Tag: proiect

  • Poartă Mască

    Flextronics România 

    Motivaţie:
    Proiectul a fost dezvoltat în cadrul companiei pentru ca angajaţii şi comunitatea în general să conştientizeze importanţa purtării măştii si purtarea ei în mod corect, acoperind atât gura, cât şi nasul. Partenerii proiectului au fost angajaţii Flex România (companie care face parte din grupul singaporez Flextronics şi care produce în Timişoara echipamente de comunicaţii şi IT). Scopul campaniei de responsabilizare socială a fost, spun reprezentanţii companiei,  de a sprijini campania iniţiată de Guvernul României, de purtare a măştii atât în interiorul companiei, la locul de muncă, cât şi-n afara companiei, în situaţiile prevăzute de către legile în vigoare.

    Descrierea proiectului:
    Campania s-a derulat în mediul online si în interiorul companiei. În acest sens, mai mulţi angajaţi Flex România s-au mobilizat pentru a transmite un mesaj social, filmându-se purtând mască. Fiecare dintre ei a ales să scrie un mesaj specific pe fiecare mască, pentru ca publicul ţintă să conştientizeze asupra importanţei purtării măştii de protecţie în cadrul companiei, cât şi în comunitate. Clipurile realizate de către angajaţi au fost apoi montate într-un clip de către echipa internă Flex. Clipul a fost publicat în mediul online pe canalele oficiale ale Flex România (inclusiv social media), cât şi în interiorul companiei, pe dispozitive display accesibile tuturor angajaţilor Flex România.

    Efecte:
    În mediul online clipul a fost distribuit (şi de şters spaţiul în plus înainte de share-uit) de alţi membri din comunitate, atingând o audienţă largă. Rezultatul campaniei a fost conştientizarea şi responsabilizarea angajaţilor şi a comunităţii cu privire la importanţa purtării măştii de protecţie. „Mesajul a fost unul încurajator, optimist şi de solidaritate”, spun reprezentanţii companiei.

  • Centrul de zi BufKids

    Penny România

    Motivaţie:
    Anul acesta Penny România a inaugurat, alături de Habitat for Humanity, primul centru comunitar şi educaţional din Buftea, care funcţionează ca un after-school şi deserveşte două şcoli, din Flămânzeni şi Buciumeni – cartiere defavorizate din localitate, unde sărăcia, conflictele şi condiţiile grele de locuire afectează puternic dezvoltarea şi educaţia copiilor. Potrivit reprezentanţilor Penny, educaţia reprezintă un pilon de bază al strategiei de CSR a companiei şi un domeniu în cadrul căruia consideră că pot avea un impact pozitiv. „Credem în oameni şi în puterea lor de a schimba lucrurile în bine atunci când viitorul începe să devină nesigur. Credem şi că educaţia va fi întotdeauna componenta care va ţine lucrurile pe un făgaş normal şi care va conduce societăţile către un viitor sigur, care se construieşte pas cu pas. De aceea, eforturile noastre se îndreaptă către proiectele în care copiii şi adolescenţii care aparţin grupurilor vulnerabile pot fi susţinuţi pentru a depăşi condiţiile grele în care au crescut. Ne dorim ca aceştia să dobândească încredere în sine, abilităţi de comunicare şi de socializare, să înveţe o meserie care să îi poată susţine financiar sau să se înscrie la o facultate care le va permite să acceadă la joburi bine plătite.”

    Descrierea proiectului:
    Noul centru comunitar din Buftea va îngriji 200 de copii defavorizaţi din comunitate, care acum sunt în pericol de a abandona şcoala. Ei vor primi zilnic o masă caldă, vor fi ajutati la teme, vor urma cursuri de educaţie nonformală şi vor beneficia de consiliere psihologică. Pe lângă sprijin social şi educaţional, proiectul este menit să încurajeze comunitatea locală să se implice în activităţile centrului. Şi părinţii vor participa ca voluntari la îngrijirea centrului, vor avea acces la consiliere psihologică şi parentală, traininguri de dezvoltare personală: de la antreprenoriat, la economie domestică, educaţie financiară sau traininguri de eficienţă energetică. 

