BusinessMagazin

Tag: poveste

  • “Cenuşăreasa” modernă: în copilărie căuta prin tomberoane, iar acum are propria afacere de succes

    După o copilărie agitată, în care a fost nevoită la un moment dat să caute prin tomberoanele din Rio de Janeiro, Sandra Passos a reuşit să îşi construiască o carieră în modelling şi chiar să pună bazele propriei sale agenţii. Tatăl său creştea porci şi căuta prin lucrurile aruncate de alţii, iar Sandra Passos era mereu alături de el. Încurajată de mama sa, tânăra a participat la mai multe concursuri de modă, iar la vârsta de 16 ani avea deja contracte cu mai multe agenţii de recrutare.

    În prezent, ea lucrează cu alte tinere care vor să înveţe secretele meseriei şi intenţionează să le ia pe acestea în China, la Guangzhou, acolo unde este sediul agenţiei. Scopul este de a aduce ceva nou pe piaţa din China, acolo unde modelele de culoare şi cele supraponderale sunt încă o raritate.

    “Procesul meu de selecţie nu are nicio legătură cu standardele industriei, care cer ca fetele să fie înalte, slabe şi cu ochi albaştri”, a povestit Passos celor de la Daily Mail. “Înţeleg că în China ideea de frumuseţe e una foarte strictă, dar încercăm să schimbăm acest lucru.”

  • Cronică de film: viaţa, aşa cum e ea

    E un film despre oameni care se îndrăgostesc de viaţă, despre îmbrăţişarea a tot ceea ce existenţa poate oferi. E un film care aminteşte că lucrurile simple, aşa cum ar fi o masă delicioasă, ascultarea greierilor într-o zi de vară sau cititul unei cărţi, sunt cele care ne definesc ca persoane. Dacă unele dintre aceste lucruri vă lipsesc, la finalul acestui film veţi fi conştienţi de ceea ce trebuie să căutaţi.

    Reacţiile iniţiale din partea publicului au fost mixte, dar asta cred că se explică mai degrabă prin linia principală a filmului – o poveste de dragoste dintre doi bărbaţi – decât prin realizarea efectivă a acestuia. Pare că subiectele de acest gen nu sunt încă pentru toată lumea, iar asta subliniază doar frânele pe care le avem setate, instinctiv poate, în ceea ce priveşte acceptarea unui comportament diferit de al nostru.
    Elio Perlman (Timothée Chalamet), un tânăr de 17 ani, îşi petrece vara în Crema, în nordul Italiei, alături de tatăl său, profesor de istorie, şi de mama sa. Iniţial, personajele ne sunt prezentate într-o vilă somptuoasă, moştenită de mama tânărului, care pare ruptă din vederile din Toscana.

    Cinematografia semnată de Sayombhu Mukdeeprom este superbă – aproape că simţi mirosul ierbii atunci când camera se plimbă prin grădina vilei, printre piersici sau viţa de vie.

    Acţiunea efectivă începe atunci când profesorul primeşte un stagiar de 24 de ani pe nume Oliver, interpretat excelent de Armie Hammer. Oliver este prezentat încă de la început ca un om care iubeşte viaţa, bucurându-se de fiecare secundă petrecută în micul oraş italian.
    Elio, pe de altă parte, reprezintă adolescentul prins între normele sociale transmise de părinţi şi atracţia către propria normalitate – mi s-a părut un rol extrem de dificil şi cred că vârsta reală a lui Chalamet, de 22 de ani, l-a ajutat să înţeleagă mai bine modul în care trebuie să exprime trăirile tânărului Elio. Acest lucru e valabil şi în cazul lui Hammer, care are aproape 31 de ani; experienţa se vede şi cazul său.

    Regizorul Luca Guadagnino intervine doar atât cât e nevoie: povestea curge de la sine, fără a exista prea multe momente amplificate doar de dragul unor repere în film. Call Me by Your Name nu se vrea un film alert sau unul în care publicul să nu înţeleagă ce se întâmplă; din contră, e unul în care toate elementele se aşază coerent, formând imaginea de ansamblu pe care scriitorul André Aciman a schiţat-o în nuvela sa.

    Poate cel mai surprinzător lucru la Call Me by Your Name e modul în care regizorul ne lasă cu senzaţia cu lucrurile ce par iniţial complicate, aşa cum ar fi căutarea propriului drum, sunt de fapt extrem de simple. Iar scena de final, atunci când tatăl lui Elio îi oferă acestuia sfaturi despre viaţă şi viitor, este una cu o încărcătură emoţională aparte.

