi gândit.

    Kawakami conduce acum Muzeul Iga-ryu Ninja din Iga, la 220 de kilometri sud-vest de Tokyo, şi a început recent un post de cercetare la Universitatea de Stat Mie, unde studiază istoria ninja. 

  • Care sunt oraşele cu cei mai mulţi miliardari – VIDEO

    Capitala Chinei are acum 94 de miliardari, cu şase miliardari mai puţin faţă de anul precedent, dar se încadrează, totuşi, pentru numărul 1 al acestui top.  Numărul miliardarilor din New York a scăzut cu nouă persoane, ajungând la 86. Shenzhen a adăugat cei mai mulţi miliardari pe lista sa, încă 16, ridicând oraşul chinez pe locul 4 al listei.

    „În Shenzhen şi Hong Kong se găsesc cei mai mulţi miliardari din lume, chiar mai mulţi decât California”, a declarat Rupert Hoogewerf, cercetător şef al raportului Hurun.

    Iată topul 10 al oraşelor cu cei mai mulţi miliardari:

    Beijing (94)

    New York (86)

    Hong Kong (71)

    Shenzhen (62)

    Moscova (59)

    Londra (55)

    Shanghai (53)

    Mumbai (42)

    Paris (36)

    Hangzhou (36)

    În acest moment există 2.257 de miliardari în lume, în creştere cu 69 faţă de anul trecut şi cu 804 în ultimii 5 ani. China are cei mai mulţi miliardari din lume, un număr de 609 persoane, în timp ce SUA se află pe locul doi în acest top, cu 552. Împreună, cele două ţări au 1.161 miliardari, peste jumătate din populaţia miliardară a lumii. 

  • A furat 1 miliard de lire sterline pe care i-a cheltuit pe petreceri apoi s-a predat singur poliţiei

    Miliardarul Vijay Mallya, care trăieşte într-un conac din Hertfordshire, cunoscut sub numele de „The King of Good Times”, s-a prezentat voluntar o secţie de poliţie din Londra. Autorităţile indiene cer ca magnatul să fie extradat, el fiind vinovat de dispariţia a peste 8500 de locuri de muncă, odată cu prăbuşirea companiei aeriene Kingfisher Airlines. 

    La o audiere preliminară în cadrul tribunalului Westminster, lui Mallya, în vârstă de 61 de ani, i s-a acordat o cauţiune condiţionată de 650.000 lire sterline, iar cazul a fost suspendat până la 17 mai.

    Guvernul indian, care i-a retras paşaportul diplomatic Mallya din aprilie anul trecut, în încercarea de a-l aduce în ţara de origine, a salutat arestarea lui, spunând că nu va ierta pe cineva care a creat o asemenea fraudă. Pe de altă parte, Mallya a negat orice ilegalitate la începutul acestui an. „Nicio rupie nu a fost folosită în mod abuziv“, a declarat acesta. Investigatorii care îl anchetau pe baronul local a cerut tribunalului din New Delhi prezenţa acestuia în timpul procedurilor, însă Mallaya nu a cooperat cu aceştia, ci a ignorat de trei ori citaţiile lor.

    Mallya a fost renumit pentru stilul său de viaţă ostentativ şi petrecerile generoase la care a participat alături de fotomodele şi vedete din Bollywood. De multe ori a fost asemănat cu magnatul britanic Richard Branson, atât pentru stilul de viaţă, cât şi pentru investiţiile sale în producerea băuturilor alcoolice, în aviaţie sau sport. 

     

  • Acesta este ADEVĂRATUL motiv pentru care angajaţii buni pleacă

    Sigur, există o explicaţie mai profundă, dar cel pentru care ai lucrat nu merită întotdeauna să o primească.

    Una dintre cele mai mari probleme pe piaţa muncii este zidul care se ridică între ceea ce angajaţii ar vrea să spună şi ceea ce angajatorii suportă să audă. Atunci când lucrezi pentru o companie care nu e interesată de părerea ta, fii sigur că acest lucru va deveni evident. Odată ce ai înţeles că şeful tău nu vrea să te asculte, ce altă variantă ai decât să îţi cauţi alt job?