    Rezultate:
    Contribuţia Penny din rolul de partener principal al proiectului a fost de 120.000 de euro, iar clădirea a fost ridicată într-un interval de doi ani. De-a lungul acestor ani, la activităţile de pe şantier au participat 250 de voluntari Penny care au fost împărţiţi în patru echipe. Voluntarii au turnat ciment, au tăiat plăci, au finisat pereţii clădirii şi au contribuit la finalizarea cu succes a construcţiei în termenul stabilit. În centrul comunitar, cei 200 de copii vor beneficia de activităţi educaţionale: sprijin la teme în cadrul after-school, cluburi ce vizează combaterea analfabetismului funcţional şi dezvoltarea a diverse aptitudini esenţiale (scris, citit, limbi străine, calculator), ateliere de creativitate, dezvoltare personală sau educaţie civică, activităţi extra-şcolare recreative şi neapărat timp de joacă, în special pentru copiii mici; o masă zilnică – iniţial în regim de catering, apoi una sau două mese la cantina centrului;  asigurarea rechizitelor, cărţilor, dar şi a produselor de igienă şi vestimentare, precum şi de consiliere psihologică. Ei îşi vor face lecţiile într-un mediu sigur, ce dispune de toate facilităţile de care au nevoie pentru desfăşurarea activităţilor de tip after-school. De asemenea, centrul va oferi consiliere parentală pentru părinţi şi servicii de asistenţă socială de bază (sprijin pentru întocmirea actelor de identitate sau a certificatelor de naştere), training şi consiliere pentru profesorii şi voluntarii incluşi în proiect şi – în funcţie de resurse – pentru profesorii din şcoli – pentru a preveni orice formă de abuz şi discrimare în educaţia şcolară a copiilor. De buna desfăşurare a tuturor acestor activităţi se va ocupa asociaţia Hercules, un ONG cu experienţă de peste 10 ani în lucrul cu copiii din social. Scopul principal al proiectului este acela de a ajuta copiii să nu abandoneze şcoala din cauza sărăciei şi de a creşte atât capacitatea, cât şi motivaţia pentru învăţare a copiilor proveniţi din familii dezavantajate.

  • Get to carbon neutral

    CTP România

    Motivaţie:
    „Get to carbon neutral” este iniţiativa CTP de a neutraliza, până la finalul anului 2023, emisiile de dioxid de carbon produse în urma tuturor operaţiunilor realizate la nivel european. „Acest demers ambiţios presupune eforturi considerabile de înţelegere a contextului climatic actual şi a felului în care compania poate acţiona pentru a diminua impactului negativ asupra mediului înconjurător. Ne-am propus să facem asta în patru paşi: eficienţă energetică certificată BREEAM în cel mai mare proces de cerificare la nivel european (aproape 300 de clădiri CTP din şase ţări), economie circulară cu obiectivul de zero waste, revitalizarea şi plantarea de păduri, energie solară şi sustenabilă”, spun reprezentanţii companiei.

    Descrierea proiectului:
    Orice nou spaţiu pe care compania îl dă în folosinţă se supune procesului de certificare BREAAM, cel mai recunoscut program de certificări în domeniul eficienţei energetice la nivel european. O altă direcţie strategică în demersul de diminuare a amprentei de carbon o reprezintă planul companiei de creştere a pădurilor în apropierea parcurilor pe care le construieşte. Astfel, reprezentanţii CTP şi-au propus ca, la fiecare deschidere de parc, să planteze şi o pădure sau să revitalizeze una deja existentă. În această toamnă, angajaţii CTP vor planta primii 300 de copaci în apropierea unuia dintre cele mai importante centre ale companiei, ctPark Bucharest West, la km 23 pe Autostrada A1. Printre funcţionalităţile care transformă clădirile companiei în spaţii mai prietenoase cu mediul se numără izolaţia energetică de top, iluminatul cu LED-uri, facilităţile de încărcare electrică, sistemele de recirculare a apei, modalităţile inteligente de folosire a luminii naturale în depozite şi în toate spaţiile de birouri. În perioada 2017-2020, compania a investit aproximativ 5 milioane de euro în medie, anual, la nivelul întregului portofoliu, în acţiuni care sprijină proiectul „Get to Carbon Neutral”. În cadrul ctPark Bucharest West au fost investite 3 milioane de euro pentru modernizarea sistemului de iluminare şi reducerea consumului de energie. De asemenea, a fost modernizat stocul vechi de clădiri, spaţiile noi au fost livrate la cele mai înalte standarde de calitate şi eficienţă energetică iar parcurile companiei au fost împădurite şi revitalizate.

