BusinessMagazin

Tag: publicare

  • În timp ce coronavirusul continuă să ucidă mii de oameni în fiecare zi, bogaţii precum Bill Gates sau Eric Schmidt profită de pe urma pandemiei şi devin tot mai bogaţi

    Ea vorbeşte despre America, însă temerile la care face referire sunt prezente şi în vieţile europenilor. Klein atrage atenţia că giganţii din tehnologie se folosesc de pandemie ca de un laborator în care cultivă lumea visată de ei.

    În timp ce coronavirusul continuă să ucidă mii de oameni în fiecare zi, companiile din tehnologie profită de oportunitate pentru a-şi extinde influenţa şi puterea, scrie Naomi Klein.

    Pentru câteva momente, în timpul şedinţei zilnice despre criza medicală ţinută de guvernatorul din New York în ziua de miercuri, 6 mai, figura sobră care a apărut pe ecrane săptămâni întregi a fost înlocuită de ceva ce seamăna a zâmbet.
    „Suntem gata, ne-am hotărât”, a anunţat gâfâit guvernatorul. „Suntem newyorkezi, aşa că suntem cutezători, suntem ambiţioşi (…) Ne dăm seama că schimbarea nu este doar iminentă, ci şi că ne poate fi prietenă dacă o facem aşa cum trebuie.“

    Inspiraţia pentru această dispoziţie neobişnuit de bună a fost o intervenţie televizată a fostului CEO al Google Eric Schmidt, care s-a alăturat conferinţei guvernatorului pentru a anunţa că va conduce un grup pentru reimaginarea realităţii post-COVID din statul New York, cu accent pe integrarea permanentă a tehnologiei în fiecare aspect al vieţii civice.
    „Primele priorităţi în ceea ce încercăm să facem”, a spus Schmidt, „sunt axate pe telesănătate, învăţământ la distanţă şi broadband. Trebuie să căutăm soluţii care pot fi prezentate acum şi accelerate şi să folosim tehnologia pentru a face lucrurile mai bine.“ Şi pentru a  nu exista niciun dubiu că obiectivele fostului şef al Google au fost binevoitoare, fundalul pentru conferinţa video conţinea un cadru cu o pereche de aripi de înger.

    Cu doar o zi înainte, Cuomo anunţase un parteneriat similar cu Fundaţia Bill şi Melinda Gates pentru a dezvolta „un sistem de învăţământ mai inteligent”. Numindu-l pe Gates un „vizionar”, Cuomo a spus că pandemia a creat „un moment în istorie când putem încorpora şi avansa ideile lui Gates (…) toate aceste clădiri, toate aceste săli fizice – de ce nu, cu toată tehnologia pe care o avem?“ a întrebat el, aparent retoric.

    Între timp, ceva care seamănă cu o doctrină coerenţa cu privire la şocul pandemic începe să apară. Să-i spunem „Screen New Deal”. Mult mai multă tehnologie de vârf decât orice am văzut în dezastrele anterioare, un viitor ce s-a conturat accelerat pe măsură ce numărul victimelor creştea a ajuns la noi în săptămânile de izolare fizică nu ca o necesitate dureroasă de a salva vieţi, ci ca un laborator cu subiecţi vii pentru un viitor permanent – şi extrem de profitabil – fără contact. Anuja Sonalker, CEO la Steer Tech, o companie din Maryland care vinde tehnologie pentru parcare fără şofer, a rezumat recent noul impuls personalizat de virus. „Am văzut o deschidere pentru tehnologia care reduce nevoia de intervenţie din partea omului, tehnologie fără contact“, a spus ea. „Oamenii sunt periculoşi pentru ceilalţi oameni, maşinile nu.“

    Este un viitor în care casele noastre nu vor mai fi niciodată spaţii exclusiv personale, ci, prin conectivitate digitală de mare viteză, devin şcolile noastre, cabinete medicale, săli de sport şi, dacă este stabilit de stat, închisorile noastre. În viitorul care se conturează grăbit, toate aceste tendinţe se accelerează.

    Acesta este un viitor în care, pentru privilegiaţi, aproape totul este livrat la domiciliu, fie prin intermediul tehnologiei de streaming şi cloud, fie fizic prin vehiculele fără şofer sau cu drone, apoi partajat pe o platformă media. Este un viitor care angajează mult mai puţini profesori, medici şi şoferi. Este un viitor despre care se spune că este guvernat de inteligenţa artificială, dar de fapt este ţinut laolaltă de zeci de milioane de angajaţi anonimi, ascunşi în depozite, centre de date, fabrici de moderare a conţinutului, ateliere de electronice, mine de litiu, ferme industriale, instalaţii de procesare a cărnii şi închisori, unde oamenii sunt lăsaţi să muncească  neprotejaţi de boli şi de exploatare. Este un viitor în care fiecare mişcare, fiecare cuvânt, fiecare relaţie a noastră poate fi identificată, urmărită şi stoarsă de informaţii prin colaborări fără precedent între giganţii de tehnologie şi guvern.

    Dacă toate acestea sună cunoscute, se datorează faptului că înainte de Covid acest viitor bazat pe aplicaţii ne-a fost vândut în numele comodităţii şi personalizării fără fricţiuni. Însă mulţi dintre noi aveam îngrijorările noastre. Sunt despre securitatea, calitatea şi inechitatea telesănătăţii şi a cursurilor colective online. Despre maşinile fără şoferi care lovesc pietoni şi drone care distrug colete. Despre cum urmărirea locaţiei şi comerţul fără numerar ne distrug confidenţialitatea şi încurajează discriminarea rasială şi de gen. Despre platformele de socializare fără scrupule care otrăvesc ecologia informaţiei şi sănătatea mintală a copiilor noştri. Despre „oraşe inteligente” pline de senzori care înlocuiesc administraţia locală. Despre locurile de muncă bune pe care aceste tehnologii le-au distrus. Despre locurile de muncă proaste pe care le-au produs în masă.

    Şi, mai ales, am avut îngrijorări cu privire la bogăţia şi puterea care ameninţă democraţia, acumulate de o mână de companii de tehnologie care stăpânesc arta abdicării – evitarea tuturor responsabilităţilor pentru dezastrul rămas în domeniile pe care le domină acum.

    Acesta a fost trecutul moştenit. Astăzi, multe dintre aceste îngrijorării bine întemeiate sunt acoperite de un val de panică, iar această distopie este redenumită în grabă. Acum, pe un fundal înfricoşător de moarte în masă, ne este vândută cu argumentul dubios că aceste tehnologii sunt singura cale posibilă de a ne feri vieţile de pandemie, că sunt cheile indispensabile pentru a ne pune la adăpost pe noi şi pe cei dragi.

    Datorită lui Cuomo şi diferitelor sale parteneriate de miliarde (inclusiv unul cu Michael Bloomberg pentru testare şi urmărire), statul New York a devenit un showroom sclipitor pentru acest viitor sumbru. În centrul tuturor acestor lucruri este Eric Schmidt.

    Cu mult înainte ca americanii să înţeleagă ameninţarea pe care o reprezintă Covid-19, Schmidt a declanşat o campanie de lobby şi PR agresive promovând tocmai viziunea parcă desprinsă din Black Mirror a societăţii cu care Cuomo l-a împuternicit să o construiască. În centrul acestei viziuni se află integrarea perfectă a guvernului cu o mână de giganţi din Silicon Valley – cu şcoli publice, spitale, cabinete medicale, poliţie şi armată, toate externalizând (cu costuri ridicate) multe dintre funcţiile lor de bază către companiile private de tehnologie.

