Tag: risc

  • Opinie Rareş Măcinică, MBA managing director Lagermax AED România: Wēijī – sau despre Risc

    De câte ori ne-am răspuns la întrebarea ce facem dacă într-o dimineaţă venim la birou şi îl găsim mistuit de un incendiu? Nu mai sunt computere, imprimante, bibliorafturile cu documente nu mai există, iar pe de altă parte clienţii trebuie onoraţi ca într-o zi normală de muncă.

    Ce se întâmplă dacă, în timp ce lucrăm la un soft, un virus apare şi distruge irecuperabil toată schema de programare folosită? Avem implementat un BCP (Business Continuity Plan)? Avem definite principalele categorii de risc cu impact major în business? Avem implementate măsuri de protecţie în faţa potenţialelor riscuri? Un angajat într-o bancă poate frauda sistemul? Cum putem să eliminăm sau reduce potenţialul pericol? Sau poate suntem nevoiţi să ni-l asumăm?

    Extrem de interesant este însă aspectul etimologic, fiind mai multe variante când vorbim despre originea cuvântului risc. Cuvântul risc de obicei este utilizat cu un sens negativ, însă el are şi o latură pozitivă. Dacă ne uităm la originea lui din latină, „resecare” (a tunde cu sensul de a altoi, dar şi de a îndrăzni), vedem că riscul nu înseamnă neapărat pericol posibil, însoţit de un sentiment de nesiguranţă, imprevizibil, cauzator de pagube.

    Dr. David Hillson, unul dintre cei mai mari specialişti în domeniul managementului riscurilor, scrie în cartea sa „Guide to Project Management Body of Knowledge” că riscul este considerat „un eveniment sau o condiţie incertă care, dacă apare, are un efect pozitiv sau negativ asupra obiectivului stabilit. Riscul include atât ameninţările asupra obiectivelor, cât şi oportunităţile de a îmbunătăţi aceste obiective”. Cercetătorii au mai descoperit şi o foarte interesantă origine comună a mai multor termeni din italiană şi spaniolă, anume o provenienţă dintr-un cuvânt arab „rizk” ((„رزق“)). „Rizk” înseamnă tendinţa creaturilor de a aduna în viaţă pentru ele însele tot ceea ce le poate fi de folos, indiferent dacă este pozitiv sau negativ, bun sau rau.

    „Rizk” este pregătit apriori, înainte de naştere, însă creaturile nu cunosc conţinutul lui, cu toate că, inconştient, aleargă spre el să îl obţină. Iată că, potrivit acestor sensuri, Riscul înseamnă să cauţi avantaje, oportunităţi, în sensul chiar de forţare a norocului. O altă origine interesantă este interpretarea din limba chineză: wēijī (“危机”).  Sunt de fapt două caractere care exprimă simultan într-un cuvânt două noţiuni opuse, de pericol (wēi (危)) ) şi de oportunitate (jī (机)). Iată cât de bogat în sensuri este „Riscul”, valenţe care mai departe ne arată complexitatea modului de evaluare şi interpretare a riscului.
    Sursele, clasificarea şi tipologia riscurilor, este vastă.

    Nu mi-am propus să o abordez din punct de vedere teoretic. Amintindu-le doar, găsim riscuri interne (de exemplu, confuzia creată de transmiterea unui mesaj neclar din partea managementului în privinţa responsabilităţilor), riscuri externe (politice, concurenţiale, mediu, riscuri climatice – caniculă, zăpezi, inundaţii), riscuri puţin probabile (cum sunt cele de forţă majoră), riscuri foarte probabile, riscul valutar, riscul operaţional (IT, fraudă, dependenţă de automatizare, greşeli umane, riscul de neplată), riscuri juridice, financiare (în special cele de credit, rata dobânzilor, lichiditate). Ceea ce vreau să scot în evidenţă este conştientizarea lor şi mai ales conştientizarea consecinţelor şi a potenţialelor pierderi financiare în cazul în care ne găsesc nepregătiţi.