    Oamenii nu se entuziasmează la ideea de a-şi căuta alt loc de muncă; ei încearcă să reziste într-o organizaţie cât de mult pot, încearcă să raţionalizeze uneori comportamentul ostil al şefului sau politici absurde de HR. Ei încearcă să aşeze lucrurile pe o traiectorie corectă.

    Dar atunci când sunt “săriţi” sau se simt insultaţi de prea multe ori, ei sunt practic împinşi să caute un alt loc de muncă.

    Ce pot face angajatorii? Ei bine, ei pot continua să ignore mesajele venite de la angajaţi şi să îşi asume acest stil de management sau pot să fie mai atenţi la oameni înainte ca aceştia să iasă pe uşă.

    Sursa: forbes.com

  • Trump o comite din nou: i-a dezvăluit unui şef de stat că a trimis submarine nucleare în largul Peninsulei Coreea

    “Aş vrea să vă felicit întrucât am auzit că faceţi o treabă incredibilă în problema drogurilor. Multe ţări au această problemă, o avem şi noi, dar dumneavoastră faceţi o treabă extraordinară şi am vrut să vă sun să vă spun acest lucru”, i-a transmis Donald Trump lui Rodrigo Duterte, un lider acuzat de tendinţe autoritariste şi crime, în cursul conversaţiei telefonice din 29 aprilie, potrivit unei stenograme obţinute publicate de ziarele The Washington Post şi The New York Times.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Trump o comite din nou: i-a dezvăluit unui şef de stat că a trimis submarine nucleare în largul Peninsulei Coreea

    “Aş vrea să vă felicit întrucât am auzit că faceţi o treabă incredibilă în problema drogurilor. Multe ţări au această problemă, o avem şi noi, dar dumneavoastră faceţi o treabă extraordinară şi am vrut să vă sun să vă spun acest lucru”, i-a transmis Donald Trump lui Rodrigo Duterte, un lider acuzat de tendinţe autoritariste şi crime, în cursul conversaţiei telefonice din 29 aprilie, potrivit unei stenograme obţinute publicate de ziarele The Washington Post şi The New York Times.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Secretul DEZVĂLUIT de şeful de recrutare al Google: cum pot companiile să-şi păstreze angajaţii

    Laszlo Bock, şeful de recrutare al Google şi autor al cărţii “Reguli de muncă!”, a dezvăluit celor de la Bloomberg faptul că majoritatea companiilor nu ştiu cum să păstreze oamenii valoroşi.

    “Oamenii nu rămân pentru bani”, a explicat Bock, argumentând că o treime din primii 100 de angajaţi ai Google încă lucrează pentru companie, în ciuda faptului că au câştigat foarte mulţi bani în urma listării la bursă.

    Potrivit managerului, oamenii aleg să rămână la companie din două motive: calitatea oamenilor alături de care lucrează şi sentimentul că munca lor va avea un impact.

    “Din acest motiv, procesul de angajare e unul foarte important”, explică Bock, referindu-se la primul motiv. Fie că aplică pentru un post de asistent sau pentru unul de inginer senior, fiecare candidat este verificat de viitorul şef, de colegi, de o comisie de angajare şi de CEO-ul Larry Page.

    “Oamenii nu vor doar să câştige bani”, mai spune Laszlo Bock. “Ei vor ca munca lor să însemne ceva”. Astfel, dând angajaţilor un scop vei asigura atât gradul de retenţie cât şi o creştere a productivităţii.

    Cu toate acestea, Block admite faptul că există unii angajaţi care doresc, pur şi simplu, să schimbe domeniul de activitate; în acest caz, explică managerul de resurse umane, compania poate face prea multe pentru a-l întoarce pe angajat din drum.

  • Schimbare importantă la Ford: directorul general Mark Fields va fi înlocuit de Jim Hackett, şeful diviziei de maşini autonome

    Producătorul de maşini va anunţa luni că Mark Fields se va retrage, iar Jim Hackett va avansa din poziţia de director al unităţii Smart Mobility a Ford, potrivit unei surse citate de Bloomberg. Hackett a fost director executiv al producătorului de mobilă Steelcase timp de 20 de ani.