    Efecte:
    Printre efectele iniţiativei CTP se numără: scăderea cu 30% a consumului de energie electrică în cadrul parcului ctPark Bucharest West; săderea consumului de electricitate în toate clădirile companiei, acesta aflându-se la jumătate în cazul clădirilor noi faţă de clădirile vechi; reducerea emisiilor de carbon prin plantare de copaci în spaţiile verzi din parcuri; scăderea consumului de apă şi reciclarea apei menajere, precum şi scăderea consumului de gaz datorită izolaţiei clădirilor. „Conform statisticilor interne, datorită anvelopării clădirilor, doar în 50% dintre construcţiile CTP noi este necesară folosirea echipamentelor de încălzire peste iarna şi răcire peste vară, izolaţia clădirilor CTP fiind cea mai bună din toată piaţa de spaţii logistice şi industriale în ceea ce priveşte materialele folosite si eficienţa”, susţin reprezentanţii companiei.

  • Avantajele toamnei se văd mai bine

    ODU România Manufacturing

    Motivaţie:
    „Piesele cu care angajaţii noştri lucrează zilnic sunt de dimensiuni mici şi foarte mici, unele dintre ele măsurând câţiva milimetri, motiv pentru care o vedere bună constituie unul dintre principalele criterii pe care le căutăm atunci când recrutăm personal nou”, spun reprezentanţii companiei axate pe producţia de conectori şi cablaje Odu România Manufacturing. De asemenea, au observat că, de multe ori angajaţii amână realizarea unui consult oftalmologic. „Ştim că de multe ori oamenii amână diverse consultaţii medicale preventive pentru că sunt nevoiţi să se deplaseze în diverse locaţii sau/şi să petreacă timp preţios aşteptând la cozi. Prin urmare am decis să venim în sprijinul lor şi în această zonă şi ne-am organizat astfel încât consultaţiile oftamologice să se desfăşoare  în cabinetul medical din incinta companiei, în baza unei programări. Astfel au fost evitaţi timpii de deplasare şi de aşteptare pe holurile clinicilor sau spitalelor”, mai spun reprezentanţii companiei.

    Descrierea proiectului:
    În toamna anului 2019, reprezentanţii ODU România au demarat o campanie în care tot personalul ODU România a beneficiat de consult oftamologic gratuit şi de o reducere de 150 de lei, suportată de către angajator, la achiziţia de lentile şi/sau rame noi.

    Efecte:
    Livia Militaru, team leader Occupational Health and Safety din cadrul ODU România Manufacturing a fost managerul acestui proiect şi a extras următoarele concluzii în urma campaniei „Avantajele toamnei se văd mai bine”: 335 persoane au vrut să beneficieze de control oftalmologic, iar 58 dintre aceştia au dorit achiziţionarea ochelarilor, prin urmare  compania a cheltuit 8.700 de lei pentru subvenţionarea lor; în anul 2019, în urma controlului medical periodic anual, 209 persoane au necesitat corecţii optice, iar în anul 2020, până la 30 august, 103 persoane au primit recomandare de corecţie optică. Practic, aproximativ 50% dintre persoanele care necesitau o corecţie optică au reuşit să remedieze acest lucru. Pe lângă faptul că am ajutat la îmbunătăţirea stării de sănătate a angajaţilor, s-a observat un randament mai mare din partea acestora şi scăderea numărului de erori  cauzate de dificultăţile de vedere.