    Este o viziune pe care Schmidt a insistat din rolurile sale de preşedinte al Comitetului pentru inovaţie în domeniul apărării, care consiliază Departamentul Apărării al SUA cu privire la utilizarea accelerată a inteligenţei artificiale în armată, şi de preşedinte al puternicei Comisii de securitate naţională pentru inteligenţă artificială, sau NISCAI, care face recomandări Congresului cu privire la „progresele în domeniul inteligenţei artificiale, dezvoltările legate de machine learning şi tehnologiile asociate”, cu scopul de a răspunde „nevoilor naţionale şi economice de securitate ale Statelor Unite, inclusiv riscului economic”. Ambele consilii sunt înţesate de puternicii executivi din Silicon Valley şi de manageri de top din companii, inclusiv Oracle, Amazon, Microsoft, Facebook şi, bineînţeles, foştii colegi ai lui Schmidt de la Google.

    În calitate de preşedinte, Schmidt – care deţine în continuare mai mult de 5,3 miliarde de dolari în acţiuni la Alphabet (compania-mamă a Google), precum şi investiţii mari în alte firme de tehnologie – s-a dedicat, în esenţă, unei transformări pornite de la Washington în numele Silicon Valley. Scopul principal al celor două consilii este de a solicita creşteri exponenţiale ale cheltuielilor guvernamentale pentru cercetarea în domeniul inteligenţei artificiale şi pentru infrastructura tehnologică, cum ar fi 5G – investiţii de care ar beneficia în mod direct companiile în care Schmidt şi alţi membri ai acestor consilii au participaţii extinse.

    Mai întâi în prezentările cu uşa închisă pentru congresmeni, iar mai târziu în articole de opinie şi interviuri, argumentul de bază al lui Schmidt a fost acela că, deoarece guvernul chinez este dispus să cheltuiască nelimitat bani publici construind infrastructură pentru supraveghere de înaltă tehnologie şi permiţând în acelaşi timp companiilor de tehnologie chinezeşti, cum ar fi Alibaba, Baidu şi Huawei, să încaseze profiturile obţinute din aplicaţiile comerciale, SUA sunt pe cale să piardă dramatic poziţia dominantă în economia globală.

    Centrul de informaţii privind confidenţialitatea electronică (Electronic Privacy Information Center – EPIC) a obţinut recent accesul la o prezentare făcută de NSCAI a lui Schmidt în mai 2019. Documentul conţine afirmaţii alarmiste despre modul în care infrastructura de reglementare relativ laxă a Chinei şi apetitul enorm pentru supraveghere forţează această ţară să ia faţa SUA într-o serie de domenii, inclusiv „inteligenţă artificială pentru diagnostic medical”, vehicule autonome, infrastructură digitală, „oraşe inteligente”, ride-sharing şi comerţ fără numerar.

    Motivele date pentru avantajul competitiv al Chinei sunt numeroase, variind de la volumul mare de consumatori care fac cumpărături online la „lipsa sistemelor bancare vechi din China”, ceea ce a permis ţării să sară peste numerar şi carduri de credit şi să dezlănţuie „o piaţă imensă de comerţ electronic şi de servicii digitale” folosind plăţi electronice, la o penurie severă de medici, ceea ce a determinat guvernul să lucreze îndeaproape cu companii de tehnologie, cum ar fi Tencent, cu scopul de a folosi AI pentru medicină „predictivă”. În prezentare se arată că în China companiile de tehnologie „au autoritatea de a elimina rapid barierele de reglementare, în timp ce iniţiativele americane se împotmolesc în dovedirea conformităţii cu regulile HIPPA şi în aprobarea de către FDA”.

    Cu toate acestea, mai mult decât orice alt factor, NSCAI indică disponibilitatea Chinei de a îmbrăţişa parteneriate public-privat în supravegherea în masă şi colectarea datelor ca motiv al avantajului său competitiv. Prezentarea scoate în evidenţă „sprijinul guvernamental şi implicarea explicită a Chinei, spre exemplu, în implementarea recunoaşterii faciale”. Documentul argumentează că „supravegherea este unul dintre primii şi cei mai buni clienţi pentru Al” şi, în plus, că „supravegherea în masă este o aplicaţie care ucide învăţarea profundă”.

    Într-un capitol intitulat „Seturi de date de stat: supraveghere egal oraşe inteligente” se arată că China, împreună cu principalul concurent chinez al Google, Alibaba, sprintează.
    Acest lucru este remarcabil, deoarece compania-mamă a Google, Alphabet, a promovat tocmai această viziune prin divizia Sidewalk Labs, alegând o parte mare a cartierelor cu ieşire la apă ale oraşului Toronto ca prototip al „oraşului inteligent”. Însă proiectul Toronto a fost închis după doi ani de controversă continuă cu privire la cantităţile enorme de date cu caracter personal pe care le-ar colecta Alphabet, la lipsa protecţiei vieţii private şi la beneficiile discutabile pentru oraş în ansamblu său.

    La cinci luni de la această prezentare, în noiembrie, NSCAI a emis un raport provizoriu Congresului în care sună în continuare alarma cu privire la necesitatea ca SUA să se ridice la nivelul adaptărilor făcute de China  acestor tehnologii controversate. „Suntem într-o competiţie strategică”, afirmă raportul, obţinut prin intermediul FOI de către EPIC. „AI va fi în centru. Viitorul securităţii şi economiei noastre naţionale este în joc.” Schmidt a declanşat apoi o campanie media, în care cerea, printre altele, „un parteneriat fără precedent între guvern şi industrie” şi promova AI ca fiind viitorul a orice, de la biotehnologie la banking şi apărare. China a apărut din nou ca o sperietoare, o naţiune care urmăreşte să devină liderul lumii la inovaţie într-o cursă pe care SUA n-o vor câştiga.

    Singura soluţie, pentru Schmidt, este un val de bani publici. Lăudând Casa Albă pentru solicitarea unei dublări a finanţării pentru cercetare în AI şi ştiinţa informaţiilor cuantice, el a scris: „Ar trebui să planificăm dublarea din nou a finanţării în aceste domenii, pe măsură ce construim capacitate instituţională în laboratoare şi centre de cercetare (…) În acelaşi timp, Congresul ar trebui să îndeplinească solicitarea preşedintelui pentru cel mai înalt nivel de finanţare în domeniul cercetării şi dezvoltării din ultimii peste 70 de ani, iar Departamentul Apărării ar trebui să valorifice această creştere a resurselor pentru a dezvolta capabilităţi avansate în domeniile AI, cuantice, hipersonice şi alte tehnologii prioritare.“

    Aceasta s-a întâmplat cu exact două săptămâni înainte ca epidemia de COVID-19 să fie declarată pandemie şi nu se menţiona atunci că un obiectiv al acestei extinderi vaste, hi-tech, a fost protejarea sănătăţii americanilor. Se spunea doar că este necesară pentru ca SUA să evite să fie întrecute de China. Desigur, retorica se va schimba în curând.
    După două luni, Schmidt a pus aceste cereri – pentru cheltuieli publice masive pentru cercetare şi infrastructură de înaltă tehnologie, pentru „parteneriate public-private” în AI şi pentru slăbirea miriadelor de protecţii ale confidenţialităţii şi siguranţei – într-un exerciţiu agresiv de rebranding. Acum toate aceste măsuri (şi multe altele) sunt vândute publicului ca singura speranţă posibilă de a ne proteja de un nou virus care va fi alături de noi în anii următori.
    Iar companiile de tehnologie cu care Schmidt are legături strânse şi care populează influentul consiliul consultativ pe care acesta îl prezidează s-au repoziţionat toate ca protectori binevoitori ai sănătăţii publice şi campioni neobosiţi ai lucrătorilor esenţiali, ai „eroului de zi cu zi” (mulţi dintre ei, cu posturi cum ar fi cele de curieri, şi-ar pierde locurile de muncă dacă aceste companii obţin ceea ce vor). La mai puţin de două săptămâni după introducerea măsurilor de carantină în statul New York, Schmidt a scris un articol pentru Wall Street Journal în care a lămurit că Silicon Valley are toate intenţiile de a folosi criza pentru o transformare permanentă.
    Orice american ar trebui să se întrebe unde îşi doreşte să fie naţiunea când pandemia de Covid-19 se va fi terminat. Cum ar putea tehnologiile emergente utilizate în actuala criză să ne propulseze într-un viitor mai bun? Companii precum Amazon ştiu să furnizeze şi să distribuie eficient. Acestea va trebui să ofere servicii şi sfaturi oficialilor guvernamentali care nu dispun de sistemele de calcul şi de expertiză ale giganţilor de tehnologie.
    De asemenea, ar trebui să accelerăm tendinţa de învăţare la distanţă, care este testată astăzi mai mult ca niciodată? Online, nu există nicio nevoie de apropiere, ceea ce permite studenţilor să primească instrucţiuni de la cei mai buni profesori, indiferent de cartierul în care locuiesc.
    Acum, în mijlocul carnavalului pandemic al fricii şi incertitudinii cu privire la viitorul pe care boala le-a adus, aceste companii îşi văd clar oportunitatea de a distruge principiile democraţiei, de a căpăta aceleaşi puteri cu concurenţii lor chinezi, care au luxul de a funcţiona fără a fi împiedicaţi de interferenţele drepturilor civile sau ale muncii.