    Astfel că devine extrem de utilă alcătuirea unei liste cu factorii de risc identificaţi în companie şi în mediul de desfăşurare al afacerii, definirea criteriilor de evaluare a riscurilor, nivelul de pericol, severitatea, impactul, probabilitatea, frecvenţa, descrierea mecanismelor de monitorizare, trasabilitate şi raportarea. În ceea ce priveşte procesul de Risk Mitigation, există în general 4 căi de acţiune: reducerea riscului, ocolirea lui, acceptarea lui şi transferul. Outsourcing-ul Riscurilor este o metodă eficientă de Risk Mitigation. Iată un exemplu din businessul nostru: de câţiva ani există un trend de externalizare a serviciilor de logistică şi transport către companii specializate, iar pe lângă raţiuni financiare şi optimizare, transferul riscurilor către compania de logistică este un element critic în evaluarea oportunităţii de externalizare.

    De multe ori, aplicarea deciziei „make or buy” în cadrul activităţilor de depozitare de marfă, are acest element important: a construi un depozit propriu înseamnă mai mult control, mai multă flexibilitate, dar pe de altă parte, un cost fix şi un nivel de responsabilitate ridicat, alături de o lungă listă de riscuri: accidente de muncă, insuficienţa documentaţiei în planurile de licenţe şi autorizaţii, eroare umană, fluctuaţii de personal, imposibilitatea mutării locaţiei în cazul în care condiţiile de piaţă o impun şi multe altele. Un alt exemplu este cel legat de Transferul Riscurilor sau Risk Sharing. Valorile bunurilor transportate pot ajunge la sume de milioane de euro. Riscul unor accidente este mare, prin urmare este nevoie să apelăm la companii de asigurări, cărora să le transferăm riscul. Nu asta se întâmplă în cazul asumării riscurilor. De exemplu, datorită gravităţii unui fenomen (exemplu războiul), costul asigurării este enorm, asta în cazul în care există cineva dispus să facă o asemenea asigurare. Astfel, acest risc va fi asumat şi acceptat.    

    După identificarea şi aplicarea metodelor folosite în gestionarea riscului, pasul doi este implementarea Planului de Management al Riscului pe care orice departament şi orice activitate/ proces trebuie să o ia în considerare. Şi nu mă refer numai la situaţii „macro” (investiţii noi, creditare, intrări pe alte pieţe), ci şi la nivelul unei simple activităţi, unui simplu proiect sau efectiv în munca de zi cu zi, acolo unde coştientizăm mai puţin potenţiale riscuri, latente sau active, dar care totuşi ne însoţesc şi pot, totodată, să dăuneze atunci când le conştientizăm prea târziu.
     
  • Modificările legislative pun tot mai multe probleme companiilor din România

    Peste 60 de modificări legislative în fiecare an pot conduce marile companii din România la nerespectarea legii. Denkstatt România, filiala locală a companiei austriece Denkstatt GmbH, trage un semnal de alarmă mediului de business autohton asupra riscului la care sunt supuse companiile din cauza numeroaselor modificări legislative. Specialiştii austrieci iniţiază o amplă campanie de informare cu privire la riscurile la care se supun firmele din cauza frecvenţei modificărilor legislative.

    Toate companiile active în România ajung să interacţioneze cu cel puţin unul din domeniile mediului, energiei, sănătăţii şi securităţii în muncă, siguranţei produselor alimentare. Aceste domenii implică peste 60 de modificări legislative în cursul unui an. Practic, pentru o companie prezentă în România este aproape imposibil să fie la curent cu toate aceste modificări şi să respecte legea, riscând în orice moment neconformări legale. Un risc ridicat ce poate determina amenzi sau chiar sancţiuni mai grave, precum întreruperea activităţii, prezintă firmele care exportă produse. Acestea au o nevoie implicită de abordare integrată a controlului şi monitorizării conformării legale la nivel de amplasamente direct productive.