  • Şcoala de business

    BCR

    Motivaţie:
    Proiectul „Şcoala de Business”, o şcoală pentru cei care doresc să producă o schimbare, să crească o idee, să dezvolte o echipă a pornit de la gândul că un viitor mai bun se bazează pe educaţie şi, mai nou, pe digitalizare, iar pentru o bancă este foarte important să îşi educe clienţii care, cu cât sunt mai educaţi financiar, cu atât mai multă rezilienţă vor avea în derularea unei afaceri. Platforma este o şcoală pentru antreprenorii români, indiferent de experienţa lor. „O parte dintre participanţii la cursuri sunt persoane cu realizări profesionale remarcabile, care doresc doar să-şi structureze experienţa practică dobândită în activitatea zilnică, alţii sunt antreprenori aspiranţi, aflaţi la început de drum şi care simt nevoia unui sprijin teoretic”, explică reprezentanţii BCR. Antreprenorii pot învăţa în cadrul proiectului cum să îşi completeze abilităţile native şi simţul afacerilor cu cunoştinţele necesare pentru a avea un business inteligent. Scopul programului este aşadar acela de a creşte gradul de educare financiară a antreprenorilor, ajutându-i să conştientizeze factorii care le influenţează deciziile financiare, să înţeleagă cum să pregătească scenarii de risc şi să-şi optimizeze cheltuielile.

    Descrierea proiectului:
    Platforma s-a lansat pe 12 februarie 2020. Cursurile au fost realizate în colaborare cu Iancu Guda, cu specialiştii BCR şi iziBAC. Pe partea de marketing şi comunicare digitală s-au alăturat agenţiile Cohn and Jansen JWT şi Kondiment Worldwide. Din echipa BCR au făcut parte: Cătălin Lupoaie (manager senior Comunicare şi Afaceri Publice), Anca Luca (brand manager senior), Ana-Maria Ghiurca (coordonator echipa Online Marketing), Ovidiu Popa (expert online) şi Gabriel Stanciu (administrator portal web). Platforma cuprinde în prezent patru cursuri, cu un total de peste 30 de capitole, 37 de materiale video şi 40 de teste. Pe scurt, un mini-MBA despre finanţe, management, management de criză, marketing şi vânzări. Programul s-a adaptat rapid contextului şi încă din aprilie a lansat modulul „Soluţii inteligente pentru antreprenori pe timp de criză”. Mai mult, pentru a trece mai uşor prin pandemie şi pentru a salva cât mai multe locuri de muncă, a fost organizat şi un roadshow naţional, pornind de la conţinutul dezvoltat de Iancu Guda. Roadshow-ul a fost susţinut printr-o serie de 10 conferinţe online, la care au participat aproximativ 1.000 de antreprenori.

    Efecte:
    În doar şapte luni de la lansare, platforma a ajuns la peste 8.200 de utilizatori – antreprenori, studenţi, angajaţi şi profesori. În continuare, peste 200 de utilizatori noi se înscriu săptămânal pe site.

  • Dezvoltarea programului de învăţământ dual în judetele Sălaj şi Prahova

    Michelin România

    Motivaţie:
    Atât în Zalău, cât şi în Câmpina, puternice centre industriale, este nevoie de specialişti în diferite domenii tehnice, iar numărul acestora nu este suficient pentru a acoperi cererea locală. Michelin (care are în prezent în România trei uzine, o reţea comercială şi un centru de servicii), „este parte din comunitatea locală, parte din industria locală şi pentru viitorul comunităţii, dar şi al vieţii industriale a acesteia a dezvoltat programul de învăţământ dual cu obiectivul de a  contribui la pregătirea profesională a viitorilor mecanici sau electricieni”, spun reprezentanţii companiei.