    PHOTO / THISISENGINEERING RAENG  / UNSPLASH

  • Inedit: Cum se dansează balet cu distanţare socială

    Aceasta este realizată de artistul coregraf Remi Wörtmeyer,  acompaniat de orchestra baletului naţional olandez. Piesa de rezistenţă a actului artistic este reprezentată însă de o costumaţie care include un tutu din denim cu un diametru de trei metri. Potrivit informaţiilor publicate pe operaballet.nl, actul este inspirat de teatrele goale, de artiştii care au rămas fără scenă şi de dansul fiecăruia dintre indivizi pentru a-şi găsi calea spre noua normalitate.

    „Tutuul este cea mai nouă unealtă de distanţare socială. Datorită supradimensionării sale, îi determină pe dansatori să găsească soluţii în navigarea prin oraş, ei trecând şi mişcându-se împreună prin acesta.” Remi Wörtmeyer, coregraf

  • Veşti bune pentru pensionari: Casa Naţională de Pensii Publice a anunţat reluarea acordării de bilete de tratament balnear

    Casa Naţională de Pensii Publice (CNPP) a anunţat, recent, că se pregăteşte pentru reluarea activităţii privind acordarea prestaţiilor sub forma biletelor de tratament balnear, conform comunicatului publicat pe site-ul instituţiei.

    Persoanele interesate pot depune cererile la casa de pensii  în a cărei rază teritorială domiciliază. Pentru evitarea aglomeraţiei la sediile caselor de pensii recomandăm transmiterea cererilor prin poştă sau prin e-mail.

    CNPP reia activitatea de acordare a biletelor de tratament balnear, după aproape 3 luni de zile în care această activitate a fost suspendată ca urmare a situaţiei actuale. În data de 16 martie 2020, CNPP anunţa suspendarea activităţii de eliberare a biletelor de tratament balnear prin intermediul sistemului pe care îl administrează şi gestionează.

    La data de 16 martie, CNPP anunţa că biletele care au fost eliberate până la această dată vor fi anulate, urmând ca beneficiarilor să li se restituie integral contribuţia, la cerere. Ulterior reluării activităţii, aceste persoane vor putea să solicite un nou bilet de tratament pentru anul în curs.

    Recomandarea instituţiei este ca cererile tip să fie transmise prin poştă sau prin e-mail.

    De reţinut:

    1. La depunerea cererii pentru acordarea unui bilet de tratament balnear, pensionarul nu mai este obligat să depună copia actului de identitate şi talonul de pensie.
    2. Prima serie de tratament disponibilă şi unităţile care vor asigura serviciile aferente vor fi anunţate în timp util, prin postarea pe portalul CNPP.
    3. Modelul de cerere poate fi descărcat aici.
    4. Datele de contact ale caselor teritoriale de pensii se regăsesc pe pagina web a acestora.

    În România sunt 31 de staţiuni balneare, conform datelor publice. În 2018 în aceste staţiuni au fost peste 1 milion de turişti, în creştere cu 8% faţă de anul precedent, arată calculele ZF pe baza datelor de la Institutul Naţional de Statistică (INS). Însă mai puţin de 5% dintre aceştia sunt turişti străini. 

     

     

  • Cât de tare a fost lovită România de criza provocată de pandemia de COVID-19 şi care sunt domeniile care au pierdut cei mai mulţi oameni şi bani

    „Criza actuală nu se compară cu nimic din ce am trăit până acum”. Ion Nestor, avocatul cofondator al casei de avocatură NNDKP, este în business din 1990, a trecut prin crize marcate de inflaţie record, devalorizări de active, şocuri externe, a consiliat antreprenori şi multinaţionale în tranzacţii cu valori totale de miliarde de euro, dar niciuna din crizele trăite până acum nu seamănă cu cea actuală. Acum „economia a fost părăsită de oameni. Oamenii au decis – nu de bunăvoie – să abandoneze economia”, spune avocatul şi trimite prin declaraţia sa către ceea ce se va întâmpla de astăzi încolo. Vor reveni oamenii, consumatorii în economie? Şi dacă da, când? Cum? Cu ce intensitate faţă de obişnuinţa lor de dinainte de criză?

    Orice criză naşte şi oportunităţi. Auzim în fiecare zi şi asta. Dar urmele lăsate în două luni şi jumătate de criza generată de pandemia de COVID-19 sunt adânci. Sunt 430.000 de locuri de muncă pierdute, câte 5.000 pentru fiecare zi de criză, locuri de muncă ce se vor întoarce cu greu în economie. Peste ele vine şomajul tehnic, cu alte sute de mii de persoane, dar ce va fi când se termină şi el, când companiile vor avea de plătit salarii din contractele pe care le generează, din facturile plătite de clienţi care aleg serviciile lor? Cercul economiei se duce din nou către oameni. Care vor fi veniturile lor după această criză? 96% dintre IMM-urile din România au o scădere a cifrei de afaceri, iar ele sunt cei mai mari angajatori din economie. Tot din această zonă, a firmelor mici şi mijlocii, vine şi cel mai mare număr al contractelor de muncă încetate în criză.
    „Criza e abia la început”, spune Radu Dumitrescu, proprietarul grupului Stadio Hospitality Concepts, care reuneşte sub aceeaşi umbrelă restaurantele Stadio, NOR, Bistro Cişmigiu, Social 1, 18 Lounge şi Embassy Park. Sectorul HoReCa (hoteluri, restaurante, baruri –
    n. red.) este cel mai lovit în această criză, peste 100.000 de oameni au fost în şomaj tehnic, iar mulţi dintre ei nu au revenit încă la muncă.
    Un raport al BNR identifică şase sectoare din economie – HoReCa, transport rutier, servicii recreative, activităţi sportive, agenţii de turism şi transport aerian – ca fiind cel mai lovite din economie în trimestrul al doilea din 2020. Raportul analizează evoluţia industriilor din perspectiva valorii adăugate brute (VAB) şi menţionează că în cele şase sectoare de activitate VAB-ul din trimestrul al doilea se va reduce cu marje cuprinse între 30 şi 60%. Mai mult, din 62 de sectoare incluse în raportul BNR, 51 sunt afectate de pandemia de COVID-19.
    „Până acum jucătorii HoReCa au primit bani pentru şomaj, n-au plătit taxe, au beneficiat de multe ori de amânarea plăţii chiriilor sau a plăţilor către furnizori, băncile au înţeles şi ele. Acum urmează o reactivare a costurilor menţionate mai sus, deşi noi funcţionăm la doar 15% din capacitate (doar cu terasele şi conform regulilor de distanţare socială – n.red.). Trebuie să avem grijă la fiecare leu”, spune Radu Dumitrescu.
    Trimestrul al doilea este deja compromis pentru cele mai multe companii, iar lipsa de reacţie în elaborarea unui program de repornire a businessului ne poate costa şi mai scump.
    „Economia locală va fi sever afectată, peisajul fiind însă neuniform în plan sectorial. Domenii precum industria alimentară, cea farmaceutică sau cea chimică sunt relativ bine poziţionate în contextul actual, după cum sunt şi comerţul online, activitatea de curierat sau serviciile IT&C. De asemenea, expunerea economiei locale pe sectorul auto nu reprezintă neapărat o vulnerabilitate. Totuşi, marea majoritate a sectoarelor economice autohtone vor fi sever afectate”, notează BNR
    într-un raport.
    În 85 de zile de criză, din cifra de afaceri a companiilor s-au evaporat peste 40 de miliarde de eruo, câte 500 de milioane de euro pentru fiecare zi. În 2020, pentru prima dată, numărul de salariaţi din companii va coborî sub 4 milioane de oameni. La începutul crizei din 2008, în companiile locale lucrau 4,6 milioane de salariaţi, cifră care nu a mai fost atinsă deşi businessul s-a majorat cu 45%, iar productivitatea a crescut cu 60%. Acum numărul angajaţilor va scădea sub 4 milioane, dar pierderea poate fi şi mai dramatică. De măsuri concrete de repornire a businessului sau de lipsa lor va depinde bilanţul primelor 100 de zile de criză economică în România. 