    În concluzie, Call Me by Your Name este un omagiu adus vieţii şi traiului simplu. Tema centrală este doar un pilon în jurul căruia toţi cei implicaţi au construit o poveste extraordinară.

    NOTA: 8,5/10

     

  • Locul din România de care statul român şi-a bătut joc. Zeci de mii de străini îl vizitau anual – GALERIE FOTO

    În 1873, câştiga medalia de aur la Târgul Internaţional de la Viena. Trei ani mai târziu ridica medalia de argint la Berlin pentru ca în 1878 să obţină diploma de onoare a Târgului Internaţional de la Paris. Astăzi, staţiunea Borsec este în paragină.

    Povestea locului supranumit “Perla Carpaţilor” începe în 1803, atunci când un austria pe nume Valentin Gunther a urmat un tratament la băile termale şi s-a vindecat de o boală considerată incurabilă. Întors la Viena, Gunther îi propune unei rude să facă comerţ cu apă adusă de la Borsec; pentru această afacere, cei doi au arendat localitatea Borsec de la comunele Lazărea şi Ditrău, care erau proprietarele.

    În 1804, membri ai familiei Gunther reuşesc să negocieze un contract valabil timp de 28 de ani şi pornesc construcţia unei fabrici de sticlă, pentru a putea îmbutelia apa. Producţia a început în 1806, an în care au fost îmbuteliaţi peste 3 milioane de litri de apă minerală. Un detaliu interesant: apa îmbuteliată provenea doar de la izvoarele 1 şi 2, iar procesul avea loc doar în zilele cu soare, atunci când presiunea atmosferică era maximă (prin urmare, şi conţinutul de dioxid de carbon era crescut).

    A urmat o perioadă de glorie pentru Borsec, transformată spre sfârşitul anilor 1800 într-o staţiunea luxoasă, cunoscută pentru proprietăţile benefice ale apelor de acolo. În perioada interbelică şi comunistă, Borsecul a continuat să prospere. La mijlocul anilor ’70, în localitatea harghiteană erau peste o sută de unităţi de cazare. Astăzi, au rămas mai puţin de zece.

    Momentul revoluţiei a fost momentul în care Borsec a început să se stingă. Privatizările din anii ’90  au fost făcute în grabă, fără să se dea atenţie cui şi în ce condiţii sunt vândute spaţiile. În doar câţiva ani, “Perla Carpaţilor” şi-a pierdut toată strălucirea.

    Lovitura de graţie a fost dată de închiderea bazei de tratament balnear din 2001, moment în care localitatea şi-a pierdut statutul de staţiune balneo-climaterică primit în 1953, dar şi pe cel de staţiune turistică de interes naţional, iar vilele au început să se degradeze, ducând la “un aspect estetic dezolant”, unul dintre punctele slabe trasate în interiorul Agendei Locale din 2005, valabil, se pare, şi pentru 2012.

    LOCUL DIN ROMÂNIA CARE I-A ATRAS PE CEI MAI BOGAŢI AUSTRIECI – GALERIE FOTO

  • Confesiunile unei angajate Facebook: am avut parte de cea mai toxică experienţă de muncă din viaţa mea

    Să lucrezi pentru Facebook pare o oportunitate pe care nu trebuie să o ratezi, însă lucrurile nu par a fi chiar aşa, potrivit unei foste angajate Facebook care a spus pentru The Guardian că acolo a avut parte de cea mai toxică experienţă de muncă.

    Sarcina ei în cadrul diviziei de “Trending” era să aleagă ce link-uri să apară în caseta „trending” a Facebook.  „În fiecare zi, analizam sute de subiecte (sau cuvinte cheie), despre care Facebook îmi spunea că sunt în tendinţe pe platformă. Apoi, alegeam o poveste, compuneam un titlu şi un scurt rezumat care apăreau în casetă”, mărturiseşte tânăra.

    Fosta angajată spune că în departamentul în care lucra tronau favoritismul, sexismul şi intimidarea. Mediul de muncă devenise inconfortabil, angajaţii erau nervoşi, deprimaţi şi nu aveau dreptul să îşi exprime opiniile. Părerile femeilor erau ignorate şi nu li se recunoşteau meritele şi competenţa în soluţionarea problemelor, spune fosta angajată. “Am constatat că, atunci când raportam o problemă sau o discrepanţă, raportul meu nu era luat în considerare. Numai că atunci când un bărbat făcea acelaşi lucru compania se mobiliza în a rezolva acele chestiuni. Această ignorare era devastatoare. Am ajuns la un punct în care nici nu mă mai oboseam să raportez probleme”, adaugă ea.