    Descrierea proiectului:
    Pe lângă crearea unor clase de învăţământ dual, atât la Zalău, cât şi la Câmpina, cu ajutorul Fundaţiei Corporative Michelin, sunt create şi dotate laboratoare în care elevii să facă practică.  Proiectul este gândit în trei etape, pe o perioadă de doi ani şi constă în: reabilitarea atelierelor din cadrul celor două licee cu sprijinul primăriilor locale, pregătirea spaţiului pentru noile echipamente, dotarea progresivă a atelierului, începând cu materiale de bază şi finalizând cu echipamente complexe, utile pentru completarea ciclului de studiu de trei ani. Atelierele vor beneficia de zeci de echipamente tehnice, printre care machete şi bancuri de lucru, truse de scule şi aparate de măsură.  În implementarea proiectului, din partea uzinelor sunt implicate trei persoane care gestionează renovarea şi dotarea atelierelor cu aparatura necesară, organizează perioadele de practică ale elevilor în uzine şi participă la întâlnirile dedicate programelor de învăţământ dual, la nivelul liceelor şi al autorităţilor locale. Totodată, responsabilii de comunicare din uzine se ocupă de comunicarea proiectului la nivelul comunităţii locale şi al reprezentanţilor mass-media. Proiectul acesta este susţinut de Fundaţia Corporativă Michelin, parte a grupului Michelin.

    Efecte:
    Prin acest program, Michelin şi partenerii săi oferă şansa unor elevi de a se califica într-o meserie şi de a fi pregătiţi pentru un loc de muncă la finalul liceului. De asemenea, oferă ocazia de a relua specializări necesare pe piaţa muncii, dar pentru care nu mai exista pregătire în sistemul de învăţământ. La Zalău, la începutul anului 2019, proiectul demarat cu ajutorul Fundaţiei Corporative Michelin era într-o nouă etapă de dotare a atelierului din cadrul Liceului Tehnologic ,,Mihai Viteazul”. În Câmpina, prima etapă a fost finalizată, au fost instalate primele echipamente, iar achiziţia următoarelor este în curs. Reprezentanţii Michelin se referă la impactul proiectelor axate pe învăţământul profesional dual asupra comunităţii: la Zalău, în anul şcolar 2018 – 2019, 14 elevi au făcut parte din proiectul de formare în parteneriat dual pentru calificarea profesională mecanic echipamente hidraulice şi pneumatice, iar în 2019 s-au alăturat programului 21 de elevi  din care 10 elevi la  calificarea profesională electromecanic utilaje şi instalaţii industriale şi 11 elevi la calificarea mecanic echipamente hidraulice şi pneumatice. În anul şcolar 2020 – 2021, au fost solicitate 20 de locuri, 10 elevi la calificarea electromecanic utilaje şi instalaţii industriale şi 10 elevi la calificarea mecanic echipamente hidraulice şi pneumatice. În Câmpina, 10 dintre elevii înscrişi în programul de învăţământ dual în anul şcolar 2019 – 2020 la Liceul Tehnologic Energetic Câmpina în specializarea Electricitate de joasă tensiune au fost susţinuţi de Michelin şi au făcut practică în cadrul fabricii Michelin Victoria. În anul şcolar 2020 – 2021, o nouă clasă de la Liceul Tehnologic Energetic Câmpina va pregăti 24 de elevi, în aceeaşi specializare. 10 dintre aceşti elevi sunt susţinuţi de Michelin. Elevii primesc pe parcursul celor 3 ani de studiu o bursă în valoare de 400 de lei la care contribuie atât companiile unde fac practică, dar şi autorităţile, iar la absolvirea ciclului de învăţământ o diplomă de calificare recunoscută la nivel naţional de Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale.

  • Adoptă o şcoală

    Smithfield România

    Motivaţie:
    Programul „Adoptă o şcoală” este o iniţiativă proprie Smithfield România, care s-a născut, potrivit reprezentanţilor companiei, ca răspuns firesc la nevoile identificate în timpul vizitelor în comunităţile în care compania îşi desfăşoară activitatea. Programul vizează îmbunătăţirea procesului educaţional şi a condiţiilor de studiu în şcolile din judeţul Timiş şi Arad şi a fost iniţiat în anul 2018.