    „Acţionăm pe două fronturi, pe de-o parte organizăm evenimente tematice prin care le explicăm companiilor care sunt riscurile la care se supun. După un proiect pilot la Timişoara, urmează să ne adresăm mediului antreprenorial şi corporaţiilor din Bucureşti. Pe de altă parte investim în tehnologie şi lansăm primul soft din România care monitorizează modificările legislative. Ne propunem să simplificăm mult viaţa managerilor, să diminuăm riscul de amenzi pentru eventuale neîndepliniri din cauza unor neglijenţe. Din punctul nostru de vedere, focusul companiilor trebuie să fie performanţa în buisness”, precizează Gabriela Fistis , director general Denkstatt România.

    Softul Think!Legal este conceput de experţi internaţionali în sisteme de management şi are rolul de a reduce riscul în ceea ce priveşte neîndeplinirea obligaţiilor legale aplicabile unei companii în domeniul operaţional. Acesta a fost deja lansat în alte ţări din regiune, precum Austria, Ungaria şi Slovacia.

    Denkstatt România, cu sediul la Timişoara şi punct de lucru în Bucureşti, este filiala grupului austriac Denkstatt, specializat în consultanţă în domeniul sistemelor de management, protecţia mediului, dezvoltare socială şi consultanţă în sustenabilitate.

  • Retragerile masive afectează strategia de risc a fondului suveran al Norvegiei

    Cel mai mare fond suveran din lume, de 890 de miliarde de dolari, este pus în faţa unui pericol de către guvernul Norvegiei, care face retrageri tot mai mari, scrie Bloomberg.

    Managerii fondului susţin că ieşirile de cash pun presiune pe capacitatea fondului să genereze profituri mai mari şi să lucreze cu titluri cu randament negativ.

    Ieşirile nete sunt “relevante pentru ceea ce credem despre capacitatea fondului de a-şi asuma riscuri”, a spus Egil Matsen, guvernatorul băncii centrale a Norvegiei, care este responsabil cu supravegherea fondului.

    “Dacă ai un declin în piaţa de capital, iar acele retrageri au finanţat guvernul. Vreţi ca variaţiile din pieţele financiare internaţionale să aibă un impact direct asupra politicii fiscale?”, a spus guvernatorul.

    Fondul, menit să păstreze averea Norvegiei din petrol, a acţionat de multă vreme ca un paravan pentru pieţele financiare globale, pentru că putea să măsoare riscul în termeni de decenii. În primele şase luni ale anului, retragerile au fost de 5,4 miliarde de dolari.

  • Cum ne pun hackerii viaţa în pericol

    Utilizatorii dispozitivelor smart îşi riscă nu doar intimitatea, ci chiar siguranţa fizică, arată o investigaţie recentă a specialiştilor în securitate cibernetică ai Bitdefender. Un model popular de priză inteligentă este expus riscului unor actualizări cu software periculos şi poate fi controlat de la distanţă, conform cercetării.

    Dispozitivul vulnerabil este o priză electrică inteligentă care le permite utilizatorilor să pornească sau să oprească alimentarea cu energie electrică direct de pe ecranul telefonului, potrivit informaţiilor trimise de reprezentanţii companiei. Priza poate fi folosită pentru a alimenta orice fel de aparat care necesită conectarea la o sursă de alimentare electrică – sisteme de alarmă, aparatură medicală, camere de supraveghere, senzori de fum, termostate, televizoare smart, etc.

    Cercetarea arată că atacurile cibernetice care vizează dispozitive inteligente nu se mai limitează doar la prejudicii materiale sau la încălcarea drepturilor fundamentale ale omului prin accesarea datelor personale până la cel mai mic detaliu, ci pot pune în pericol viaţa şi integritatea corporală prin oprirea funcţionării acestora.