    O femeie a raportat o problemă cu pontarea la locul de muncă, dar supervizorul său a spus că nu este nicio problemă. Săptămâna următoare mai mulţi angajaţi au semnalat faptul că le lipsesc ore din program.

    Afirmaţiile acesteia sunt susţinute şi de faptul că din 2014 până acum, 15 din cei 45-50 de angajaţi ai departamentului Trending şi-au dat demisia, iar zece din 15 au fost femei.

    Salariile pentru asemenea poziţie se învârteau în jurul a 55.000 şi 65.000 de lire pe an

  • Cronică de film: viaţa, aşa cum e ea

    E un film despre oameni care se îndrăgostesc de viaţă, despre îmbrăţişarea a tot ceea ce existenţa poate oferi. E un film care aminteşte că lucrurile simple, aşa cum ar fi o masă delicioasă, ascultarea greierilor într-o zi de vară sau cititul unei cărţi, sunt cele care ne definesc ca persoane. Dacă unele dintre aceste lucruri vă lipsesc, la finalul acestui film veţi fi conştienţi de ceea ce trebuie să căutaţi.

    Reacţiile iniţiale din partea publicului au fost mixte, dar asta cred că se explică mai degrabă prin linia principală a filmului – o poveste de dragoste dintre doi bărbaţi – decât prin realizarea efectivă a acestuia. Pare că subiectele de acest gen nu sunt încă pentru toată lumea, iar asta subliniază doar frânele pe care le avem setate, instinctiv poate, în ceea ce priveşte acceptarea unui comportament diferit de al nostru.
    Elio Perlman (Timothée Chalamet), un tânăr de 17 ani, îşi petrece vara în Crema, în nordul Italiei, alături de tatăl său, profesor de istorie, şi de mama sa. Iniţial, personajele ne sunt prezentate într-o vilă somptuoasă, moştenită de mama tânărului, care pare ruptă din vederile din Toscana.

    Cinematografia semnată de Sayombhu Mukdeeprom este superbă – aproape că simţi mirosul ierbii atunci când camera se plimbă prin grădina vilei, printre piersici sau viţa de vie.

    Acţiunea efectivă începe atunci când profesorul primeşte un stagiar de 24 de ani pe nume Oliver, interpretat excelent de Armie Hammer. Oliver este prezentat încă de la început ca un om care iubeşte viaţa, bucurându-se de fiecare secundă petrecută în micul oraş italian.
    Elio, pe de altă parte, reprezintă adolescentul prins între normele sociale transmise de părinţi şi atracţia către propria normalitate – mi s-a părut un rol extrem de dificil şi cred că vârsta reală a lui Chalamet, de 22 de ani, l-a ajutat să înţeleagă mai bine modul în care trebuie să exprime trăirile tânărului Elio. Acest lucru e valabil şi în cazul lui Hammer, care are aproape 31 de ani; experienţa se vede şi cazul său.

    Regizorul Luca Guadagnino intervine doar atât cât e nevoie: povestea curge de la sine, fără a exista prea multe momente amplificate doar de dragul unor repere în film. Call Me by Your Name nu se vrea un film alert sau unul în care publicul să nu înţeleagă ce se întâmplă; din contră, e unul în care toate elementele se aşază coerent, formând imaginea de ansamblu pe care scriitorul André Aciman a schiţat-o în nuvela sa.

    Poate cel mai surprinzător lucru la Call Me by Your Name e modul în care regizorul ne lasă cu senzaţia cu lucrurile ce par iniţial complicate, aşa cum ar fi căutarea propriului drum, sunt de fapt extrem de simple. Iar scena de final, atunci când tatăl lui Elio îi oferă acestuia sfaturi despre viaţă şi viitor, este una cu o încărcătură emoţională aparte.

    În concluzie, Call Me by Your Name este un omagiu adus vieţii şi traiului simplu. Tema centrală este doar un pilon în jurul căruia toţi cei implicaţi au construit o poveste extraordinară.