    Descrierea proiectului:
    Proiectele eligibile înscrise au beneficiat de sprijin financiar în urma depunerii unui proiect care vizează accesul la educaţie, îmbunătăţirea procesului educaţional, amenajarea de spaţii de joacă şi sport şi susţinerea iniţiativelor de digitalizare a claselor, fără a afecta procesul de învăţământ. Până în prezent, de cele ediţii implementate la nivelul judeţelor Timiş şi Arad, au beneficiat aproximativ 13.000 de elevi şi cadre didactice din  37 de unităţi de învăţământ primar, gimnazial şi liceal. Pilotul acestui program s-a desfăşurat în 2018, în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Timiş, şi a implicat  25 de unităţi de învăţământ primar şi gimnazial din judeţul Timiş. Fiecare şcoală a beneficiat de sprijin financiar din partea Smithfield România pentru implementarea unor proiecte specifice de investiţii.

    Efecte:
    Proiectele eligibile au inclus activităţi de reabilitare şi renovare a infrastructurii şcolare, achiziţii şi dotare cu noi echipamente didactice IT&C sau amenajarea de spaţii de joacă şi sport în cadrul şcolilor selectate în program. Aproximativ 10.000 de elevi şi cadre didactice au beneficiat de această primă ediţie. Ediţia cu numărul doi a avut loc în 2019, unde s-a oferit sprijin financiar Colegiului Naţional de Artă Ion Vidu din Timişoara în vederea organizării acţiunii de caritate denumită „Visul unei seri de iarnă” ce a avut drept scop colectarea de fonduri în vederea dezvoltării/dotării bazei materiale a liceului. Peste 200 de elevi au beneficiat de sprijinul oferit din partea Smithfield România. În cea de-a treia ediţie – 2020, compania a susţinut 11 unităţi şcolare din zona de Vest a ţării care desfăşoară proiecte specifice de investiţii în infrastuctura şcolară. Elevii din unităţile de învăţâmant incluse în program vor beneficia în acest an de noi resurse pentru desfăşurarea activităţilor educaţionale şi extracurriculare, prin acces în săli multimedia dotate cu tehnologie modernă de predare-învăţare, dar şi cabinete informatice dotate cu calculatoare de ultimă generaţie şi table inteligente de tip smart-board. Prin intermediul acestui program, din 2018 şi până în prezent, Smithfield România a investit peste 1,35 milioane de lei în instituţiile de învăţământ din judeţele Timiş şi Arad.

  • We Care Together

    Societe Generale European Business Services

    Motivaţie:
    „We Care Together” este primul program de finanţare lansat de Societe Generale European Business Services pentru a susţine proiectele dezvoltate de organizaţii neguvernamentale din România pentru sprijinirea grupurilor vulnerabile, în vederea creşterii şanselor la o viaţă mai bună şi la incluziune socială. Obiectivul programului este de a sprijini financiar iniţiativele care au un impact pozitiv în domeniile „integrare profesională” şi „educaţie”, două dintre direcţiile generale ale grupului Societe Generale şi care se adresează cu prioritate grupurilor vulnerabile.

    Descrierea proiectului:
    Proiectele susţinute prin „We Care Together” se adresează unor categorii variate de beneficiari, care includ: preşcolari, elevi de şcoală primară, gimnazială şi liceală (persoane tipice sau cu cerinţe educaţionale speciale, persoane sănătoase sau cu diferite afecţiuni grave de sănătate, din mediul rural sau urban, cu nivel economic mediu sau cu dificultăţi economice). Acestora li se adaugă adulţi neintegraţi în câmpul muncii şi adulţi care au nevoie să îşi crească abilităţile digitale sau nivelul de competenţe în diferite domenii precum project management sau managementul echipei. Programul de finanţare „We Care Together” a fost lansat în luna februarie a acestui an, este în desfăşurare şi se va derula până în vara anului 2021. Prin program vor fi susţinuţi peste 7.000 de beneficiari direcţi şi indirecţi.