    Principalele vulnerabilităţi identificate sunt legate de proceduri de autorizare şi autentificare insuficiente, care permit modificarea parolei dispozitivului, injectarea de cod periculos şi, ulterior, controlarea de la distanţă a acestuia. Astfel, atacatorii pot nu doar ajunge în reţeaua de internet a victimelor, de unde să colecteze date personale şi parole, ci chiar să oprească alimentarea cu energie electrică. În cazul anumitor dispozitive, sistarea alimentării cu energie conduce la oprirea dispozitivului, ceea ce poate cauza inclusiv pagube materiale sau vătămări corporale.

     „Spre deosebire de alte vulnerabilităţi ale dispozitivelor inteligente identificate anterior, acest tip de atac poate fi orchestrat de oriunde din lume. Practic, atacatorul nu trebuie să se mai afle în aceeaşi reţea de internet în care e conectat dispozitivul, ci îl poate controla cu uşurinţă de la distanţă sau chiar crea reţele de botneţi (dispozitive controlate de răufăcători pentru a răspândi spam şi a instala ameninţări pe alte calculatoare)”, spune Alexandru Bălan, Chief Security Researcher al Bitdefender.

    Sfaturi pentru utilizatori

    Cercetarea le reaminteşte utilizatorilor riscurile de securitate pe care Internetul Lucrurilor le aduce, dat fiind că exploatarea anumitor vulnerabităţi poate avea consecinţe serioase nu doar legate de confidenţialitate, ci şi legate de siguranţa fizică.

    1. Faceţi o scurtă cercetare înainte de a cumpăra un dispozitiv smart pentru locuinţă. Cronicile de pe internet pot descrie problemele de confidenţialitate pe care alţi utilizatori le-au identificat.

    2. Testaţi gadgetul şi înţelegeţi cum funcţionează. Încercaţi să găsiţi răspunsuri la următoarele întrebări: Cum se conectează la internet? Ce date accesează? Unde stochează datele şi în ce circumstanţe? Pot ajunge datele pe mâna unui necunoscut, dacă reţeaua Wi-Fi este atacată? Calculaţi raportul între riscuri şi beneficii.

    3. Citiţi declaraţia producătorului dispozitivului legată de protejarea dreptului la viaţă privată. 

    Numărul dispozitivelor conectate la Internet a depăşit nivelul de patru miliarde de unităţi la finele anului 2015, iar industria va continua să se dezvolte într-un ritm alert pe fondul plusului de confort oferit utilizatorilor.

    În luna martie, specialiştii Bitdefender au analizat alte patru dispozitive inteligente populare, cu peste 150.000 de clienţi la nivel global, şi au reuşit să controleze gadgeturile, fără cunoştinţa proprietarului: WeMo Switch (dispozitiv care foloseşte o reţea Wi-Fi ca să controleze televizoare, becuri, boxe, termostate, etc.), Lifx (bec inteligent controlat prin Wi-Fi), MUZO Cobblestone Wi-Fi Audio Receiver (sistem audio care redă muzica de pe smartphone sau tabletă) şi Link Hub (consolă cu două becuri electrice care permite administrarea sistemului de iluminat). Rezultatele au fost publicate în raportul ”Internet of Things. Riscuri în locuinţele conectate”. 

  • John Kerry, secretarul de Stat al Statelor Unite: Turcia riscă excluderea din NATO în cazul abandonării principiilor democratice

     După participarea la reuniunea miniştrilor de Externe ai statelor UE, desfăşurată la Bruxelles, secretarul de Stat american a reiterat susţinerea pentru Administraţia din Turcia, dar a atras atenţia în privinţa respectării normelor democratice.

    “Şi Alianţa Nord-Atlantică are condiţionalităţi privind respectarea principiilor democratice”, a declarat John Kerry, după ce Înaltul reprezentant al UE pentru Afaceri Externe, Federica Mogherini, a avertizat statul turc în privinţa reintroducerii pedepsei cu moartea. Ea a subliniat că UE respinge în mod categoric ţările ce susţin reintroducerea pedepsei cu moartea.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • STUDIU: Ce se întâmplă atunci când africanii ”adoptă” dieta unui american timp de 2 săptămâni

    În cadrul unui studiu, cercetătorii au cerut participanţilor, 20 de americani iubitori de alimente fast food, să facă schimb de obiceiuri alimentare cu 20 de persoane care trăiesc în mediul rural din Africa de Sud, scrie Mediafax

    Potrivit Descoperă, rezultatul studiului a fost că, în termen de două săptămâni, sud-africanii au avut schimbări “remarcabile” în biomarkerii care indică riscul de cancer de colon. Pe când americanii şi-au redus foarte mult aceşti bioindicatori datorită noii lor diete specifice mediului rural african.