    Radu Dumitrescu, proprietarul Stadio Hospitality Concepts
    „Criza e abia la început, mai exact până acum jucătorii HoReCa au primit bani pentru şomaj, n-au plătit taxe, au beneficiat de multe ori de amânarea plăţii chiriilor sau a plăţilor către furnizori, băncile au înţeles şi ele. Acum urmează o reactivare a costurilor menţionate mai sus, deşi noi funcţionăm la doar 15% din capacitate (doar cu terasele şi conform regulilor de distanţare socială – n.red.). Trebuie să avem grijă la fiecare leu”, spune Radu Dumitrescu, proprietarul grupului Stadio Hospitality Concepts, care reuneşte sub aceeaşi umbrelă restaurantele Stadio, NOR, Bistro Cişmigiu, Social 1, 18 Lounge şi Embassy Park.

    Daniel Boaje, CEO şi acţionar minoritar al McDonald’s
    „Construim planuri pe termen scurt şi mediu, pe care le adaptăm în funcţie de contextul în continuă schimbare, avem mai multe scenarii cu care lucrăm şi ne asigurăm că luăm de fiecare dată cele mai responsabile decizii. Mai mult ca oricând este nevoie de colaborare, să existe un dialog între autorităţi şi companiile private, precum şi un plan de redresare economică, pentru a ajuta economia României să îşi revină într-un timp cât mai scurt.
    De deciziile luate acum depinde succesul business-ului în viitor, de aceea cel mai important este să ne adaptăm rapid la contextul în continuă schimbare, să ne folosim resursele acolo unde este nevoie şi să luăm decizii responsabile pentru a susţine continuitatea businessurilor”, spune Daniel Boaje, CEO-ul şi acţionarul minoritar al McDonald’s, liderul pieţei locale de restaurante, cu peste 80 de localuri şi afaceri ce sar de 200 mil. euro.

    Ion Nestor, cofondator al NNDKP
    „Criza actuală nu se compară cu nimic din ce am trăit până acum. Am trecut (în cariera de antreprenor – n.red.) prin mai multe etape şi momente dificile pentru economie, dar ce se întâmplă acum e cu totul diferit şi sper să nu mai trăim niciodată aşa ceva. Diferenţa majoră faţă de toate celelalte crize, de-a lungul timpului, e direcţia din care s-a născut şi s-a propagat criza. Până acum direcţia a fost mereu dinspre economie către oameni.
    Astfel, orice criză a pornit mereu de la anumite sectoare de activitate, cum ar fi sectorul imobiliar care s-a prăbuşit. La un moment dat s-au creat nişte exagerări în sectorul financiar, aceasta fiind situaţia de acum mai bine de un deceniu. Modalitatea în care s-au născut crizele anterioare a fost aceasta: unul sau mai multe sectoare din economia mondială sau a anumitor ţări s-au îmbolnăvit. Acea boală s-a propagat. În cazul acestei pandemii, economia a fost părăsită de oameni. Oamenii au decis – nu de bunăvoie – să abandoneze economia” spune avocatul Ion Nestor, care a pornit la drum în antreprenoriat în 1990, alături de soţia sa Manuela Nestor, împreună cu care a cofondat casa de avocatură NNDKP, una dintre cele mai importante din piaţă până astăzi.

    Irina Schrotter, designer şi proprietara a două fabrici de textile
    „Odată ce pandemia de Covid-19 a lovit puternic ţările din Europa am început să simţim efectele în special pe brandul propriu. La fel ca şi la criza anterioară, zona de high-end şi lux a fost prima care a simţit, impactul fiind imediat. Am văzut cum consumatorii încep să se uite la cheltuielile pe care le fac. Impactul în industria de lohn se va resimţi din plin 3-4 luni, când ar fi trebuit să începem noile comenzi. Momentan simţim îngrijorare de la clienţii care au depozitele închise. Nu am putut trimite marfa actuală clientului principal din Italia. Nu există nicio certitudine, nici cu show-urile de modă, nici cu showroom-urile”, spune Irina Schrotter, designer şi proprietara a două fabrici de textile cu 800 de salariaţi.

    Dan Pavel, fondatorul Benvenuti

    „Momentan ne lovim de un fenomen la care nu
    ne-am aşteptat niciodată în decursul carierei noastre de business, de stopare totală a activităţii, ceea ce în 2008-2009 nu s-a întâmplat. Asta înseamnă o reevaluare totală a businessului, şi al nostru, şi al tuturor celorlalte sectoare. Ce s-a întâmplat în 2008-2009 a fost devalorizarea cursului de schimb, de aproximativ 30%. În august cursul era 3,5 lei pentru un euro, iar în final de martie era 4,39 lei la euro. Această devalorizare a influenţat profund businessul, de la achiziţii, până la plata chiriilor şi a dărilor la malluri, toate fiind echivalente în euro. În acel moment, principala noastră problemă, a creşterii costurilor, a fost devalorizarea. Într-adevăr a fost şi o tendinţă pe termen scurt a consumatorului de a fi mai rezervat. Dacă ne uităm din actuala criză la ce a fost în 2008-2009 putem spune că atunci a fost ceva uşor faţă de se va întâmpla acum. Cu siguranţă că va fi mult mai puternic afectat comportamentul de consum decât în urmă cu 11-12 ani”, spune Dan Pavel, fondatorul retailerului de încălţăminte Benvenuti, unul dintre cei mai mari jucători de pe piaţa de profil, cu peste 50 de magazine şi afaceri de circa 140 mil. lei anul trecut.

    Raul Ciurtin, proprietarul Prefera Foods

    „Eu personal cred că un rol major în evoluţia acestei situaţii îl are statul român prin măsurile pe care le ia sau ar trebui să le ia. Sunt două direcţii care pot influenţa viitorul economic al României. Pe de-o parte statul român ar trebui în acest moment istoric pe care îl trăim să îşi asume pe termen mediu şi lung un program masiv de investiţii în şosele, spitale, şcoli, în lucrurile care contează. Al doilea lucru curajos şi hotărât pe care ar trebui să îl facă statul român ar fi să sprijine – e momentul cel mai import să facă asta – jucătorii locali din producţie. Trebuie să producem mult mai mult în România”, crede Raul Ciurtin, unul dintre cei mai importanţi antreprenori din industria alimentară, de numele său fiind legat cel mai mare producător de lactate din România, Albalact, vândut către gigantul francez Lactalis. Apoi, el nu a renunţat la producţie, ci a dezvoltat Prefera Foods, pe care l-a transformat într-unul dintre cei mai mari jucători din producţia de conserve, investind totodată în branduri precum „Capricii şi Delicii“ sau „de Azi“.