    Efecte:
    La această primă ediţie a „We Care Together” au fost înscrise peste 187 de proiecte, dintre care, în urma jurizării, au fost declarate câştigătoare cinci, aparţinând: asociaţiilor ETIC (proiect „Future Ready”), Cartea Daliei („Code Hero”), P.A.V.E.L. („Şcoala de Spital – Şcoala pentru Toţi”) şi fundaţiilor World Vision România („Învăţ ce-i bine pentru mine!”) şi C.E.E.D. România („Fii Propriul Tău Stăpân!”).  
    Cartea Daliei, prin proiectul „Code Hero”, sprijină peste 1.000 de copii, între 9-13 ani, din zone rurale şi urbane, tipici sau cu deficienţe de auz, să îşi dezvolte abilităţile digitale pentru a avea şansa la o viaţă şi un loc de muncă mai bun în lumea tot mai digitalizată în care trăim. Proiectul include realizarea unor cluburi online de programare, cu acces gratuit, în care copiii vor învăţa concepte de programare şi alte abilităţi solicitate de secolul 21, precum: gândire critică, analitică şi centrată pe soluţii, gândire creativă sau lucrul în echipă. 
    ETIC, prin „Future Ready”, sprijină peste 250 de copii, între 10-16 ani, să-şi descopere pasiunile şi să-şi dezvolte abilităţile tehnice şi digitale necesare formării deprinderilor cerute în prezent şi în viitor pe piaţa muncii, în paralel cu încurajarea acestor copii să urmeze o carieră în IT. P.A.V.E.L., prin „Şcoala de Spital – Şcoala pentru Toţi”, îşi propune să prevină abandonul şcolar şi să sprijine continuitatea educaţiei pentru 200 de copii şi tineri, cu afecţiuni grave de sănătate, care sunt spitalizaţi în spitale oncologice frecvent sau pentru perioade lungi de timp.
    World Vision România, prin „Învăţ ce-i bine pentru mine! – dezvoltarea de cunoştinţe, abilităţi şi valori sănătoase pentru copiii din comunităţile rurale”, îşi propune să promoveze integrarea socială prin educaţie pentru 800 de copii în nevoie din mediul rural, sprijinind dezvoltarea nivelului de cunoştinţe şi al abilităţilor acestora, inclusiv în ceea ce priveşte teme precum responsabilitatea financiară, menţinerea sănătăţii şi dezvoltare personală. CEED România, prin „Fii Propriul Tău Stăpân!”, contribuie la integrarea profesională şi creşterea şanselor de angajare pentru 200 de persoane adulte din grupuri vulnerabile prin oferirea de asistenţă profesională şi educaţie antreprenorială.

  • StemsSylvania, prima scoală de vară din Sălaj

    TenarisSilcotub

    Motivaţie:
    După 4 ani de experienţă dobândită în implementarea programului STEM „Şcoala după şcoală” în Şcoala Gimnazială Porolissum Zalău, compania a decis să investească într-un proiect menit să creeze impact mai amplu în comunitate, prin împărtăşirea de bune practici de predare şi deschiderea know-how-ului STEM tuturor elevilor interesaţi din Zalău.

    Descrierea proiectului:
    Şcoala de vară a debutat cu o săptămână de formare şi dezvoltare profesională pentru cadre didactice, acreditată cu tematicile: educaţie interdisciplinară STEM şi învăţare bazată pe anchetă – „inquiry based learning”. Cei 38 de profesori şi învăţători înscrişi au avut, apoi, trei săptămâni în care să implementeze aceste noi practici bazate pe implicarea elevilor, cu accent pe gândirea critică, planificare, colaborare şi lucru în echipă. Timp de 3 săptămâni, 95 de elevi din ciclul primar şi 30 de elevi din ciclul gimnazial au avut parte de activităţi inovatoare prin care au explorat probleme reale ale comunităţii. Şcoala de vară a combinat activităţi indoor şi outdoor, provocări tehnice, investigaţii digitale, videoclipuri interactive cu opţiuni de carieră menite să îi implice în subiecte precum ştiinţe, tehnologie, inginerie şi matematică (STEM) şi să îi conecteze la viitor. Tematicile abordate: apa în viaţa noastră – cu proiect tehnic staţie de epurare în miniatură, infrastructură – cu proiect o şcoală aşa cum şi-o imaginează elevii, explorarea mediului, identificarea problemelor şi realizarea unui proiect de învăţare printr-un serviciu în folosul comunităţii.