    “În doar două săptămâni, o schimbare a dietei dintr-una occidentalizată la una africană tradiţională, bogată în fibre şi săracă în grăsimi, a redus aceşti biomarkeri ai riscului de cancer”, a declarat cercetătorul principal Stephen O’Keefe, de la Universitatea din Pittsburgh, SUA.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Cum te pot ataca hackerii în concediu

    Datele personale de pe telefon, laptop sau tabletă sunt mult mai expuse riscului de a fi atacate pe durata vacanţei de vară, potrivit informaţiilor comunicate de specialiştii în securitate cibernetică ai companiei de securitate informatică Bitdefender. 
     
    Specialiştii în securitate cibernetică ai Bitdefender susţin că informaţiile personale de pe telefon, laptop sau tabletă sunt mult mai expuse riscului de a fi compromise sau furate pe durata vacanţei de vară, când turiştii în căutare de internet gratuit se conectează la reţele publice de Wi-Fi, fără să ţină cont de riscurile de securitate.
     
    Din moment ce accesul la internet în roaming poate genera costuri suplimentare în factura la mobil, turiştii obişnuiesc să se conecteze frecvent la reţele Wi-Fi, pe care le consideră inofensive. Contrar aşteptărilor, conectarea la o reţea de internet controlată de un răufăcător pentru navigarea pe reţele sociale sau verificarea conturilor de email poate duce la pierderea parolelor sau a datelor de pe dispozitive.
     
    Iată o listă cu locurile în care să evitaţi folosirea reţelelor de Wi-Fi:
     
    1. Deşi aeroporturile au proceduri stricte în materie de securitate fizică, există loc pentru îmbunătăţiri ale securităţii informatice, mai ales în cazul reţelelor de internet. Numeroase experimente sociale făcute de experţi în securitate IT demonstrează că pasagerii s-ar conecta la orice reţea care promite internet gratuit în aeroport şi ar accepta integral termenii şi condiţiile solicitate de furnizorul serviciului. Cei mai mulţi cad în capcana reţelelor denumite „Free Airport Wi-Fi” sau similar şi conectează telefoane, tablete sau chiar laptopuri la reţele nesecurizate. Odată conectate, atacatorii pot colecta cu uşurinţă toate parolele.
    2. În cazul hotelurilor, este important să solicitaţi la recepţie datele referitoare la reţeaua de internet: user name şi parolă. Frecvent, la hotelurile care oferă internet gratuit, turiştii omit să mai ceară detalii legate de serviciile de internet şi caută reţele pe cont propriu, direct de pe telefon, în speranţa că nu sunt parolate. De exemplu, dacă vă cazaţi la hotel Central, numele reţelei hotelului poate fi „Hotel Central Wi-Fi”, în timp ce un atacator v-ar putea păcăli cu o reţea denumită „FREE Hotel Central Wi-Fi”. Semnalaţi recepţionerilor astfel de tentative de înşelăciune.
    3. Dacă folosiţi transportul public (autobuz sau tren), tentaţia de a vă conecta la Wi-Fi în gară sau staţia de autobuz vă poate expune nu doar riscului furtului de date. Mai mult, dacă cineva vă sustrage sau vă găseşte smartphone-ul, tableta sau laptop-ul în astfel de locuri, este util să puteţi să blocaţi accesul respectivei persoane la fotografiile personale, agenda telefonică sau mesajele text. De aceea, protejaţi-vă telefonul mobil cu o parolă complexă. Este primul pas pentru a evita invadarea vieţii private de către un străin. Vă puteţi proteja telefonul mobil cu o aplicaţie anti-furt, care poate localiza, bloca şi şterge conţinutul de pe telefon. 
    4. Cafenelele reprezintă pentru mulţi turişti locul ideal unde să verifice peste zi conturile de pe reţele sociale. Cum multe localuri permit acces gratuit la internet, utilizatorii sunt obişnuiţi să le acceseze. Atacatorii pot crea reţele clonă şi intercepta traficul clienţilor cafenelei, ducând la instalarea de ameninţări informatice sau chiar la aflarea datelor bancare ale celor care verifică situaţia contului.
    5. În baruri, restaurante sau alte locuri cu reţele nesecurizate, evitaţi să folosiţi servicii bancare online sau să faceţi cumpărături online cât timp sunteţi conectaţi la o reţea publică de Wi-Fi. Dacă este absolut necesar să vă conectaţi, recomandarea este să folosiţi o soluţie de plăţi online adaptată. Pentru laptop-uri, Bitdefender Safepay garantează o conexiune sigură către contul de online banking sau către pagina de plăţi din magazinul online. De asemenea, verificaţi dacă link-ul paginii pe care o accesaţi începe cu https: // şi, în plus, dacă apare desenul unui lacăt în câmpul unde tastaţi link-ul, ceea ce indică accesul securizat. Pentru terminalele mobile, este recomandată instalarea unei soluţii de tip VPN ce are ca scop criptarea traficului şi face dificilă interceptarea acestuia de către atacatori. 
     