    Rucsandra Hurezeanu, fondatorul Ivatherm

    „Încercăm să ne adaptăm la această nouă criză. E o situaţie în care suntem cu toţii. E o criză foarte diferită de cea de acum un deceniu din mai multe puncte de vedere, în primul rând pentru că oamenii au acceptat şi înţeles situaţia în care ne aflăm. A fost o perioadă de şoc în care a fost haos. Oamenii sunt afectaţi la nivel mental, emoţional, de aceea liderii trebuie să fie aproape de ei, să comunice mai mult, să fie mai prezenţi în mediul virtual sau oricum aleg să facă ei comunicarea. Cred că antreprenorii ar trebui să aibă în primul rând grijă de oameni, să nu renunţe la ei”, spune Rucsandra Hurezeanu, fondatorul Ivatherm, o companie înfiinţată în 2005, care produce dermatocosmetice cu apă termală de la Herculane.

    Constantin Duluţe, proprietar Domeniile Avereşti

    „Eu cred că cine poate, trebuie să facă investiţii în criză, cine are posibilitatea, bineînţeles. Trebuie să ne folosim experienţa pentru ceva util tuturor. E doar o criză, totul se va rezolva şi va trece dacă suntem sănătoşi. Eu toţi banii încasaţi îi investesc tot în România, nu plec nicăieri”, spune Constantin Duluţe, unul dintre cei mai putenici antreprenori români, cunoscut pentru afacerile în domeniul agricol. El deţine astăzi producătorul de vin Domeniile Avereşti, mai multe sute de hectare de teren agricol şi are în plan şi o investiţie imobiliară. Banii provin din tranzacţia pe care el a încheiat-o în 2018. Mai exact, arabii de la Al Dahra, un grup cu sediul în Abu Dhabi şi cu afaceri în agricultură, i-au plătit atunci peste 200 de milioane de euro pentru Agricost, cea mai mare fermă de cereale şi oleaginoase din România după suprafaţa cultivată.

    Dan Balaban, cofondator al Davino

    „Avem cheltuieli zilnice de 10.000-15.000 de lei la 80-90 de hectare de viţă de vie. Asta în contextul în care încasările sunt aproape zero. Sunt zile în care nu am încasat nimic. În ceea ce priveşte businessul, mă aştept la o scădere, mai ales că noi suntem atât de dependenţi de HoReCa. În scenariul pesimist vom vedea un declin de 30-40% la nivelul întregului an. Suntem foarte sensibili la ceea ce se va întâmpla. În scenariul optimist scăderea va fi de 10-15% la nivel de cifră de afaceri. Cu siguranţă însă că Davino va fi pe pierderi pentru că vor fi restaurante care vor închide sau nu vor mai plăti. Nu ni s-a întâmplat să fim pe pierderi de 20 de ani”, spune Dan Balaban, antreprenorul care deţine businessul Davino împreună cu oenologul Bogdan Costăchescu. Davino are în zona Dealu Mare 70 de hectare de viţă-de-vie în proprietate şi lucrează alte 17 hectare luate în arendă. Compania are afaceri anuale de aproape 4 mil. euro. Producătorul de vin din zona Dealu Mare este activ pe segmentul superior al pieţei şi vinde doar în HoReCa, în magazinele specializate şi la export.

    Jean Valvis, proprietar al Aqua Carpatica şi Domeniile Sâmbureşti

    „Investiţiile în infrastructură în faza de criză sunt decizii majore, istorice. Ele au scos şi America şi Europa din crizele economice. Investiţia în infrastructura pentru agricultură e o prioritate absolută în România. În ceea ce-i priveşte pe oameni, lumea îşi va organiza priorităţile mai direct, mai sincer, mai natural, fără a accepta corupţia, poluarea sau distrugerea pădurilor. Lumea nu va mai vrea să facă orice compromisuri. Acesta e aspectul pozitiv al acestei perioade”, spune omul de afaceri Jean Valvis, unul dintre cei mai puternici şi cunoscuţi antreprenori din industria alimentară din România. El a fondat brandurile LaDorna (lactate) şi Dorna (apă minerală), pe care apoi le-a vândut unor giganţi străini, respectiv grupului Lactalis şi către Coca-Cola. Acum el are în portofoliu marca de apă minerală Aqua Carpatica, precum şi producătorul de vinuri Domeniile Sâmbureşti.

    Dani Caramihai, cofondator al Fratelli

    „Emoţiile mele cele mai mari după această perioadă vin din faptul că nu ştiu dacă românii vor mai avea aceeaşi disponibilitate de a cheltui pentru că nu vor mai avea la fel de mulţi bani. Obligatoriu e să avem capacitatea de a ne adapta pas cu pas pentru că lucrurile se schimbă de la o zi la alta. Poate doar în ultimele săptămâni nu au mai fost schimbări semnificative pentru că până atunci ce discutam astăzi nu mai era valabil mâine”, afirmă Dani Caramihai, unul dintre cei patru fondatori ai grupului Fratelli, ce cuprine o reţea de cluburi sub acest brand în mai multe oraşe mari din ţară şi o serie de resto-baruri precum Biutiful, Fratellini, Uanderful sau Carnivale. Businessul cumulat al grupului este de circa 10 mil. euro.

    Octavian Radu, fondator al Diverta

    „O diferenţă uriaşă faţă de criza din 2009-2010 e că guvernul României a acţionat similar cu celelalte guverne, a dat drumul la bani, a dat ajutoare, a dat şansa companiilor să păstreze angajaţii prin plata şomajului tehnic. Astfel, nu se distrug firme, ele evită falimentul. Altfel, efectele ar fi apoi în lanţ. La fel cum la Covid-19 nu vrei ca toţi să se îmbolnăvească în acelaşi timp, pentru că depăşeşti capacitatea sistemelor sanitare, şi în economie vrei ca nu toate firmele să aibă probleme simultan. Dezastrul ar fi uriaş. La criza anterioară băncile nu au fost înţelegătoare cu mediul de business, dar acum sunt. La fel şi alţi parteneri”, spune Octavian Radu, unul dintre cei mai cunoscuţi antreprenori locali, care are acum în portofoliu mai multe businessuri, printre care lanţul de librării Diverta, compania de logistică TCE, producătorul de componente auto Flaro şi firma de poştă Pink Post.

    Mircea Turdean, CEO şi acţionar al Farmec Cluj
    „În 2009, criza economică a fost diferită de pandemia de azi. Şi atunci însă, ca şi acum, Farmec s-a adaptat şi a prosperat. În aceea perioadă produsele autohtone au fost cerute mai mult şi noi am avut creşteri. Am şi ştiut să ne adaptăm la cerinţele de atunci, la fel ca şi acum, când ne-am pliat pe necesităţile prezente ale pieţei autohtone. E important ca o companie românească să tragă învăţăminte rapid dintr-o criză şi să se adapteze la cerinţele de la momentul respectiv”, spune Mircea Turdean, CEO şi acţionar al Farmec Cluj, cel mai mare producător local de cosmetice, cu 850 de salariaţi, cei mai mulţi activând în producţie.

    Dan Ostahie, proprietar al Altex
    „Actuala criză oferă astfel şi o serie de lecţii şi de oportunităţi. Cea mai mare piedere pe care eu o văd în această perioadă e cea legată de locurile de muncă. Această criză va şterge multe locuri de muncă, în unele sectoare mai multe, în altele mai puţine, dar per total vom avea o pierdere severă de joburi care va duce la o atitudine mult mai prudentă a consumatorului, mai elaborată. Este o incertitudine care domneşte”, spune omul de afaceri Dan Ostahie, unul dintre cei mai puternici antreprenori locali, fondatorul retailerului de electro IT Altex, cu afaceri anuale de peste 4 mld. lei.

    Feliciu Paraschiv, proprietar al magazinelor Paco

    „Noi vom învăţa ceva din pandemia actuală. Cu siguranţă! O să ne dăm seama că am fost, poate, prea risipitori. Am cheltuit prea mult şi nu am ştiut să facem economii. Poate trebuia să vină ceva să ne încerce. Generaţiile ce pornesc de la baby boomer şi merg spre millennial sau Z nu au fost încercate de lucruri atât de grave cum a fost cazul bunicilor noştri. Bunicii sau străbunicii noştri au trecut printr-un război sau chiar două, prin foamete. Noi nu am trecut prin nimic (până acum – n.red.)”, spune antreprenorul Feliciu Paraschiv, care a pus bazele lanţului de magazine Paco în urmă cu mai bine de două decenii şi a ajuns astăzi la 15 unităţi în judeţul Vrancea şi la afaceri de peste 20 mil. euro anul trecut.