    Efecte:
    STEMSylvania s-a dovedit doar un început al unui efect pe termen lung. Cu kit-urile de materiale didactice primite, noutăţile învăţate şi practicate la STEMSylvania s-au regăsit şi în metoda de predare la clasă ale profesorilor participanţi, începând cu anul şcolar 2019/2020. Proiectul poate fi văzut şi ca un model de bună colaborare între mediul privat, mediul ONG şi sectorul public. Acesta a fost iniţiat şi finanţat de TenarisSilcotub, derulat de asociaţia „Noi Orizonturi” pe baza experienţei de 20 de ani in educaţie, cu susţinere venită din partea Primăriei Municipiului Zalău, Şcolii Gimnaziale Porolissum şi Inspectoratului Şcolar Judeţean Sălaj. Prin intermediul acestui proiect, 38 de cadre didactice din 7 şcoli primare şi gimnaziale din judeţul Sălaj şi 125 de elevi au avut acces, în premieră, la un program inovativ de educaţie interdisciplinară. Totul oferit gratuit.

  • Bursele Start

    Provident Financial România

    Motivaţie:
    Proiectul Bursele stART susţine tinerii artişti talentaţi prin punerea în valoare a pasiunii lor şi transformarea talentului într-o carieră. Programul se desfăşoară împreună cu Şcoala de Valori şi cu sprijinul Ministerului Educaţiei. Bursele susţin tinerii cu vârste cuprinse între 14 şi 18 ani, talentaţi în domeniul artei „clasice” (muzică, pictură, şi desen) sau cele ale viitorului (scriere creativă, fotografie şi vlogging). Bursele sunt gândite să le dea adolescenţilor, inclusiv celor din familii cu posibilităţi limitate, acele „aripi” necesare în acest proces de autodescoperire – încredere, susţinere şi construirea fundaţiei pentru o carieră în domeniul artistic, deoarece adolescenţa este un pas extrem de important în dezvoltarea personalităţii. „Tinerii care îşi aleg vocaţia devreme în viaţă sunt cei care au şi cele mai mari şanse de reuşită, dacă primesc încrederea şi echilibrul de care au nevoie”, spun reprezentanţii Provident.

    Descrierea proiectului:
    Ideea campaniei de PR a ţinut cont de barierele pe care le pot întâmpina artiştii la început de drum, dar şi de domeniul de activitate al Provident: acordarea de credite. Astfel s-a născut tema centrală a campaniei: Credităm Arta, prin care compania şi-a propus să arate că încrederea, alături de curaj şi puţin ajutor, pot transforma talentul în carieră. Campania a durat 4 luni şi a implicat un mix de canale: social media, media tradiţională şi offline, fiind dezvoltată şi implementată de agenţia de PR Smartpoint Consulting. Trei acţiuni importante au stat la baza campaniei în 2019: în primul rând, un sondaj naţional care i-a ajutat pe organizatori să definească preconcepţiile românilor legate de o carieră în domeniul artistic, cât şi să dezvolte comunicarea cu presa. Sondajul a fost urmat de un eveniment pop-up de karaoke şi un schimb de roluri neconvenţional între bursieri şi artişti consacraţi.

    Efecte:
    În cadrul programului, aflat deja la a cincea ediţie, au fost acordate 230 de burse tinerilor talentaţi din întreaga ţară, în valoare totală de 166.000 de lei. Pe parcursul celor cinci ani, bursierii stART au câştigat peste 900 de premii la diverse concursuri naţionale şi internaţionale, iar 89% dintre tinerii care au beneficiat de burse stART au fost admişi la o facultate, 67% dintre ei alegând domenii artistice pentru studiile superioare. Astfel, ei au fost susţinuţi să îşi cultive talentul şi să îşi urmeze pasiunea. Din 2020, pe lângă sprijinul financiar, bursierii stART beneficiază şi de ateliere online de coaching, webinarii şi worshopuri în domenii precum educaţie financiară, gestionarea emoţiilor, încredere în sine sau antreprenoriat.