    „Dacă un hacker reuşeşte să atragă victime către reţele de Wi-Fi pe care le controlează, el identifică rapid vulnerabilităţile de pe dispozitiv şi le exploatează ca să intercepteze traficul de date, inclusiv datele bancare când se fac plăţi online. În lipsa unei soluţii de securitate actualizate, victima nu descoperă interceptarea traficului decât după ce pagubele se produc”, spune Liviu Arsene, specialist în securitate cibernetică al Bitdefender.
     
    Folosirea datelor mobile reprezintă o variantă sigură pentru navigarea pe internet. În ultima vreme, operatorii telecom includ în ofertele lor trafic de internet care poate fi folosit chiar şi în afara ţării. Cei care aleg totuşi să folosească reţele Wi-Fi pot instala un VPN în paralel cu soluţia de securitate pentru a reduce la maximum eventuale pagube şi neplăceri.
     
  • Care sunt cele mai bune metode prin care putem linişti o arsură solară dureroasă

    În ciuda intenţiilor oamenilor de a îşi proteja pielea cu ajutorul cremei de protecţie solară, de multe ori se întâmplă să sufere, totuşi, de arsuri solare. La fel ca celelalte tipuri de arsuri, cele solare pot fi extrem de dureroase.

    De asemenea, ele pot provoca apariţia febrei şi pot face ca stratul exterior al pielii să se cojească, lăsând în urmă pielea roşie sau pestriţă. Pe lângă aspectul fizic neplăcut, arsurile solare pot duce şi la creşterea riscului de cancer de piele.

     Vezi aici care sunt cele mai bune metode prin care putem linişti o arsură solară durero asă

  • Care sunt cele mai bune metode prin care putem linişti o arsură solară dureroasă

    În ciuda intenţiilor oamenilor de a îşi proteja pielea cu ajutorul cremei de protecţie solară, de multe ori se întâmplă să sufere, totuşi, de arsuri solare. La fel ca celelalte tipuri de arsuri, cele solare pot fi extrem de dureroase.

    De asemenea, ele pot provoca apariţia febrei şi pot face ca stratul exterior al pielii să se cojească, lăsând în urmă pielea roşie sau pestriţă. Pe lângă aspectul fizic neplăcut, arsurile solare pot duce şi la creşterea riscului de cancer de piele.

    Vezi aici care sunt cele mai bune metode prin care putem linişti o arsură solară dureroasă