    Şerban Radu, cofondator al reţelei de librării Cărtureşti
    „Pentru ca o librărie să trăiască e nevoie zilnic de cititori, de evenimente, de interacţiuni între librari, editori, autori şi public. perioada martie-mai, librăriile noastre au rămas fără cititori, lansările de carte s-au anulat, atelierele pentru copii s-au oprit, vânzările au scăzut la niveluri de neimaginat. Activăm într-un domeniu vulnerabil la scăderile economice: cărţile şi activităţile culturale sunt primele tăiate de pe listă în astfel de vremuri. însă disrupţia creată de pandemia COVID 19 s-a dovedit până acum mai devastatoare decât oricare dintre crizele cu care librăriile s-au confruntat în ultimele decenii”, spune Şerban Radu, cofondator al reţelei de librării Cărtureşti, una dintre cele mai importante zn România cu un total de circa 40 de unităţi.

  • Pentru că o duceţi bine, schimbările pe care le cereţi de la Guvern/stat nu au cum să se facă


    4 milioane de salariaţi din companiile private muncesc jumătate de an pentru a susţine 1,2 milioane de angajaţi în sectorul public şi 5 milioane de pensionari.
    Toţi banii din taxele şi impozitele plătite de sectorul privat se duc într-o groapă neagră, se pierd şi la suprafaţă nu se întâmplă nimic.
    Unii dintre voi cereţi ca românii să-şi schimbe mentalitatea pentru ca România să fie mai bună!
    Cu toţii sunteţi nemulţumiţi de politicile publice, de administraţie, de sistemul de sănătate (în spitalele de stat te duci să te faci bine şi pleci de acolo bolnav, infectat de bacterii), de sistemul de educaţie (companiile private se plâng că şcoala de stat livrează numai analfabeţi funcţionali care nu ştiu nimic din ceea ce au ele nevoie), de infrastructura de transport, de atitudinea instituţiilor publice, care se protejează cu afişe de genul „Astăzi nu lucrăm cu publicul” etc.
    Peste 2 milioane de români au plecat din ţară invocând o parte din aceste motive şi mai ales faptul că nu se va schimba nimic în România.
    În România ultimilor douăzeci de ani s-au schimbat foarte multe lucruri în economie, în business, în societate, dar pe care le vedem greu.
    La conferinţa Confidex – Despre încredere în economie în vremuri de criză, Dan Ştefan, cofondator şi director executiv al grupului Autonom, a spus că-l macină două întrebări: cum putem avea, concret, instituţii publice mai puternice care să fie un motor în economie şi cum pot companiile româneşti să colaboreze între ele.
    La prima întrebare am un răspuns, dar nu ştiu câţi dintre voi îl veţi accepta.
    Cu toţii o ducem bine, chiar prea bine, mai mult decât aşteptările noastre de acum 20 sau 30 de ani, şi de aceea problemele cu care ne confruntăm cu toţii nu sunt atât de mari astfel încât să ieşim în stradă, să dărâmăm gardurile Guvernului şi ale Parlamentului şi să cerem schimbări peste noapte.
    Spitalele publice au fost înlocuite cu clinicile private, şcolile publice au fost înlocuite cu şcoli private, aproape 2 milioane de joburi se desfăşoară în clădiri de birouri curate, cu cafeteria la parter şi cu mallurile aproape.
    Datorită ofertelor aeriene low-cost vacanţele sunt făcute în afară, plecările în city-break-uri sunt ceva curent, iar piaţa muncii era şi va fi în favoarea angajatului pentru poziţiile superioare.
    Pentru că mulţi o duceau bine, prezenţa la vot în alegeri era de
    +/- 50%. Dacă Dragnea şi PSD nu aveau problemele cu justiţia, şi acum erau la guvernare, mai ales după scăderile de taxe pentru antreprenori şi facilităţile oferite mediului de business.
    În ultimii 10 ani, de la criza precedentă, salariile în IT, asigurări, sănătate, administraţie publică s-au triplat, iar celelalte s-au dublat. Dobânzile la lei au scăzut de trei ori, inflaţia nu mai reprezintă o problemă, iar cursul este stabil. Preţurile la locuinţe sunt rezonabile.
    De ce ar ieşi lumea în stradă, de ce s-ar bate la propriu şi la figurat pentru schimbarea sectorului de stat, pentru alte politici publice?
    Cele mai multe lucruri se schimbă în criză, iar criza de acum un deceniu şi chiar şi aceasta de acum nu ne-au lovit atât de tare.
    În America şi chiar în Europa, în aceşti ultimi zece ani, salariile nu au crescut cu mai mult de 10%, în timp ce preţul bunurilor şi serviciilor s-a dublat.
    Revoltele de acum din SUA, dincolo de motivul rasial, au în spate şi foarte multe probleme financiare, care vor ieşi din ce în ce mai mult la suprafaţă. Polarizarea la americani este foarte mare.
    Schimbările majore, inclusiv în România, nu se produc atunci când economia creşte, când e linişte pe stradă, când guvernul are bani de împărţit şi de dat.
    Schimbările pe care le cerem cu toţii se produc atunci când nu mai sunt bani, nu mai sunt creşteri salariale ci scăderi, când oamenii nu au alternative (în criza precedentă, românii puteau să meargă la muncă în străinătate dacă nu găseau joburi în ţară), când le sunt atacate bunăstarea şi liniştea personală.
    În România schimbările, cel puţin economice, se întâmplă atunci când vin FMI, Banca Mondială, Comisia Europeană şi cer guvernului să facă ceva.
    Deşi sectorul privat a trimis 1 milion de oameni în şomaj tehnic, guvernul Orban nu s-a atins de niciunul dintre cei 1,2 milioane de bugetari.
    La polul opus, antreprenorii români au câştigat destul de mult de-a lungul anilor pe cont propriu, şi de aceea asocierea cu alţi antreprenori pentru rezolvarea unor lucruri comune nu este pe primul plan. Fiecare crede că se poate descurca în continuare aşa cum a făcut-o până acum.
    Numai crizele îi adună pe antreprenori împreună pentru a găsi soluţii. În vremuri de creştere economică fiecare îşi vede de drumul lui, banii intră în cont, iar problemele se văd doar din maşină.
    Pentru ca anumite lucruri să se schimbe, trebuie ca problemele publice să ne doară atât de tare, încât să nu mai putem/să nu mai puteţi.
    Încă nu suntem acolo. 

  • Despre scepticismul anticarantină, jurnalism şi politică

    Este bulversantă imaginea britanicilor beţi care se veseleau în martie în Spania cântând „Am luat virusul. Este doar o gripă, ia o bere” în timp ce spaniolii se pregăteau de intrarea în carantină în contrast cu imaginea de acum a Marii Britanii de ţară copleşită de pandemie. Petrecăreţii veniţi din Marea Britanie nu făceau atunci decât să oglindească mesajele transmise de guvernul pro-Brexit şi de presa afiliată acestuia.