    NOTA: 8,5/10

     

  • Povestea bărbatului care a revoluţionat industria cosmeticelor

    Arinobu (Yushin) Fukuhara, fondatorul uneia dintre cele mai vechi companii de cosmetice din lume, Shiseido, s-a născut pe 10 mai 1848, în districtul Awa din Chiba, Japonia. Acesta a avut trei fii: Rosō, Shinzō şi Nobuyushi Fukuhara. În 1872, în timp ce lucra ca farmacist-şef pentru Marina Imperială Japoneză, el a fondat, împreună cu câţiva colegi, farmacia Shiseido, în Ginza, Tokio. Aceasta a fost prima farmacie cu influenţe vestice din Japonia. Numele Shiseido a fost ales de către Fukuhara şi înseamnă ”casa unde se naşte totul“, fiind inspirat dintr-un pasaj al textului sacru I Ching. Potrivit site-ului companiei, ideea acestora s-a născut din dorinţa de a îmbunătăţi calitatea slabă a produselor medicale aflate pe piaţă în acea perioadă.

    În 1915, fiul lui Arinobu, Shinzo Fukuhara, a devenit primul preşedinte al Shiseido. Înainte de a se alătura companiei, acesta a studiat arta în Europa şi a fost profund influenţat de curentul Art Nouveau. Ca fotograf şi artist, el a creat logo-ul simbolic original al companiei, reprezentat de o camelie, floare care a rămas simbolul companiei până în prezent. În 1916, Shiseido a deschis primul centru de cercetare din Japonia. Un an mai târziu, în farmacia japoneză s-a introdus un prim produs de make-up, după modelul farmaciilor din apus –Rainbow Face Powder, o pudră de faţă în şapte culori. Această inovaţie a venit într-o perioadă în care pudrele albe de faţă erau literă de lege în Japonia.

    Shiseido şi-a adus o contribuţie majoră nu doar în industria cosmetică, ci şi în artă. În 1919, s-a înfiinţat Galeria Shiseido din Tokio, cea mai veche galerie de artă din Japonia, care îşi continuă activitatea şi în prezent. Aceasta a găzduit de-a lungul timpului peste 3.100 de expoziţii, în special ale tinerilor artişti debutanţi. Doi dintre fiii lui Fukuhara au avut un impact însemnat în domniul fotografic din Japonia, prin înfiinţarea organizaţiei Japan Photographic Society.

    În 1923, compania a început să se extindă prin deschiderea de noi magazine. Pe 30 martie 1924, Arinobu Fukuhara moare.

    Trei ani mai târziu, compania a primit statutul de societate pe acţiuni şi a început să se extindă la nivel mondial. Astfel, în 1957, compania deschide primele magazine în Taiwan, urmat de Singapore şi Hong Kong. În 1962, Shiseido ajunge în Hawaii, apoi în SUA. Italia a fost prima ţară din Europa în care s-au vândut produsele brandului, începând cu 1968, iar trei ani mai târziu au ajuns şi în Noua Zeelandă. Shiseido a fost prima companie din lume care a produs, în 1985, acid hialuronic care nu avea provenienţă animală.

    În prezent, compania Shiseido are peste 36.000 de angajaţi în magazinele răspândite la nivel mondial şi o capitalizare de piaţă de 10,5 miliarde de dolari. Principalele filiale ale companiei sunt Bare Escentuals, Beaute Prestige International şi NARS Cosmetics. Anual, vânzările Shiseido depăşesc 7 miliarde de dolari, cu un profit de peste 350 de milioane de dolari.

  • Cum şi cât ar trebui să investeşti în bitcoin şi în alte criptomonede?

    La fel ca în cazul oricărei investiţii, înainte de a investi este de maximă importanţă cunoaşterea subiectului, chiar dacă nu la nivel avansat, măcar la nivel de bază. Investiţiile în bitcoin şi alte criptomonede nu sunt diferite. Trebuie să cunoşti la ce este folosită moneda respectivă, care este tehnologia care stă în spate (bitcoin – transfer de bani, etherum – contracte inteligente etc). Înainte de a paria pe o monedă, trebuie să ştii cine a făcut-o, de ce şi care este obiectivul.

    Sfaturile tuturor persoanelor cu care am stat de vorbă au subliniat două lucruri importante: să nu investeşti niciodată mai mult decât îţi permiţi să pierzi şi să nu investeşti bani în ceva ce nu înţelegi.

    Ce este bitcoin şi cum funcţionează?

    „Bitcoinul are potenţial uriaş, dar nu investi mai mult de 5-20% din averea ta în bitcoin deoarece încă nu există reglementări naţionale şi internaţionale, ceea ce creează incertitudine în piaţă. Aşadar, investeşte 5% din avere în bitcoin şi alte criptomonede dacă nu le înţelegi foarte bine şi până la 20% dacă înţelegi tehnologia şi fundamentele”, spune Grégoire Vigroux, business angel  care deţine peste 40 de feluri diferite de criptomonede, însă majoritatea investiţiei (50%) o are în bitcoin şi 20% în etherum.