    Comisia Ford a pus presiune pe Fields, luna aceasta, înainte de întâlnirea anuală a acţionarilor, unde investitorii au tras la răspundere managementul pentru performanţa slabă a cotaţiilor. Acţiunile Ford au scăzut cu 37% în ultimii trei ani în care Fields a fost director executiv, scăzând şi capitalizarea de piaţă a companiei şi ajungând în urma Tesla. Producătorul de maşini a anunţat un program voluntar de achiziţie a unei părţi din companie, intenţionând să reducă costurile.

    Mai mult, Ford îl înlocuieşte pe directroul de comunicaţii al lui Fiels, Ray Day, cu Mark Truby, un fost reporter care a condus departamentul de comunicaţii al Ford din Asia, potrivit sursei citate de Bloomberg.

  • Şeful de recrutare al LinkedIn dezvăluie primul lucru pe care îl cere unui candidat

    Browne se află la conducerea departamentului de recrutare din 2010, şi spune că de-a lungul timpului a descoperit un indicator extrem de bun în ceea ce priveşte abilităţile candidaţilor.

    El întreabă fiecare candidat, indiferent de poziţia pe care vrea să o ocupe, care este lucrul care îl pasionează în mod special. Apoi, cu ajutorul markerului, candidatul trebuie să schiţeze modul în care acel lucru funcţionează.

    “E o situaţie destul de ambiguă”, spune Browne, “aşa că persoana în cauză trebuie să dea dovadă de spontaneitate.”

    Spre exemplu, explică Browne, dacă unui candidat îi place să producă bere în timpul liber, atunci el trebuie să explice în detaliu cum realizează acest lucru.

    Şeful reţelei de recrutare spune că sunt patru lucruri pe care le poţi afla în urma acestui exerciţiu:

    La ce ţin candidaţii cel mai mult?
    Cât de bin se pot exprima?
    Cum explică ei un proces?
    Cum se descurcă un candidat cu ambiguitatea?

  • In premiera in Romania! Cum vor fi amendati soferii din Timisoara, dupa omologarea si certificarea radarelor si a detectiilor de trecere pe rosu?

    Petru Rumega a explicat intreaga procedura de dupa surprinderea abaterii de la disciplina rutiera a unui sofer cu ajutorul tehnicii din cadrul Sistemului de Trafic Management.

    „Conducatorul auto va fi indentificat, dupa care va primi procesul verbal si i se va retine permisul de conducere. Constatarea contraventionala se face de catre politistul rutier, personal sau cu ajutorul unui mijloc tehnic certificat. Constatarea contraventionala nu o face nimeni din Primaria Timisoara, doar politistul rutier„, a spus cms sef Petru Rumega.

    Odata obtinute imaginile care arata ca un conducator auto a trecut pe rosu sau a depasit viteza, incepe o inevstigatie simpla. Proprietarul masinii primeste acasa o instiintare.

    „Instiintarea primita acasa va contine o solicitare: va rugam sa ne comunicati cine a condus masina cu nr. de inmatriculare indicat, la data de… ora de…, persoana care a fost surprinsa savarsind o abatere. Nu se va spune ce abatare. Si proprietarul va trebui ca in termen de 5 zile de la primirea instiintarii sa comunice Politiei Rutiere datele persoanei care a condus si aceleia i se va aplica sanctiunea„, a precizat seful Serviciului Politiei Rutiere Timis.

    Proprietarul autovehicolului trebuie sa stie ca o declaratie falsa cu privire la identitatea celui care a condus masina in culpa este fapta penala.

    „Daca a condus masina un prieten din Serbia, verificam la frontiera daca a fost sau nu in tara, iar daca e o declaratie falsa, e deja o fapta penala. Si sarbii, ca toti strainii, sunt sanctionati in Romania pentru astfel de abateri. Exista proceduri legale pentru toti, fie din UE, fie din afara„, a mai spus Petru Rumega.

    Cititi mai multe pe www.opiniatimisoarei.ro