    The Guardian, publicaţie britanică, a analizat curentul social şi psihologic al scepticilor anticarantină în Marea Britanie. Însă astfel de atitudini sunt vizibile peste tot în lume, uneori la nivelul cel mai de sus, alteori în mediul de business sau în stradă. La câteva zile după ce premierul Boris Johnson a anunţat restricţii de carantină la sfârşitul lunii martie, Toby Young – autonumit secretar general al Uniunii pentru Libertatea de Exprimare – a ieşit cu propria variantă a sloganului tripartit al guvernului: „Rămâneţi sceptici. Nu staţi în carantină. Salvaţi vieţi“, scrie The Guardian.
    Scepticismul are o istorie lungă şi respectabilă. De la reflecţiile lui Descartes privind metafizica şi până la „arta fină a detectării tâmpeniilor” a lui Carl Sagan, scepticii nu se tem să pună întrebări incomode. Chiar dacă acest lucru înseamnă a fi eretic. Jurnaliştii sunt moştenitori ai acestei fine tradiţii intelectuale. Este sarcina jurnaliştilor să critice puterea, să o tragă la răspundere. De la ratele de testare dubioase pentru Covid-19 şi până la negarea crizei din azilele de bătrâni, motivele puternice pentru scepticism abundă în ultima perioadă în Marea Britanie.
    Însă din secţiunile de comentarii ale unei părţi din presa de dreapta se desprinde o nouă tulpină virulentă a scepticismului legat de Covid-19 care este exact opusul jurnalismului. În loc să ceară socoteală puterii, virusul jurnalistic denaturează şi distorsionează realitatea pentru a servi intereselor unei elite – şi pentru a încinge dezbaterile publice. În paginile The Daily Telegraph – ziarul pro-Brexit în care scrie premierul Johnson – The Spectator şi în alte publicaţii, scepticii anticarantină din Marea Britanie s-au dedicat unei singure cauze: se dovedea faptul că răspunsul Regatului Unit la epidemia de COVID-19 a fost o reacţie exagerată masivă şi isterică. „Ridicaţi carantina” este suma gândirilor lor, iar Suedia este pentru ei pământul făgăduinţei.
    Chiar dacă amploarea epidemiei de COVID-19 a crescut nebuneşte, rândurile scepticilor carantinei din Marea Britanie s-au îngroşat. Ceea ce a fost cândva în mare parte un teren rezervat libertarienilor şi contrarienilor profesionişti găzduieşte acum oameni din guvern şi chiar, se pare, din anturajul premierului. Scepticii autonumiţi ai Marii Britanii arată adesea mai mult a războinici ai culturii în stil american decât a gânditori critici. Carantina – şi oamenii de ştiinţă care recomandă prudenţă – au devenit ţinte ale atacurilor lor partizane din ce în ce mai frenetice.
    Young a fost unul dintre cei mai gălăgioşi sceptici ai carantinei – deşi a făcut turul posturilor de televiziune şi de radio plângându-se de modul în care a fost redus la tăcere. O aventură personală cu coronavirusul nu a făcut decât să-l încurajeze. „Coronavirusul ne-a transformat într-o naţiune de pisici speriate“, a spus el într-o opinie publicată în aceeaşi zi în care numărul oficial de decese din Marea Britanie a trecut de 31.500. (Site-ul Young Lockdown Skeptics rulează chiar şi reclame de la avocaţi care promit să consilieze pe oricine „ar putea avea un caz legal sau o plângere privind reglementările guvernului pentru carantină”). Young nu este singur. Autorii de opinii jurnalistice, cum ar fi Allison Pearson – care şi-a început cariera la Financial Times şi  trecut pe la The Independent, The Daily Telegraph, Daily Mail  şi chiar BBC – fac semnul egal între a cere şcolarilor să poarte măşti pe faţă şi abuzurile asupra copiilor. Între timp, închiderea puburilor britanice este redată ca o privare de libertate comparabilă cu totalitarismul comunist.
    O furie specială este rezervată pentru un grup de oameni a căror profesie se bazează pe scepticism: oamenii de ştiinţă. Echipa de la Imperial College London – al cărei model a prezis până la jumătate de milion de morţi din cauza Covid în Marea Britanie fără măsuri de izolare – a fost acuzată de „ghiceală matematică brutală”.
    Când The Telegraph l-a prins pe epidemiologul angajat de guverm Neil Ferguson încălcând regulile de carantină, puţini se arătau mai războinici decât editorialiştii ziarului. Pe reţelele de socializare, luptătorii anticarantină au prezentat delictele profesorului ca pe o dovadă că activitatea sa a fost defectuoasă. Inginerii imperiali au distrus economia.
    Nu este surprinzător faptul că atât de mulţi contrarieni profesionişti sunt sceptici anticarantină plătiţi. Ei sunt produsele ecosistemului media distorsionat britanic, care privilegiază invariabil arsura în locul luminii. Pentru ei, singurul lucru mai rău decât a fi bârfiţi este a nu fi băgaţi în seamă – chiar dacă ceea ce se discută este echivalent cu darwinismul social. Însă cei care se opun carantinei nu sunt doar „personalităţi” media. Mulţi dintre cei mai generoşi donatori ai conservatorilor au cerut redeschiderea economiei. (Aceasta deoarece opiniile finanţatorilor de partide sunt, desigur, o consideraţie crucială într-o situaţie de urgenţă pentru sănătatea publică.)
    Politicienii au intrat şi ei în cor. David Davis – care încă pare să creadă că Marea Britanie post-Brexit va fi salvată de influenţa politică a producătorilor de maşini din Germania – s-a convertit la cauza scepticilor. Fostul ministru Steve Baker i-a cerut premierului său să pună capăt „carantinei absurde, distopice şi tiranice”. Colegul lor Daniel Kawczynski ar dori să vadă desfiinţată Adunarea Naţională a Ţării Galilor astfel încât alegătorii săi să poată ajunge pe litoral. Cu asemenea personaje, n-ar fi de mirare ca vreun parlamentar britanic cu drepturi depline să se întrebe cu voce tare dacă Covid-19 nu este cumva o conspiraţie. Nadine Dorries, Lucy Allan şi Maria Caulfield, membri ai parlamentului, chiar cu atribuţii în sănătate (mintală), au arătat deja o dragoste aparte pentru împărtăşirea punctelor de vedere ale extremei dreapta. Cine va face acest lucru va primi, fără îndoială, mult mai mult spaţiu de opinie decât politicianul irlandez Mattie McGrath care, în căutare de atenţie, a întrebat dacă pandemia nu este cumva o mare escrocherie şi a fost ignorat în media locală, cu excepţia unor satire răutăcioase.
    Sondajele sugerează că scepticismul anticarantină este deocamdată mai mult un sport cu puţini admiratori, însă istoria recentă a Marii Britanii arată cât de repede părerile venite de pe margine pot intra în mainstream. Când fostul eurodeputat şi editorialist proeminent de la The Telegraph Daniel Hannan a urcat pentru prima dată la bordul euroscepticismului, a produs o îngrijorare extremă. Acum el este una dintre călăuzele principale ale votului Marii Britanii de a părăsi UE – şi, aşa cum se întâmplă de obicei, un critic înverşunat al carantinei, care a proclamat absurd în februarie: „Îmi pun capul la bătaie. Este puţin probabil să fii ucis de coronavirus“, pentru ca în mai să trimită avertismente spre UE de genul „Nu veţi recăpăta niciodată puterea pe care o pierdeţi mulţumită coronavirusului”. El vorbea despre revenirea statului-naţiune, scopul Brexitului. Între timp, chiar premierul său a fost infectat şi a ajuns la spital.
    Ecourile Brexitului în toate acestea nu sunt greu de observat. Ignorarea experţilor. Punerea „elitei” împotriva „poporului”. Este izbitor faptul că, deşi nu toţi brexiterii sunt sceptici în privinţa carantinei, aproape toţi lockdown sceptics sunt adepţi ai Brexitului. După ce a condamnat guvernul pentru inacţiune la începutul lunii martie, Nigel Farage cere acum revenirea la libertate pentru toţi. Pe reţelele de socializare, portofelul cu bani al campaniei pentru Brexit Arron Banks se numără printre cele mai beligerante voci anti-carantină.
    Aceşti sceptici pot fi uşor de respins ca fiind o adunătură de frustraţi legaţi între ei de un contrarianism instinctiv, de ideologia libertaristă, de interesele de afaceri sau politice şi de teama unei schimbări către un conservatorism mai puternic. Însă ei au reuşit deja să schimbe discursul public – activişti de extremă dreapta au organizat manifestaţii anticarantină la Londra. S-ar putea ca societatea să ajungă într-un punct în care aproape că nu va mai exista o „expertiză” care să nu poată fi discreditată cumva de această marcă de „scepticism”. Şi având în vedere platforma şi puterea pe care mulţi dintre cei care o practică o posedă, ei pot încerca să facă pe oricine să pară un ipocrit sau un idiot util, subminând orice simţ al adevărului.