    „Strategia mea a fost ca în ceea ce priveşte investiţiile să le fac majoritar în bitcoin. Mai nou, mi-am diversificat portofoliul, adică în ultimul an am început să adaug şi alte criptomonede în care investesc”, spune George Rotariu, fondatorul Bitcoin România.

    Cum cumperi bitcoin, etherum şi alte criptomonede

    Sergiu Drăgănuş, fondatorul Cryptocoin.pro, este mai direct şi sfatul lui pentru investitori este „să investească 40.000 – 50.000 de dolari în top 20 monede în funcţie de capitalizare de piaţă şi să uite de ele doi ani. Apoi o să aibă câteva milioane de dolari”.

    „Întotdeauna le-am recomandat oamenilor să investească atât cât îşi permit, fără să le afecteze viaţa. Eu cred că bitcoin va creşte în continuare. Când era 400 de dolari, am spus că se va face 3.000 de dolari şi aşa s-a întâmplat; la pragul de 3.000 de dolari am anticipat că va ajunge la 5.000 de doalri. Cred că anul acesta va depăşi valoarea de 30.000 de dolari”, adaugă Rotariu.

    Pentru mai multe informaţii despre bitcoin şi tehnologia blockchain intraţi aici

  • Cum a reuşit un şomer cu o idee simplă să facă un business de sute de milioane de dolari

    Ideile cu care se juca la vremea respectivă s-au concretizat mai târziu într-un joc ce avea să fie lansat în martie 2017 şi să devină unul dintre cele mai de succes jocuri din acest an. De când au început vânzările, peste 13 milioane de copii ale jocului PlayerUnknowns Battlegrounds (PUBG) au fost vândute pe glob, zdrobind recordurile de vânzări pe PC, stabilitate de giganţi precum Grand Theft Auto V, scrie Bloomberg. Un exemplar al jocului se vinde cu 30 de dolari (euro în Europa), astfel făcând un calcul simplu, jocul a generat cel puţin 390 de milioane de dolari în lunile în care se află la vânzare. Asta fără a lua în calcul obiectele virtuale care sunt cumpărate de jucători.

    Pentru crearea PUBG, Green a intrat în parteneriat cu dezvoltatorul sud-coreean Bluehole Inc, a cărei valoare a crescut de 5 ori în ultimele trei luni ajungând la o valoare de 4,6 miliarde de dolari, potrivit 38 communications. 20% din companie este deţinută de Chang Byung-gyu, iar succesul jocului l-a făcut miliardar, cel puţin pe hârtie.

    PlayerUnknowns Battlegrounds este un fel de “Hunger Games”, un loc unde 100 de jucători se luptă până doar 1 mai rămâne în viaţă. Jucătorii au la dispoziţie mai multe arme, dar şi vehicule dintre care şi trei maşini, iar una dintre acestea este Dacia 1310. Maşina este populară, mai ales în rândul gamerilor români. Compania a discutat cu producătorii de console de jocuri video pentru a lansa jocul şi pe aceste platforme şi a ajuns la un acord cu Microsoft pentru a fi lansat în exclusivitate pe Xbox, dar s-ar fi înţeles şi cu Sony pentru o lansare mai târzie, din 2018.

    Green are un parcurs atipic: este de profesie fotograf şi designer grafic. S-a căsătorit cu o braziliancă şi a trăit în Sao Paulo până când cei doi au divorţat apoi el a mai trăit o perioadă în Brazilia deoarece nu-şi permite să-şi cumpere un bilet de avion.

    Se juca jocuri video în timpul liber, însă s-a plictisit şi atunci a început să modifice anumite jocuri pentru a crea versiuni originale. Astfel a modificat jocul Arma 2 (shooter militar) într-un joc de supravieţuire insipirat de filmul japonez “Battle Royale” (sursa de inspiraţie şi pentru Hunger Games). Conceputul a fost de succes şi la un moment dat peste 70.000 de jucători avea acestă versiune de Arma 2. Pentru a nu avea probleme cu dezvoltatorul, Green nu a cerut bani pe mod. Modul a devenit popular şi Sony a licenţiat conceptul în 2014 pentru jocul H1Z1.