  • Veşti bune pentru părinţi: Valoarea tichetelor de creşă creşte începând cu această lună

    Valoarea tichetelor de creşă a fost majorată cu 10 lei, conform celui mai recent act normativ oficializat şi se aplică pentru tichetele acordate începând cu luna aprilie.

    Mai exact, este vorba despre ordinul comun al Ministerului Finanţelor şi al Ministerului Muncii nr. 1.779/580/2020, document publicat în această săptămână în Monitorul Oficial.

    Ordinul privind stabilirea valorii sumei lunare indexate care se acordă sub formă de tichete de creşă pentru semestrul I al anului 2020 prevede creşterea sumei cu 10 lei.

    Pentru semestrul I al anului 2020, începând cu luna aprilie 2020, valoarea sumei lunare care se acordă sub formă de tichete de creşă este de 470 lei, conform documentului oficial.

    Valoarea de 470 de lei se aplică şi pentru primele două luni ale semestrului II al anului 2020, respectiv august 2020 şi septembrie 2020.

    Tichetele de creşă sunt bilete de valoare reglementate de Legea nr. 165/2018 privind acordarea biletelor de valoare cu modificările şi completările ulterioare, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1045/2018.

    Tichetele de creşă de acrordă salariaţilor care nu beneficiază de concediul pentru creşterea copilului în vârstă de până la doi ani, respectiv trei ani în cazul copilului cu handicap, şi de indemnizaţia aferentă.

     

  • Distanţare în stil danez. Soluţia inedită pentru siguranţa copiilor întorşi la şcoală

    3.300 de copii vor putea învăţa în spaţiile publice din Copenhaga. Stadionul Parken, Muzeul Naţional şi Grădina Zoologică sunt pe listă. 100 de spaţii publice vor face parte din program

    Danezii sunt cunoscuţi pentru faptul că găsesc mereu soluţii inovatoare. Inclusiv în cazul epidemiei de COVID-19, Danemarca a căutat să ofere cetăţenilor cele mai bune variante posibile pentru a ieşi din impas.

    În cazul revenirii copiilor la şcoală, autorităţile s-au coalizat cu elementul privat pentru a coopera în vederea depăşirii crizei. Astfel, danezii au ajuns la o soluţie inovativă pentru a le oferi copiilor un spaţiu sigur care să asigure distanţarea socială. Stadionul principal din Copenhaga, dar şi alte 100 de spaţii publice va fi pus la dispoziţia elevilor care vor putea susţine orele de curs într-un spaţiu sigur.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Cum arată declaraţia pe proprie răspundere, necesară pentru a putea ieşi din localitate pe perioada stării de alertă

    Românii care doresc să iasă din localitate pe perioada stării de alertă o vor putea face doar pentru urgenţe şi vor avea nevoie în continuare de o declaraţie pe propria răspundere.

    Printre motivele pentru care se pot face deplasări în alte judeţe se numără: deplasare în interes profesional, inclusiv între locuinţă, gospodărie şi locul de desfăşurare a activităţii, deplasare în scop umanitar, voluntariat, deplasare pentru realizare de activităţi agricole, deplasare pentru comercializare de produse agroalimentare de către producători agricoli, deplasare pentru îngrijirea unei proprietăţi din altă localitate sau eliberarea de docimente necesare pentru obţinerea unor drepturi, deplasare pentru tratament, pentru îngrijirea unei rude, asistenţa persoanelor vârstnice, decenul unui membru în familie.

    Descarcă aici

    Vezi mai jos cum trebuie să arate declaraţie pe proprie răspundere pentru deplasarea în afara localităţii: 

     

    Declaratie Pe Propria Raspu… by Mediafax.ro on Scribd

    Citiţi mai multe pe Mediafax.ro. 

  • Cum arată primele date publicate de INS despre mersul economiei: Creştere de 2,4% a PIB în T1/2020 faţă de T1/2019 şi de 0,3% faţă de T4/2019

    Produsul intern brut a înregistrat în primul trimestru din acest an  o creştere de 2,4% pe seria brută şi cu 2,7% pe seria ajustată sezonier, faţă de perioada similară din 2019.

    Comparativ cu trimestrul patru din 2019, produsul intern brut a fost, în termeni reali, mai mare cu 0,3%, arată datele semnal furnizate vineri de Institutul Naţional de Statistică..

    “Estimările “semnal” precum şi cele provizorii ale produsului intern brut trimestrial sunt afectate de dificultăţile create de criza pandemică şi de instituirea stării de urgenţă. Aceste dificultăţi au fost  legate de colectarea datelor de bază care reprezintă intrări pentru conturile naţionale şi s-au concretizat printr-o creştere a ratei de non-răspuns. Pentru completarea informaţiilor au fost utilizate surse alternative pentru a afecta, cât mai puţin posibil, calitatea indicatorilor produşi”, transmit reprezentanţii INS.

    Ca urmare a revizuirii seriei brute prin includerea estimării Produsului intern brut pentru trimestrul T1/2020  în seria trimestrială, seria ajustată sezonier a fost recalculată, indicii de volum fiind revizuiţi faţă de a doua variantă provizorie a Produsului intern brut pentru T4/2019. Astfel, rezultatele T1/ 2019, comparativ cu T4/ 2018, au fost revizuite de la 101,1% la 101,5% ; rezultatele T2/ 2019, comparativ cu trimestrul precedent, au fost revizuite de la 100,9% la 100,6% ; rezultatele T3/ 2019, comparativ cu T2/ 2019, au fost revizuite de la 100,6% la 100,5%, iar rezultatele T4/ 2019, comparativ cu T3/ 2019, au fost revizuite de la 101,5% la 101,2%.

    Seriile ajustate sezonier se recalculează trimestrial ca urmare a modificării modelelor adoptate, a numărului de regresori folosiţi, a modificării seriilor brute şi a numărului de observaţii disponibile.

     

     

    (sursa:INS)

    Ionuţ Dumitru, economistul-şef al Raiffeisen Bank, estima recent o scădere a economiei de 0,9% în T1/2020 faţă de T4/2019 şi un plus de 0,5% în T1/2020 faţă de T1/2019.

    ”Primele două luni au fost bune. Dar martie a fost o lună grea – şi nici măcar nu a cântărit pe de-a-ntregul în balanţa crizei. Industria merge foarte slab, cu o scădere a producţiei industriale de 12% în martie faţă de februarie sau de 14% în martie faţă de martie 2019. Industria prelucrătoare o duce şi mai prost, cu o scădere de aproape 18%, martie la martie”, a comentat Ionuţ Dumitru.

    La nivelul întregului an, Banca Europeană de Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) anticipează că economia românească se va contracta cu 4% din cauza crizei coronavirusului. Economiştii se aşteaptă ca PIB-ul românesc să crească cu 4% în 2021, creştere care va fi realizată în cea mai mare parte de evoluţia sectorului privat.

    Potrivit ultimei estimări economice regionale BERD, „blocarea internă reduce consumul privat de servicii care implică contact faţă în faţă şi de bunuri de folosinţă îndelungată, care reprezintă împreună aproximativ 30% din coşul de consum. Acest impact poate fi compensat oarecum printr-o creştere a cheltuielilor alimentare, ceea ce reprezintă 25% din coşul de consum, cea mai mare pondere din Uniunea Europeană”, au transmis reprezentanţii BERD.

    Spre comparaţie, Guvernul României mizează pe o cădere economică de 1,9% în acest an, una dintre cele mai optimiste prognoze. Comisia Europeană vede o contracţie a PIB de 6% în România în 2020, în timp ce Fondul Monetar Internaţional (FMI) prognozează o scădere reală a PIB de 5%.