    În acelaşi timp, Kin Chang, producătorul executiv al Bluehole, se gândea la acelaşi concept şi l-a invitat pe Green în Coreea. Cei doi s-au înţeles să facă un joc de la zero. Au început să lucreze la începutul lui 2016, iar în martie 2017 PUBG s-a lansat în versiunea de “early acces” pentru 30 de dolari. Deşi avea multe bug-uri si erori, jocul a devenit best-seller pe platforma Steam.

    Green vrea să finalizeze versiunea jocului pentru PC pentru ca fanii să aibă o experienţă bună şi spune că se vede lucrând la Bluehole în anii următori.

  • “Cenuşăreasa” modernă: în copilărie căuta prin tomberoane, iar acum are propria afacere de succes

    După o copilărie agitată, în care a fost nevoită la un moment dat să caute prin tomberoanele din Rio de Janeiro, Sandra Passos a reuşit să îşi construiască o carieră în modelling şi chiar să pună bazele propriei sale agenţii. Tatăl său creştea porci şi căuta prin lucrurile aruncate de alţii, iar Sandra Passos era mereu alături de el. Încurajată de mama sa, tânăra a participat la mai multe concursuri de modă, iar la vârsta de 16 ani avea deja contracte cu mai multe agenţii de recrutare.

    În prezent, ea lucrează cu alte tinere care vor să înveţe secretele meseriei şi intenţionează să le ia pe acestea în China, la Guangzhou, acolo unde este sediul agenţiei. Scopul este de a aduce ceva nou pe piaţa din China, acolo unde modelele de culoare şi cele supraponderale sunt încă o raritate.

    “Procesul meu de selecţie nu are nicio legătură cu standardele industriei, care cer ca fetele să fie înalte, slabe şi cu ochi albaştri”, a povestit Passos celor de la Daily Mail. “Înţeleg că în China ideea de frumuseţe e una foarte strictă, dar încercăm să schimbăm acest lucru.”

  • A participat la crearea uneia dintre cele mai mari companii din lume, dar a renunţat după doar 12 zile. Vezi cât ar fi valorat azi partea lui din companie

    Wayne a lucrat cu Steve Jobs la Atari înainte ca cei trei să înfiinţeze Apple Computer pe 1 aprilie 1976. “M-am pus la computer şi am scris contractul, am făcut trei copii pe care toţi le-am semnat, apoi a doua zi m-am dus şi am înregistrat compania. 12 zile mai târziu mi-am scos numele de pe contract”, povesteşte Wayne pentru Business Insider.

    “Cred că Steve Jobs era puţin fascinat de mine la început deoarece eu aveam 40 si ceva de ani, aveam experienţă, în timp ce el avea doar 20 şi ceva”, spune el.

    Într-o zi Jobs a venit în biroul meu şi i-a povestit lui Wayne despre posibilitatea de a înfiinţa o companie cu Wozniak. “Avem o problemă minoră pe care vrem ca tu să o rezolvi”, i-a spus Jobs.

    Problema era că Wozniak ţinea foarte mult la circuitul dezvoltat de el şi a vrut să rezerve dreptul de a folosi circuitul şi în alte proiecte şi Jobs i-a spus că nu poate face asta. Wayne l-a convins pe Wozniak şi problema a dispărut.

    Jobs a revenit şi a spus “o să înfiinţăm o companie”. “El şi Wozniak deţineau 45% fiecare şi eu urma să deţin 10%”, spune Wayne. Azi 10% din acţiunile Apple valoreză 67 miliarde de dolari (3 feb 2017).

    Imediat după semnarea contractelor Jobs s-a dus la magazinul “The Byte” unde a vândut 50 sau 100 de computere. Apoi el a împrumutat 15,000 de dolari pentru a putea realiza computerele. “The Byte shop avea o reputaţie oribilă când era vorba de plata facturilor. Dacă nu ne plăteau noi cum recuperam 15,000 de dolari? Jobs şi Wozniak nu aveau niciun ban, pe când eu aveam o casă, o maşină, şi un cont în bancă. Dacă nu primeam banii, eu aveam probleme”, explică Wayne.

    “Dar nu ăsta a fost motivul principal pentru care am renunţat. Ştiam că stăteam în umbra a doi giganţi şi că nu o să am propriul meu proiect. Urma să mă ocup de documente, de lucruri care nu mă entuziasmau. Nu era viitorul pe care mi-l imaginam”, povesteşte el.

    Al treilea fondator al Apple spune că nu regretă decizia luată cu mult timp în urmă. “Nu sunt bogat, dar nici nu am făcut foamea. Consider că am avut parte de noroc în viaţă”

    Wayne a realizat şi primul logo al companiei.